StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » bancile in economie » Revirimentul economic si al activitatii bancare 1933 - 1944
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Activitatea financiar-bancara, dupa intrarea romaniei in cel de-al doilea razboi mondial (i94i-i944)



In timpul razboiului, spre deosebire de primul razboi mondial cand Banca Nationala a Romaniei a acordat ansuri direct statului, finantarea apararii nationale s-a facut prin reescontarea portofoliului industriilor de armament (majoritatea prin intermediul Creditului Industrial) si acordarea de ansuri pe bonuri de tezaur furnizorilor statului. Scopul a fost antrenarea la finantarea cheltuielilor de aparare si a celorlalte institute de credit si a lurnizorilor.Intr-o masura mai redusa s-a finantat apararea nationala, prin produsul noii reeluari a stocului de aur al bancii Nationale, potrivit decretului-lege din 18 mai 19


40 si prin deschiderea unui credit direct statului, prin conventia din 19 iunie 1941. Reeluarea stocului de aur s-a facut pentru a se corela pretul real cu cel platit de Banca producatorilor. Noul pret era format din pretul de silizare, plus prima de 38%, plus o prima suplimentara de 50% care, insumate, dadeau noul pret oficial de 229.999,00 lei kg/aur fin, aprobat prin jurnalul Consiliului de Ministri clin 3 mai 1940.
Apararea nationala a fost finantata si cu economiile tarii, prin lansarea imprumuturilor din 1939 (bonuri de tezaur pentru inzestrarea armatei) si 1941 (imprumutul Reintregirii).
Rezultatul acestor imprumuturi a constituit o crestere serioasa a biletelor in circulatie, care au ajuns, de la 29,4 miliarde lei - in 1937, la 87,2 miliarde lei - in august 1941, datorita atat ansurilor acordate pietei si statului, precum si finantarii, intr-o mai mare masura, a comertului exterior.
Cu toata aceasta crestere masi a biletelor in circulatie, Banca Nationala a Romaniei a respectat, cu strictete, acoperirea totalului angajamentelor la vedere, care s-a mentinut continuu peste procentul minim admis de lege (35% aur si devize, din care cel putin 25% aur, pana la 6 septembrie 1939 si numai 25% aur, dupa aceasta data'A».
Prin decretul-lege din 31 martie '\l)-il, primele, totalizand 107%, au fost reduse la 90% peste pretul de silizare al aurului si, ca atare, s-a facut o noua reeluare a stocurilor de aur la noul pret de 211.111,10 lei kg de aur fin, diferenta, pana la pretul anterior, constituind o datorie a statului fata de banca.
Devizele, detinute de Banca, sporesc de la 2,3 miliarde lei - in 1936, la 14,4 miliarde lei - in august 1941.
In aceasta perioada grea, BNR a intervenit pentru mentinerea cursului leului, in perioada de negociabilitatc a devizelor (octombrie 1939 - martie 1940). cautand sa-si sporeasca stocul de aur, dand prime pentru cresterea productiei si cumparand aur si din strainatate. Astfel, stocul de aur a crescut de la 18,2 miliarde lei - in 1938, la 33,7 miliarde lei - in august 1941. De la 1 septembrie 1939, data izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, controlul cornetului cu devize a fost trecut in sarcina Ministerului Economiei Nationale.
Creditele acordate de Banca Nationala a Romaniei, in aceasta perioada, au vizat romanizarea activitatii economice si lorificarea graului direct de la agrict ltori sau prin Institutul National al Cooperatiei, cu scont de 2%.
BNR a continuat politica de intarire a sistemului bancar, veghind, prin Consi iul Superior Bancar, la lichidarea bancilor neviabile. Potrivit Tabloului nominal al bancilor clin Romania, aflate in evidenta Consiliului Superior Bancar", cu aratarea capitalului social si verificarea lui, a caracterului etnic si a structurii juridice, la 9 august 1941 existau 410 banci comerciale, cu un capital social de 5,9 miliarde lei.


