CERCETAREA CRIMINALISTICA A FALSULUI IN INSCRISURI, A SCRISULUI DE MANA SI A ALTOR CATEGORII DE FALSURI

Notiuni generale privind cercetarea criminalistica a inscrisurilor sau documentelor

Consideratii preliminare

Cercetarea criminalistica a inscrisurilor, in acceptiunea sa cuprinzatoare, reprezinta un domeniu distinct, bine conturat, al tehnicii criminalistice, avand drept obiective principale:

A. Cercetarea tehnica a actelor scrise, destinata in special descoperirii fal­sului ori contrafacerilor de documente, inclusiv a inscrisurilor dactilografiate.

B. Cercetarea criminalistica a scrisului de mana, avand drept scop stabili­rea autenticitatii scrisului unei persoane ori identificarea persoanei scriptoru­lui, inclu­siv a unor falsuri de genul imitarii sau deghizarii.

C. Cercetarea falsului de bancnote, monede, timbre, cecuri, opere de arta, indeosebi picturi.

Sub raport strict metodologic, data fiind similitudinea procedeelor tehnico-stiintifice de investigare, in literatura de specialitate, atunci cand este abordata problematica cercetarii criminalistice a inscrisurilor, sunt luate in considerare si instrumentele de autentificare (sigilii), timbrele, biletele de banca, desenele, schitele, in general majoritatea obiectelor materiale ale in­fractiunilor de fals, pur­tatoare de semne grafice.

Manipularea inscrisurilor. Refacerea si reconstituirea inscrisurilor deteriorate sau distruse

Manipularea inscrisurilor. Manipularea inscrisurilor care ar putea contine sau purta o urma a unei in­fractiuni, face parte dintre operatiile care impun organu­lui judiciar, inca de la primul sau contact cu aceste mijloace materiale de proba, respectarea unor cerinte minime de precautie necesare pastrarii si conservarii inscrisului in starea in care a fost gasit ori ridicat.

a. Inscrisurile presupuse purtatoare de urme de maini, ale persoanei care le-a redactat sau folosit, desigur daca ele ar prezenta interes pentru identificarea acesteia, sunt prinse de colturi cu o penseta, o clema sau cu mana inmanusata.

b. Inscrisurile trebuie protejate de actiunea factorilor care le-ar putea altera.

c. Pe inscrisuri nu se fac nici un fel de sublinieri, de mentiuni sau precizari referitoare la continutul, la aspectele si locurile asupra carora trebuie sa-si concen­treze atentia expertul.

Refacerea inscrisurilor rupte sau taiate este o operatie ce se efec­tueaza in mai multe etape. In primul rand, bucatile de hartie ridicate de la fata locului sunt selectate in functie de caracteristicile lor generale, cum ar fi natu­ra sau calitatea hartiei si cernelii, caracteristicile grafice generale ale scrisului etc.

Refacerea documentelor arse, in sensul stabilirii continutului aces­tora, este o operatie mai dificila, ea necesitand procedee mai laborioase si o atentie deosebita pentru prevenirea distrugerii definitive.

a. Ridicarea de la fata locului se face in functie de starea inscrisului ars.

b. Transportarea inscrisurilor carbonizate se face in cutii cu vata care sa nu preseze hartia arsa si sa nu permita deteriorarea acestora.

c. Examinarea in laborator necesita, mai intai, asigurarea elasticitatii hartiei prin pulverizarea cu vapori de apa si ulei de ricin.

Refacerea inscrisurilor supuse la actiunea apei este posibila in functie de mai multi factori, cum ar fi, de exemplu, calitatea hartiei si cernelii cu care s-a scris, timpul cat inscrisul a stat in apa si vechimea generala a actu­lui.

Stabilirea autenticitatii si vechimii inscrisurilor

Stabilirea autenticitatii unui inscris sau a unui document. Determi­narea autenticitatii unui inscris constituie o operatie efectuata cu­rent de catre organele de urmarire penala, de catre instantele de judecata, de alte autoritati sau reprezentanti ai unor institutii publice sau private.

Principalele elemente comune avute in vedere la stabilirea autenti­citatii unui inscris sau document sunt urmatoarele:

a. Indeplinirea cerintelor legale privind forma si continutul actului scris.

b. Aflarea actului in termenul de valabilitate.

c. Corespondenta intre infatisarea persoanei si fotografia de pe legitima­tie.

Principalele masuri de securitate destinate prevenirii falsificarii sau contrafacerii sunt:

a. Securitatea hartiei, realizata prin modificari ale compozitiei pastei hartiei si prin filigranare.

b. Imprimarea de securitate, conceputa in functie de natura imprimarii (ti­pografica sau heliogravura).

c. Perfectionarea elementelor succesorii de identificare. In prezent se re­curge la sistemul de laminare intr-o folie de plastic, sub vid, procedeu aplicat de exemplu la pasapoarte.

Stabilirea vechimii unui inscris. Printre problemele care se cer clarificate deseori in procesul judiciar, indeo­sebi in cazul inscrisurilor falsificate in care data reala ori momentul redactarii nu corespunde cu data indicata in act, se numara frecvent vechimea inscrisurilor.

a. Neconcordanta dintre data pe care se pretinde ca o are documentul si vechimea reala a inscrisului, cu alte cuvinte orice anacronism.

b. Vechimea unui inscris mai poate fi determinata si prin examinarea ca­racte­risticilor hartiei si a gradului ei de imbatranire.

c. In acelasi scop se procedeaza la examinarea cernelurilor, ele oferind posibi­litatea stabilirii vechimii inscrisului, ca urmare a proceselor fizico-chi­mice pe care la parcurge.

d. Intersectarea trasaturilor de cerneala indica diferente de vechime.

Elemente de grafoscopie judiciara

Notiuni generale

Obiectul principal al expertizei criminalistice a scrisului il constituie iden­tificarea persoanei dupa scris si stabilirea autenticitatii scrisului, ori semna­turii unei persoane, ori a depistarii falsurilor prin deghizare, imitare s.a.

Scrisul - definit drept un sistem de comunicare, de reproducere, prin semne grafice, a gandurilor si a vorbirii - constituie o deprindere intelectuala, un com­plex de reflexe conditionate (stereotip dinamic) format printr-un proces de inva­tare.

Identificarea dupa scrisul de mana are ca fundament stiintific existenta unor elemente particulare, prezente in scrisul fiecarei persoane, elemente de­pendente de specificul activitatii nervoase de la nivelul scoartei cerebrale.

a. Caracteristicile, dupa cum se subliniaza in literatura de specialitate, reflecta o proprietate fundamentala a scrisului si anume individualitatea sa.

Individualitatea scrisului este determinata de caracteristicile sale: forta, echili­brul si mobilitatea proceselor nervoase superioare, carora este posibil sa li se adauge si alti factori externi, in primul rand conditiile concrete de scriere.

b. O alta proprietate fundamentala a scrisului o constituie stabilitatea caracte­risticilor grafice. Desigur, este vorba numai de o stabilitate relativa, date fiind anumite modificari, mai mult sau mai putin semnificative, intalnite in evolutia unui scris.

Caracteristicile de identificare a scrisului de mana

Caracteristicile unui scris, pe baza carora este posibila identificarea per­soanei scriptorului, sunt prezente mai ales in:

Caracteristicile exprimarii in scris. Particularitatile exprimarii in scris sau caracteristicile continutului spiritual al textului, denumite in literatura de speciali­tate si "caracteristici ale scrierii" sunt elemente care nu fac parte efectiv din categoria elementelor grafice de identificare, fiind de natura extragrafica

Caracteristicile topografice ale scrisului. Acest gen de caracteristici vizeaza modul de dispunere, de amplasare a unui text pe o coala de hartie sau pe un alt suport. El se afla la interferenta dintre ca­racteristicile de tip extragrafic si domi­nantele grafice si constau in:

Marginea lasata de scriptor;

Marimea alineatelor etc.

Caracteristicile generale (dominantele grafice) ale scrisului de mana. Dominantele grafice sunt constituite din acele particularitati specifice aspec­tului general al unui scris, formei acestuia. Pe baza lor este posibila clasifica­rea cu exactitate a unui anumit tip de scris.

a. Gradul de evolutie a scrisului se numara printre cele mai importante caracte­ristici dominante de individualizare, incat, uneori, i se atribuie un loc aparte, de sine statator, in procesul de identificare.

Potrivit acestor criterii, un scris poate avea un grad de evolutie inferior, mediu sau superior.

b. Forma scrisului este determinata de gradul de evolutie, de modul de execu­tare a literelor, atat in cazul scrisurilor cursive, cat si in cazul scrisurilor de tipar.

c. Dimensiunea scrisului poate fi mare, mijlocie sau mica, dupa cum literele depasesc 3 mm, se situeaza intre 2-3 mm si respectiv sunt mai mici de 2 mm.

Caracteristicile particulare ale scrisului sau indicii de grafotehnica a semnelor grafice. Caracteristicile particulare sau speciale ale scrisului se constituie ca un grup de elemente foarte valoroase in identificare, ele reflectand modul in care fiecare persoana s-a deprins sa execute un anumit semn sau grup de semne grafice.

Examinarea atenta a modului de constructie, denumit si grafotehnica sem­nului grafic, face posibila evitarea concluziilor eronate de identificare, deter­minate de asemanarea intamplatoare a doua scrisuri.

Potrivit modelului caligrafic, o litera poate fi construita, de exemplu, dintr-o singura trasatura (c, l, e, o), din doua trasaturi (a, b, d, n), din trei (m, A, B) si din patru (M, W).

Caracteristici speciale de grafotehnica alaturi de directia miscarii se reflecta in:

- Modalitatea de incepere a executiei semnului grafic prin forma, pozitia trasaturii sau a punctului incipient;

- Finalizarea semnului grafic prin terminatii scurte sau mari, dispuse di­ferit etc.;

Identificarea persoanei dupa scris pe baza expertizei grafoscopice

Problematica generala a expertizei grafoscopice. Acest gen particular de identificare se realizeaza in cadrul expertizei crimi­nalistice a scrisului, denumita si expertiza grafica sau grafoscopica, de unde si o alta denumire a domeniului exa­minarii criminalistice a scrisului, respectiv grafoscopia judiciara.

a. Verificarea autenticitatii unui text sau a semnaturilor de pe un inscris,

b. Identificarea autorului unui text anonim cu continut calomnios sau in scop de santaj, intalnit inclusiv in actiuni cu caracter terorist.

c. Descoperirea unui fals prin imitarea sau deghizarea scrisului si, de aici, identificarea persoanei autorului textului.

Obtinerea modelelor sau pieselor de comparatie. Obtinerea modelelor de comparatie este o sarcina ce revine in exclusivitate organului judiciar care dispune expertiza si nu expertului criminalist.

Potrivit provenientei lor, modelele de comparatie se impart in doua mari categorii:

Modele de comparatie libere, denumite si piese preconstituite, reali­zate in afara cadrului procesului judiciar si, in multe cazuri, la o data anterioara examinarii.

Modelele de comparatie experimentale, denumite si piese scrise la cerere, constau in probele de scris luate la solicitarea organului judiciar si numai in fata acestuia.

Efectuarea expertizei grafoscopice. Expertiza grafica propriu-zisa, consa­crata individualizarii persoanei, par­curge fazele proprii oricarui proces de identificare criminalistica, asa cum au fost prezentate in capitolul al II-lea.

a. Cercetarea prealabila a materialelor, necesara cunoasterii obiectului ex­per­tizei si stabilirii calitatii si cantitatii modelelor de comparatie, urmata de analiza separata a scrisului in litigiu si a celor de referinta.

b. Examinarea comparativa, etapa cea mai importanta, care conduce la stabili­rea asemanarilor si, dupa caz, a deosebirilor dintre scrisul in litigiu si cel de comparatie.

Cercetarea criminalistica a falsului material in inscrisuri

Aspecte introductive

Un alt mare domeniu al investigatiei criminalistice a documentelor scrise il constituie cercetarea falsului in inscrisuri, a altor categorii de falsuri, ori a contrafacerilor unor valori, de genul bancnotelor, efectelor bancare, altor do­cu­mente cu caracter financiar, al stampilelor si sigiliilor, chiar al operelor de arta.

Cercetarea falsului prin inlaturarea de text

Inlaturarea sau stergerea de text reprezinta o modalitate de falsificare intal­nita frecvent in practica judiciara, penala si civila, ea realizandu-se pe cale me­canica sau chimica, fiind deseori urmata de adaugarea altui text, situatie in care ne aflam in prezenta unui fals prin substituire.

Cercetarea inlaturarii propriu-zise are de solutionat o serie de probleme privind in special modul in care s-a operat. Astfel:

a. Inlaturarea mecanica, efectuata prin razuirea textului cu o lama, un ac ori un alt obiect ascutit sau prin radierea sa cu o guma, cu miez de paine s.a.

b. Inlaturarea chimica, prin corodarea sau spalarea cu anumite substante chimice a unui text, in intregime sau numai partial, avand ca rezultat decolo­rarea sa si, uneori, chiar inlaturarea definitiva a textului.

c. Acoperirea unui text ori a unor semne grafice prin hasurarea ori prin pa­tarea cu diverse substante de scriere ori de alta natura este o forma aparte a acestei modalitati de falsificare.

Cercetarea falsului prin adaugare de text

Falsul prin adaugare de text, ca si prin inlaturare, este, de regula, tipic pentru falsurile partiale. Aceasta categorie de fals poate fi executata prin simpla modi­ficare a unei litere sau cifre (8 din 3, 9 sau 6 din 0 etc.), din adaugari de cifre, de cuvinte, ajungandu-se la randuri intregi.

Dintre variantele falsificarii prin adaugare de text frecventa este si aceea a transferului de litere, cuvinte sau cifre, eventual randuri intregi, dupa un ins­cris autentic.

Cercetarea caracteristicilor grafice. Prima etapa a cercetarii o reprezinta studiul caracteristicilor grafice ale tex­tului, incepand cu continuitatea logica a scrisului, cu distanta dintre randuri si dintre cuvinte si terminand cu caracteristicile grafice particulare. Printre ele­mentele grafice de natura sa indice falsul prin adaugare de text, se numara:

Ingramadirea ori prescurtarea nefireasca a cuvintelor

Micsorarea distantei dintre randuri s.a.

Cercetarea materialului de scriere. Sunt situatii in care indicii de fals sus-amintiti devin insuficienti pentru stabilirea falsului. De aceea, se procedeaza, intr-o a doua etapa, la examina­rea fizico-chimica a materialului cu care s-a scris (cernea­la, tus, creion etc.).

Studierea modului de intersectare a trasaturilor. Depistarea falsului prin adaugare de text mai poate fi posibila pe baza datelor desprinse din examinarea trasaturilor intersectate.

Cercetarea falsului prin imitarea si prin deghizarea scrisului

Falsul prin imitarea scrisului. Aceasta categorie de falsuri se inscrie printre falsurile intalnite mai frecvent in practica, mai ales in cazul semnaturilor, al mentiunilor ori textelor de mai mica intindere. Ca modalitate de realizare, imitarea poate fi libera sau servila.

Depistarea falsului prin imitare este posibila datorita mai multor indici de plas­tografiere, cei mai frecventi fiind urmatorii:

- Prezenta caracteristicilor propriului scris al plastografului

- Ignorarea modului de executare si de dispunere a semnelor diacritice si de punctuatie s.a.

Falsul prin imitare servila se executa prin urmarirea stricta de catre plastograf a modelului scrierii originale, pe care acesta il are in fata. Falsificarea mai poate fi realizata prin copierea directa a textului sau sem­naturii, acest proce­deu fiind considerat, pe buna dreptate, ca o modalitate de sine statatoare, datorita prezentei unor indici caracteristici de contrafacere. De exemplu:

- Lipsa de spontaneitate in executarea gramelor;

- Grosimea uniforma a trasaturilor s.a. (vedeti cursul de baza).

Falsificarea de semnaturi se numara printre cele mai frecvente ca­tegorii de falsuri, consecintele acesteia putand fi nebanuite, prin implicatiile juridice, sociale, economice si chiar artistice (vezi falsificarea semnaturilor de pe operele de arta).

Indicii de falsificare a semnaturilor sunt aceiasi ca si la plastografierea scrisului obisnuit, indeosebi in cazul imitarii servile sau copierii.

Falsul prin deghizarea scrisului. Deghizarea scrisului se intalneste frecvent in cazul scrisorilor anonime cu caracter injurios, calomnios, de amenintare sau de santaj s.a., situatie in care autorul incearca sa-si ascunda identitatea. Deghi­zarea poate fi intalnita si in cazul subscrierii, situatii in care autorul unei semnaturi, intentionand sa o conteste ulterior, introduce in aceasta ele­mente aparent de contrafacere (repasarea traseului, serpuirea ori ingrosarea acestuia s.a.).

Principalele procedee de realizare a deghizarii scrisului, care contin si in­dici ai falsului, sunt:

- Deformarea sau modificarea unor caracteristici grafice generale sau parti­cu­lare proprii;

- Scrierea cu mana stanga;

- Scrierea cu majuscule sau cu caractere de tipar.

Cercetarea textelor dactilografiate si a altor categorii de falsuri

Cercetarea textelor dactilografiate

Identificarea masinii de scris. Expertiza criminalistica destinata identifi­carii masinii de scris este o acti­vitate care se desfasoara, ca si in celelalte cazuri ale identificarii criminalis­tice, in doua etape principale:

In prima etapa se determina tipul sau modelul masinii de scris, pe baza unor caracteristici generale, care sunt, de exemplu, tipul caracterelor semne­lor grafice, pasul masinii, distanta dintre randuri, complexitatea semnelor gra­fice cu care este dotata masina de scris.

In etapa a doua se urmareste identificarea propriu-zisa a masinii prin compararea textului in litigiu cu probele de comparatie luate de la masinile sus­pecte sau cu cele existente in fisier.

Identificarea dactilografului. Identificarea persoanei care a dactilografiat un text, desi mai dificil de rea­lizat, este posibila pe baza studierii elementelor oferite de tehnica de dactilo­grafiere, specifice fiind caracteristicile topografice (amplasarea titlurilor, marimea paginii si a alineatelor, sublinierile s.a.), frecventa anumitor greseli si modul lor de corectare, respectarea regulilor gramaticale.

Cercetarea altor categorii de falsuri

Falsificarea impresiunilor de stampile. Aceasta forma de fals, destinata sa "completeze" un fals total sau partial, este intalnita deseori in practica judiciara, indeosebi in cazul documentelor de identitate (legitimatii, pasapoarte, permise, certificate), al unor documente destinate producerii de efecte juridice, inclusiv administrative etc.

Principalele modalitati de realizare a falsului de stampile constau in dese­narea acestora direct pe inscris, copierea sau transferarea si, mai ales, scanarea unei impresiuni aflate pe un inscris autentic si confectionarea unei stampile dupa modelul celei originale.

Expertiza criminalistica a falsului de documente de identitate.

Falsificarea documentelor de identitate (buletine, pasapoarte, per­mise de conducere auto, legitimatii diverse) a devenit frecventa si in practica noastra judiciara, raportandu-ne la documentele emise de autoritatile romane, si mai ales straine, obiectul falsificarii facandu-l, in primul rand, pasapoartele, documentele auto, documentele insotitoare ale unor marfuri.

Posibilitatile tehnice de depistare a falsului de pasapoarte, tot mai frecvent in prezent, ca si al documentelor similare, s-au largit prin apelarea la tehnici radio­grafice (vezi sistemul american Porta Ray sau Philips MG-20).

Falsificarea bancnotelor, a timbrelor si a altor documente. Expertiza criminalistica a falsului de bancnote, precum si al altor valori, ocupa un loc semni­ficativ atat in activitatea laboratoarelor de specialitate.

Fata de amploarea falsului de bancnote (indeosebi americane si germane), s-a impus crearea unui organism specializat, Oficiul central international pentru combaterea falsului de moneda, de pe langa Secretariatul general al Interpolului, care controleaza toate datele in aceasta materie, contribuie la formarea specialisti­lor sau expertilor in acest gen de fals, tine de colectiile de falsuri.

Expertiza criminalistica a bancnotelor falsificate sau contrafacu­te, ca si a celorlalte efecte bancare similare, presupune, in prima faza, un exa­men compa­rativ cu bancnotele autentice, folosindu-se metoda suprapunerii, a juxtapunerii sau sistemul "gratarului", cu ajutorul caruia se localizeaza princi­palele elemente ale contrafacerii grafice.

Falsificarea monedelor metalice, intalnita si in practica noastra de specialitate, se executa prin turnare ori stantare a unei compozitii metalice care sa creeze aparenta de autenticitate.

Expertiza criminalistica a monedelor este relativ simpla, pe langa exame­nul traseologic general procedandu-se la determinarea greutatii si a compozi­tiei pe baza unei analize spectrale de emisie.

Falsificarea operelor de arta este o activitate care se diferentiaza destul de mult de celelalte categorii de falsuri de valori, de aici si particulari­tatile cercetarii ei pe teren criminalistic, cercetare realizata si cu concursul unui expert in pictura, astfel incat ne aflam in fata unei duble analize, artistica si tehnica, sau a ceea ce este considerata o expertiza complexa.

Dupa cum este subliniat de catre autori de specialitate, in general, orice exami­nare a unui fals in operele de arta, indiferent de natura sa, se imparte in doua grupe principale:

a. Expertiza artistica, cuprinzand o analiza iconografica referitoare la istoricul acelei opere si la autorul sau, si o analiza iconologica, privind con­tinutul propriu-zis al operei.

b. Expertiza tehnica criminalistica propriu-zisa la care pot concura peste zece domenii de investigare criminalistica: examinarea directa in radiatii UV, IR si X, macro si microfotografia etc.

Alte aspecte de aprofundat

. Manipularea, refacerea si reconstituirea inscrisurilor deteriorate

. Stabilirea autenticitatii inscrisurilor:

- elemente comune de autenticitate;

- principalele elemente de securitate

. Modalitati de stabilire a vechimii unui inscris

. Caracteristicile de identificare a scrisului de mana

. Identificarea pe baza expertizei grafoscopice

. Cercetarea falsului prin inlaturare de text

. Cercetarea falsului prin adaugare de text

. Cercetarea falsului prin imitarea sau deghizarea scrisului

. Cercetarea altor categorii de falsuri.