EXCEPTII SPECIFICE CONTRACTELOR SINALAGMATICE

A. EXCEPTIA NEINDEPLINIRII CONTRACTULUI

(EXCEPTIO NON ADIMPLETI CONTRACTUS )

Notiune. In principiu, prestatiile contractuale trebuie executate simultan. De exemplu, cumparatorul trebuie sa plateasca pretul vanzarii in acelasi timp cu primirea bunului vandut. Data fiind reciprocitatea obligatiilor ce se nasc din contractele sinalgamatice, una dintre partile contractului poate refuza indeplinirea obligatiilor pe care si le-a asumat daca partea care pretinde executarea nu si-a executat-o pe a sa ori nu face dovada ca este gata sa o faca.

           Origine. Desi formulata in limba latina, exceptio non adimpleti contractus nu-si trage oringinea in textele dreptului roman, unde cel chemat sa execute contractul putea opune doar exceptio doli  al carui domeniu nu se limita la contractele sinalagmatice. Exceptia neindeplinirii contractului este o creatie a canonistilor si glosatorilor ca o aplicatie a principiului Non servanti fidem non est fides servanda. O parte nu poate pretinde o prestatie daca el insusi nu-si executa obligatia corelativa fata de partenerul sau.

            Codul civil nu recunoaste de principiu aceasta exceptie  ci doar o aplica la contractele sinalagmatice. Dintre aplicatiile concrete invocam art. 1322 C. civ. potrivit caruia  "vanzatorul nu este dator sa predea lucrul, daca cumparatorul nu plateste pretul si nu are dat de vanzator un termen pentru plata".

           Natura juridica si functii. Exceptia neindeplinirii contractului indeplineste mai multe functii. Ea poate fi calificata, in egala masura, o garantie a executarii contractului, menita a mobiliza pe debitor sa-si indeplineasca angajamentul asumat,  o sanctiune a nerespectarii obligatiilor,  dar si  un mijloc de aparare a contractantului chemat sa-si execute obligatiile. Inainte de a ne intreba de finalitatea ei,  exceptia este menita sa apere pe debitor impotriva pretentiilor cocontractantului pana in momentul cand acesta din urma si-a execut el insusi obligatiile corelative.  Fundamentul ei sta in conceptul de cauza.

             Ca si dreptul de retentie, exceptia neindeplinirii contractului este expresia propriei autoritati a contractantului care refuza sa-si indeplineasca angajamentele, fara a cere protectie in justitie si chiar fara a pune in intarziere partea careia ii refuza executarea. De aceea, s-ar putea obiecta ca este o forma a justitiei private.  Rezerva n-ar putea fi justificata pentru ca exista mijloace juridice de a tempera orice exagerare in exercitarea acestui drept. Cum se stie, orice exercitare a unui drept subiectiv peste limitele sale obiective, cu intentia de a cauza altuia un prejudiciu, reprezinta un abuz de drept, care, pana la urma, in masura cauzarii de prejudicii, poate fi calificat delict civil, deci izvor de obligatii civile.

           Conditii. Pentru a se putea invoca exceptia de neindeplinire a contractului, se cer intrunite cateva conditii.

1. Obligatiile reciproce sa aiba ca temei acelasi contract. Daca regula este ca doar contractele sinalagmatice pot permite invocarea exceptiei, doctrina accepta ca si in cazul contractelor  sinalagmatice imperfecte exceptia non adimpleti contractus poate fi invocata.

Este cazul acelor contracte care la inceput au fost unilaterale dar ulterior au devenit sinalagmatice. Exemplul cel mai frecvent este contractul de depozit, care este unilateral. Cand depozitarul face cheltuieli pentru conservarea bunului, depozitul devine sinalagmatic, depozitarul putand cere un drept de retentie asupra bunului pana la desdaunare.

            2. Neexecutarea  obligatiilor sa  fie importanta, chiar daca este partiala, adica de natura sa afecteze echilibrul contractual. Conditia pusa are rostul de a evita exercitarea abuziva a dreptului de a invoca exceptia.

           3. Partile sa  nu fi stipulat un termen inauntrul caruia ar urma sa se execute contractul, situatie in care obligatiile nu mai pot fi considerate simultane.

           Mod de exercitare. Expresie a justitiei private, exceptia neindeplinirii contractului nu este subordonata vreunei actiuni in justitie si nici nu este conditionata de punerea in intarziere, fiind suficient ca cel care o invoca (excipiens) s-o opuna cocontractantului care cere executarea contractului.

Efecte. Invocarea exceptiei are efecte atat in privinta raporturilor dintre parti, cat si fata de terti.

           1. In relatiile dintre parti invocarea exceptiei suspenda executarea . Desi executarea este suspendata, contractul subzista. In masura in care neexecutarea contractului persista, excipiens- ul poate cere rezolutiunea contractului. Prin urmare, aceasta exceptie are un caracter cominatoriu prin presiunile pe care le exercita asupra cocontractantului de a-si executa propriile obligatii contractuale.

2. Fata de terti, exceptia le este opozabila. Invocarea exceptiei este opozabila tertilor dar numai in masura in care acestia invoca un drept nascut din contract

B. REZOLUTIUNEA.

Notiune. Potrivit art. 1020 C.civ. "Conditia rezolutorie este subinteleasa in contractele sinalagmatice, in cazul cand una din parti nu indeplineste angajamentul sau", iar potrivit art. 1021 C. civ. :" Intr-acest caz contractul nu este desfiintat de drept. Partea in privinta careia angajamentul nu s-a executat, are alegerea sau sa sileasca celalata parte a executa conventia, cand este posibil, sau sa-i ceara desfiintarea cu daune interese

Plecand de la aceste texte, doctrina defineste rezolutiunea ca fiind  o  sanctiune a contractului, cu efect retroactiv (ex tunc) ca urmare a neexecutarii culpabile de catre debitor a obligatiei sale . Drept urmare, vor fi desfiintate retroactiv toate contractele subscvente potrivit regulii Resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, cu aceleasi rezolvari a situatiei tertilor protejatI de buna credinta ca si in cazul nulitatii contractului, in privinta fructelor car nu vor fi restituite, privind posibilitatea invocarii uzucapiunii la bunurile imobile si a posesiei de buna credinta in cazul bunurilor mobile.

Origine. Dreptul roman nu cunostea rezolutiunea contractului. In cazul contractului de vanzare cumparare, a fost imaginata o clauza numita lex commissoria , pe care astazi noi o numim pactul comisoriu , in temeiul careia vanzatorul se putea elibera de contract. Acest gen de rezolutiune rezulta din contract. Canonistii au fost cei care au introdus aceasta sanctiune plecand de la principiul Frangenti fidem non est fides servanda. Contractantul care nu putea obtine prestatia de la partenerul sau, dobandea nu doar dreptul de a invoca exceptio non adimpleti contractus dar si rezolutiunea contractului. Numai ca, pentru a obtine rezolutiunea, contractantul trebuia sa se adreseze justitiei.

Domat enunta regula rezolutiunii ori de cate ori o obligatie reciproca n-a fost executata afirmand ca orice contract subszista doar cata vreme fiecare parte isi executa obligatiile sale. Redactorii Codului civil francez ataseaza mai apoi rezolutiunea la conditia rezolutorie in formula in care a fost preluata si de Codul nostru civil.

Natura juridica si fundament. Analistii Codului civil considera ca rezolutiunea este o clauza tacita, asa cum este ea definita de lege, ceea ce face ca in ipoteza neexecutarii obligatiilor de catre una dintre parti, contractul sa fie automat rezolvit. In acelasi timp, rezolutiunea este o sanctiune de drept civil  indreptata impotriva partii care, in mod culpabil, nu-si executa obligatiile asumate.

Doctrina moderna fundamenteaza rezolutiunea pe cauza contractului, considerandu-se ca, in ipoteza neexecutarii contractului, obligatia ramane fara cauza.

