Marile curente in criminologie criminologia clasica

MARILE CURENTE IN CRIMINOLOGIE CRIMINOLOGIA CLASICA

In ansamblul lor lucrarile de criminologie fac frecvent referire la scolile de gandire clasica si neoclasica de domeniu.

Scoala clasica este frecvent asimilata cu numele scolii italiene si a lui CESARE BONESA MARCHIZ DE BECCARIA (1738-1794).

Beccaria si-a scris teoria intr-o perioada in care Biserica si doctrina drepturilor divine ale regilor erau indreptate impotriva intelectualilor si a adeptilor contractului social. In acea perioada erau acceptate urmatoarele idei:

oamenii initial au existat intr-o stare de fericire, indestulare si inocenta;

iesirea din aceasta stare implica punerea in aplicare a motivului responsabilitatii individuale: - conform doctrinei pacatului originar toti oamenii traiesc in suferinta si mizerie, din cauza perechii originare care a ales ignorand divinitatea; - dupa teoria contractului social, indivizii formeaza o societate. Ei sunt cei care decide ce sa obtina si ce sa ofere ajungand in mod deliberat la o intelegere care ii face sa triasca impreuna in societate, fiecare oferind ceva pentru a obtine altceva.

oamenii au acceptat ca pe o realitate psihologica o facultate sau calitate a individului care regleaza si controleaza comportamentul; In general, fiecare individ este liber sa aleaga ce vrea sa faca, neexistand restrictii; Dumnezeu si Diavolul ar putea influenta optiunea intr-o actiune sau alta, pe care individual este liber sa o intreprinda. Montesquieu a considerat ca societatea rezulta din 4 impulsuri sau dorinte: pacea, foamea, sexul si dorintele sociale; Rousseau crede ca baza formarii societatii este dorinta de a avea prieteni; Hobbes a perceput frica drept motivul principal care i-a determinat pe oameni sa formeze societatea si sa-i accepte si restrictiile.

Era acceptata idea ca instrumental de control al comportamentului uman este teama, indeosebi teama de durere;

pedeapsa, adica provocarea durerii, umilirea si dizgratia, ca metoda principala de actiune in crearea climatului de teama, era necesara pentru a influenta optiunea si, prin aceasta, co 626h73g mportamentul.

In martie 1763 Beccaria a scris un eseu in domeniul penologiei cu referire la pedepse, publicat sub titlul "Despre crime si pedepsele acestora". Mentionam cateva din ideile exprimate de Beccaria:

"Legile sunt conditiile sub care oamenii independenti si izolati s-au unit petru a forma o societate.Suma portiunilor de libertate sacrificate de fiecare pentru binele sau, constituie suveranitatea unei natiuni, iar depozitarul si administratorul legitim al acestora este suveranitatea."

"Numai legile pot stabili pedepse pentru crime; autoritatea pentru acest lucru rezida numai in legiuitor, care reprezinta intreaga societate unita printr-un contract social."

"Fiecare om are propriul sau punct de vedere si la momente diferite puncte diferite. De aceea, spiritual legii ar trebui sa fie produsul unei judecati logice, bune sau rele; ar putea depinde de violenta pasiunilor, de slabiciunea acuzatului, de judecatile in legatura cu el si toti acesti factori,la minut, ar putea sa altereze aparenta obiectului in mintea schimbatoare a unui om."

Caesare Lombroso - s-a nascut la 6 noiembrie 1835 la Verona; a urmat cursurile facultatii de medicina; in 1859 devine medic militar si isi continua studiile pe tema rasei, a climei si a tinutului geografic; la 3 mai 1863 isi inaugureaza cursul sau de medicina legala la Universitatea din Pavia; in anul 1876 a publicat lucrarea "L'uomo deliquente" in care sustinea ca criminalii sunt ramasitele biologice ale unui stadiu de dezvoltare timpuriu si ca sunt indivizi mai primitivi si mai putin evoluati decat concetatenii lor care nu sunt criminali. El a folosit termenul de ATAVISTIC pentru a descrie acesti oameni.

La baza formularii tezei atavismului a stat teoria recapitulatiei sau legea biogenetica a lui Ernest Haeckel. El si-a dezvoltat teoria pe idea ca dezvoltarea individului o recapituleaza pe cea a speciei, adica ontogeneza este o recapitulare scurta a filogenezei.

In cursul dezvoltarii sale, fiecare individ repeta scurt si rapid toate stadiile de dezvoltare peste care a trecut specia sa.

Raspunsul la intrebarea care sunt cauzele comportamentului criminal s-a bazat pe conceptia conform careia factorul cauzal multiplu s-ar datora unor motive biologice, psihologice si de natura sociala. Evoluand in timp, Lombroso si-a aplecat interesul mai mult asupra factorilor de mediu decat asupra celor biologici.

