Creatia monetara

CREATIA MONETARA

Moneda este creata de trei categorii de agenti economici: bancile comerciale, banca centrala, si, in unele tari, Trezoreria publica. Creatia monetara consta in transformarea in instrumente de plata a unor creante fara putere circulatorie; aceste creante constituie "contraposturile monedei".

Contraposturile monedei

Teremnul de "contraposuri" (contrapartide) are in primul rand o semnificatie contabila. Astfel , bilantul unei banci 858h72i trebuie sa fie echilibrat. Or, prin primirea unei depuneri, prin emiterea unui certificate de trezorerie etc., banca isi mareste pasivul, iar ca urmare trebuie sa-si mareasca si activul cu o suma de egala valoare. Principala activitate a bancilor este acordarea de credite economiei, operatiunde din care se nasc creante ale bancii asupra clientilor care beneficiaza de credite respective. De aceea, de fiecare data cand isi maresc pasivul prin primirea de depozite in conturile clientilor, prin emiterea de certificate de deposit etc, bancile trebuie sa-si argumenteze creantele asupra economiei, adica creditele acordate agentilor din sectorul nebancar. Reciproc, de fiecare data cand acorda un credit, sporindu-si, astfel, creantele asupra economiei, bancile trebuie sa-si mareasca pasivul. Si, de fapt, prin creditele acordate, bancile alimenteaza disponibilitatile existente in conturile beneficiarilor creditelor respective.

In al doilea rand, termenul de "contraposturi" ("contrapartide") are o semnificatie monetara. Creante fara putere circulatorie, transformate in instrumente de plata si figurand in activul bilantului bancilor, constituie sursele createi monetare.

Contraposturile monedei scripturale

Bancile comerciale creeaza moneda scripurala prin monetizarea activelor care initial nu sunt moneda si pe care le achizitioneaza de la agentii nebancari care au nevoie de credite.

Crearea monedei scripurale

Acordarea unui credit de catre o banca determina cresterea concomitenta si cu aceeasi suma a activului si pasivului bilantului bancii in cauza. Astefl, activul se majoreaza deoarece creditul acordat da nastere unei creante asupara debitorului; aceasta creanta este pentru banca un activ financiar ca oricare altul pe care l-ar detine (titluri de stat, actiuni ale intreprinderilor etc.). Pasivul se majoreaza deoarece creditul acordat detremina cresterea disponibilitatilor existente in contul current al beneficiarului creditului respective; aceste disponibilitati la vedere sunt moneda scripturala.

Rezulta ca orice credit acordat de bancile comerciale duce la cresterea

masei monetare (scripturale); altfel spus, orice credit creeaza un nou deposit (la vedere).

Pentru a ilustra cele de mai sus, sa presupunem ca, in momentul initial, bilantul unei banci 858h72i comerciale este echilibrat. Sa mai presupunem ca marimea masei monetare (scripturale) existente in pasiv este de 100 milioane unitati monetare (u.m.) si ca aceste sume ii corespund in active urmatoarele elemente:

a) rezervele bancii: 20 milioane u.m.

b) credite acordate anterior: 80 milioane u.m.

Tabelul nr 1.

In cazul in care valoarea unui nou credit acordat de banca unui client al sau este de 10 milioane u.m., totalul bilantului bancii se majoreaza imediat cu acaesta suma, iar aceasta atat in activ, cat si in pasiv. Intr-adevar, operatiunea de acordare a unui credit implica inregistrarea in activul bilantului bancii a unei creante suplimentare in valoare de 10 milioane de u.m., precum si inregistrarea in pasivul bancii a unui depozit suplimentar in valoare de 10 milionae u.m

Tabelul nr.2

Se observa ca acordarrea unui nou credit de catre banca nu presupune renuntarea in prealabil de catre alti clienti ai bancii la dreptul lor de dispozitie asupra propriilor disponibilitati banesti existente la banca respectiva. Intr-adevar, vechii titulari de depozite bancare dispun in continuare de aceeasi suma existenta in conturile lor deschise la banca nn cauza si, deci pot efectua acelasi volum de plati ca si inainte. Creditul bancar determina, asadar, aparitia unei capacitate de plata suplimentara a agentilor nebancari. Este inexact, deci, sa se spuna ca pentru a acorda un credit bancile recurg la depozite atrase in prealabil.

S-ar putea totusi obiecta ca in cazul activelor lichide cuprinse in agregatele monetare M M etc, situatia este diferita, deoarece faptul ca agentii economici si-au manifestat intentia de a nu utiliza moneda lor o anumita perioada de timp perimte bancii sa acorde un nou credit tocmai pe baza monedei imobilizate in modul acesta. Analiza bilantului bancii infirma insa si aceasta obiectie.

Sa presupunem ca bilantul unei banci cuprinde in active posturile din tabelul nr 1, iar in pasiv urmatoarele elemete (tabelul nr 3)

a) depozite la vedere (moneda scripturala) : 60 milioane u.m.

b) depozite la termen, conditionate etc. (care, pentru titularii lor, reprezinta active lichide de genul celor cuprinse in M , M etc): 40 milioane lei

Tabelul nr 3

In cazul in care banca acorda un nou credit, in valoare, de exemplu, de 19 milioane u.m., ea determina cresterea depozitelor la vedere (cresterea cantitatii de moneda scripurala), fara ca prin aceasta sa-si modifice volumul celorlalte angajamente ale sale (depozite la termen etc,care, in calitatea lor de active lichide pentru titulari, sunt incluse in M , M etc). Caci, clientul beneficiar al creditului are nevoie, intr-adevar, de moneda scripturala pentru a-si efectua tranzactiile si, de fapt, tocami pentru a-si procura aceasta moneda a solicitat creditul respectiv de la banca, platind pentru a-si procura aceasta moneda a solictat creditul respectiv de la banca, platind pentru  aceasta dobanda corespunzatoare. In ceea ce priveste depozitele la termenetc, ele raman in tot acest timp proprietatea titularilor lor: in nici un moment nu se poate spune ca pentru a acorda un nou credit clientului sau X, banca desfinteaza depozitul la termen existent, de exemplu, in contul clientului sau Y. Un credit bancar implica, deci, intotdeauna, o creatie monetara, fara ca aceasta creatie sa presupuna desfiintarea altei cantitati de moneda, ori desfinatrea alor active lichide, de genul celor incluse in M M (tabelul nr.4)

Tabelul nr 4.

