Necompetenta instantei. exceptia de necompetenta si conflictele de competenta

Necompetenta instantei. Exceptia de necompetenta si conflictele de competenta

Exista situatii in care reclamantul a adresat cererea de chemare in judecata unei instante care nu are competenta - materiala sau teritoriala- necesara pentru a solutiona litigiul.

In cazul in care se contesta competenta in cursul judecatii, deci inainte de a fi fost pronuntata o hotarare in prima instanta, mijlocul procedural de invocare a necompetentei instantei este exceptia.

Exceptia de necompetenta se invoca in mod diferit, in functie de caracterul absolut sau relativ al competentei, deci dupa cum norma de competenta ce se pretinde ca a fost incalcata este de ordine publica sau privata.

Exceptia de necompetenta absoluta poate fi invocata de oricare dintre parte, chiar si de instanta din oficiu, in orice stare a pricinii, chiar si cu ocazia dezbaterii fondului.

Exceptia de necompetenta relativa poate fi invocata numai de parat prin intampinare, sau, daca aceasta nu este obligatorie, pana la primul termen de judecata.

Exceptia de necompetenta este o exceptie de procedura care se solutioneaza inainte de cercetarea fondului. Aceasta trebuie pusa in mod obligatoriu in discutia partilor.

Daca instanta respinge exceptia, va pronunta o incheiere interlocutorie care va putea fi atacata de parti odata cu fondul pricinii.

In cazul in care instanta va admite exceptia de necompetenta, va fi obligata sa stabileasca instanta sau organul cu activitate jurisdictionala competent,  declinand prin hotarare competenta de solutionare a cauzei in favoarea acestuia.

Hotararea este o sentinta care se ataca cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare. Hotararea isi produce efectele de la data ramanerii irevocabile a acesteia, dupa aceasta data dosarul urmand a fi trimis de urgentainstantei indicate ca fiind competenta. In cazul in care calea de atac este exercitata chiar de partea care a cerut si a obtinut declinarea cauzei, dosarul poate fi trimis  de indata (art. 158 alin.3 si 4), pentru a se evita tergiversarea inutila a cauzei.

Conflictele de competenta se ivesc in situatiile in care doua sau mai multe instante judecatoresti sau alte organe cu activitate jurisdictionala se considera deopotriva competente sa solutioneze o pricina ( conflict pozitiv) sau, dimpotriva, se considera toate necompetente si isi declina reciproc competenta ( conflict negativ)

Art.21 c.p.c. prevede ca instanta in fata careia s-a ivit conflictul de competenta va suspenda din oficiu orice alta procedura si va inainta dosarul instantei in drept sa hotarasca asupra conflictului.

Conflictele de competenta dintre instantele judecatoresti, pozitive sau negative, se rezolva pe calea regulatorului de competenta, de catre instanta superioara comuna instantelor aflate in conflict. Instanta competenta sa judece conflictul de competenta va hotari in camera de consiliu, fara citarea partilor. Dupa ce va verifica existenta conflictului de competenta, va stabili instanta competenta. Potrivit art. 22 alin.5 c.p.c., hotararea prin care se rezolva conflictul de competenta poate fi atacata cu recurs, in termen de 5 zile de la comunicare.

Hotararea prin care s-a pronuntat regulatorul, devenita irevocabila, are putere de lucru judecat, astfel incat instanta careia I se trimite dosarul este obligata sa solutioneze pricina.

Incidentele procedurale privind compunerea sau constituirea instantei

Incompatibilitatea.

Prin incompatibilitate se intelege situatia in care un judecator este oprit sa ia parte la solutionarea unei pricini, in cazurile expres prevazute de lege.

Incompatibilitatea este reglementata de art. 24 C. proc. civ., fiind un incident pro­cedural care priveste doar compunerea instantei, deoarece textul de lege mentionat se aplica numai judecatorilor.

Exista trei cazuri de incompatibilitate. Astfel, art. 24 alin. (1) C. proc. civ. stabi­leste doua cazuri de incompatibilitate, aratand ca judecatorul care a pronuntat o hota­rare intr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini in apel sau in recurs si nici in caz de rejudecare dupa casare, iar cel de al doilea alineat al acestui articol prevede un al treilea caz de incompatibilitate, dispunand ca nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert sau arbitru in aceeasi pricina.

Primul caz de incompatibilitate presupune ca un judecator, dupa ce a pronuntat o hotarare in prima instanta sau in apel, este avansat la instanta superioara, la care vine spre solutionare apelul sau, dupa caz, recursul declarat impotriva hotararii respective. Este firesc ca judecatorul sa nu isi controleze propria hotarare, intrucat ar lipsi garan­tia ca s-ar realiza un control judiciar obiectiv, fiind putin probabil ca judecatorul sa fie dispus sa revina asupra solutiei pe care a dat-o.

Cel de al doilea caz de incompatibilitate se justifica prin intentia legiuitorului de a asigura conditii optime pentru rejudecarea fondului dupa casare, evitand situatia ca judecator 454c22e ul ce a dat hotararea care ulterior a fost casata, sa pronunte aceeasi solutie si dupa rejudecare, numai din dorinta de a demonstra ca el a avut dreptate. In doctrina, de regula, se subliniaza ca acest caz de incompatibilitate vizeaza casarea cu trimitere, aratandu-se ca, in cazul casarii cu retinere, judecatorii care au admis recursul pot rejudeca ei insisi fondul, nefiind incompatibili. Totusi, avand in vedere ca nu este obligatoriu ca aceeasi judecatori care au solutionat recursul sa rejudece si fondul dupa casarea cu retinere, s-ar putea imagina o ipoteza cand ar exista incompatibilitate si in situatia rejudecarii fondului dupa casarea cu retinere, anume daca hotararea recurata si casata a fost pronuntata de un judecator ce a fost ulterior avansat la instanta de recurs si care ar intra in completul ce ar urma sa rejudece fondul, evident alt complet decat cel care a casat hotararea.

Cel de al treilea caz de incompatibilitate se justifica prin prezumtia ca judecatorul care a fost martor, expert sau arbitru intr-o pricina nu ar fi obiectiv, fiind inclinat sa-si mentina punctul de vedere pe care deja si l-a format.

Acest caz de incompatibilitate cuprinde trei ipoteze: Prima dintre acestea se refera la faptul ca judecatorul a fost martor in pricina care este in curs de solutionare.

In literatura de specialitate se subliniaza constant ca, pentru a deveni incompatibil, nu este suficient ca judecatorul sa fi fost doar citat intr-o asemenea calitate, ci trebuie ca el sa fi fost efectiv audiat ca martor in procesul cu privire la care a avut cunostinta de unele imprejurari de fapt. Spre exemplu: judecatorul nu ar putea participa la judecata unei cai de atac exercitate impotriva unei hotarari pronuntate intr-o pricina in care el a depus marturie; atunci cand un judecator ce face parte din completul de judecata ar cunoaste faptele care formeaza obiectul litigiului, iar instanta de judecata apreciaza ca depozitia sa este necesara pentru rezolvarea cauzei, el va putea fi ascultat ca martor, insa, pentru aceasta, va trebui sa se retraga din completul de judecata, deoarece, din acel moment, devine incompatibil; daca s-ar pune problema inlocuirii unui membru din completul de judecata, locul acestuia nu va putea fi luat de judeca­torul care a fost audiat ca martor in pricina respectiva; daca un judecator a fost ascul­tat ca martor in cadrul procedurii de asigurare a dovezilor pe cale principala, atunci el nu va putea participa la solutionarea litigiului in care ar urma sa se utilizeze ca mijloc de proba declaratia sa etc.

Celelalte doua ipoteze ale cazului de incompatibilitate stabilit de art. 24 alin. (2) C. proc. civ. presupun ca judecatorul si-a indeplinit efectiv insarcinarea de expert sau de arbitru in pricina care i-ar reveni spre  rezolvare.

Normele care reglementeaza incompatibilitatea, fiind de ordine publica si con­tinand o interdictie, sunt de stricta interpretare si aplicare, asa incat, cazurile de incompatibilitate nu pot fi extinse prin analogie, chiar daca mai exista si alte situatii in care un judecator ar urma sa se pronunte in aceeasi pricina, dar nu ca efect al exercitarii apelului sau al recursului si nici al rejudecarii fondului dupa casare.

S-a aratat deja ca judecatorii care au solutionat un recurs nu sunt incompatibili de a judeca aceeasi cauza in fond dupa casare. De asemenea, nu exista incompatibilitale nici in cazul judecarii cailor extraordinare de atac de retractare (contestatie in anulare si revizuire), cu atat mai mult cu cat aceste cai de atac presupun ivirea unor impre­jurari care nu au fost avute in vedere la judecata anterioara si deci judecatorul nu ar fi in situatia de a-si critica propria hotarare. Pentru aceleasi consideratii, un judecator care a solutionat un recurs poate sa judece, in aceeasi pricina, un al doilea recurs, declarat fie impotriva hotararii pronuntate la rejudecarea fondului dupa casare cu trimitere, fie chiar impotriva hotararii ce a fost deja atacata prin intermediul unui recurs (spre exemplu, recurentul formuleaza o a doua cerere de recurs impotriva aceleiasi hotarari, dupa ce un prim recurs i-a fost respins; al doilea recurs exercitat de o parte care achiesase la hotarare sau care este decazuta din dreptul de ataca hotararea respectiva, de o persoana ce nu a avut calitatea de parte la judecata fond etc., in toate aceste ipoteze instanta avand de rezolvat numai o exceptie procesuala - inadmisibilitatea recursului, tardivitatea etc. - care poate fi invocata chiar din oficiu), fie impotriva hotararii pronuntate cu privire la primul recurs sau rejudecarea fondului dupa casarea cu retinere, situatie in care, de asemenea, se va invoca si rezolva exceptia de inadmisibilitate a recursului. Aceeasi ar urma sa fie solutia si in cazul judecarii unui al doilea apel declarat in pricina respectiva, apel care ar urma sa fie respins in temeiul unei exceptii procesuale peremptorii.

