StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept civil

Principiile fundamentale ale dreptului procesual civil



Principiile fundamentale ale dreptului procesual civil



Dreptul procesual civil e constituit pe baza unor principii(reguli)esentiale care determina structura interna a dreptului procesual civil si in temeiul carora se stabilesc raporturi procesuale intre parti, pe de o parte, si intre parti si instanta, pe de alta parte.

Principiile fundamentale definesc procesul civil si stabilesc trasaturi caracteristice raportului procesual intre parti pentru intregul sistem procesual.Aceste principii explica diferite institutii procedurale si le asigura aplicarea.



  • Principiile asigura realizarea celor 2 functii ale procesului civil.
  • Unele principii au impor 525g66f tanta teoretica, avand o valoare generica si fiind reglementate de Constitutie.
  • Alte principii au impor 525g66f tanta practica, ajutand in opera de legiferare.
  • Anumite principii ajuta in activitatea instantelor, aplicabile acolo unde legea tace. (analogia dreptului-interpretarea dreptului prin analogie)

Principiile sunt reglementate in 3 acte normative:

    1. Constitutie
    2. Legea de organizare judecatoreasca nr.92/'92
    3. Codul de Procedura Penala       




A.     Principiile continute in Constitutie si Legea de organizare judecatoreasca



1. Realizarea justitiei se face numai prin organele jurisdictionale (in principal prin organele judecatoresti si in secundar prin organele arbitrale)


2.Colegialitatea instantei este un principiu aplicabil numai in caile de atac(2 judecatori in apel si 3 judecatori in recurs).In aceste complete de judecata, hotararea se adopta cu majoritate de opinii.In completul de apel apare posibilitatea divergentei de pareri, care va determina aparitia completului de divergenta, format din cei 2 judecatori initiali si presedintele instantei sau un judecator delegat de acesta.

Judecatorul e obligat sa-si exprime opinia la speta (sa se derobeze).


3.Inamovibilitatea judecatorilor este garantia ca judecatorul nu poate fi destituit din functia lui de magistrat pe motive politice sau altele de natura extra-profesionala.Aceasta garanteaza independenta judecatorilor.Ea nu exclude avansari/retrogradari in ierarhia magistraturii.Ea garanteaza doar ocuparea functiei de magistrat.Judecatorii pot fi sanctionati cu destituirea pentru motive profesionale sau etice si numai de catre Consiliul Superior al Magistraturii, ca organ superior profesional.


4.Independenta judecatorilor- ei se supun doar legii, fiind la adapost de influente, imixtiuni, tentatii.Independenta se coreleaza cu raspunderea lui profesionala si se realizeaza prin secretul deliberarii hotararii, prin inamovibilitate si prin existenta controlului ierarhic al hotararilor judecatoresti.


5.Infaptuirea justitiei in mod egal pentru fiecare parte- justitia trebuie sa fie nepartinitoare si sa se aplice in mod egal pentru toate subiectele de drept ce compar in instanta.


6. Procedura se desfasoara in limba romana- persoanele - cetateni romani sau straini- care declara ca nu cunosc limba romana au dreptul sa foloseasca un interpret autorizat, pe care il platesc.Astfel se asigura principiul contradictorialitatii, principiul dreptului la aparare si principiul publicitatii.


7.Principiul publicitatii dezbaterilor- orice proces se desfasoara intr-o sala de sedinte publica, la sediul instantei.Acest principiu se realizeaza prin garantarea accesului liber si neingradit al oricarei persoane in sala de sedinta.

Publicitatea trebuie realizata pe tot parcursul fazei contradictorii a procesului: propunerea dovezilor, discutarea si administrarea lor, invocarea exceptiilor, punerea de concluzii si pronuntarea hotararii.

Publicitatea prin media nu e permisa decat cu acordul instantei.

