StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept constitutional
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Institutiile politice



INSTITUTIILE  POLITICE

          Expresia “institutii” cunoaste multe acceptiuni si sensuri, dintre care vom retine cele care ne intereseaza aici.

          In sens restrans, in drept, prin “institutie” se intelege un grup de norme juridice, unite pe criteriul unui obiect comun de reglementare, obiect care ii asigura coeziunea si permanenta. Astfel, institutia, denumita si juridica, este o parte a unei ramuri de drept si vorbim, de exemplu, de institutia casatoriei, institutia proprietatii etc.



          Pentru disciplina noastra prezinta interes institutiile relative la putere. Astfel determinate, institutiile politice cuprind organele  insarcinate sa realizeze puterea politica si normele privitoare la aceasta realizare, cum ar fi de exemplu: Presedintele Romaniei, primul- ministru, Parlamentul etc.

          Institutiile politice su 414c27e nt avute in vedere intr-un sens foarte larg, sens ce cuprinde nu numai formele organizatorice si normele, dar chiar si viata acestora si aplicarea normelor.

          Altfel spus, daca expresia “institutii politice” are la inceput un continut juridic, care ramane esential, ei i se adauga un continut politic, care apropie sensibil semnificatia sa de cea de “regimuri politice” (cf. M. Duverger, P. Pactet). Iar regimul politic este, intr-un stat anumit, rezultanta jocului fortelor politice, in principal al partidelor, intr-un anumit cadru institutional si juridic, tinand seama de determinarile istorice, ideologice, economice, dupa cum precizeaza Pierre Pactet.

          Avand in vedere aceste considerente, este important sa studiem alaturi de institutiile oficiale, stabilite prin Constitutie si institutiile de fapt, precum partidele politice si grupurile de presiune, daca nu in complexitatea lor, macar in masura in care privesc exercitiul puterii politice. Ca forme organizatorice prin care cetatenii participa la guvernare, partidele  politice pot fi subiecte ale raporturilor de drept constitutional. De altfel, Constitutia si unele legi (mai ales Legea partidelor politice) stabilesc expres posibilitatea acestora de a fi participante la raporturile ce privesc instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii. Astfel, partidele si formatiunile politice au dreptul de a propune candidati in alegeri.

      Asa cum sustine Maurice Duverger, studiul institutiilor politice permite plasarea dreptului in contextul sociologic si determinarea adevaratei sale semnificatii. Trebuie sa remarcam, de asemenea, ca aceasta asociere exprima evident legatura stransa dintre politic si dreptul constitutional, stiut fiind ca deseori dreptul constitutional este definit ca acea  parte a dreptului care reglementeaza institutiile politice ale statului.

          Observam ca daca toate normele dreptului (normele juridice) reglementeaza relatiile sociale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii, normele dreptului constitutional reglementeaza relatiile fundamentale ce apar in acest proces. Puterea, determinata in continutul si organizarea sa de anumiti factori, este instaurata, iar cei care o detin incearca sa o mentina si sa o exercite in interesul lor. Se impun deci anumite reguli a caror menire este:  a) de a consolida factorii (economici si sociali) care determina continutul puterii – factorii care solicita existenta in stat a unor reguli ce stabilesc drepturi si obligatii in sarcina subiectelor de drept care sa asigure atingerea scopurilor societatii; b) de a reglementa exercitiul acestei puteri in asa fel incat ea sa poata realiza in cele mai bune conditii vointa guvernantilor ca vointa de stat.

          Potrivit conceptiei lui Nicolae Popa dreptul este ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat, care are ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman in principalele relatii din societate, intr-un climat specific manifestarii coexistentei libertatilor, apararii drepturilor esentiale ale omului si justitiei sociale. Din aceasta perspectiva, N. Popa considera ca statul este principala institutie politica, iar norma juridica este o regula generala si obligatorie de conduita al carei scop este acela de a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, in caz de nevoie prin constrangere. In aceasta maniera putem delimita principala sfera a politicii care o constituie participarea la guvernare, determinarea formelor, functiilor si continutului acesteia. Politica include ansamblul aspectelor ce intereseaza statul, modalitatea de a-l conduce.




          Interesat de retinut este faptul ca politica este determinata in continutul sau de stare sociala a unei tari. Apoi, exigentele politicii se reflecta puternic in stat si drept, le imprima acestora trasaturi si functii. Statul si dreptul sunt greu de explicat, cat priveste continutul si forma lor, in afara politicii. Dreptul si statul aceleiasi societati, in aceeasi unitate de timp sunt simetrice ca surse si trasaturi. Este aproape imposibil ca in acelasi timp si loc, in aceeasi societate, sa existe un stat democratic si un drept nedemocratic sau un stat autoritar (dictatura) si un drept democratic. Dreptul si statul evolueaza impreuna, se sprijina reciproc, se coreleaza obiectiv, se conditioneaza reciproc.

          Statul creeaza dreptul si, paradoxal, dreptul delimiteaza  configuratia si actiunile statului. Creand dreptul, statul impune reguli de conduita, norme obligatorii pentru toti. Prin drept statul isi exprima puterea de comanda, formuland exigente economice, sociale, politice. Creand dreptul, statul isi asigura in acelasi timp eficienta si viabilitatea. El devine “paznicul” normelor juridice, intervenind, nu rareori prin forta (violenta), pentru a chema la ordine indivizi care ignora sau incalca prescriptiile normelor.

          Termenul “stat” are doua acceptiuni. Intr-o prima acceptiune, statul reuneste trei elemente, si anume: teritoriul, populatia (natiunea) si suveranitatea (in sensul puterii organizate statal). In aceasta acceptiune statul este sinonim cu tara, el incluzand civilizatia, resursele, oamenii, teritoriul, frontierele, autoritatile etc. Intr-o a doua acceptiune (acceptiunea restransa), prin stat se intelege forma organizata a puterii poporului, mai exact mecanismul sau aparatul statal. Aceasta este o acceptiune strict juridica.

          Potrivit lui Hans Kelsen, statul poate fi caracterizat ca: a) ordine de conduita a oamenilor; b) putere de comanda; c) vointa, distincta de vointa indivizilor, fiind mai mult decat suma vointelor individuale, ea situandu-se deasupra lor.

          Statul este produsul istoriei societatii umane. El a devenit formula juridica  de organizare si de existenta a unei societati, popor sau natiune; a aparut pe o anumita treapta a evolutiei societatii umane din ratiuni multiple, intre care cea mentionata  de Leon Duguit si anume divizarea societatii in guvernanti si guvernati are importanta sa. Structurile si functiile statului au evoluat, dar in esenta statul a ramas acelasi, o putere de comanda, sau, in societatile pluraliste si democratice, un instrument de organizare si conducere a societatii.

       Strict juridic (sau in sens restrans) statul este un ansamblu sistematic de organe de stat (autoritati)- el cuprinzand organe legislative (Parlament), executive (guvernul, presedentia), organe judecatoresti.  In aceste organe de stat  (autoritatile publice) lucreaza demnitari, functionari publici si agenti publici. Prin acestea statul se impune, reglementarile fiind acceptate de bunavoie sau prin constrangere. Democratic sau nu, statul se impune, avand in vedere ca el implica organizare si ordine. Statul are o serie de functii ce sunt de regula examinate sub mai multe ipostaze. Astfel pot fi identificate: functia legislativa, functia executiva, functia jurisdictionala; functii interne si functii externe; functii economice, functii culturale, functii sociale, functii represive etc.

     Trebuie sa precizam faptul ca statul este si persoana juridica, in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligatii (raporturile de drept civil, succesor al mostenirilor vacante, primire de donatii si legate ce-i sunt adresate).







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre drept constitutional









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics