Norme conflictuale in materia dreptului comercial

NORME CONFLICTUALE IN MATERIA DREPTULUI COMERCIAL

1. NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND SUBIECTELE DREPTULUI COMERCIAL

1.1. Legea aplicabila calitatii de comerciant si domeniul ei

In principal, calitatea de comerciant este determinata de legea statului unde persoana fizica sau juridica a obtinut autorizarea de a desfasura activitati economice sau unde este inmatriculata.

In subsidiar, in lipsa de autorizatie de inmatriculare sau daca persoana a obtinut mai multe autorizatii ori este inmatriculata in mai multe state, se aplica legea statului unde functioneaza conducerea activitatii ei economice.

Legea aplicabila calitatii de comerciant reglementeaza ind 818b14i eosebi:

a)      criteriile pentru dobandirea acestei calitati;

b)      dovada calitatii de comerciant;

c)      conditiile de exercitare a activitatii comerciale (inclusiv incompatibilitatile, interdictiile, decaderile si autorizatiile);

d)      obligatiile profesionale ale comerciantului;

e)      incetarea calitatii de comerciant.

Legea aplicabila fondului de comert si domeniul ei

In planul dreptului international privat fondul de comert este asimilat unui bun imobil, fiind supus legii locului situarii sale (tex rei sitae).

Daca fondul de comert se afla pe teritoriul mai multor state, pentru fiecare ansamblu de bunuri se aplica legea statului pe teritoriul caruia se afla acesta.

Legea aplicabila fondului de comert reglementeaza:

a)      stabilirea elementelor acestuia;

b)      actele juridice privind fondul de comert;

c)      actiunile ce se pot exercita;

d)      transmiterea prin mostenire.

Legea aplicabila societatilor comerciale si domeniul ei

Statutul organic al societatii comerciale este carmuit de legea sa nationala (tex societatis).

Nationalitatea societatii comerciale se determina, in principal, dupa sediul social.

Prin acte normative internationale bi sau multilaterale este prevazut si un cnteriu special pentru stabilirea nationalitatii si anume acela al controlului. De exemplu: Conventia de la Washington din 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si persoane ale altor state, precum si acordurile bilaterale de promovare si protejare reciproca a investitiilor.

Asociatia in participatiune, fiind lipsita de personalitate juridica, este supusa legii statului pe teritoriul caruia se afla centrul principal de conducere si gestiune a

activitatii.

Legea statutului organic al societatii comerciale carmuieste indeosebi:

capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu;

modul de dobandire si pierdere a calitatii de asociat;

drepturile si obligatiile asociatului;

organizarea si functionarea societatii comerciale;

dizolvarea si lichidarea

Cu titlu de exceptie:

a)      procedura constituirii societatii comerciale este supusa lex {ori;

b)      regimul bunurilor din patrimoniul societatii este supus lex rei sitae;

c)      formalitatile de publicitate urmeaza regula iocus regit actum;

d)      fondul de comert este supus lex rei sitae.

1.4. Legea aplicabila filialelor, sucursalelor si reprezentantelor societatilor comerciale straine in Romania si domeniul ei

Intrucat filialele societatilor comerciale straine in Romania sunt persoane juridice romane, statutul lor organic este supus legii romane (ca lex societatis).

Statutul organic al sucursalelor si reprezentantelor din Romania ale societatilor comerciale straine sunt supuse legii nationale a societatii - mama.

Raportul de reprezentare dintre societatea comerciala straina si reprezentanta ei din Romania este supusa legii romane (ca lege a locului unde reprezentantul (intermediarul) isi exercita imputernicirea, daca partile nu au convenit altfel {lex voluntatis).

Continutul capacitatii de folosinta al sucursalelor sau reprezentantelor din Romania este guvernat si de normele privind conditia juridica a strainului in Romania.

Procedura privind constituirea si functionarea sucursalei sau reprezentantei sunt supuse lex fori.

Raspunderea civila a societatii comerciale din strainatate pentru actele reprezentantei sale din Romania, este supusa, ca regula, legii romane.

1.5. Legea aplicabila lichidarii judiciare (falimentului) si altor cazuri de incetare a platilor, si domeniul ei

Falimentul este supus legii locului unde se afla principala sursa de bunuri supusa falimentului {lex rei sitae).

Cand comerciantul cu sediul intr-o tara are filiale sau sucursale in alta (alte) tara (tari), intrucat acestea au un fond de comert distinct de cel de la sediul societatii-mama, apare problema legii aplicabile acestor forme exogene.

Sunt cristalizate, in general, doua teorii, si anume:

teoria unitatii si universalitatii falimentului - potrivit careia competenta declararii falimentului apartine instantei sediului principal al comerciantului, iar acesta va aplica propria lege materiala, asupra tuturor maselor de bunuri, indiferent de tara in care se afla;

teoria pluralitatii si teritorialitatii falimentului - conform careia falimentul poate fi declarat in orice tara in care exista o filiala, o sucursala sau o masa de bunuri apartinand debitorului, iar fiecare faliment este supus legii locale, aceasta avand o aplicatie teritoriala.

In dreptul nostru, solutia de principiu este aceea a pluralitatii si teritorialitatii falimentului. Aceasta inseamna ca, daca un comerciant cu sediul principal in strainatate are si mase de bunuri in Romania, instanta romana este competenta sa declare falimentul pentru bunurile aflate in tara noastra, legea aplicabila fiind cea romana.

Reprezentanta, agentia sau alte forme echivalente nu au, in principiu, un capital propriu, astfel ca nu se pune problema unui faliment distinct de cel al societatii-mama.

Legea falimentului reglementeaza indeosebi:

1. calitatea de comerciant a debitorului;
2. criteriul de fond care justifica falimentul (de ex.: incetarea platilor; insolvabilitatea; pierderea increderii creditorilor, etc. - in raport de sistemul de drept aplicabil);
3. masurile preventive ce pot fi luate, ca de pilda: moratoriul; concordatul; reorganizarea; suspendarea platilor, s.a.;
4. subiectii care pot cere falimentul debitorului;
5. categoriile de subiecti implicati in procedura falimentului (de exemplu: judecatorul unic, lichidatorul, administratorul, etc.) si competentele acestora;
6. efectele falimentului asupra capacitatii de exercitiu a debitorului, precum si asupra personalitatii juridice a acestuia;
7. efectele falimentului unei societati de persoane asupra asociatilor (care raspund solidar si nelimitat pentru datoriile sociale);
8. efectele falimentului asupra drepturilor creditorilor si asupra actelor juridice incheiate de debitor;
9. efectele lichidarii judiciare (posibilitatile de realizare a activului; cele de plata a pasivului; posibilitatile de distribuire a beneficiului de lichidare, etc);
10. aspectele privind raspunderea membrilor organelor de conducere ale societatii falite.

2. NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND CONTRACTELE COMERCIALE INTERNATIONALE (IN GENERAL)

2.1. Conditiile de fond ale contractului

In principal, partile pot alege legea aplicabila contractului {lex voluntatis).

Autonomia de vointa a partilor poate fi restransa cand exista clauze prestabilite (de exemplu: contracte tip; contracte de adeziune; conditii generale, etc).

Daca partile au facut trimitere in contractul incheiat la uzantele comerciale internationale, acestea trebuie considerate, in principiu, ca receptionate contractual.

In lipsa unei legi alese de parti {lex voluntatis), contractul este supus legii statului cu care prezinta legaturile cele mai stranse.

Se considera ca exista asemenea legaturi cu legea statului in care debitorul prestatiei caracteristice are, la data incheierii contractului, dupa caz, domiciliul sau, in lipsa, resedinta, ori fondul de comert sau sediul statutar.

Conventia europeana de arbitraj comercial international, incheiata la Geneva in 1961, prevede ca partile sunt libere sa determine legea pe care arbitrii trebuie sa o aplice fondului litigiului. Daca nu au indicat o asemenea lege, arbitrii vor aplica legea desemnata de norma conflictuala considerata potrivita in speta.

Domeniul legii aplicabile contractului comercial international coincide, in principiu, cu domeniul de aplicare a legii actului juridic, in general.

2.2. Conditiile de forma ale contractului

Forma contractului comercial international este stabilita, de regula, de legea care se aplica conditiilor de fond ale acesteia.

Contractul se considera totusi valabil din punct de vedere al formei daca:

1. partile care se gasesc, la data cand l-au incheiat, in state diferite, au indeplinit conditiile de forma prevazute de legea unuia dintre aceste state;
2. reprezentantul partii a indeplinit conditiile de forma ale statului unde s-a aflat in momentul incheierii contractului