Teoria actului administrativ

TEORIA ACTULUI ADMINISTRATIV

1. Definitia si trasaturile actului administrativ

Autoritatile administratiei publice, fie ca isi desfasoara activitatea la nivel central fie la nivel local, au ca modalitate de manifestare a vointei, in sensul executarii legii si a organizarii executarii, actul administrativ.

Actul administrativ reprezinta, asadar, acea forma juridica principala a activitatii organelor administratiei publice care consta intr-o manifestare unilaterala si expresa de vointa, de a da nastere, a modifica sau a stinge drepturi si obligatii, in realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instantelor judecatoresti.

Consacrarea terminologiei de "act administrativ" ca manifestare de vointa a autoritatilor administratiei publice a fost facuta, mai intai, de Legea nr.29/1990, abrogata ca urmare a aparitiei Legii nr.554/2004 si de Constitutia Romaniei, in articolul 48.

Pot adopta sau emite acte administrativ 353h71d e, de pilda, organele de conducere ale fiecareia dintre cele doua Camere ale Parlamentului (ex.: presedintele si biroul Camerei, precum si functionarii publici care detin functii de conducere in aparatul acestora; secretarul general si sefii de departamente) si conducerile autoritatilor judecatoresti (ai judecatoriilor, tribunalelor, Curtilor de Apel, Inaltei Curti de Casatie si Justitie), in vederea bunei administrari a justitiei.

In literatura juridica, tentativele de a defini notiunea de act administrativ au dat nastere mai multor formulari, grupate sub denumirile de "act administrativ" sau "act de drept administrativ".

Denumirea de "act de drept administrativ" incearca sa sublinieze regimul juridic al elaborarii actelor organelor administratiei de stat, considerandu-se ca acestea indica apartenenta actului la administratia de stat. Aceasta terminologie a fost criticata, apreciindu-se ca este contrara celei de "act administrativ", prevazuta de unele acte normative, inclusiv de Constitutie.

Termenul de "act administrativ" este definit si de noua Lege a contenciosului administrativ, care stipuleaza ca acesta este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand raporturi juridice.

Noi consideram ca doar termenul de act administrativ este cel care trebuie sa fie folosit, in orice imprejurare, din urmatoarele doua principale argumente:

a) in primul rand, actele normative de baza folosesc termenul de act administrativ. Legea nr.29 din 8 noiembrie 1990, lege care constituie actul normativ de baza in ceea ce priveste regimul juridic aplicabil acestui tip de act juridic, foloseste termenul de "act administrativ".

b) in al doilea rand, termenul de act administrativ este preferabil datorita folosirii sale indelungate in literatura juridica si in practica juridica. In activitatea practica se utilizeaza diferiti termeni pentru desemnarea acestui tip de act juridic si anume: decizie, ordin, instructiune, hotarare, regulament, dispozitie, autorizatie, permis, nota de relatii s.a.

Trasaturile caracteristice, pe baza carora se poate defini actul administrativ, sunt:

a) Actul administrativ este forma principala de activitate a administratiei publice. Actul administrativ nu este singura forma juridica prin care lucreaza administratia, dar este forma juridica cea mai importanta.

Acest caracter deosebeste actul administrativ de toate celelalte activitati juridice sau nejuridice, realizate de organele administratiei de stat, dar care nu fac parte din administratia de stat, si anume: contractele, actele juridice unilaterale ce nu sunt emise in realizarea puterii de stat, operatiunile tehnice de administratie si operatiunile tehnice productive.

Exista o diferentiere in ceea ce priveste ponderea actului administrativ in sfera formelor de activitate a autoritatilor administratiei publice, acestea variind in functie de nivelul ierarhic al autoritatii de la care emana actul.

b) Actul administrativ este emis in regim de putere publica. In acest fel, actul administrativ se deosebeste de alte acte juridice cu caracter unilateral al organelor administratiei publice.

Actul administrativ concretizeaza vointa autoritatilor administrative, ca subiect de drept investit cu putere publica. Din aceasta trasatura rezulta obligativitatea actelor administrative si executarea lor din oficiu. Obligativitatea actului administrativ se refera la toate subiectele de drept care intra sub incidenta dispozitiilor respective, ea este o consecinta a prezumtiei de legalitate de care se bucura actele administrative, fiind emise pe baza si in vederea executarii dispozitiilor legale in vigoare. Regimul de putere nu exclude, ci permite exercitarea controlului de legalitate exercitat asupra actelor administrative.

Forta juridica a actelor administrative se fundamenteaza pe prezumtia relativa ca acestea au fost emise cu respectarea tuturor conditiilor cerute de Constitutie si celelalte acte normative cu forta juridica superioara actelor emise.

Prezumtia de legalitate, denumita si prezumtia de conformitate cu dreptul, subintelege conditia actului administrativ de a corespunde Constitutiei, legii si actelor juridice emise in baza legii.

Prezumtia de legalitate este asociata cu alte prezumtii: prezumtia de autenticitate si prezumtia de veridicitate. Din aceste trei prezumtii rezulta ca actul administrativ se impune subiectelor de drept care sunt obligate sa-l respecte si sa-l execute.

Forta juridica a diferitelor acte administrativ 353h71d e este conditionata de mai multe elemente, si anume: locul organului emitent in sistemul autoritatilor administratiei publice; natura organului emitent; categoria de act (respectiv cu caracterul individual sau cu caracterul normativ al actului).

In cazul actelor administrative cu caracter normativ, autoritatea administratiei publice va putea adopta sau emite ea acest act, cu conditia ca problema care constituie obiectul actului sa nu fie rezervata prin lege organului legiuitor al tarii (de exemplu, printr-un act administrativ normativ nu ar putea fi modificata organizarea administrativ-teritoriala a tarii, intrucat aceasta problema este rezervata reglementarii numai pe cale de lege organica).

Din acest punct de vedere solutia prevazuta de Constitutia Romaniei, de a enumera in mod expres si limitativ domeniile si problemele rezervate legii organice ca act al Parlamentului, este salutara, intrucat inlatura o lacuna mai veche a legislatiei noastre. Prin urmare, ori de cate ori o problema nu este reglementata de lege si nu constituie nici domeniul rezervat al acesteia, ea poate fi reglementata de o norma juridica inferioara, in limitele competentei recunoscuta de lege autoritatii emitente.

In ceea ce priveste emiterea unui act administrativ cu caracter individual, autoritatea administratiei publice nu ar putea sa oblige o persoana sa faca sau sa nu faca ceva, fara sa fie imputernicita prin lege sa dispuna in acest sens. De exemplu, Constitutia si legile tarii reglementeaza pentru cetateni dreptul de vot, ca un drept fundamental al acestora, si nu ca o obligatie, lasand nesanctionata neparticiparea la vot. In aceste conditii, nici o autoritate a administratiei publice, centrale sau locale, nu ar putea emite un act administrativ prin care sa sanctioneze un cetatean care nu si-a exercitat dreptul de vot.

c) Actul administrativ reprezinta o manifestare de vointa juridica unilaterala, ce apartine autoritatii publice care l-a emis.

Caracterul unilateral al vointei exprimate in actul administrativ nu este determinat de numarul de persoane fizice care isi exprima vointa in adoptarea actului, ci de faptul ca acele persoane fac parte dintr-o structura organizatorica institutionalizata careia i se recunoaste, prin lege, competenta de a emite acte administrativ 353h71d e in exercitarea atributiilor care ii revin. Deci, persoanele fizice care compun respectiva autoritate actioneaza in realizarea competentelor acestei autoritati, nu a competentelor membrilor ei.

Manifestarea unilaterala de vointa nu este in toate cazurile pregnant conturata. Astfel, uneori actele administrative se emit de catre autoritatile administratiei publice la cererea celor interesati (exemplu: emiterea unei autorizatii de exercitare a unei activitati), in timp ce, alteori, actele administrative se emit fara consimtamantul persoanei careia i se adreseaza (exemplu: actul de plata al impozitului). In primul caz, desi actul emis la cererea persoanei interesate, nu se poate trage concluzia ca este un act juridic civil (un contract, un acord de vointa). El este un act administrativ, care investeste pe beneficiar cu drepturile si obligatiile prevazute de lege, din chiar momentul emiterii lui.

Daca actul ar fi de natura contractuala, pe de o parte, nasterea drepturilor si obligatiilor ar avea loc numai in momentul acordului de vointa iar, pe de alta parte, anularea acestui act nu s-ar putea face numai prin vointa unilaterala a organului care l-a emis.

Trebuie sa facem o precizare speciala in legatura cu actele administrative emise in "comun", de doua sau mai multe autoritati ale administratiei publice, precum si a celor emise "cu acordul", "confirmarea" sau "autorizarea" altei autoritati.

In primul caz, observam ca aceste acte contin un consens al celor doua autoritati, ele urmarind acelasi scop si aceeasi prestatie din partea altor subiecte. Manifestarile lor de vointa converg spre aceleasi efecte juridice si, de aceea, sunt acte care contin tot o manifestare unilaterala de vointa.

In situatiile in care actele administrative sunt adoptate sau emise "cu acordul" sau "autorizarea" altei autoritati, acest acord (autorizare) are sensul unei aprobari prealabile data, de regula, de catre autoritatea ierarhic superioara celei care adopta sau emite actul. Actul adoptat cu acordul (autorizarea) necesara ramane un act unilateral.

d) Actul administrativ este executoriu, de indata ce a intrat in vigoare, fara a fi necesara intocmirea unor formalitati ulterioare, ca in cazul unei hotarari judecatoresti ramasa definitiva care, pentru a fi executata, trebuie sa fie investita cu formula executorie.