Lucrarea "Omul delicvent" a marcat momentul nasteriii criminologiei in actuala sa acceptiune stiintifica.

In ultima sa carte, " Crima, cauzele acesteia si remediile" se iau in discutie mai multi factori care stau la baza declansarii fenomenului criminal, cei mai importanti fiind de mediu si mai putin de ordin biologic.

Lombroso sustine ca exista trei mari clase de criminali:

criminali nascuti - intelesi ca ramasitele atavistice ale unei forme de evolutie inapoiata si de aceea ei constituiau doar 1/3 din numarul total de agresori. Crima provine din conditii organice, fiind un fenomen biologic si astfel, crima este in sange, este congenitala. Criminalul se naste criminal;

criminalii bolnavi - adica idiotii, imbecilii, paranoicii, melancolicii si cei afectati de paralizie generala, alcoolicii, epilepticii sau istericii;

criminoloizii - o clasa larga, fara caracteristici fizice speciale, care nu sunt afectati de boli mintale, dar al caror system emotional si mental conduce, sub anumite circumstante, la comportamentele criminale.

Lombroso sustinea ca intre nebuni si criminali nu ar fi diferenta de calitate, ci numai de intensitate si, desi amandoi sunt atavici, criminalul are mai multe anomalii.

Lombroso este teoreticianul cel mai reprezentativ care a facut din idea tipului fizic criminal o cauza a crimei. Teoria sustinea ca, in esenta, caracteristicile fizice ale individului erau indicatorii de baza ai degenerarii si inadaptarii.

Teoria evolutionista a timpului a indicat atavismul ca pe o forma incipienta a vietii animale. Cu alte cuvinte, criminalul semana cu stramosii sai, carora le-a pastrat caracteristicile fizice.

O incercare interesanta de a raporta comportamentul criminal la caracteristiciel fizice sunt asa-numitele teorii ale tipurilor de corp.

Sustinatorii acestor teorii sunt de parere ca exista un grad mare de interdependenta intre tipul corpului uman si tipul mental sau temperamental. Acest lucru il increase intr-o anumita masura si Lombroso insa el s-a limitat in a gasi relatii intre caracteristicile fizice si bolile mentale.

Cel mai cunoscut theoretician al acestei teorii este ERNST KRETSCHMER - acesta a identificat 4 tipuri de corpuri:

tipul astenic - inalt si slab;

tipul atletic - tipul cu o musculature bine dezvoltata;

tipul pyknic - scund si gras;

tipul dysplastic - amestecat, metis.

In lucrarea sa "Tipurile constitutionale si crima" se afirma ca exista o preponderenta a tipului atletic, indeosebi la faptele comise cu violenta. Despre tipul astenic, acesta este predispus la savarsirea de furturi marunte iar despre indivizii care apartin tipului pyknic ca au tendinte spre depresiun I nervoase. Tipul dysplastic are tendinte spre agresiune impotriva decentei si moralitatii si ca acest tip de individ paote fi amestecat si in comiterea unor fapte violente.

William Sheldon - in cartea sa despre tinerii delicventi, aduce o imbunatatire metodologica si anume tipurile de baza ale caracteristicilor fizice si temperamentale sunt urmatoarele:

ENDOMORFIC - dezvoltare relative mare a viscerelor, tendinta d eingrasare, rotunjimim domoale in diferite parti ale corpului, extremitati scurte si subtiri, oase mici, piele neteda si catifelata. Ca si temperament este VISCEROTONIC - relaxare generala a corpului, persoana confortabila, iubeste luxul, un rafinat, dar in esenta un extrovertit;

MEZOMORFIC - predominare relative mare a muschiilor, oaselor si organelor motorii ale corpului, trup mare, piept puternic, maini mari si incheieturi puternice. Ca temperament este SOMATOTONIC - persoana acvtiva, dinamica, merge, vorbeste si gesticuleaza convingator, se comporta agresiv;

ECTOMORFIC - dominanta relative a pielii si a lpilozitatii, a sistemului nervos; corp fragil si delicat, oase mici si delicate, umeri ingusti, fata mica, nas bine conturat, par fin, corp cu masa relative mica si cu o mare suprafata. Ca temperament avem CEREBROTONIC - un introvertit, sufera de afectiuni functionale, alergii, sensibilitati ale pielii, oboseala cronica, insomnie, sensibil la zgomot si la distractii, se fereste de aglomeratii.

Sheldon vorbeste despre delicventa biologica, delicventa mentala si criminalitatea primara nu ca aspecte ale unui comportament ce apartine unui criminal, ci ca factori de masurat, atunci cand avem in atentie un comportament observat al unui individ caruia se presupune ca i-ar apartine.

