Bunurile - Notiunea de «bun»
149. Lucruri si bunuri. In general prin lucru se intelege tot ceea ce se afla in natura (in afara de
fiinte), fiind perceptibil prin simturile noastre, avand deci o existenta
materiala. Pentru ca un lucru sa devina bun
in sens juridic este necesar ca acesta sa fie util omului, sa aiba o valoare
economica si sa fie susceptibil de apropriere, sub forma unor drepturi care
intra in compunerea unui patrimoniu apartinand unei persoane fizice ori
juridice.
Utilitatea si posibilitatea de
apropriere sunt cele doua conditii esentiale notiunii de "bun". Aerul, lumina
soarelui sau apa sunt desigur utile (indispensabile vietii omului), adica sunt
bunuri in sens economic, insa nu pot forma obiectul aproprierii, avand
calitatea de res communes. Nimeni nu
poate deveni proprietarul ansamblului acestor elemente care, nelimitate
cantitativ, sunt necesare oricarei forme de viata, insa nu este exclusa
aproprierea unor cantitati limitate (captarea si lichefierea unei cantitati de
aer pentru a fi folosita in scopuri industriale; in acelasi fel, cantitate
limitata de apa poate forma obiectul dreptului de proprietate).
150. Sensurile
termenului «bun» in sistemul codului civil. Codul civil foloseste notiunea de "bun" cu dublu inteles . Mai intai, intr‑un sens larg "bunurile" desemneaza
atat lucrurile, cat si drepturile privitoare la acestea. Spre exemplu, conform
art. 475 C.civ.
"oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui" (in acelasi sens,
art. 462, art. 471 C.civ.,
care se refera la clasificarea bunurilor in mobile si imobile). Pe de alta
parte, in sens restrans prin "bunuri" se inteleg numai lucrurile asupra carora
pot exista drepturi patrimoniale. In acest sens art. 470 C.civ. prevede ca "poate
avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de
folosinta, sau numai servitute".
In stransa legatura cu notiunea
de "bunuri" este cea de "patrimoniu", considerat ca ansamblul drepturilor si obligatiilor patrimoniale care apartin unei
persoane fizice sau juridice. Patrimoniul se compune din doua laturi,
anume latura activa, alcatuita din drepturile patrimoniale (reale si de
creanta), si latura pasiva, formata din obligatiile patrimoniale. Este
important de retinut ca intre notiunile de patrimoniu si de bun exista o
relatie de tipul intreg‑parte, cu mentiunea ca bunurile pot fi privite
izolat, unul cate unul, dar si in mod global ca universalitate juridica
apartinand unei persoane