Totusi, este relevant faptul ca sunt si acte administrativ 353h71d e care nu dobandesc in mod direct caracter executoriu si nu pot fi puse direct in executare. Este cazul proceselor-verbale de constatare si sanctionare a contraventiei care sunt executorii, prin ele insele, numai daca persoana sanctionata nu face plangere in termenul prevazut de lege. Daca, insa, contravenientul a facut plangere, punerea in executare a procesului-verbal nu mai are loc; ea se suspenda, pana la solutionarea plangerii de catre instanta de judecata.

2. Categorii de acte administrativ 353h71d e

Actele administrative pot fi grupate in diverse categorii, reprezentand atat o importanta teoretica cat si una practica. Intrucat in literatura sunt utilizate o multitudine de criterii de clasificare, am apelat la cele mai reprezentative. In acest context, noi credem ca cele mai importante criterii de clasificare a actelor administrative sunt urmatoarele:

A. Dupa natura juridica, acestea pot fi:

a) acte administrativ 353h71d e de autoritate (sau acte administrativ 353h71d e de putere publica): aceste acte se adopta sau se emit de catre o autoritate publica-legislativa, executiva sau judecatoreasca, in mod unilateral, pe baza si in vederea executarii legii, numai in scopul nasterii, modificarii sau stingerii unor raporturi de drept administrativ.

Actele administrative de autoritate se impart, la randul lor, in acte administrativ 353h71d e de autoritate cu caracter normativ (acte normative) si acte administrativ 353h71d e de autoritate cu caracter individual (acte individuale).

b) acte administrativ 353h71d e de gestiune, incheiate de catre serviciile publice administrative cu persoanele fizice sau juridice si privesc buna gestionare a domeniului public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale (judet, municipiu, oras,comuna), dupa caz.

Aceste acte sunt acte bilaterale, cuprinzand doua manifestari de vointa: a serviciului public administrativ si a unei persoane fizice sau juridice.

c) actele administrativ jurisdictionale se emit, in mod unilateral, de catre autoritatile de jurisdictie administrativa, anume abilitate de lege si rezolva conflicte aparute intre servicii publice si particulari.

Aceste acte juridice, dupa organul care le emite, sunt acte administrativ 353h71d e, iar dupa efectele pe care le produc sunt acte de jurisdictie.

Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ defineste actul administrativ-jurisdictional ca fiind actul juridic emis de catre o autoritate administrativa cu atributii jurisdictionale in solutionarea unui conflict, dupa o procedura de contradictorialitate si cu asigurarea dreptului de aparare.

Actul administrativ-jurisdictional se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: este un act administrativ aparent atipic din punct de vedere al organului de la care emana, in sensul ca autoritatea publica care il emite este investita prin lege cu solutionarea unor litigii; de asemenea, este un act administrativ cu caracter individual, dar este atipic fiind exceptat de la principiul revocabilitatii actelor administrative, procedura de solutionare a litigiului fiind similara celei judiciare (contradictorialitatea, asigurarea dreptului de aparare), iar prin ele se solutioneaza un litigiu cu forta de adevar legal si capata autoritate de lucru judecat daca nu este atacat in justitie. De asemenea, actul este obligatoriu motivat.

B. Dupa competenta materiala, pot exista:

a) acte administrativ 353h71d e cu caracter general: aceste acte se adopta sau se emit de catre autoritatile administratiei publice care au competenta materiala generala.

Din aceasta categorie fac parte: decretele Presedintelui Romaniei, hotararile si ordonantele Guvernului, hotararile consiliilor judetene si cele ale consiliilor locale, unele ordine ale prefectilor si unele dispozitii ale primarilor.

b) acte administrativ 353h71d e de specialitate: aceste acte sunt emise de organele administratiei publice centrale de specialitate si de autoritatile administratiei publice locale de specialitate.

Din aceasta categorie fac parte: ordinele si instructiunile emise de ministrii si conducatorii celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate, precum si cele emise de conducatorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate.

C) Dupa competenta teritoriala, actele administrative pot fi:

a) actele administrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice centrale (decretele Presedintelui Romaniei, hotararile si ordonantele Guvernului, ordinele si instructiunile ministrilor si ale conducatorilor celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate). Aceste acte produc efecte pe intreg cuprinsul tarii;

b) acte administrativ 353h71d e adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale (hotarari ale consiliilor judetene si ale consiliilor locale, dispozitiile primarilor, ordinele prefectilor, precum si actele emise de conducatorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate). Aceste acte produc efecte in limitele unitatii administrativ-teritoriale, in care functioneaza autoritatile care le emit.

D) Dupa gradul de intindere al efectelor juridice, actele administrative sunt:

a) acte administrativ 353h71d e normative, care produc efecte cu caracter general si impersonal (decrete ale Presedintelui Romaniei, hotarari si ordonante ale Guvernului, instructiuni, regulamente si altele asemenea ale ministrilor si ale conducatorilor celorlalte autoritati ale administratiei publice centrale de specialitate, hotararile consiliilor judetene si ale celor locale, precum si unele ordine ale prefectilor si dispozitii ale primarilor) .

b) acte administrativ 353h71d e individuale, care produc efecte numai cu privire la persoane fizice sau juridice determinate.

Din aceasta categorie fac parte: unele decrete emise de Presedintele Romaniei, unele ordine ale ministrilor si ale conducatorilor celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate, actele emise de conducatorii serviciilor publice deconcentrate in judete si in municipiul Bucuresti ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate, precum si cele emise de presedintele consiliului judetean si unele dispozitii emise de catre primar.

Una din distinctiile dintre cele doua categorii este aceea ca "niciodata actele individuale nu pot incalca actele normative".

E) Dupa natura efectelor juridice pe care le produc, sunt:

a) acte administrativ 353h71d e care acorda drepturi (impersonale si generale sau individuale);

b) acte administrativ 353h71d e care constata existenta unui drept.

F) Dupa autoritatea care le emite, actele administrative sunt:

a) acte administrativ 353h71d e emise de autoritatile administratiei publice

Din aceasta categorie fac parte toate actele administrative emise de autoritatile administratiei publice centrale si locale, cu competenta materiala generala sau speciala, precum si cu competenta teritoriala centrala ori locala;

b) acte administrativ 353h71d e adoptate de Parlament, cum este de pilda Planul national de amenajare a teritoriului , care se aproba in baza Legii nr. 50/1991, sau unele acte de numire in anumite functii publice, in conditiile legii;

c) acte administrativ 353h71d e emise de instantele judecatoresti (cum sunt de pilda, cele emise pentru numirea si eliberarea din functii a personalului);

d) acte administrativ 353h71d e emise de institutiile publice;

e) acte administrativ 353h71d e emise de celelalte structuri organizatorice care privesc organizarea executarii si executarea legii.

G) Dupa perioada de timp in care produc efecte juridice

a) acte administrativ 353h71d e permanente care produc efecte juridice de la intrarea in vigoare si pana la abrogare;

b) acte administrativ 353h71d e temporare care produc efecte juridice doar pentru o anumita perioada de timp, care de regula este indicata chiar in cuprinsul actului administrativ respectiv.

3. Conditiile de valabilitate ale actului administrativ

3.1. Legalitatea actului administrativ

In doctrina de specialitate s-a apreciat ca prin regimul juridic al actelor administrative intelegem un ansamblu de reguli de fond si de forma care contureaza "personalitatea" acestora in circuitul juridic, in sensul ca evoca criteriile lor de valabilitate, sau ca regimul juridic al actelor administrative reprezinta un ansamblu de reguli ce guverneaza formarea, modificarea si desfiintarea respectivelor acte. Observam, insa, ca, in orice caz, elementul central al acestui regim juridic il reprezinta legalitatea actului administrativ, ceea ce inseamna ca autoritatile administratiei sunt tinute, in deciziile pe care le iau, de a se conforma legii sau, mai exact, legalitatii, adica unui ansamblu de reguli de drept, de ranguri si de continuturi diferite.

In perioada interbelica, prof. Paul Negulescu a analizat conditiile de valabilitate ale actului administrativ in cadrul teoriei nulitatii, punand accent pe sanctiunile nerespectarii principiului legalitatii, iar prof. G. Rarincescu s-a aplecat asupra cercetarii "cauzelor de ilegalitate" ale actului administrativ cu ocazia examinarii, pe de-o parte, a motivelor recursului pentru exces de putere, iar pe de alta parte, a examinarii exceptiei de ilegalitate.

In perioada postbelica, autorii au distins ca fiind conditii de "valabilitate"ale actului administrativ urmatoarele: competenta organului administratiei de stat, respectarea textului legii si a scopului urmarit de legiuitor, respectarea formei si a procedurii stabilite de lege.

Intr-o alta opinie se precizeaza, referindu-se la conditiile de valabilitate a actelor de drept administrativ ca acestea "nu sunt in realitate decat aspecte ale unei singure conditii, care se exprima in obligatia ca aceste acte sa fie emise cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare".

Mult mai recent, pe masura largirii si diversificarii preocuparilor privind conditiile de legalitate ale actului administrativ, varietatea conditiilor de legalitate si faptul ca, de multe ori, ele sunt prevazute expres pentru actul administrativ in cauza sau pentru categoria din care acesta face parte i-a determinat pe autorii de drept administrativ sa analizeze tipuri ale conditiilor de legalitate, fie intr-o viziune sincronica, axata pe logica interna a sistemului normativitatii, fie intr-o viziune diacronica, axata pe fazele procesului administrativ.

Prof. Antonie Iorgovan enumera, ca fiind conditii esentiale de "valabilitate" ale actului administrativ:

actul sa fie emis de organul competent si in limitele competentei sale;

actul sa fie emis in forma si procedura prevazute de lege;

actul sa fie conform din punct de vedere al continutului cu Constitutia, legile si celelalte acte normative in vigoare;

actul sa fie emis conform cu interesul public urmarit de lege.

In opinia noastra, putem retine ca fiind conditii generale de legalitate ale actului administrativ:

actul sa fie emis in conformitate cu litera si spiritul Constitutiei;

actul sa fie emis in conformitate cu litera si spiritul legilor si ordonantelor;

actul sa fie emis pe baza tuturor actelor organelor administratiei publice care sunt superioare organului administrativ emitent;

actul sa fie emis in forma si procedura prevazuta de lege.

In ceea ce priveste doctrina straina, varietatea tezelor cu privire la continutul conditiilor de legalitate, dar mai ales modalitatea lor de abordare ne pune in dificultate in stabilirea constantelor.

In doctrina franceza, conditiile de legalitate au fost abordate din perspective diferite:

cea a teoriei nulitatii actelor administrative, cea a contenciosului administrativ inclusiv pentru exces de putere;

cea a prezentarii propriu-zise a conditiilor de valabilitate ale actului administrativ;

cea care presupune o combinatie intre prezentarea conditiilor de valabilitate si a sanctiunilor nerespectarii acestora.

Ni s-a parut interesanta analiza reputatului prof. Rene Chapus, care abordeaza problema conditiilor de valabilitate a actului administrativ, atat din perspectiva semnificatiei obligativitatii conformitatii actului administrativ cu ansamblul ierarhizat si complex de norme constitutionale si legislative, precum si cu regulile administratiei, dar si cu diversele norme ce tin de conventiile internationale, precum si din aceea a serviciilor de natura a afecta legalitatea actelor administrative. Autorul distinge intre ilegalitatea externa si cea interna a actului administrativ, legalitatea externa fiind concretizata de incompetenta, viciile de procedura si viciile de forma, iar cea interna in violarea directa a legii, motivele actului si scopul actului, precum si deturnarea de putere in cazul luarii in considerare a interesului public.

Interesant este de a se constata ca, si in zonele geografice indepartate, conditiile de legalitate ale actului administrativ sunt abordate din perspectiva viciilor care afecteaza legalitatea externa (incompetenta, precum si viciile de procedura si de forma) si viciile care afecteaza legalitatea interna a actului administrativ (violarea legii, viciile care afecteaza motivul actelor si deturnarea de putere).

3.2. Conditiile de fond ale actului administrativ

In analiza noastra, plecam de la o premisa clara: conditiile de fond ce trebuie indeplinite pentru a asigura legalitatea actului administrativ tin de stricta respectare a competentelor pe care le au autoritatile administrative care emit/adopta actul administrativ.

In teoria actului administrativ s-au formulat multiple si diverse teze cu privire la intelesul notiunii de capacitatea sau competenta de actiune a autoritatilor administratiei publice.

Intr-o abordare, competenta organelor administratiei de stat a fost definita ca fiind "dreptul si totodata obligatia prevazuta de lege si celelalte acte normative de a duce o anumita activitate, adica de a fi in acest scop subiect in diferite raporturi juridice, deci ca o parte constitutiva a unui organ de stat, iar, pe de alta parte, se arata ca "organele administratiei de stat, avand o anumita competenta special determinata, ele au, cu alte cuvinte, capacitatea de a fi subiecte in anumite raporturi juridice, intelegand capacitatea juridica a organelor administratiei de stat ca o componenta a calitatii organelor administratiei de stat de subiecte in raporturi juridice".

In conceptia altor autori, competenta organelor administrative a mai fost definita ca fiind capacitatea ce le este recunoscuta de lege de a actiona din punct de vedere juridic in vederea realizarii activitatii executive sau ca aptitudine legala recunoscuta unui organ al administratiei de stat de a infaptui aceasta activitate, sau ca fiind "aptitudinea conferita de normele juridice unui organ unipersonal sau colegial al administratiei de stat de a face acte juridice sau operatiuni administrative si materiale".

Intr-o alta viziune, "capacitatea nu se identifica cu competenta organelor administrative, desi, practic, putem realiza daca o anumita formatiune colectiva are sau nu calitatea de subiect de drept administrativ numai cercetand competenta ei legala, stabilita in legea organica", "capacitatea administratiei desemnand astfel posibilitatea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, iar competenta desemnand "ansamblul atributiilor unor organe administrative, compartimente sau persoane si limitele exercitarii lor". Atributia este investirea legala cu anumite prerogative.

In ceea ce priveste diferentele dintre capacitate si competenta vom observa urmatoarele:

capacitatea este proprie numai organelor administrative, in timp ce competenta au atat organele administrative cat si structurile lor organizatorice si functionale;

intotdeauna capacitatea presupune posibilitatea de a actiona in nume propriu, competenta nu presupune o astfel de independenta;

atributiile ce formeaza continutul categoriei de competenta pot fi delegate sau repartizate altor organe sau persoane, capacitatea nu poate fi transcrisa altui subiect de drept.

In opinia noastra, mai putem spune ca prin competenta se intelege totalitatea atributiilor autoritatilor administratiei publice, ale unor compartimente din structura acestora sau persoane si limitele exercitarii lor. Precizam ca fiecare autoritate a administratiei publice are o anumita competenta, determinata de sarcinile ce ii revin si de scopul pentru care a fost infiintata si, ca prin norme juridice, conform principiilor constitutionale, ea este concret determinata si exercitata potrivit dispozitiilor legale prin care a fost stabilita. Astfel, ea reprezinta ansamblul activitatilor cu si fara semnificatie juridica savarsite de un subiect de drept in vederea realizarii atributiilor sale. In sens juridic larg, ea reprezinta activitatile (actele si faptele) cu semnificatie juridica, iar in sens juridic restrans, reprezinta numai ansamblul actelor juridice prevazute a fi emise conform legii, de un organ in realizarea atributiilor.

In fine, am putea defini competenta organelor administratiei publice ca fiind ansamblul atributiilor stabilite de Constitutie sau de lege, ce confera drepturi si obligatii pentru a duce, in nume propriu si in realizarea puterii publice, o anumita activitate administrativa, iar "ideea de capacitatea administrativa evoca ideea de persoana morala de drept public sau, pur si simplu, autoritate administrativa".

Din perspectiva obligatiei ca actul administrativ sa fie emis de organul administrativ competent numai in limitele competentei sale, competenta are caracter legal, are caracter obligatoriu si, de regula, are caracter permanent, exercitandu-se in mod continuu in sensul ca autoritatea administratiei publice competente emite actul ori de cate ori se ivesc conditiile prevazute de lege. Ea poate fi materiala, teritoriala, temporala si personala.

In doctrina occidentala, putem remarca o abordare mai complexa a problemei competentei autoritatii publice, in sensul gasirii unui echilibru intre evitarea anularii unor acte administrative doar pentru satisfacerea iluzorie a petitionarilor si necesitatea satisfacerii exigentelor de forma si de procedura care ofera garantii.

Spre exemplu, in literatura franceza de specialitate, distinctia este clara, dar in prezent se dezbate posibilitatea de a realiza "transferuri de competente" intre stat si colectivitatile locale in cadrul preconizatei reforme a administratiei.

Tratatele Uniunii Europene clarifica si competentele intre tarile membre si institutiile europene. Astfel se consacra trei principii: "principiul atribuirii", "principiul subsidiaritatii", si "principiul proportionalitatii".

Potrivit primului principiu, Uniunea actioneaza in limitele competentelor conferite ei de statele membre, iar competentele care nu se atribuie acesteia apartin statelor. Atunci cand Tratatele atribuie Uniunii o competenta exclusiva intr-un domeniu determinat (acestea fiind politici comerciale comune, politici monetare pentru zona euro, uniunea vamala si conservarea surselor biologice ale marii) numai Uniunea poate legifera si adopta acte juridice obligatorii.

De asemenea, Uniunea dispune de competenta exclusiva pentru incheierea de acorduri internationale atunci cand aceasta incheiere este prevazuta intr-un act legislativ al Uniunii, fie pentru a permite acesteia sa isi exercite competenta la nivel intern, fie din cauza ca aceasta afecteaza un act intern al Uniunii Europene.

Uniunea dispune si de o competenta comuna cu statele, atunci cand Tratatele ii atribuie o competenta care nu se refera la domeniile prevazute expres doar in competenta sa, referitoare la actiuni de sprijinire, de coordonare sau complementare a industriei, protectia si imbunatatirea sanatatii umane, educatie, formare profesionala, tineret si sport, cultura, protectie civila si actele obligatorii din punct de vedre juridic adoptate de Uniunea Europeana.

In doctrina s-a aratat ca pot fi identificate si utilizate cateva reguli, cum ar fi:

Tratatele si dreptul adoptat de Institutiile Uniunii in exercitarea competentelor atribuite au prioritate fata de dreptul Statelor Membre;

Statele Membre trebuie sa adopte masurile generale sau particulare adecvate pentru a asigura indeplinirea obligatiilor ce decurg din Tratatele Uniunii sau care rezulta din actele Institutiei Uniunii;

In spatiul competentei particulare, Statele Membre isi exercita competenta in masura in care Uniunea insasi nu si-a exercitat-o sau ea a decis sa cedeze exercitarea competentei sale.

Potrivit "principiului subsidiaritatii", in domeniile care nu se incadreaza "in competenta sa exclusiva", Uniunea actioneaza "numai daca si in masura in care obiectivele actiunii vizate nu pot fi suficient realizate de Statele Membre", dar, datorita dimensiunilor sau efectelor actiunii vizate, se pot realiza mai bine la nivelul Uniunii.

Potrivit "principiului proportionalitatii", continutul si forma actiunii Uniunii nu pot depasi ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor Constitutiei.

Institutiile Uniunii pot lua decizii si in alte domenii pentru care Tratatele nu au prevazut puterile de actiune in baza asa-zisei "Clauze de flexibilitate".

3.3. Conditiile de forma ale actului administrativ

Actele administrative, in cele mai multe cazuri, imbraca forma scrisa, care este si trebuie apreciata ca o garantie de legalitate. Actele administrative cu caracter normativ imbraca intotdeauna numai forma scrisa, fiind obligatorie publicarea lor, iar cele cu caracter individual pot imbraca si forma orala, in conditiile legii.

In prezenta analiza, noi am ajuns la concluzia ca forma scrisa a actelor administrative este necesara din mai multe motive, si anume:

necesitatea cunoasterii exacte si complete a continutului actelor;

existenta unui mijloc de proba in caz de litigiu;

realizarea rolului educativ al actului administrativ respectiv;

posibilitatea verificarii legalitatii actului, in vederea sanctionarii celor vinovati de eventuale vicii de legalitate a actului sau a celor vinovati de nerespectarea actului legal emis.

Forma scrisa reprezinta o conditie de valabilitate a actului, ea fiind impusa insa ad validitatem si nu ad probationem.

Trebuie sa retinem ca de forma scrisa a actului administrativ se leaga si alte elemente de concretizare exterioara a actului, si anume:

a) limba de redactare a actului care, de regula, fata de dispozitiile art. 13 din Constitutia revizuita, este limba romana.

Cu toate acestea, in conformitate cu dispozitiile art.120 alineat 2 din Legea fundamentala si ale art.51 si 71 alineatele 2 si art.106 alineat 8 din Legea nr.215/2001, privind administratia publica locala, in unitatile administrativ-teritoriale in care cetatenii apartinand unei minoritati nationale au o pondere de peste 20% din numarul locuitorilor, hotararile si dispozitiile cu caracter normativ se aduc le cunostinta publica si in limba materna a cetatenilor apartinand minoritatii respective;

b) motivarea actului are menirea de a prezenta elementele de fapt si de drept care legitimeaza interventia actului respectiv.

Potrivit art. 29 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, motivarea in cazul ordonantelor si a hotararilor Guvernului se face prin note de fundamentare, iar in cazul celorlalte acte normative prin referate. Prin dispozitiile unor legi speciale se prevede obligativitatea motivarii anumitor acte administrativ 353h71d e.

Astfel, art.175 din Codul de procedura fiscala dispune ca decizia prin care se solutioneaza contestatiile impotriva actelor administrative fiscale sa cuprinda motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza actul administrativ jurisdictional. De asemenea, prin dispozitiile art.22 din Legea 554/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public se dispune ca refuzul comunicarii informatiilor solicitate sa se motiveze. Obligativitatea motivarii tuturor actelor normative va constitui o regula care va fi cuprinsa in viitorul Cod de procedura administrativa.

In doctrina s-a exprimat si opinia potrivit careia forma scrisa a devenit un postulat, nu doar legal, dar chiar constitutional.

Referitor la necesitatea de a redacta actele administrative, de regula, intr-o forma scrisa, avand in vedere ca acestea nu sunt, in principiu, consensuale, s-a exprimat, si noi suntem de acord, cu opinia potrivit careia "acest lucru este explicabil prin caracterul lor de acte autentice, acte emise in numele si cu autoritatea statului, in realizarea puterii publice", asa cum preciza reputatul autor de drept administrativ, prof. Antonie Iorgovan..

In ceea ce priveste actele administrative normative, legislatia romaneasca ofera cateva instrumente de tehnica legislativa valoroase. Actele administrative cu caracter normativ imbraca numai forma scrisa, intrucat legea prevede obligativitatea publicarii lor, aceasta regula fiind si constitutionalizata. Art. 44 alineat 2 din O.G.nr.35/2002 aprobata prin Legea nr.673/2002 contine prevederi cu privire la redactarea hotararilor autoritatilor publice locale, iar in art.50din Legea nr.215/2001 se prevede obligativitatea aducerii la cunostinta publica a hotararilor normative ale consiliilor locale.

Ori de cate ori legea prevede necesitatea formei scrise aceasta este considerata de autorii de drept administrativ, o conditie de "valabilitate", de "validitate" sau de "legalitate". Din punctul nostru de vedere, este important sa recunoastem avantajele formei scrise, atat pentru executarea, cat si pentru controlul actului administrativ.

Exista si cazuri in care legea nu prevede obligativitatea formei scrise. Insa, asa cum am aratat anterior, in majoritatea cazurilor, actele administrative individuale imbraca forma scrisa, avand in vedere obligativitatea comunicarii lor, in principal, prin modalitati care presupun o asemenea forma.

De asemenea, consideram ca, mai intotdeauna, actele organelor colegiale ale administratiei publice vor trebui sa imbrace forma scrisa, chiar si atunci cand ele au caracter "individual", dat fiind ca numai asa se poate distinge hotararea adoptata de opiniile diverse exprimate in sedinta.

Consideram ca, in prezent, multiplicarea si diversificarea modalitatilor de comunicare reclama o noua abordare, atat din perspectiva necesitatii comunicarii actului, cat si din cea a mijloacelor de comunicare, fara a contrazice avantajele formei scrise, chiar si pentru "actul individual care ar trebui si el sa fie emis in forma scrisa.

3.4. Conditiile de legalitate si de oportunitate ale actului administrativ

In activitatea autoritatilor administratiei publice, aplicarea principiului legalitatii nu semnifica incorsetarea totala si anularea oricarei posibilitati de a decide in legatura cu modalitatile concrete in care legea trebuie aplicata. Actiunea administratiei se bucura de o oarecare marja de libertate, de o asa-zisa putere discretionara care permite administratiei sa se adapteze conditiilor concrete, asadar, sa poata aprecia oportunitatea actiunilor si a actelor sale.

Inca din perioada interbelica a fost formulata teza, potrivit careia, in afara de cazurile cand legea este imperativa, cand ea comanda categoric, in toate celelalte cazuri, ea lasa la suverana alegere a autoritatii administrative de a face sau de a nu face actul pentru care a fost autorizata prin lege. Cu alte cuvinte, acestei autoritati i se lasa cea mai larga putere de apreciere asupra oportunitatii actului. Astfel, se face distinctia intre actele de guvernamant si actele administrative de autoritate discretionare. In acest fel, s-a aratat ca, "libertatea de apreciatiune asupra oportunitatii masurilor de luat "este in puterea administratiei" care, "in activitatea sa este supusa ordinii legale".

In prezent, raportul dintre legalitatea si oportunitatea actului administrativ a devenit o problema controversata in doctrina romaneasca, conturandu-se doua curente de gandire distincte.

Astfel, Scoala de la Cluj considera ca legalitatea si oportunitatea constituie doua conditii distincte de valabilitate ale actelor administrative, in timp ce Scoala de la Bucuresti a conceput oportunitatea ca un element al legalitatii, si nu ca o conditie distincta de valabilitate a actului administrativ, acceptand ideea ca judecatorul de contencios administrativ poate sa verifice daca administratia publica a actionat abuziv in principal, contrar interesului public si, in subsidiar, contrar interesului individual.

Asadar, in timp ce reprezentantii Scolii de la Cluj inteleg oportunitatea ca o conditie de valabilitate a actului administrativ, ce exprima realizarea sarcinilor si atributiilor legale in termen optim, cu cheltuieli minime de resurse materiale si spirituale, dar cu eficienta cat mai mare, precum si alegerea celor mai potrivite mijloace pentru realizarea scopului legii, cei ai Scolii de la Bucuresti au definit oportunitatea ca o conditie a legalitatii actului.

Astfel, puterea discretionara nu trebuie inteleasa ca un comportament ilegal al administratiei, intrucat doar depasirea acesteia este un abuz, iar nu exercitarea dreptului de apreciere in limite legale, fapt caruia, insa, autorii par sa-i dea interpretari diferite. In doctrina s-au formulat si alte opinii.

Prin urmare, se admite ca "limitele dreptului de apreciere, de care beneficiaza autoritatile administratiei publice cu ocazia elaborarii actelor administrative, sunt determinate chiar de legi si celelalte acte normative pe care trebuie sa le aplice". In ceea ce priveste controlul infaptuit de instantele judecatoresti, se considera ca acestea se limiteaza la legalitatea actului administrativ, oportunitatea acestuia nefiind supusa controlului judecatorului. Se sustine, de asemenea, ca legalitatea si oportunitatea nu se exclud si nu se subsumeaza reciproc, interferenta dintre acestea duce insa la asigurarea celor mai bune conditii de emitere si de realizare a unui act valabil.

Exista si parerea potrivit careia, pentru a evita confundarea oportunitatii cu abuzul, se resimte necesitatea unei redimensionari conceptuale, astfel incat sa se distinga notiunea de putere discretionara atasata de legalitate, in cadrul sferei de putere discretionara, autorii sustinand ca notiunea de legalitate a oportunitatii semnaleaza o extindere a controlului judecatoresc, intrucat controlul se fundamenteaza pe ideea controlului legalitatii.

Intr-o alta opinie, in examinarea relatiei legalitate-oportunitate, conditia oportunitatii se poate pune, de regula, numai in legatura cu actele administrative normative, nu si in cazul celor individuale, iar proiectul Codului de procedura administrativa propune a se stabili dispozitia potrivit careia cauzele anularii actului administrativ pot viza "legalitatea si/sau oportunitatea, putand fi anterioare, concomitente sau ulterioare actelor, dupa caz", anularea in aceste conditii putand fi dispusa "si de instantele judecatoresti".

In doctrina straina, problemele legate de raportul intre legalitate si oportunitate sunt aratate prin prisma necesitatii respectarii separatiei puterilor in stat, dar si al echilibrului, al balansului acestora in cadrul democratiei constitutionale, ceea ce a contribuit la varietatea teoriilor despre libertatea de actiune a administratiei.

In Franta, conceptul de putere discretionara exprima libertatea de decizie si de actiune a administratiei in cadrul ingaduit de lege; administratia are, deci, puterea de a determina oportunitatea unei anumite directii de actiune.

In Germania, o trasatura dominanta a dreptului administrativ este tocmai frecventa cu care tema libertatii de decizie este adusa in discutie. Este explicabila aceasta tendinta intrucat, pe de o parte, in perioada postbelica s-a dorit construirea unui stat constitutional a carui conducere sa fie cat mai strict supusa legii, ceea ce a condus la ideea ca puterea discretionara a administratiei este mai ales un fel de corp strain in structura statului de drept, o institutie necesara, totusi, pentru garantarea flexibilitatii administratiei.

In Marea Britanie, unde opereaza principiul "ultra vires", abuzul administratiei este considerat o ilegalitate supusa controlului instantelor judecatoresti si se examineaza, atat in raport cu jurisprudenta, cu reglementarile secundare precum si cu "scopul impropriu", aplicandu-se principiile rezonabilitatii, proportionalitatii si al controlului, si asigurandu-se un echilibru intre interesul public si cel particular.

In dreptul comunitar, notiunea de eroare manifestata de apreciere este acceptata, desi unii teoreticieni considera ca notiunea nu este atat de bine determinata ca aceea de "rezonabilitate", care limiteaza controlul tribunalelor britanice asupra actelor administrative discretionare, fara insa a exclude acest control.

4. Emiterea actelor administrative

Din punct de vedere terminologic, autoritatile administrative unipersonale emit acte administrative, iar cele colegiale adopta acte administrativ 353h71d e.

Specialistii in drept administrativ, teoreticienii si practicienii, admit, in unanimitate, ca emiterea sau adoptarea unui act administrativ impune parcurgerea unor proceduri, care se poate realiza de catre organul de la care emana actul sau de catre alte autoritati publice. Este, astfel, unanim acceptat, de teoreticienii si practicienii dreptului administrativ, ca emiterea actelor administrative presupune respectarea unor forme procedurale, care desi in majoritate nu produc efecte juridice prin ele insele, avand in general natura juridica de operatiuni tehnico-administrative, initiaza si mentin sistemul decizional administrativ.

Au fost identificate, astfel, trei categorii de forme procedurale, in functie de momentul in care intervin:

forme procedurale anterioare emiterii sau adoptarii actului;

forme procedurale concomitente cu emiterea sau adoptarea actului administrativ;

forme procedurale ulterioare emiterii sau adoptarii actului.

In functie de consecintele juridice ale acestor forme procedurale, ele pot fi clasificate in trei categorii:

forme procedurale care produc prin ele insele efecte juridice;

forme procedurale care au implicatii in ceea ce priveste legalitatea actelor administrative;

forme procedurale care nu afecteaza legalitatea actelor administrative.

Forme procedurale prealabile emiterii sau adoptarii actului administrativ

Acestea au o frecventa destul de mare in activitatea administratiei. Dintre acestea, relevanta deosebita prezinta avizul, doctrina vorbind despre o veritabila "teorie a avizului" si acordul prealabil.

Avizele reprezinta puncte de vedere pe care le solicita altui organ autoritatea care urmeaza sa emita un act. Intr-o formare mai dezvoltata, ele mai sunt definite ca reprezentand "opinii pe care un organ al administratiei publice le solicita altui organ al administratiei publice, intr-o problema sau in mai multe probleme, pentru a se informa si a decide in cunostinta de cauza".

In opinia majoritatilor autorilor, avizele pot fi cerute "altui organ, compartiment sau functionar".

In functie de regimul lor juridic, avizele sunt de trei categorii:

avizele facultative - pentru care organul emitent nu este obligat nici sa solicite avizul, nici sa-l respecte daca l-a solicitat si obtinut;

avizele consultative - sunt acel tip de avize pentru care legea prevede obligativitatea obtinerii lor si facultatea de a le respecta sau nu. Acest tip de aviz este singurul care are o determinare constitutionala.

avizele conforme - sunt acele avize care se caracterizeaza prin trasatura lor obligatorie atat din punct de vedere al cererii, cat si din punct de vedere al respectarii lor.

Intre avize, indiferent de forma pe care o imbraca, pe de-o parte, si actele administrative, pe de alta parte, exista deosebiri fundamentale dar si unele asemanari, astfel:

si avizele si actele administrative reprezinta manifestari de vointa cu caracter unilateral;

daca manifestarea de vointa pe care o concretizeaza actul administrativ este facuta in scopul de a da nastere, a modifica sau a stinge drepturi si obligatii, deci de a produce efecte juridice, avizele nu au nici acest scop, nici aceste consecinte. Avizele, prin ele insele, nu produc efecte juridice. Rolul lor consta in a contribui la caracterul legal al actului administrativ sau in a intari legalitatea acestuia."Ele conditioneaza, sau dupa caz, fundamenteaza manifestarea unilaterala de vointa a organului administrativ";

si avizele si actele administrative sunt emise de autoritati diferite. Ele pot sa fie solicitate de la o autoritate ierarhica sau de la un alt organ public, situat fie la acelasi nivel, fie la unul inferior organului pe care il solicita, cum se precizeaza in doctrina: "avizul consultativ sau facultativ nu poate fi solicitat de la organul superior ierarhic celui care emite sau adopta un act administrativ, pentru ca specificul raporturilor de ierarhie impune respectarea opiniei superiorului ierarhic".

Acordul reprezinta "consimtamantul pe care il da un organ public altui organ, in vederea emiterii de catre acesta din urma a unui anumit act administrativ". El reprezinta tot "o manifestare de vointa a unei autoritati publice determinate de lege, prin care aceasta isi exprima consimtamantul la emiterea unui act administrativ de catre o alta autoritate publica".

In functie de momentul in care intervine, acordul poate fi prealabil, concomitent sau ulterior emiterii actului administrativ. Pentru formele procedurale prealabile, relevanta va avea acordul prealabil.

Acordul vizeaza astfel un act administrativ, care fie se afla in faza de emitere, fie a fost deja emis.

Indiferent de forma sa, putem identifica urmatoarele elemente ale regimului juridic al acordului:

reprezinta o manifestare de vointa cu caracter unilateral emisa de un organ administrativ;

"emiterea lui, atunci cand este prealabil, atrage adoptarea unui act administrativ care este rezultatul manifestarii de vointa a doua organe, cel care a emis acordul si cel care a emis actul";

acordul nu are drept consecinta obligarea organului administrativ emitent al actului la emiterea acestui act. El conditioneaza numai valabilitatea unui act administrativ, care daca este emis in absenta sau cu incalcarea acordului, este nul;

desi "conditioneaza legalitatea unui act administrativ, acordul, prin el insusi, nu acopera viciile de legalitate ale actului administrativ respectiv";

acordul nu produce prin el insusi efecte juridice; el conditioneaza numai efectele juridice ale actului administrativ pe care il fundamenteaza;

nefiind act administrativ, el nu poate forma obiectul unei actiuni, in contenciosul administrativ, de sine statatoare.

Forme procedurale concomitente adoptarii sau emiterii actului administrativ

Aceste forme se intalnesc cu prioritate la organele colegiale si ele vizeaza functionarea legala si adoptarea de acte juridice de catre aceste autoritati publice.

Cvorumul este majoritatea ceruta de lege pentru functionarea valabila a organului colegial.

Exista trei tipuri de majoritati:

majoritatea simpla, care impune pentru adoptarea unui act votul majoritatii membrilor organului colegial prezenti la sedinta;

majoritatea absoluta, respectiv majoritatea membrilor care compun organul colegial respectiv;

majoritatea calificata, care reprezinta doua treimi din numarul membrilor care compun organul colegial.

Forme procedurale ulterioare emiterii actului

Comunicarea este operatiunea procedurala care vizeaza actele administrative cu caracter individual, care produc efecte juridice din momentul comunicarii lor celor interesati. Doctrina o defineste ca fiind "operatiunea prin care organul administrativ emitent aduce la cunostinta celui interesat un act administrativ, fie prin predare directa acestuia, fie prin afisare la domiciliul sau sediul lui, sau prin alte mijloace".

Publicarea vizeaza, de regula, actele administrative cu caracter normativ, dar si unele acte cu caracter individual. Ea este definita in doctrina ca reprezentand "operatiunea materiala prin care un act administrativ este adus la cunostinta cetatenilor fie prin imprimare, fie prin afisare intr-un loc public sau prin alte mijloace de difuzare scrisa".

Competenta, conditie esentiala pentru emiterea actelor administrative

Acte administrative pot intocmi, emite sau adopta numai acele organe care se bucura de competenta pe care le-o confera legea sau actele emise in baza si executarea legii. Autori ai actelor administrative pot fi organe unipersonale sau organe colegiale investite cu competenta de a face astfel de acte juridice. Astfel, spre exemplu, este organ unipersonal primarul unei comune, iar organ colegial senatul unei universitati.

Organele emitente ale actelor administrative actioneaza pe baza unei competente conferite de lege. Aptitudinea de a face acte administrativ 353h71d e in baza competentei conferite de lege autorilor acestor acte juridice constituie conditia esentiala de legalitate a actelor administrative.

Deci, o prima caracteristica a aptitudinii pe care o au autorii actelor administrative este aceea a legalitatii competentei in baza careia emit actele administrative. Competenta acestora decurge din normele de drept si uneori din principii de drept.

Competenta de a face acte administrativ 353h71d e este legata de functia pe care o indeplineste autorul competentei, nu de persoana acestuia.

Prin urmare, competenta de emitere a actelor administrative este destinata, deci conferita, tuturor acelora care indeplinesc functia respectiva. Persoana care indeplineste functia nu este decat mijlocul prin care se realizeaza functia respectiva. Competenta de emitere a actelor administrative exista mai inainte de numirea persoanei in functie si subzista si dupa plecarea persoanei respective din functie, precum si in cazul in care functia nu este ocupata.

O alta caracteristica a abilitatii legale a autorilor actelor administrative este aceea ca exercitiul competentei lor este un drept si o obligatie, in acelasi timp, si nu un privilegiu pentru cel care o exercita. Ca atare, competenta de a face acte administrativ 353h71d e poate fi oricand modificata, fara ca titularul sau sa aiba dreptul de a pretinde mentinerea acesteia.

Competenta, ca aptitudine de a emite acte administrativ 353h71d e, este permanenta si nu se epuizeaza prin exercitarea acesteia. Aceasta inseamna ca autorul competentei poate face actul administrativ ori de cate ori se ivesc conditiile de exercitare a competentei, competenta nefiind epuizata odata cu emiterea actului administrativ. Astfel, emiterea unui act de sanctionare a unei contraventii nu epuizeaza competenta emitentului actului daca starea contraventionala nu inceteaza. Autorul competentei va folosi in continuare competenta sa de sanctionare a contravenientului care persista in starea contraventionala.

Competenta in emiterea actelor administrative derivand prin lege trebuie sa fie egala pentru toate persoanele carora se adreseaza actele administrative emise pa baza acestei competente. Aceasta datorita principiului egalitatii cetatenilor in fata legii.

O alta trasatura caracteristica competentei, care abiliteaza pe titularii ei sa faca acte administrativ 353h71d e, este aceea ca acesti titulari nu pot renunta la competenta respectiva si nu o pot incredinta spre exercitare altor persoane.

In legatura cu aceasta caracteristica a competentei, de a face acte administrativ 353h71d e, se impun cateva precizari. Astfel, pot interveni situatii in care titularii competentelor sa fie impiedicati sa-si exercite atributiile pe care le au din diferite motive, cum ar fi motivele de sanatate. Se mai poate intampla ca respectivele persoane sa fie supraaglomerate de sarcini si aceasta imprejurare este de natura sa determine intarzierea emiterii actelor administrative, ceea ce ar insemna impiedicarea activitatii de organizare a executarii legii.

Pentru a asigura organizarea executarii legii prin emiterea actelor administrative, legea trebuie sa prevada posibilitatea suplinirii si a delegarii de competenta.

Suplinirea consta in inlocuirea titularului competentei cu alta persoana pe timpul impiedicarii acestuia de a exercita competenta sa.

Delegarea de competenta consta in desemnarea unei persoane care sa exercite anumite atributii din cadrul competentei care apartine titularului. Foarte frecventa este in practica administrativa delegarea de semnatura, care nu reprezinta altceva decat abilitatea unei persoane de a exercita o anumita competenta in locul titularului competentei.

Intre suplinire si delegare exista urmatoarele deosebiri esentiale: mai intai, daca suplinirea actioneaza automat, in baza prevederilor cuprinse in normele juridice, pentru delegare este necesar un act de delegare din partea unui organ competent.

In al doilea rand, suplinirea se aplica tuturor atributiilor pe care le cuprinde o anumita functie care este suplinita, pe cand delegarea priveste numai o parte din aceste atributii. Deci, cel ce suplineste are competenta sa faca orice act pe care il presupune competenta suplinita, pe cand delegatia de competenta da dreptul persoanei respective sa faca numai actele care au fost prevazute in delegatie.

Situatia actelor administrative efectuate de functionarii de fapt

Functionarul este o persoana abilitata potrivit normelor legale de a indeplini anumite atributii. Functionarul care nu are investitura legala, apare ca un functionar de fapt, spre deosebire de cel legal investit, care este in drept sa exercite competenta.

In principiu, actele efectuate (dresate) de functionarii de fapt sunt acte lovite de nulitate. Sunt insa cazuri in care cetatenii, la care se refera actele administrative, nu pot observa regularitatea investiturii functionarilor care au emis actele. Acesti functionari apar cetatenilor ca fiind cei care au dreptul de a exercita respectiva competenta. Practica administrativa a statuat ca actele emise de functionarii de fapt, indeplinite cu respectarea celorlalte conditii de fond si forma cerute de lege, sunt si raman valabile si isi produc efectele juridice normale fiind opozabile tuturor.

Exercitarea competentelor pentru emiterea actelor administrative

Deindata ce organul administratiei publice a decis sa actioneze, fie ca are obligatia data de lege sa o faca, fie ca apreciaza necesitatea acestui lucru pe baza si in executarea legii, se pune intrebarea de a sti daca va putea sa faca acest lucru singur sau actiunea sa implica si interventia altor organe. Cu alte cuvinte, daca actul administrativ reprezinta opera unui singur organ sau exista o conlucrare intre mai multe organe in vederea emiterii actului administrativ. Sunt destul de putine situatiile in practica administrativa cand competenta in emiterea actelor administrative se realizeaza autonom de catre titularii competentelor. Ne referim la acele situatii in care titularii competentelor pot uza singular de competenta lor, manifestarile lor de vointa juridica fiind suficiente pentru ca actele administrative sa fie susceptibile de executare.

In cele mai multe cazuri, competenta organelor emitente se poate realiza numai cu conditia interventiei prealabile sau ulterioare a altor titulari de competente. Acest lucru se datoreaza mai multor factori. Astfel, in conditiile existentei unor organe colegiale deliberative si altora executive, in cadrul organelor administratiei publice, competenta, chiar daca se exercita de un organ executiv, este subordonata competentei organului colegial deliberativ. Datorita legaturii de subordonare dintre organele administratiei publice, competenta unor organe ale administratiei in emiterea actelor administrative se exercita cu conditia aprobarii prealabile sau a ratificarii ulterioare din partea organelor fata de care se subordoneaza. De asemenea, diviziunea muncii in realizarea sarcinilor administratiei publice explica subordonarea competentei in emiterea actelor administrative.

De multe ori, exercitarea competentelor in emiterea actelor administrative se face cu respectarea unor reguli de procedura, ceea ce inseamna subordonarea competentei fata de o anumita procedura.

Exista, in practica administratiei publice, o mare frecventa a competentelor subordonate. Subordonarea diferitelor competente are loc, in cadrul sistemului organelor administratiei publice, intre organe din diferite domenii sau ramuri de activitate, in cadrul aceleiasi ramuri sau in cadrul ierarhiei de organe.

De asemenea, subordonarea competentelor are loc in cadrul aceluiasi organ intre structurile interne ale acesteia. Astfel, este situatia intre organul deliberativ si organul executiv.

Subordonarea competentei fata de alta competenta

Adeseori, subordonarea competentelor, una fata de cealalta, are loc prin impartirea competentei intre un organ care ia decizia de principiu si altul care ia decizia de executare.

Tot asa, exista o subordonare a competentelor intre organele deliberative ale administratiei si cele executive. Organele deliberative stabilesc deciziile de principiu iar cele executive deciziile de executare a celor dintai.

Calitatea de acte administrativ 353h71d e o au, in aceste cazuri, numai actele emise de organele executive, pentru ca, prin aceste acte, se formeaza situatii juridice noi. Competenta de emitere a acestor acte este, insa, subordonata competentei organelor administrative.

Subordonarea competentelor, in emiterea actelor administrative, are loc si prin concursul mai multor competente diferite pentru emiterea aceluiasi act administrativ.

Acest concurs, intre competente diferite pentru emiterea aceluiasi act administrativ, are loc in doua forme diferite, forma directa si forma indirecta.

a) Concursul de competente in forma directa se realizeaza sau exista atunci cand actul administrativ este emis prin acordul mai multor organe ale administratiei publice din diferite domenii si ramuri de activitate. Concursul competentelor in acest caz este cat se poate de evident, de aceea, se spune ca are loc intr-o forma directa.

b) Concursul de competente in forma indirecta se realizeaza sau exista, cel mai frecvent, in practica administratiei publice si se poate prezenta in mai multe feluri.