Conditiile rezolutiunii judiciare.  Pentru ca un contract sa fie supus rezolutiunii se cer indeplinite cateva conditii:

1. Neexecutarea obligatiei de catre debitor, care poate fi atat totala, putand antrena desfiintarea intregului contract dar si partiala, care va putea justifica desfiintarea partiala a contractului.

2. Neexecutarea obligatiei sa fie imputabila debitorului. Conditia este fireasca avand in vedere ca rezolutiunea este o sanctiune. Daca neexecutarea este datorata fortei majore, ne vom situa intr-o alta zona a dreptului civil, cea a riscului in contracte.

3. Debitorul sa fi fost pus in intarziere

4. Rezolutiunea trebuie sa fie pronuntata in justitie, conditia fiind impusa de art. 1021, teza finala C. civ. Instanta, examinand actiunea, poate sa aprecieze ca nu se impune solutia grava a rezolutiunii, avand deschisa posibilitatea de a acorda, dupa circumstante, un termen de gratie inauntrul caruia debitorul sa-si execute obligatiile, evitand orice exces al reclamantului.

Rezolutiunea conventionala. Spre deosebire de clauza rezolutorie care este subinteleasa in contractele sinalgamatice, careia i se mai spune pact comisoriu tacit,  rezolutiunea stipulata de parti prin contract se numeste pact comisoriu expres  care-si are originea in ceea ce dreptul roman numea lex commissoria^, clauza prin care partile conveneau desfiintarea unui contract de vanzare cumparare in situatia in care cumparatorul nu platea pretul intr-un anumit termen.

1. Pactul  comisoriu de gradul I  este clauza contractuala in temeiul careia partile convin desfiintarea contracutlui in caz de neexecutare  a obligatiilor, asa cum dispune si art. 1020 C. civ, practic partile repetand enunturile de la art. 1020- 1021 C. civ. Rostul unui asemenea pact se justifica in acele contracte la care conditia rezoltuorie nu este subinteleasa, cum este cazul rentei viagere sau in cel al impartelii conventionale.

2.  Pactul comisoriu de gradul II este cel care cuprinde o clauza potrivit careia una dintre parti poate cere rezolutiunea ori rezilierea daca cealalta parte nu-si executa obligatiile, preciandu-se si faptele care au, in conceptia partilor, semnificatia neexecutarii obligatiilor. In acest caz, judecatorul este ingradit in a aprecia ca o anumita conduita n-ar putea antrena desfiintarea contractului, motiv pentru care nici termenul de gratie nu mai poate fi acordat.

3. Pactul comisoriu de gradul III este clauza prin care partile prevad posibilitatea partii fata de care obligatiile n-au fost executate, de a considera contractul desfiintat. In acest caz, rezolutiunea ori rezilierea se produce in temeiul declaratiei unilaterale a partii. Cu toate acestea, judecatorul va putea constata ca obligatiile au fost executate inainte de aceasta declaratie, mentinand contractul.

4. Pactul comisoriu de gradul IV este clauza prin care constractul se considera desfiintat de plin drept  ceea ce impiedica instanta de judecata de a lua ea insasi masura desfiintarii contractului, fara a se mai pune problema punerii in intarziere, partile renuntand practic la caracterul judiciar al rezolutiunii ori rezilierii.

Efectele rezolutiunii. Cata vreme contractul n-a fost rezolvit acesta isi pastreaza caracterul sau obligatoriu cu singura rezerva a situatiei in care se invoca exceptia neindeplinirii contractului care suspenda efectele contractcului.

1. Efectele rezolutiunii in raporturile dintre parti. Rezolutiunea contractului face ca efectele acestuia sa dispara atat pentru viitor cat si pentru trecut, contractul fiind desfiintat retroactiv ceea ce presupune intoarcerea la statu quo ante. Daca una dintre prestatii a fost efectuata se considera ca s-a realizat o imbogatire fara justa cauza astfel ca ea va fi supusa restituirii, bunul trebuind retrocedat in starea in care se afla in momentul incheierii contractului.

2. Efectele rezolutiunii fata de terti. Ca si la nulitate, se aplica regula Resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis cu solutiile deja examinate in materia nulitatii (v infra nr. 174, 179)

B. Rezilierea   contractului.

Notiune. Este sanctiunea desfiintarii contractelor sinalagmatice cu executarea succesiva care produce efecte ex nunc, adica pentru viitor si nu pentru trecut. Justificarea solutiei consta in aceea ca in cazul unor asemenea contracte, prestatiile nu pot fi restituite.

C. RISCURILE CONTRACTULUI

Notiune. Problema riscului in  contracte se pune in ipoteza in care una dintre partile unui contract sinalagmatic este impiedicata  sa-si execute obligatiile asumate de un caz care exclude orice culpa. Va mai putea ea sa pretinda celeilalte parti sa-si execute obligatiile corelative? In timp ce la rezolutiune neexecutarea obligatiilor este culpabila, antrenand sanctiunea desfiintarii contractului, riscul contractului exclude de plano  orice culpa a celui aflat in imposibilitatea executarii.

Principiul  este ca ori de cate ori un caz de forta majora impiedica pe unul dintre contractanti sa-si execute obligatiile, nu doar acesta va fi liberat dar, in egala masura si celalalt contractant. Solutia este ceruta de notiunea de cauza: in contractele sinalagmatice prestatia uneia dintre parti reprezinta  cauza pentru prestatia celeilalte parti. Prin urmare, riscul, intr-o astfel de ipoteza, este al debitorului a carui obligatie a devenit imposibila, (Res perit debitori), in sensul ca neexecutandu-si obligatia asumata nu poate cere creditorului prestatia corelativa. Daca am considera ca, totusi, cealalta parte ar fi obligata sa execute obligatia, ar insemna ca riscul il suporta creditorul (Res perit creditori).

In contractele translative de proprietate, riscul il suporta acea parte care avea calitatea de proprietar la momentul pieirii fortuite a bunului (Res perit domino). Cum insa momentul transferului dreptului de proprietate este diferit, se impun urmatoarele  distinctii:

-  daca transmiterea proprietatii priveste un bun cert, transferul dreptului de proprietate are loc in momentul incheierii contractuluil si deci dobanditorul suporta riscul pieirii fortuite a bunului, chiar daca nu i-a fost remis, ceea ce aici inseamna Res perit creditori, pentru ca dobanditorul, proprietarul bunului, este creditor al obligatiei de predare a bunului; daca potrivit legii, transferul proprietatii nu se transmite prin acordul de vointa, cum este cazul regimului de carte funciara, riscul il suporta vanzatorul pana la momentul intabularii. Prin exceptie, transferul va opera in momentul cand instrainatorul si-a indeplinit obligatia de a pune pe dobanditor in posesia imobilului si de a-i preda inscrisurile necesare intabularii; daca prin contract partile convin o data cand sa se transferul proprietatii, riscul se transmite din acel moment, chiar daca este vorba de un bun cert; la contractele solemne, transferul proprietatii are loc in momentul incheierii contractului solemn, adica indeplinrea formalitatilor de solemnitate prevazute de lege; 

- transferul bunurilor  de gen se face in momentul individualizarii lor, pana la care riscul apartine instrainatorului considerandu-se ca asemenea bunuri, putand fi inlocuite cu altele de acelasi gen, nu pot pieiri ( Genera non pereunt); daca instrainarea s-a facut sub conditie suspensiva iar lucrul piere pendente conditionae, riscul este suportat de vanzator pentru ca dobanditorul nu va mai fi obligat sa plateasca pretul; daca pieirea este doar partiala, cumparatorul va fi obligat sa-l primeasca in starea in care se afla, fara a avea dreptul sa ceara scaderea pretului;  in cazul instrainarii sub conditie rezolutorie, dobanditorul se comporta ca un proprietar pur si simplu si deci suporta riscul pieirii fortuite a bunului.

Exceptii de la regula Res perit domino. Desi efectul translativ al proprietatii se realizeaza Solo consensu, punerea in intarziere stramuta riscul bunului de la proprietar la persoana obligata sa livreze bunul.

Conventia de la Viena din 11 aprilie 1980 aupra vanzarii internationale de marfuri prevede ca riscurile sunt transferate la cumparator din momentul remiterii bunurilor transportatorului.

ACTUL  JURIDIC  UNILATERAL

CA  IZVOR  DE  OBLIGATII.

Definitie si terminologie. Actul juridic este manifestarea de vointa a unui subiect de drept cu intentia de a se produce  efecte juridice, adica de a se crea, modifica sau stinge raporturi juridice.

Spre deosebire de contract unde vointa de a se produce efecte juridice este incorporata intr-un acord de vointa, actul juridic unilateral presupune manifestarea unei singure vointe. Prin urmare, contractul este o specie a actului juridic care insa nu se bucura de o definitie legala. Desi, asa cum vom vedea, reglementeaza o serie de acte juridice unilaterale, Codul civil nu contine dispozitii care sa priveasca actul juridic in general. Dimpotriva, intreaga reglementare privind incheierea actului juridic, conditiile de validitate,  efectele acestuia, o regasim la contract. Doctrina juridica  trateaza insa distinct  teoria generala a actului juridic de cea a  contractului.

Codul civil vadeste si o inconscventa terminologica intrebuintand termenul de  act », atat pentru a desemna manifestarea de vointa, negotiun iuris cat si suportul probator, inscrisul doveditor al actului, instrumentum probationis. Uneori, o asemenea situatie se regasste in cadrul aceluiasi articol. Astfel, art. 689, dupa ce defineste acceptarea expresa a mostenirii ca fiind aceea prin care se insuseste titlul sau calitatea de erede  printr-un act autentic », in inteles de inscris autentic, atunci cand defineste acceptarea tacita ca fiind aceea cand eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l faca decat in calitatea sa de erede , are in vedere, de aceasta data, acceptiunea proprie a termenului, anume aceea de negotium iuris.

 Vointa unilaterala recunoscuta ca izvor de obligatii. Sunt situatii in care vointa unilaterala  este producatoare de efecte juridice. Astfel, optiunea sucesorala, legatul, renuntarea la un drept, recunoasterea paternitatii, confirmarea unui act juridic anulabil, ratificarea, sunt manifestari unilaterale de vointa care produc efecte juridice prin ele insele, fara a se cere acceptarea altor persoane. Deosebit de acestea, o serie de acte juridice unilaterale, specii ale ofertei de contract, sunt recunoscute ca fiind izvoare de obligatii. Cele mai importante sunt: promisiunea publica de recompensa este recunoscuta ca obligand pe autor la respectarea angajamentului luat in public de a recompensa bunaoara pe cel ce va restitui proprietarului un bun sau animal pierdut.

Unii autori (* L POP considera aceasta promisiune ca fiind o oferta de contract. Daca o anumita persoana indeplineste fapta pentru care s-a promis recompensa, aceasta ar echivala ca acceptare a contractului; promisiunea publica de premiere a unor lucrari care vor fi supuse concursului; oferta de a contracta care obliga pe autorul ei s-o mentina de-a lungul termenului, daca oferta a fost insotita de un termen sau un timp rezonabil, daca n-a fost prevazut un termen;  oferta de purga a imobilului ipotecat.  Potrivit art. 1804, 1806 C. civ. dobanditorul unui bun ipotecat poate notifica creditorilor ipotecari ca se ofera sa plateasca echivalentul sarcinilor ipotecare, in limita pretului de cumparare a imobilului sau a pretului evaluat al imobilului, daca l-a primit in donatie. In ce priveste  confirmarea unui act anulabil, ea este un act unilateral de vointa prin care se renunta  la dreptul de a invoca nulitatea relativa. Singura deosebire este ca prin acest act juridic unilateral  nu se nasc obligatii noi ci doar se asaneaza un contract anulabil preexistent.

Teoria clasica. Conceptia individualista si liberala care a stat la baza elaborarii Codului civil pleaca de la premiza ca nimeni nu poate fi obligat fata de alta persoana fara un acord de vointa. Odata cu declinul acestei conceptii si aparitia de coduri moderne se face simtita o noua orientare de acceptare a actului juridic unilteral ca izvor de obligatii civile.

Doctrina noastra clasica ramane cantonata tezei traditionale apreciindu-se ca   este greu sa se construiasca o teorie generala a actului juridic unilateral ca izvor de obligatii, dat fiind faptul ca nu intotdeauna acest act produce efecte similare (* C. Statescu, C Barsan). Potrivit doctrinei, in afara de cazurile in care legea recunoaste expres anumite efecte,  vointa unilaterala nu poate prin ea insasi produce efecte. Teza este sustinuta de mai multe argumente:

A -- Angajamentul unilateral de vointa nu este recunoscut de lege ca fiind izvor de obligatii. S-a remarcat insa ca argumentul nu este convingator pentru ca legea nu este singura sursa de drept, afirmandu-se ca dreptul este mai cuprinzator decat legea.

B  --  S-a sustinut apoi ca ar fi periculos daca am admite ca vointa unilaterala  este izvor de obligatii riscand a accepta anumite angajamente  a la legère . Replica este ca acelasi risc exista si la contracte. Ori de cate ori o persoana isi exprima consimtamantul sub imperiul erorii are deschisa calea anularii actului juridic astfel incheiat. La fel si angjamentul luat de o persona incapabila.

C -- O rezerva a fost legata si de probatiunea angajamentului unilateral. Stiut fiind ca vointa interna este un fenomen psihologic care nu poate fi supus probei.  Nici acest argument n-a fost primit afirmandu-se ca  dreptul nu-si propune sa dovedeasca gandurile neexprimate. Proba vointei unilaterale ar urma sa fie supusa acelorasi exigente ale dreptului comun in materie.

D -- S-a spus ca nu poate exista debitor fara creditor corelativ. De fapt, acest argument nu are valoare pentru ca, daca executarea obligatiei nu este pretinsa, problema nici nu se pune. Daca cineva reclama totusi executarea obligatiei asumate unilateral inseamna ca exista un creditor.

E - Un argument important adus impotriva angajamentului unilateral de vointa este acela ca daca admitem ca o persoana se poate angaja prin vointa unilaterala, trebuie sa admitem implicit ca poate fi revocat tot unilateral, solutia fiind ceruta de principiul simetriei.  Or, daca admitem ca obligatiile se nasc prin vointa autonoma, la fel trebuie sa admitem ca aceeasi vointa poate distruge ceea ce a creat. Pe de alta parte, vointa persoanei produce efecte nu pentru ca ea ar avea aceasta putere discretionara ci pentru ca legea i-o confera.

           Un sistem intermediar a fost creat de jurisprudenta pentru a putea oferi o solutie in cazul retractarii intempestive a ofertei.  Asa cum am vazut cand ne-am ocupat de oferta de contract, pentru a  sanctiona retractarea acesteia  prin care au fost cauzate prejudicii, s-a apelat la alte izvoare de obligatii, considerandu-se ca o asemenea fapta ar constitui, fie un delict civil, fie un antecontract, ambele teorii fiind discutabile.

           Teoria angajamentului prin vointa unilaterala a fost propusa in Austria la sfarsitul veacului trecut fiind considerata cea mai simpla si eficace dintre toate teoriile anterioare*BS 353. S-a plecat de la solutiile jurisprudentiale care au  au considerat ca ofertantul este obligat sa-si mentina oferta pe tot timpul termenului iar daca nu s-a prevazut un termen, un timp rezonabil care va fi determinat in concret, in raport de natura contractului, de obiceiul locului etc. 

Ne alaturam si noi celor care considera ca recunoasterea angajamentului unilateral de vointa ca izvor de obligatii ar fi un semn de progres, de natura sa evite o serie de constructii de imprumut, artificiale si discutabile si ca ea corespunde mai bine  nevoilor tot mai presante ale comertului juridic.