Dupa structura etnica, aceste banci se grupau astfel:
» 273 banci romanesti


» 58 banci evreesti
» 1 banca evreo-ungara


» 2 banci evreo-romane
» 38 banci germane


» 22 banci ungare
» 1 banca romano-gennana


» 2 banci romano-ungare
» 10 banci de diverse nationalitati.
Din punct de vedere al structurii juridice, cele 410 banci prezentau urmatoarea situatie:
» 363 banci societati anonime


» 21 banci societati in nume colectiv
» 14 banci societati cooperative pe actiuni


» 5 banci societati cooperative pe parti sociale
» 2 banci societati in comandita simpla


» 2 banci firme individuale
» 2 banci sucursale de banci straine


» 1 banca societate comerciala publica.
Dintre aceste banci, mentionam pe cele cu capitaluri mai mari si beneficiile nete realizate de acestea. in anii 1939 si 1940:

Numele Capital social Beneficii nete realizate


1939 1940
Banca de Credit Roman 400 40.5 33,4


Banca Romaneasca 350 71.7 58,2
Banca Comerciala Romana 300 2,5 2,9


Societatea Bancara Romana 200 9,2 11,8
Banca Ardeleana 200 14.2


Banca Comerciala Italiana si Romana 100 7,3 7,6
Banca Chrissoveloni 100 6,1 12,3


Banca de Comert din Bucuresti 100 2,3 1,5
Societatea Comerciala Bucuresti pentru Construirea de Locuinte Eftine 100 11.2 10,0