O prima modalitate de manifestare a concursului de competente in forma indirecta este aceea a subordonarii competentei in emiterea actelor administrative fata de avizele conforme date de diferitele organe ale administratiei publice. Aceasta modalitate este destul de frecventa in practica administratiei publice. Avizul "conform" reprezinta un punct de vedere privitor la o anumita problema pe care o are de rezolvat administratia publica, punct de vedere care este exprimat de un alt organ al administratiei publice, in baza competentei stabilite de normele juridice si care este obligatoriu in solutionarea problemei prin actul administrativ care se emite in acest scop. Asadar, organul care emite actul administrativ este obligat sa ceara avizul altui organ al administratiei publice sau altor organe ale administratiei publice si sa se conformeze acestui aviz.

O a doua modalitate de manifestare a concursului de competente in forma indirecta este aceea a exercitarii competentei in emiterea actului administrativ numai dupa aprobarea prealabila a altui organ. Astfel, titularul competentei de emitere a actului administrativ isi subordoneaza competenta sa autorizarii prealabile pe care trebuie sa o dea titularul altei competente.

O a treia modalitate de subordonare a competentelor in forma indirecta este aceea a aprobarii ulterioare a actului administrativ de catre un alt organ al administratiei publice. In acest caz, titularul competentei in emiterea actului administrativ nu poate sa emita sau sa adopte un act perfect valabil numai daca actul sau a fost aprobat expres sau tacit de catre un alt organ al administratiei publice.

Subordonarea competentei fata de autoritatea ierarhica

Titularii competentelor de a emite acte administrativ 353h71d e se afla cuprinsi in cadrul unei ierarhii administrative, subordonandu-se fata de alte organe ale administratiei publice. Principiul subordonarii ierarhice, da dreptul organelor ierarhic superioare sa exercite o activitate de indrumare asupra organelor subordonate, asupra felului in care acestea exercita competenta atunci cand emit acte administrativ 353h71d e.

Aceasta indrumare se exercita prin diferite instructiuni si ordine de serviciu care cuprind indicatii cu caracter concret sau directive generale cu privire la felul in care trebuie exercitata competenta de catre organele subordonate. Aceste instructiuni si ordine, emise de autoritatea ierarhic superioara, exprima punctul de vedere al acestei autoritati cu privire la felul in care trebuie aplicate diferitele dispozitii ale legii.

Subordonarea competentei de emitere a actelor administrative fata de unele

reguli de procedura

In afara subordonarii competentelor altor competente, in emiterea actelor administrative, sunt destul de frecvente, cazurile in care competenta emiterii unor acte administrativ 353h71d e este conditionata de respectarea unei proceduri.

In sistemul nostru de drept, nu exista un cod de procedura administrativa care sa stabileasca regulile dupa care trebuie sa fie emise actele administrative. Sunt, insa, destul de numeroase cazurile in care diferitele acte normative care se refera la organizarea si activitatea administratiei publice cuprind si norme juridice care prevad anumite proceduri, pe care trebuie sa le urmeze organele administratiei publice care emit acte administrativ 353h71d e.

Normele de procedura carora se subordoneaza competentele in emiterea actelor administrative reprezinta formalitati definite si impuse de normele juridice care reglementeaza competentele in emiterea actelor administrative.

Aceste norme de procedura, carora trebuie sa li se subordoneze organele competente, au un rol deosebit de important in conformarea actelor administrative fata de exigentele legalitatii.

Prin norme juridice se pot stabili anumite modalitati de sesizare a organelor administratiei publice in vederea emiterii actelor administrative. Se cunoaste faptul ca, in principiu, organele administratiei publice actioneaza din oficiu, dar sunt destul de numeroase cazurile in care ele actioneaza emitand actele administrative la cererea sau sesizarea celor interesati.

In alte acte normative este prevazuta obligatia organelor administratiei publice de a face o ancheta la fata locului, pentru a constata o stare de fapt care sa constituie motivul actului administrativ. Se prevad, in acest sens, reguli procedurale de incheiere a proceselor-verbale de constatare, de atestare a unor situatii de fapt de catre martori s.a.

Prin normele de procedura se pot institui obligatii ce trebuie sa le urmeze titularul competentei in ceea ce priveste forma actului administrativ. Astfel, se poate cere obligativitatea formei scrise, a unei anumite stampile, a timbrului sec, a unor inregistrari.

In sfarsit, unele reguli procedurale stabilesc subordonarea competentei in sensul ca titularul acesteia sa ceara avizul altor organe ale administratiei publice.

Spre deosebire de avizele conforme, care fac sa se subordoneze competenta autorului actului administrativ competentei in baza careia a fost dat avizul, avizele consultative nu obliga pe titularul competentei de a le urma.

Avizele facultative sunt prevazute de normele juridice ca o posibilitate pentru titularul competentei. Acestea se pot adresa unui organ competent intr-un anumit domeniu, cerandu-i parerea cu privire la modul in care intelege sa solutioneze o anumita problema prin actul administrativ.

Exista cazuri in care normele juridice prevad obligatia titularului competentei de a cere avizul unor organe ale administratiei publice, specializate in anumite domenii de activitate. Acestea sunt avize obligatorii.

Exercitarea competentelor cu privire la emiterea actelor administrative, este implicata intr-un concurs de vointe si proceduri administrative. Astfel, titularii competentelor isi vad subordonata vointa unor multiple acorduri.

Forma actelor administrative

Prin forma actelor administrative se intelege felul si modalitatea in care se exprima vointa juridica pe care o cuprind aceste acte.

Vointa juridica, care este insasi continutul actului administrativ, poate imbraca anumite forme. Astfel, actul administrativ poate fi scris, oral sau implicit. Acestea sunt formele in care se poate manifesta vointa juridica a organelor administratiei publice, atunci cand uzeaza de competenta lor pentru a face acte administrativ 353h71d e.

Problema formei actului administrativ are o importanta deosebita pentru asigurarea legalitatii acestor acte. De aceea se impune a fi cercetata atunci cand examinam regimul juridic aplicabil acestor acte.

Forma scrisa poate fi uneori prescrisa ca o obligatie procedurala, careia trebuie sa i se subordoneze titularul competentei. Forma scrisa este, insa, recomandabila pentru actele administrative datorita avantajelor pe care le are.

Astfel, mai intai, forma scrisa ingaduie autorului competentei sa-si formuleze cat mai clar vointa sa juridica, iar celor care executa actul sau i se conformeaza, intrucat li se ofera posibilitatea de a intelege mai usor vointa celui care a emis actul.

In al doilea rand, forma scrisa a actului administrativ constituie o garantie de legalitate. Actul administrativ scris permite exercitarea controlului putandu-se stabili usor raportul de conformitate intre baza de referinta, care este norma juridica, actele facute pe baza ierarhiei si actul administrativ controlat.

Forma orala a actului administrativ apare ca necesara in acele situatii in care urgenta situatiei nu permite exprimarea in scris a vointei juridice.

Astfel, pot fi emise acte administrativ 353h71d e care sunt transmise oral celor care trebuie sa le execute sau sa li se conformeze. Acest lucru se poate face direct, de catre autorul competentei, sau de catre alti functionari, care pot transmite actul prin contact direct.

De obicei, formei orale a actului administrativ i se alatura, ulterior, si forma scrisa. Astfel, unui ordin verbal sau a unei note telefonice, ii urmeaza actul scris. Este recomandabila aceasta practica a organelor administratiei publice deoarece forma scrisa a actului administrativ face dovada existentei celui oral si constituie un mijloc prin care este asigurata legalitatea acestuia.

Actele administrative pot fi si implicite, ele reiesind din tacerea organelor administratiei publice. Sunt intalnite situatii in care organele administratiei publice, pastrand tacerea intr-o anumita chestiune, isi manifesta vointa lor juridica si fac, prin urmare, in acest fel, acte administrativ 353h71d e.

Tacerea organelor administratiei publice poate fi un act administrativ prin care se aproba un act administrativ. Tacerea organelor administratiei publice poate insa duce si la concluzia implicita a respingerii unei pretentii juridice.

Asadar, actul administrativ implicit are caracter pozitiv sau negativ care rezulta din modul in care este reglementata competenta organului administratiei publice. Regulile juridice care fixeaza competenta lasa sa se vada ce caracter poate sa aiba tacerea, admiterea sau respingerea.

O problema importanta, referitoare la forma actelor administrative, este aceea a motivarii acestor acte. Traditional, se considera ca actele administrative, spre deosebire de hotararile judecatoresti, nu trebuie motivate.

Exceptie de la acest principiu o fac actele administrative de jurisdictie. In administratia publica, care functioneaza in cadrul statului de drept, se impune adoptarea principiului motivarii actelor administrative ca o garantie de legalitate si de ocrotire a drepturilor si libertatilor cetatenesti. La elaborarea codului de procedura administrativa este necesar sa se aiba in vedere acest principiu, impunandu-se autorilor actelor administrative motivarea acestor acte juridice. In acest sens s-a pronuntat si Curtea de Justitie a Comunitatii Europene, care a motivat deciziile sale prin necesitatea de a oferi justitiabililor suficiente elemente pe baza carora acestia sa-si poata exercita dreptul la recurs, inclusiv in fata instantei unionale.

5. Aplicarea actelor administrative

5.1. Intrarea in vigoare a actelor administrative

Intrarea in vigoare a actului administrativ este acel moment din care actul administrativ este susceptibil de a fi pus in executare, de a produce efecte juridice.

Asadar, trebuie retinute cele doua principale consecinte ale intrarii in vigoare a actului administrativ si anume aceea dupa care actul administrativ este susceptibil de a produce efecte juridice si aceea dupa care actul administrativ este susceptibil de executare.

a) Susceptibilitatea actului de a produce efecte juridice

Momentul in care drepturile si obligatiile prevazute in actul juridic sunt definitiv formate si, deci, actul produce efecte juridice, marcheaza intrarea in vigoare a actului administrativ.

Efectele juridice ale actului administrativ au ca punct de plecare in timp, data intrarii in vigoare a acestui act. In principiu, organele administratiei publice nu pot sa dea actelor administrative pe care le fac efecte retroactive.

Ratiunea acestei reguli consta in aceea ca organele administratiei publice emit actele administrative in functie de circumstantele prezente pe care aceste organe le cunosc.

Daca ar emite acte administrativ 353h71d e cu caracter retroactiv ar face acest lucru pentru situatii de fapt care se situeaza in trecut. Sunt insa si exceptii de la aceasta regula. Astfel, pot fi emise acte administrativ 353h71d e cu caracter retroactiv atunci cand legea stabileste competenta organelor administratiei publice in acest sens.

Este de esenta actului administrativ sa puna in executare legea. Ca atare, daca legea are caracter retroactiv este de la sine inteles ca actele administrative de aplicare trebuie sa aiba acelasi caracter.

Exceptia o formeaza, de asemenea, actele administrative cu caracter declarativ. Drepturile pe care le constata si le declara aceste acte se situeaza in timp inainte de emiterea actului administrativ. Recunoscandu-se aceste drepturi prin actul administrativ, momentul in care se produc efecte juridice este acela in care au luat nastere drepturile declarate de act.

Exceptie fac si actele administrative cu caracter jurisdictional, care, de asemenea, rezolvand un litigiu juridic constata existenta unor drepturi si obligatii din momentul ivirii litigiului pe care actul il rezolva.

b)Actul administrativ este susceptibil de a fi executat

Indata ce a fost emis actul administrativ, el trebuie sa fie pus in executare de catre cei carora li se adreseaza. Mai intai, de catre organele administratiei publice competente sa faca acest lucru si de catre persoanele fizice si juridice care trebuie sa i se conformeze.

Plangerea persoanelor fizice sau juridice impotriva actelor administrative se poate face numai din momentul in care actul este susceptibil de a fi executat. Pana in acel moment, actul nu a intrat in vigoare si nu are nici o consecinta juridica.

In ceea ce priveste stabilirea momentului intrarii in vigoare a actului administrativ, pentru organele administratiei publice care trebuie sa puna in executare actul administrativ, actul intra in vigoare indata ce a fost emis si a fost adus la cunostinta celor competenti sa-l execute.

Pentru persoanele fizice sau juridice care trebuie sa se conformeze acestor acte, momentul intrarii in vigoare este acela in care le-a fost facut cunoscut actul. Din acest moment le este opozabil actul administrativ.

Publicitatea actelor administrative este de doua feluri, dupa cum actul administrativ este normativ sau individual.

Pentru actele administrative publicitatea se face prin publicarea acestor acte in diferite zone, prin afisare, prin difuzare la radio si televiziune, prin publicarea in monitorul oficial s.a.

Uneori, normele juridice prevad un anumit fel de publicatie pentru actele administrative cu caracter normativ.

Atunci cand normele juridice nu prevad o anume modalitate de publicare a actelor administrative, publicarea este lasata la aprecierea organelor administratiei publice, in ceea ce priveste modalitatile sale.

Actele administrative cu caracter individual sunt notificate celor interesati. Notificarea actelor administrative se face prin mijloace variate. In esenta, acestea constau in aducerea la cunostinta celor interesati a continutului actului administrativ.

Uneori, notificarea actelor administrative individuale poate fi facuta prin publicare. Astfel, in cazul in care actul administrativ se adreseaza unui numar mai mare de persoane, notificarea se face printr-un anunt care se afiseaza sau este publicat in presa scrisa ori vorbita.

5.2. Executarea actelor administrative

Punerea in executare a actelor administrative degaja energia umana si disciplineaza comportamentul uman in sensul dorit de lege.

Conformarea fata de prescriptiile actului administrativ se intemeiaza pe o anumita valoare juridica pe care o au aceste acte. De asemenea, punerea in executare a actelor administrative prezinta particularitatea executarii lor din oficiu. Aceste doua probleme trebuie examinate in legatura cu executarea actelor administrative.

a) Valoarea juridica a actelor administrative

Actele administrative au valoare juridica prin ele insele. Din faptul ca actul administrativ este emis de un organ al administratiei publice, investit prin normele juridice cu aptitudinea de a face actul, acesta are valoare obligatorie pentru orice persoana careia i se adreseaza. Astfel, prin singura lor vointa, actele administrative creeaza drepturi si obligatii care privesc persoanele fizice si juridice.

Prin jocul competentelor organelor administratiei publice, aceste organe au posibilitatea, pe baza si in executarea legii, de a face din persoanele fizice si juridice "debitorii"sau "creditorii"organelor administratiei publice, de a le permite sa exercite activitati, de a-i obliga la anumite actiuni si de a le interzice altele.

Actul administrativ are valoare juridica, ceea ce inseamna ca cei vizati de acest act, persoane fizice sau juridice, au datoria de a i se conforma, asa cum trebuie sa dea ascultare dispozitiilor legii sau cum partile unui act contractual trebuie sa isi execute obligatiile asumate prin contract.

Consecinta valorii juridice a actelor administrative consta in aceea ca actele respective produc efecte juridice fara a fi necesar consimtamantul celor carora aceste acte se adreseaza.

Valoarea lor juridica creeaza o prezumtie de autenticitate si de veridicitate in favoarea actelor administrative.

Prin prezumtie de autenticitate, intelegem calitatea pe care o are actul administrativ de a exprima adevarul in ceea ce priveste continutul sau. Cu alte cuvinte, ce cuprinde actul administrativ corespunde adevarului.

Cele doua prezumtii au caracter relativ. Ele exista atata vreme cat corespund adevarului privitor la autoritatea de la care emana si la continutul lor. Cand actele administrative nu corespund adevarului in privintele aratate, valoarea lor juridica este firesc sa inceteze.

Prezumtiile de autenticitate si de veridicitate a actelor administrative se bazeaza pe obligatia profesionala de onestitate si de sinceritate a celor care emit aceste acte juridice.

O garantie in plus a acestor prezumtii o constituie sanctiunea penala in cazul falsului sau a uzului de fals in legatura cu aceste acte.

b) Executarea din oficiu a actelor administrative

Spre deosebire de actele juridice contractuale, care, atunci cand nu sunt puse in executare de cei care au obligatia de a o face, potrivit prevederilor stipulate in contract, este nevoie de un titlu executor, actele administrative nu au nevoie de un astfel de titlu.

Atunci cand o parte dintr-un act juridic contractual nu isi indeplineste obligatia asumata prin contract, cealalta parte, ca sa obtina executarea obligatiei, trebuie sa se adreseze instantei judecatoresti. Instanta constata neindeplinirea obligatiei si obliga pe debitor la executarea obligatiei sau la desdaunarea creditorului. Dupa ce hotararea judecatoreasca este definitiva ea este investita cu formula executorie si se trece la executarea silita a debitorului. Asadar, pentru a obtine executarea obligatiei, creditorul are nevoie de un titlu executor din parte organelor judecatoresti.

Executarea actului administrativ nu are nevoie de o astfel de procedura. Actul administrativ este executoriu din oficiu. Aceasta inseamna ca, pentru a trece la executarea lui, administratia nu are nevoie de e se adresa instantelor judecatoresti pentru a obtine titlul executor. Actul administrativ este el insusi un titlu executor.

Administratia poate sa treaca la executarea actului administrativ; cel caruia i se adreseaza actul, socotindu-l ilegal, are dreptul de a se plange instantelor judecatoresti sau altor organe ale statului, competente sa rezolve astfel de plangeri.

c) Executarea silita a actelor administrative

In majoritatea cazurilor, persoanele fizice sau juridice se conformeaza actelor administrative si isi executa obligatiile care le revin potrivit acestor acte.

Se pot ivi insa si situatii in care cei carora li se adreseaza actele administrative sa refuze indeplinirea obligatiilor care le revin in baza acestor acte. In acest caz, administratia publica este obligata sa recurga la executarea silita a actelor administrative.

Executarea silita este o masura extrema, la care organele administratiei publice recurg, dupa ce au fost epuizate toate celelalte cai care ar putea asigura executarea obligatiilor prevazute in actul administrativ.

Executarea silita este supusa unui regim juridic care sa asigure folosirea sa numai in cazuri extreme. Astfel, pentru executarea silita a actelor administrative se cer indeplinite urmatoarele conditii:

in primul rand, este vorba de opunerea celui care are obligatia de a executa obligatia prevazuta in actul administrativ;

in al doilea rand, este necesara abilitarea legala a organului administratiei publice de a trece la executarea silita;

in ultimul rand, este necesar pentru a se trece la executarea silita, sa nu existe nici o alta cale de drept care sa sigure executare obligatiei prevazute in actul administrativ.

Daca normele de drept prevad alta cale prin care se poate asigura executarea obligatiei prevazute in actul administrativ, desigur, executarea silita nu se justifica. Astfel, daca normele de drept prevad o sanctiune contraventionala, penala sau de alta natura pentru cel care nu executa obligatia prevazuta in actul administrativ, desigur, executarea silita a actului nu este admisa.

Executarea silita nu trebuie considerata ca o sanctiune, ci numai ca o modalitate extrema de executare a actelor administrative.