StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept constitutional
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Controlul constitutionalitatii legilor



Controlul constitutionalitatii legilor

A.  Coordonatele problemei in tarile cu constitutii flexibile

In cadrul unui asemenea sistem, problema constitutionalitatii legilor, adica a conformitatii lor cu constitutia, nu se poate pune. Aceasta pentru ca, in conditiile lui, o lege noua care introduce dispozitii contrare constitutiei, nu constituie o incalcare a acesteia, ci doar o modificare a ei.



Cu atat mai putin poate fi vorba, in coordonatele acestui sistem, in care legea ordinara este in masura sa modifice oricand constitutia, de un control al constitutionalitatii legilor, adica de investirea unui organ de stat cu competenta de a constata neconformitatea cu constitutia a unei legi ordinare si, pe cale de consecinta, de a o declara pe aceasta din urma neaplicabila, in total sau in parte, intre partile din proces (interpartes) sau cu efect general (erga omnes).

Astfel, in Anglia, intrucat legile ordinare pot sa modifice oricand normele constitutionale, problema unui asemenea control nu se poate pune. Nu este mai putin adevarat insa ca lipsa unui control organizat al constitutionalitatii legilor in Anglia nu pune parlamentul in situatia de a putea proceda arbitrar, o data ce aeolo, pe langa legea scrisa, numeroase principii constitutionale sunt consacrate pe cale cutumiara. In aceasta situatie, daca parlamentul ar adopta o lege contrara acestor principii cutumiare. tribunalele au posibilitatea ca, fara sa o declare formal neconstitutionala, sa o inlature din solutia procesului, dandu-i o interpretare diferita de cea eare rezulta din textul ei, dar conforma cu spiritul constitutiei nescrise.

B.  Controlul constitutionalitatii legilor in tarile cu constitutii rigide.

In asemenea tari, constitutia scrisa este inzestrata cu o forta juridica superioara legilor ordinare ea urmare a'faptului ca ea poate sa le modifice oricand, dar nu poate fi modificata de acestea. De aceea, nici un considerent de ordin practic nu se opune ca un organ de stat cu un caracter jurisdictional mai mult sau mai putin bine conturat, distinct de parlament, sa fie recunoscut competent sa verifice conformitatea cu constitutia a legilor ordinare si. in cazul in eare o asemenea lege ar fi contrara constitutiei, sa o faca ineficienta fie numai fata de partile in litigiu, fie fata de orice persoana.

Aceasta nu inseamna insa ca, in toate tarile inzestrate eu constitutii rigide, controlul constitutionalitatii legilor in conditii apropiate de cele ale procedurii juridicl'arc este consacrat.

Coca ce face ca un asemenea control al constitutionalitatii legilor sa nu fie aplicat in unele tari eu constitutii rigide este faptul ca, potrivit unei opinii destul de raspandite la un moment dat, atribuirea unei competente cu acest eontinut unui alt organ decat parlamentul ar echivala cu o atingere adusa suveranitatii legislative a reprezentantei nationale, singura chemata sa dea expresie vointei generale. In temeiul acestei suveranitati, - se afirma. - nici un organ in stat nu ar putea sa se substituie sau sa se suprapuna in vreun fel oarecare reprezentantei nationale. Or. in cazul incarc norme juridice adoptate de Parlament ar putea fi paralizate in efectele lor de un alt organ al statului. vointa acestuia din urma s-ar dovedi superioara ca forta juridica vointei reprezentantei nationale1.

Pe de alta parte, s-a mai sustinut ca instituirea unui control al constitutionalitatii legilor ar duce la infrangerea principiului separatiei puterilor statului in masura in care puterea judecatoreasca ar putea lipsi de eficienta un act al puterii legiuitoare2. Pornind de la aceste considerente de principiu, in uncie tari cu constitutii rigide, controlul constitutionalitatii legilor infaptuit de un alt organ decat parlamentul n-a fost instituit, iar, in altele, a trebuit sa strabata un drum lung si adeseori greu pana cand a fost pus in practica.

Punctul de vedere care a triumfat insa in cele mai multe tari cu constitutii rigide a fost altul. S-a considerat anume ca separatia puterilor statului nu exclude nici o anumita colaborare intre ele, nici un control reciproc sau posibilitatea ca o putere sa desfasoare activitati menite sa constituie frane in calea unei exercitari abuzive a atributiilor revenind in competenta altei puteri. Asa fiind, atunci cand sunt luate masuri pentru a obliga puterea legiuitoare sa respecte in activitatea ei constitutia, nu este vorba de o tentativa de a aduce atingere suveranitatii legislative a acestei puteri, ci doar de instituirea unei cai procedurale menite sa-i asigure o functionare in limitele stabilite de constitutie si in conformitate cu spiritul si litera ei.De altfel, in temeiul principiului separatiei puterilor statului, rolul instantelor judecatoresti este de a aplica legile in toate litigiile cu care sunt sesizate. Or, constitutia este si ea o lege, astfel incat, daca, intr-un proces, s-ar sustine ea o lege c,stc contrara constitutiei, instantelor le revine in. mod firesc obligatia sa aplice cu precadere constitutia, a carei forta juridica este superioara legii.

C. Controlul constitutionalitatii proiectelor de legi

Elaborarea legilor presupune indeplinirea unei proceduri destuLde complicate, in cadrul careia pot fi deosebite un numar de faze. Dintre acestea unele sunt anterioare, altele sunt posterioare adoptarii legilor de catre parlament. Bineinteles, reglementarea acestor faze difera de la o tara la alta.

Tinand seama de momentul in care controlul constitutionalitatii legilor intervine, acesta poate fi de trei feluri:

-  controlul constitutionalitatii proiectelor de legi;

-  controlul    constitutionalitatii    legilor    anterior    sanctionarii    sau promulgarii lor; si

- controlul constitutonalitatii legilor posterior intrarii lor in vigoare.
Controlul constitutionalitatii proiectelor de legi se infaptuieste de cele

mai multe ori pe calea unor avize consultative, adica a unor opinii pe care organul emitent este obligat sa le ceara altui organ de stat. fara sa fie tinut insa sa li se conformeze. In schimb, un control al constitutionalitatii proiectelor de legi, infaptuit prin acte in masura sa impiedice definitiv sau temporar continuarea procedurii legislative, este mult mai rar intalnit in dreptul comparat. Totusi, exemple pot fi citate.

Acesta este cazul art.13 al Statutului dezvoltator al Conventiei de la Paris. Prin acest articol s-a prevazut ca orice proiect votat de Adunarea Electiva, afara de bugetul veniturilor si cheltuielilor, urmasa fie supus Corpului Ponderator in scopul verificarii conformitatii cu Constitutia. Daca proiectul era amendat de Corpul Ponderator, era retrimis Adunarii Elective, in cazul in eare aceasta Adunare isi insusea amendamentul Corpului Ponderator, proiectul era supus sanctiunii Domnului. In schimb, daca Adunarea Electiva respingea amendamentul Corpului Ponderator, atunci proiectul era trimis Consiliului de Stat spre a fi studiat din nou. Un asemenea proiect nu putea fi prezentat Adunarii Elective decat in a doua sesiune.

Dupa cum se vede. controlul constitutionalitatii proiectelor de legi organizat de art.13 al Statutului dezvoltator al Conventiei de la Paris era infaptuit de un organ politic, adica de un organ care nu constituia o entitate independenta de puterea legiuitoare si nu proceda prin aplicarea unei proceduri jurisdictionalizate, ci era integrat in aceasta putere, eonfundandu-se cu una din camerele ei. Bineinteles, organul competent sa controleze constitutionalitatea proiectelor de legi va trebui considerat ca avand caracter politie si atunci cand el este integrat in ierarhia organelor puterii executive sau apare ea organ mixt. format din delegati ai ambelor camere legiuitoare sau din asemenea delegati si delegati ai puterii executive.

in prezent, in dreptul comparat, un organ eu un caracter politic destul de pronuntat prin modul sau de recrutare, investit in anumite cazuri cu dreptul de a controla constitutionalitatea unor acte normative inca in stare de proiect, este Consiliul Constitutional instituit in Franta prin Constitutia din 195S.

Acest Consiliu este format din 9 membri numiti si un numar de membri de drept. Membrii numiti sunt desemnati, ea regula generala, pe o perioada de 9 ani, dupa cum urmeaza: 3 de presedintele Adunarii nationale, 3 de presedintele Senatului, 3 de presedintele Republicii. Ei urmeaza sa se reinnoiasca la 3 ani o data. Pentru ca aceasta reinnoire sa poata avea loc pentru o treime din membrii Consiliului la 3 ani, fiecare din organele de stat indrituite sa desemneze membri in componenta Iui au numit initial un prim membru pe 3 ani, un al doilea, pe 6 ani. iar un al treilea, pe 9 ani. Sunt membri de drept pe viata in acest Consiliu fostii presedinti ai republicii franceze. ,prin excelenta oameni politici, iar nu juristi de cariera. Pe de alta parte, numirea celorlalti membri ai Consiliului Constitutional nu este subordonata de Constitutie nici unei conditii de pregatire juridica sau profesionala. Presedintele Consiliului Constitutional este numit dintre membrii acestuia de catre presedintele republicii. Cum Constitutia prevede ca votul presedintelui Consiliului Constitutional prevaleaza in caz de paritate de voturi in sanul acestuia, faptul ca presedintele republicii ate dreptul de a-f numi pe presedintele Consiliului este de natura sa intareasca influenta puterii executive asuprii activitatii acestui organ.

Desi Consiliul Constitutional are aceasta compozitie, in literatura juridica franceza s-a sustinut ca, datorita atributiilor sale. el ar avea mai curand un caracter .jurisdictional1. Ce-i drept, conform Constitutiei. Consiliul Constitutional este chemat sa rezolve probleme de ordin juridic, cum este conformitatea unor legi sau acte administrative normative cu Constitutia. Nu este mai putin adevarat ca acest simpju fapt nu este suficient pentru a-1 transforma intr-un organ,jurisdictional. Intr-adevar, in primul rand. Consiliul Constitutional nu-si desfasoara activitatea conform unei proceduri avand toate caracterele celei judiciare. In special, dreptul de a i se adresa nu apartine oricaror indivizi lezati intr-un drept sau interes al lor printr-o lege neconstitutionala, ci Consiliul este sesizat fie in mod obligatoriu cu privire la legile organice si regulamentele interioare ale celor doua adunari legislative, fie. pentru legile ordinare si tratatele internationale, numai in mod facultativ pe baza initiativei organelor de stat prevazute de Constitutie, Pe de alta parte, modul de recrutare a acestui organ nu confera garantii constitutionale certe pentru o selectionare ferita de orice influente politice a membrilor lui.in sfarsit, scopul principal al controlului constitutionalitatii infaptuit de Consiliul Constitutional este de asemenea politic si anume de a obliga parlamentul sa nu-si depaseasca atributiile, de altfel destul de limitate, in materie de legiferare1.

Consiliul Constitutional isi exercitarprincipalele atributii de control dupa ce textele de lege au fost definitiv adoptate de adunarile legiuitoa 'e, dar inainte de promulgarea lor. Numai in doua cazuri acest Consiliu nu intervine pentru a examina un text definitiv adoptat de adunarile legiuitoare, ei este sesizat in cursul procedurii de elaborare a lui, putand sa impiedice continuarea acesteia sj, prin urmare, adoptarea lui in forma de lege. Tocmai'aceste doua cazuri ne intereseaza in acest loc. urmand ea atributiile acestui organ de examinare a unor legi deja adoptate de adunarile legiuitoare sa fie examinate ulterior.

Cele doua cazuri in care Consiliul Constitutional se pronunta asupra unor texte inca in stare de proiecte sunt urmatoarele:

a)   Propunerile de legi si de amendamente la legi. socotite de guvern ca depasind sfera de reglementare rezervata legii de art. 34 al Constitutiei sau ea fiind contrare unei delegatii de putere date guvernului in scopul de a legifera pe cale  de ordonante  (  art.38  al Constitutiei) sunt transmise  Consiliului Constitutional, daca presedintele adunarii legislative respective nu accepta finele de neprimire pentru motive de neconstitutionalitate ridicat de guvern impotriva lor. Consiliul Constitutional trebuie sa hotarasca in acest caz in termen de 8 zile ( art.41 ).

b)        Daca legi parlamentare au fost adoptate dupa intrarea in vigoare a Constitutiei din 1958. adica dupa restrangerea, prin art.34, a competentei puterii legiuitoare, iar guvernul considera ca ele au intervenit in domeniul sau de reglementare, el poate sa Ic modifice prin simple decrete, dar numai dupa ce.Consiliul Constitutional a declarat ca ele intervin in domeniile rezervate reglementarii guvernului.

In numeroase sisteme de drept, controlul constitutionalitatii proiectelor de legi este-insa infaptuit pe cale de simple avize consultative.

Aceasta este situatia in cazul avizelor emise de comisiile permanente de specialitate ale parlamentelor cu ocazia analizarii de catre ele a proiectelor de legi. Opiniile exprimate prin aceste avize pot fi luate sau nu in considerare de respectivele adunari legiuitoare.

in dezvoltarea dreptului nostru constitutional, in categoria organelor chemate sa emita avize consultative poate fi citat Consiliul Legislativ, infiintat prin art.76 al Constitutiei Romaniei din 1923 si organizat prin legea din 15 februarie 1925, al carui aviz era obligator de cer 555f53f ut, dar nu de urmat pentru toate proiectele de legi. afara de cele privitoare la creditele bugetare. Atata vreme cata functionat in conditii de independenta (1925 - 1938) aeest Consiliu a desfasurat o activitate de control preventiv al constitutionalitatii proiectelor de legi deosebit de utila, in aceasta privinta este semnificativ faptul ca din cele 518 avize de neconstitutionalitate date de Consiliul Legislativ in perioada 1925 - 1936. 66'?? au avut drept rezultat fie retragerea proiectelor de legi avizate, fie rectificarea lor, iar numai 34*/< nu au fost luate in considerare la definitivarea acestora.

In coordonate foarte apropiate de eele prevazute de Constitutia romana din L923, institutia Consiliului Legislativa fost reinviata de Constitutia din 1991 (v. pentru amanunte, voi.II. p.115).

D. Controlul constitutionalitatii legilor anterior sanctionarii sau promulgarii lor

Aceasta modalitate de control se caracterizeaza prin faptul ca intervine dupa ce legea a fost adoptata de parlament, dar inainte ea aceasta sa fie sanctionata sau promulgata.

Problema se pune in mod diferit dupa cum un anumit sistem de drept consacra institutia sanctionarii legilor de catre seful de stat sau numai pe aceea a promulgarii lor.

In prima ipoteza, intrarea in vigoare a legilor este conditionata de sanctionarea lor de catre seful statului, adica de o manifestare de vointa prin care acesta isi da acordul la textul normativ adoptat de parlament. Astfel. sanctionarea devine un element constitutiv al legii, prin intermediul caruia seful statului participa la exercitarea functiei legislative a statului.

in a doua ipoteza, constitutia nu consacra institutia sanctionarii legilor de catre seful statului, ci ii rezerva acestuia sau altui organ asezat pe o inalta treapta a ierarhiei statale dreptul de a le promulga, adica de a confirma printr-un act oficial ca o lege a fost adoptata de parlament eu respectarea procedurii prevazute in acest scop de constitutie si de a dispune ea urmare punerea ei in executare de catre organele competente ale statului. Cu alte cuvinte, spre deosebire de sanctionarea legilor, promulgarea lor nu este un element de formatiune a lor. Actul de promulgare nu concura cu manifestarea de vointa a parlamentului pentru a atribui impreuna cu aceasta forta obligatorie legii, ei el cuprinde o simpla constatare: aceea ca legea exista in temeiul votului parlamentului, precum §i dispozitia ca ea sa fie pusa in aplicare, la. nevoie, cu ajutorul fortei de constrangere a statului. Este posibil insa ca intr-o constitutie sa i se atribuie sefului statului atat prerogativa de a sanctiona legile, cat si cea de a le promulga. In acest caz, pentru ca legea sa devina aplicabila, ea trebuie mai intai sanctionata, iar apoi promulgata (de exemplu: art.88 al Constitutiei romane din 1923).

O modalitate de control al constitutionalitatii' kgilor anterior promulgarii lor a fost instituita in trecut de Constitutia franceza a anului VIII al Republicii (13 decembrie 1799). Potrivit acestei constitutii, inainte de promulgarea de catre s:ful statului a unei legi adoptate de corpul legislativ, anumite organe de stat puteau sa atace neconstitutionalitatca ei in fata unui 'organ politic, numit Senatul Conservator. Format la inceputurile lui prin numirea celei mai mari parti a membrilor sai pe wata de catre primul consul, iar apoi completat treptat si reinnoit, pe masun. vacantelor intervenite, prin aplicarea sistemului cooptarii, acest Senat pute; exercita un adevarat control preventiv asupra actelor adoptate de Corpul I-gisIativ. caci art.37 al citatei Constitutii prevedea ca: ..orice decret al Corpului Legislativ, in a zecea zi dupa emiterea lui. este promulgat de Primul consul, afara de cazul in care. in acest termen, nu s-a facut recurs la Senat pentru motiv de neconstitutionalitate. Aeest recurs nu are loc contra legilor promulgate'.

' Astazi un procedeu posterior adoptarii legii de catre corpurile legiuitoare, dar anterior punerii ei in aplicare, procedeu care poate fi folosit in scopuri politice foarte diverse, dar si pentru a aprecia conformitatea ei cu constitutia, este dreptul'de veto al presedintelui Republicii in S.U.A. In sensul art.I, sectia VII, 2 al Constitutiei S.U.A., orice lege adoptata de catre Camera Reprezentantilor si de Senat trebuie prezentata spre semnare presedintelui statului. Daca acesta o aproba, o semneaza. Daca nu o aproba, urmeaza sa o inapoieze, impreuna eu obiectiile lui, camerei in care a fost initiata, spre reconsiderare. In cazul in care, dupa aceasta recopsiderare. doua treimi a acelei camere voteaza legea, ea va fi trimisa, impreuna cu obiectiile, celeilalte camere, unde ea va fi luata in considerare dupa aceeasi procedura si daca va fi aprobata de asemenea cu doua treimi a acestei camere, va intra in vigoare. Daca insa presedintele nu inapoiaza camerei legea in zece zile (cu exceptia duminicilor) dupa ce i-a fos ^prezentata, aceasta intra in vigoare chiar daca nu este semnata de presedinte. In ipoteza in care. inaintea expirarii termenului de zece zile, de care dispune presedintele pentru semnare. Congresul isi amana lucrarile si, ca urmare, legea nu-i poate fi inapoiata, aceasta nu devine aplicabila.

Un organ politic care poate juca de asemenea un anumit rol nu numai in examinarea oportunitatii legilor, dar si in. controlul constitutionalitatii lor anterior punerii lor in aplicare, este in Italia presedintele de republica, investit cu un veto legislativ suspensiv. Potrivit art.74 al Constitutiei din 1946, presedintele inainte de promulgarea legii poate, printr-un mesaj motivat adresat camerelor, sa ceara o noua deliberare. Daca cele doua camere aproba din nou legea, presedintele este obligat sa o promulge. Cum presedintele poate sa-si exercite dreptul de veto atat pentru considerente de neoportunitate politica sau de alta natura a legii, cat si pentru motive de neconstitutionalitate, acest procedeu are un camp de aplicare foarte larg.


Un drept de veto suspensiv asemanator al presedintelui republicii este consacrat si de Constitutia franceza din 1958 si de Constitutia tarii noastre din 1991. in aceste constitutii, acest drept al presedintelui republicii este dublat de dreptul acestuia de a cere Consiliului Constitutional in Franta, iar in Romania, Curtii Constitutionale, verificarea constitutionalitatii legii (art.l O al Constitutiei franceze si art.77(2,3) si 144(a) ale Constitutiei romane).

O formula noua, prin care s-a urmarit de asemenea sa se incredinteze unui organ politie competenta de a examina constitutionalitatea legilor inainte de promulgarea lor, este cea care a fost aplicata in Franta prin crearea,-prin Constitutia din 1958, a Consiliului Constitutional

intr-adevar acest Consiliul, pe langa competenta (pe care am cxaminat-o deja) de a verifica, in anumite cazuri, constitutionalitatea unor proiecte de legi, este investit si cu atributia de a verifica din acelasi punct de vedere legile deja adoptate de adunarile legiuitoare, dar inainte de promulgarea lor. In cazul legilor organice si al regulamentelor adunarilor legiuitoare, sesizarea Consiliului Constitutional in vederea exercitarii controlului de constitutionalitate este obligatorie. In schimb, verificarea sub acest aspect de catre Consiliu a legilor ordinare, precum si. a tratatelor internationale si a acordurilor Comunitatii are loc numai la sesizarea fie a presedintelui Republicii, fie a primului-ministru, fie a presedintelui uneia din cele doua camere. Legile adoptate pe cale de referendum nu sunt susceptibile de a fi controlate de Consiliul Constitutional.

in cazul legilor parlamentare, daca se considera ca dispozitia neconforma Constitutiei este inseparabila de restul legii, declararea ei ca neconstitutionala de catre Consiliul Constitutional duce la consecinta ca legea in integralitatea ei nu poate ti promulgata de presedintele Republicii si, prin urmare, devine inaplicabila, in schimb, atunci cand dispozitiile neconforme Constitutiei sunt separabile de restul legii, declararea lor ca neconstitutionale de catre Consiliul Constitutional il indrituieste pe presedintele Republicii fie sa promulge legea cu omiterea dispozitiilor neconstitutionale, fie sa ceara adunarilor o noua lectura a acesteia, in cazul regulamentelor interioare ale adunarilor, numai dispozitiile declarate neconstitutionale de Consiliu devin inaplicabile.

Sistemul de control al constitutionalitatii legilor m vigoare astazi in Franta a fost criticat pentru mai multe motive.

O prima critica s-a referit la faptul ca acest sistem nu deschide nici o posibilitate simplilor cetateni sau organizatiilor lor de a ridica in fata Consiliului Constitutional problema neconstitutionalitatii unei legi. Situatia cetatenilor francezi este astfel mai putin favorabila decat cea a justitiabililor din S.U.A., unde acestia sunt liberi sa ridice in fata instantelor judecatoresti problema neconstitutionalitatii oricarei legi1.

O a doua critica a fost formulata dupa cum urmeaza:

 „Controlul constitutionalitatii legilor poate avea doua sensuri. Sau el exista in interesul cetatenilor, pentru a-i ocroti impotriva abuzurilor legislativului, anume pentru a asigura ca acesta nu aduce atingere drepturilor omului si libertatilor publice garantate de Constitutie, sau el exista in interesul puterilor publice, pentru a mentine intre ele separatia functiilor stabilita de Constitutie in Constitutia franceza din 1958, controlul constitutionalitatii incredintat Consiliului Constitutonal apartine anume celui de al doilea tip: el are ca scop precis de a mentine parlamentul in limitele in care noul regim a voit sa-1 inchida; el eate in mod esential un mijloc de actiune dat guvernului asupra adunarilor1.

in cazul in care^ imbraca forme organizatorice si functionale bine structurate, controlul constitutionalitatii legilor anterior intrarii lor in vigoare poate avea un rol important in infaptuirea statului de drept, caci el poate impiedica parlamentul sa aduca atingere drepturilor fundamentale si libertatilor cetatenesti garantate de Constitutie. Din punct de vedere al statului de drept, controlul constitutionalitatii legilor poate avea importanta si atunci cand urmareste sa asigure respectarea repartizarii atributiilor intre diferitele organe ale statului, dat fiind ca, pe aceasta cale, intre ele este mentinut acel echilibru la adapostul caruia drepturile si libertatile individuale pot sa se afirme si sa se dezvolte. Mai putin pozitiv este rolul ee revine- Consiliului Constitutional in Franta, sarcina lui principala fiind de a impiedica parlamentul sa se elibereze din restrangerile aduse competentei lui legislative prin Constitutia din 1958.

Desi poate indeplini un anumit rol in realizarea imperativelor statului de drept, controlul preventiv al constitutionalitatii legilor nu constituie o pavaza suficient de eficace impotriva eventualelor abuzuri ale puterii legiuitoare. Cand acest control se exercita pe calea unor simple avize consultative, afirmatia noastra nu are nevoie sa fie demonstrata, o data ce este bine stabilit ca asemenea avize nu creeaza nici o obligatie in sarcina organului legiuitor. Pe de alta parte, in cazul in care urmeaza sa fie indeplinit de un organ politic sau politico-judiciar (seful statului, Corpul Ponderator. Consiliul Constitutional etc.), controlul preventiv nu deschide tuturor indivizilor posibiiitatea de a obliga organele de control sa examineze constitutionalitatea legii ce urmeaza a fi aplicata si cu atat mai putin cea de a-si sustine drepturile in fata unui organ impartial si in'conditii de perfecta .obiectivitate. Mai trebuie adaugat ca neconstitutionalitatea unei legi poate sa nu apara din primul moment, ci sa devina evidenta abia in cursul aplicarii ei la diferite cazuri concrete. Asa fiind, controlul preventiv nu este in masura sa acopere toate situatiile susceptibile de a se produce in viitor. Tinand seama de aceste imprejurari, pentru ca drepturile si libertatile fundamentale cetatenesti sa fie ocrotite cu o cat mai mare eficienta, asa cum postuleaza idcea statului de drept, controlul anterior intrarii in vigoare a legilor trebuie intregit cu un control posterior acestui moment, organizat in asa fel incat sa duca la inaplicabilitatea, cel putin intre partile din litigiu, a legilor neconstitutionale.

E. Controlul constitutionalitatii legilor posterior intrarii ior in vigoare

Ca orice control, si controlul constitutionalitatii legilor presupune o operatie de comparare a unei activitati indeplinite cu un anumit1 model de comportare, potrivit caruia este prevazut ea ea sa se desfasoare. In cazul asigurarii suprematiei Constitutiei, controlul consta intr-ocomr arare a formelor de elaborare si a continutului diferitelor legi ordinare sau organice cu prevederile in materie ale Constitutiei. Atunci cand o lege este comparata cu formele de adoptare a K gilor prevazute de Constitutie, se vorbeste de o problema de constitutiorutlitate extrinseca. In schimb, atunci cand aceasta comparatie se face in lumina continutului Constitutiei, ne gasim in prezenta unei probleme de constitutionalitate intrinseca.

Asa cum s-a aratat in partea i, capitolul I, sectia l, §3. a acestui volum, practica judiciara anterioara anului 1940 s-a format in tara noastra in sensul ca instantele judecatoresti de drept comun, oricare ar fi fost ele, erau competente sa constate ncconstitutionalitatea extrinseca, a legilor ordinare ori de cate ori viciul procedural intervenit in adoptarea ror era atat de grav incat ele urmau sa fie considerate inexistente ca legi1, in schimb, atunci cand neconsti-tutionalitatea extrinseca nu era de natura sa afecteze insasi existenta ca atare a legii, verificarea constitutionalitatii ei a fost socotita ca apartinand competentei exclusive a Curtii de Casatie in sectiuni unite. Tot in acea parte a volumului, am mai subliniat ca o solutie asemanatoare se impune si in lumina prevederilor Constitutiei noastre din 1991, cu singura deosebire ca verificarea constitutionalitatii intrinseci a legilor considerate existente revine Curtii Constitutionale.

O prima problema care se pune este aceea de a sti care urmeaza sa fie organul competent sa verifice constitutionalitatea legilor, pozitia lui fata de celelalte organe ale statului, compozitia si modul de desemnare a lui. Solutia care se da acestei intrebari este de - natura sa influenteze insasi soarta controlului constitutionalitatii legilor, caci de ea depinde in ce masura organul astfel creat va fi independent si. prin urmare, controlul efectuat de el, eficient. In orice caz, atunci cand controlul constitutionalitatii legilor este incredintat insusi parlamentului, adica organului care le-a elaborat, la drept vorbind nici nu este vorba de un control propriu-zis, ci de un autocontrol, a carui obiectivitate este de la inceput indoielnica. De aceea, sistemele care consacra un asemenea autocontrol nici nu vor fi examinate in acest loc. Nu poate fi vorba de un control propriu-zis al constitutionalitatii legii nici atunci cand aceasta este supusa votului popular prin referendum.Aceasta pentru ca, prin compozitia sa eteroclita sub raportul pregatirii profesionale, corpul electoral nu este in masura sa se pronunte cu competenta asupra unei probleme strict juridice si adeseori foarte complexe, cum este cea a conformitatii unei legi cu Constitutia.

Procedand astfel, in acest loc vor fi examinate numai urmatoarele sisteme de organizare a controlului constitutionalitatii legilor:

a) Controlul infaptuit de instantele judecatoresti de drept-comun cu ocazia

solutionam proceselor de competenta lor.

Desi Constitutia S.U.A. nu cuprinde dispozitii care sa consacre in mod expres acest sistem, el s-a impamantenit acolo pe calc jurisprudentiala inca din 18(13 (procesul Marbury c.Madison}. in cadrul acestui sistem, orice tribunal din cuprinsul S.U.A., fie federal, fie al unui stat membru (statal) este competent sa se pronunte daca legea pe care urmeaza s-o aplice intr-un litigiu este sau nu conforma Constitutiei. Astfel, tribunalele statale verifica conformitatea legilor ordinare eu Constitutia propriului stat si cu Constitutia federala, tribunalele federale, conformitatea legilor federale cu Constitutia federala, iar Curtea Suprema a S.U.A., exercita controlul asupra modului in care tribunalele statale si cele federale inferioare ei au aplicat Constitutia federala. Bineinteles ca. intrucat Curtea Suprema solutioneaza in ultima instanta procesele cele mai importante, hotararile ei se bucura de o mare autoritate si ^precedentele stabilite astfel sunt respectate de toate celelalte instante judecatoresti in solutiile pe care le dau.

Sistemul care incredinteaza instantelor judecatoresti de drept comun controlul constitutionalitatii legilor a fost aplicat si la noi in tara incepfmd din 1912 pana la punerea in aplicare a Constitutiei din 1923. In intreaga aceasta perioada instantele judecatoresti de drept comun si-au recunoscut aceasta competenta in absenta unui text constitutional sau a unei legi care sa le autorizeze sa procedeze astfel.

intrucat acest sistem da puterii judecatoresti o competenta care, exercitata cu prea mare usurinta, ar putea duce la un amestec excesiv in atributiile ce revin parlamentului, el este insotit in aplicatiile lui practice de doua corective.

In primul rand, instantele judecatoresti competente -sa se pronunte asupra constitutionalitatii legilor nu pot fi sesizate pe cale de actiune, ci numai pe cale de exceptie. Cu alte cuvinte, partea interesata nu poate sa se adreseze instantelor judecatoresti cu o cerere avand ca obiect principal si direct constatarea neconstitutionalitatii unei legi si luarea de masuri pentru a o lipsi de efecte juridice. Tot ceea ce cel interesat poate face este ca, in cadrul unui litigiu pus deja in curgere pentru alte temeiuri decat neconstitionalitatea legii (de exemplu: intr-un proces avand ca obiect obligarea la despagubiri) sa opuna celeilalte parti un mijloc de aparare: o exceptie, sustinand ca legea ordinara, ce se invoca de aceasta din urma, este neconstitutionala si ca, drept urmare, este neaplicabila in speta, astfel incat solutia trebuie data pe baza principiilor constitutionale, ca si cand legea ordinara nu ar fi intervenit.

in al doilea rand, in acest sistem, hotararea data de judecator are efect numai intre partile din litigiu (inter partes). iar nu fata de toti justitiabilii posibili (erga omnes). intr-adevar, judecatorul, sesizat pentru a rezolva un litigiu avand alt obiect decat constitutionalitatea legii, se va pronunta asupra conformitatii ei cu constitutia in considerentele hotararii, iar nu in dispozitivul acesteia. Astfel, tot ceea ce el va putea face va fi sa constate, in motivarea hotararii sale, ca legea este neaplicabila intrucat este neconstitutionala si, ca urmare a acestei constatari, sa respinga sau sa admita actiunea ca si cand respectiva lege nu ar exista. Judecatorul nu va anula legea, care va continua sa ramana in vigoare, ci doar va inlatura-o din solutia procesului.

Fara indoiala, aceste doua corective -aduse sistemului controlului judecatoresc al constitutionali ta tiHegilor in S.U.A. pot da rezultatele scontate atunci cand neconstitutionalitatea legii este constatata de un tribunal statal, caci in acest caz hotararea data nu va avea ecou decat in limitele statului respectiv, in schimb, ori de cate ori pronuntarea ne constitutionali ta tii se face de Curtea Suprema a S.U.A., practic ea echivaleaza cu anularea legii, caci decizia data va constitui un precedent, pe care-1 urmeaza toate instantele judecatoresti inferioare in litigiile viitoare asemanatoare.

b) Controlul infaptuit de instanta judecatoreasca suprema, sesizata pentru

a judeca exceptia de neconstitutionalitale ridicata in fata instantelor

inferioare

Acest sistem a fost aplicat in Romania o data cu punerea in aplicare a Constitutiei din 1923. Plecand de la ideea ca declararea neconstitutionalitatii unei legi are nu numai implicatii juridice, ci si politice, caci ea pune in cauza raporturile justitiei cu parlamentul. Constitutia din 1923 a prevazut ca numai Curtea de Casatie si Justitie in sectiuni unite are dreptul de a judeca neconstitutionalitatea legilor si a le declara, in consecinta, inaplicabile in speta. Astfel, incepand cu anul 1923. in Romania instantele de drept comun au pierdut dreptul de a verifica pe cale de exceptie legile din punctul de vedere al constitutionalitatii lor, aceasta competenta revenind in exclusivitate Curtii de Casatie si Justitie. Mai mult, atunci cand era chemata sa se pronunte asupra constitutionalitatii legilor, aceasta Curte nu urma sa judece in sectiuni, ci, avand in vedere posibilele implicatii politice ale procesului, in cadrul unui complet special format cu participarea tuturor sectiilor ei.



Constitutia din 1923 mai prevedea ca judecata asupra neconstitutionalitatii legilor se margineste la cazul judecat. Cu alte cuvinte, pentru a reduce ascutisul unei eventuale obiectii, potrivit careia investirea Curtii de Casatie si Justitie cu dreptul nelimitat de a judeca neconstitutionalitatea legilor ar fi putut reprezenta un amestec in activitatea puterii legiuitoare, incompatibil eu principiul separatiei puterilor statului. Constitutia din 1923 a prevazut ca hotararile-in aceasta materie nu pot duce la anularea legii, ci au efect numai inter partes. Precizand prevederile constitutionale, legea Curtii de Casatie a stabilit apoi ca instanta judecatoreasca sesizata sa se pronunte pe cale de exceptie asupra*nceonstitutionalitatii unei legi. va continua sa judece procesul, urmand ca sectiunile unite ale Curtii de Casatie si Justitie sa se pronunte in aceasta privinta abia dupa solutionarea definitiva a procesului de catre instantele de fond si de recurs, inclusiv sectiunea competenta a Curtii de Casatie. Daca partile din proces cadeau de acord c*a instantele de fond sau de recurs sa suspende judecata in vederea solutionarii prealabile a exceptiei de neconstitutionalitate a legii, dosarul era trimis Curtii de Casatie si Justitie.

Introducerea acestui 'sistem s-a intemeiat pe ideea ca instantelor judecatoresti le revine in mod firesc sarcina de a aplica legile si. prin urmare. si Constitutia; care este tot o lege, putand sa inlature din solutia procesului de competenta lor dispozitiile legii contrare Constitutiei. Nu este mai putin adevarat, s-a adaugat in aceasta ordine de idei. ca declararea neconstitutionalitatii unei legi ordinare ridica probleme deosebit de complexe nu numai de ordin juridic, ci si politie, economic si social. Este de presupus insa ca instantele situate pe treptele inferioare ale ierarhiei judecatoresti nu au pregatirea, maturitatea si viziunea de ansamblu necesare pentru o asemenea activitate. De aceea, in scopul de a evita orice riscuri. Constitutia Romaniei din 1923 a invredintat controlul constitutionalitatii legilor pe cale de exceptie exclusiv celei-mai inalte instante judecatoresti: Curtea de Casatie, in plus, pentru ca sa existe garantii cat mai depline ca verificarea se va face cu cea mai mare atentie si in conditii de independenta cat mai bine conturate. Constitutia din 1923 a stipulat ca exceptiile de neconstitutionalitate a legilor vor fi judecate de Curtea de Casatie si Justitie in sectiuni unite, adica cu participarea celui mai mare numar de judecatori posibil.

in Romania dintre cele doua razboaie mondiale, teama ca instantele judecatoresti inferioare nu ar fi in masura intotdeauna sa abordeze cu destula autoritate si competenta problemele, cu multiple complicatii, ale controlului constitutionalitatii legilor a fost confirmata de faptul ca numeroase litigii aduse in fata sectiunilor unite ale Curtii de Casatie pe calea exceptiei de neconstitutionalitate nu au putut fi solutionate prin simpla aplicare mecanica a dispozitiilor Constitutiei, ci ele au facut necesara o interpretare constructiva. de multe ori foarte laborioasa si dificila. Numai asa a fost posibil sa fie cuprinse in textele uneori prea rigide' ale Constitutiei realitati de larga rezonanta economica si sociala, aparute in momente de criza sau de adanci transformari.

c) Procedura umpuro

O varianta mai energica a controlului judecatoresc al constitutionalitatii legilor decat cel realizat pe cale de exceptie o constituie asa-numita procedura amparo, introdusa pentru prima data in Mexic prin Constitutia federala din 12 februarie 1857. O aplicatie recenta a acestei proceduri a avut loe pe baza Constitutiei spaniole astazi in vigoare.

Cuvantul „amparo' inseamna in limba spaniola ocrotire, ajutor. Plecand de la acest inteles comun,'Cuvantul a fost utilizat pentru a desemna o cale de atac destinata sa asigure apararea libertatilor garantate de Constitutie, In statele federale, procedura „amparo' poate avea ea obiect si ocrotirea intereselor cetatenilor in cazul in care de sunt vatamate prin incalcarea competentei statului federal de catre un stat membru, fie a competentei unui stat membru de catre statul federal.

Analizata prin prisma trasaturilor ei specifice, conturate pana in prezent, procedura denumita „amparo' se deosebeste de sistemele de control judecatoresc al constitutionalitatii legilor examinate pana acum in primul rand prin faptul ca nu'se realizeaza pe cale de exceptie, ci pe caje de actiune inaintata tribunalului competent cu recurs la o instanta suprema (in statele federale. Curtea Suprema Federala, in Spania. Tribunalul Constitutional). In al doilea rand, spre tleoseire de controlul constitutionalitatii legilor realizat pe cale de exceptie, care nu duce la desfiintarea actului neconstitutional..ci doar la inlaturarea lui din solutia procesului, exercitarea procedurii ..amparo' se soldeaza, in cazul unei hotarari judecatoresti de admitere a caii de atac, cu anularea actului, ale carei efecte sunt insa limitate Ia partile din proces. In sfarsit, in timp ce controlul constitutionalitatii legilor pe cale de exceptie nu poate fi exercitat decat daca partea interesata dovedeste vatamarea unui drept subiectiv, procedura „amparo' ofera o protectie mai larga, aplicabila chiar si atunci cand se invoca o simpla amenintare cu violarea unui drept individual, ceea ce face ca sesizarea tribunalului competent sa fie deosebit de lesnicioasa.

in general vorbind, asa numitul ..amparo' urmareste nu numai o simplificare a procedurii de sesizare a tribunalelor cu judecarea litigiilor de neconstitutionalitate, ci si asigurarea unei rapide solutionari a acestora.

d) Controlul infaptuit de o Curie Constitulionala speciala constituita in

afara sau in cadnd puterii judecatoresti

Acest sistem se caracterizeaza prin faptul ca incredinteaza controlul constitutionalitatii legilor posterior intrarii lor in vigoare unui organ plasat Ia un inalt nivel al ierarhiei statale, distinct de organele care alcatuiesc puterea judecatoreasca, ca in Italia, sau incadrat in sistemul organelor judecatoresti, dar ca o entitate distincta si independenta de organul suprem judecatoresc, ca in Germania (art.92 al Constitutiei). Aceasta Curte Constitutionala speciala este chemata sa verifice legile exclusiv prin prisma conformitatii cu Constitutia, facand abstractie de orice considerente de oportunitate si. in acest scop. isi desfasoara activitatea prin aplicarea unei proceduri judiciare, adica dand hotarari irevocabile in cadrul unor procese pe baza principiului independentei in rezolvare, a contradictorialitatii si a obligativitatii motivarii solutiei date.


In general, in statele care organizeaza controlul constitutionalitatii legilor pe aceasta haza se cauta sa se asigure Curtii Constitutionale, prin modul de recrutare, un prestigiu cat mai inalt, astfel ineat sa fie in masura sa-si exercite competenta fara sa poata fi influentata de puterea legiuitoare sau de cea executiva.

Pe aceasta linie de gandire, in Italia. Curtea Constitutionala, a carei organizare isi are baza in Constitutia din 27 decembrie 1947 si a fost apoi reglementata prin legea constitutionala din U martie 1953 si prin legea ordinara nr.87 din aceeasi zi, procedeaza la judecarea'constitutionalitatii legilor si a conflictelor de atributii in complet de 15 judecatori, dintre care o treime sunt numiti de presedintele Republicii, o a doua treime sunt alesi de cele doua camere ale parlamentului in sedinta comuna prin vot secret si eu o majoritate calificata, iar ultima treime sunt desemnati de Curtea de Casatie, unul de Consiliul de Stat si unul de Curtea de Conturi. Aeesti judecatori sunt recrutati din randurile magistratilor, chiar pensionari, ale jurisdictiilor superioare ordinare si administrative, ale profesorilor universitari ordinari dininvataraantul juridic sj ale avocatilor cu o practica de cel putin 20 de ani.

O componenta mai putin independenta fata de parlament decat cea a Curtii Constitutionale italiene o are inalta Curte Constitutionala a Austriei.

Apropiata de inalta Curte Constitutionala a Austriei prin modul de recrutare este Curtea Constitutionala Federala (Bundesverfassunsgericht) a Germaniei federale eu sediul la Karlsruhe. Jumatate din-judecatorii acestei Curti sunt alesi de Bundestag (Camera de jos a parlamentului), iar cealalta de Bundesrat (Camera inalta a parlamentului). Dependenta inevitabila fata de parlament, care ar rezulta din acest mod de recrutare a Curtii, este atenuata ca urmare a faptului ca. potrivit Constitutiei-Germaniei din 23 mai 1949. judecatorii ei nu pot fi propusi spre alegere deeat de guvernul federal, de guvernele statelor membre ale federatiei si de fractiunile parlementarc ale Bundestag-ului, ceea ce presupune, cel putin pentru desemnarea unei parti a membrilor Curtii, un compromis intre guvern si parlament, de natura sa reduca ponderea influentei ultimului organ asupra Curtii. Potrivit art.l 2 al Constitutiei germane. Curtea Constitutionala Federala face parte din puterea judecatoreasca, intocmai ca si Tribunalul Federal Suprem (Oberstbundes-gericht), tribunalele federale si tribunalele tarilor.

Spre deosebire de sistemele care incredinteaza controlul constitutionalitatii legilor unor instante judecatoresti de drept comun sau supremei instante judecatoresti, instante care nu pot fi sesizate decat pe cale de exceptie si ale caror hotarari au efecte numai interpcines, sistemul curtilor constitutionale speciale permite ca sesizarea acestora sa aiba loc pe cale de actiune, iar hotararea pronuntata sa aiba ea efect anularea legii neconstitutionale, adica sa fie opozabila erga omnes. Mai mult. in Italia si Germania, chiar daca curtea constitutionala a fost sesizata pe cale de exceptie sau, ea in Italia, din oficiu, hotararea are efect erga omnes.

Uneori, controlul constitutionalitatii legilor in cadrul sistemului curtilor constitutionale speciale sufera anumite limitari in ceea ce priveste subiectele de drept indrituite sa le sesizeze, ca. de exemplu, in Austria.

Sistemele de control al constitutionalitatii legilor posterior intrarii lor in vigoare, infatisate mai sus. au fiecare avantaje si inconveniente.

Primele doua sisteme si anume cel care incredinteaza controlul constitutionalitatii legilor instantelor judecatoresti de drept comun fara nici un fel de distinctie si cel care rezerva aceasta competenta tribunalului suprem din ierarhia instantelor judiciare au un avantaj evident fata de sistemul curtilor constitutionale speciale. Acest avantaj consta in faptul ca. in cadrul celor doua prime sisteme, importanta atributie de verificare a conformitatii legilor cu constitutia este incredintata unor organe, a caror organizare si functionare arc loc in conditii de cat mai bine conturata independenta fata de celelalte puteri ale statului si care. tocmai din acest motiv, sunt ridicate, in ansamblul lor. la rangul unei a treia puteri in stat: puterea judecatoreasca, intrucat insasi ratiunea de existenta a instantelor judecatoresti este independenta in functionare, independenta reflectata si consolidata printr-o practica de fiecare zi, este evident ca aceste sisteme ofera cetateanului lezat in drepturile sale legitime mai multe garantii de impartialitate decat orice sistem. Pe de alta parte, din punct de vedere teoretic, intrucat controlul de constitutionalitate infaptuit de organele judiciare nu duce la anularea legilor, ci are efecte numai interpartes, reglementarile care recurg la aeest sistem apar mai usor conciliabile cu principiul traditional al separatiei puterilor statului decat cele care instituie curti constitutionale speciale, inzestrate cu dreptul de a anula legi contrare Constitutiei.

Bineinteles ca, in tarile unde indepe-ndenta instantelor judecatoresti, mai ales a celor inferioare, nu este consolidata, concentrarea competentei de a constata ncconstitutionalitatea legilor in mana Curtii Supreme de Justitie apare ca o solutie destinata sa asigure eficienta acestei activitati. Daca insa, prin modul ei de recrutare sau ca urmare a unor factori de inertie determinati de o anumita dezvoltare istorica. Curtea Suprema de Justitie este ea insasi dependenta de guvern, nici macar o asemenea solutie nu va putea contribui decat in mica masura la promovarea legalitatii constitutionale.

In ceea ce priveste asa numitul „amparo'. prin faptul ca el incredinteaza controlul constitutionalitatii legilor unor organe ale puterii judecatoresti, a caror hotarari au efect numai inter panes, sistemul creat are. cel putin in principiu, avantaje similare cu sistemul no r d- a meri ca n sau cu cel consacrat prin Constitutia Romaniei din 1923. Totusi, intrucat poate fi exercitata independent de un proces in curgere pornit pentru alte considerente decat neconstitutionalitatea legilor, singura conditie fiind de a exista o amenintare a unui drept individual, procedura „amparo' s-ar putea dovedi in practica prea elastica, in masura in care permite contestarea, uneori fara temeiuri serioase, a constitutionalitatii legilor.

in legatura cu sistemul, potrivit caruia controlul constitutionalitatii legilor se exercita de o curte speciala, trebuie observat ca el are tara indoiala avantajul de a incredinta aceasta competenta unui organism care, prin faptul ca isi concentreaza activitatea principala in jurul unei singure problematici, este temeinic specializat si, prin urmare, bine calificat pentru a actiona. Dar. intrucat, in cadrul acestui sistem, constatarea neconformitatii eu Constitutia a unei legi este insotita de regula de aplicarea sanctiunii, foarte drastice, a anularii ei, el ajunge la o solutie putin concijiabila cu rolul ce revine in stat organelor judecatoresti propriu-zise, ale caror hotarari au indeobste un efect relativ. Pe de alta parte, toate aceste curti constitutionale sunt organe „politico-judiciare' sau. dupa cum mai sunt caracterizate ..politico-juris'dietionale'. Ele au de cele mai multe ori un caracter politie destul de bine conturat prin modul lor de recrutare si organizare (in cazul celor mai multe dintre ele membrii lor nu se bucura de o adevarata inamovibilitate, fiind alesi sau numiti, pentru un termen determinat, cel putin pentru cea mai mare parte a lor. de organe avand prin excelenta acest caracter), dar apar ca organe judiciare prin atributiile lor1. Astfel, curtile speciale constitutionale nu ofera tot atatea garantii de independenta in rezolvarea litigiilor de neconstitutionalitate a legilor ca o putere judecatoreasca bine consolidata si constienta de rolul ei in stat, beneficiara a unui stil de munca si a unei discipline de gandire dobandite printr-o neintrerupta experienta in rezolvarea litigiilor juridice. De aceea, sistemul curtilor constitutionale speciale nu a putut da roade decat in tari in care exista o constiinta civica puternic orientata spre afirmarea consecventa a drepturilor si libertatilor cetatenesti, dublata de diminuarea substantiala a incordarii in luptele pentru putere si de un proces de continua adancire a respectului de catre majoritate a intereselor legitime ale minoritatii.

F. Sistemul de control al constitutionalitatii legilor consacrat de Constitutia Romaniei din 1991

Noua noastra Constitutie a introdus un sistem mixt. in cadrul caruia controlul constitutionalitatii anterior promulgarii legilor si cel posterior infaptuit pe cale de exceptie sunt cumulate in mainile aceluiasi organ: Curtea Constitutionala.

1) Structura Curtii Constitutionale

Structurata dupa modelul Consiliului Constitutional din Franta1, aceasta Curte are un'caracter politic bine conturat prin modul ei de recrutare, desi. prin unele din atributiile ce i s-au incredintat, s-a incercat sa i se clea si un caracter judiciar.

intocmai ca modelul ei francez. Curtea Constitutionala romana este alcatuita din noua judecatori numiti pentru un mandat de 9 ani, trei de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Republicii. Aceasta Curte se reinnoieste „cu o treime din-judecatorii ci din trei in trei ani in conditiile prevazute de Constitutie (art.152.2) §i de legea nr.47/1992. Pentru numirea.in functia de judecator al Curtii Constitutionale se cerc indeplinirea urmatoarelor conditii: pregatire juridica superioara, inalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior.

intrucat numirea membrilor Curtii Constitutionale poate avea loc din randurile unei largi categorii de persoane, caci numerosi juristi sunt indrituiti sa revendice .o „inalta' pregatire profesionala, iar desemnarea lor urmeaza sa fie facuta la libera apreciere a unor organe prin excelenta politice: camerele Parlamentului si Presedintele Republicii, intreaga aceasta operatie c sortita sa se desfasoare sub semnulpoliticianismului. Subordonarea Curtii Constitutionale unor influente straine de scopul ei este un pericol real cu atat mai mult, cu cat membrii ei, o data numiti, nu pot cumula acest mandat cu o alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior, astfel incat, la expirarea mandatului, daca nu sunt cumularzi si daca numirea nu s-a facut cu conditia rezervarii postului anterior, vor depinde pentru numirea lor intr-o alta functie, de bunavointa guvernului, ale carui interese vor fi siliti, prin urmare, sa le cultive2.

in aceste conditii, prevederile art.143 din Constitutie, potrivit carora; „Judecatorii Curtii Constitutionale sunt independenti in exercitarea mandatului lor si inamovibili pe durata acestuia' au un caracter mai curand cosmetic, o data ce recrutarea lor pe cale politica risca sa aiba urmatoarele consecinte:

In momentul desemnarii ei. Curtea Constitutionala va t'i. inevitabil formata din membri apropiati prin simpatiile lor politice si prin interesele lor vizibile sau invizibile de majoritatea parlamentara si de guvernul emanat din sanul ei. De aceea, atata vreme cat aceasta majoritate se mentine la putere, este putin probabil ca noua creata Curte sa declare neconstitutionala o lege, pe care partidul la guvern o considera esentiala pentru infaptuirea telurilor lui politice.

Atunci cand opozitia ar ajunge la putere, ea ar risca sa-si vada legile trecute prin Parlament declarate neconstitutionale sub diferite pretexte de judecatori inclinati sa sprijine un partid care a pierdut increderea corpului electoral. Intr-o asemenea situatie. Curtea Constitutionala ar actiona ca o a treia camera a parlamentului care. prin membrii ei numiti pe 6 sau 9 ani. ar asigura unui partid politic rasturnat de la putere posibilitatea de a exercita in continuare o influenta hotaratoare in conducerea statului.

intrucat o treime din membrii Curtii Constitutionale sunt numiti de Presedintele Republicii, obiectivitatea lor va fi indoielnica si atunci cand ei ar fi eventual chemati sa-si dea avizul consultativ asupra propunerii de suspendare din functie a acestuia (art.144. lit. f din Constitutie).

In legatura cu controlul constitutionalitatii legilor anterior promulgarii lor. trebuie sa se mai observe ca ci devine pana in cele din urma un auto-control, adica un non-control. o data ce Constitutia prevede ca Parlamentul poate infirma cu o majoritate de doua treimi din membrii sai decizia Curtii Constitutionale. Parlamentul ajunge astfel curte de casatie intr-un litigiu in care este parte. De altfel, aceasta situatie, in care Parlamentul se anul 1992, printre judecatorii Curtii Constitutionale, numiti de cele doua camere ale Parlamentului, au figurat deputati si senatori. La sfarsitul mandatului sau, Dl.Ion Iliescu a numit un judecator dintre consilierii sai. Este greu de presupus ca, trecand pragul Curtii Constitutionale, ei au abandonai la intrare intregul lor bagaj de simpatii si legaturi politice. De altfel, chiar I.Deleanu, dupa ce spune (op.cil., p. 187) ca numirea judecatorilor Curtii Constitutionale ..se face pe baza unor criterii socio-pro Cesiona le, nu politice sau exclusiv profesionale', la p.384 recunoaste totusi ca „De regula, desemna rea judecatorilor de catre cele doua Camere se realixeaza in conditiile unei majoritati parlamentare constituita politiceste sau pe baza unor pertractari cu caracter politic'. Dar daca sistemul numirii judecatorilor Curtii Constitutionale de catre corpurile legiuitoare si de seful statului duce inevitabil Ia infiltrarea unui element politic in lucrarile ei, intrebarea fireasca ce se pune este: ce imbunatatiri trebuie sa i se aduca acestui sistem sau cu ce trebuie el inlocuit pronunta in ultima instanta asupra constitutionalitatii propriilor lui legi, vine in contrazicere cu insasi ideea de baza care a dus la crearea, prin noua Constitutie, a Curtii Constitutionale. In aceasta privinta, profesorul A. Iorgovan, presedintele Comisiei pentru pregatirea proiectu ui de Constitutie, a subliniat in interventia sa televizata la 4 decembrie 1991 ca o atat de importanta atributie, cum este controlul constitutionalitatii legilor, trebuie incredintata unui organ specializat, iar nu, ea in trecut, Curtii de Casatie in sectiuni unite, organ cu o competenta judiciara generala.

Numai ca, pana la sfarsit, in sistemul Constitutiei din 1991, nu Curtea Constitutionala are ultimul cuvant, ci Parlamentul, organ politic nespecializat, ceea ce echivaleaza cu o reinviere partiala a sistemului consacrat de Constitutia ceausista din 1965, potrivit caruia Marea Adunare Nationala exercita controlul general al aplicarii Constitutiei1.

2) Atributiile Curtii Constitutionale

Potrivit Constitutiei din 1991, principalele atributii ale Curtii Constitutionale sunt urmatoarele:

a) Exercita un control al constitutionalitatii legilor anterior promulgarii lor
in temeiul art.144, lit.a din Constitutie, Curtea Constitutionala se

pronunta asupra constitutionalitatii legilor inainte de promulgarea acestora, la sesizarea Presedintelui Republicii, a unuia dintre presedintii celor doua camere ale Parlamentului, a Guvernului, a Curtii Supreme de Justitie, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori.

in cazul in care Curtea Constitutionala declara neconstitutionala o lege inainte de promulgarea ei, decizia data are valoarea unui veto suspensiv, caci ea are ca efect trimiterea legii sau regulamentului spre reexaminare Parlamentului. Daca legea este adoptata in aceeasi forma cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei camere, obiectia de neconstitutionalitate este inlaturata, iar promulgarea devine obligatorie. Dimpotriva, daca aceasta majoritate nu este intrunita, legea nu va mai putea fi promulgata de Presedintele Republicii.

Este posibil insa ca nu intreaga lege, ci numai unul sau cateva din articolele ei sa fie declarate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala, in cazul unei asemenea neconstitutionalitati partiale, regula stabilita de art.l 18, al.l al Regulamentului Camerei Deputatilor este ca prevederile neconstitutionale se inlatura din lege, urmand ca, o data cu inlaturarea lor, sa se opereze, cu aprobarea Camerei, corelarile tehnico-legislative devenite necesare.

b)  Se  pronunta   asupra   constitutionalitatii   regulamentelor   camerelor
Parlamentului,
la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori. Constitutia adauga ca, daca regulamentul este declarat neconstitutional, el este trimis Camerei care 1-a adoptat, dar ea nu mai instituie nici o cale procedurala prin care aceasta Camera ar putea inlatura obiectia de neconstitutionalitate. De aceea, trebuie sa se ajunga la concluzia ca, in aceasta situatie,ACamera este obligata sa se conformeze deciziei Curtii Constitutionale1.

in ambele ipoteze examinate mai sus. Curtea actioneaza ca tribunal politic, iar nu ca instanta judiciara inzestrata cu o competenta generala in materie de control al constitutionalitatii legilor, caci ea nu poate fi sesizata de orice persoana, vatamata intr-un drept al ei, asa cum se intampla in cazul instantelor judecatoresti de drept comun, ci numai de organele de stat si de numarul de deputati ori senatori aratati de Constitutie2.

c) Se pronunta din oficiu asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei.

in legatura cu aceasta prevedere o prima problema se pune pentru ipoteza in care initiativa de revizuire a Constitutiei nu este exercitata de factorii politici aratati in Constitutie sau este exercitata de acestia, dar tara sa se respecte conditiile impuse in acest scop (neconstitutionalitate extrinseca),

Pentru unul din cazurile posibile de neconstitutionalitate extrinseca a unei initiative de revizuire a Constitutiei, articolul ei 144 (h) cuprinde o dispozitie speciala, atunci cand atribuie Curtii Constitutionale competenta de a verifica indeplinirea conditiilor pentru exercitarea initiativei legislative de catre cetateni. Este evident insa ca, intrucat art.144 (a) din Constitutie atribuie in general Curtii Constitutionale competenta de a se pronunta asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei, aceasta curte va putea declara neconstitutionala o asemenea initiativa daca ea provine de la alti factori decat cei prevazuti de art.146 (1) al Constitutiei, precum si daca ea nu intruneste' numarul de deputati sau senatori cerut de acelasi articol.

in toate aceste cazuri, in care initiativa de revizuire a Constitutiei este lovita de un viciu de neconstitutionalitate extrinseca, decizia Curtii Constitutionale va fi obligatorie, in sensul ca Parlamentul nu va putea lua in dezbatere o initiativa de revizuire a Constitutiei declarata neconstitutionala de aceasta curte.

Situatia se schimba in cazul in care Curtea Constitutionala ar fi chemata sa se pronunte asupra neconstitutionalitatii intrinseci a unei initiative sau propuneri de revizuire a Constitutiei.

intr-adevar, o initiativa de revizuire a fondului Constitutiei nu poate rf decat neconstitutionala, caci orice modificare a Constitutiei presupune o indepartare de la textul ei initial. De aceea, in cazul unor astfel de initiative de revizuire a Constitutiei, este de la inceput exclus ca ele sa fie verificate de catre Curtea Constitutionala sub aspectul conformitatii continutului lor cu Constitutia. Asa fiind, Curtea Constitutionala nu va putea pronunta o decizie de neconstitut'onalitate intrinseca a initiativei de revizuire a Constitutiei, ci tot ceea ce va putea face va fi sa emita un aviz, in cuprinsul caruia isi va exprima opinia cu privire la compatibilitatea acestei initiative cu realitatile economice, sociale si politice ale tarii, cu ansamblul sistemului juridic in vigoare sau. claca este cazul, cu normele general admise ale dreptului international, precum si cu pactele si tratatele Ia care Romania este parte. Asa fiind, este o scapare a legii nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale prevederea, potrivit careia aceasta se pronunta prin decizii asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei, fara sa se taca distinctie intre ipoteza neconstitutionalitatii extrinseci sau intrinseci a unei asemenea initiative. In lumina precizarilor de mai sus, este'evident insa ca o asemenea distinctie este strict necesara. Anume, daca initiativa de revizuire a Constitutiei este exercitata cu incalcarea prcvedereilor procedurale stabilite. Curtea Constitutionala se va putea pronunta prin decizii obligatorii. In schimb, in cazul in care aceasta initiativa contravine unei dispozitii de fond a Constitutiei, Curtea pu va putea sa emita decat un aviz, al carui continut politic va apare bine conturat o data ce va depasi cadrele unei activitati judiciare obisnuite.

Trebuie sa se observe de asemenea ca ori de cate ori Curtea Constitutionala se poate pronunta doar pe calea unui aviz asupra initiativei de revizuire a Constitutiei, nu va fi cazul ca eventualele obiectii formulate de ea sa fie inlaturate prin votul unei majoritati de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei camere (art.145. 1). Asa fiind, prevederea legi nr.'47/1992, potrivit careia Curtea Constitutionala se pronunta prin decizii asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei apare ca o scapare, in masura in care nu face distinctie intre neconstitutionalitatea extrinseca si intrinseca a unor asemenea initiative.

In legatura cu concluziile de mai sus. trebuie facuta o precizare tinand seama de faptul ca art.148 al Constitutiei, care declara nerevizuibile unele din reglementarile ei, poate fi interpretat fie in sensJl ca formuleaza simple deziderate, tara forta obligatorie (v. p.52-56 a acestui volum), fie in sensul ca stabileste norme juridice obligatorii.

Daca se considera ca art.148 al Constitutiei da expresie unor deziderate fara forta obligatorie, concluzia ce se impune este ca, ori.de cate ori va fi cazul sa decida asupra neconstitutionaUtatii unei initiative de revizuire a Constitutiei avand ca obiect reglementari declarate nerevizuibile. Curtea Constitutionala nu va putea pronunta o decizie de neconstitutionalitate obligatorie pentru Parlament, pentru simplul motiv ca. fiind vorba de simple deziderate ale legii fundamentale, Curtea nu le poate transforma in norme juridice obligatorii.

Dimpotriva, in cazul in care - asa cum stabileste decizia nr.85/1996 a Curtii Constitutionale' - ar-t.148 al Constitutiei formuleaza adevarate norme juridice, solutia va trebui sa fie in sensul ca decizia Curtii Constitutionale, prin care se constata neconstitutionalitatea unei initiative de revizuire a Constitutiei sub cuvant ca are ca obiect o dispozitie declarata nerevizuibila. va impiedica Parlamentul sa procedeze la dezbaterea ci.

d) Atributia de control al constitutionalitatii legilor exercitata posterior intrarii lor in vigoare.

Aceasta atributie are ca obiect fie legile adoptate de Parlament si promulgate de Presedintele Republicii, fie ordonantele Guvernului (art.107 si l J4 din Constitutie). Daca in fata unei instante judecatoresti se invoca pe calc incidentala neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonante, aceasta exceptie nu va putea fi solutionata de instanta, ci numai de Curtea Constitutionala.

Exceptia poate fi ridicata la cererea uneia din parti sau din oficiu de catre instanta de judecata, intrucat art.!44(c) din Constitutie nu dispune altfel, invocarea exceptiei de neconstitutionalitate va fi posibila in orice faza a procesului (in prima instanta, in apel sau in recurs). Pe perioada solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate, judecarea cauzei se suspenda.

Faptul ca. prin Constitutie, Curtea Constitutionala a devenit competenta sa se pronunte nu numai asupra neconstitutionalitatii legilor inaintea promulgarii lor. ci si sa hotarasca asupra exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti cu privire la legile si ordonantele intrate deja in vigoare, este de natura sa ridice uncie probleme de interpretare.

intr-adevar. in practica trei situatii pot interveni in mod curent: * - O lege este declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala. De aceea, ea nu poate fi promulgata de Presedintele Republicii si este trimisa spre reexaminare Parlamentului. Daca acesta o adopta in aceeasi forma cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei camere, obiectia de neconstitutionalitate ridicata de Curtea Constitutionala este inlaturata, iar Presedintele Republicii este obligat sa promulge legea.

in legatura cu aceasta ipoteza, art.23 (3) al legii 47/1992, adaugand la prevederile Constitutiei', a precizat ca nu pot face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate dispozitiile legale a caror constitutionalitate a fost stabilita de Parlament cu o majoritate de doua treimi din numarul membrilor fiecarei camere, intrucat acest punct al legii citate se refera exclusiv la ipoteza in care constitutionalitatea legii a fost stabilita de Parlament, consecinta inevitabila este ca ori de cate ori insasi Curtea Constitutionala a declarat constitutionala o prevedere legala, sesizarea ei ulterioara cu o exceptie de neeonstitutionalitate ramane posibila.




Desi neconstitutionalitatea acestei prevederi a legii nr.47/1992 este evidenta, caci art,144(c) al Constitutiei garanteaza oricareia din partile din proces dreptul de a ridica in fata instantelor judecatoresti exceptia de neconstitutionalitate a legilor sau a ordonantelor, fara sa-1 limiteze in vreun fel oarecare si fara sa-1 subordoneze vreunei conditii, totusi, prin legea de modificare si completare a legii nr.47/1992 adoptata in iulie 1997. acestei prevederi i s-a adaugat o alta tot atat de criticabila. Prin legea modificatoare citata s-a precizat anume ca nu pot face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate nici prevederile constatate ca nMneconstitutionalepriiilr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale. Cu alte cuvinte, in sensul acestei ultime dispozitii legale, daca intr-un anumit proces. Curte Constitutionala a stabilit prin_o decizie a ei de speta neconstitutionalitatea unei legi. intr-un procesuilterior nascut intre alte parti decat cele care au figurat in primul proces, exceptia de neconstitutionalitate avand ea obiect o prevedere legala deja declarata ncconstitutionala prin prima decizie a Curtii devine inadmisibila si urmeaza sa fie repinsa. fara sa se mai treaca la examinarea in fond a ei. intrucat si de aceasta data prevederea legala subordoneaza accesul partilor la Curtea Constitutionala unei conditii neprevazute de Constitutie, ea nu poate fi considerata conforma spiritului acesteia. Pe de alta parte, introducerea in legea nr.47/1992 a acestei noi dispozitii nu tine seama nici de faptul ca. in conformitate cu art.!44(e) din Constitutie, atunci cand decide asupra unei exceptii de neconstitutionalitate. Curtea Constitutionala exercita o competenta in iimine litis si, prin urmare, decizia pronuntata in cadrul procesului respectiv este, in raport cu litigiile viitoare, res interaliiqs acid. in sfarsit, ceea ce face ca prevederea legala discutata in acest loc sa apara neconforma cu Constitutia este si faptul ca. pana in cele din urma, ea transforma anumite decizii de speta ale Curtii Constitutionale in adevarate acte normative, carora li se atribuie o forta general obligatorie. Este evident insa ca dispozitia legala eare confera forta general obligatorie unor decizii ale Curtii Constitutionale chemate, conform Constitutiei, sa fie aplicabile exclusiv in speta judecata, depaseste cadrul, limitativ definit de legea fundamentala, al atributiilor acestui organ.

Dupa cum se vede. legea nr.47 in forma modificata in 1997, creeaza patru conditii de admisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate, adica conditii necesare pentru ca instanta competenta sa poata trece la judecarea in fond a litigiului.

Aceste patru conditii sunt urmatoarele:

a) exceptia de neconstitutionalitate sa fie ridicata in fata unei instante judecatoresti;

h) exceptia sa fie ridicata Ia cererea unei parti sau din oficiu de catre instanta judecatoreasca:

c)             exceptia   sa   nu   aiba   ca   obiect  o   prevedere   legala   a   carei constitutionalitate sa fi fost stabilita conform art.145, alin.l din Constitutie; si

d)      exceptia   sa   nu   aiba   ca  obiect  prevederi   legale  constatate   ca necomttiutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.

Conform legii nr.47/1992 in forma modificata prin legea nr. 138 din 25 iulie 1997. ori de cate ori conditiile de admisibilitate ale unei exceptii nu sunt intrunite in speta dedusa spre judecata in fata instantei judecatoresti, aceasta urmeaza sa o respinga printr-o incheiere motivata, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala. Dar. avand in vedere conditiile de admisibilitate enumerate mai sus, exceptia de neconstitutionalitate va trebui considerata admisibila ori de cate ori are ca obiect o prevedere legala constatata ca fiind constitutionala printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale, intrucat Curtea Constitutionala a constatat in sedinta din 17 iulie 1997 ca modificarea din iulie 1997 a legii nr.47/1992 este constitutionala, consecinta este ca. in cazul in care una din conditiile de admisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate nu este intrunita in speta, instanta de judecata este in drept sa o respinga si sa refuze sa mai sesizeze Curtea Constitutionala.

-   O   lege , a   fost   dec-larata   constitutionala   prin   decizia   Curtii Constitutionale in cadrul controlului anterior intrarii ei in vigoare si, ea urmare, este promulgata de Presedintele Republicii sau pur si simplu a fost promulgata in absenta .unei sesizari a acestei curti. Ulterior intrarii in vigoare a legii, in  cadrul unui proces in curgere in fata instantelor judecatoresti, se ridica o exceptie de neconstitutionalitate a ci. Potrivit art. 23 (3) al legii nr. 47/1992. Curtea Constitutionala va fi obligata sa se pronunte asupra acestei exceptii. In aceasta privinta, partea interesata chiar daca ar pune in evidenta un aspect de neconstitutionalitate pe care Curtea Constitutionala nu l-a avut in vedere cand. inainte de promulgare, a declarat legea ca fiind constitutionala, va avea putine sanse sa obtina castig de cauza, o data ce. prin adoptarea unei solutii contrare. insusi prestigiul Curtii Constitutionale, silita sa admita ca a gresit, ar fi pus in joc.

-   O lege este declarata neconstitutionala de Curte. Fiind trimisa spre reexaminare Parlamentului, legea nu intruneste o majoritate de doua treimi din numarul membrilor fiecarei camere si. ea urmare. Presedintele Republicii nu poate sa o promulge, in acest caz. ne gasim in prezenta unei legi inexistente. astfel incat orice exceptie de neconstitutionalitate este fara obiect. Bineinteles o asemenea ipoteza poate avea un corespondent in practica atunci cand Parlamentul nu este dominat de o majoritate foarte puternica st solidara, cum a fost cazul legislaturii 1992-1996 sau cum este cel al actualei legislaturi. e) Controlul constitutionalitatii ordonantelor Guvernului Strans legata de problema controlului constitutionalitatii legilor este cea a controlului constitutionalitatii ordonantelor Guvernului, adica a acelor acte normative, prin care acest organ intervine cu reglementari in domenii care tac obiectul unei legi ordinare, Cu alte cuvinte. Constitutia din 1991 (art.107 si 114) admite, bineinteles in conditiile stabilite de ea, ea o lege ordinara sa fie modificata, suspendata  sau abrogata printr-o ordonanta n Guvernului.

in conformitate cu articolele citate, aceste ordonante ale Guvernului pot fi de doua feluri: a) ordonante ernisc pe baza de abilitare parlamentara si b) ordonante de urgenta.

- Ordonantele emise de Guvern pe baza de abilitare parlamentara
Pentru ca Guvernul sa poala recurge la asemenea ordonante, este
necesar, potrivit Constitutiei, sa fie intrunite trei conditii:

-  Guvernul sa fie abilitat in acest scop printr-o lege speciala aprobata de Parlament;

-  Aceasta lege trebuie sa stabileasca domeniul in care si data pana la care poate fi emisa ordonanta, si

- Ordonanta emisa de Guvern sa nu intervina eu reglementari in domenii care fac obiectul unei legi organice (bineinteles, pe cale de interpretare va trebui sa se ajunga la concluzia ca, intrucat sunt inzestrate cu o forta juridica superioara legilor ordinare si organice, cu atat mai mult nici dispozitiile Constitutiei nu vor putea fi modificate, suspendate sau abrogate pe cale de ordonante guvernamentale).

Ordonantele emise pe baza de abilitare parlamentara pot fi la randul lor, conform Constitutiei din 1991. de doua feluri:

-  Ordonante pentru care legea de abilitare nu cere sa fie supuse aprobarii
Parlamentului potrivit procedurii legislative;
si

-  Ordonante guvernamentale pentru care legea de abilitare cerc sa fie supuse
aprobarii Parlamentului potrivit procedurii legislative.

Daca legea de abilitare cuprinde o asemenea prevedere, ordonanta va trebui supusa aprobarii Parlamentului pana Ia implinirea datei pana Ia care Guvernul a fost abilitat sa emita ordonante. Pe de alta parte, in cazul in care Guvernul nu supune in acest termen ordonanta spre aprobare Parlamentului, aceasta isi inceteaza efectele.

Desi Constitutia din 1991 nu prevede nici o conditie de fond (cum ar fi existenta unor imprejurari iesite din comun sau imperativul solutionarii rapide a unor nevoi sociale), totusi, in spiritul ci, abilitarea Guvernului de a emite ordonante nu poate fi considerata o procedura curenta de lucru a Parlamentului. Aceasta pentru ca. potrivit Constitutiei, Parlamentul este unica autoritate legislativa, astfel incat el nu ar putea, tara sa existe o situatie externa sau interna deosebita, sa-si transfere aceasta competenta asupra Guvernului.

- Ordonante guvernamentale de urgenta

Aceste ordonante se caracterizeaza prin faptul ca sunt emise de Guvern in cazuri exceptionale, in absenta unei legi speciale de abilitare adoptata de Parlament (art,114,4).

intrucat art.l 14(4) al Constitutiei stabileste, pentru cazul ordonantelor de urgenta o exceptie de la regula generala, potrivit careia Guvernul nu poate recurge la ordonante decat pe baza unor legi de abilitare, el va trebui interpretat restrictiv. Ca atare, pentru ea Guvernul sa fie m masura sa adopte ordonante in absenta unei legi de abilitare, doua conditii vor trebui sa fie intrunite in fapt si anume, in primul rand, sa existe o siRiatie obiectiva exceptionala, care sa justifice interventia Guvernului in sfera de competenta a legislativului, iar, in al doilea rand, prin continutul ei, masura luata sa aiba un caracter urgent, adica sa fie de natura sa duca fara intarziere-la evitarea sau inlaturarea riscurilor specifice acestei situatii.

intrucat in ipoteza ordonantelor de urgenta. Guvernul modifica, suspenda sau abroga o lege ordinara fara sa aiba o delegare de puteri prealabila din partea Parlamentului, in principiu ar trebui sa se considere ca interventia lui contravine art.58(l) al Constitutiei, potrivit caruia activitatea legislativa reviqe exclusiv acestui organ. Pentru a preintampina aceasta obiectie si a concilia dispozitia art.l 14(4) al Constitutiei cu articolul ei 58(l), s-apevazut ca ordonantele de urgenta nu intra in vigoare decat dupa depunerea lor spre aprobare la Parlament, precizandu-se totodata ca, in cazul in care Parlamentul nu se afla in sesiune, el va fi convoca,! in mod obligatoriu. Prin urmare, daca ordonantele emise de Guvern pe baza de abilitare parlamentara, dupa ce sunt semnate de primul ministru si contrasemnate de ministrii care au obligatia punerii lor in executare, intra in vigoare din momentul publicarii in „Monitorul Oficial' sau la termenul stabilit in textul lor publicat, in schimb ordonantele de urgenta intra in vigoare numai dupa depunerea lor spre aprobare Ia Parlament, aceasta ultima masura fiind chemata sa impiedice ca imixtiunea Guvernului in activitatea legislativa sa scape de sub controlul organului competent sa o exercite. Bineinteles pentru a fi obligatorii pentru terti, ordonantele de urgenta vor trebui publicate in „Monitorul Oficial', conform art.107(4) din Constitutie.

Desi atat ordonantele emi^e de Guvern pe baza unei legi de abilitare, cat si cele de urgenta, intervin pentru a modifica, suspenda sau abroga legi ordinare in vigoare si, ca atare, actioneaza, cel putin provizoriu, intocmai ca legile ordinare, ele nu sunt supuse, conform Constitutiei din 1991, unui control al Curtii Constitutionale anterior intrarii lor in vigoare. In aceasta privinta, art.i44(a) al Constitutiei este categoric atunci cand stabileste regula, potrivit careia Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii legilor inainte de promulgarea acestoa. Dar, cdnform aceleiasi Constitutii, ordonantele Guvernului nu se promulga de Presedintele Republicii, astfel incat, chiar daca, prin continutul lor, trebuie asimilate legilor, ele nu pot fi supuse controlului de constitutionalitate anterior intrarii lor in vigoare, caci acesta este organizat in cadrul procedurii de promulgare a legilor, inaplicabila in cazul ordonantelor.

In schimb, ordonantele Guvernului, emise fie pe baza unei legi speciale de autorizare, fie in absenta unei asemenea legi. sunt supuse controlului constitutionalitatii efectuat de Curtea Constitutionala posterior intrarii lor in vigoare, in acest sens, art.!44(c) al Constitutiei este lamuritor. Potrivit lui, Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea ordonantelor.

S-ar parea astfel ca noua noastra Constitutie a reglementat controlul pe cale de exceptie al constitutionalitatii ordonantelor in parametrii unei simetrii perfecte cu controlul incidental al constitutionalitatii legilor.

De fapt, o asemenea simetrie exista insa numai partial si anume in cazul acelor ordonante ale Guvernului pentru care legea de abilitare nu cere supunera lor spre aprobare Parlamentului. In aceasta ipoteza, din moment ce ordonanta a intrat in vigoare prin publicarea ei in „Monitorul Oficial', partea interesata va putea invoca pe cale de exceptie in cadrul unui proces in fata instantelor judecatoresti neconstitutionalitatea acestei ordonante si. ca urmare, Curtea Constitutionala va putea fi pusa in situatia de a solutiona exceptia ridicata.

Situatia se complica in cazul ordonantelor Guvernului pentru care legea de abilitare cere sa fie supuse aprobarii Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pana la implinirea termenului de abilitare.

Aceasta pentru ca, in practica, este posibil ca in intervalul de timp scurs de la intrarea in vigoare a ordonantei guvernamentale pana la aprobarea ei de catre Palament, Curtea Constitutionala sa fi declarat deja ordonanta ca neconstitutionala pe cale de exceptie in conditiile art.!44(c) al Constitutiei, in acest caz, Parlamentul va fi pus in situatia de a hotari daca aproba sau nu o ordonanta, a carei neconstitutionalitate a fost pronuntata la nivelul Curtii Constitutionale printr-o decizie avand efecte interpartes. Daca Parlamentul o aproba totusi, legea avand acest obiect ar putea fi supusa inainte de promulgare controlului de constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutionala in conditiile stabilite de art.!44(a) al Constitutipi. Daca aceasta Curte, consecventa cu prima sa solutie, declara din nou legea neconstitutionala, aceasta va trebui trimisa Parlamentului spre reexaminare potrivit Constitutiei. Parlamentul poate sa adopte .legea in aceeasi forma cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei camere si, in acest caz, obiectia de neconstitutionalitate este inlaturata, promulgarea devenind obligatorie. Cum insa decizia Curtii Constitutionale, prin care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate inca inainte ca Parlamentul sa fi adoptat legea in aceeasi forma cu o majoritate de doua treimi din numarul total al membrilor fiecarei camere este definitiva si obligatorie, o situatie contradictorie se poate produce. Devenita lege, o ordonanta va putea fi declarata constitutionala de Parlament, dar, ntata vreme cat s-a aplicat ca simpla ordonanta, ea a fost inlaturata ca neconstitutionala pe cale de exceptie in cadru] unui proces solutionat conform deciziei date de Curtea Constitutionala.

f)  Curtea Constitutionala areatributia dea constata existenta imprejurarilor
care justifica interimattd in exercitarea functiei de Presedinte al Republicii si
comunica cele constatate Parlamentului si Guvernului.

In cazul in care ceea ce declanseaza interimatul functiei de Presedinte al Republicii este demisia, imposibilitatea definitiva a exercitarii atributiilor sau decesul. Curtea Constitutionala se va margini la un act de constatare care, in cazul decesului sau al demisiei, se va reduce Ia o simpla formalitate. Decizia va fi insa mai mult decat atat in ipoteza imposibilitatii definitive a Presedintelui Republicii de a-si exercita atributiile, caci de aceasta data Curtea ar putea fi chemata sa aprecieze situatii deosebit de complicate daca, de exemplu, expertizele medicale ar fi contradictorii, insuficient de categorice etc. in orice caz, ori de cate ori o asemenea situatie s-ar ivi - situatie atat de asemanatoare cu cea a suspendarii din functie pentru savarsirea unor fapte grave de incalcare a prevederilor Constitutiei (art.95) - aplicarea dispozitiilor Constitutiei, potrivit carora Curtea Constitutionala procedeaza pe cale de decizii „obligatorii' nu ar duce la o solutie acceptabila, fiind greu de conceput ca o problema atat de incarcata de implicatii politice sa fie sustrasa controlului Parlamentului, De aceea, in orice caz, Parlamentul, primind comunicarea Curtii Constitutionale, va fi liber sa hotarasca1.

g) Avand atributia de a veghea la respectarea procedurii de organizare si
desfasurare a  referendumului,   Curtea   Constitutionala confirma  sau infirma
rezultatele
acestuia.

h) Fiind chemata sa verifice indeplinirea conditiilor prevazute in acest scop. Curtea decide in ultima instanta daca exercitarea initiativei legislative de catre cetateni poate sa declanseze sau nu procedura legislativa.

Aceasta dispozitie a Constitutiei se refera la verificarea conditiilor de exercitare a initiativei avand ca obiect legi ordinare sau organice, o data ce controlul constitutionalitatii initiativelor de revizuire a Constitutiei este reglementat separat, in punctul a) al art.]44 al Constitutiei.

i) Curtea hotaraste asupra contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea unui partid politic.

Desi art. 144, lit.i, al Constitutiei limiteaza atributia Curtii la declararea ea neconstitutionale a partidelor politice, interpretarea lui trebuie sa fie in sensul ca tot aceasta Curte va fi competenta sa judece si ne constitutionali ta te a oricaror alte organizatii. Aceasta pentru ca numai asa poate deveni operant art.37 (2) al Constitutiei, potrivit caruia: „Partidele sau organizatiile care. prin scopurile ori activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei Romaniei sunt neconstitutionale'.'

5) Actele Curtii Constitutionale

Potrivit Constitutiei, in indeplinirea atributiiloe ei enumerate mai sus. Curtea Constitutionala urmeaza-sa emita doua feluri de acte: decizii si avize consultative.

a) Deciziile Curtii Constitutionale

Din art. 145 (2) al Constitutiei rezulta ca deciziile Curtii Constitutionale se caracterizeaza prin faptul ca sunt obligatorii.

Obligatiile la care dau nastere deciziile Curtii Constitutionale variaza in functie de obiectul acestora.

Astfel, decizia Curtii Constitutionale prin care o lege este declarata neconstitutionala inainte de promulgarea ei II obliga pe Presedintele de Republica sa ii refuze promulgarea, urmand ea Parlamentul sa fie sesizat pentru a o reexamina.

Pe de alta parte, deciziile Curtii Constitutionale prin care sunt rezolvate exceptiile de neeonstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti au efecte obligatorii in rezolvarea spetelor respective.

In ceea ce priveste deciziile prfn care se confirma rezultatul sufragiului pentru desemnarea Presedintelui Republicii sau cel al referendumului, ele. o data emise, sunt definitive si nu mai pot fi atacate pe nici o cale. De aceea, toate organele statului sunt tinute sa li se conformeze. Bineinteles, in cazul in care Curtea Constitutionala infirma aceste rezultate, procedura de alegere a Presedintelui Republicii si cea de desfasurare a' referendumului vor trebui repetate.

b) Avizele Curtii Constitutionale

• Avizele consultative ale Curtii Constitutionale sunt opinii oficiale ale acesteia, pe care organele prevazute de lege'sunt obligate sa le ceara, dar nu sa le si urmeze. Potrivit Constitutiei, Curtea Constitutionala este chemata sa dea avize consultative asupra propunerilor de suspendare din functie a Presedintelui Republicii.

Fata de reglementarile Constitutiei privitoare ia actele Curtii Constitutionale, legea nr.47/1992 a introdus o inovatie terminologica, incercand sa faca o distinctie intre ipotezele in care Curtea Constitutionala se pronunta asupra neconstitutionalitatii unor aete normative1 si cele in care ea este chemata sa dea solutii cu un alt obiect, legea nr.47/1992 s-a abatut de la textul Constitutiei, potrivit caruia actele mentionatei Curti pot fi „decizii' sau „avize', pentru a prevedea ca actele acesteia sunt fie „decizii', fie „hotarari', fie. in sfarsit, „avize'. Acest mod de a proceda al legii nr.47/1992 nu este de natura sa duca la alte consecinte juridice decat cele avute in vedere de Constitutia din 1991, o data ce, in conformitate cu prevederile acesteia, deciziile Curtii Constitutionale, indiferent de denumirea ce li s-ar da printr-o lege organica, precum si de faptul ca ar urmari verificarea constitutionalitatii unor acte normative sau ar avea un alt obiect, sunt obligatorii si. eu rezervele pe care le vom invedera, au efecte numai pentru viitor. Astfel fiind, distinctia, pe care legea nr.47/1992 o face intre deciziile si hotararile Curtii Constitutionale nu este in masura, din punctul de vedere al semnificatiei juridice, sa distanteze dispozitiile ei de conceptia de baza a Constitutiei din 1991.

in legatura eu actele Curtii Constitutionale, art.145 (2) al Constitutiei, dupa ce prevede ca deciziile ei sunt obligatorii, adauga ca ele au putere numai pentru viitor. Prin continutul ei, aceasta ultima dispozitie risca sa dea loc unor serioase dificultati in practica.

Fara indoiala ca. atunci cand Curtea Constitutionala va declara neconstitutionala o lege inaintea promulgarii ei, efectul acestei decizii se va produce doar in viitor, caci trimiterea in acest caz a legii spre reexaminare parlamentului va fi ulterioara momentului acestei decizii. De asemenea, obligatia Presedintelui Republicii de a nu promulga legea va deveni operanta numai dupa ee nu se va intruni in cele doua camere o majoritate de doua treimi din numarul membrilor lor, necesara pentru a inlatura obiectia de neconstitutionalitate. In sfarsit, este cert ca o eventuala decizie, prin care s-ar constata imprejurari care ar justifica interimatul in exercitarea functiei de Presedinte al Republicii, ar avea efecte ex nune, adica numai pentru viitor.

Nu acelasi este cazul deciziilor Curtii Constitutionale, prin care se solutioneaza exceptiile ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si ordonantelor. Aceasta pentru ca, in principiu, hotararile judecatoresti produc efecte declarative, ceea ce inseamna ca ele recunosc cu efect retroactiv drepturi preexistente lor. pe care doar le constata si, in consecinta, le investesc cu forta executorie. Numai in mod exceptional o hotarare judecatoreasca are efecte constitutive, adica produce efecte exclusiv incepand din momentul pronuntarii ei. Acesta este cazul hotararilor in materie de punere sub interdictie, de divort sau altele pronuntate in materie de stare civila1, in ceea ce priveste deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei pronuntate asupra exceptiilor de ilegalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti, ele nu vor putea avea de regula decat un caracter declarativv fiind chemate sa retroactiveze pana in momentul cand dreptul garantat de insasi Constitutia s-a nascut. Sa presupunem, bunaoara, ca o lege ordinara sau organica admite, contrar art.41 (3) al Constitutiei, efectuarea unor exproprieri fara o justa si prealabila despagubire. Daca, pe baza acestei legi se emite un act de expropriere fara plata unei juste despagubiri, iar organul de stat chemat in judecata invoca legea ordinara sau organica ce-1 autorizeaza sa procedeze astfel, reclamantul ii va putea opune pe cale de exceptie neconstitutionalitatea legii respective. Judecand exceptia, Curtea Constitutionala va putea anula actul de expropriere ca neconstitutional, dar decizia ei va produce efecte retroactive din momentul in care actul neconstitutional a fost emis.

c) Problema deciziilor interpretative ale Curtii Constitutionale

in practica sa dezvoltata pana la modificarea din iulie 1997 a legii nr.47/1992, Curtea Constitutionala a recurs destul de frecvent la categoria juridica a asa-numitelor „decizii interpretative''.

in legatura cu aceasta categorie de decizii, modificarea din 1997 a legii nr.47/1992 a prevazut:

..In exercitarea controlului. Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra problemelor de drept, fara a putea modifica sau completa prevederea legala supusa controlului. De asemenea, Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constitutiei'.

Ca urmare a intrarii in vigoare a acestei dispozitii legale. Curtea Constitutionala a fost pusa in situatia de a nu mai putea recurge in activitatea sa la acea categorie de decizii, pe care doctrina juridica le-a desemnat prin termenul generic de „decizii interpretative'.

Astfel fiind, pentru a putea stabili limitele de aplicatie a noii prevederi a legii nr.47/1997, o analiza a practicii urmate in aceasta materie de Curtea Constitutionala anterior modificarii, in 1997, a acestei legi, este necesara.

Daca se procedeaza la o astfel de analiza, va trebui sa se constate ca deciziile interpretative adoptate in trecut de Curtea Constitutionala pot fi grupate in mai multe categorii.

1) Decizii interpretative emise in cadrul juridic creat de art.26 al regulamentului de organizare si Junctionare a Curtii Constitutionale din 7 august 1992.

Aparitia acestei noi categorii de decizii ale Curtii Constitutionale a devenit posibila ca urmare a consacrarii in art.26 al regulamentului de organizare  si  functionare  a  Curtii  Constitutionale  din  7 august  1992  a urmatoarelor prevederi:

„in cazul in care completul de 3 judecatori sau completul de 5 judecatori doreste sa se indeparteze de interpretarea juridica continuta intr-o decizie a plenului sau intr-o decizie definitiva a unui complet, se va adresa plenului, acordand termen in cauza pe care o dezbate. Interpretarea data de plen cu votul majoritatii judecatorilor este obligatorie pentru completul de judecata.'

- Ulterior, la 23 februarie 1995, acestei prevederi i s-a adaugat un nou alineat: „La deciziile de interpretare ale plenului nu se pot formula opinii separate'.

in legatura cu aceste alineate ale art.26 citat, o prima constatare ce se. impune este ca, in sensul lor, deciziile de interpretare ale plenului Curtii Constitutionale nu puteau interveni decat in cazul controlului de constitutionalitate posterior intrarii in vigoare a legilor. Aceasta pentru ca. in conformitate cu art.24 si 25 din legea nr.47/1992. Curtea Constitutionala proceda in complete de judecata de 3 sau 5 judecatori numai atunci cand era chemata sa se pronunte asupra unor exceptii de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti. Dimpotriva, controlul constitutionalitatii legilor anterior promulgarii legilor se exercita de Curtea Constitutionala intotdeauna in plenul ei. Asa fiind, este limpede ca art.26 al regulamentului de organizare si functionare a Curtii Constitutionale era aplicabil exclusiv in ipoteza controlului de constitutionalitate a legilor posterior intrarii lor in vigoare, caci numai aceasta modalitate de control se desfasura in cadrul unor complete de-3 sau 5 judecatori ai Curtii Constitutionale.

O a doua constatare ce se impune este ca, in conformitate cu dispozitiile regulamentului tie organizare si functionare a Curtii Constitutionale, deciziile acesteia de interpretare creeau obligatii numai pentru completele ei de judecata, in consecinta, pentru ca instanta de judecata sa fie obligata sa solutioneze litigiul in conformitate cu interpretarea data legii de plenul Curtii Constitutionale, era necesar ca, in prealabil, completul Curtii Constitutionale, sesizat cu exceptia de neconstitutionalitate, sa se pronunte asupra ei. Numai decizia adoptata de completul de judecata al Curtii Constitutionale in conformitate cu decizia de interpretare a plenului ei era obligatorie pentru instanta judecatoreasca in fata careia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate.

in practica dezvoltata pana la modificarea din 1997 a legii nr.47/1992 de Curtea noastra Constitutionala se intalnesc mai multe decizii de interpretare emise in temeiul 'art.26 citat al regulamentului ei de organizare si functionare.

Cele mai multe dintre aceste decizii se incadreaza in parametrii definiti de art.26 al regulamentului, fiind adoptate de plenul Curtii Constututionale la sesizarea unui complet de judecata al ei.



Acesta este cazul deciziilor nr.I din 7 septembrie 1993 si nr.II din 15 februarie 1995 ale plenului Curtii Constitutionale1, care au fost pronuntate ca urmare a intentiei manifestate de completele de judecata de a se indeparta de la interpretarea juridica data printr-o decizie anterioara.

in schimb, decizia nr.I din 8 februarie 1994 a aceluiasi plen2 a fost emisa la sesizarea Curtii Supreme de Justitie, ceea ce reprezinta o incalcare a dispozitiilor art.26 al regulamentului de organizare si functionare a Curtii Constitutionale.

intrucat, in noua ei formulare, legea nr.,47/1992 a prevazut ca in viitor judecarea de catre Curtea Constitutionala a exceptiilor de neconstitutionalitate urmeaza sa se faca in plenul ei. fara sa existe posibilitatea unui recurs impotriva deciziilor astfel pronuntate, este evident ca. o data cu intrarea in vigoare a acestei modificari, categoria deciziilor interpretative emise in cadrul art.26 al regulamentului de organizare si functionare a Curtii Constitutionale apartine trecutului.

2. A doua categorie de decizii interpretative ale Curtii Constitutionale aparute in practica ei anterioara modificarii din iulie 1997 a legii nr.47/1992 include pe cele emise in afara cadrului juridic al art.26 din regulamentul de organizare si functionare al acesteia din 7 august 1992.

Analizand aceasta categorie, autorii romani au ajuns la concluzia ca prin notiunea de „decizii interpretative' urmeaza sa fie desemnate acele decizii ale Curtii Constitutionale, ..prin care, fara a declara neconstitutionalitatea, Curtea re interpreteaza norma, stabilind care este interpretarea care ar conduce la neconstitutionalitate si, eventual, facand o interpretare compatibila cu Constitutia'3.

Cu alte cuvinte, in aceasta optica, deciziile interpretative ale Curtii Constitutionale se caracterizeaza prin faptul ca, in dispozitivul lor, constata ca o prevedere a legii este conforma cu Constitutia, *dar. fie in dispozitiv, fie in motivare, precizeaza ca aceasta prevedere este constitutionala numai sub rezerva interpretarii pe care i-o da Curtea justitie constitutionala atribuie normelor criticate o anumita semnificatie, un sens care le-ar face compatibile cu Constitutia, pe calea interpretarii acelor norme si in considerarea motivelor aratate. Decizia interpretativa nu absolutizeaza deci constitutionalitatea sau neconstitutionalitatea, ci o relativizeaza prin sintagma constitutionala „iii masura in care', ..daca si in conditiile in care' etc. Pe scurt, decjzia interpretativa este o decizie de conformitate sub rezerva'.

In aceasta acceptiune diferita de cea care era consacrata prin art.26 al regulamentului de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, categoria juridica de ..decizii interpretative' a patruns foarte curand in practica acestei curti. Astfel, inca prin decizia nr.19 din 8 aprilie 1993. Curtea Constitutionala a stabilit ca: „in cadrul atributiilor sale prevazute de Constitutie si in limitele impuse de speta in cazul controlului de constitutionalitate pe cale de exceptie, pentru a evita lipsa de reglementare si consecintele ce ar putea rezulta din aceasta cauza, Curtea se considera indreptatita, pana la adoptarea unei noi reglementari in materie, sa dea textelor ce sunt atacate in fata sa acea interpretare care se armonizeaza cu Constitutia'1.

inteleasa astfel, categoria juridica de ..decizii interpretative ale Curtii Constitutionale' se deosebea fundamental de cea consacrata prin art.26 al regulamentului de organizare si functionare a acesteia din 7 august 1992, prin urmatoarele caracteristici:

-  Deciziile de interpretare emise conform art.26 al regulamentului citat apareau numai in cadrul controlului constitutionalitatii legilor postefior intrarii lor in vigoare, in timp ce cele emise inafara cadrului juridic al acestui articol puteau interveni atat in cadrul controlului anterior promulgarii legilor, cat si al celui posterior intrarii lor in vigoare.

-  Deciziile de interpretare emise in cadrul art.26 al regulamentului citat apartineau competentei exclusive a plenului Curtii Constitutionale, pe cand cele emise in alte conditii decat cele prevazute de acest articol puteau reveni si in competenta unui simplu complet de judecata al acesteia.

-  Deciziile de interpretare emise in cadrul art.26 al regulamentului de rganizare si functionare a Curtii Constitutionale se pronuntau numai la esizarea unui complet de judecata al acesteia, in timp ce celelalte decizii de nterpretare puteau fi pronuntate atat ca urmare a invocarii exceptiei de
ncconstitutionalitate intr-un proces, cat si in-conditiile controlului anterior promulgarii legii, pe baza unei sesizari a factorilor politici aratati in art. 144, lit.a din Constitutie.

-  In sfarsit, deciziile de interpretare pronuntate pe baza art.26 din regulamentul de  organizare  si  functionare  a  Curtii  Constitutionale erau obligatorii numai pentru completele de'judecata ale acestei curti, in timp ce deciziile interpretative emise in afara cadrului juridic al articolului citat creeau drepturi si obligatii pentru subiecte de drept exterioare Curtii Constitutionale, drepturi si obligatii care difereau dupa cum era vorba de exercitarea controlului anterior promulgarii legilor sau de cel posterior intrarii lor fn vigoare.

in legatura cu distinctia tacuta mai sus in sanul asa-numitelor „decizii interpretative1' ale Curtii Constitutionale, unele precizari sunt necesare.

In analiza deciziilor interpretative ale Curtii Constitutionale emise in afara cadrului juridic al art.26 al regulamentului ei, trebuie sa se aiba in vedere anume faptul ca unele dintre ele au fost pronuntate in exercitarea controlului de constitutionalitate anterior promulgarii legilor, iar altele in exercitarea controlului posterior intrarii lor in vigoare. Cum efectele juridice ale deciziilor interpretative ale Curtii Constitutionale difereau dupa cum ele erau pronuntate in cadrul unuia sau al celuilalt dintre aceste doua sisteme de control, examinarea lor nu poate sa nu tina seama de aceasta realitate constitutionala.

- Decizii interpretative ale Curtii Constitutionale emise in afara cadrului juridic al art.26 al regulamentului ei din 7 august 1992 in exercitarea controlul de constitutionalitate anterior promulgarii legilor.

Asemenea decizii interpretative au fost destul de frecvent intalnite in practica Curtii Constitutionale.

Astfel, bunaoara, in dispozitivul deciziei nr.44 din 2 mai 1995, Curtea Constitutionala a constatat ca prevederile art.16, lit.b din legea notarilor publici si a activitatii notariale sunt constitutionale numai in masura in care prin expresia „licentiat in drept-stiinte juridice' se intelege absolvent al unei facultati de drept, indiferent.de specializare1.

In formulari asemanatoare ale dispozitivului lor recurg o serie de alte decizii ale Curtii Constitutionale2. Trebuie observat insa ca pot fi intalnite si decizii ale Curtii Constitutionale care, in dispozitivul lor. declara legea constitutionala sub rezerva interpretarii date in motivarea Iof

In finalul dispozitivului tuturor acestor decizii interpretative figura o formula identica, potrivit careia ele urmau sa fie comunicate Presedintelui Romaniei si publicate in Monitorul Oficial, partea I, spre deosebire de deciziile Curtii Constitutionale prin eare se constata neeonstitutionalitatea unor legi, in dispozitivul carora se prevedea ea ele vor fi comunicate Presedintelui Romaniei, precum si presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului, in scopul deschiderii procedurii prevazute de art.145, alin.l din Constitutie.

Aceste formulari diferite ale dispozitivelor deciziilor Curtii Constitutionale arata ca, in conceptia acesteia, consecintele juridice ale deciziilor ei de interpretare pronuntate in cadrul controlului anterior promulgarii legilor nu erau identice cu cele ale deciziilor, prin care. in conditiile art.!44(a) din Constitutie, se constata neeonstitutionalitatea unei legi. Intr-adevar, in cazul deciziilor interpretative. Curtea se marginea sa dispuna comunicarea lor Presedintelui Republicii, in timp ce, in cazul deciziilor prin care se constata neeonstitutionalitatea unei dispozitii a legii, ca preciza doar ca clc urmeaza sa fie comunicate nu numai Presedintelui Romaniei, ci si presedintilor celor doua camere ale Parlamentului, in vederea deschiderii procedurii de reexaminare a lor. Altfel spus. in optica acestei curti, deciziile interpretative pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate anterior promulgarii lor nu trebuiau sa duca la reexaminarea legii de catre came'rele Parlamentului in conditiile prevazute de art.145(1) al Constitutiei.

Dar daca este asa. intrebarea care s-a pus in mod firesc era aceea de a |ti care era valoarea juridica a deciziilor Curtii Constitutionale, prin care. in cadrul controlului de constitutionalitate anterior promulgarii legii, o dispozitie a acesteia era declarata constitutionala sub rezerva unei anumite interpretari?

Dupa opinia lui I.Muram, presedintele Curtii Constitutionale, si a lui M.Constantinescu. judecator la aceeasi curte, raspunsul la aceasta intrebare trebuia sa plece de la ideea ca: „In realitate, specific pentru justitia constitutionala nu este autoritatea luerului judecat, ci obligativitatea ergaomnes a deciziei. Este un efect ce st; apropie de cel al legii si nu de cel specific hotararilor judecatoresti definitive'1.

Acest punct de vedere era putin compatibil cu principiile general admise in materia interpretarii legilor si cu dispozitiile art.58 din Constitutie.

intr-adevar. interpretarea unui text de lege nu devine necesara decat atunci cand acesta este obscur sau are un inteles indoielnic. Pe de alta parte, interpretarea poate fi autentica (general obligatorie) sau cazuala. in ceea ce priveste interpretarea autentica, regula definitiv consacrata este ca ea apartine organului care a emis norma ce urmeaza a fi interpretata2, adica, in dreptul nostru. Parlamentului, in lumina Constitutiei noastre din 1991. de la aceasta regula nu este posibila niei un fel de abatere, dat fiind ea artieolul ei 58 prevede ca Parlamentul este unica autoritate legislativa a tarii. Ca atare, conform Constitutiei noastre, este exclusa eventualitatea ca alte organe ale statului, inclusiv Curtea Constitutionala, sa se substituie in competenta Parlamentului, pentru ca, pe cale de interpretare, sa dea o formulare general obligatorie unui text de lege, alta decat cea adoptata initial de corpurile legiuitoare.

in cazul deciziilor interpretative emise in cadrul controlului de constitutionalitate anterior promulgarii legi i. Curtea Constitutionala recunostea ca se gasea in prezenta unui text obscur sau insuficient de clar, caci altfel nici nu si-ar fi pus problema interpretarii lui. Dar din moment ce isi propunea sa interpreteze textul de lege respectiv. Curtea Constitutionala nu putea proceda pe calea unei interpretari general obligatorii, o data ce, conform Constitutiei noastre, interpretarea autentica a legilor revine in competenta exclusiva a Parlarn-entului.

Trebuie sa se sublinieze de asemenea ca, in momentul in care Curtea Constitutionala isi exercita atributia ei de control anterior promulgarii legii. aceasta nici nu exista ea act normativ obligatoriu, caci ea nu fusese promulgata inca de Presedintele Republicii si publicata in Monitorul Oficial. In aceste conditii, problema interpretarii nici nu ar fi trebuit sa i se puna Curtii Constitutionale, odata ce ea nu se gasea in prezenta unei legi propriu-zise. care sa se ceara n fi lamurita. Mai mult. daca s-ar admite ca. in cadrul controlului de neconstitutionaliiate anterior promulgarii legilor. Curtea Constitutionala ar fi fost competenta sa Ic dea interpretarea general obligatorie, ar fi insemnat sa se ajunga la consecinta de-a dreptul contradictorie ca interpretarea data de Curtea Constitutionala unei legi ar fi fost obligatorie inainte ea aceasta sa fi intrat in vigoare prin publicare in Monitorul Oficial.

In aceasta ordine de idei. este de remarcat si faptul ca. in Constitutie. nu se prevede ca deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii ci^'ct omnes. ci numai ca ele sunt obligatorii, ceea ce inseamna ca obligativitatea lor mai larga sau mai restransa este in functie directa de natura si obiectul atributiilor exercitate prin intermediul lor. Cea mai buna dovada ca este asa este faptul ca ori de cate ori Curtea Constitutionala ^c pronunta asupra unei exceptii de neconstitutionalitate a unei legi. solutia data de ca nu obliga decat partile in proces si instanta de drept comun chemata sa-l judece. In vederea exercitarii controlului de constitutionalitate anterior promulgarii legii. Constitutia nu ataseaza deciziei Curtii Constitutionale decat doua obligatii: obligatia pOntru Presedintele Republicii de a nu promulga legea si obligatia de a o trimite Parlamentului spre reexaminare. In Constitutie nu exista niei o dispozitie, din care sa rezulte ca din deciziile pronuntate de Curtea Constitutionala in cadrul controlului constitutionalitatii legilor anterior promulgarii lor ;*r putea rezulta si alte obligatii decat cele doua mentionate mai sus si cu atat mai putin obligatia pentru toate eventualele subiectele de drept de a li se conforma. De altfel, in spiritul Constitutiei clin 1991, controlul de constitutionalitate anterior promulgarii legilor nu este decat o etapa intermediara in procedura complexa de adoptare a acestora de catre Parlament. Or. este de neconceput ca. in cadrul unei asemenea proceduri intermediare sa se poata lua decizii obligatorii pentru alte subiecte decat cele care participa la procesul de elaborare a legii.

Dupa cum a observat foarte judicios. I.Deleanu, nici Constitutia, nici legea organica „nu confera Curtii atributia de a da legilor in vigoare interpretarea oficiala, generala si obligatorie, ci, dimpotriva, determina expres si limitativ atributiile acesteia'1. Iata de ce deciziilor interpretative emise de Curtea Constitutionala in cadrul controlului de constitutionalitate a legilor anterior promulgarii lor nu li se putea recunoaste in nici un caz o forta obligatorie erga omnes. Nu se poate spune nici ca, refuzand sa se recunoasca deciziilor interpretative ale Curtii Constitutionale o valoare general obligatorie, aceasta ar fi fost lipsita de un procedeu, prin care ar fi fost in masura sa stoarca veninul anticonstitutional din anume texte de lege. Aceasta pentru ca. in scopul inlaturarii viciilor de neconstitutionalitate a legilor. Curtea Constitutionala avea la dispozitie caile procedurale expres organizate de Constitutie.

Avand in vedere ca legea nr.47/1992, asa cum a fost ea modificata, interzice Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legilor, emiterea de catre aceasta a unor decizii interpretative in cadrul controlului constitutionalitatii legilor anterior promulgarii lor nu va mai fi posibila in viitor.

Dar, asa cum s-a aratat mai sus, Curtea Constitutionala a emis asemenea decizii interpretative in trecut. Avand in vedere ca. prin Constitutie, nu s-a recunoscut Curtii Constitutionale competenta de a da legilor interpretarea general obligatorie, nu se poate considera ca instantele judecatoresti, in procesele care urmeaza sa vina in fata lor, vor t'i tinute sa se conformeze acestor decizii. Bineinteles ca, intrucat deciziile interpretative deja pronuntate de Curtea Constitutionala in cadrul controlului de constitutionalitate anterior promulgarii lor exprima un punct de vedere, pe care, foarte probabil, Curtea Constitutionala si-1 va mentine si in solutionarea viitoarelor exceptii de neconstitutionalitate, ele vor putea juca un rol similar cu cel al precedentului judiciar, o data ce instanta de drept comun,'sesizata cu solutionarea unuii litigiu, stie foarte bine ca, pe calea exceptiei de neconstitutionalitate, acesta va putea ajunge panj in cele din urma in fata Curtii Constitutionale, care-si va impune punctul de vedere.

- Decizii interpretative emise de Curtea Constitutionala in afara cadrului juridic al art.26 din regulamentul ei din 7 august 1992, in vederea exercitarii controlului de constitutionalitate posterior intrarii in vigoare a legilor.

Un exemplu de deeizie apartinand aeestei categorii, care recurge in insusi dispozitivul ei la o declaratie de constitutionalitate a legii sub rezerva unei anumite interpretari a ei este decizia nr.99 din l noiembrie 1994 care stabileste ca dispozitia art.40 alin.4. teza a Il-a din legea nr.29/1969 este constitutionala numai in masura in care conditia prevazuta in textul ei este interpretata in sensul pe care-1 indiea Curtea1.

in schimb, decizia nr.19 din 8 aprilie 1993 constata ca art.50, alin.l, lit.c din Decretul 244/1978 este conform Constitutiei, „sub rezerva interpretarii date in motivarea prezentei decizii' si, in consecinta, respinge exceptia de neconstitutionalitate:.

Trebuie observat insa ca, respingand exceptia de neeonstitutionalitate. chiar daca isi subordona decizia unei rezerve de interpretare. Curtea Constitutionala putea complica situatia in proces a partii care a invocat aceasta exceptie in fata instantei judecatoresti. Aceasta pentru ca instanta de drept comun, pusa in fata unei decizii a Curtii Constitutionale prin care se respingea exceptia de neeonstitutionalitate a legii sub rezerva- ca aceasta sa fie interpretata intr-un anumit sens, putea sa considere ca partea interesata nu este in situatia de a invoca decizia 'Curtii Constitutionale ca temei legal pentru rejudecarea cauzei, o data ce exceptia de neeonstitutionalitate invocata in fata ei a fost respinsa.

Probabil, tocmai pentru a se evita astfel de inconveniente in activitatea instantelor judecatoresti sesizate cu exceptii de neeonstitutionalitate, uneori cand Curtea Constitutionala a inteles sa recurga la rezerve de interpretare in cadrul controlului posterior al constitutionalitatii legilor, a inversat modul de a proceda si a admis exceptia de neeonstitutionalitate, stabilind insa totodata ca dispozitiile legale invocate in aceasta exceptie sunt neconstitutionale numai in masura in care ar fi aplicate intr-un anumit sens (de exemplu, decizia Curtii Constitutionale nr.131 din 23 noiembrie 19943; decizia nr.91 din 10 octombrie 1995)4. In aceste cazuri, Curtea Constitutionala si-a indeplinit pe deplin obligatia ee-i revenea ca organ de control al constitutionalitatii legilor de a pune partea, care a invocat exceptia de neeonstitutionalitate, in situatia de a-si exercita, fara riscul de a-i fi contestat, dreptul de a cere instantei ca, in hotararea pe care o va pronunta, sa respecte interpretarea data de Curte.


- Decizii ale Curtii Constitutionale normative

in aceasta categorie se incadreaza decizia Curtii Constitutionale nr.I din 17 ianuarie 1995.

Ceea ce o caracterizeaza in raport cu alte decizii interpretative ale Curtii Constitutionale este faptul ca ea a fost emisa cu incalcarea procedurii prevazute de Constitutie pentru emiterea deciziilor acestei Curti si cu depasirea competentei ce i-a fost conferita de a efectua controlul constitutionalitatii legilor inainte de promulgarea lor la sesizarea unor factori politici determinati, iar pe cel posterior intrarii lor in vigoare pe calea exceptiei de neconstitutionali t ate.

in dispozitivul ei, decizia stabileste regula ca, in cadrul controlului de constitutionalitate efectuat inainte de promulgarea legii, decizia Curtii Constitutionale prin care o declara neconstitutionaia „este obligatorie pentru toate subiectele de drept'. Pe de alta parte, in considerente se precizeaza ca ..decizia prin care s-a admis obiectia de neconstitutionalitate a unei legi inainte de promulgare are si ea efect obligatoriu general, neputand fi ignorata de nimeni, dar are si doua efecte specifice. Unul, intalnit si in legislatia altor tari, este imediat si se adreseaza Presedintelui Romaniei, obligandu-1 sa nu promulge legea. Cel de-al doilea efect, intalnit in forme asemanatoare doar in Polonia si Portugalia, se adreseaza Parlamentului, deoarece, potrivit art.145, afin.(l) din Constitutie, legea se trimite spre reexaminare acestuia''.

Decizia nr.1/1995 era de la inceput criticabila daca se ja in considerare modul in care abordeaza fondul problemei solutionate. Intr-adevar, desi Constitutia prevede ca singurele efecte ale unei decizii, prin care Curtea Constitutionala declara neconstitutionala o lege inainte de promulgarea ei sunt: interdictia pentru Presedintele Republicii de a promulga legea si obligatia remiterii legii spre reexaminare Parlamentului, decizia citata a mers insa mai departe si a stabilit o regula noua, in conformitate cu care deciziile pronuntate de Curte in cadrul controlului anterior promulgarii legilor ar obliga guvernul si celelalte subiecte de drept inca din momentul emiterii lor. In decizie se pretinde chiar ca pana la adoptarea legii de catre Parlament cu o majoritate de 2/3 in cadrul procedurii de reexaminare a ei prevazuta de art.145(1) din Constitutie, „ordinea constitutionala este stabilita prin decizia Curtii si nu poate fi ignorata'2. Or, este evident ca nici o dispozitie a Constitutiei nu autorizeaza Curtea Constitutionala ca, sub pretextul interpretarii Constitutiei, sa adopte reguli noi cu valoare constitutionala sau legala, o interpretare autentica a legii fundamentale nefiind posibila decat cu respectarea procedurii prevazute de Constitutie pentru modificarea ei3.

Tinand seama de faptul ca decizia nr.1/1995 citata mai sus a fost adoptata cu depasirea atributiilor 'conferite. Curtii Constitutionale de Constitutie, noua formulare a punctului 2 al art.3 din legea nr.47/1992 a consacrat expres si intr-un mod foarte categoric regula, potrivit careia aceasta Curte nu are alte atributii decat cele limitativ stabilite de art.144 din Constitutie. Ca urmare, dispozitiile deciziei nr.1/1995 a Curtii Constitutionale, care tindea sa instaureze o practica contrara acestei regu i, si-au pierdut orice semnificatie juridica.

5) Concluzii

intrucat incredinteaza controlul constitutionalitatii legilor unui organ cu caracter politico-judiciar, iar acest organ cumuleaza in mainile lui nu numai controlul constitutionalitatii legilor anterior promulgarii lor. ci si pe cel posterior punerii lor in aplicare, sistemul adoptat de Constitutia tarii noastre din 1991 nu este in masura de a da intotdeauna o deplina satisfactie in practica si de a constitui un instrument sigur de aparare a drepturilor cetatenilor. Dispozitiile Constitutiei din 1991 nu raspund decat in parte nevoii de a s'e pune la indemana indivizilor o calc procedurala jurisdictionala, de care sa beneficieze ori de cate ori drepturile lor garantate de Constitutie sunt incalcate prin legi organice sau ordinare, o data ce ei nu pot- invoca exceptia de neconstitutionalitate in cazul in care Parlamentul s-ti pronuntat deja asupra problemei cu majoritatea de 2/3 a membrilor camerelor.'

De altfel, faptul ca deciziile prin care Curtea Constitutionala declara neconstitutionala o lege pot fi infirmate cu o majoritate de doua treimi a membrilor celor doua camere ale Parlamentului si ca, pe baza art.23 al legii nr.47/1992, dispozitiile legale confirmate in aceste conditii nu pot forma obiectul exceptiei de neconstitutionalitate este de natura sa confere Parlamentului posibilitatea de a modifica Constitutia fara respectarea procedurii prevazute de art.146-148 ale Constitutiei, intr-adevar este de domeniul posibilului ca Parlamentul sa adopte o lege care, cuprinzand o regula vadit contrara Constitutiei, sa echivaleze cu o modificare a acesteia. Desi Curtea Constitutionala ar constata neconstitutionalitatea legii, aceasta ar deveni aplicabila daca Parlamentul ar confirma-o in aceeasi forma cu doua treimi din numarul membrilor camerelor Iui, astfel incat, pe aceasta cale deturnata, Constitutia ar fi de fapt modificata, desi procedura de revizuire a ei, inclusiv consultarea corpului electoral prin referendum, nu a fost indeplinita.

4) Procedura ia Curtea Constitutionala

Procedura, potrivit careia Curtea Constitutionala isi exercita atributiile, este stabilita in mod amanuntit de legea nr.47/1992, de Regulamentul de organizare si functionare a acestei curti, publicat in M.O. din 9 august 1992, iar apoi modificat la 29 ianuarie 1996, precum si de art.ll si 24 din legea nr.69/1992.

Procedura astfel instituita nu este unitara, ei. in functie de atributiile exercitate, difera fie sub raportul modalitatilor de sesizare a Curtii; fie al competentei acesteia si al conditiilor de desfasurare a activitatii ei.

- Sesizarea Curtii Constitutionale

Din punctul de vedere af subiectelor de drept abil'tate sa sesizeze Curtea, se poate vorbi de patru categorii de atributi ale ei, si anume:

-  Atributii, a caror exercitare poate fi declansata numai de un numar limitat de subiecte de drept, dinainte stabilite de Constitutie sau de lege. Este vorba de ceea ce s-ar putea numi sesizare restransa;

-  Atributii exercitate prin sesizare din oficiu:

-  Atributii exercitate la sesizarea oricarei persoane vatamate intr-un drept al sau. Aceasta ultima modalitate ar putea fi denumita sesizare larga:

-  Atributii exercitate pe cale de actiune populara, adica la sesizarea oricarei persoane, chiar daca aceasta nu dovedeste vatamarea unui drept.

Sesizarea restransa. Acesta modalitate de sesizare a Curtii Constitutionale este de asemenea reglementata diferit in functie de atributia exercitata de Curtea Constitutionala. Altele sunt subiectele de drept indreptatite individual sau colectiv sa sesizeze-acest organ pentru a se pronunta asupra constitutionalitatii legilor inainte de promulgarea lor si altele cele abilitate sa-l sesizeze asupra constitutionalitatii regulamentelor celor doua camere. Pe de alta parte, daca in cazurile aratate mai sus, insasi Constitutia determina in mod limitativ subiectele de drept indreptatite sa sesizeze individual sau colectiv Curtea Constitutionala, in ipoteza altor atributii ale acestei Curti, modul de sesizare a ei este reglementat prin legea nr.47/1992.

In aceasta privinta, legea nr.47/1992 prevede:

-  Asupra contestatiilor privind constitutionalitatea unui partid politic. Curtea Constitutionala decide la sesizarea, formulata pe baza hotararii adoptate de una din camere cu votul majoritatii membrilor ei, de catre presedintele acesteia, precum si la sesizarea Guvernului.

-  Cu    privire    la    suspendarea    Presedintelui    Republicii,    Curtea Constitutionala isi da avizul la propunerea adoptata de Camera deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii membrilor lor. in cazul suspendarii din functie a Presedintelui Republicii, Curtea constata existenta imprejurarilor care justifica interimatul la cererea presedintelui care a condus lucrarile sedintei comune a celor doua camere ale Parlamentului pe baza hotararii adoptate in aceasta sedinta.

-  Curtea constata vacanta functiei de Presedinte al Republicii la cererea presedintelui uneia dintre camerele Parlamentului sau a presedintelui interimar, care exercita atributiile Presedintelui Romaniei in perioada cat acesta este suspendat din functie.

Sesizarea din oficiu. Constitutia din 1991 admite intr-un singur caz ca sesizarea Curtii Constitutionale sa se faca de ea insasi, in absenta oricarui demers din partea altui organ de stat sau a unui tert oarecare (sesizare din oficiu), si anume atunci cand este chemata sa se pronunte asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei (art.!44,a din Constitutie).

Sesizarea larga. Curtea Constitutionala solutioneaza exceptiile de neconstitutionalitate a unei legi sau ordonante daca ele au fost ridicate in cursul procesului fie din oficiu de catre instanta de judecata, fie de catre una din parti. Prin urmare, aceasta modalitate de sesizare a Curtii Constitutionale nu va putea fi exercitata de orice cetatean, ci numai de persoane care dovedesc ca au fost vatamate intr-un drept subiectiv fie printr-o lege, fie printr-o ordonanta a Guvernului neconforma cu Constitutia.

O modalitate similara de sesizare a Curtii Constitutionale este organizata si de art.24(2) al legii nr.69/1992, potrivit careia cererea de anulare a alegerilor pentru functia de Presedinte al Republicii poate fi facuta de partidele politice si de candidatii care au participat la alegeri.

Sesizarea Curtii Constitutionale prin actiune populara. Potrivit art.ll(2) dinlegeanr.69/1991, Curtea Constitutionala solutioneaza contestatiile impotriva inregistrarii sau neinregistrarii candidatilor la alegerile pentru functia de Presedinte al Republicii la sesizarea partidelor, a formatiunilor politice sau a oricarui cetatean, chiar daca acesta nu dovedeste vatamarea unui drept subiectiv sau a unui interes personal.

- Procedura de exercitare a atributiilor Curtii Constitutionale

Ca regula generala, Curtea Constitutionala isi exercita atributiile in plen si ia hotarari in prima si ultima instanta cu majoritatea membrilor, cvorumul necesar pentru ca deliberarile ei sa fie valabile fiind de doua treimi din numarul total al judecatorilor. Decizia pronuntata asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei se adopta insa cu o majoritate de doua treimi din numarul judecatorilor Curtii (art.37, l si 2).

Cu ocazia discutarii proiectului noii Constitutii in Adunarea Constituanta, el a fost criticat sub cuvant ca ar urmari sa instituie o a patra putere in stat: Curtea Constitutionala (in paranteza fie spus, separatia puterilor nu implica in mod necesar existenta a trei puteri in stat. Ele pot sa fie patru sau cinci si totusi sa avem o separatie a puterilor statului daca, prin jocul dispozitiilor constitutionale, un echilibru se creeaza intre ele).

In legatura cu aceasta critica, trebuie sa se observe ca, in lumina Constitutiei din 1991, Curtea Constitutionala este departe de a aparea ca o a patra putere in stat, caci, prin modul ei de recrutare si prin dreptul Parlamentului de a-i infirma cele mai importante decizii, ea se profileaza mai curand ca un organ dependent de o majoritate politica. Curtea ar putea totusi deveni o a patra putere in stat in cazul in care partidul care a avut cuvantul hotarator in numirea membrilor ei pierde majoritatea in Parlament,iar noul partid ajuns la putere nu dispune decat de o slaba majoritate in Parlament. In aceasta ipoteza, Curtea Constitutionala s-ar putea transforma intr-un factor de blocare a activitatii legislative. Prin urmare, in problemele de interes major pentru fortele politice. Curtea Constitutionala va-putea fi fie prea subordonata Parlamentului si Guvernului, fie prea agresiva, dar rareori impartiala.







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre drept constitutional









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics