Infractiunea si contraventia - asemanari si deosebiri

INFRACTIUNEA SI CONTRAVENTIA - ASEMANARI SI DEOSEBIRI

Infractiunea si elementele ei. Tentativa.

Contraventia. Notiunea, trasaturile si elementele constitutive ale       contraventiei.

Asemanari si deosebiri intre infractiune si contraventie.

Cauzele care inlatura caracterul infractional sau contraventional al faptei.

A. Infractiunea si elementele ei

Infractiunea

Infractiunea este o fapta a omului prin care se aduce atingere unor anumite valori sociale si pentru care cel ce a savarsit o astfel de fapta urmeaza sa suporte pedeapsa.

Articolul 17 din Codul penal defineste infractiunea ca fiind " fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala ".

Infractiunea ca fenomen care se petrece in realitatea sociala are urmatoarele aspecte:

material - reprezinta o manifestare exterioara a individului;

uman - reprezinta o activitate omeneasca;

social - se indreapta impotriva relatiilor sociale;

moral-politic - reprezinta atitudinea morala si politica a faptasului fata de valorile sociale;

juridic - se prezinta o incalcare a unei norme juridice penale.

In notiunea de infractiune, ca regula de drept, se retine ceea ce este esential pentru fapta a fi incriminata si trebuie sa intruneasca trasaturi caracteristice care sa o deosebeasca de alte fapte cum ar fi contraventiile si abaterile care pot fi combatute prin alte mijloace nepenale

Trasaturi esentiale

Codul pena defineste in texte distincte fiecare din cele trei trasaturi esentiale ale infractiunii: pericolul social in art. 18, vinovatia in art. 19 si prevederea in legea penala ca sediu al incriminarii in art. 141.

a.              Pericolul social

Pericolul social este trasatura esentiala a infractiunii care releva aspectul material si social al infractiunii. Fapta este o manifestare a individului in sfera realitatii in cadr 737i88h ul relatiilor sociale, iar fapta care prezinta pericol social reprezinta orice activitate contrara normelor in vigoare, pentru ca impiedica normala desfasurare a relatiilor sociale.

Pericolul social nu este acelasi pentru toate infractiunile, el difera in functie de valoarea sociala primejduita prin fapta penala si poate fi diferit pentru acceasi infractiune in functie de interesul ocrotit intr-un moment sau altul al dezvoltarii sociale.

Valorile sociale a caror vatamare sau periclitare atribuie relevanta penala faptelor prin care li s-a adus atingere sunt enumerate in articolul 1 din Codul penal: " Romania, suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea si intreaga ordine de drept ". Prin ordine de drept sunt cuprinse toate celelalte valori sociale ocrotite de legea penala, cum ar fi: autoritatea publica, relatiile de familie, infaptuirea justitiei, capacitatea de aparare a patriei etc. nenominalizate expres. Referitor la aceste valori sociale trebuie sa tinem seama de prevederile art. 2 din Constitutie.

Elemente

In art. 18 C. Pen. Se prevede ca fapta care prezinta pericol social este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingerea uneia din valorile sociale enumerate in art. 1 c. Pen. Si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse. Din aceasta definitie rezulta:

pericolul social trebuie sa fie generat de savarsirea unei fapte ( actiuni sau infractiuni );

pericolul social sa fie de o asemenea gravitate incat pentru combaterea faptei generatoare sa fie necesara aplicarea unei pedepse.

Forme

Pericolul social ca trasatura a infractiunii este cunoscut sub doua forme:

Pericolul social generic ( abstract ) si pericolul social concret.

pericolul social generic - aprecierea lui are loc pe baza unor date obiective si subiective ca:

imporanta valorii sociale ocrotite;

gravitatea vatamarii ce i se pot aduce;

frecventa faptelor ce se pot savarsi;

persoana faptuitorului;

imprejurarile in care se po savarsi astfel de fapte.

Rezultatul evaluarii generice se materializeaza in cuprinderea faptei in legea penala si prevederea pedepsei intre anumite limite, necesara pentru combaterea acestei fapte si totodata pentru prevenirea ei in viitor.

pericolul social concret - este pericolul pe care il prezinta o fapta concreta savarsita de o persoana si este apreciat de instanta de judecata cu prilejul judecarii faptei; acesta se reflecta in sanctiunea penala aplicata.

b. Vinovatia

Vinovatia reflecta aspectul subiectiv al infractiunii si cuprinde atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta savarsita si de urmarile acesteia.

Potrivit art. 19 alin. 1 C. pen. vinovatia exista " atunci cand fapta care prezinta pericol social este savarsita cu intentie sau din culpa ".

Vinovatia este rezultatul interactiunii a doi factori: constiinta si vointa.

In doctrina penala mai recenta s-a definit vinovatia ca fiind " atitudinea psihica a persoanei care, savarsind cu vointa neconstransa o fapta ce prezinta pericol social, a avut in momentul executarii reprezentarea faptei si a urmarilor realmente periculoase ale acesteia sau, desi nu a avut reprezentarea faptei si a urmarilor, a avut posibilitatea reala, subiectiva a acestei reprezentari ".

Forme

Vinovatia se prezinta sub 2 forme principale: intentia ( dolul ) si culpa ( greseala ) la care se adauga, pentru unele infractiuni o forma mixta denumita intentie depasita sau praeterintentia.

Intentia - este forma principala de vinovatie, definita de art. 19 din C. Pen. Si reprezinta atitudinea psihica a faptuitorului rezultand din prevederea rezultatului faptei sale si urmarirea acelui rezultat prin savarsirea faptei, ori numai acceptarea acelui rezultat.

Intentia este cunoscuta sub doua modalitati: directa si indirecta.

Intentia directa - este prevazuta de art. 19, pct. 1, lit. A si c; se caracterizeaza prin prevederea rezultatului faptei si urmarirea acelui rezultat prin savarsirea faptei. Aceasta se deduce din observarea imprejurarilor in care se savarseste fapta, vointa de a savarsi fapta, urmarirea rezultatului, motivarea savarsirii faptei.

Intentia indirecta - prezentata de art. 19, pct. 1, lit. b, c si p se caracterizeaza prin faptul ca autorul desi prevede rezultatul faptei nu-l urmareste ci numai accepta eventualitatea producerii lui. Intentia indirecta se caracterizeaza prin atitudinea indiferenta fata de rezultatul socialmente periculos, posibil dar nu dorit al faptei sale si acceptarea eventualitatii producerii lui.

Culpa - ca forma a vinovatiei este definita de art. 19 pct. 2 din C. Pen. Si consta in atitudinea psihica a faptuitorului care " prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce ", ori " nu prevede rezultatul faptei sale, desi putea si trebuia sa-l prevada ".

Culpa este cunoscuta sub doua modalitati: culpa cu prevedere sau usurinta si culpa simpla ( greseala).

Culpa cu prevedere ( sau usurinta ) - se caracterizeaza prin aceea ca faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care nu-l urmareste, nu-l accepta si considera fara temei ca acesta nu se va produce.

Culpa simpla ( greseala ) sau culpa fara prevedere, neglijenta sau greseala - se caracterizeaza prin aceea ca faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.

c. Prevederea faptei in legea penala

O fapta care prezinta pericol social, chiar daca a fost savarsita cu vinovatie, nu poate fi considerata si calificata ca infractiune decat daca este prevazuta si sanctionata de lege.

Art. 2 din C. Pen. denumit " Legalitatea incriminarii " dispune ca:         " Legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte ".

Orice infractiune trebuie sa fie prevazuta de legea penala, dar nu orice fapta prevazuta de legea penala este si infractiune deoarece prevederea in lege este doar o trasatura a acesteia pe langa celelalte de a prezenta pericol social si de a fi comisa cu vinovatie.

Continutul infractiunii

a.          Obiectul infractiunii

Infractiunea ca fapta a individului ca manifestare a acestuia in sfera relatiilor sociale este periculoasa pentru valorile sociale.

Valorile sociale aratate in art. 1 C. Pen. sunt: " Romania, suveranitatea, independenta si unitatea statului, proprietatea, persoana si drepturile acesteia, precum si intreaga ordine de drept ". Aceste valori si relatiile sociale create in jurul si datorita acestora, ce sunt ocrotite impotriva infractiunilor, devin obiect al infractiunii.

Aspecte

Obiect juridic general - format din totalitatea relatiilor sociale ocrotite prin normele dreptului penal;

Obiectul juridic generic ( de grup ) - este format din grupul, manunchiul de valori sociale de aceiasi natura ocrotite prin normele penale si este comun pentru un grup de infractiuni, asa cum sunt impartite in Codul penal partea speciala, infractiuni contra statului, infractiuni contra persoanei, infractiuni contra patrimoniului, infractiuni contra infaptuirii justitiei etc.

Obiect juridic specific - este valoarea sociala concreta careia i se aduce atingere prin infractiune. Aceasta categorie de obiect serveste la determinarea individualitatii unei infractiuni in cadrul uni grup.

Obiect material - obiect material nu au toate infractiunile, ci doar acelea la care valoarea sociala este exprimata printr-o entitate materiala.

Obiect juridic complex. Este specific infractiunilor complexe format din obiect juridic principal si secundar. Lezeaza o relatie sociala principala si una secundara cum ar fi talharia ( apararea avutului personal si relatiile sociale cu privire la persoana ).

De remarcat ca obiectul juridic exista la orice infractiune.

b. Subiectul infractiunii

Subiectul activ al infractiunii este persoana fizica ce a savarsit fapta direct si nemijlocit ( in calitate de autor ) ori a participat la savarsirea infractiunii ( in calitate de instigator ori complice ).

Subiect pasiv al infractiunii sau parte vatamata este persoana fizica sau juridica titulara a valorii sociale impotriva careia s-a indreptat infractiunea si care sufera raul cauzat prin infractiune.

Conditii

Pentru a fi subiect activ al infractiunii persoana fizica trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

sa aiba varsta ceruta de lege:

Pana la varsta de 14 ani se prezuma absolut ca minorul nu are discernamant, adica nu are dezvoltarea psiho-fizica necesara pentru a-si da seama de rezonanta sociala a faptelor sale, sa poata fi stapan pe ele ( art. 99 alin. 1 C. Pen. ).

Avand in vedere ca nici dupa varsta de 14 ani dezvoltarea biopsihica a persoanei nu este suficienta totdeauna, in legislatia penala s-a prevazut ca minorul intre 14 si 16 ani va raspunde penal numai daca se dovedeste ca in savarsirea faptei concrete a avut discernamant ( art. 99 alin. 2 C. Pen.)

Minorul care a implinit varsta de 16 ani este prezumat ca are capacitate   penala ( art. 99 alin. 3 C. Pen. ).

sa fie responsabil

Adica starea psihofizica sa-i permita sa inteleaga caracterul general al faptelor sale ( actiuni sau inactiuni ) sa-si dea seama de valoarea si urmarile acestora precum si de a dispune de capacitatea de a-si determina si dirija in mod normal vointa in raport cu propriile fapte.

libertatea de vointa si actiune:

Este conditia generala a subiectului activ al infractiunii, ce presupune ca aceasta a decis in mod liber asupra savarsirii faptei si a avut libertatea de hotarare si libertatea de actiune potrivit propriei sale vointei.

Daca faptuitorul a actionat sub imperiul constrangerii fizice sau constrangerii morale, fapta nu mai este imputabila acestuia si fiind savarsita fara vinovatie nu este infractiune ( art. 46 C. Pen. ).

c. Latura obiectiva a infractiunii

Latura obiectiva a continutului constitutiv al infractiunii, desemneaza totalitatea conditiilor cerute de norma de incriminarea privitoare la actul de conduita pentru existenta infractiunii.

Continut

elementul material - desemneaza actul de conduita interzis prin norma de incriminare (este continutul juridic al infractiunii). Sub acest aspect este elementul esential al oricarei infractiuni daca avem in vedere ca infractiunea este fapta periculoasa, savarsita  cu vinovatie si prevazuta de lege (aici este vorba de actiune si inactiune de care am vorbit la infractiune).

urmarea imediata - producerea unei vatamari.

Vatamarea adusa valorii sociale ocrotite prin fapta interzisa reprezinta tocmai urmarea socialmente periculoasa - element al laturii obiective a continutului constitutiv al infractiunii.

Urmarea socialmente periculoasa trebuie sa fie imediata, adica sa fie rezultatul nemijlocit al actiunii si nu un rezultat mijlocit, indepartat.

legatura de cauzalitate - intre actiunea ori inactiunea faptuitorului si rezultatul acesteia ( urmarea imediata ). Este liantul intre elementul material ( cauza ) si urmarea imediata ( efectul ) cerut de lege pentru existenta infractiunii.

d. Latura subiectiva

Ca element al continutului constitutiv al infractiunii latura subiectiva cuprinde totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la atitudinea, constiinta si vointa infractorului fata de fapta si urmarile acesteia, pentru caracterizarea faptei ca infractiune.

Elementul subiectiv reprezinta atitudinea psihica a persoanei care a savarsit o fapta, fata de fapta si urmarile acesteia, atitudine exprimata in vinovatia ceruta de lege pentru existenta acelei infractiuni.

Cerinte

Cerintele esentiale pentru elementul subiectiv sunt: mobilul ( sau cauza interna a actului de conduita ) si scopul ( telul urmarit pentru savarsirea faptei ).

mobilul - desemneaza acel sentiment ( dorinta, tendinta, pasiune ) ce a condus la nasterea in mintea faptuitorului a ideii savarsirii unei anumite fapte. Existenta mobilului in savarsirea faptelor infractionale apreciaza ca un indiciu de normalitate psihica a faptuitorului. Lipsa unui mobil, a unei motivatii a faptei este un indiciu de anormalitate psihica a faptuitorului ce impune cercetarea responsabilitatii acesteia.

scopul sau telul - intregeste elementul subiectiv al infractiunii si presupune reprezentarea clara a rezultatului faptei de catre faptuitor.

Scopul apare in continutul juridic al infractiunii, dar destul de rar si desemnand o finalitate ce se situeaza in afara infractiunii. Va fi indeplinita aceasta cerinta esentiala cand faptuitorul a urmarit realizarea scopului prevazut de lege, indiferent daca acest scop a fost atins sau nu prin savarsirea faptei, elementul subiectiv luand forma intentiei calificate prin scop ( ex. tradarea, inselaciunea ).

B. Tentativa ( art. 29, C. Pen. )

Tentativa este forma de infractiune care se situeaza in faza de executare a infractiunii, intre inceputul executarii actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective si producerea rezultatului socialmente periculos.

Tentativa este prevazuta in art. 20 C. Pen. si " consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executarea care a fost insa intrerupta sau nu si-a produs efectul ".

Tentativa este deci o forma imperfecta a infractiunii caci intotdeauna rezultatul nu se va produce fie datorita intreruperii actului de executare, fie datorita altor imprejurari, cand actul de executare a fost efectuat in intregime.

Conditiile tentativei

existenta unei hotarari de a savarsi infractiunea. Aceasta conditie se deduce din dispozitiile art. 20 C. Pen. care prevad ca: tentativa consta n punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea;

punerea in executare a hotararii infractionale, adica realizarea actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective. Executarea infractiunii incepe nemijlocit de la punctul in care se sfarsesc actele preparatorii si se intinde pana la punctul unde se consuma infractiunea; tot ceea ce se cuprinde intre aceste doua limite extreme constituie acte de executare.

intreruperea executarii hotararii infractionale, adica rezultatul ( efectul ) sa nu se fi produs.

Modalitatile tentativei

- tentativa intrerupta ( alin 1 al art.20 C.pen.) - se numeste si tentativa simpla, neterminata, imperfecta, indepartata. Se caracterizeaza prin punerea in executarea hotararii de a savarsi o infractiune, executare care a fost dusa pana la capat, iar rezultatul nu se produce ( trage cu arma si cel ochit se fereste; sau administrarea unei doze de otrava, dar tratamentul a salvat victima ).

tentativa relativ improprie ( alin 2 al art.20 C.pen.) - se caracterizeaza ca orice tentativa prin punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care este realizata in intregime, dar consumarea infractiunii nu a fost posibila datorita ineficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite, ori datorita imprejurarii ca in timpul cand s-au savarsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.

tentativa absolut improprie ( sau tentativa absurda ) - se caracterizeaza prin punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care este dusa pana la sfarsit, dar rezultatul nu se produce datorita modului gresit de concepere a actiunii ( incercarea de a ucide o persoana cu vraji sau cu farmece ).

De altfel in art.20 al C.pen. se arata ca " nu exista tentativa atunci cand imposibilitatea de consumare a infractiunii este datorita modului cum a fost conceputa executarea  ".

Incriminarea tentativei

Codul penal a adoptat sistemul incriminarii limitate a tentativei, prevazand in art.21 alin.1 ca o tentativa se pedepseste numai cand legea prevede expres aceasta.

Potrivit dispozitiilor din art.21 alin.2 C.pen., tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa intre jumatatea minimului special si jumatatea maximului special al pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea consumata, fara ca maximul pedepsei stabilite pentru tentativa sa fie mai mic decat minimul general al pedepsei. Faptuitorul care a desistat de buna voie si a impiedicat producerea rezultatului, inainte de a fi descoperita fapta lui este aparat de pedeapsa ( art.22 C.pen. ).

Contraventia. Notiune, trasaturi si elemente constitutive

Notiune

Conform Legii nr.32 / 1968 care o defineste, contraventia este " fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea si este prevazuta si sanctionata ca atare prin legi, decrete sau prin acte normative aratate in Lege ".

In aceasta situatie, subiectul activ este autoritatea statala, care trage la raspundere persoanele vinovate de savarsirea faptelor ilicite, aplicand sanctiuni juridice.

Subiectul pasiv este autorul faptei ilicite, cel asupra caruia se aplica sanctiunile. Orice persoana exceptand minorii care nu au implinit 14 ani, indiferent daca este cetatean roman, cetatean al altui stat sau persoana fara cetatenie poate fi pasibila de raspundere. Exceptie fac militarii in termen in cazul carora art. 44 din Legea 32 / 1968 prevede inlocuirea raspunderii contraventionale cu raspundere administrativ-disciplinara.

2.2. Trasaturi si elemente constitutive

a.          Vinovatia

Trebuie aratat ca pentru a exista o contraventie aceasta ca si in dreptul penal trebuie savarsit cu vinovatie.

Astfel, fapta si urmarile ei sunt concepute imediat si orientate de constiinta. Constiinta delibereaza asupra modului de savarsire a faptei si a motivelor care pot determina luarea unor hotarari si, pe cele de consecinta, decide daca fapta asupra careia s-a purtat deliberarea urmeaza sa fie savarsita.

Odata luata o hotarare urmeaza o trecere de la manifestarea de constiinta la manifestarea de vointa. Vointa de a savarsi o fapta este factorul care determina ca fapta respectiva sa fie imputata persoanei care a savarsit-o. Aceasta vointa trebuie manifestata in mod liber.

b.          Pericolul social mai redus

Trebuie avut in vedere faptul ca acest pericol nu este atat de grav ca a unei infractiuni prin insusi modul cum este conceputa si savarsita si in acest fel nu lezeaza si nu produce tulburari insemnate bunului mers al societatii, ci incalca o regula minora sau produce o fapta de mai mica importanta.

c.          Prevederea contraventiei in legi si acte normative

Putem arata ca in afara de Parlament care emana legi mai au dreptul:

Guvernul Romaniei, Consiliile Judetene, Consiliul general al Primariei Capitalei, Consiliile Municipale Orasenesti.

Actele normative prin care se stabilesc si sanctioneaza contraventii intra in vigoare in termen de 10 zile de la aducerea lor la cunostinta publica in afara de cazul cand ele prevad un termen mai lung.

In cazuri urgente, actele normative pot prevedea intrarea in vigoare in termen mai scurt.

In cazuri urgente, actele normative pot prevedea intrarea in vigoare in termen mai scurt.

Nu constituie contraventie fapta savarsita

in stare de legitima aparare;

din cauza unei intamplari ce nu putea fi prevazuta sau inlaturata;

din constrangere, eroare de fapt sau in stare de necesitate;

de o persoana care din cauza starii mintale sau din cauza unei infirmitati nu poate raspunde de fapta imputata;

de un minor sub 14 ani.

Sanctiuni

Legea nr.32 / 1968, legea cadru reglementeaza doua categorii de sanctiuni principale: avertismentul si amenda si o sanctiune complementara: confiscarea.

Unele acte normative prevad si inchisoarea contraventionala.

Sanctiunile se aplica persoanelor fizice care au savarsit contraventiile.

Sanctiunile pot fi aplicate si persoanelor juridice numai daca aceasta se prevede prin legile in vigoare. Amenzile aplicate persoanelor juridice vor fi imputate de acestea persoanelor vinovate.

A.         Avertismentul - prevazut de art. B din Legea 32 / 1968 este sanctionarea cea mai usoara care se aplica faptuitorului in cazul savarsirii unei contraventii care prezinta un grad de pericol social redus. Consta in atragerea atentiei contravenientului asupra pericolului faptei sale si in recomandarea ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale.

Avertismentul este o sanctiune morala si se deosebeste de amenda care este o sanctiune generala. Pe langa elementul de mustrare, avertismentul cuprinde si pe cel de atentionare cu privire la conduita ce trebuie avuta in viitor.

Prin insasi natura si scopul sau educativ, avertismentul se adreseaza oral contravenientului la constatarea faptelor.

B.         Amenda este sanctiunea contraventionala, cea mai importanta, specifica dreptului administrativ si consta intr-o suma de bani pe care contravenientul trebuie sa o plateasca cand savarseste o contraventie, gradul de pericol fiind cel care determina cuantumul amenzii. Actele normative prevad limite minime si maxime ale amenzii, acestea dublandu-se uneori in cazul repetarii savarsirii contraventiei si atunci cand contravenientul este persoana juridica.

Sarcina individualizarii amenzii revine organului competent sa aplice sanctiunea care va aprecia, de la caz la caz, in limitele prevazute de actul normativ, in functie de imprejurarile in care fapta a fost savarsita, urmarile ei, persoana etc.

Amenzile se fac venit la bugetul de stat, daca unele acte normative nu prevad altfel.

C.        Confiscarea - insoteste sanctiunea principala; de obicei amenda sau inchisoarea contraventionala fiind o masura care poate fi luata numai daca este prevazuta expres in actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei.

Ca sanctiune complementara ea consta in trecerea in proprietatea statului fara plata a anumitor bunuri care au legatura cu fapta ilicita.

Sunt supuse confiscarii, daca confiscarea este prevazuta expres in actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei:

a.          lucruri produse prin contraventie;

b.          lucruri care au servit la savarsirea contraventiei, daca sunt ale contravenientului;

c.          lucruri dobandite prin savarsirea contraventiei daca nu sunt restituite persoanei vatamate.

Lucrurile a caror detinere sau circulatie este interzisa vor fi supuse confiscarii independent de conditiile prevazute in actele normative.

Daca aceeasi persoana a savarsit mai multe contraventii sanctionate cu amenda, sanctiunea se aplica pentru fiecare contraventie in parte.

Contraventia se constata printr-un proces -verbal incheiat de persoane anume prevazute in actul normativ care stabileste si sanctioneaza contraventia:

De primar, de ofiterii si subofiterii de politie si jandarmerie, precum si de sefii de servicii sau sectii ori asimilatii acestora din institutiile publice, anume imputerniciti de sefii institutiei respective.

Asemanari si deosebiri intre infractiune si contraventie

Asemanarile si deosebirile intre infractiune si contraventie rezulta cu deosebita claritate din definitia data acestora de legislativ si prezentate mai sus.

a.          Gradul de pericol social al faptei

Este mai redus in cazul contraventiei. Spre exemplu, diferenta mare dintre pericolul social pe care il reprezinta infractiunea de furt, comis prin spargerea unui magazin comercial, fata de contraventia care consta in neridicarea gunoiului menajer de catre unitatea specializata.

b.          Vinovatia

Ca si in cazul infractiunii, in materie contraventionala vinovatia autorului se prezinta sub forma de:

intentie

directa ( autorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea lui. Exemplu: o persoana, desi stie ca nu are voie sa patrunda intr-un parametru pazit, cunoscand faptul ca aceasta constituie contraventie, urmareste totusi patrunderea in incinta acestuia );

indirecta ( autorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui. Exemplu: conducerea cu buna stiinta a unui autovehicul neetanseizat ce transporta materiale antiderapante, gunoi menajer, pe care il imprastie pe strada, cu toate ca soferul nu doreste acest lucru );

culpa ( autorul prevede rezultatul actiunii sau inactiunii sale dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce sau in situatia in care autorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada. Exemplu: punerea in vanzare a unor produse alimentare, farmaceutice etc. fara controlul organelor de specialitate ( sanitar veterinar, agentia nationala a medicamentelor ) autorul prevazand ca cei care le consuma s-ar putea imbolnavi, neurmarind producerea imbolnavirii, socotind fara temei ca aceasta nu se va produce.

c.          Fapta sa fie incriminata de lege

Fapta ilicita trebuie sa fie prevazuta de un act normativ.

Desi aceste trasaturi esentiale intrunite cumulativ pot duce la sanctionarea unor persoane vinovate, exista si cauze care le inlatura raspunderea.

Cauzele care inlatura caracterul penal sau contraventional al faptei

Sunt acele imprejurari, stari ori situatii a caror existenta in timpul savarsirii faptei nu conduc la materializarea uneia din trasaturile esentiale ale infractiunii sau contraventiei - vinovatia - si in consecinta, fapta astfel comisa nu mai poate atrage raspunderea contraventionala. Aceste cauze sunt legitima aparare, cazul fortuit, constrangerea, eroarea de fapt, starea de necesitate, iresponsabilitatea si minoritatea faptuitorului.

Atunci cand personalul de paza constata ca persoana ce a savarsit o fapta cu caracter penal sau contraventional se afla in una din situatiile de mai sus, nu va mai intocmi acte de constatare, luand alte masuri.

a.          Legitima aparare - presupune acea situatie in care persoana savarseste diferite fapte penale pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altei persoane sau impotriva unui interes public si care pun in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.

b.          Cazul fortuit - consta intr-o imprejurare sau eveniment ce se suprapune in mod imprevizibil peste o actiune sau inactiune a unei persoane, producand consecinte pe care autorul nu le-a intuit si nici nu putea sa le intuiasca.

Asemenea imprejurari, evenimente sau intamplari care nu sunt urmarite si nici acceptate de autor, fiind produse independent de vointa sa in mod obiectiv pot fi diverse: alunecari de teren, avalanse, scurt circuit electric, explozie, stare de soc, lesin, trasnet etc.

c.          Constrangerea - reprezinta o alta cauza care inlatura caracterul penal sau contraventional si se manifesta sub doua forme: constrangerea  fizica si constrangerea morala.

fizica - consta in presiunea directa care se exercita, in orice mod de catre o persoana asupra altei persoane, pe care o lipseste de libertatea de hotarare si actiune, determinand-o sa comita o fapta de natura contraventionala;

morala - consta in presiunea fizica pe care o exercita o persoana asupra altei persoane, determinand-o, impotriva vointei sale, sa savarseasca o fapta de natura contraventionala.

d.          Eroarea de fapt - consta in nerecunoasterea de catre faptuitor, in momentul savarsirii unei fapte de natura penala sau contraventionala, a existentei unei stari, situatii ori imprejurari de care a depins caracterul penal sau contraventional al acesteia.

In acest caz este necesar sa se comita o fapta de natura contraventionala si autorul sa nu cunoasca, in momentul savarsirii, o imprejurare ori o stare de fapt care determina, independent de vointa sa, caracterul contraventional al actiunii ori inactiunii sale. ( Exemplu: datorita neinstalarii unor indicatoare de restrictie, o persoana nu a cunoscut ca nu are voie sa patrunda cu autoturismul intr-un parc ).

e.          Starea de necesitate - este situatia in care un pericol iminent determina o persoana sa comita o fapta de natura penala sau contraventionala, pentru a salva viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a  altei persoane sau un bun important al sau, al altuia sau un interes public.

Starea de necesitate presupune existenta unui pericol obiectiv, iminent, inevitabil si indreptat impotriva unor valori ocrotite de lege iar fapta savarsita pentru inlaturarea lui sa fie absolut necesara si de natura contraventionala.

De asemenea, pericolul ( natural sau social ) trebuie sa fie real, evident, concludent si nu o simpla impresie sau banuiala. Totodata, pericolul trebuie sa fie grav pentru valorile amintite, sa le puna in certa primejdie integritatea, sa nu poata fi altfel inlaturat decat prin fapta de natura contraventionala respectiva, iar urmarile, consecintele negative ale faptei sa fie mai mici decat primejdiile ce s-ar fi produc daca valorile nu ar fi fost salvate. Nu se considera ca savarsita in stare de necesitate fapta ce cauzeaza urmari vadit mai grave decat cele ce s-ar fi putut produce in conditiile in care pericolul nu era inlaturat.

Starea de necesitate se deosebeste, atat de legitima aparare, cat si de cazul fortuit, prin aceea ca, la legitima aparare, pericolul se datoreaza unei agresiuni voite, constiente, iar in starea de necesitate, pericolul este determinat de o intamplare. La cazul fortuit, fapta contraventionala se produce din cauza unei imprejurari ce nu putea fi prevazuta, deci, indiferent de vointa autorului, iar la starea de necesitate, contraventia se savarseste in conditiile unui pericol iminent si care nu poate fi inlaturat altfel. Prin urmare, contravenientul este constient de imprejurarile comiterii faptei, dar efectele acestora nu le poate inlatura in alt mod. Exemplu: Conform art. 26 lt. B din Legea nr. 18 / 1996, parasirea postului de catre un agent de paza constituie contraventie. Daca acesta a parasit pentru a salva anumite bunuri importante de la incendiu ce a izbucnit in apropierea postului sau, ne aflam in prezenta starii de necesitate si in aceste conditii, fapta sa nu are caracter contraventional.

f.            Iresponsabilitatea - este starea de incapacitate psihica a unei persoane care, datorita starii mintale ori a unei infirmitati sau a altei cauze nu poate sa-si dea seama, in momentul savarsirii unei fapte, de actiunile sau inactiunile sale.

Este, deci, starea in care o persoana nu-si poate dirija in mod normal actiunile, avand spiritul de prevedere diminuat ori alterat.

Iresponsabilitatea presupune lipsa de discernamant a unei persoane, respectiv starea de inconstienta a acesteia, existenta in timpul savarsirii unei fapte de natura contraventionala.

Daca o fapta este comisa de o persoana care sufera de o boala mintala, este evident ca aceasta nu poate raspunde contraventional, caracterul ilegal al faptei sale fiind inlaturat tocmai de discernamantul alterat pe care il are.