Astfel, este in insasi natura activitatii bancare cresterea pasivului bancii care acorda un credit economiei. Banca realizeaza, deci, o finantare monetara a economiei.

Trebuie totusi precizat ca banca nu joaca acest rol de finantare monetara in toate cazurile. De exemplu, ea nu joaca acest rol in cazul in care finanteaza economia cu ajutorul capitalului propriu sau al capitalului imprumutat de pe piata financiara. Este , necesar, deci, sa se faca distinctie intre activitatea monetara a unei banci si activitatea sa de simplu intermedair financiar. Banca este un intermediar financiar simplu in cazul in care colecteaza resurse disponibile pe termen lung de la anumiti agenti ai economiei pentru a le imprumuta pe termen lung altor agenti. Insa, ea este pe de alta parte, un centru creator de moneda, pe care o foloseste, de asemenea, pentru a finanta economia. Este insa evident ca in studiul contraposturilor monedei intereseaza numai aspectul monetar al activitatii bancare.

Natura contaposturilor emisiunii de moneda scripturala

Dupa cum s-a mai mentionat, activitatea bancara consta in principal in acordarea de credite agentilor din sectorul nebancar si nefinanciar al economiei, adica populatiei si intreprinderilor. Cu aceasta ocazie, bancile comerciale dobandesc titluri de creanta asupra economiei.

De asemena, bancile desfasoara o activitate de intermediar a platilor internationale, ceea ce le pune in situatia de a detine diverse monede straine (valute), pe care le ultilizeaza pe piete straine. In modul acesta, bancile comercilae dobandesc creante asupra strainatatii.

In fine, bancile achizitioneaza titluri publice, in principal bonuri de tezaur, devenind, astfel, creditoare ale statului. Intr-adevar, titlurile publice usor negociabile sunt patru banci instrumente adecvate de gestionare a trezoreriei, deoarce pot fi vadute pe piata financiara interbancara, ori pot fi cedate bancii centrale - in cazul in care aceasta din urma decide sa puna in circulatie o cantitate suplimentara de moneda primara (centrala).

In statistica monetara actuala din Romania, aceste trei categorii de active sunt reflectate in urmatoarele doua posturi principale:

Active "externe", care cuprind disponibilitati banesti si titluri libelate in monede straine detinute de catre banci;

Active "intrene", care cuprind:

a)     credite interne "neguveramentale", adica creantele asupra economiei,materializate sau nu in titluri achizitionate de la intreprinderi si de la populatie;

b)            credite interne "guvernamentale", adica creantele asupra statului, materializate sau nu in titluri publice, achizitionate de la Trezoreria publica.

Bilantul monetar al unei banci comerciale arata, asadar, in principiu, astfel:

Tabelul nr.5

Contraposturile monedei primare

Activitatea monetara a bancii centrale are si ea ca suport dobandirea de titluri de creanta. Astfel, banca centrala poseda o anumita rezerva de aur, care constituie unul din contraposturile creantei sale monetare. Acest contrapost este o reminiscenta a unui vechi sistem de emisiune monetara, denumit "sistemul etalon-aur".

Intr-o economie moderna, banca centrala emite moneda sa (moneda primara sau centrala) prin dobandirea de creante asupra bancilor comerciale si asupra Trezoreriei publice. Mai precis, banca centrala achizitioneaza, la radul sau, titluri de creanta asupra economei, asupra economiei, asupra Trezoreriei publice si asupra strainatati.

Crearea monedei primare

Bancile comerciale trebuie sa faca fata diminuarii resurselor lor si, deci, nevoilor de trezorerie pe care acest fenomen le provoaca. Cauzele aparitiei acestui necesar de lichiditati sunt urmatoarele:

1) bancile trebuie sa satisfaca cererile de retragere de numerar adresate lor de catre clienti;

2) ele trebuie sa efcetueze decontarile cu alte banci dispuse de clienti;

3) bancile trebuie sa-si recomande rezervele de moneda primara (centrala).

Pentru a satisface acest necesar de lichiditati, bancile comerciale trebuie fie sa dispuna de moneda primara (centrala), fie sa o poata obtine de la banca centrala (institutul de emisiune). In mod practic, ele vand bancii centrale diverse categorii de titluri pe care le detin in portofoliu: titluri private, titluri publice, valute etc. Banca centrala achizitioneaza titlurile respective de la bancile comerciale si crediteaza contul acestora din urma deschis in propria sa contabilitate. Pe baza disponibilitatilor aparute in modul acesta in conturile bancilor comerciale deschise la banca centrala, bancile comerciale furnizeaza clientilor lor numerar (bancnote si monezi) sau efectueaza plati in moneda primara (centrala) catre alte banci comerciale, executand, astfel, ordinelede virament bancar dispuse de clienti.

In ceea ce priveste Trezoreria publica, aceasta este, dupa cum s-a mai mentionat, personificarea financiara a statului; ea colecteaza veniturile si efectueaza cheltuielile statului, trebuind deci, sa faca inclusive nesincronizarii incasarilor si paltilor. Ca urmare, la fel ca oricare alt actor al vietii economice, Trezoreria publica poate inregistra un deficit temporar sau pentru intregul exercitiu bugetar. In cazul in care contul curent al Trezoreriei publice este in deficit, banca centrala trebuie,in schimbul privilegiului emisiunii care i-a fost acordat, sa alimenteze contul respective. Or, pocedand in modul acesta, ea acorda un credit statului ('creditul guvernamental'), materializat sau nu in titluri de creanta asupra Trezoreriei Publice.

Prin acordarea unui credit statului, banca centrala isi sporeste cu aceiasi suma (de exemplu, 10 milioane u.m.) atat valoarea postului de pasiv numit " Contul current al Trezoreriei publice", cat si valoarea postului de active numit "Creditele guveramnetale".(tabelul nr.6). Regula "creditele fac depozitele" se aplica, asadar, si in cazul bancii centrale.

Tabelul nr.6

In concluzie, emisiunea de moneda primara (centrala), sub cele doua formeale sale -numerar (bancnote si monezi) si moneda primara (centrala) scripturala -are drept contraparte creantele bancii centrale, materializate sau nu in titluri, asupra bancilor comerciale si asupra Trezoreriei publice.

Natura contraposturilor emisiunii de moneda primara

In economiile moderene, gama creantelor, matreilaizate sau nu in titluri, pe care banca centrala accepta sa le detina in portofoliul sau este foarte diversa.

In primul rand, banca centrala accepta sa achizitioneze de la bancile comerciale anumite titluri private, pe tremen scurt sau pe termen mediu ("efectele comerciale"): trate, bilete de ordin etc.). Achizitionarea de titluri private, cunsocute sub denumirea de rescont, este una din operatiunile traditionale ale principalelor banci centrale ale lumii, care au permis acestora sa asigure o finantare monetara activitatii productive. Astfel, in cazul Bancii Nationale a Romaniei, legea sa de infintare (11/23 aprilie 1880) definea acest aseazamant ca fiind "o banca de scont si circulatie". In present, in majoritatea tarilor, ponderea acestei operatiuni este redusa (cca. 2%).

In al doilea rand, banca centrala accepta sa achizitioneze de la bancile comerciale titluri publice pe termen scurt (bonuri de tezaur, obligatiuni de stat etc.), deoarece, in modul acesta, se favorizeaza subscrierea titlurilor respective. Aceste titluri se adauga la creantele asupra statului nascute din creditele directe acordate de la banca centrala Trezoreriei publice.

In al treilea rand, banca centrala achizitioneaza de la bancile comerciale instrumente de plata internationale (valute, devize) precum si titluri de creanta asupra strainatatii. Aceste operatiuni sunt generate de interventiile bancii centrale in sprijinul cursului valutar al monedei nationale: banca centrala cumpara sau vinde pe piata valutara, in functie de situatia acestei piete, moneda straina, in schimbul monedei nationale, regland, astfel, cursul valutar.

"Exteriorul" joaca, asadar,, un anumit rol in emisiunea bancii centrale. In cazul in care balanta de plati externe a unei tari este excendentara, bancile comerciale dispun de valuta, procurata anterior de la clientii lor, pe care o vand bancii centrale; aceasta din urma, pe de o parte, isi sporeste rezervele valutare, iar pe de alta parte, emite moneda primara centrala in folosul bancilor comerciale. Invers, in cazul in care balanta de plati externe este deficitara, banca centrala trebuie sa vanda pentru a aproviziona bancile comerciale, ceea ce face ca o anumita cantitate de moneda primara (centrala) sa fie desfintata.

Rezulta ca desi activitatea sa monetara este foarte specificia, banca centrala are in activul sau aceleasi genuri de creante, materializate sau nu in titluri, ca si bancile comerciale (tabelul nr.7.)

Tabelul nr.

Semnificatia activelor bancii centrale

Configuratia actuala a bilantului unei banci centrale moderne este reflectarea monetara a unui sistem de emisiune monetara care este el insusi produsul evolutiei istorice.

Astfel, in secolul al XIX-lea, acest bilant cuprindea in activul sau aur si titluri private (in Franta) sau aur si titluri publice (in Anglia). Aceasta, deoarece cele doua tari-cele mai dezvoltate din epoca - au adoptat principii diferite pentru emisiunea de moneda a bancii centrale (cunoscuta in epoca si sub denumirea de "moneda legala"). Astfel, Banca Frantei a acceptata sa achizitioneze titluri private de la bancile comerciale, pe cand in Anglia legea nu permitea Bancii Angliei decat cupararea de aur si, intr-un mod cu totul si cu totul exceptional, cumpararea de titluri publice.

Aceste sisteme istorice influenteaza si in present creatia monedei primare (centrale). Astfel, bilantul Bancii Angliei sau bilantul "Sistemelor Rezervelor Federale" (organismul cu rol de banca centrala in S.U.A.), care se inscrie in aceeasi traditie, cuprinde in portofoliu mult mai multe  titluri publice decat private. In Romania, unde atat titlurile private cat si titlurile publice se folosesc pe scara redusa, bilantul Bancii Nationale cuprinde in activul sau in principal crditele acordate in mod direct statului si bancilor comerciale ("creditele de refinantare").

Un alt factor care influneteaza configuratia bilantului bancii centrale este conjuctura economica.

Astfel, existenta unei datorii publice importante, acoperite prin credite acordate de banca centrala, determina cresterea volumului portofolilui de efecte publice al acesteia si, in general, cresterea volumului creantelor bancii centrale asupra statului. Ca urmare, are loc o amplificare a creatiei de moneda primara (centrala) aferente. Este evident ca pentru ca masa monedei primare (centreale) aflate la dispozitia economiei sa se mentina in limite compatibile cu stabilitatea monetara, este necesar ca alte contraposturi ale monedei create de banca centrala sa se reduca.

Situatia este similara in ceea ce priveste portofoliul de creante externe, ale carei variatii trebuie si ele compensate prin variatii de sens invers ale altor contraposturi ale monedei primare. Problema este aici mai complicata, deoarece, desi este clar ca stabilitatea monetara a unei tari nu poate fi lasata la discretia variatiilor cantitatii de moneda nationala provocata de miscarile internationale de capitaluri, banca centrala a tarii in cauza are putine mijloace de control asupra fluxurilor financiare internationale.

Concluzia este ca in marimea si structura contraposturilor monedei primare (centrale) sunt susceptibile de a se modifica in permanenta sub influenta evenimetelor extramonetare.

Contraposturile "masei monetare in sens restrans" - M1, si ale "masei monetare in sens larg"-M2

Expresia sintetica sistematica a contraposturilor "masei monetare in sens larg" -M este bilantul consolidat al sistemului bancar, in care diverse posturi sunt clasificate dupa un dublu criteriu : tipul creantelor si natura institutionala a beneficiarilor creditelor bancare din care s-au nascut creantele respective. Din aceasta cauza, nomenclatura exacta a contraposturilor masei monetare (in sens restrans si in sens larg) difera de la o tara la alta, in functie de conditiile concrete existente in domeniile amintite. In Romania, de exemplu, bilantul consolidate al sistemului bancar are urmatoarea schema de principiu:

Tabelul nr.

Contraposturile agregatelor M3 si M4. Finantarea monetra si finantarea nemonetara

Pana in anul 1914, problema contraposturilor monedei - cunoscuta in mod traditional sub denumirea de problema "acoperirii monedei" - s-a pus numai pentru bancnote. Odata cu aparitia elementelor cuprinse in agregatele monetare M1 si M problema a devenit valabila pentru toate aceste elemente, adica pentru toate resursele lichide ale bancilor (depozite la vedere, la termen etc.). De asemenea, problema contraposturilor se pune pentru toate resursele lichide din economie, indiferent de organismul care le colecteaza: banci sau alte institutii financiare. Avand in vedere ca resursele lichide ale bancilor si ale celorlalte institutii finaanciare constituie active lichide pentru agentii din sectorul nefinanciar, problema contraposturilor se pune, deci, pentru toate activele lichide din economie, indiferent de tipul de institutie financiara de la care provin aceste active: bancile(comerciaale) sau institutii financiare cu cracter nebancar. Problema este, asadar, mai generala decat simpla problema a "acoperirii monedei". Recenzarea tuturor acestor active lichide si a contraposturilor aferente permite evidentierea ponderii "finantarii monetare" si a "finantarii nemonetare" in totalul fondurilor utilizate intr-o anumita perioada.

Principala noutate adusa de aceasta optica este tratarea asemanatoare a bancilor comerciale si a celorlalte tipuri de institutii financiare care gestioneaa lichiditati. Se considera ca toate activele lichide create de suprastructuta financiara dezvoltata a economiilor moderne au contraposturi similare cu cele mentionate in cazul agregatelor monetare M si M Caci, aceste active lichide inseasi se aseamana foaret mult cu "moneda in sens strict" si cu "moneda in sens larg".

Principalul studiu prin acre se demonstreaza ca suprastructura financiara dezvoltata a economiilor moderene creaza o gama larga de active financiare cu grad mare de lichiditate - foarte asemanatoare cu moneda propriu-zisa - si ca intermediarii financiar nebancari ( fonduri de investitii, societati de asigurare, Trezoreria publica etc.), care emit si gestioneaza activele lichide respective, joaca un anumit rol "monetar", este "raportul Radcliffe", elaborate in anul 1959 sub egida Bancii Angliei. Ideile cuprinse in acest studiu au fost amplu discutate, contestate si aprobate; oricum, difuzarea lor a contribuit la adoptarea unor agregate moneatre din ce in ce mai largi, precum si la extinderea controlului exercitat prin politica monetara asupra evolutiei agregatelor respective. Cu toate acestea, numerosi autori au respins idea asimilarii pur si simplu a activelor lichide cu moneda.

Nu ne punem sa prezentam aici argumentele foarte complexe care s-au confruntat in dezbaterea declansata de "raportul Radcliffe", ci ne vom limita la cateva remarci in legatura cu procesul din care se nasc contraposturile elementelor cuprinse in agreatele M si M

Creatia activelor lichide

In primul rand, aparitia contraposturilor agregatelor M3 , M nu este legata de un mecanism de creatie comparabil cu cel descris pentru M , mecanism care poate fi sintetizat prin regula: "creditele fac depozitele".

Intr-adevar, o banca comerciala creeaza ea insasi o parte din propriile sale resurse, caci, dupa cum s-a aratat, un deposit suplimentar rezulta dintr-o operatiune de creditare efectuata de catre banca respective. Spre deosebire de banci, institutiile financiare nebancare nu dispun decat de resursele provenite din atragerea de economii lichide de la agentii nefinanciari. De exemplu, deschiderea unui cont de economii rezulta din vointa unui agent nefinanciar si este evident ca nici o casa de economii nu are posibilitatea de a deschide, doar pentru ca ea doreste, conturi de economii suplimentare, de natura sa ii sporesca resursele. Desigur, unele institutii financiare nebancare pot emite, pentru a-si spori resursele, certificate de investitire, obligatiuni etc insa procedeele respective le permit doar sa colecteze disponibilitatile publicului, nu sa creeze resurse noi. Pentru a achizitiona hartiile de valoare respective, agentii economici din sectorul nefinanciar sunt nevoiti fie sa vanda in prealabil alte hartii de valoare, fie sa utilizeze "moneda in sens strict" - M un activ lichid de tipul celor cuprinse in diferentele (M -M ), (M -M ) etc., nu poate exista fara ca in prealabil sa existe o cantitate suficenta de "moneda in sens strict" - M (instrumente de plata), pe care bancile si nu numai bancile o pot crea. Ca urmare, toate institutiile financiare nebancare isi bazeaza activitatea pe creatia monetara prealabila a bancilor, in timp ce bancile nu au nevoie de institutii financiare nebancare pentru a crea moneda. In al doilea rand, lichiditatea unui activ financiar nu este comparabila cu lichiditatea "monedei in sens strict". Notiunea de "lichiditate" este destul e vaga si intuitiva, iar ca urmare se poate utilize cu sensuri diferite, atat la nivel microeconomic al unui activ particular sau al unui agent economic luat in mod individual, cat si la nivelul macroeconomic al economiei private in ansamblu. La nivelul intregii economii, notiunea de "lichiditate" este in mare masura o iluzie. Intr-adevar, in cazul in care toti agentii economici sau cea mai mare parte a acestora ar dori sa-si transforme activele lor lichide in moneda, o asemenea converisune ar fi imposibila, caci nu exista nici un mecanism economic sau monetar care sa oblige bancile sa creeze cantitatea de moneda respectiva. Ajustarea s-ar face prin scaderea valorii activelor negociabile sau, in cazul unora dintre ele (economiile depuse pe librete, certificatele de depozit nominale etc.), ar aparea o criza de lichiditate, care nu s-ar putea solutiona decat prin masuri de natura sa permita statului sa salveze institutiile financiare in cauza - masuri care sunt insa exterioare proceselor economice si monetare normale. Inseamna ca singurele active lichide cu adevarat converibile in moneda sunt cele create de banci pentru clientii lor, precum si activele lichide pe care bancile se angajeaza in mod express a le transforme in moneda. Or, certificatele de investitor, obligatiunile la purtator etc., nu fac parte din aceasta categorie.

Concluzia este ca activele lichide emise de institutiile financiare nebancare si, indeosebi, activele negociabile (la purtator), sunt rezultatul unui proces de inlocuire de catre agentii din sectorul nefinanciar a monedei cu active "lichide"; institutiile financiare nu fac in acest caz altceva decat sa ofere o gama intreaga de "produse" financiare susceptibile sa ii intereseze pe agentii din sectorul nefinanciar. Si nu pare sa existe o deosebire profunda de natura intre un bon negociabil emis de o institutie financiara nebancara, o obligatiune de stat emisa de Trezoreria publica sau o obligatiune emisa de o intreprindere, desi doar primul figureaza in agregatul M

Distinctia dintre resursele monetare ala bancilor, pe de o parte, si celelalte resurse- proprii sau imprumutate pe termen lung de pe piata financiara- ale bancilor si ale institutiilor financiare nebancare, pe de alta parte, permite relevarea a doua tipuri de finantare:

a)     Finantarea monetara, realizata de banci pe baza resurselor lor la vedere sip e termen scurt

b)    Finanatrea nemonetara, realizata de banci si de institutiile financiare nebancare pe baza resurselor lor stabile, proprii sau imprumutate pe termen lung. Ponderea acestor doua forme de finantare nu depinde de vointa institutiilor financiare (bancare sau nebancare), ci de comportamentele financiare si monetare ale agentilor economici. Mai precis, factorul care detremina structura finantarii economiei de catre institutiiile financiare (bancare si nenebancare) este structura plasamentelor efectuate de agentii din sectorul nefinanciar.

In mod practic, pentru a calcula ponderea finantarii monetare ( si cvasimonetare) asigurate de banci agentilor economici din sectorul nefinanciar, este suficient sa se evidentieze, in pasivul bilantului consolidat al sectorului financiar (resursele), urmatoarele doua categorii de elemente:

a)     Resurse stabile, constituite din fondurile proprii (emisiune de actiuni, profituri anterior accumulate etc.);

b)    Imprumuturi obligatare realizate pe pietele financiare (tabelul nr. 9.)

Tabelul nr.9.

Natura contraposturilor agregatelor M si M

Pentru a invedera natura contraposturilor agregatelor monetare M , M etc, este suficient sa se generalizeze cele aratate in cazul agregatelor M si M . Astfel, si in cazul institutiilor financiare nebancare, categoria "active externe" cuprinde, la fel ca si in cazul bancilor, soldul tuturor operatiunilor cu titluri efectuate de asezamanintele financiare autohtone cu strainatatea. Caci, disponibilitatile institutiilor financiare nebancare in starinatate, adica plasamentele acestora in strainatate, sunt inregistrate in activul bilantului institutiilor respective, iar angajamentele , adica resursele atrase de institutiile financiare nebancare autohtone de la agentii economici straini (depozite, obligatiuni subscrise etc.), sunt inregistrate in pasiv.

De asemenea, categoria "credit intern net" cuprinde volumul tuturor finantarilor nemonetare realizate de organismele colectoare de lichiditati : case de economii, fonduri de investitii etc. Desigur, insa, ca aspectele concrete ale finantarii (durata, dobanzi, garantii, materializate sau nu in titluri etc.) difera de la o categorie de institutii financiare nebancare la alta (fonduri de investitii inchise, deschise, socieatati de asigurare etc.), de la o tara la alta, de o perioada de timp la alta etc.

In concluzie, studiul contraposturilor monedei permite evidentierea a trei fenomene:

a)     Creatia monetara ( contraposturile agregatului M

b)    Finantarea monetara si cvasimonetara (contrapsoturile M si M

c)     Finantarea nemonetara (contraposturile unor titluri cuprinse in M , M etc. sau care, in mod obisnuit, nu sunt cuprinse in agregatele in care opereaza practica si analiza monetara). Problema creatiei monetare si a formarii ofertei de moneda - priveste fenomenul mentionat la punctual a), insa se incadreaza, desigur, in contextul mai general reprezentat de celelalte doua fenomene amintite.

CREATIA MONETARA A BANCII CENTRALE

Masa monetara reprezinta totalitatea instrumentelor de plata, respectivlichiditati puse la dispozitia unei economii la un moment dat. Aceste lichiditati se prezinta sub forma creantelor asupra intermediarilor monetari (bancile centrale si bancile comerciale) detinute de catre agentii nonbancari, creante care reprezinta contrapartidele masei monetare. Distribuind credite, intermediarii monetari pun in circulatie mijloace de plata, respectiv creeaza moneda si distribuie putere de cumparare.

Creatia monetara se desfasoara continuu in cadrul unei economii; creditele acordate anterior sunt rambursate, apoi ulterior se distribuie altele in cantitati mai mari, inregistrandu-se deci o crestere a masei monetare si o modificare a structurii acesteia in sensul cresterii ponderii monedei de cont (scripturala).
Banca centrala este singura institutie care pune in circulatie moneda efectiva.

Creatia monetara a bancii centrale este rezultatul actiunii urmatorilor factori:

1)Avansurile directe catre trezoreria statului;

2)Creantele asupra strainatatii.

3)Creantele asupra economiei.

In primul rand, asigurarea stabilitatii cursului de schimb a monedei nationale presupune interventii pe piata valutara din partea autoritatii bancare centrale. Concret, daca masa monetara este supraevaluata in raport cu alte valute, atunci banca centrala va cumpara valuta de pe piata si va pune in circulatie moneda

aroprie restabilind raportul intre cererea si oferta de moneda.

Creantele asupra economiei - reprezinta fundamentul creatiei monetare.

Aceste creante decurg indeosebi din relatiile care se stabilesc intre banca centrala si celelalte banci din sistem in cadrul pietei monetare.

Banca centrala creaza 2 categorii de moneda: efectiva si moneda de cont pentru bancile comerciale. Intre cele 2 categorii de moneda nu exista nici o diferenta (desi in trecut exista aceasta diferenta), acestea in permanenta se pot schimba dintr-una in alta in functie de preferintele bancilor comerciale.

In ceea ce priveste modul de creare efectiva a monedei distingem:

-creatia prin intermediul monetizarii activelor nonmonetare;

-creatia prin intermediul creditelor acordate statului;

-creatia prin intermediul creditelor acordate bancilor comerciale.

Monetizarea activelor are loc atunci cand Banca Centrala cumpara de la agentii bancare sau nonbancare, metal pretios, valute sau hartii de comert.
Activul Bancii Centrale va creste cu valoarea activului cumparat si corespunzator pasivul va creste cu aceasta valoare.

CREDITELE ACORDATE STATULUI

Din punct de vedere bancar statul este reprezentat printr-o institutie specifica numita trezorarie. Aceasta colecteaza veniturile statului si efectueaza platile in contul acestora. Daca intr-o zi platile trezorariei > incasarile ei + soldul existent la inceputul zilei, decalajul dintre cele 2 componente poate fi acoperit din credite acordate de Banca Centrala (trezoraria este obligata sa-si deschida un cont la Banca Centrala prin lege).

CREDITELE ACORDATE BANCILOR COMERCIALE

Procedeul clasic al monetizarii acestor credite era cel al rescontului, adica Banca Centrala cumpara de la bancile comerciale hartii de comert (cambii) care fusesera initial scontate de acestia din urma. Ulterior monetizarea s-a facut prin intermediul creditelor de refinantare, similar creditelor acordate statului.

In prezent monetizarea acestor credite este mult mai rafinata, ea facandu-se prin intermediul pietei monetare. Fenomenul are loc astfel: bancile comerciale efectueaza pentru clientii proprii, dar si in nume propriu o serie de plati si incasari, inclusiv acordari de credite si rambursari de credite pentru agentii nonbancari. Este posibil ca intr-una din zile platile unei banci comerciale sa depaseasca ca dimensiune incasarile ei => deficit. Cum global la nivelul sistemului toate platile sunt egale cu incasarile => ca unele banci comerciale vor inregistra deficite si altele excedente.

Aceasta inseamna ca bancile care inregistreaza deficite sa se imprumute de la cele ce inregistreaza excedente. Totusi aceste operatiuni nu pot fi facute intotdeauna pentru ca poate fi vorba de termene diferite (ex: o banca ce are un deficit previzioneaza ca va inregistra si in a doua zi o astfel de pozitie, deci inseamna ca ea va trebui sa gaseasca o banca care va trebui sa inregistreze excedente pentru doua zile consecutive astfel incat operatiunile sa se incheie). Atunci cand deficitele nu se pot acoperi din excedente intervine Banca Centrala care crediteaza bancile comerciale (intelegem extins aceasta creditare, putem include vanzarea de bonuri de tezaur de la bancile comerciale catre Banca Centrala).
Se spune ca atunci cand intervine Banca Centrala, "bancile comerciale sunt in banca", dupa cum atunci cand deficitele bancilor comerciale se acopera integral din excedentele bancilor comerciale, "bancile comerciale sunt in afara bancii".
Prin aceste operatiuni de pe piata monetara, atunci cand intervine Banca Centrala influenteaza conditiile in care functioneaza bancile comerciale, le stabileste dobanda, conditie viitoare de refinantare.

CREATIA MONETARA A BANCILOR COMERCIALE.

Daca banca centrala creeaza moneda efectiva, bancile comerciale creeaza moneda de cont sau scripturala.

Moneda efectiva si de cont sunt astazi cele doua forme de existenta ale monedei.

CAUZELE CREATIEI MONETARE ALE BANCILOR COMERCIALE

Crearea monedei scripturale de catre bancile comerciale

Crearea monedei scripturale de catre bancile comerciale are loc in principal sub impulsul diferitilor agenti nebancari (firme, persoane particulare, Trezoreria statului) care solicita credite sectorului bancar. Acordand aceste credite, practic,

bancile comerciale achizitioneaza active monetare prin:

Scontari de cambii;

- Cumparari de valuta;

- Cumparari de titluri financiare, etc.

In schimbul acestora, bancile platesc aceste achizitii printr-o simpla inscriptie a sumelor aferente in contul vanzatorilor. Prin aceste operatiuni, activele monetare (fara putere liberatorie sau circulatorie) se transforma in instrumente / mijloace de plata; se produce astfel o monetizare a acestor active specifica creatiei monetare.

Crearea monedei scripturale are loc si din initiativa bancilor prin politica lor

de credite.

Din cele precizate rezulta ca moneda de cont sau scripturala este formata /

compusa din creante asupra sistemului bancar, din care:

Unele provin din depozite;

Altele din inregistrarile efectuate de banci in conturi functie de

creditele acordate clientelei lor.

Aceste doua conditii fundamentale care provoaca creatia monedei scripturale contribuie la asigurarea unei proportii necesare intre cantitatea de masa monetara in circulatie si volumul bunurilor si serviciilor tranzactionate pe de alta parte. In acest context, putem spune ca nevoia, respectiv cererea de moneda creste in urmatoarele cazuri:

cand productia nationala sporeste;

cand cresc preturile;

cand exporturile se dezvolta;

cand intrarile de devize se majoreaza

In toate aceste situatii este necesara o majorare a creditelor in

economie pentru a satisface aceste cereri, si in consecinta este necesara o expansiune a monedei de cont sau scripturale. Are loc in ultima instanta demultiplicarea masei monetare aflata in circulatie.

Mecanismul multiplicarii

Mecanismul multiplicarii creditului in economie este generat de existenta

unui numar mare de banci comerciale si folosirea de catre titularii de conturi a

unor banci diferite;

Existenta acestui numar mare de banci comerciale face ca depozitele sa se

multiplice prin transformarea unui credit obtinut de o persoana fizica sau

juridica de la o banca intr-un depozit la o alta banca, si deci, intr-o resursa de

cordare a unor noi credite.

Capacitatea unei banci de a acorda credit depinde deci de doi factori:

-pe de o parte marimea depozitelor;

-pe de alta parte nivelul rezervelor minime obligatorii pastrate de bancile comerciale la banca centrala sau de emisiune.

Prin mecanismul multiplicarii monetare se multiplica si masa monetara aflata in circulatie sub forma disponibilitatilor banesti din contul titularilor de credite,

disponibilitati aparute ca urmare a creditului primit.

Multiplicarea masei monetare nu are acoperire in depozitele initiale, aceasta fiind data la garantia la creditele acordate agentilor economici. Daca nu exista garantia materiala a creditelor, atunci raportul dintre depozitul initial, creditul acordat si masa monetara pusa in circulatie va fi subminat. Se va ajunge ca masa monetara aflata in circulatie sa nu aiba corespondent in bunuri si servicii. Drept urmare se va produce o crestere a preturilor, deci se manifesta procese inflationiste.

CREATIA MONETARA A TEZAURULUI

Tezaurul poate fi considerat ca fiind o Banca Centrala a statului. Initial acesta avea o capacitate de creatie monetara limitata, aceasta era data de existenta monedei divizionare. Trezoraria crea moneda divizionara care avea o vloare nominala mai mare decat valoarea intrinseca a metalului din care era confectionata, de aici un plus de venit pentru tezaur.

Atunci cand se retragea moneda divizionara din circulatie, o parte din utilizatori nu mai preschimbau intreaga cantitate de moneda divizionara detinuta, de aici un al doilea venit financiar pentru stat.

A doua mare forma de creatie monetara utilizata de trezorarie este aceea ca poate ordona efectuarea unor plati zilnice de valoare mai mari decat incasarile. Evident aceasta creatie monetara este limitata la platile care se fec in sistem (plata unei institutii publice catre o alta institutie publica).
Atunci cand platile unei institutii publice ordonate de trezorarie au in vedere cu agent economic, cu cont la o banca sau plati de salarii este evident ca trezoraria trebuie sa aiba in cont bani trimisi de Banca Centrala sau sa apeleze la credite acordate de sistemul bancar pentru efectuarea acestor plati.

PIATA MONETARA SI ROLUL ACESTEIA IN CREATIA MONETARA

DEFINIREA PIETEI MONETARE

Piata monetara reprezinta cadrul necesar in care se desfasoara zilnic raporturile dintre banci in legatura cu lichiditatea soldurilor provenite din

operatii reciproce:
. bancile isi acorda imprumuturi sau isi ramburseaza creditele acordate anterior;
. operatiuni efectuate din ordinul clientilor acestora in calitate de titulari de depozite. In acest caz se efectueaza plati prin alte banci si fac incasari de la alte banci.

In urma acestor doua operatiuni, o banca devine creditoare sau debitoare fata de o alta banca, fata de mai multe banci sau fata de toate bancile. Deci, la sfarsitul unei zile bancare o banca poate fi beneficiara unui sold creditor sau titulara unui sold debitor.

MECANISMUL PIETEI

Practica bancara a impus stingerea acestor plati reciproce intr-un cadru reglementat, de regula sub patronajul autoritatii monetare, respectiv a bancii centrale.

Acest proces presupune doua etape:

confirmarea pretentiilor reciproce, compensarea platilor si stabilirea soldurilor aferente fiecarei banci;

stingerea soldurilor reciproce prin efectuarea de plati de catre titularii soldurilor debitoare catre beneficiarii soldurilor creditoare.

Tocmai negocierea disponibilitatilor necesare pentru stingerea obligatiilor reciproce face obiectul tranzactiilor pe piata monetara; deci, pe aceasta piata apar zilnic doua categorii de participanti:

-ofertantii de disponibilitati;
-solicitantii de disponibilitati.

Ofertantii - sunt bancile titulare ale conturilor de disponibilitati la Banca Centrala care au solduri creditoare, si, deci, detin moneda bancii de emisiune.
Intrucat depozitele constituite de bancile comerciale la banca centrala nu sunt remunerate (nu sunt purtatoare de dobanzi) sau remunerate foarte putin, acestea sunt interesate sa fructifice aceste disponibilitati temporare prin negocierea acordarii de credite pe piata monetara.

Solicitantii - de disponibilitati sau credite sunt acele banci comerciale care fiind debitoare in raporturile lor cu celelalte banci au nevoie de resurse financiare de acoperire.

Care sunt aceste resurse financiare ? Mai intai, orice banca comerciala ramasa descoperita, analizeaza posibilitatea obtinerii de credite in cadrul relatiilor cu banca centrala / de emisiune. Modalitatile de refinantare sunt:

rescontarea;

pensiunea;

lombardarea;

vanzarea de efecte publice / bonuri de tezaur catre banca centrala.

In functie de aceste posibilitati de refinantare, bancile comerciale respective isi pot acoperi partial sau total datoriile lor fata de celelalte banci. Pentru datoria ramasa eventual neacoperita, bancile debitoare urmeaza sa-si procure resurse prin contractarea de imprumuturi de pe piata monetara. Optiunea bancilor de a contracta imprumuturi de pe piata este si in functie de nivelul dobanzii ce se practica.

Cum intervine banca centrala pe aceasta piata monetara ? Fie prin stabilirea nivelului dobanzii urmand ca volumul negocierilor sa varieze in raport de aceasta marime data; fie prin stabilirea volumului creditului pe care aceasta il acorda zilnic, urmand ca cererea si oferta ce se manifesta pe piata sa influenteze nivelul dobanzilor.

Lipsa de disponibilitati cu care se confrunta solicitatorul este o rezultanta a raportului dintre incasarile si platile existente in aceeasi zi si care decurg in general din relatiile cu celelalte banci. Altfel spus, ele trebuie sa-si evalueze cu atentie pentru perioada urmatoare incasarile si obligatiile de plata decurgand din activitatile lor sau ale clientilor lor, urmand ca in acest raport cu aceste evolutii sa-si formuleze cererile de credite pe piata monetara.

CARACTERISTICILE PIETEI MONETARE

In raport cu cele mentionate putem sintetiza urmatoarele caracteristici:

-participantii pe piata monetara sunt bancile;

- obiectul tranzactiilor il reprezinta disponibilitatile in moneda centrala, respectiv in depozite la banca de emisiune;

- operatiunile pe piata monetara se desfasoara zilnic;

- termenele de acordare a imprumuturilor sunt foarte scurte, cele mai

-numeroase avand scadenta in ziua urmatoare;

- creditele acordate pe aceasta piata sunt credite de la banca la banca - sunt

credite interbancare;

- dobanda practicata se stabileste zilnic prin jocul cererii si ofertei.

ROLUL PIETEI MONETARE

In primulo rand, piata monetara (componenta a pietei financiare) joaca un rol deosebit in procesul de redistribuire a resurselor de creditare in economia unei tari;

In al doilea rand, in cadrul operatiilor pe aceasta piata are loc transferul resurselor intre institutiile de credit unde se constituie depozitele bancare si cele care actioneaza ca distribuitori de credite in economie. De asemenea, o parte importanta a tranzactiilor vizeaza transferul de resurse intre bancile care au acces la banca centrala (ca izvor principal al creditului in economie) si cele care prin dimensiunea, specializarea sau statutul lor nu au acest acces.
In al treilea rand, Banca Centrala intervine cu regularitate pe aceasta piata, pentru ea fiind o piata libera sau deschisa(OPEN MARKET).

Altfel spus, piata monetara este o piata a lichiditatilor. Aici se ofera moneda bancii centrale contra unor promisiuni de restituire in termen foarte scurt; deci se

corda credit in moneda bancii centrale.

Apar doua situatii:

. atunci cand piata monetara considerata global (ca suma algebrica a tuturor

operatiilor) se manifesta ca solicitatoare de moneda centrala, se spune despre ea

ca este "in banca". Aceasta inseamna ca este nevoie de interventia bancii

centrale care permite satisfacerea cererilor de lichiditate.

. uneori, operatiunile pe aceasta piata se pot incheia si fara participarea bancii

centrale. Este cazul cand se considera ca piata este "in afara bancii" daca ea dispune de excedent de lichiditate, aflandu-se astfel in afara controlului bancii centrale.