Banca Comertului Craio 100 1,7
Banca Generala de Credit Brasov 100 6,8 5,2


Banca Albina Sibiu 100 12 7 12,2


Datele de mai sus cuprind si rezultatele numeroaselor sucursale de care dispun toate bancile nominalizate si, in special, Banca Romaneasca ' cu 34 de sucursale
Pentru a intari increderea publicului in banci, Banca Nationala a asigurat restituirea tuturor depunerilor cerute.In vederea actirii vietii economice, Banca a redus, in doua randuri, taxa scontului: la 5 mai 1938 - de la 4,5 la 3,5%, iar dobanda ansurilor - de la 5% la 4,5%. La 12 septembrie 1940, s-a redus scontul la 3% (2,5% pentru agricultura), iar dobanda ansurilor la 1%.
Din 1938 economia tarii noastre a fost tot mai mult subordonata de Germania hitlerista. Exportul nostm a fost indrumat, cu precadere, spre Germania si Italia. Impozitul redus a facut sa sporeasca costul devize", intr-o proportie considerabila, astfel: de la l."7 miliarde lei - la 31 decembrie 1938, a ajuns la 14,4 miliarde lei - la 31 august 1941.In cursul razboiului, pornit alaturi de Germania hitlerista, Banca Nationala a trebuit sa faca fata unor presiuni tot mai puternice din partea Germaniei, de a subordona functiile principale ale Bancii intereselor financiare naziste.
Burghezia financiara romaneasca, a carei principala institutie era Banca Nationala, s-a opus, prin toate mijloacele, expansiunii economice si financiare a monopolurilor burgheziei agresive hitleriste, politica ce a fost sprijinita de seful statului, Ion Antonescu, care, in proclamatia clin 6 noiembrie 1941, preconiza romanizarea vietii economice a tarii si, subordonat acestui tel, formarea si intarirea unei burghezii romanesti de munca, puternica si independenta, care sa inlocuiasca toate infiltratiile straine" .
In fapt, Ion Antonescu aplica aceasta politica inca din toamna si iarna 1940, cand a dat decretele de trecere in patrimoniul statului a proprietatilor rurale, selor si plutitoarelor si, apoi, a bunurilor urbane detinute de proprietarii evrei. Dezordinea si abuzurile, cu care s-au aplicat aceste decrete, a determinat pe I.C. Bratianu. reprezentatul cel mai autorizat al burgheziei romane, sa semnaleze lui Antonescu, ca in loc de nationalizare se face o deznationalizare, mai periculoasa decat starea existenta, deoarece, in locul romanilor lipsiti de capitaluri, fondurile expropriate treceau in mana germanilor autohtoni sau a celor veniti din Reich, in cautare de afaceri'^ singurii care cumparau actiunile de pe piata, fara teama ca vor fi expropriati de legionari.
Pentru a stavili exproprierile anarhice, marea finanta romaneasca a determinat institutionalizarea si controlul operei de romanizare, prin instituirea, la 4 martie 1941, pe langa Ministerul Economiei Nationale, a unei Comisii Consultative, formata din delegati ai Ministerului Justitiei, Bancii Nationale si Ministerului Economiei Nationale.
Nici o instrainare de intreprinderi industriale, comerciale sau similare nu se putea efectua fara avizul acestei comisii, in care era reprezentata marea finanta. Cu acest prilej, s-au modificat si statutele Bancii Nationale, pentru apararea nationala.
La 29 aprilie 1941, s-a infiintat Institutul de Credit Romanesc, cu un capital de 120 milioane lei, sporit la 2356 milioane lei - in iulie 1941 care a ajuns la 527,3 milioane lei - la 1 august 1943, cu scopul finantarii romanilor care preluau fonduri industriale si comerciale de la straini sau infiintau asemenea intreprinderi. Creditele acordate urmau sa serveasca atat pentru dobandirea intreprinderilor respective, cat si pentru a asigura functionarea lor.
Capitalul Institutului s-a fixat initial la 1 20 milioane lei, rsat in intregime de stat de la Fondul Oficiului pentru asigurarea si asistenta comerciantilor si industriasilor, institutie, ce fusese creata prin decretul-lege nr. 4353/19 decembrie 1938.
Institutul de Credit Romanesc putea acorda imprumuturi de pana la 10 ani, pentru investitii si de pana la 5 ani, pentm necesitati de exploatare, cu o dobanda de 3% pe an, pe baza ele garantii reale (gajarea intregului patrimoniu, dobandit din credit) de la debitori si a obligatiei acestora de a se ocupa personal de exploatarea intreprinderii.
Portofoliul Institutului urma sa fie reescontat la Banca Nationala, cu un scont de 1,5% pe an. Biletele la ordin erau scutite de orice taxe si trebuiau sa poarte mentiunea imprumut de romanizare".
Statul a acordat si alte antaje pentm intreprinderile nou create si cele romanizate, si anume: un regim preferential de impunere, prin reducerea coeficientului de renilitate, cu 5% si, respectiv, cu 25% pentru primul an de activitate. Eventualele pierderi ale debitorilor beneficiari de credite urmau a se suporta de banca prezentatoare la reescont a portofoliului, in proportie de 50%, de Banca Nationala si 25%, de stat .In 1941, Institutul de Credit Romanesc a acordat credite in suma de 218,1 milioane lei, garantate cu ipoteci imobiliare si gajuri de marfuri. in loare de 579,8 milioane lei".
De asemenea, in 1941 Ion Antonescu a luat initiati creerii Caselor Taranesti de imprumut si Economii, sub forma de societati inonime, cu un capital de minimum 5 milioane lei si maximum 20 milioane lei pentru fiecare casa. Scopul acestor case era satisfacerea nevoilor de credit ale micilor agricultori, meseriasi si comercianti din comunele rurale, ta.'guri, comunele suburbane si comunele urbane care nu erau resedinte de judet.
Banca Nationala a fost autorizata sa subscrie o cota de pana la 70%o din capitalul Caselor Taranesti de imprumut si Economie, restul, de 30%, urmand a fi completat, prin subscriptie publica, de catre: agricultori, societati, and
0 activitate legata de agricultura, precum si orice persoana particulara din raza de activitate ce urma a fi silita de B.N.R.Imprumuturile se acordau de aceste Case. pe termen de 2 ani, pentru productia si exploatarea agricola: procurari ele seminte selectionate, ingrasaminte, plata muncilor agricole, sprijinirea cresterii vitelor, pasarilor, viermilor de matase si albinelor, cumpararea de materii prime si scule pentm meseriasi s.a.
Se puteau acorda si credite pe termen mijlociu de 5 ani, pentai: inzestrarea cu inventar agricol, procurarea de pomi fructiferi selectionati, animale de munca si reproductie, reparari de case, construiri si reparari de grajduri, patule, cosare, magazii etc.
Casele nu aveau voie sa acorde imprumuturi, pe termen lung, pentru investitii.
La acordarea imprumuturilor, se incheiau contracte si se eliberau, de catre debitori, bilete la ordin cu scadenta pentru restituirea imprumuturilor primite.Imprumuturile se acordau si agricultorilor intrati in conversiune, cu conditia sa fi fost la zi cu plata ratelor conversiunii.
Din 22 august 1941, Banca Nationala a inceput sa participe direct la operatiunea de romanizare, fiind autorizata sa dea credite, in acest scop, pana la suma de 3 miliarde lei, in conditii foarte antajoase. Dar, asa cum scria Lucretiu Patrascanu Marii finante, capitalului bancar si rfurilor burgheziei romanesti, iata cui pregatea noul regim castigul sigur si efectiv ele pe urma romanizarii" .In ianuarie 1941, din initiati lui Antonescu, Banca Nationala a rascumparat actiunile Societatii de telefoane detinute de International Telephone and Telegraph Corporation din New York, cu suma de 9,6 milioane dolari. in adunarea generala a B.N.R., guvernatoail Bancii - Al. Ottulescu, cerand ratificarea acestei operatiuni, sustinea ca Banca Nationala s-a oferit sa acorde acestei opere de nationalizare a comertului, a industriei si a intregii vieti romanesti, cel mai larg sprijin" .
Antonescu, dandu-si seama de dominatia Reichului si ca nu putea sa se opuna extinderii participatiilor germane in economia romaneasca, a incercat sa-i limiteze ponderea, astfel incat statul sa pastreze controlul asupra diver



selor sale sectoare economice, ceea ce a constituit o sursa permenenta de contradictii cu Berlinul, pe tot timpul dictaturii antonesciene.
Desi supus unor presiuni germane puternice, Antonescu a staruit permanent pentru apararea monedei nationale, conform cerintelor marii finante. intreaga politica economica a desfasurat-o sub indrumarea conducerii Bancii Nationale, fapt rezultat din stenogramele convorbirilor acestuia cu Hitler, publicate de istoricul vest-gennan Adreas HiUgruber, in lucrarea Les entretiens secrets de Hitlef, care scria: Antonescu putea fi determinat mai usor sa faca concesii, din punct de vedere militar, aliatilor sai germeni, decat din punct de vedere economic, unde era foarte strans legat de cercurile economice liberale, care dominau si acum ca si in trecut, si de politica financiara a B.N.R."'.
In aceasta perioada, hitleiistii manifestau un interes deosebit pentru petrolul romanesc. Dupa ce controlau, prin actiunile detinute sau preluate de la evrei, unele societati petroliere, doreau extinderea participatiilor. Antonescu a acceptat, dar a precizat in ce conditii se putea face extinderea conlucrarii:
» exploatarea petrolului impreuna cu Germania, dar fara a se schimba proprietatea;
» conducerea intreprinderilor si exploatarea petrolului sa ramana in mana romanilor;
» Romania urma sa fixeze limita pana la care putea patrunde in economie capitalul strain.
Rezulta ca punerea in loare a petrolului, ca aportul resurselor financiare straine se putea face fara, insa. a instraina fondul avutiei nationale.
Un alt obiectiv al monopolurilor germane il constituia metalurgia romaneasca. Pentru a evita trecerea Urmelor sub controlul german, statul fie isi sporea contributia, fie trecea, in proprietatea deplina a sa intreprinderile din aceasta ramura. Este cazul intreprinderilor Malaxa", ,Astra", Santierele Nale Galati", Uzinele de fier ale statului din Hunedoara". Sub presiunea Berlinului, guvernul roman a fost silit sa accepte, in iunie 1941, crearea Societatii romano-germane pentru industria si controlul fierului", cu capital mixt.
La "* octombrie 1941, uzinele societatii anonime romane Malaxa" au fost arendate societatii romano-germane, intrand efectiv sub controlul concernului Hermann Gorings Werke".
Pentru a nu se intampla la fel cu uzinele Resita, la 3 decembrie 1941 s-a organizat functionarea Societatii Uzinei de Fier si Domeniile Resita", prin care se statua detinerea a 60% din capital de cetateni romani de origine etnica romana ca si faptul ca presedintele consiliului de adminstratie si membrii, in majoritate, sa fie cetateni de origine etnica romana.In aprilie 1941, s-a autorizat functionarea in Romania a societatii Derubau, careia i s-a dat in atrepriza modernizarea a 3.200 km drumuri, in conditii antajoase.In sectorul forestier, hitleristii controlau societatile Arbovia", Carpatia", Moroeni", Sandrik-romana"; in cel cerealier: Agfomex", Agrex", Demarex" (societati mai vechi si altele noi), Hube Hansa", Hanseatica", Prodag", Danugran", Comagran" .
Cu ajutorul acestor societati si prin cumparari directe facute de Wehrmacht, germanii au scos importante cantitati de produse alimentare din Romania, accentuand presiunea inflationista si provocand mari greutati guvernului roman. Economia romaneasca intampina dificultati foarte mari, datorita faptului ca prin emisiunile repetate de lei-hartie, cerute de relatiile speciale cu Germania, moneda romaneasca nu mai avea suficienta acoperire in aur.
La 8 noiembrie 1941, maresalul Ion Antonescu a cerut feldmaresalului Wilhelm Keitel ecuarea tuturor tmpclor germane din tara, iar Mihai Antonescu a ceait ca, pentru acoperirea cantitatilor de hartie-moneda emisa de statul roman pentru necesitatile trupelor germane, Banca Nationala a Reichului sa cedeze Bancii Nationale a Romaniei cantitatea de trei goane de aur. Goring, Ribbentrop si Hitler au promis ca Reichsbank-ul veni in ajutorul Bancii Nationale a Romaniei, careia ii ceda ce aur", dar in nici un caz la nivelul solicitat de Romania.
Germania a cerut intensificarea productiei de petrol a Romaniei si sporirea livrarilor de petrol, porumb si grau, pronuntandu-se deschis pentru mentinerea Romaniei ca tara eminamente agrara si debuseu pentru produsele industriale ale Reichului.
Fata de aceasta atitudine, romanii au reactionat prompt, au desfiintat societatile anonime si in comandita pe actiuni care se ocupau de comertul cu cereale si derite ale acestora. in plus, s-a prezut ca aceste produse sa nu poata fi ndute decat statului, dandu-se sactiuni aspre pentm incalcarea decretului-lege. La 17 iulie 1942 s-a elaborat o noua lege a petrolului, care reducea campul de actiune al monopolurilor straine si favoriza expansiunea capitalurilor romanesti, in industria petrolifera. De asemenea, s-a interzis exportul de titei brut sau semifabricat, toata productia de titei urma sa fie prelucrata in tara, exceptie putand face numai Consiliul de/ Ministri. Legea silea o serie de antaje pentru intreprinderile in care romanii etnici detineau 75 la suta din actiuni. Masurile luate au franat patrunderea capitalurilor germane in economia Romaniei; lipsa unor evidente precise a permis, insa, acestora sa eludeze prevederile legilor, acaparand noi pachete de actiuni ale unor intreprinderi romanesti importante.
In ianuarie 1943, ministnil economiei Reichului sugera ca cele 200 miliarde lei, emise de Banca Nationala, fara acoperire, pentru sustinerea necesitatilor de razboi ale Romanei, sa fie acoperite pe spatele poporului roman, prin sporirea impozitelor si contractarea de noi credite.
Dupa insistente, guvernul german a fost de acord sa puna la dispozitia Romaniei cantitatea de 30 de tone aur, in loare de 84 milioane marci, in schimbul produselor romanesti.
La 30 septembrie 1943, au expirat acordurile economice romano-germane; negocierile, pentru incheierea unor noi acorduri, erau ingreunate ele faptul ca guvernul, de acord cu Banca Nationala a Romaniei, cerea ca Reichul sa achite, in aur, marfurile achizitionate sau in luta convertibila, ori sa livreze produse necesare economiei romanesti. Reichul nu dispunea de atata aur si luta si nici nu putea livra produsele cerute de romani; astfel, dupa presiuni puternee directe din partea lui Hitler, la 9 februarie 1944 s-a semnt noul
protocol economic germano-roman, care satisfacea pretentiile germane .
*
CASA DE DEPUNERI SI CONSEMNATIUNI, prin legea din aprilie 1942, a primit sarcina folosirii fondurilor disponibile, in primul rand pentru apararea nationala, prin acordarea de imprumuturi intreprinderilor de stat.
Ca urmare, plasamentele Casei de Depuneri si Consemnatiuni, in anii razboiului, au evoluat astfel:



31 martie Efecte imprumuturi
1941 4,3 3,6


1942 5,6 5,3
1943 6.5 10,1


1944 6,6 17,7



Total % din total
efecte imprumuturi


7,9 10,9 16,6 24,3 55 52 39 27 45 48 61 73

Rezulta ca, din 1943, situatia plasamentelor a crescut masiv la imprumuturi, acestea reprezentand 6l la suta - in 1943 si, respectiv, 73 la suta
- in 1944 din totalul plasamentelor. Casa de Depuneri si Consemnatiuni devenind o sursa principala de finantare a razboiului.
Un rol important, in finantarea necesitatilor de razboi ale Romaniei, 1-a avut CASA AUTONOMA‚ DE FINANTARE Sl AMORTIZARE (CAFA). Prin legea din 8 mai 1943 si cea din 4 august 1943, aceasta a fost reorganizata, devenind
0 aderata banca a tezaurului, postura in care au sporit mult operatiunile de administrare a participatiilor statului la intreprinderile prite. Acestea cresc de la 4 miliarde lei - in anul 1039/1940, la 8,7 miliarde lei - la 31 decembrie 1943 si, respectiv, la 9,3 miliarde lei - la 31 decembrie 1944, ceea ce exprima amestecul, tot mai intens, al statului, in economia prita.
Prin legea din mai 1943, CAFA a fost autorizata sa organizeze un serviciu special de bursa, pentru nzarea si cumpararea de efecte publice, pe contul institutiilor publice: totalul unor astfel de tranzactii s-a cifrat la 2,2 miliarde lei
- in 1943 si 1,5 miliarde lei - in 1944.
Importante venituri extraordinare a adus CAFA tezaurului public, in vederea inzestrarii armatei, prin administrarea xjnurilor de casa emise de Ministerul Finantelor. in 1944, bonurile puse in circulatie insumau 85.7 miliarde lei.
CAFA a efectuat mari plasamente garantate cu bonuri de tezaur, cu cesiuni de contracte, sau in cont curent.
CAFA obtinea cele mai mari resurse din reescont la Banca Nationala a
Romaniei, din imprumuturi la Casa de Depuneri si Conse.nnatiuni, Casa
Nationala si Cecuri Postale si Banca Nationala a Romaniei si din conturi curente.
Dintre marile banci comerciale, care au operat in timpul celui cle-al doilea razboi mondial, merita relete operatiunile desfasurate de Banca de Credit Roman S.A. si de Banca Romaneasca SA.Rezulta ca resursele atrase, provenite clin depuneri spre fructificare si conturi curente creditoare, depaseau de peste 15 ori fondurile proprii. Plasamentele, in proportie ele aproape 50%, erau mentinute in disponibilitati si efecte publice usor de mobilizat, restul, de 50%, fiind imprumuturi pe garantii si participatii.
Conducerea Bancii de Credit Roman a fost asigurata, in 1944, de Grigore P. Carp - presedinte si administrator delegat al consiliului de administratie, Ervin Antonescu - vicepresedinte si administrator-delegat, de administratorii: I. G. Bcamba, General Adjutant M. Komniceanu, Alex. Scanavi, Constantin von Velsen, Alex. Zanescu. Cenzori au fost: V. Dumitriu, expert-conil, D. Ispasiu, I. Florian .
Banca Romaneasca, impreuna cu sucursalele sale (Balti, Cetatea Alba, Chisinau, Ismail, Tighina, Cernauti, Cluj, Oradea, Tg. Mures, Arad, Bacau, Barlad, focsani, Braila, Brasov, Buzau. Corabia, Calarasi, Craio, Galati, Iasi, Constanta, Piatra Neamt, Pitesti. Ploiesti, Sibiu, Sucea, Timisoara, Tulcea, Turnu Magurele, Giurgiu, Calafat, Turnu Severin) a dezvoltat, ele asemenea, o importanta activitate bancara, care a cuprins, practic, intreaga tara, precum si numeioase operatiuni cu banci din strainatate.
Se constata si la aceasta banca resurse atrase. in proportie de aproape 90%, din totalul resurselor financiare, iar la plasamente, in afara de circa 20% in disponibilitati, o importanta parte din resursele financiare (40%), mai ales in ultimii doi ani supusi anali/ei. a fost plasata de titluri ele stat, pentai sprijinirea acesteia in efortul de razboi si restul, de 40% in imprumuturi in cont curent, garantate, in principal, cu gaj de materii prime si de produse, precum si cu ipoteci.
Potrivit documentelor adunarii generale, din 27 februarie 1943, de analiza a bilantului pe anul 1942, conducerea Bancii Romanesti a fost asigurata de Constantin I. C. Bratianu - presedinte al consiliului de administratie; director general era G. Cretzianu; directoml conilitatii era Ion Saragea, iar cenzori erau: Dem. Constantinescu, Stefan C. Ioan, I. Pucareanu, persoane care s-au mentinut si in 1944 .In toata perioada pregatirii si desfasurarii razboiului alaturi de Wehrmacht, bancile, in frunte cu Banca Nationala, au finantat atat necesitatile economiei, dar, mai ales, necesitatile provocate de ducerea operatiunilor militare, ceea ce s-a soldat cu inflatia si delorizarea leului. Meritul Banci Nationale, asa cum s-a aratat, a fost ca s-a preocupat sa desfasoare o activitate bancara sanatoasa si, in acelasi timp, s-a luptat, pe toate caile, sa inlature actiunile de subjugare a economiei de catre monopolurile germane. infiintate si conduse de burghezie, bancile romanesti au avut, in decursul scurtei lor existente de nici un secol, un rol pozitiv in dezvoltarea economiei romanesti, fara a reusi, insa, sa solutioneze problemele sociale si nationale fundamentale ale Romaniei.
Evenimentele, de dupa 23 august 1944, au transformat treptat statul intr-un instrument al unui singur partid, iar bancile si-au pierdut independenta operatiunilor, reducandu-se la un numar minim, ca organe ale statului de centralizare maxima a resurselor si de plasare a acestora in obiective, care au agrat problemele economice sociale si nationale ale Romaniei.






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre revirimentul economic si al activitatii bancare 1933 - 1944

Piata financiara
Banca de emisiune
Banca centrala europeana (bce)
Prevenirea si combaterea spalarii banilor
Economia romaneasca in perioada 1774 - 1859
Constituirea si consolidarea sistemului bancar 1859 - 1918
Activitatea bancara dupa primul razboi mondial, pana la criza economica mondiala 1918 - 1929
Criza economica mondiala; activitatea bancara in perioada crizei 1929 - 1933
Revirimentul economic si al activitatii bancare 1933 - 1944
Activitatea bancara in perioada 1944 - 1989








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics