Conceptii privind persoana juridica

Conceptii privind persoana juridica

In doctrina mai veche "persoana juridica" era desemnata prin formula "persoana morala".

Notiunea de persoana juridica s-a nascut in cadrul dreptului privat si ea a fost si este utilizata in toate ramurile de drept.

Savigny a criticat vehement expresia de "persoana morala" deoarece ea poate sa duca la concluzia ca celelalte persoane ar fi imorale.

In dreptul romanesc s-au folosit ambele formule de "persoana juridica" si "persoana morala", dar pe langa aceste doua formule, s-au mai folosit si "persoana fictiva", "persoana legala", "persoana civila". Unori s-a incercat sa se reserve denumirea de persoane sau corpuri morale numai celor care indeplinesc o functie sociala, urmarind direct binele public

Cea dintai afirmatie asupra existentei persoanei juridice se face in Codul Calimach, in articolul 370, unde se vorbeste despre "persoana moraliceasca".

Personalitatea juridica a fiintei colective si aceea a indivizilor ca atare sunt intotdeauna distincte, drepturile si patrimoniul unuia sunt separate de drepturile si patrimoniul celorlalti.

Insasi existenta fiintei colective e independenta de existenta indivizilor care o compun, caci acestia trec, se inlocuiesc, in timp ce ea ramane constanta, in vederea real 858c23i izarii scopului sau supraindividual

In scopul infiintarii unei persoane juridice, mai multe persoane se alatura si isi pun in comun activitatile in vederea unui anumit scop. Spre exemplu, pentru a infiinta o societate pe actiuni de constructii, un numar de persoane depun impreuna un anumit capital, isi numeste organe care sa conduca societatea. Se creeaza astfel o activitate noua, distincta de activitatea fiecarui membru al societatii. Aceasta activitate noua rezulta din "concursul mai multor vointe individuale care converg spre un scop si care se manifesta prin anumite organe"

Societatea are in concluzie o situatie distincta de cea a societatilor, ea constituie o personalitate juridica de sine statatoare.

O prima teorie asupra persoanelor juridice cu un mare rasunet in lume este TEORIA FICTIUNII, fondata de Scoala exegetica si elaborata de juristconsulti ca Friederich Carl von Savigny. Intemeietor al fictiunii este considerat Papa Inocentiu al IV-lea, care fiind nevoit sa rezolve problema daca o corporatie poate fi excomunicata, a raspuns ca aceasta nu exista decat in imaginatia omului, ca nu exista decat o fictiune nascocita de mintea omului.

Conform teoriei fictiunii, personalitatea juridica este o pura creatie a legii. Dupa parerea lui Savigny, in realitatea inconjuratoare se pot identifica numai indivizi. Legea printr-o creatiune a ei proprie, instituie o personalitate juridica separata de aceea a indivizilor, care este, in multe privinte, similara cu aceea posedata de acestia.

Savigny numeste persoanele juridice "subiecte artificiale admise in virtutea unei simple fictiuni", si aceasta pentru ca un adevarat subiect de drept nu poate fi decat o persoana capabila de vointa, si deci capabila de a avea drepturi, adica omul.

In conceptia acestei teoriei, statul prin dreptul pozitiv poate sa infiinteze personalitatile juridice. Statul o face prin lege, cum este cazul societatilor comerciale care sunt toate declarate prin lege persoane juridice. Personalitatea juridica odata creata se desprinde complet de personalitatea juridica a membrilor ei, traind de sine statatoare.

Ceea ce este de criticat la aceasta teorie este faptul ca ea nu recunoaste drept realitate decat personalitatile fizice ale persoanelor. Numai printr-un abuz logic, printr-o fictiune, legea creeaza personalitati.

Succesul acestei teorii a fost asigurat de faptul ca teoria fictiunii recunoaste ca personalitatea juridica este ceva imposibil pe care o numeste fictiune. In realitate, personalitatea juridica a fiecarui membru al societatii luat ca persoana fizica sau in general, nu este o creatie a legii.

Initial teoria fictiunii a fost emisa pentru dreptul privat si din aceasta cauza, personalitatile juridice care nu sunt persoane fizice au si fost numite persoane civile. Teoria fictiunii in dreptul public este total inaplicabila punand in discutie intrebari ca - daca statul creaza personalitati juridice printr-o fictiune, cum se creaza pe sine insusi.

Astfel, problema existentei celei mai importante dintre personalitatile juridice, statul, ramane complet nerezolvata. Autori care au promovat aceasta teorie, Savigny, Laurent, admit ca teoria fictiunii nu se poate aplica in ceea ce priveste statul, care face exceptie. Si, daca se constata chiar o singura exceptie, in care conceptia nu se poate aplica, atunci ea este gresita de la temelie, deci trebuiesc cautate alte solutii.

Esenta acestei teorii, o constituie credinta ca doar persoanele fizice ar putea sa aiba drepturi, deoarece numai ele exista. Totusi, exista drepturi distincte de ale persoanei fizice. Se desprinde de aici o contradictie si, in ideea eliminarii ei nu e de ajuns sa se afirme ca nu exista subiect, in timp ce ar trebui sa existe.

O teorie asemanatoare cu teoria fictiunii este "teoria echivalentei" sustinuta de Böhlau de Bruns. Aceasta teorie este necompleta caci termina acolo unde ar trebui sa inceapa si pune in centrul discutiei problema fara a o rezolva. Aceasta teorie neaga realitatea persoanelor juridice, admitand doar ca exista grupuri de bunuri, patrimonii echivalate in tratamentul lor juridic persoanelor

O alta varianta a teoriei fictiunii este "teoria negatiunii" sau - cum se mai numeste - "teoria interesului" enuntata de Rudolf von Ihering ( Traité du droit romain ). In prima faza Ihering afirma ca pentru el nu exista si nu poate exista alta realitate juridica decat omul fizic. De asemeni nu exista in realitate nici o personalitate juridica care ar fi diferita de cea a indivizilor ce formeaza grupul desemnat ca persoana juridica. Inseamna ca o societate comerciala exista, atunci cand asociatii au anumite drepturi ; totul se reduce astfel la drepturile si obligatiile lui A, B, C persoane fixice. Ihering cu teoria negatiunii enuntata astfel greseste in acelasi fel in care o face teoria fictiunii, pentru ca incearca sa gaseasca in personalitatea fizica, personalitatea juridica fara a prinde nuanta adevarata care corespunde realitatii si anume personalitatea juridica este altceva chiar la persoanele fizice decat individualitatea fizica a fiecaruia dintre noi.

Ihering sustine in continuare ca subiectele persoanelor juridice sunt destinatarii lucrurilor in care consista persoana lor. Conform opiniei lui, Ihering - persoana juridica reprezinta un instrument de mijlocire, de impartire a bunurilor, in concluzie nu are interese, nu are drepturi - interesul este in finalitatea sa al indivizilor, si de aceea dreptul apartine indivizilor.

Aceasta teorie este criticabila intrucat dreptul este o posibilitate de a pretinde o folosinta, cum afirma Del Vecchio si nu e construit de folosinta. In concluzie trebuie tot timpul sa se tina seama distinct de personalitatea entitatii, atat pe cel se se foloseste de patrimoniu dar si organele care-l administreaza.

Brinz, promotor al "teoriei drepturilor fara subiect" reia ideile lui Ihering, sustinand ca ceea ce este esential in drept este scopul. Acesta, forteaza adevaratul inteles al conceptelor diferite intre ele si le face sa coincida : pe de o parte personalizeaza patrimoniul ridicand lucrurile pana la treapta de drept, si pe de alta parte coboara persoanele pana le confunda cu lucrurile.

Teoria negativa radicala, numita "teoria dreptului fara subiect" afirma ca dreptul poate exista fara subiect. Aceasta teorie a fost elaborata in Germania, mai ales de Brinz si reluata de Léon Duguit in Franta. Conform teoriei, in cazul subiectelor de drept colective se constata drepturi dar nu exista titulari ai lor. Ceea ce este in realitate esential este scopul social urmarit : subiectele colective de drept exista doar raportate la acest scop.

Dupa cum se poate observa, aceasta conceptie greseste de la inceput, intrucat nu poate exista un drept fara sa nu fie cineva caruia dreptul sa-i apartina. Tocmai intelesul notiunii de obligatie este ca e cineva care se obliga la ceva dupa cum intelesul notiunii de drept este ca cineva are un drept

Avand ca sablon, principiul fundamental din drept conform cu care dreptul pune intotdeauna mai multe subiecte in relatie, atribuie facultati si pretentii carora le corespund obligatii, termenii promovati de teoria drepturilor fara subiect nu pot avea inteles daca se refera la lucruri, ci doar daca se aplica persoanelor - un lucru nu poate cere nimic dupa cum nu poate fi obligat la nimic. Ca o concluzie a acestei dezbateri, teoria drepturilor fara subiect nu poate fi acceptata pentru ca ea contrazice notiunile fundamentale ale dreptului.

Bekker face o alta distinctie. El, analizand realitatea, observa ca anumite persoane care se folosesc de patrimonii si altele care dispun de patrimonii.

Teoria "proprietatii colective" dupa opinia lui Planiol, persoana fictiva adica asa cum este privita persoana juridica nu este decat un mijloc menit sa simplifice administrarea proprietatii colective.

Din punct de vedere istoric, teoria proprietatii colective reflecta in dezvoltarea persoanei juridice, treapta ce defineste pozitia patrimoniala a societatii comerciale.

In afara de teoria fictiunii si a negatiei personalitatii juridice s-a mai conturat si teoria care considera personalitatea juridica ca o realitate de sine statatoare. In cadrul acestei teorii, unii autori iau personalitatea juridica ca pe o realiate obiectiv externa, alti autori o iau ca pe o relitate psihiologica si altii o privesc exact ca ceea ce este : o realiate pur juridica.

Adeptii personalitatii juridice, ca realitate obiectiva externa - adeptii "sociologiei organice" dupa cum sunt numiti in Franta - reud Worms, Novicow si Fouillée - considera ca notiunea de societate creeaza organismul social, diferitele elemente organice ale societatii. Aceasta teorie priveste societatea ca pe un organism iar persoanele care nu sunt si ele persoane fizice sunt si ele organisme - au viata proprie, traiesc, se nasc dupa reguli similare organismelor noastre fiziologice. Astazi aceasta scoala este considerata ca fiind depasita si nimeni nu mai incearca sa stabileasca vreun paralelism perfect intre realitatea sociala si organismul fiziologic.

"Teoria vointei" considerata ca un fapt psihologic, explicatoare a personalitatii juridice a fost dezbatuta de Rousseau sau de marele cugetator Auguste Compte ( Cours de philosophie positive ), Gierké, Regelsberger - ultimii doi apartinatori ai scolii germane.

Compte in lucrarile sale a deificat societatea, instituind chiar un fel de cult al societatii.

Marele jurist german Gierké in lucrarea "Das Mesen der Menschilden Verbärde" considera ca la baza oricarei personalitati juridice sta o vointa colectiva, un fenomen psihologic pe care-l reduce la ideea de vointa.

Gierké considera ca persoana juridica isi are vointa ei proprie care actioneaza si se exteriorizeaza prin intermediul organelor sale.

Asemanand persoana juridica cu un organism, sufletul corporatiei este vointa unica a acesteia iar corpul este organismul asociatiei

Asemanand personalitatea asociatiei cu un organism, Gierké va adopta aceeasi pozitie individualista ca si Savigny. Desi nu considera individul singurul subiect de drept, va construi notiunea persoanei juridice dupa chipul si asemanarea personalitatii individuale. Acest "realism" considera profesorul A.V.Venedictor nu are nimic comun cu conceptia cu adevarat realista a persoanei juridice ca fenomen social.

Dupa cum intr-un fenomen chimic doua elemente se combina intre ele spre a da un element sintetic care are alte calitati decat acelea ale elementelor componente intocmai astfel, in materia noastra, vointele inlantuindu-se intre ele creeaza ceva nou si comun, vointa colectiva . O asemenea vointa, care bineinteles nu poate exista fara vointa indivizilor, este ceva nou si de sine statator.

O disjunctie clara din punct de vedere juridic intre activitatea fizica si activitatea rationala duce la definitivarea problemei persoanelor juridice. In acest sens, marele juristconsult german Jellinek afirma ca dreptul nu are ca preocupare descoperirea realitatii materiale sau psihologice asa ca psihologia sau stiintele naturii, ci cauta sa descopere aprecieri, imputari. Dreptul porneste de la o realitate, dar operatia pur juridica sta intr-o apreciere.

Personalitatea este o realitate dar o realitate juridica. Realitatea juridica implica un raport care se stabileste intre o realitate exterioara si o conceptie a spiritului, o conceptie intelectuala si doctrinala. Chiar daca e vorba de legi, de ordine juridica, aceste raporturi sunt constiinta juridica pe care ele le stabilesc ; nu se gasesc in natura. Acest spirit pe care il credeaza nu in mod arbitrar dar sub influenta datoriilor primordiale ale ratiunii. Natura insasi organica nu creeaza fiinte care prin ele insele intra in relatie cu dreptul. Aceasta relatie este inainte de toate, o creatie a spiritului.

Jellinek nu distinge notiunea de persoana juridica de aceea a subiectului de drept. Plecand de la ideea Kantiana dintre ceea ce este si ceea ce trebuie sa fie - nu doar persoana fizica dar si cea juridica nu sunt decat un produs al ordinii de drept, nu sunt decat abstractiuni juridice

Pentru Kelsen personalitatea juridica nu este decat un procedeu intelectual artificial, o personificare a normelor ce reglementeaza conduita unui om - persoana fizica sau a unei pluralitati de oameni - persoana juridica.

Persoana juridica este un complex de norme ce imbratiseaza o pluralitate de oameni si chiar statul ; personificarea insa nu este decat un mijloc auxiliar al cunoasterii juridice

In concluzie, realitatea personalitatii juridice nu poate fi cautata in realitatile externe sau psihologice, ci trebuie cautata intr-o operatie a mintii creandu-i astfel o existenta logica. Deci, personalitatea juridica nu poate fi decat o realitate rationala.

Conceptul personalitatii juridice corespunde unor realitati social-economice, raspunde unor cerinte practice de mare actualitate si, pentru aceasta, el este temeinic conturat atat in planul teoriei juridice, cat si in planul tehnicii legislative.

In general, persoanele juridice au fost clasificate in moduri diferite. Spre exemplu : persoane juridice de drept public si persoane juridice de drept privat, sau in dreptul civil este folosita expresia "persoana juridica", in dreptul comercial "agenti economici" sau "societati comerciale", in dreptul constitutional "organe de stat", "partide politice", "organizatii obstesti", in dreptul administrativ "organe de stat", "unitati administrativ-teritoriale".

Mircea Djuvara analizand diferitele conceptii cu privire la personalitatea juridica, atrage atentia asupra faptului ca personalitatea fizica nu trebuie confundata in totul cu personalitatea juridica, asa cum dreptul pozitiv nu trebuie confundat cu dreptul in genere

Tot Mircea Djuvara sustine ca in materie de personalitati fizice exista o realitate preexistenta recunoasterii legale, la fel exista una si in ceea ce priveste personalitatea juridica in genere, si ea nu are caracter fizic propriu-zis. Rolul dreptului pozitiv este sa reglementeze activitatea persoanelor juridice oricare ar fi ele dupa nevoile societatii respective. Legea recunoaste pe unele, pe altele nu le recunoaste, dar realitatea juridica este independenta de recunoasterea legala. Chestiunea acordarii unei personalitati juridice intereseaza foarte de aproape mersul statului. Subiectul colectiv de drept este o realitate, care trebuie recunoscuta si reglementata