DEMERS INTRODUCTIV CRIMINALISTICA

Criminalistica - notiune si sistem

Notiunea si importanta stiintei Criminalisticii

Notiunea. Impunerea unui caracter modern activitatii judiciare a preocupat o serie intreaga de juristi luminati, profund conv 858e47i insi de contributia decisiva a stiintei la descoperirea faptelor penale. Acestia au inteles ca, pentru solutionarea cau­zelor penale, simpla aplicare a regulilor de drept este insuficienta.

In conturarea exacta a obiectului probatiunii, penalistii dreptului mo­dern sunt convinsi ca trebuie sa recurga la diverse metode stiintifice de investigare a realita­tii, precum si la reguli tactice specifice de efectuare a unor acte procedurale.

Momentul de referinta al aparitiei noii stiinte judiciare se situeaza in urma cu un secol, fondatorul ei fiind socotit cunoscutul judecator de instructie austriac si profe­sor de Drept penal, Hans Gross. El avea sa editeze, in 1893, "Manualul ju­decato­rului de instructie", reeditat in scurt timp sub denumirea "Manualul judecatorului de instructie in sistemul criminalisticii".

Aparitia noii stiinte a fost favorizata de progresul realizat in toate dome­niile cunoasterii umane, indeosebi de revolutia tehnico-stiintifica, aflata la primii sai pasi la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Fireste, aceasta necesitate obiectiva s-a impus si intr-un moment in care mij­loacele de lupta ale justi­tiei penale impotriva criminalitatii devenisera insufi­ciente fata de cresterea numa­rului infractorilor, mereu mai versati, ei insisi folosind metode si mijloace perfec­tionate de operare.

De la inceputurile sale, in ciuda unor pareri contrare, Criminalistica a fost con­siderata o stiinta in intelesul deplin al cuvantului, poate una dintre primele stiinte de granita. Intemeietorul ei, Hans Gross, a definit-o ca o "stiinta a starilor de fapt in procesul penal".

Nu insistam asupra unor definitii, cu toate ca o analiza a lor ar fi intere­santa pentru intelegerea modului in care au evoluat opiniile asupra naturii si locului ocu­pat de Criminalistica in sistemul stiintelor dreptului, chiar daca analiza lor, in alt context, ar fi utila.

Criminalistica este o stiinta judiciara, cu caracter autonom si unitar, care in­sumeaza un ansamblu de cunostinte despre metodele, mijloacele tehnice si proce­deele tactice, destinate descoperirii, cercetarii infractiunilor, identifi­carii persoa­nelor implicate in savarsirea lor si prevenirii faptelor antisociale.

Obiectul Criminalisticii. Sublinierea principalelor aspecte menite sa con­tureze obiectul propriu Criminalisticii prezinta importanta cel putin pe doua planuri distincte: pe de o parte, remarca aportul sau particular in aflarea adevarului, iar pe de alta parte, evidentiaza unitatea si autonomia sa (dar numai in anumite limite) fata de celelalte stiinte juridice si nejuridice, dar aflate in slujba justitiei; avem in vedere medicina legala, psihologia judiciara, fizica, chimia si biolo­gia ju­diciara etc.

Sub raport stiintific, principalele directii de actiune ale Criminalisticii sunt ur­matoarele:

a. Initierea de metode tehnice destinate cercetarii urmelor infractiunilor, incepand cu urmele specifice omului si continuand cu cele ale armelor sau instru­mentelor, mijloacelor de transport, ale fenomenelor fizico-chimice etc., in vederea identificarii persoanelor sau obiectelor.

b. Adaptarea de metode apartinand stiintelor exacte la necesitatile proprii Criminalisticii, a unor metode din alte domenii ale stiintei, cum sunt cele pro­prii fizicii, chimiei, biologiei, matematicii, pentru aplicarea lor la specificul activitatii de prevenire si de combatere a infractiunilor.

c. Elaborarea de reguli si procedee tactice destinate efectuarii unor acte de ur­marire penala, precum si cresterii eficientei acestora, prin asigurarea unui funda­ment stiintific investigarii.

d. Studierea practicii judiciare, in vederea valorificarii stiintifice si gene­ralizarii experientei pozitive rezultate din activitatea organelor de urmarire penala pe linia investigarii infractiunilor.

e. Analiza evolutiei modului de savarsire a faptelor penale, pentru stabi­lirea celor mai adecvate procedee de combatere si de prevenire a lor, inclusiv de identi­ficare a autorilor acestora.

Metode generale si particulare de investigare criminalistica. Datorita obiec­tului propriu de cercetare, Criminalisticii ii sunt specifice anumite metode de cunoastere, unele dintre ele tipice stiintei respective, altele comune mai multor stiinte, dar aplicate intr-un mod particular, potrivit obiectului sau. Din perspectiva epistemologica, o adancire a analizei metodologiei crimi­nalistice ar avea, fara indoiala, o rezonanta imediata asupra largirii bazei teoretice a stiintei in discutie.

a. La baza metodologiei criminalistice, ca, de altfel, a tuturor stiintelor, se situ­eaza modalitati generale de cunoastere cum sunt observatia, analiza si sinteza, deductia si inductia, comparatia, adaptate la specificul obiectului Criminalisticii.

b. Metodele adaptate la specificul Criminalisticii, din alte domenii stiin­tifice, pe primul loc aflandu-se metodele de analiza fizico-chimica a urmelor si microur­melor care se prezinta sub forma de resturi de obiecte si materii, metodele biologice de examinare a urmelor de secretii, excretii ori tesuturi moi, metodele antropologice, metodele de examinare optica, in radiatii vizi­bile sau invizibile etc.

c. Metode de examinare proprii Criminalisticii, care tin de particularitatile obiectului sau de cercetare. Iata numai cateva dintre acestea:

q       metode destinate descoperirii si examinarii (indeosebi comparative) a ur­me­lor sau mijloacelor de proba;

q       metode de identificare a persoanelor si cadavrelor dupa semnalmente exte­ri­oare ori dupa resturi osoase;

q       metode de cercetare a inscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contra­facute s.a.

d. Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmarire penala, elaborate atat pe baza generalizarii experientei organelor judiciare, cat si prin adaptarea unor elemente de cunoastere apartinand psihologiei.

e. Metode tehnice de prevenire a infractiunilor, cum sunt cele vizand pre­veni­rea falsurilor, a furturilor in dauna avutului public sau particular etc.

In literatura de specialitate au fost exprimate si opinii menite sa confere o nota si mai pronuntata de speci­ficitate ansamblului metodelor de cercetare a infractiunilor. De exemplu, C.E.O'Hara considera ca metodologia anchetei penale se fundamen­teaza pe "regula celor trei I": informatia, investigatia si instrumentarea.

Caracterele Criminalisticii. Raportata la alte stiinte chemate sa participe la activitatea judiciara, cum este Medicina legala, sau la alte ra­muri de drept, inde­osebi ramurile Dreptului penal si procesual penal, fara a exclude, insa, si alte ramuri ale dreptului, inclusiv Dreptul civil, Criminalisti­cii ii sunt specifice anumite caractere:

Caracterul judiciar Caracterul judiciar este impus de legatura indisolu­bila a Criminalisticii cu activitatile de cercetare si urmarire penala. Practica demon­streaza, fara putinta de tagada ca, in foarte multe situatii, activitatea consacrata so­lutionarii cauzelor penale este precedata de un proces laborios destinat strangerii probe­lor, clarificarii imprejurarilor in care a fost savarsita fapta ilicita, identificarii autorului si cateodata, chiar a victimei.

Caracterul autonom Evaluarea obiectului Criminalisticii conduce la concluzia ca acesta este deose­bit de cel al altor stiinte juridice. Astfel, nici una din­tre acestea nu isi propune sa elaboreze metode si mijloace tehnico-stiintifice de descoperire, ridicare si exa­minare a urmelor infractiunii sau de identificare a in­fractorilor.

Caracterul unitar Structura complexa a Criminalisticii este impusa de necesita­tea rezolvarii unor probleme dintre cele mai diverse, determinate atat de varietatea faptelor penale ce trebuie investigate, cat si de imprejurarile deo­sebite, nu de putine ori singulare, in care se savarsesc actele ilicite. Criminalistica poate fi structurata in urmatoarele parti principale:

a. Tehnica criminalistica cuprinzand ansamblul metodelor si mijloacelor tehnico-stiintifice destinate descoperirii, fixarii, ridicarii si examinarii urme­lor sau mijloacelor materiale de proba.

b. Tactica criminalistica, insumand totalitatea procedeelor si regulilor, al­tele decat cele stabilite prin norme de drept, privind efectuarea actelor de urmarire pe­nala si in general, de ancheta.

c. Metodologia criminalistica, vizand cercetarea unor categorii de infrac­tiuni cum sunt infractiunile impotriva vietii, sustragerile din avutul public sau personal, accidentele rutiere, navale sau aeriene etc.

In literatura de specialitate occidentala, cu privire la structura criminalis­ticii, in­terpretata in sens larg, s-au emis pareri conform carora aceasta stiinta inglobeaza:

q       Procedee politienesti destinate conducerii unei anchete, inclusiv stran­gerii probelor privind comiterea infractiunii, care fac obiectul "Politiei tehnice".

q       Procedee stiintifice, folosite in expertiza urmelor si a probelor materiale ale infractiunii, care apartin "Politiei stiintifice".

q       Procedee juridice, destinate administrarii, potrivit regulilor de drept, a probelor existentei infractiunii.

Caracterul pluridisciplinar Autorii de specialitate au subliniat cu privire la stiinta criminalisticii ca reprezinta "o punte de legatura intre stiintele naturii si stiintele juridice, prin intermediul acesteia metodele celor dintai gasindu-si aplica­rea in procesul judiciar".

Conexiunile cu stiintele juridice si judiciare

Desi are un caracter autonom, prin natura obiectului sau si, indeosebi, prin rolul jucat in stabilirea adevarului, Criminalistica este indisolubil legata de stiintele juri­dice, ca si de stiintele naturii amintite mai sus.

Conexiunile cu stiintele juridice. Dintre stiintele juridice, Criminalistica are cele mai stranse legaturi cu Dreptul penal, Dreptul procesual penal si Criminologia. Legaturile nu se rezuma, insa, numai la stiintele penale, ci si la alte ramuri ale Dreptului.

Conexiunile cu stiintele judiciare. Alaturi de stiintele juridice, Crimina­listica are, prin natura obiectului sau, numeroase legaturi cu alte stiinte sau ramuri ale acestora, res­pectiv cu asa-numitele stiinte de sprijin sau "auxiliare" dreptului, in primul rand cu Medi­cina legala si Psihologia judiciara, ca si cu alte stiinte ale naturii.

Conexiunea cu stiintele naturii. Datorita caracterului pluridisciplinar al Criminalisticii, stiinta aflata la gra­nita dintre stiintele juridice si stiintele naturii, putem constata o multitudine de conexiuni intre Criminalistica si celelalte stiinte exacte.

Sistemul Criminalisticii

Evaluarea exacta a contributiei pe care Criminalistica o are la solu­tionarea cauzelor penale si la aflarea adevarului, impune de la bun inceput o precizare: rolul Criminalisticii in aflarea adevarului trebuie privit intr-un sens larg.

Aportul Criminalisticii la solutionarea cauzelor penale se mani­festa pe trei planuri - tehnic, tactic si metodologic - aparent distincte, dar aflate intr-o pronun­tata conexiune, dat fiind scopul acestei stiinte. De aici rezul­ta sistemul tripartit al Criminalisticii, implicit al disciplinei pe care o studiem.

Tehnica criminalistica. Tehnica criminalistica este destinata asigurarii mijloacelor si metodelor stiintifice necesare descoperirii, fixarii, interpretarii si examinarii, in conditii de laborator, a urmelor infractiunii, a mijloacelor materiale de proba, in sco­pul identificarii faptuitorilor, a victimelor, a armelor, instrumente­lor etc., folo­site ori produse ale actul ilicit. In acest domeniu intalnim inclusiv cercetarea falsurilor, a scrisului, cercetarea urmelor de explozii, incendii, accidente de trafic etc.

Tactica criminalistica. Tactica criminalistica este un domeniu care inglobeaza un ansamblu de pro­cedee si de reguli specifice, destinate efectuarii unor acte de procedura sau activitati procedurale, plecandu-se din chiar momentul cercetarii la fata locului.

Metodologia criminalistica. Investigarea fiecarui fapt penal presupune urmarea unei anumite conduite de catre organele judiciare, destinate descoperirii si ad­mi­nistrarii probelor necesare dovedirii existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infractiunii.

Astfel, in cazul unei morti violente, investigatia pe­nala vizeaza stabilirea cauzei si naturii mortii, a momentului, locului si imprejurarilor in care a fost suprimata viata victimei, identificarea faptuitorului, a instrumen­telor vulnerante, a mobilului s.a.

Principiile investigatiei criminalistice

Notiunea si sistemul principiilor Criminalisticii

Notiunea. Fiecare sistem modern de drept, atat in totalitate, cat si pe domenii de reglementare este calauzit de reguli fundamen­tale, determinante pentru orientarea continutului normelor juridice si pentru activitatea intregului aparat judi­ciar. Subordonandu-se, in principal, scopului procesului penal, Criminalistica este calauzita de principiile de baza care gu­verneaza modul de organizare a sistemului judiciar si activitatea desfasurata pe parcursul procesului penal.

Principiile fundamentale ale Criminalisticii

Principiul legalitatii. Principiul legalitatii este fundamental pentru intreaga activitate a unui stat de drept. El este prevazut atat in Constitutie, cat si de normele penale. Astfel, in art.2 al actualului Cod penal si in art.2 al Codului de procedura pe­nala, se prevede ca intreaga activitate procesual penala, in consecinta si aceea proprie investigarii infractiunilor, se desfasoara in stricta conformitate cu prevederile legii.

Principiul aflarii adevarului. Acest principiu are o semnificatie cu totul deosebita, pornind de la faptul ca, pentru infaptui­rea justitiei penale, este imperios necesara aflarea adevarului. Art.3 al Codu­lui de procedura penala prevede ca: "In desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului".

Prezumtia de nevinovatie. Conform acestui principiu, orice persoana impotriva careia a fost pornit un proces penal este prezumata nevinovata, numai organelor judiciare revenindu-le obligatia de a administra probele necesare dovedirii vi­novatiei.

Principiul potrivit caruia nu exista fapta fara urme. Toate faptele ilicite ale omului, ca, de altfel, orice activitate a sa, produc transformari sau modificari ce se obiectivizeaza, din punct de vedere criminalistic, in urme ale infractiunii.

In primul rand, prin urma a infractiunii, trebuie sa se inteleaga orice modi­fica­re materiala intervenita in conditiile savarsirii unei fapte prevazute de legea penala. Intre fapta autorului si modificarea intervenita este necesar sa existe un raport cauzal caracterizat prin aceleasi criterii ca raportul cauzal prezent in structura latu­rii obiective a infractiunii.

In al doilea rand, notiunea de urma trebuie privita intr-un sens foarte larg, intru­cat prin urma nu se intelege numai urma formata prin contactul direct a doua corpuri (urmele de maini, de picioare, de dinti, de buze, de pneuri, ale instrumentelor de spargere etc.) ci si urme de resturi materiale, urme biologice, reziduuri ale tragerii cu arma de foc, microurme diverse etc.

Principiul identitatii. In centrul investigatiilor criminalistice ce concura direct la aflarea adeva­rului in procesul penal se afla identificarea persoanelor, a obiectelor sau a fenomenelor aflate in legatura directa, cauzala, cu faptele incri­mi­nate de legea penala.

Principiul operativitatii in efectuarea investigatiei penale. Acest principiu este caracteristic intregii activitati consacrate rezolvarii cauzelor penale, el servind scopului procesului penal, mai ales in directia constatarii la timp si in mod complet a fapte­lor prevazute de legea penala, precum si la identificarea infractorilor.

Pe buna dreptate, in literatura juridica de specialitate, s-a subliniat ca rapi­ditatea are consecinte directe asupra administrarii unor probe de calitate, in sensul ca "o data cu trecerea timpului se sterg urmele din amintirea oamenilor si de pe obiect, dispar oamenii si obiectele".

Chestionar/Probleme de aprofundat

. Metodele generale si particulare de investigare criminalistica

. Principiile investigatiei criminalistice:

- principii fundamentale

- principii proprii Criminalisticii

. De subliniat importanta principiului identitatii

. Evolutia Criminalisticii in Romania.