Teoriile privind factorii biologici si comportamentul criminal.

Teoriile biologice timpurii apreciau ca structura determina functia, ceea c ear insemna ca indivizii se comporta atfel unii fata de altii, fiindca fundamental ei sunt diferiti din punct de vedere al structurii. Din contra, teriile biologice moderne prezinta argumente conform carora factorii biologici se dezvolta asemeni unui individ care va avea un comportament criminal pe care nu il poate explica nici individual respective, dar care ar putea fi urmarea interactiunii dintre biologia acelei personae si mediul in care se dezvolta. Aceste teorii se pot explica mai repede ca fiind teorii bio-sociale.

Inca din antichitate s-a incercat explicarea fenomenului uman plecand de la idée ereditatii, aratandu-se deseori ca tinerii se asemanau cu parintii lor in multe privinte: maniere, aspect fizic, dispozitie, etc.

Teoriile privind studiul gemeniilor - trebuie sa facem precizarea ca in genetica exista o clara distinctie intre gemenii identici si gemenii frati. Gemenii identici provin dintr-un singur ovul fertilizat si in consecinta au o ereditare identical. Gemenii frati sunt produsul a doua ovule simultan fertilizate de doi spermatozoizi, avand aceeasi relatie ca infratirea normala. Astfel, gemenii identici nu au acelasi comportament care ar putea fi atribuit gemenilor frati.

Plecand din acest punt multi cercetatori au incercat sa determine rolul ereditatii in criminalitate.

JOHANNES LANGE publica in anul 1921 un studiu ce avea sa faca faima in epoca, intitulat "Crima ca destin". El a gasit 23 de perechi de gemeni identici si a stabilit ca atunci cand unul a inregistrat o incarcerare in 77% din cazuri si fratii lor au suportat o pedeapsa identica, in timp ce la 17 perechi de gemeni frati, cand unul a fost inchis, celalalt a suportat o incarcerare identica doar in 12% din cazuri. Grupul de control a fost extins la 214 perechi de frati normali si de varste apropiate in care unul din frati a fost condamnat si s-a stabilit ca doar in 8% din cazuri si celalalt frate a inregistrat o incarcerare.

Teoriile privind dezechilibrul biochimic - implicatiile echilibrului si dezechilibrului hormonal au patruns profound in limbajul biologiei si fiziologiei umane, efectele sale facand obiectul mai nultor studii. Astfel una din primele lucrari apartinand lui Louis Berman, prezinta chimia corpului uman si dezechilibrul hormonal ca 2 concepte centrale ce stau la baza unei noi criminologii care se bazeaza pe biochimie.

Ideea de baza era ca tulburarile emotionale crescande, datorate dezechilibrului hormonal, creeaza ocazii propice pentru producerea crimei.

Desi apelarea la factorii biologici s-a facut din convingerea ca acestia reprezinta cauzele producerii fenomenului criminal, se poate spune, cu bunavointa, ca prezenta acestora poate spori predispozitia, dar nu determina in mod absolut ca un individ poate avea un comportament criminal. Acesti factori pot sa genereze comportamente criminale atunci cand actioneaza impreuna cu factori psihologici si sociali.

In contextul abordarii multifactoriale, teoriile biologice ale comportamentului criminal pot fi judecate in masura in care diferentele biologice intre criminal si non criminal sunt si demonstrabile.

Teorii raportate la inteligenta si influenta acesteia asupra criminalitatii

Aceastea sunt teoriile care au pus cel mai des in centrul explicarii comportamentului criminal inteligenta.

Diferentele individuale care ar putea sa apara in urma unor comparari au facut ca observatiile psigologiilor si criminologiilor sa fie axate in principal pe aceste comportamente, in anumite imprejurari si datorita unor anumite conditii. Modul de a reactiona la un eveniment sau altul, capacitatea de memorare, de completare sau d eintelegere a propozitiilor, de memorare a imaginilor, de a recunoaste intelesul cuvintelor si de a face calcule aritmetice in gand, au fost incercari care ar fi putut sa determine masurarea diferentelor dintre criminali si omul obisnuit.

ALFRED BINET a fost psihologul francez care a scos testarea inteligentei in afara laboratorului si a aplicat-o in explicarea unor rezultate slabe la invatatura pe care le prezentau scolile din Paris. A incercat sa gaseasca o explicatie stiintifica a inteligentei, mai ales plecand de la capacitatea native pe care o are individual si mai putin ca un comportament invatat. La inceput a incercat sa masoare inteligenta prin masurarea volumului cranian. Si-a dat seama ca aceasta metoda nu ii aduce nici un beneficiu, rezultat, a abandonat-o si a abordat problema din punct de vedere practice. Binet a pus la un loc un mare numar de sarcini usoare legate de viata de zi cu zi, care nu implicau rationamente dificile. Apoi, le-a asezat intr-o ordine crescatoare a dificultatii acestora, astfel incat prima sarcina putea fi rezolvata si de un copil mai mic, in timp ce ultima putea fi realizata numai de un adult. In aceasta incercare a avut si sprijinul dr. Theodore Simon, doctorul scolilor speciale din Paris. Rezultatul primei lor colaborari a aparut in anul 1905 si s-a materializat intr-o lucrare intitulata "Scala Binet-Simon a inteligentei". Aceasta scala a fost revizuita in anul 1906 cand a fost adaugat si conceptul "varstei mentale". In aceasta etapa Binet s-a decis sa asocieze un nivel de varsta fiecarei sarcini a testului. De ex. copilul de 9 ani trebuie sa realizeze sarcini gradate pentru varsta de 9 ani si nu pe cele pentru copilul care are 10 ani sau peste.

Nivelul varstei celor mai grele sarcini pe care copilul le-ar rezolva ar fi trebuit sa descrie varsta mentala a acestuia care, apoi, urma a fi comparata cu varsta propriu-zisa.

In anul 1912 psihologul STERN W. a sugerat ca varsta mentala sa fie impartita la varsta propriu-zisa, iar rezultatul sa fie inmultit cu 100. Ceea ce urma sa se obtina avea sa fie numit "coeficientul de inteligenta" sau I.Q.

S-a pus intrebarea daca testul I.Q. masoara inteligenta sau masoara alti asemenea factori, cum ar fi realizarea academica sau testul desteptaciunii? De fapt, intrebarea de baza pornea de la relatia IQ-saracie-crima si daca se bazeaza pe diferente genetice? In anul 1969 ARTHUR JENSEN, a publicat un articol in care a asustinut ca testele IQ sunt importante pentru obtinerea unor performante in societatile industriale ale Vestului si ca 80% dintre diferentele individuale ale acestui scor sunt mai degraba determinate de diferentele genetice decat de mediu.

Este clar ca, daca se face o asociere intre criminalitate si rezultatele oferite de IQ, aceasta trece sau este in stransa corelare cu delicventa juvenila. Este necesar de explicat de ce personae cu un IQ scazut devin delincventi mai des decat aceia cu un coeficient mai mare.

Ceea ce se poate afirma in momentul de fata este ca testele IQ au functionat, inca de la aparitia lor, ca un fel de prezicator sigur al delicventei.

Cu siguranta, criminalii adulti nu sunt retardati mintal cu severitate, ci ei sunt personae cu capacitate mintale diminuate.

Unii criminali adulti au fara indoiala, IQ-uri scazute, dar a motive crima in general datorita acestui fapt, este o aventura.

Daca luam in calcul criminalitatea gulerelor albe, crima organizata si crima politica, fiecare in parte presupune o considerabila abilitate intelectuala. Deci, trebuie sa cautam alti factori pentru o explicare generala a criminalitatii.

Teoriile privind personalitatea criminalului

Teoriile psihiatrice si psihologice pleaca, de asemenea, in explicarea comportamentului criminal, de la factorii biologici si situationali.

Psihiatria, ca stiinta, a venit si a imbunatatit metodele medicale in tratarea problemelor de baza ale bolilor mintale. Pythagoras a indentificat creierul ca fiind organul mintii si a precizat ca bolile mintale sunt disfunctiuni ale acestui organ.

Sigmund Freud este acela care dezvolta conceptele stiintei psihologiei in legatura cu persoanele bolnave.

Subconstientul, ca un concept central al psihanalizei, si-a facut aparitia ca subiect de interes inainte de Freud. Conceptul de subconstient a fost dezvoltat de VON HARTMAN (1824-1906) si a fost detaliat de MORTON PRINCE (1854-1929) in cateva studii nonfreudiene ale fenomenului de dsisociere sau impartire a personalitatii.

Psihanaliza este o stiinta recenta, asociata cu viata si munca lui Freud si a unor elevi de-ai sai precum ALFRED ADLER, CARL YUNG, WILHEM STEKEL.

Freud si-a insusit ideea de subconstient asa cum a fost folosita si de psihiatri dinaintea lui, argumentand ca experientele traumatice din copilarie, care si-au lasat amprentele asupra individului, pot sa argumenteze comportamentul, chiar si atunci cand acesta nu a constientizat acele fapte. Pentru a trata aceste probleme Freud a inventat psihanaliza. In acest sens pacientul se relaxa complet si vorbea despre orice ii venea in minte. Ideea era aceea a liberei asocieri. Astfel, individual era capabil sa reconstruiasca evenimentele petrecute cu mai mult timp in urma sis a le aduca in constient.

Teoria sustinea, ca daca pacientul devenea constient de aceste evenimente, ele isi pierdeau din puterea lor subconstienta, iar pacientul castiga un grad mai mare de control al constientului si al libertatii.

Freud isi va revizui conceptiile sale despre subconstient. El redefineste constientul ca EU (ego) si imparte sunconstientul in SINE (ID) si SUPER EU (SUPEREGO).

"SINE" a fost folosit ca termenul care descrie marele rezervor de miscari biologice si psihologice, adica acei stimuli si impulsuri care stau la baza tuturor comportamentelor. Acesta include libido-ul, intreaga forta a energiei sexuale a individului, ca o "dorinta de viata", difuza si tenace, regasita la toate animalele.

Sinele este in permanenta inconstient si raspunde numai la ceea ce Freud a numit "principiul placerii" - daca te simti bine, fa-o.

Supereul, prin contrast este acea forta constienta si autocritica, care evidentiaza cerintele ce te opresc sa faci ceea ce iti place, din motive ce tin de experienta sociala individuala. Supereul poate contine elemente constiente sub forma codurilor etice si morale, dar este incopnstient in operarea sa.

Supereul apare odata cu primele mari experiente ale copilului, de dragoste si atasament fata de parintii lui. Copilul le experimenteaza ca judecati si, in final, din suma valorilor lor, ia nastere ego-ul ideal, ceea ce inseamna o conceptie ideala a ceea ce copilul ar trebui sa fie.

Ceea ce Freud numea EUL este personalitatea constienta care este orientate catre lumea reala in care persoana traieste si incearca sa mediteze intre cererile SINELUI si prohibitiile SUPEREULUI.

Teza lui Abrahamsen - de la Universitatea din Columbia. Teza pe care a imbratisat-o este afirmatia ca explicatia conduitei umane trebuie cautata in conflictele biosexuale, cu care omul se loveste de timpuriu, in copilarie. Se sustine ca orice conduita delictuoasa, criminala, este o manifestare directa sau indirecta a agresiunii, iar aceasta agresiune la randul sau poate fi expresia instinctelor sexuale sau a altor instincte. De capacitatea omului de a controla aceasta agresiune, adica de gradul de dezvoltare a supereului, depinde conduita delictuoasa sau nondelictuoasa a individului.

"In general putem spune ca, cauzele conduitei delictuoase la copil, pot fi depistate de parintii sai, in special in atitudinea afectiva a mamei sale fata de manifestarile instinctive timpurii ale copilului."

Dupa Abrahamsen conditiile familiale sunt cauza principala care genereaza criminalitatea. Pe ultimul plan se situeaza factorii economici si sociali care pot influenta familia si pune pe prim plan caracteristica ei afectiva.

Abrahamsen trateaza criminalitatea ca pe un fenomen psihologic, generat de cause pur psihologice. De acest mod este legata si conceptia sa referitoare la "delicventul potential".

Pentru ca un infractor potential sa devina intr-adevar infractor sunt necesare inca 2 conditii: o situatie corespunzatoare in mediul inconjurator (el o numeste "de moment") si slabirea rezistentei, a controlului din partea supereu-lui.

Abrahamsen considera criminalitatea ca o varietate de boala psihica. Tulburarea in copilarie a dezvoltarii affective normale, genereaza criminalitatea si/sau tulburarile psihice si manifestarile psihologice anormale. Se considera ca, criminalitatea trebuie sa fie considerate ca un aspect al conduitei omului care este echivalent cu nevroza, psihoza, tulburarile psihosomatice, etc. Toti ctriminalii pun in evidenta patologia psihica a emotiilor, a caracterului sau a intelectului lor si de acceea A ajunge la concluzia ca "un delicvent normal este un mit".

Cercetari folosind testele de personalitate - au fost dezvoltate in paralel cu testele de inteligenta. Criminalii au fost testati pentru a stabili daca trasaturile lor de personalitate difera de cele ale nondelicventilor sau criminalilor.

In anul 1950, SCHNESSLER si CRESSEY au publicat rezultatele rezultatele de ansamblu ale unor studii facute in SUA, pe o perioada de 25 de ani, unde compararile intre delicventi si nondelicventi erau facute in baza rezultatelor obtinute la testele de personalitate.

Teoria psiho-fiziologica a lui De Greef - acesta a fost punctul de legatura intre teoria constitutionalista si aceea care da o importanta deosebita starii psihologice a delicventului. El a fost influentat puternic de psihanaliza. Elementele esentiale ale ideilor sale sunt:

psihiatria pura nu este suficienta pentru a rezolva problemele criminologice, deoarece criminaliii nu sunt in general alienate sau anormali mintali;

la fiecare individ exista un anumit numar de functiuni incoruptibile, lipsa de discernamant, indiferenta la bine si la rau. Aceste functiuni incoruptibile sunt legate de idea subcorticala, adica de impulsul pur si automat care nu poate fi impiedicat de nimeni si functioneaza in noi atunci cand protectia existentei este in joc;

omul are posibilitatea sa construiasca un system de valori care paralizeaza, mai mult sau mai putin functiiile incoruptibile, in timp ce acestea conduc in mod normal la actul criminal si care construiesc impotriva lor o bariera, mai mult sau mai putin solida;

essential pentru un criminolog este sa inteleaga evolutia parcursa de infractor, cae care l-a condus progresiv la crima, fie cu privire la victima, fie cu privire la societate si valorile sale;

trebuie sa avem in vedere situatiile in care individul comite crima, cu atat mai mult cu cat el este intr-o mare masura instrumental de care se foloseste partea inconstienta a lui insusi, intrucat constientul cauta sa realizeze in orice moment, cel mai bun echilibru posibil.

Teoriile comportamentului criminal - ca un comportament normal invatat

Vom discuta despre acele momente care il instruiesc pe individ cum sa isi aleaga oportunitatea pentru a comite fapta ilegala.

Teoriile care sustin acest lucru argumenteaza ca invatarea modului in care trebuie sa valorifici o oportunitate ilegala implica procese mai ample care ioncep cu insusirea modului de a valorifica oportunitatile legale.

Aceste teorii descriu comportamentul criminal ca pe un comportament invatat mai dinainte, ca pe un comportament "normal invatat", care se realizeaza in cadrul unor grupuri printr-un sistem de comunicare cu alte persoane.

Teoriile comportamentului normal invata sustin ca modul de instruire este cel obisnuit. Invatarea este subsumata unor obiceiuri si cunostinte care se dezvolta ca rezultat al experientelor individului odata cu intrarea si acomodarea la mediul inconjurator.

Invatarea prin asociere este una dintre cele mai vechi teorii, Aristotel sustinand ca toatre cunostintele pe care le are omul sunt accumulate ca urmare a experientelor prin care a trecut si in nici un caz aceste cunostinte nu ar putea a vea o origine native sau instinctive.

Aristotel a formulat 4 legi ale asocierii unde a descries relatiile care iau nastere in cadrul acestui process:

legea similaritatii;

legea succesiuniii in timp;

legea constrastului;

legea coexistentei in spatiu.

Exista trei cai de baza prin care indivizii invata prin asociere pe care le prezentam in continuare:

CONDITIONAREA CLASICA - asa cum a fost descrisa initial de Pavlov consta in aceea ca anumiti stimuli produc un anumit raspuns, fara ca anterior sa se fi facut vreun antrenament cu organismul. De ex un caine va saliva cand I se arata o bucata de carne. Pavlov i-a dat carne cainelui timp de cateva zile, insotind acest lucru de sunetul u ui clopotel, care in speta constituia un stimul extern. Dupa cateva zile a constatat ca era sufficient doar sunetul clopotelului pentru ca animalul sa saliveze intens. S-a demonstrate deci ca comportamentul poate fi invatat prin asociere.

CONDITIONAREA OPERANTA - reprezinta situatia in care organismul este active si invata sa obtina ceea ce doreste de la mediul inconjurator. Ideea a fost lansata de SCHINNER si este acum teoria dominanta despre invatare in stiinta psihologiei.

Consta in aceea ca pentru a impune anumite comportamente se foloseste sistemul pedepselor si al recompenselor. De ex: un soarece poate fi invata sa apese pe un buton prin recompensarea unui astfel de comportament cu o bucatica de carne sau poate fi pedepsit cu un soc electric daca nu apasa butonul correct. Soarecele invata sa opereze in mediul sau prin asocierea recompenselor si a pedepselor cu propriile sale comportamente.

MODELAREA SAU INVATAMANTUL SOCIAL - este o alta cale de baza; conform ei comportamentul poate fi impus nu doar prin recompense si pedepse, ci si prin asteptari si aspiratii, care pot fi invatate prin ceea ce se intampla altor oameni.

Albert Bandura afirma in acest sens ca "virtual, pot aparea toate fenomenele de invatare ce rezulta din experientele directe, cat si prin observarea comportamentului la alte persoane si a consecintelor acestuia."

TEORIA ASOCIERII DIFERENTIATE - parintele acestei teorii EDWIN SUTHERLAND, 1883-1950, s-a nascut in Nebraska.

Teoria sa va fi dezvoltata in lucrarea "Delicventa intelectuala"; ideile principale sunt:

comportamentul criminal este invatat;

comportamentul criminal este invatat in interactiunea cu alte personae in procesul comunicarii;

partea cea mai importanta a invatarii comportamentului criminal apare in grupurile personale intime;

cand se desfasoara procesul de invatare a comportamentului criminal, acesta include tehnicile de comitere a crimei si directia specifica a motivelor, impulsurilor, rationamentelor si atitudinilor;

directiile specifice ale motivelor si impulsurilor sunt invatate din continutul legilor, care sunt favorabile sau nefavorabile. Se poate intampla ca in societate un individ sa fie inconjurat de personae care definesc legea ca pe o regula ce trebuie respectata, sau poate fi inconjurat de personae care definesc legea ca pe ceva ce poate fi violat;

o persoana devine infractor din cauza unui exces de definitii favorabile violarii legii in detrimentul definitilor nefavorabile unei actiuni ilegale. Acesta este principiul asocierii diferentiate;

asocierile differentiate pot varia in frecventa, durata, prioritate si intensitate;

procesul invatarii comportamentului criminal, prin asociere cu sabloanele criminale si anticriminale, implica toate mecanismele care sunt angrenate in orice alt process de invatare;

desi comportamentul criminal este o expresie a nevoilor generale si a valorilor totusi el nu este explicat de aceste nevoi si valori, deoarece comportamentul noncriminal este o expresie a acelorasi valori si nevoi. De ex: hotii fura pentru a castiga bani, dar pentru acelasi scop muncitorii coinstiti muncesc.

Elementele de baza ale teoriei:

I.          se identifica in cadrul primului element CONTINUTUL a ceea ce este invatat;

II.       al doilea element este PROCESUL prin care are loc invatarea, invatare care apare prin asocieri in cadrul grupurilor de personae mai apropiate intim.

TEORIA CONFLICTULUI DE CULTURA - conditiile sociale generale care au stat la baza asocierii diferentiate reprezinta un proces care de la o perioada la alta a cunoscut completari. In societate conform acestei conventii grupuri diferite au idei diferite despre modul cel mai potrivit de a te compromite. Pentru descrie conflictul de cultura se foloseste termenul de dezorganizare sociala, termen preluat din teoriile sociologice, ulterior inlocuit cu termenul de oraganizare sociala diferentiata.

TEORIILE CULTURALE SI SUBCULTURALE - Teoria lui Sutherland emite ipoteza ca ideiile sunt cauzele principale ale comportamentului criminal. Teoriile culturale si subculturale preiau si dezvolta acesta ipoteza. Walter Miller a emis o teorie culturala pe care a incercat sa o incadreze in explicarea delincventei de grupa. O clasa joasa are o cultura separata si identificabila care se distinge de cultura clasei de mijloc. Aceasta cultura a clasei de jos conform teroriei lui Miller reprezinta un mijloc generator al delincventei de grup. O alta varianta a curentului culturalist o reprezinta teoria lui Albert Cohen referitoare la subculturile delincvente. Astfel, infractionalitatea tinerilor din clasele defavorizate constituie un protest impotriva normelor culturale dominante in SUA. Deoarece conditiile sociale nu le permit sa obtina un suces social legitim acesti tineri presimt o puternica stare de frustare; delincventa este de fapt o functie a barierelor sociale si economice impuse grupurilor sociale sarace.

TEORIILE CONTROLULUI SI AUTOCONTROLULUI SOCIAL - cerecetarea criminological se va centra in acest caz pe respectarea normelor sociale. Pornind de la ideea ca toti oamenii sunt infractori nu se mai pune intrebarea care sunt cauzele criminalitatii dimpotriva intrebarea este care sunt motivele pentru care oamenii respecta normele sociale. Motivele identificate de teoreticieni sunt variate teama de pedeapsa - raspunsul clasic este un motiv indepartat pentru care oamenii onesti nu comit infractiuni. Teoria apartentei sociale si teoria autostapanirii, rezistentei la frustare incearca sa identifice motivele pentru care oamenii respecta normele sociale. Astfel, teoria apartentei sociale dezvoltata de criminologul american Travis Hirschi considera ca toti oamenii pot fi incalca legea penala, dar cei mai multi se tem ca un comportament ilicit ar putea conduce la o afectare ireparabila a relatiilor cu grupul si institutiile de care apartin. Legatura sociala care exist ail impiedica pe individ sa savarseasca fapte antisociale, legatura social ce include atasamentul, implicarea, credinta, respectul si acceptarea scopurilor conventionale ale societatii globale.

Teoria rezistentei la frustare incearca o explicatie psihologica si sociologica a delincventei, analizeaza structura interioara a individului care actioneaza ca un sistem de protectie in calea frustarii. Aceasta teorie a fost elaborata de Reckless.

CURENTUL INTERACTIONIST:CRIMINOLOGIA REACTIEI SOCIALE

Scoala sociologica a interactionismului simbolic este cea care va inspira in       criminologie curentul interactionist. Acesta scoala fondata de George Herman Mead, Charles Horton Cooley si W.I. Thomas a pus bazele teoriilor cunoscute sub numele de "teoria etichetarii", "teoria sigmatizarii", "teoria reactiei sociale", si "teoria interactionista". Fondatorii acestei scoli sustin ca oamenii actioneaza in raport cu propria lor realitate, ca sensul valorilor si non-valorilor este invatat de catre oameni din modul in care ceilalti oameni reactioneaza la aceste valori atat din punct de vedere pozitiv cat si negativ si ca oamenii reexamnineaza si interpreteaza comportamentul lor propriu in raport de sensurile si simbolurile pe care le-au dobandit de alti oameni. Teoriile curentului interactionist au un fundament bazat pe:

notiunea de "rol" conform careia comportamentul individului in viata sociala corespunde unui rol social;

conceptul de interactiune - actul unui participant la reactia sociala reprezinta o reactie la un stimul declansat de un alt individ, iar acest act va reprezenta un nou stimul pentru urmatorul.

conceptul de personalitate - intercatiunea intre oameni este cea care va determina formarea in timp a personalitatii individului.

Adeptii curentului interactionist sunt de parere ca devianta constituie o categorie semantica prin intermediul careia anumiti indivizi sunt etichetati ca atare, diferenta constand in faptul ca unii indivizi sunt etichetati ca infractori si alti nu. H. Becker considera ca devianta este consecinta unei "etichete" aplicata individului si acesta afirma ca "deviant este acela caruia I s-a aplicat cu succes aceasta eticheta; comportamenul deviant este comportamentul oamenilor care au fost astfel etichetati". Eticheta aplicata unui individ va avea repercursiuni importante pentru viitorul faptuitotului, afectandu-I acestuia raporturile de familie, munca, scoala si alte institutii cu care acesta relationeaza. Acestia se vor izola, se vor grupa dand nastere la relatii negative si se vor specializa in " cariere infractionale".

CRIMINOLOGIA "REACTIEI SOCIALE"

Adeptii teoriilor reactiei sociale William Chambliss, Richard Quinney, Austin Turk sunt de parere ca, criminalitatea este creata direct si nemijlocit de catre reactia sociala.

Criminologia "reactiei sociale" are in vedere lamurirea aspectelor legate de analiza normei penale, procesul de concepere si adoptare a legii penale si aplicarea acesteia, precum si consecintele acesteia asupra evolutiei sociale a individului.

Ralf Dahrendorf este de parere ca fiecare sistem social are la baza aplicarea corectiei de catre clasa care detine puterea asupra celorlalti indivizi. George Vold sustine ca, conflictul dintre diverse grupuri de interese pentru a obtine si pastra puterea este cel care determina criminalitatea.

William Chambliss si Robert Seidman au o pozitie bazata foarte mult pe rolul politicii in determinarea criminalitatii, astfel acestia sustin ca:

clasa sau grupul de conducere clasifica anumite activitati ca infractiuni in functie de interesul lor, dreptul penal avand drept functie supunerea prin violenta a clasei muncitoare de catre clasa care conduce;

infractionalitatea determina scaderea somajului, dar in acelasi apar noi locuri de munca pentru organele de control social, infractiunile deviaza atentia celor care sunt exploatati, acesteia fiind concentrati asupra problemelor pe care clasa din care provin le are;

comportamentul individului reflecta pozitia pe care acesta o are in clasa din care provine, infractionalitatea fiind diferita de la o societate la alta in raport de strucura economica si politica a societatii.

INTEGRAREA CULTURALA SI CRIMINALITATEA

D. Szabo este cel care a elaborate teoria integrarii culturale diferentiate considerand ca fiecare societate combina trei elemente si anume:

- structura sociala, respectiv distributia populatiei dupa varsta, sex, profesie, apartenta sociala, mobilitate;

- cultura, reprezentata de obiceiuri, valori, norme care orienteaza comportamentul oamenilor;

- personalitatea de baza, rezultatul procesului de socializare in determinarea profilului psihologic al individului; Aceste trei elemente se combina in jurul valorilor sociale.

Autorul acestei teorii considera ca fiecare tara are un grad de integrare sociala diferita, tipul de integrare culturala determinand structura si dinamica infractionalitatii. Tarii integrate in totalitate ar avea o criminalittae redusa, tarile partial integrate una ridicata, iar tarile neintegrate cultural o criminalitate excesiva.