De asemenea, nu exista incompatibilitate in cazul contestatiei la executare, pentru judecatorul ce a participat la solutionarea litigiului in care s-a pronuntat hotararea ce se executa silit.

S-a mai decis ca nu exista incompatibilitate atunci cand judecatorul este sesizat cu aceeasi cauza, dar nu in urma casarii ori a exercitarii apelului sau a recursului, de exemplu, daca se introduce o a doua cerere de chemare in judecata dupa ce a fost respinsa ca nefondata o prima cerere intre aceleasi persoane, avand acelasi obiect si aceeasi cauza (situatie in care a doua cerere va fi respinsa pe motiv ca exista putere de lucru judecat), daca, schimbandu-se imprejurarile de fapt ce au stat la baza pronuntarii unei prime hotarari intr-o materie in care puterea de lucru judecat este conditionata de mentinerea acestor imprejurari (incredintarea copiilor minori, pensia de intretinere, ordonanta presedintiala, cererile posesorii etc.), se introduce o noua cerere etc.

Nici ipoteza in care judecatorul chemat sa solutioneze un litigiu a fost, intr-o faza anterioara a acestuia, avocatul uneia dintre parti nu se incadreaza in vreunul din cele trei cazuri de incompatibilitate, care, dupa cum am vazut, sunt limitativ prevazute de lege. In considerarea aceluiasi argument, nu este incompatibil nici judecatorul care, intr-o faza anterioara a procesului, a pus concluzii in calitate de procuror.

Pentru a deveni incompatibil, judecatorul trebuie sa fi pronuntat o hotarare prin care s-a dezlegat o problema litigioasa, de natura sa dezinvesteasca instanta. In consecinta, nu este incompatibil judecatorul care a pronuntat in cursul procesului doar unele incheieri preparatorii. Daca insa, printr-o incheiere au fost rezolvate unele situatii juridice care, in urma apelului sau a recursului, se dezbat din nou in instanta de control judiciar, respectiv care, prin efectul admiterii recursului si al casarii, se dezbat din nou la instanta de fond, atunci exista caz de incompatibilitate. Spre exemplu, dispozitiile referitoare la incompatibilitate sunt aplicabile si cu privire la incheierea de admitere in principiu a cererii de partaj, deoarece o asemenea incheiere solutioneaza o problema litigioasa ca si o hotarare de fond.

Subliniem ca anumite incompatibilitati sunt stabilite in Legea pentru organizarea judecatoreasca, insa este de retinut ca acestea se refera la exercitarea functiei de magistrat, in vreme ce cazurile de incompatibilitate prevazute de art. 24 C. proc. Civ. au ca scop impiedicarea unui judecator de a solutiona o anumita pricina.

Inainte de a ne referi la mijloacele procedurale de invocare a incompatibilitatii, este necesar sa precizam ca nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la incompatibilitate atrage nulitatea absoluta a hotararii, fiind vorba de norme juridice de ordine publica.

Daca judecata este in curs de desfasurare, mijlocul procesual de invocare a incom­patibilitatii este exceptia de incompatibilitate, care este o exceptie de procedura, absoluta si dilatorie. Ea poate fi invocata de orice parte interesata, de procuror sau de instanta din oficiu, in orice faza a judecatii, chiar direct in apel sau in recurs.

Legea nu se refera, in mod expres, la procedura de solutionare a exceptiei de incompatibilitate, asa incat urmeaza a se aplica dreptul comun. Aceasta exceptie se rezolva inainte de a se intra in cercetarea fondului pretentiei, iar daca exceptia este invocata in cursul judecarii fondului, ea va fi rezolvata cu prioritate fata de fondul pretentiei. Nefiind posibil ca probele necesare solutionarii exceptiei de incom­patibilitate sa fie comune cu probele necesare solutionarii pretentiei pe fond, rezulta ca nu este posibila unirea exceptiei de incompatibilitate cu fondul.

Exceptia se judeca de insasi instanta sesizata cu pricina respectiva, in a carei com­punere nu va intra si judecatorul despre care se afirma ca s-ar afla intr-un caz de incom­patibilitate, daca incidentul procedural se refera numai la unul sau o parte dintre membrii completului de judecata, conform art. 98 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor (ROI), urmand ca solutionarea exceptiei de incompatibilitate sa se faca de un complet constituit prin includerea judecatorului sau a judecatorilor stabiliti prin planificarea de permanenta, pe materii, stabilita cel putin semestrial. Completul de judecata astfel constituit va pastra cauza pentru judecata, in situatia in care, in urma solutionarii exceptiei de incompatibilitate, se va stabili ca judecatorul sau judecatorii cu privire la care s-a invocat exceptia, nu pot participa la judecarea cauzei. Daca judecarea cauzei se amana, la termenul urmator constituirea completului se face cu judecatorul de permanenta planificat pentru acea zi.

Daca se invoca exceptia de incompatibilitate fata de toti membrii completului de judecata, incidentul procedural se va solutiona de completul cu numarul imediat urmator, care judeca in aceeasi materie, conform art. 98 alin 2, din ROI. Daca in materia respectiva nu exista decat un singur complet de judecata, exceptia de incompatibilitate referitoare la toti membrii completului va fi solutionata de completul imediat urmator, indiferent de materia in care judeca.

Conform art. 98 alin. 3 din ROI, in urma admiterii exceptiei de incompatibilitate privind pe toti membrii completului de judecata, dosarul se repartizeaza completului urmator celui care a solutionat exceptia de incompatibilitate, sau daca nu exista un astfel de complet, cauza va fi judecata de completul care a solutionat exceptia.

Daca exceptia de incompatibilitate este respinsa, se va pronunta o incheiere interlocutorie, care nu va putea fi atacata cu apel sau, dupa caz, cu recurs decat odata cu fondul [art. 282 alin. (2) si art. 316 C. proc. civ.]. Insa, in cazul in care hotararea ce ar urma sa se pronunte pe fond nu este susceptibila de a forma obiectul recursului (de exemplu, se judeca un recurs sau are loc o rejudecare a fondului dupa casarea cu retinere), atunci nici incheierea prin care s-a respins exceptia de incompatibilitate nu este supusa recursului.

Precizam ca eventualul apel sau, dupa caz, recurs exercitat exclusiv impotriva incheierii prin care s-a admis exceptia de incompatibilitate, evident dupa pronuntarea hotararii pe fond, va fi respins ca lipsit de interes, deoarece nu ar aduce nici un folos practic vreuneia dintre parti. De altfel, solutia contrara ar oferi, indirect, posibilitatea partilor nu numai de a tergiversa judecata, ci si de a alege, dintre judecatorii unei instante, pe cei care vor rezolva litigiul dintre ele, ceea ce nu poate fi acceptat.

Daca s-a pronuntat o hotarare in prima instanta cu nerespectarea dispozitiilor privind incompatibilitatea, partea interesata sau procurorul poate declara apel, fiind fara relevanta imprejurarea ca s-a invocat sau nu exceptia de incompatibilitate la judecata in prima instanta. In cazul in care se constata ca apelul este intemeiat, instanta de apel va trebui sa solutioneze pretentia pe fond.

Daca s-a pronuntat o hotarare definitiva (ce nu poate fi atacata cu apel) cu incal­carea art. 24 C. proc, civ., aceasta poate fi desfiintata prin intermediul recursului, invocandu-se motivul prevazut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. (instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale). In cazul in care motivul de recurs este gasit intemeiat, iar recursul se judeca de un tribunal sau de o curte de apel, se va casa cu retinere, iar nu cu trimitere, intrucat nu exista identitate intre situatia in care cererea a fost rezolvata fara a se intra in cercetarea fondului si situatia in care cererea a fost rezolvata pe fond, dar cu incalcarea prevederilor legale referitoare la incompati­bilitate, iar regula pentru tribunale si curti de apel o reprezinta casarea cu retinere, insa, instanta suprema va casa cu trimitere, deoarece acest fel de casare reprezinta regula pentru ea (art. 313 C. proc. civ.).

Incompatibilitatea fiind reglementata de norme de organizare judecatoreasca, rezulta ca nerespectarea acestor norme nu ar putea fi invocata prin intermediul contestatiei in anulare de drept comun, intrucat aceasta cale extraordinara de atac de retractare poate fi exercitata numai pentru motivele limitativ prevazute de lege, iar alt. 317 pct. 2 C. proc. civ. are in vedere cazul in care hotararea a fost data cu neres­pectarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta, iar nu si la alca­tuirea instantei.

Abtinerea si recuzarea

Abtinerea si recuzarea sunt reglementate pentru a proteja partea in acele cazuri, indicate de lege, in care se poate presupune ca judecatorul nu ar fi obiectiv.

Prin abtinere se intelege aceea situatie in care un judecator, stiind ca se afla intr-unul din cazurile prevazute de lege, solicita retragerea sa de la judecata unei anumite pricini.

Potrivit art. 25 C. proc. civ., judecatorul care stie ca exista un motiv de recuzare in privinta sa este dator sa instiinteze pe seful sau si sa se abtina de la judecarea pricinii.

Obligatiei judecatorului de a se abtine ii corespunde dreptul partii care are motive sa se indoiasca de impartialitatea judecatorului de a-l recuza pe acesta.

Prin recuzare se intelege situatia in care una dintre parti cere, in cazurile strict determinate de lege, indepartarea unuia sau a mai multor judecatori de la solutionarea unei anumite pricini.

Cazurile de abtinere si cele de recuzare sunt identice. De asemenea, procedura de solutionare a celor doua incidente procedurale este comuna.

Cele doua institutii procesuale de deosebesc insa prin faptul ca, in timp ce recu­zarea este propusa de parti, abtinerea provine chiar de la cel aflat in vreunul din cazurile prevazute de lege, fiind numita de unii autori si autorecuzare. De asemenea, caracterul normelor care reglementeaza cele doua institutii este de natura diferita. Abtinerea este reglementata de norme imperative, in vreme ce recuzarea este regle­mentata de norme de ordine privata, partea interesata avand facultatea de a-l recuza pe judecator sau de a accepta sa fie judecata de catre acesta, exprimandu-si astfel increderea in impartialitatea sa. Tocmai de aceea, nerespectarea obligatiei de abtinere nu afecteaza valabilitatea hotararii, ci atrage eventualele sanctiuni disciplinare pentru cel in cauza. De altfel, daca s-ar admite ca intervine nulitatea hotararii in situatia in care judecatorul nu s-a abtinut, desi trebuia sa o faca, atunci     s-ar ajunge la eludarea indirecta a dispozitiilor legale potrivit carora, sub sanctiunea decaderii, partea trebuie sa propuna recuzarea intr-un anumit termen.

Cazurile de recuzare (abtinere) pot fi grupate in patru categorii:

a) calitatea de ruda sau afin a judecatorului cu una dintre parti ori cu avocatul sau mandatarul uneia dintre parti;

b) interesul direct sau indirect al judecatorului In legatura cu solutionarea pricinii;

c) ura sau vrajmasia care ar putea sa existe Intre judecator, sotul, rudele sau afinii acestuia, pe de o parte, si una dintre parti ori chiar sotul, rudele sau afinii acesteia, pe de alta parte;

d) ambitia sau amorul propriu, care l-ar putea influenta pe judecator in solutionarea cauzei, datorita faptului ca si-a exprimat parerea asupra pricinii inainte de pronuntarea hotararii.

Potrivit art. 27 C. proc. civ.: 'Judecatorul poate fi recuzat:

1. cand el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes in judecarea pricinii sau cand este sot, ruda ori afin, pana la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti;

2. cand el este sot, ruda sau afin in linie directa ori in linie colaterala, pana la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului uneia din aceste persoane;

3. cand sotul in viata si nedespartit este ruda sau afin, a uneia din parti pana la al patrulea grad indusiv, sau daca, fiind incetat din viata ori despartit, au ramas copii;

4. daca el, sotul sau rudele lor pana la al patrulea grad inclusiv au o pricina ase­manatoare cu aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti este judecator;

5. daca intre aceleasi persoane si una din parti a fost o judecata penala in timp de 5 ani inaintea recuzarii;

daca este tutore sau curator al uneia din parti;

daca si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca;

8. daca a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri ori altfel de indatoriri;

9. daca este vrajmasie intre el, sotul sau una din rudele sale pana la al patrulea grad .dusiv si una din parti, sotii sau rudele acestora pana la gradul al treilea inclusiv'.

Intrucat textul de lege este destul de clar si nu necesita, in principiu, explicatii suplimentare, vom face cateva precizari in legatura cu unele cazuri de recuzare.

In ceea ce priveste cazurile de recuzare bazate pe interesul judecatorului, se observa ca legea nu precizeaza natura acestui interes, asa incat interesul poate sa fie nu numai de ordin material, ci si moral. De asemenea, este de remarcat ca legea are in vedere atat interesul personal, direct al judecatorului, cat si pe acela indirect, pe care-l pot avea persoanele mentionate, dupa caz, de art. 27 pct. 1 sau de art. 27 pct. 4 C. Pr. civ.

Cu titlu exemplificativ, prezentam cateva situatii care ar putea fi incadrate in ipoteza a art. 27 pct. 1 C. proc. civ., si anume:

daca judecatorul, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor sunt creditori, debitori sau garanti ai uneia dintre parti, intrucat ar putea exista interesul, dupa caz, de a mari solvabilitatea acelei parti, de a favoriza interesele propriului creditor spre a obtine unele concesii de la acesta sau de  a impiedica o eventuala chemare in garantie;

daca judecatorul sau vreuna din persoanele indicate mai sus este donatar al uneia dintre parti, deoarece partea respectiva va fi favorizata nu numai ,in semn de recunostinta, ci si in considerarea faptului ca, potrivit art. 821 C. civ., donatiile de bunuri viitoare sunt revocabile, iar, in cazul celorlalte donatii, desi irevocabile, acestea vor fi supuse reductiunii in masura in care vor aduce atingere rezervei succesorale, asa incat ar exista interesul de a mentine, de a mari activul patrimoniului donatorului;

atunci cand judecatorul, intr-o faza anterioara a procesului, a pus concluzii ca procuror sau chiar a formulat cerere de chemare in judecata sau de exercitare a unei cai de atac; atunci cand, in calitate de avocat, o persoana a dat consultatii sau a reprezentat si asistat o parte intr-un litigiu care ulterior, dupa ce a dobandit calitatea de judecator, ar urma sa il solutioneze etc.

In toate aceste cazuri, precum si in altele asemanatoare, existenta interesului judecatorului este lasata la aprecierea instantei ce rezolva cererea de abtinere sau de recuzare.

Daca in cazul in care judecatorul este tutore sau curator al uneia dintre parti nu este necesara indeplinirea vreunei alte cerinte pentru a putea fi recuzat, nu aceeasi este situatia atunci cand o ruda sau un afin al judecatorului sta in judecata ca si tutore, curator ori director al unei institutii publice sau societati comerciale, deoarece, potrivit art. 28 C. proc. civ., judecatorul nu poate fi recuzat daca persoanele respective nu au un interes personal in judecarea pricinii.

Pentru ca vrajmasia la care se refera art. 27 pct. 9 C. proc. civ. sa duca la recuzare, nu este suficienta o simpla afirmatie a partii in acest sens, ci este necesar sa se dovedeasca in mod concret existenta unei vrajmasii din partea judecatorului. In cazul prevazut de art. 27 pct. 5 C. proc. civ., legea instituie o prezumtie de vrajmasie care nu poate fi rasturnata, fiind suficient ca partea ce a facut cererea de recuzare sa dovedeasca existenta, in ultimii cinci ani, a unei judecati penale intre ea si judecatorul recuzat, sotul sau rudele acestora pana la gradul patru inclusiv.

Referitor la cazul prevazut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ., din modul in care redactat textul de lege rezulta destul de clar ca judecatorul poate fi recuzat pentru acest motiv numai daca si-a exprimat opinia in legatura cu pricina concreta dedusa judecatii, inainte de a se ajunge la deliberare si pronuntare, nu insa si atunci cand a solutionat anterior un alt litigiu in care s-a pus in discutie aceeasi problema de drept inrudita cu cea din speta ori daca a publicat un studiu de specialitate asupra acestei probleme de drept. Textul de lege nu isi gaseste aplicare nici in situatia in care judecatorul ar respinge o proba solicitata de parte, o exceptie procesuala invo­cata de aceasta sau ar pronunta o alta incheiere premergatoare ce face sa se intre­zareasca rezultatul judecatii, eventualele greseli de judecata putand fi reparate prin exercitiul cailor de atac, in conditiile prevazute de lege.

De asemenea, nu sunt recu­zabili pentru acest motiv nici judecatorii unei cai extraordinare de atac de retractare, care au pronuntat hotararea ce formeaza obiectul contestatiei in anulare sau al revizuirii, intrucat ei sunt pusi in fata unor imprejurari noi, neavute in vedere la judecata finalizata cu hotararea atacata.

Mai precizam ca ipoteza vizata de art. 27 pct. 7 C. proc. civ. nu trebuie confundata cu vreunul din cele trei cazuri de incompatibilitate, deoarece acestea din urma presupun ca judecatorul si-a exprimat parerea intr-un act oficial (hotarare judecatoreasca, depozitie de martor, raport de expertiza sau hotarare arbitrala) si in calitatea oficiala prevazuta de lege, pe care a avut-o in acea pricina (judecator, martor, expert sau arbitru), pe cand, in cazul recuzarii, este vorba de parerea sa personala in legatura cu pricina pe care o solutioneaza, parere exprimata, in timp ce litigiul este pendente, fie in sedinta de judecata, fie in afara acesteia.

Abtinerea se propune de judecator indata ce cunoaste existenta motivului de recuzare, prin instiintarea presedintelui instantei.

Se admite ca in cazul in care insusi presedintele instantei se abtine, atunci acesta il va incunostinta pe loctiitorul sau.Propunerea de abtinere trebuie facuta mai inainte ca partea interesata sa formuleze o cerere de recuzare, dar daca totusi cererea de recuzare a fost facuta mai intai, art. 29 alin. 3 C. proc. civ. permite judecatorului sa declare ca se abtine, caz in care instanta competenta se va pronunta asupra abtinerii.

Recuzarea se propune de partea interesata, verball sau in scris, pentru fiecare judecator in parte. In principiu, orice parte din proces poate sa il recuze pe cel in cauza, insa se admite ca pentru ipoteza in care judecatorul si-a exprimat, in favoarea unei parti, parerea cu privire la pricina ce se judeca, recuzarea poate fi ceruta numai de partea adversa.

Propunerea de recuzare trebuie facuta inainte de inceperea oricarei dezbateri [art. 29 alin. (1) C. proc. civ.]. Se observa ca dispozitia legala mentionata nu vorbeste de inceperea dezbaterilor pe fond, ceea ce inseamna ca recuzarea trebuie propusa mai inainte de discutarea altor exceptii procesuale sau a admisibilitatii unor mijloace de proba, cu exceptia cazului prevazut de art. 29 alin. (2) C. proc. civ., potrivit caruia "cand motivele de recuzare s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor, partea va trebui sa propuna recuzarea de indata ce acestea ii sunt cunoscute". Textul de lege se refera la ivirea motivelor de recuzare dupa inceperea dezbaterilor, iar nu la cunoasterea acestor motive dupa momentul mentionat. Se apreciaza insa ca partea poate sa formuleze cererea de recuzare, de indata ce a descoperit motivul de recuzare, chiar daca acesta exista la inceputul procesului, dar nu era cunoscut de catre partea respectiva. Momen­tul la care partea interesata a cunoscut existenta motivului de recuzare este o ches­tiune de fapt, lasata la aprecierea instantei competente sa rezolve cererea de recuzare.

Nerespectarea termenului in care trebuie propusa recuzarea atrage sanctiunea decaderii partii din dreptul de a-l recuza pe cel in cauza (rezulta ca nu se poate propune recuzarea unui judecator de la prima instanta pentru prima data in apel, iar cea a unui judecator de la instanta de apel direct in recurs). Cererea de recuzare facuta dupa expirarea termenului prevazut de art. 29 alin. (1) sau alin. (2) C. proc. civ. nu va putea fi insa respinsa ca tardiva de catre instanta alcatuita cu judecatorul recuzat, ci tardivitatea va trebui constatata cu respectarea dispozitiilor inscrise in art. 30 C. proc. civ. si art. 98 din ROI.

Facand aplicarea principiului accesorium sequitur principale si tinand cont faptul ca abtinerea si recuzarea sunt incidente procedurale, art. 30 alin. 1 C. proc. civ. stabileste competenta de a se pronunta asupra abtinerii si recuzarii in favoarea instantei sesizate cu pricina in care au fost ridicate aceste incidente, in alcatuirea careia nu poate sa intre judecatorul care s-a abtinut ori a fost recuzat. Participarea judecatorului recuzat la solutionarea cererii de recuzare atrage nulitatea hotararii de fond.

Articolul 30 alin. (2) C. proc. civ. se ocupa de cazul in care, datorita recuzarii, nu se poate alcatui completul de judecata. Intr-o asemenea situatie, recuzarea se judeca de instanta ierarhic superioara.

Conform art. 28 alin. 2, 2¹ si 3 C.pr. civ. nu se pot recuza toti judecatorii unei instante sau ai unei sectii a acesteia, totodata sunt inadmisibile cererile de recuzare a instantelor ierarhic superioare formulate la instanta care solutioneaza litigiul, iar pentru aceleasi motive de recuzare nu se poate formula o noua cerere impotriva aceluiasi judecator.

Daca recuzarea se propune verbal, se va lua act despre aceasta in incheierea de sedinta, in care se mai mentioneaza motivele de recuzare si mijloacele de proba indicate de parte.

Cand cererea de recuzare se face in scris, ea trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile aratate in art. 82 alin. (1) C. proc. civ., (indicarea instantei; numele, domiciliul sau resedinta, ori, dupa caz, denumirea si sediul partilor si ale reprezen­tantului, daca este cazul; obiectul cererii, inclusiv numele celui recuzat; semnatura), motivele de recuzare si probele pentru dovedirea acestora. Cererea se depune intr-un singur exemplar, deoarece nu se comunica adversarului, judecarea recuzarii nefa­candu-se in contradictoriu cu partile si nici cu cel recuzat.

Potrivit art. 31 alin. (3) C. proc. civ., in cursul judecarii cererii de recuzare (abti­nere) nu se va face nici un act de procedura in litigiul in care  s-a ivit acest incident procedural.

Judecarea cererii de recuzare sau de abtinere se face in camera de consiliu, fara prezenta partilor si cu ascultarea judecatorului recuzat sau care s-a abtinut. Dispozitiile art. 98 din ROI sunt aplicabile ca si in cazul solutionarii exceptiei de incompatibilitate.

Articolul 31 alin. (2) C. proc. civ. interzice in mod expres folosirea interogatoriului ca mijloc de proba pentru dovedirea motivelor de recuzare. Rezulta ca motivele de abtinere sau de recu­zare pot fi dovedite prin inscrisuri, prin inceputuri de proba scrisa completate cu declaratii de martori.

Instanta competenta sa rezolve abtinerea sau recuzarea va pronunta o incheiere, care se citeste in sedinta publica [art. 32 alin. (1) C. proc. civ.].

Daca se admite cererea, judecatorul recuzat ori care s-a abtinut se va retrage de la judecata pricinii, fiind inlocuit de un alt judecator si neavand voie sa asiste nici la deliberarea celorlalti judecatori in acea cauza.

Articolul 32 alin. (3) C. proc. civ. dispune ca incheierea prin care s-a hotarat recuzarea va arata in ce masura actele indeplinite de judecatorul recuzat urmeaza sa fie pastrate. Acest text de lege se refera la situatia in care recuzarea (abtinerea) s-a facut in cursul dezbaterilor, asa incat unele acte de procedura au fost deja indeplinite de judecatorul recuzat (respectiv de judecatorul care s-a abtinut). Rezulta ca, daca in incheierea de incuviintare a

recuzarii nu se face nici o mentiune despre actele indeplinite de judecatorul in cauza,  acestea nu pot fi mentinute, ci trebuie refacute.

In cazul in care cererea de recuzare (abtinere) este respinsa, va fi reluata ju­decata pe fond cu participarea judecatorului care a fost recuzat ori, dupa caz, care abtinut.

Potrivit art. 33 C. proc. civ., daca judecarea cererii de recuzare (abtinere) este de copmpetenta instantei ierarhic superioare, aceasta din urma va trimite pricina pentru a fi judecata la o alta instanta de acelasi grad in cazul in care incuviinteaza recuzarea (abtinerea), respectiv va inapoia pricina primei instante in cazul in care respinge cererea de recuzare (abtinere).

Incheierea prin care s-a incuviintat recuzarea, precum si incheierea prin care s-a admis/respins abtinerea nu sunt supuse nici unei cai de atac.

Incheierea prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi atacata (de partea a propus recuzarea) numai odata cu fondul.

De retinut ca, potrivit art. 36 C. proc. civ., dispozitiile legale privitoare la abtinere si recuzare se aplica si procurorilor, grefierilor sau magistratilor-asistenti, acestia putand fi recuzati pentru aceleasi motive ca si judecatorii, in afara de cazul cand si-au exprimat parerea cu privire la pricina ce se judeca, exceptie facand si situatia prevazuta de art. 24 C. Pr. Civ. Care se aplica numai judecatorilor. In baza altor dispozitii legale, sunt recuzabili si alti participanti la procesul civil, cum ar fi: expertii, (art. 204 C. proc. civ.), precum si arbitrii (art. 351¹ - 351²  C. proc. civ.).

2.3.3. Alte incidente procedurale referitoare la alcatuirea instantei

Pot exista si alte incidente procedurale privind alcatuirea instantei, in afara celor reglementate de art. 24-36 C. proc. civ. Instanta este gresit alcatuita nu numai in cazul nerespectarii normelor juridice referitoare la incompatibilitate, abtinere si recuzare, ci si atunci cand sunt incalcate orice alte prevederi legale in legatura cu compunerea ori constituirea instantei.

Astfel, instanta este gresit compusa daca: la judecata participa un numar mai mic sau mai mare de judecatori decat cel prevazut de lege pentru pricina respectiva; un juddecator stagiar, care a promovat examenul de capacitate, solutioneaza o alta pricina decat cele mentionate in art. 23 alin. (1) din Legea nr. 303/2004; completul de jude­:ata este alcatuit cu un judecator suspendat sau eliberat din functie.

De asemenea, instanta este gresit constituita si atunci cand la judecata nu parti­cipa procurorul, desi, in cauza respectiva, potrivit legii, concluziile acestuia sunt obli­gatorii; participa la judecata un procuror care este suspendat sau a fost eliberat din functie; nu participa la sedinta de judecata grefierul sau, dupa caz, magistratul-asistent sau asistentul judiciar.

Mijloacele procedurale prin care pot fi puse in discutie aceste alte incidente privind alcatuirea instantei sunt, dupa caz, exceptia procesuala (daca judecata este in curs de desfasurare), apelul (daca exista o hotarare nedefinitiva) sau recursul (cand a intervenit o hotarare definitiva, dar care nu a devenit inca irevocabila). Referitor la aceste mijloace procedurale se ridica, in principiu, aceleasi probleme ca si in cazul incompatibilitatii, iar solutiile urmeaza a fi adaptate in mod corespunzator.