Obiectul si natura dreptului international al mediului

OBIECTUL SI NATURA DREPTULUI INTERNATIONAL AL MEDIULUI

Ca domeniu specific al Dreptului International Public, DIM are ca obiect reglementarea raporturilor de cooperare dintre state si alte entitati internationale, in sensul protectiei biosferei impotriva deteriorarilor majore si dezechilibrelor care ar putea sa-i perturbe functionarea normala.

Din punct de vedere al dezvoltarii specifice de pana acum putem desprinde doua obiective ale acestei ramuri de drept:

I.        Vizeaza supravietuirea si protectia omului ;

II.     Priveste un efect mai profund, cel al luarii in considerare a consecintelor unei poluari

asupra naturii si resurselo 838i84i r natural.

Initial, abordarea juridica a problemelor protectiei si conservarii mediului, a fost facuta in termeni traditionali ai reglementarilor interstatale, la care metoda de reglementare a fost si este inca, aceea a conflictului intre suveranitati, sub forma dreptului statului de a utiliza in mod exclusiv propriul teritoriu si de a autoriza activitatile prin care s-ar putea cauza pagube mediului altor state in concurenta cu dreptul fiecarui stat ca teritoriu si mediul sau sa fie respectate la adapost de orice atingere din afara.

Dintr-o alta perspectiva, intr-o prima etapa, DIM s-a realizat printr-o reglementare sectoriala dupa marile domenii ale dreptului, ulterior s-a trecut spre o alta etapa, si anume, cea a poluarii, care se manifesta in mai multe medii, ori trece de la unii la altii (state).

In concluzie, DIM se doreste un drept de finalitate a carui aplicare sa ajunga la un rezultat concret.

SUBIECTELE DREPTULUI INTERNATIONAL AL MEDIULUI

Traditional, subiectele DIM sunt statele care lupta pentru autodeterminare, iar ca subiecte derivate sunt organismele international.

Problemele ecologice conduc la o serie de transformari, in sensul ca problem precum efectul de sera, schimbarile climatice, diminuarea stratului de ozon, reclama solutii prin implicarea tuturor acestor factori determinant. Prin urmare, ca subiect principal apare insasi umanitatea.

Impactul problematicii ecologice asupra izvoarelor drptului international, in general, se manifesta sub actiunea a doi principali factori : tehnicitatea domeniului si cerinta.

Din punct de vedere al tehnicii juridice, se recurge adesea la tehnica acordurilor - cadru care sunt completate prin protocoale si reuniuni ale conferintei partilor. Pentru aplicarea lor efectiva dispozitiile din tratatele internationale privind mediul sunt incorporate in dreptul intern.

Un alt instrument juridic il reprezinta afirmarea unui nou tip de tratat international impus de particularitatile protectiei mediului si anume conventiile - cadru.

In concluzie, toate aceste documente privesc problemele ecologice globale, transfrontaliere care implica toate tarile lumii, mai mult sau mai putin.

O alta trasatura definitorie a DIM se refera la caracterul sau unificator la nivel statal, el oferind legiuitorului o sursa de inspiratie, dar si un reper.

Pentru a devein efectiv, DIM trebuie integrat in dreptul intern.

Importanta aplicarii sale este frecvent relevata in cadrul conferintelor in domeniu.

Problema raportului dintre dreptul intern si cel international este tratata si de Constitutia Romaniei care dezvolta problematica in art. 10 si 11 din titlul 1 si art. 20 din titlul 2.

Alaturi de dreptul conventional exprimat sub forma tratatelor, un rol important este jucat si de cutuma, principiile si rezolutiile tratatelor. Toate acestea dau nastere unor drepturi si obligatii in sarcina statelor care trebuie sa adopte reglementari corespunzatoare in acest sens.

DEFINITIA SI CARACTERISTICILE DREPTULUI COMUNITAR AL MEDIULUI  

Intr-o definitie oficiala DCM reprezinta legislatia comunitara sau reglementarile adoptate pentru impl. Sa ce au ca obiect protejarea si ameliorarea mediului, inclusive sanatatea umana, prezervarea si exploatarea rationala a resurselor naturale in domeniile: protecia apelor, a solului, poluarea atmosferei, poluarea fonica s.a.m.d.

Sintetizand, vom define aceasta materie ca ansamblul reglementarilor juridice adoptate si aplicate in cadrul autoritatii europeneprivind protectia, conservarea mediului.

Cracteristici : Temeiul juridic al actiunii comunitare in materie de mediu a fost instituit in anul 1986 prin ACTUL Unic European. Ulterior, Tratatul de la Maastricht din 1993 a ridicat aceasta actiune la rang de politica sectoriala, iar tratatele de la Amsterdam si Nisa au inscris protectia meniului si dezvoltarea durabila in misiunile UE.

DCM cuprinde astazi cca 300 de acte normative, ata reglementari orizontale, cat si vericale dominate de principia generale.

Intr-un plan mai general, se afirma un acquis comunitar de meniu care prezinta o serie de particularitati, principiile in materie si jurisprudenta Curtii de Justitie a UE.

Tratatele comunitatii europene nu contin prevederi privind meniul pe care statele member ar trebui sa le transpuna in pl. juridical interna, insa alta este situatia cu dreptul comunitar derivate al mediului, in sensul ca reglementarile se aplica direct fara a fi transpuse, pe cand directivele necesita masuri din acestea.

In virtutea art. 211 din Tratatul comunitatii europene, Comisia Europeana trebuie sa se asigure ca DCM este aplicat.

SUMMITUL MONDIAL PENTRU DEZVOLTARE DURABILA DE LA JOHANNESBURG DIN ANUL 2002

Reuniunea Rio + 10, organizata sub egida ONU, a cuprins 2 etape:

la nivel ministerial;

cu participarea sefilor de state si de guverne din peste 120 de tari.

Obiectivul a fost continuarea si amplificarea eforturilor internationale de implementare a documentelor de la Rio si s-a soldat prin adoptarea a doua documente cu character declarative. Declaratia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabila si de implementare.

Declaratia, desi este un document cu caracter declaratoriu, ramane si singurul cu caracter general adoptat in cadrul acestei reuniuni. Cele 37 de puncte ale sale sunt grupate in 6 capitole:

Intitulat "de la orginile noastre spre viitor" cuprinde un complex de angajamente in favoarea dezvoltarii durabile (ex. Construirea unei societati globale cunoscatoare a nevoilor umane, afirmarea responsabilitatii unora pentru ceilalti etc.;

"De la Stockholm la Rio si Johannesburg" rememoreaza drumul parcurs de o lume a dezvoltarii durabile intre cele 3 mari conferinte enumerate;

Cea de-a treia categorie de puncte se refera la provocarile pe care le infruntam, recunoscand marile sfidari, precum si necesitatea eradicarii saraciei, suferintelor mendiului la nivel global;

Se refera la angajamentul pentru dezvoltarea durabila si cuprinde ansamblul masurilor proclamate in vederea continuarii procesului Rio;

Capitolul urmator, intitulat "Multilateralitatea este viitorul", declara institutiile international ca instrument de promovare a dezvolarii durabile, precum si rolul ONU in acest sens;

Ultimul capitol, " Sa facem lucrurile sa se intample", cuprinde angajamentele participantilor de a infaptui obiectivele declarate prin actiuni comune.

Desigur, documentul nu are un caracter incipient in domeniu.

Al doilea document al summit-ului este de implementare, care cuprinde o serie de masuri vizand continuarea si intarirea procesului de implementare a principiilor si obiectivelor de dezvoltare durabila stabilite la Rio.

Se prevad masuri concrete la toate nivelele pentru a incuraja cooperarea internationala bazata pe principiile de la Rio, afirmandu-se principiul responsabilitatii comune, dar diferentiate a statelor.

Un obiectiv prioritar consta in integrarea celor 3 componente ale dezvoltarii durabile, economic, social.

Din punct de vedere institutional, prin masurile adoptate, summit-ul a dat o mai mare importanta comisiei pentru dezvoltarea durabila, creata la Rio, insa conferinta a pus in lumina mai degraba limitele conceptului de dezvoltare durabila, decat virtutile acestuia.