Dreptul fundamental al omului la un mediu sanatos

Dezvoltarea dreptului mediului ca fundament al dreptului omului la un mediu sanatos

Dezvoltarea dreptului mediului ca instrument nou de protectie a mediului necesar sanatatii oamenilor si vietii, este desigur i 959i82j mplicata in recunoasterea valorilor fundamentale consacrate in declaratiile drepturilor si libertatilor publice.

Dreptul mediului a condus la lungi dezbateri privind existenta dreptului omului la un mediu satisfacator.

Pe plan international numeroase declaratii consacra recunoasterea unui drept al omului la mediu, ca expresie a importantei fundamentale a mediului pentru om. In acest sens declaratia de la Stockholm (1972) mentioneaza: "omul are un drept fundamental la libertate, la egalitate si la conditii de viata satisfacatoare, intr-un mediu a carui calitate ii permite sa traiasca in demnitate si buna stare. Este o datorie de onoare de a proteja si ameliora mediul pentru generatiile prezente si viitoare (principiul 1)".

Charta africana a drepturilor omului si ale popoarelor (Nairobi - 28 iunie 1981) proclama in art.24: "toate popoarele au dreptul la un mediu satisfacator, propice dezvoltarii lor".

In democratiile occidentale mai multe constitutii revizuite dupa 1972 au inserat noul drept al omului la mediu, ca de exemplu: Constitutia Greciei (1975) - in art.24; Constitutia Portugaliei (1976) - in art.66; Constitutia Braziliei (1988), in art.285.

In avizul sau consultativ din 8 iunie 1996, Curtea Internationala de Justitie declara: "mediul nu este o abstractie ci, desigur, spatiul in care vietuiesc fiintele umane si de care depinde realitatea vietii lor, sanatatea lor si a generatiilor viitoare." Asadar, mediul este o realitate care a dobandit in ceva mai mult de treizeci de ani o vocatie universala, transformata intr-o multitudine de reguli internationale si nationale care fundamenteaza, de fapt,  un nou drept fundamental al omului.

Valorile atasate protectiei si bunei gestiuni a mediului sunt strans legate de satisfacerea nevoilor esentiale (apa, aer, hrana). Dar nevoile esentiale pentru om sunt conditionate de marile echilibre naturale ale biosferei si deci de impactul activitatilor umane asupra mediului natural si asupra resurselor naturale. Protectia mediului si respectarea regulilor ecologiei devine, astfel, un imperativ vital legat de dreptul fundamental la viata.

Echilibrul biologic, biodiversitatea, constientizarea rolului pe care il joaca speciile florei si faunei in mentinerea echilibrului natural, sunt indispensabile pentru supravietuirea umanitatii.

Mediul, protectia lui, au dobandit, de asemenea, un statut de drept fundamental, pentru ca au devenit expresia unei politici publice de interes colectiv, a unei solidaritati nu numai in interiorul statelor, dar si la scara internationala (protectia mediului uman, a zonelor litorale, protectia stratului de ozon).

Mediul reflecta, asadar, o valoare sociala, o etica, o responsabilitate colectiva care se impun nu numai statelor, ci, tot asemenea, tuturor actorilor economici si sociali. Miscarile ecologiste sunt, de altfel, sustinute si influentate de o puternica miscare populara acompaniata de organizatii neguvernamentale, iar in unele tari si de partidele ecologice. Avand un fundament stiintific si un fundament social, mediul, organizat sub aspect juridic de o multitudine de conventii internationale si de legi nationale (in mare parte asemanatoare) a dobandit o legitimitate politica, astfel incat a fost consacrat in cele mai inalte reglementari din ierarhia legilor, si anume in constitutii ca un drept fundamental .

Consacrarea la nivel constitutional in numeroase tari, pe care am mai amintit-o, cunoaste, poate, un caracter mai special cat priveste Constitutia franceza.

Guvernul francez, la initiativa presedintelui Republicii, a decis sa introduca protectia mediului in Constitutie. Orice demers privind cuprinsul Constitutiei este un act solemn, dar experienta celei de-a cincea Republici a aratat ca pot avea loc numeroase reforme constitutionale privind organizarea puterilor constitutionale sau alte probleme de fond ale societatii.

In 2002, presedintele Frantei propune francezilor inscrierea dreptului la mediu intr-o carta[2] "andosata" la Constitutie alaturi de drepturile omului, de drepturile economice si sociale, mentionand ca se va marca un mare progres.

Desigur, carta care consacra acest drept este o "gazda legislativa" pana la revizuirea Constitutiei. Credem ca este de remarcat faptul ca acest mod de consacrare constitutionala dovedeste o anume urgenta care nu a mai ingaduit sa se astepte prilejul revizuirii Constitutiei, asa cum s-a intamplat in Romania.

In acelasi sens, subliniem si faptul ca in Proiectul Cartei Europene privind principiile generale pentru protectia mediului si dezvoltare durabila se regaseste "principiul integrarii si interdependentei, in special in ceea ce priveste drepturile omului si obiectivele sociale, economice si de mediu".

De altfel, dreptul omului la mediu, se remarca in acest document elaborat de profesorul M. Prieur, este recunoscut si garantat de comunitatea internationala[3], de Consiliul Europei prin jurisprudenta Curtii Europene pentru Drepturile Omului, precum si de constitutiile a numeroase state membre ale acestuia.

Continutul multifunctional al dreptului omului la mediu

Daca protectia mediului inconjurator antreneaza inevitabil atingerea unor libertati fundamentale, cum ar fi, de pilda, dreptul de proprietate sau restrangerea unor servituti ori restrangerea dreptului la circulatie in anumite zone protejate, ea ajunge, dupa cum am aratat, sa consacre drepturi fundamentale deja recunoscute sau sa largeasca alte preocupari.

Dreptul la mediu, initial, era strans legat de dreptul la sanatate si de dreptul la viata; acesta s-a tradus mai tarziu prin afirmarea unui drept cu privire la conditiile de viata si de munca mai bune (igiena si securitatea muncii) si prin dezvoltarea dreptului la odihna si recreere.

Dar dreptul mediului este "purtatorul" unor drepturi fundamentale, cum ar fi cele privind dreptul la informare si la participare, la luarea deciziilor, dreptul la asociere si, prin aceasta, intarirea functiei sociale si colective a unor drepturi deja existente.

Dreptul constituie masa unor indatoriri atat pentru stat si autoritatile publice cat si pentru individ. Este evident ca protectia mediului poate fi ratiunea participarii crescute a cetatenilor la viata publica si la democratizarea tuturor procedurilor.

Este, poate, dificila formularea corecta a acestui drept fundamental nou. Legat de drepturile omului, avem o viziune antropocentrica, dar dreptul mediului nu priveste numai omul, ci si toate celelalte forme de viata, insasi biosfera. Se poate totusi admite, intr-un inteles mai larg, ca dreptul la mediu priveste omul si toate elementele naturale care-l inconjoara, in masura in care acestea formeaza un tot ecologic nedisociabil. Este, vorba, desigur de un mediu sanatos, de o buna calitate, convenabil pentru dezvoltarea persoanei, ecologic echilibrat si propice dezvoltarii vietii. Mai mult decat un drept al omului in sens strict, el este un drept in masura sa protejeze in acelasi timp atat omul cat si mediul in care traieste.

Dreptul omului la mediu in legislatia romaneasca

Constitutia Romaniei, adoptata in anul 1991, cu toate ca a fost o constitutie moderna, care a avut si exemplul altor reglementari la nivel constitutional in diferite tari, nu a "indraznit" sa enumere dreptul la mediu printre celelalte drepturi si libertati fundamentale. Nimic insa din dispozitiile constitutionale nu se opunea unei astfel de recunoasteri. Am spune chiar dimpotriva, caci consacrarea unor drepturi ca: dreptul la informatie (art.31), dreptul la ocrotirea sanatatii (art.33), dreptul la asociere (art.37), dreptul de petitionare (art.37), sau chiar restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati (art.49) pentru ". apararea sanatatii, prevenirea consecintelor unor calamitati naturale si ale unui sinistru deosebit de grav." reprezinta, de fapt, unele aspecte ale continutului dreptului la mediu.

Dupa mai bine de un deceniu, Constitutia revizuita prin referendum consacra, dupa cum am mai mentionat, la art. 35, dreptul oricarei persoane la un mediu sanatos si echilibrat ecologic. Aceasta consacrare il departajeaza din start de dreptul la sanatate, oferindu-i individualizarea atat de necesara. Cat priveste alin.(2) al art. 35 si anume obligatia statului de a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept, credem ca este necesar sa punem in evidenta ca, acesta a precedat dispozitiile alin. 2.

In acest sens, aratam ca art. 5 din Legea cadru pentru protectia mediului nr.137/1995 prevedea, inca de la adoptarea sa, in mod expres ca "statul recunoaste tuturor persoanelor dreptul la un mediu sanatos," prevazand si o serie de garantii.

Garantiile privesc:

a) accesul la informatii referitoare la calitatea mediului, care, dupa modificarea si completarea prin OUG nr.91/2002, este "accesul la informarea privind mediul cu respectarea conditiilor de confidentialitate prevazute de legislatia in vigoare";

b) dreptul de a se asocia in organizatii de aparare a calitatii mediului;

c) dreptul de consultare in vederea luarii deciziilor privind dezvoltarea politicilor, legislatiei si normelor de mediu, eliberarea acordurilor si a autorizatiilor de mediu, inclusiv pentru planurile de amenajare a teritoriului si de urbanism ;

d) dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul unor asociatii autoritatilor administrative sau judecatoresti in vederea prevenirii sau in cazul producerii unui prejudiciu direct sau indirect;

e) dreptul la despagubire pentru prejudiciul suferit.

Daca toate aceste garantii legale sunt mai mult sau mai putin firesti, fiind cuprinse disparat si in alte reglementari ce apartin dreptului civil, dreptului administrativ, dreptului constitutional sau altor ramuri de drept, ni se pare demn de evidentiat mai ales dreptul oricarei persoane fizice, nemijlocit sau prin intermediul unei asociatii, de a dobandi legitimitatea procesuala activa pentru prevenirea sau repararea unor prejudicii suferite de mediu si care, in mod obisnuit nu pot fi socotite o dauna directa.

Prin aceasta, legislatia noastra a devenit o legislatie de avangarda in repararea prejudiciului ecologic suferit de "bunuri elemente ale mediului" care, prin natura lor, in general, nu sunt apropriabile si deci nu pot fi considerate ca obiecte ale unui prejudiciu direct ce poate fi constatat in patrimoniul persoanelor fizice sau al persoanelor juridice.

Cat priveste legitimarea procesuala activa ex lege conform art. 5 la care ne-am referit, pentru persoanele fizice, am putea invoca ideea unei "Actio popularis" - pentru interese comune, dar actiunile din aceasta categorie nu puteau fi indreptate decat impotriva unui act general, in masura in care dispozitiile acestuia faceau referire la propria pozitie juridica. Pe de alta parte, trebuie sa mentionam ca jurisprudenta a largit definitia "problemei juridice", admitand ca anumite "interese ideale" pot fi aparate in justitie.

Legea cadru pentru protectia mediului acorda prin aceasta legitimare procesuala activa un larg acces la justitie pentru protectia mediului, dar in acelasi timp si o garantie reala pentru apararea dreptului, recunoscut si, acum, garantat prin dispozitiile constitutionale "la un mediu sanatos si echilibrat ecologic".

Putem invoca in acest context opinia profesorului Vlad Constantinesco privind notiunea de "interes" pentru a introduce o cerere in fata instantelor judecatoresti, notiune care a fost in mod substantial atenuata de cand violarea unui drept a fost retinuta de instantele administrative ca "interes" printr-o interpretare literala, la sfarsitul secolului XIX, pornind de la ideea cercurilor de interese.

Conform acestei idei, nu este necesar ca un drept sa fie propriu si special al celui ce se plange, fiind suficient sa apartina unei categorii de persoane, cu exceptia unei simple apartenente la o colectivitate nationala.

De asemenea, interesul de a te adresa justitiei a fost larg recunoscut persoanelor juridice, dupa obiectul lor, asociatiilor, sindicatelor, etc.

In ceea ce priveste reglementarea legii romane, la care am facut referire, credem ca este vorba de o legitimare procesuala activa legala cat priveste atingerile aduse mediului.

Acest lucru este pus in evidenta si de dispozitiile art. 87 (Legea nr.137/1995) potrivit carora organizatiile neguvernamentale dobandesc o legitimare procesuala activa, putand introduce actiuni in justitie in vederea conservarii mediului, indiferent cine a suferit prejudiciul.

Nu putem sa nu relevam dispozitiile alin. (3) art. 35 din Constitutia Romaniei care reglementeaza expres indatorirea tuturor persoanelor fizice si juridice de a proteja si ameliora mediul inconjurator. Asadar, la prima vedere, cat priveste persoanele fizice in calitatea lor de titulari ai dreptului fundamental la un mediu sanatos si echilibrat ecologic in acelasi timp, acestia sunt si titularii obligatiei de a proteja mediul.

In calitatea lor de titulari ai acestei obligatii, ei nu se pot prevala, pentru a fi exonerati de raspundere, in cazul in care prin activitatile pe care le desfasoara au cauzat un prejudiciu, de faptul ca prin activitatea respectiva nu au incalcat anumite dispozitii exprese si concrete ale reglementarilor legale. Acestia nu au respectat obligatia de a proteja mediul.

Aceste dispozitii constitutionale se regasesc si in art. 6 al legii cadru, care, prin modificarile aduse de O.U.G. nr. 91/2002 mentioneaza: "Protectia mediului constituie obligatia si responsabilitatea autoritatilor administratiei publice centrale si locale precum si a tuturor persoanelor fizice si juridice".