Exceptia de la acest principiu o constituie sedinta de judecata secreta, care se realizeaza la cererea partilor atunci cand ordinea sau moralitatea publica ori prestigiul partilor pot avea de suferit prin dezvoltarea datelor dosarului. In acest caz, sedinta se va desfasura numai in prezenta partilor si a avocatilor fie in Sala de Consiliu, fie in sala de sedinte in care accesul publicului va fi interzis pe durata procesului.

Partea ce tulbura sedinta de judecata poate fi indepartata din sala, dar la terminarea dezbaterilor la termenul respectiv partea este invitata din nou in sala si i se citesc lucrarile desfasurate in absenta ei. Daca insa partea turbulenta are avocat care participa la dezbateri, partii nu i se mai citesc lucrarile.


8.Dreptul la aparare - acesta are 2 acceptiuni:

Ø      in sens material, el desemneaza un complex de drepturi materiale si procesuale stabilite de lege pentru a da posibilitate partii sa-si expuna sustinerile , adica partea are dreptul sa faca cereri, sa aiba cunostinta de continutul dosarului, sa recuze judecatorul, sa participe la dezbateri, sa exercite caile de atac, sa propuna dovezi, ca puna concluzii.

Ø      in sens formal, dreptul la aparare semnifica dreptul de a avea un avocat care, fiind un profesionist practician, trebuie sa indeplineasca 2 conditii:



1.sa aiba licenta in Drept

2.sa fie inscris pe tabloul avocatilor dintr-un barou.

Persoanele juridice pot fi aparate si de consilieri juridici, angajati pe durata nedeterminata cu carte de munca.

La prima zi de infatisare, partile au dreptul sa ceara amanarea pentru a-si angaja avocat. Instanta nu va acorda un al doilea termen in acelasi scop. Daca instanta refuza termenul, la cererea partilor poate amana pronuntarea pentru depunerea de concluzii scrise (5 zile).

In procesul civil, este posibila asistenta gratuita, care poate fi aprobata doar de Decanul Baroului pe motive sociale.



B.Principiile continute in Codul de Procedura Civila



1.Legalitatea - acest principiu consta in faptul ca procesul se judeca in conformitate cu dispozitiile legii, si anume:

- respectandu-se normele de drept material si procesual

- exercitandu-se caile de atac legale

- asigurandu-se legalitatea instantei, si anume:1.sa fie creata prin lege

2.sa aiba o organizare permanenta

3.sa fie competenta sa judece pricina

4.completul sa fie compus conform legii


2.Principiul aflarii adevarului - are in vedere ca toate faptele unei spete sa fie stabilite in realitatea lor. Ca metoda, se folosesc logica, un sistem de probe care permite aflarea adevarului, atitudinea si rolul judecatorului.

Legea reglementeaza urmatoarele mijloace concrete pentru aflarea adevarului:

controlul judiciar

analiza litigiului pe fond si forma

regula neierarhizarii probelor, liber apreciate de judecator

rolul activ al instantei


3.Oralitatea dezbaterilor - dezbaterile orale complinesc principiul publicitatii si presupun ca fiecarei parti i se da cuvantul pentru a-si exprima cererile. Exceptie fac procesele in care una din parti a cerut judecarea ei in lipsa.

Avantajul acestui principiu rezida in schimbul rapid de idei, care poate fi urmarit de toata lumea.Dezavantajul il constituie riscul instantei de a scapa anumite argumente ale partilor peste care se trece repede.

Sistemul procesual roman este unul mixt, si anune:

Ø      oral: se cer si se administreaza probele, se pun concluziile si se pronunta hotararea.

Ø      scris: se fac cererile procedurale, se redacteaza concluziile scrise si se redacteaza hotararea.


4.Principiul contradictorialitatii - specific oricarui proces este ca partile sa aiba pozitii contradictorii, care provoaca aparitia litigiului.Contradictorialitatea se manifesta in activitatea procedurala a partilor in cererea de probatorii si in concluzii. De aceea, instanta e obligata sa asculte ambele parti inainte de a pronunta o hotarare.

Pentru asigurarea contradictorialitatii, legea prevede:

citarea obligatorie a partilor

obligatia instantei de a verifica toate piesele dosarului, chiar si cele favorabile partii absente

posibilitatea partilor de a-si prezenta si sustine cererile si argumentele

obligatia instantei de a solutiona toate capetele de cerere.




5.Principiul rolului activ al judecatorului - acest principiu se plaseaza in limitele investirii instantei, avand ca scop asigurarea echilibrului intre parti.Acest principiu poate atenua principiul realizarii justitiei in mod egal?.

Rolul activ se manifesta prin faptul ca:

judecatorul conduce personal procesul, supraveghind respectarea legii.

judecatorul poate da indrumari partilor in legatura cu drepturile lor procesuale daca aceste parti nu sunt asistate de avocat.

judecatorul poate cere explicatii scrise sau orale de la parti, le poate pune in discutie probleme de fapt sau de drept, altele decat cele ridicate de parti.

judecatorul ia masuri pentru aflarea adevarului, respectiv ordona probe si din oficiu.

judecatorul hotaraste numai asupra obiectului cererii.


6.Principiul disponibilitatii - eate specific procesului civil si se completeaza cu principiul contradictorialitatii.Conform principiului disponibilitatii, se considera ca partile sunt stapanele procesului si traseaza limitele acestuia.Acest principiu cuprinde mai multe prerogative ale partilor:

dreptul partii de a introduce sau nu o actiune civila, cu exceptia incredintarii copiilor minori in cadrul divortului, masura care se va lua obligatoriu de catre instanta, chiar daca partile nu o cer.

partile au dreptul sa determine limitele actiunii sau apararii.Reclamantul fixeaza limitele sesizarii instantei prin actiunea lui, instanta fiind obligata sa respecte aceste limite.Daca temeiul de drept folosit de reclamant este gresit dupa opinia judecatorului, acesta nu poate decat sa puna in discutia partilor schimbarea incadrarii juridice.Daca partile sunt de acord, se face aceasta schimbare, altfel procesul continuand in limitele trasate de parti de la inceput.

partile pot dispune in proces ce drepturile lor materiale sau procesuale astfel:

reclamantul poate renunta la dreptul pretins sau numai la judecata pricinii, cu exceptia drepturilor copilului minor, la care nu se poate renunta.

paratul poate recunoaste total sau partial, expres sau tacit pretentiile reclamantului

partile au dreptul sa stinga procesul printr-o tranzactie

partile au dreptul de a ataca sau nu o hotarare judecatoreasca

partile au dreptul de a cere executarea hotararii judecatoresti.

Principiul disponibilitatii se realizeaza prin exercitarea drepturilor procesuale cu buna-credinta si nu abuziv.


7.Principiul nemijlocirii - instanta cerceteaza direct elementele cauzei, fara a folosi verigi intermediare.Cererile se fac in fata instantei, probele se cer si se administreaza in fata instantei, concluziile se depun in fata instantei.

Daca intr-o speta se folosesc probe extra-judiciare, adica probe confectionate in afara cadrului procesului, instanta le poate admite sau poate incerca confirmarea lor prin administrarea probelor in fata instantei.

Derogari de la principiu:

1. Comisia Rogatorie, prin care anumite probe se administreaza de alta instanta decat cea care judeca cauza

2. asigurarea dovezilor, ce consta in conservarea in avans a unor probe pentru un proces viitor

3. probele administrate - de instanta necompetenta

- in procesele perimate

- in instanta de la care s-a stramutat dosarul


8.Principiul continuitatii - este strans legat de principiul nemijlocirii si cere ca intreg procesul sa fie judecat de acelasi complet, daca se poate in aceeasi sedinta de judecata. Daca totusi pe parcursul procesului completul se schimba, pentru respectarea continuitatii judecatii este necesar cel putin ca judecatorii care au pronuntat hotararea sa fie aceiasi cu judecatorii fata de care s-au pus concluzii de catre parti.






Politica de confidentialitate



}); Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact