LIMITELE DREPTULUI DE DISPOZITIE ASUPRA MOSTENIRII

Consideratii introductive. Dupa cum am vazut, legea consacra principiul libertatii testamentare, in sensul ca orice persoana fizica capabila poate dispune de patrimoniul sau pentru caz de moarte. Pe de alta parte, succesibilul este liber sa accepte mostenirea ce i se cuvine sau sa renunte la ea. Dar libertatea de a dispune de patrimoniu pentru cauza de moarte, precum si libertatea de a mosteni trebuie sa fie exercitate in anumite limite stabilite im­perativ de lege.

- In primul rand, dreptul de dispozitie asupra patrimoniului pentru caz de moarte se poate exercita numai pe calea dispozitiilor (legatelor) testamentare - acte esentialmente revocabile - nu si pe cale contractuala caracterizata prin irevocabilitate, legea interzicand pactele asupra bunu-rilor dintr-o succesiune viitoare, nedeschisa, inclusiv actele unilaterale (cu exceptia testamentelor); astfel, drep­tul de optiune succesorala nu poate fi exercitat sub nici o forma (act unilateral sau contract) de catre prezumtivii mostenitori decat din momentul deschiderii mostenirii, cand devin succesibili.

- In al doilea rand, libertatea dreptului de dispozitie asupra patrimoniului vizeaza numai cazul mortii dispunatorului. Testatorul nu poate stabili soarta bunurilor pentru caz de moarte a propriilor mostenitori. Asa-numitele substitutii fideicomisare, prin care s-ar stabili o ordine succesorala pentru cazul mortii mostenitorului dispunatorului sunt interzise de lege.

- In sfarsit, cea mai importanta limitare a libertatii testamentare este stabilita de lege prin institutia rezervei succesorale; daca tes­tatorul decedat are, la data deschiderii succesiunii, mostenitori legali rezervatari, liberalitatile testamentare vor produce efecte numai in limita cotitatii disponibile a mostenirii, fara a aduce atingere cotei prevazuta de lege in favoarea mostenitorilor rezer­vatari. Aceasta limitare vizeaza, dupa cum vom vedea, si libera­litatile facute prin acte intre vii; donatiile facute de de cuius prin care se aduce atingere rezervei succesorale sunt si ele reductibile pana la limita cotitatii disponibile.

Sectiunea I

Oprirea pactelor asupra unei mosteniri nedeschise, viitoare

Reglementare. Notiune. Codul civil nu reglementeaza in mod unitar problematica pactelor asupra unei mosteniri nedeschise. Inter­zicerea lor rezulta insa clar din doua texte inserate in sectiunea consacrata obiectului conventiilor si, respectiv, renuntarii la mostenire.

Astfel, potrivit art.965 alin.2 "nu se poate face renuntare; la o succesiune ce nu este deschisa, nu se pot face invoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimtamantul celui a ca 828j92i rui succesiune este in chestiune". Iar potrivit art.702 "nu se poate renunta la succesiunea unui om in viata, nici nu se pot instraina drepturile eventuale ce s-ar putea dobandi asupra succesiunii".

Rezulta ca prin pact asupra unei mosteniri viitoare, interzis de lege, se intelege orice contract sau act unilateral[1] prin care se renunta la o mostenire viitoare, nedeschisa la data incheierii lui, sau se instraineaza drepturile eventuale ale uneia dintre parti din acea mostenire.

Asemenea pacte sunt interzise indiferent ca sunt privitoare la mostenirea unei terte persoane sau la mostenirea unuia dintre con­tractanti si indiferent daca renuntarea sau instrainarea se face cu titlu oneros ori cu titlu gratuit. Interdictia se justifica prin ideea ca pactul asupra mostenirii nedeschise poate trezi dorinta mortii (votum mortis) celui care va lasa mostenirea, iar daca este si el parte contractanta se contravine si principiului revocabilitatii dis­pozitiilor pentru cauza de moarte. In toate cazurile, pactul poate fi deosebit de pagubitor, deoarece dreptul, fiind eventual, este, in toate cazurile, incert, cel putin valoric.

Conditii. Pentru ca actul sa intre sub incidenta prohibitiei legale ca pact asupra unei mosteniri viitoare el trebuie sa aiba ca obiect drepturi asupra unei mosteniri (a), mostenirea in cauza sa nu fie deschisa (b) si pactul sa nu fie permis in mod exceptional de lege (c).

a) Pactul sa fie privitor la o mostenire. Daca nu sunt vizate drepturi succesorale - dreptul de a mosteni (pacta de succedendo) sau obligatia de a nu mosteni (pacta de non succedendo) - pactul este valabil, chiar daca realizarea (nasterea sau executarea) obligatiei atarna de viata unei persoane, constituind o conditie sau un termen incert, ca modalitate a actului juridic[2]. In acest sens, art.825 C.civ. prevede expres posibilitatea stipularii reintoarcerii conventionale a bunurilor donate pentru cazul cand donatarul ar muri inainte de donator sau pentru cazul de predeces al donatarului si al descendentilor lui. O asemenea stipulatie este valabila, deoarece bunurile reintra in patrimoniul donatorului in virtutea con­tractului de donatie, iar nu cu titlu de mostenire; contractul nu are ca obiect mostenirea pe care o va lasa donatarul.

b) Mostenirea sa nu fie deschisa. Pentru ca pactul sa intre sub incidenta prohibitiei legale, el trebuie sa aiba ca obiect o mostenire nedeschisa. Dupa deschiderea mostenirii succesorii pot dispune          liber de drepturile dobandite prin mostenire asupra patrimoniului succesoral sau asupra bunurilor determinate din mostenire, precum si de drepturile nascute in persoana lor la data deschiderii mostenirii, cum este si dreptul de optiune succesorala, interesand in special dreptul de a renunta la mostenire .

Data deschiderii mostenirii, in raport de care se analizeaza anterioritatea pactului, se stabileste in baza unui criteriu obiectiv; data prevazuta in actul (certificatul) de deces, respectiv data stabilita de instanta ca fiind aceea a mortii, in cazul declararii judecatoresti a mortii[4].

c) Pactul sa nu fie permis in mod expres (exceptional) de lege. De exemplu, este valabila conventia prin care asociatii stipuleaza ca societatea civila va continua cu mostenitorii asociatului decedat sau - dupa satisfacerea mostenitorilor - intre asociatii ramasi in viata (art.1526 C.civ.). Tot astfel, este valabila imparteala de ascendent facuta prin donatie (act intre vii, cu efecte si post mortem) daca s-au respectat conditiile de fond si de forma prevazute de lege (art.794-799 C.civ.). Amintim si consimtamantul succesibilului (rezer­vatar sau care beneficiaza de raportul donatiilor) la instrainarea facuta (de cel care va lasa mostenirea) unui succesibil in linie dreapta cu sarcina unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului, consim-tamant care constituie o renuntare anticipata la actiunea in reductiune sau la cererea de raport daca instrainarea ar fi, in realitate, o donatie (art.845 C.civ.).

In schimb, declaratia data de succesibil (legatar sau mostenitor legal) in josul testamentului, in timpul vietii testatorului, prin care recunoaste de bun testamentul, constituie un pact asupra unei suc­cesiuni viitoare[5], nefiind exceptat de la prohibitia legala.

Sanctiunea aplicabila. Pactul care intruneste conditiile aratate este lovit de nulitate absoluta si, ca atare, poate fi invocata de orice persoana interesata, cum ar fi, de exemplu, mostenitorii succesibilului care au exercitat dreptul de optiune succesorala inainte de deschiderea mostenirii sau care au instrainat drepturile succesorale dintr-o mostenire nedeschisa. Reamintim ca este nul si legatul unui drept eventual dintr-o mostenire nedeschisa, chiar daca acea mostenire s-ar deschide inainte de moartea testatorului, dar dupa data testamentului, dat fiind ca actul constituie un pact asupra unei succesiuni viitoare[6].

Se pune intrebarea daca nulitatea pactului asupra succesiunii viitoare poate sau nu sa fie acoperita prin confirmarea lui dupa des­chiderea mostenirii? Consideram ca, in aceasta materie, validarea actului prin confirmare sau ratificare nu este posibila. Daca partea (partile) doresc mentinerea pactului, trebuie sa-l refaca dupa des­chiderea mostenirii, in conditiile prevazute de lege.

Sectiunea a II-a

Oprirea substitutiilor fideicomisare

Notiunea de substitutie fideicomisara Substitutia fidei­comisara este o dispozitie prevazuta in actul de liberalitate - testa­ment sau donatie - prin care dispunatorul obliga pe beneficiarul liberalitatii (legatar sau donatar), numit instituit sau grevat (fidu­ciar), sa conserve bunurile primite si sa le transmita, in tot sau in parte, la moartea sa, unei alte persoane, numita substituit (fideico­misar), desemnata tot de dispunator (art.803 C.civ.). De exemplu, testatorul lasa legat proprietatea unui imobil lui X (instituit) cu obligatia de a nu-l instraina sau greva si de a-l transmite la moartea sa lui Y (substituit), pe care l-a desemnat tot testatorul.

Dupa cum rezulta din textul citat, substitutia fideicomisara presupune doua liberalitati consecutive, succesive, avand acelasi obiect, dintre care prima este in folosul instituitului si se executa in momentul incheierii contractului de donatie, respectiv la decesul testatorului, dupa caz, iar cea de-a doua, in folosul substituitului, si care se executa, in ambele ipoteze, la moartea instituitului.

Dar substitutia fideicomisara poate fi nu numai unica (simpla), cand dispunatorul stabileste un singur substituit, ci si graduala, care greveaza si pe primul substituit in favoarea unui al doilea s.a.m.d., iar daca substitutia urmeaza sa opereze in folosul descen­dentilor la infinit, ea este vesnica.

Elementele caracteristice ale substitutiei fideicomisare. Pentru ca liberalitatea sa reprezinte o substitutie fideicomisara si, ca atare, sa intre sub incidenta prohibitiei legale, urmeaza sa fie avute in vedere trei elemente caracteristice, dintre care in mod special doua contravin ordinii publice; inalienabilitatea obiectului libera­litatii si stabilirea unei ordini succesorale in privinta lui. Aceste ele­mente justifica sanctiunea prevazuta de lege; bunurile nu pot fi scoase din circuitul civil prin vointa omului (principiul liberei cir­culatii a bunurilor) si nimeni nu poate dispune pentru cazul mortii altei persoane.

Liberalitati succesive avand acelasi obiect. Pentru ca substitutia sa fie fideicomisara este necesar sa existe doua (sau mai multe) liberalitati avand acelasi obiect, in favoarea a doua (mai multe) persoane desemnate de dispunator si care liberalitati urmeaza sa fie executate succesiv; prima la moartea dispunatorului (respectiv, la incheierea contractului de donatie), iar a doua la moartea in­stituitului, respectiv urmatoarele la moartea substituitului.

Prin urmare, instituitul dobandeste obiectul liberalitatii de la dispunator, iar substituitul de la instituit; substitutia fideicomisara presupune doua (sau mai multe) transmisiuni succesive cu titlu gratuit, despartite una de cealalta printr-o curgere de timp (tractus temporis).

Conservarea bunului care formeaza obiectul legatului. Potrivit legii, substitutia este fideicomisara daca instituitul "va fi insarcinat de a conserva si a remite" bunurile care formeaza obiec­tul liberalitatii - bunuri determinate sau universalitate de bunuri (in cazul legatului) - persoanei desemnate de dispunator.

Aceasta inseamna ca bunurile in cauza sunt indisponibilizate; nu pot fi instrainate si grevate. Or, bunurile nu pot fi declarate ina­lienabile, scoase din circuitul civil prin vointa omului. Clauza prin care se interzice instrainarea bunului legat sau donat (pactum de non alienando) contravine principiului liberei circulatii a bunurilor (art.1310 C.civ.) si dreptului proprietarului de a dispune liber si ab­solut de bunul sau (art. 480 C.civ.), drept garantat, in limitele prevazute de lege, de Constitutie (art.44).

In practica judiciara si literatura de specialitate clauza de inalie­nabilitate este recunoscuta valabila numai daca se justifica temporar printr-un interes serios si legitim[8], de exemplu, garantarea execu­tarii sarcinii care greveaza legatul sau pana la majoratul legatarului etc. Or, remiterea obiectului liberalitatii la moartea instituitului catre substituit nu reprezinta un interes legitim, ocrotit de lege; dimpotriva, este un interes prohibit de lege

Stabilirea de catre dispunator a ordinii succesorale pentru cazul mortii gratificatului (instituitului, respectiv si a sub­stituitului in cazul substitutiei fideicomisare graduale sau vesnice). Este de principiu ca nimeni nu poate dispune pentru cazul mortii altei persoane (a gratificatului). Pactele asupra mostenirii altuia, prin care dispunatorul ar stabili o adevarata ordine succesorala (ordo succesivus) nu pot fi recunoscute valabile.

In schimb, daca "remiterea" bunului de catre cel gratificat (in­stituit) la o alta persoana este independenta de devolutiunea succesorala a patrimoniului sau (de exemplu, urmeaza sa se efectueze la un termen cert sau la realizarea unei conditii - legat cu ter­men sau sub conditie - fara legatura cu moartea gratificatului) obligatia este valabila.

Sanctiunea aplicabila. Potrivit legii, se sanctioneaza cu nulitatea absoluta si integrala orice dispozitie care contine o sub­stitutie fideicomisara; este nula atat liberalitatea prevazuta in favoarea substituitului, cat si cea facuta instituitului.

Nulitatea care sanctioneaza substitutia fideicomisara este de ordine publica. La fel ca si in cazul pactelor asupra unei mosteniri nedes­chise, nulitatea nu poate fi acoperita prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntara a legatului de catre mostenitorii dispunatorului. In schimb, se poate admite mentinerea uneia dintre liberalitati, daca cealalta a devenit ineficace din cauze intervenite pana in momentul deschiderii mostenirii, de exemplu, predecesul unuia dintre legatari, revocarea sau nulitatea unuia dintre legate etc. Intrucat validitatea intrinseca a dispozitiilor testamentare trebuie sa fie apreciata in raport de data deschiderii mostenirii, daca una dintre liberalitati este, in acest moment, ineficace, nu suntem in prezenta unei substituiri fideicomisare si cealalta liberalitate poate fi executata, in favoarea instituitului, respectiv a substituitului, dupa caz.

Controversata este problema daca sanctiunea nulitatii absolute este sau nu aplicabila in cazul fideicomisului fara obligatie, a legatului ramasitei si a dublului legat conditional.

Fideicomisul fara obligatie este o liberalitate facuta gratificatului fara obligatia de a conserva bunurile primite si a le transmite, la moartea sa, unei alte persoane, desemnata de dispunator. El ii adre­seaza gratificatului doar o rugaminte, o dorinta in sensul gratificarii acelei persoane, daca si in masura in care bunurile ce au facut obiectul liberalitatii vor mai exista in patrimoniul sau succesoral.

Consideram ca o asemenea dispozitie nu intra sub incidenta prohibitiei legale pentru ca gratificatul nu are obligatia juridica de a conserva bunurile primite si nici obligatia de a le lasa legat in favoarea persoanei desemnata de dispunator. Putand dispune liber prin acte inter vivos si mortis causa, liberalitatea facuta in favoarea sa este valabila, nefiind afectata de obligatia morala de a indeplini rugamintea dispunatorului.

Legatul ramasitei (de eo quod residuo sau de eo quod supere­rit) este o liberalitate prin care gratificatul nu este obligat sa con­serve bunurile primite (fideicomis fara inalienabilitate) - avand dreptul sa le instraineze cu titlu oneros sau cu titlu gratuit ori cel putin cu titlu oneros - dar dispunatorul ii impune obligatia de a transmite, la moartea sa, persoanei desemnate de el ceea ce va mai exista in patrimoniul sau la data mortii.

Prin urmare, nici in acest caz bunurile care formeaza obiectul liberalitati nu sunt scoase din circuitul civil si, ca atare, una din conditiile substitutiei fideicomisare, prevazute de art.803 C.civ., nu este indeplinita, motiv pentru care se considera ca nu constituie o substitutie prohibita.

Este adevarat ca, in cazul analizat, conditiile prevazute de art. 803 C.civ., privite cumulativ, nu sunt indeplinite (lipseste inaliena­bilitatea). Dar principiul ca nimeni nu poate dispune pentru cazul mortii altei persoane (ca, de altfel, si principul liberei circulatii a bunurilor) este un principiu cu valoare independenta, generala si deci obligatia de a lasa legat ramasita (residuum) nu poate fi recunoscuta valabila. Iar daca obligatia de a lasa legat ramasita a constituit cauza (causa remota) a liberalitatii, nici cea facuta in­stituitului nu poate fi recunoscuta valabila.

Dublul legat conditional este dispozitia prin care testatorul face doua legate, avand acelasi obiect, in favoarea a doua persoane, dar sub aceeasi conditie, care insa este rezolutorie pentru primul gratifi­cat (instituit) si suspensiva pentru cel de-al doilea (substituit). De exemplu, casa testatorului este lasata legat lui A sub conditia rezolutorie a mortii acestuia fara a avea copii; sub aceeasi conditie ­moartea lui A fara posteritate - dar cu efect suspensiv, casa este lasata legat si lui B.

Formal, datorita efectului retroactiv al conditiei, nici in acest caz nu sunt indeplinite conditiile substitutiei fideicomisare, mai ales ca primul legatar nu are obligatia de a conserva bunul primit (soarta actelor de dispozitie atarnand de realizarea conditiei), iar al doilea gratificat dobandeste bunul direct de la dispunator[10].

In realitate insa, dispunatorul hotaraste soarta bunului pentru cazul mortii altuia, a primului legatar; chiar daca aceasta dispozitie imbraca forma unei conditii care opereaza cu efect retroactiv, consideram ca nu poate fi recunoscuta valabila. De altfel, daca conditia (unica) este predecesul primului legatar - cu toate ca opereaza retroactiv si in acest caz - dispozitia se califica drept sub­stitutie fideicomisara si este considerata nula absolut ca atare.

Substitutia vulgara . Substitutia vulgara este o dispozitie prevazuta in actul de liberalitate - de regula testament - prin care dispunatorul desemneaza, pe langa primul gratificat, si un al doilea care sa beneficieze de liberalitate ut cazul in care primul nu ar putea sau nu ar voi sa o primeasca (art.804 C.civ.), liberalitatea devenind ineficace in privinta lui. De exemplu, testatorul instituie pe sotia sa ca legatara universala, iar daca ea moare inaintea lui mostenirea sa revina unui anumit nepot.

Rezulta ca si substitutia vulgara reprezinta o dubla liberalitate avand acelasi obiect, dar - spre deosebire de substitutia fideicomi­sara - cele doua liberalitati nu sunt succesive, obiectul liberalitatii nu este lovit de indisponibilitate si nu implica stabilirea unei ordini succesorale de catre dispunator pentru cazul mortii primului gratificat. Nici unul dintre elementele caracteristice substitutiei fideicomisare nu se regaseste in cazul substitutiei vulgare.

- Astfel, cele doua liberalitati nu sunt succesive (bineinteles, nici conjunctive), ci alternative; prima este pura si simpla, iar cea de-a doua este facuta sub conditia suspensiva a ineficacitatii celei dintai. Prin urmare, daca prima liberalitate se realizeaza, dreptul celui de-al doilea gratificat nu se mai naste din cauza neindeplinirii conditiei suspensive; dimpotriva, daca prima liberalitate este ine­ficace (din cauze care nu afecteaza validitatea celeilalte), prin efec­tul realizarii conditiei suspensive se va naste dreptul celui de-al doilea gratificat, dobandit direct de la dispunator.

- Indiferent care dintre gratificati beneficiaza de liberalitate, obiectul ei nu este scos din circuitul civil. Cel care beneficiaza de liberalitate dispune liber de obiectul ei.

- Intrucat dreptul substituitului se naste, ca si dreptul primului gratificat, la data deschiderii mostenirii dispunatorului[12], iar nu dupa moartea (eventuala) a primului gratificat, dispozitia nu reprezinta stabilirea unei ordini succesorale (ordo succesivus).

Rezulta ca substitutia vulgara este o simpla masura de preve­dere luata de autorul liberalitatii pentru ipoteza ineficacitatii pri­mului legat si nu contravine principiilor care guverneaza materia actelor liberale. Numai pentru a evita orice confuzie, legea a preva­zut expres validitatea ei.

Dubla liberalitate in uzufruct si nuda proprietate. O alta liberalitate dubla, avand acelasi obiect (derivat), permisa de lege (art.805 C.civ.), este dispozitia prin care uzufructul unui bun sau, in cazul testamentului, chiar si a unui patrimoniu ori fractiuni de patrimoniu este lasat unei persoane, iar nuda proprietate alteia.

O asemenea dubla liberalitate nu constituie nici ea o substitutie fideicomisara.