StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » doctrine si curente » Liberalismul neoclasic sau marginalist la sfarsitul secolului xix si inceputul secolului xx
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Teoria echilibrului economic general (l. walras) sl teoria optimului economic partial (v. pareto)



Preocupata de problema cunatificarii proceselor economice si de exprimarea cit mai riguroasa a relatiilor dintre ele, scoala matematica din cadrul gindirii economice neoclasice a adus multe contributii la imbogatirea instrumentarului analitic in acest domeniu (modele, functii, grafice, ipoteze etc.) si a imbogatit considerabil problematica stiintei economice, imprimindu-i o pronuntata nota de modernitate.
Bazindu-se pe o tradi


tie bicentenara in folosirea matematicii in economie (de la W. Petty, D. Bernoulli, la A. Cournot, A. Dupuit si H. Gossen), neoclasicii W. St. Jens, L. Walras, F.Y. Edgeworth si V. Pareto au dat amploare acestor preocupari care s-au concretizat mai ales in teoria echilibrului economic general al lui Leon Walras, curbele de indiferenta elaborate de F.Y. Edgeworth si teoria optimului partial formulata de Vilfredo Pareto.
5.1. Teoria echilibrului economic general. Dupa cum arata titlul principalelor sale lucrari, L. Walras (1834-l910) a facut distinctie intre trei domenii ale stiintei economice si anume: economia pura, economia aplicata si economia sociala.In lucrarea sa "Elemente de economie politica pura" (1874-l877), Walras elaboreaza un model abstract de comportament rational in economia de piata, pornind de la interdependenta care exista intre preturile tuturor categoriilor de bunuri, precum si dintre diferitele sfere ale activitatii economice. Modelul urmareste sa demonstreze posibilitatea infaptuirii unui echilibru economic general, cu conditia ca libera concurenta sa functioneze nestinjenita.
Pe scurt, teoria echilibrului economic general consta in urmatoarele idei:
- Walras pleaca de la ideea ca in economia moderna de piata exista doua feluri de piete: piata produselor, cea mai importanta, intrucit cererea de produse pentru satisfacerea neilor consumatorilor declanseaza intregul proces economic, si piata serviciilor productive (furnizate de munca, pamint si capital);
- fiecare dintre piete si interdependenta dintre ele sint guvernate de aceleasi legi ale echilibrului, consecinta a proarii schimbarilor ce intervin in diferite segmente la scara intregii economii, dupa principiul asemanator celui care actioneaza in cazul vaselor comunicante din fizica;
- canalul pe care se transmit impulsurile (schimbarile) de pe diferite piete sau din diferite segmente ale economiei si deci mijlocul prin intermediul caruia se poate infaptui echilibrul partial si general il constituie miscarea (oscilatia) preturilor in functie de raportul dintre cererea si oferta pentru diferite bunuri finale si factori de productie pentru obtinerea lor;
- agentul economic cel mai important care are un rol hotaritor in realizarea acestor multiple interdependente este intreprinzatorul, care face legatura dintre diferite piete si are rolul esential in adoptarea deciziilor economice, deci si in alocarea rationala, eficienta a resurselor: pe piata serviciilor el apare in calitate de cumparator de factori de productie, iar pe piata produselor in calitate de vinzator de bunuri finale si intermediare;
- in contrast cu rolul sau esential in functionarea acestui model, intreprinzatorul se gaseste, dupa parerea lui Walras, intr-o situatie paradoxala in ce priveste rezultatele obtinute: daca procesele economice se desfasoara in mod normal, el plateste serviciile factorilor de productie (munca, pamintul, capitalul) la pretul lor normal, in functie de utilitatea lor finala, vinde produsele fabricate cu ajutorul acestor factori la preturi care ii permit sa recupereze cheltuielile facute cu achizitionarea factorilor de productie, deci costul de productie este egal cu pretul de vinzare si, in principiu, nu exista profit; daca in realitate se formeaza totusi un profit, prin diferenta dintre pretul de vinzare si pretul de cost, acesta este numit de catre L. Walras "renta de dezechilibru", urmare a faptului ca la un anumit nivel al economiei exista unele piedici (de exemplu, unele forme de monopol) in calea liberei concurente; - pretul serviciilor productive coincide cu veniturile proprietarilor acestor factori (salariul, dobinda, renta funciara), ceea ce inseamna ca totalul productiei oferite pe piata poate fi cumparat cu veniturile respective, cu alte cuvinte, ca cresterea ofertei atrage dupa sine cresterea cererii corespunzatoare, facind imposibile crizele economice.
Rezulta ca teoria echilibrului economic general este o expresie mai sofisticata a conceptiei liberale clasice despre autoreglarea spontana a economiei de piata, asa cum
a fost ea formulata fie sub denumirea de "teoria miinii invizibile" utilizata de A. Smith, fie sub denumirea de teoria pietelor prezentata de J.B. Say.
Acest model elaborat de L. Walras si sustinut cu ajutorul unui complicat instrumentar matematic (un sistem de ecuatii corespunzator numarului de necunoscute) constituie un remarcabil efort de sintetizare a actiunii unui ansamblu de pirghii economice si a
rezultatului final al interdependentei dintre acestea, atragind atentia asupra faptului ca
infaptuirea echilibrului economic general nu se poate limita la analiza izolata a atomilor
fiecarei economii, pregatind prin aceasta terenul pentru viitoarea innoire a teoriei


economice prin deplasarea accentului spre macroeconomie.
L. Walras insusi a at importanta teoriei echilibrului economic general cu gravitatia universala din fizica.
Pe baza acestei teorii, J.A. Schumpeter 1-a calificat pe L. Walras drept un economist genial, considerindu-l ca cel mai de seama economist din lume pina la acea data. "Asa cum s-a subliniat inainte - scrie J.A. Schumpeter in monumentala sa "Istorie a
(analizei economice" -, stiinta economica este un imens omnibus care duce cu sine numerosi pasageri de un interes si cu capacitati nemasurate. Dar, in masura in care este rba despre teoria pura, Walras este, dupa parerea mea, cel mai de seama dintre toti economistii. Sistemul sau privind echilibrul economic, in forma in care el reuseste sa uneasca calitatea de creativitate "relutionara" cu calitatea de sinteza clasica, este singura lucrare elaborata de un economist care poate fi ata cu realizarile din fizica teoretica. Comparate cu sistemul lui Walras, majoritatea lucrarilor teoretice din acea perioada - si de mai tirziu - oricit de valoroase ar fi prin ele insele si oricit ar fi de originale din punct de vedere subiectiv, apar ca niste barci alaturi de un transatlantic, ca incercari nereusite de a surprinde anumite aspecte particulare ale adevarului walrasian.
Este o piatra de hotar exceptionala pe calea parcursa de stiinta economica spre starea de stiinta riguroasa sau exacta si chiar daca acum este demodat, el continua sa stea la baza multora dintre cele mai bune lucrari teoretice din zilele noastre"6. intr-adevar, influenta benefica a gindirii lui Walras se resimte in numeroase lucrari si teorii contemporane, de la analiza intrari-iesiri (input-output) a lui W. Leontief, la lucrari neoclasice si neoliberale mai recente semnate de prestigiosi economisti, unii dintre ei laureati ai premiului Nobel, ca de exemplu: K.J. Arrow, J.R. Hicks, P.A. Samuelson, M. Allais, G. Debreu, E. Malinvaud, inclusiv economistul nordamerican de origine romana Anghel N. Rugina7.
Teoria echilibrului economic general comporta insa unele rezerve si critici, dat fiind faptul ca ea se bazeaza pe o schema mult prea simplificata a economiei de piata in atie cu realitatea deosebit de complexa. Criticii de specialitate semnaleaza printre lacunele ei: insuficienta studiere a banilor si preturilor, caracterul ei static, precum si neglijarea productiei si a istoriei economice, a elutiei economice, conceptia lui Walras constind mai ales intr-o mecanica a schimbului.
In lucrarea sa "Studii de economie politica aplicata" (1898) L. Walras cerceteaza modul cum se de



sfasoara concurenta dintre agentii economici, inclusiv rolul banilor si al creditului in functionarea economiei de piata.In lucrarea "Studii de economie sociala" (1896), Walras se ocupa de probleme de politica economica, preconizind, printre altele, nationalizarea pamintului, trecerea lui in proprietatea statului si desfiintarea impozitelor cu scopul de a usura si stimula desfasurarea concurentei in conditii cit mai bune. Din aceasta cauza, s-a considerat ca el ar fi un semi-socialist (agrar) si adversar al liberalismului. De fapt, el inca interventia statului in economie numai in masura in care acesta ar putea inlatura piedicile din calea concurentei in economie si deci este, in fond, un subtil sustinator al liberalismului economic.
5.2. Teoria optimului partial elaborata de Vilfredo Pareto (1848-l923). in lucrarile sale "Curs de economie politica" (1896-l897) si "Manual de economie politica" (1906), Pareto continua si imbogateste ideile lui Walras despre echilibrul economic general si se preocupa de apropierea celor doua scoli neoclasice (scoala psihologica si scoala matematica), incercind sa se elibereze de hedonism si sa imprime un caracter neutru judecatilor sale referitoare la rationalitatea proceselor economice, respectiv la teoria economiei pure.In centrul conceptiei lui Pareto despre economia pura se gaseste teoria preturilor. Adept al explicarii preturilor pe baza utilitatii marginale, Pareto trece de la utilitatea cardinala (intrucit considera imposibila masurarea marimii absolute a acesteia) la utilitatea ordinala (exprimarea ordinei de importanta sau a ierarhiei diferitelor utilitati). El inlocuieste termenul de utilitate (care se refera la folosul ce rezulta dintr-un bun economic pentru individ) cu cel de ofelimitate (care indica dorinta si placerea individului decurgind din acel bun).Incercind sa atenueze subiectivismul teoriei utilitatii marginale, Pareto cauta o baza obiectiva pentru a explica mai convingator preturile si, implicit, comportamentul rational al agentilor economici. in acest scop, el nu mai rationeaza asupra utilitatii (aprecierii subiective) a unui singur bun economic, ci asupra unor cantitati determinate de bunuri economice reale, de regula, doua bunuri economice complementare. El cauta sa descopere care sint combinatiile posibile la fel de avantajoase pentru consumator si sa determine limitele in care diferite combinatii din cele doua bunuri sint la fel de avantajoase. Aceasta idee este exprimata si reprezentata grafic cu ajutorul curbelor de indiferenta pe care le imprumuta de la contemporanul sau britanic F.Y. Edgeworth (1845-l926) din cadrul scolii de la Cambridge, autor al lucrarii "Psihologie matematica" (1881) si al articolelor privind "Masurarea schimbarii in valoarea banilor" (1887, 1889).
Pareto nu se mai intreaba cit de mare este utilitatea marginala a fiecaruia din cele doua bunuri complementare pe care le are in vedere, ci care este utilitatea totala (mai exact, ofelimitatea) a diferitelor combinatii posibile din cantitatea celor doua bunuri examinate pentru a determina limitele optiunilor rationale din partea consumatorilor.
Daca, de exemplu, la un nivel dat al preturilor pentru carne si brinza, se constata ca 1 kg de came si 2 kg de brinza ofera consumatorului aceeasi ofelimitate (satisfactie, placere) ca si 2 kg de carne si 1 kg de brinza, atunci se cauta limitele in care sint posibile si alte combinatii cantitative din cele doua bunuri care sa ofere aceeasi ofelimitate. Pentru a explica aceasta idee, Pareto utilizeaza un grafic pe a carui ordonata (OX) marcheaza cantitatea aleasa din primul bun (de exemplu, carne) si pe a carui abscisa (OY) marcheaza cantitatea aleasa din cel de al doilea bun (de exemplu, brinza). Mentionam in continuare trei din multitudinea de optiuni posibile, cu un grad de ofelimitate asemanator. Linia care marcheaza aceste optiuni este numita curba de indiferenta in sensul ca fiecare punct de pe aceasta curba exprima ofelimitatea totala a respectivelor combinatii pe care consumatorul le considera la fel de importante si tocmai de aceea le numeste curbe de indiferenta.
Prima optiune (1) consta in alegerea a 2 kg de carne si a 1 kg de brinza, a caror ofelimitate totala este marcata pe grafic in punctul a. A doua optiune (2) consta in alegerea 1 kg de carne si 2 kg de brinza a caror ofelimitate totala este marcata pe grafic in punctul b. Reunind punctele a si b se obtine o curba de indiferenta ale carei puncte exprima multe alte combinatii posibile (3) de cantitati diferite din cele doua bunuri economice complementare, considerate de consumator la fel de utile, ca de exemplu (4) 1,5 kg carne si 1,5 kg brinza, combinatie marcata pe respectiva curba in punctul c.In mod similar, Pareto propune elaborarea unor curbe de indiferenta pentru a exprima obstacolele care stau in calea staisfacerii acestor ofelimitati, respectiv costurile producatorilor pentru bunurile economice respective.
Din confruntarea celor doua feluri de curbe de indiferenta privind gusturile consumatorilor si costurile producatorilor rezulta, dupa parerea lui Pareto, pozitia de echilibru general. Aceasta, la rindul ei, constituie punctul de plecare in teoria optimului economic.
Termenul de "optim" decurge din superlativul adjectivului "bun" in limba latina. Optimul economic se refera la formula cea mai rationala, deci, cea mai buna (cea mai eficienta) de alocare a resurselor limitate disponibile si care asigura nivelul relativ cel mai inalt de bunastare a intregii societati.
Optimizarea economica reprezinta, in aceeasi viziune, o astfel de modificare a repartitiei (alocarii) resurselor care sa duca la cresterea satisfactiilor (ofelimitatii). Conditia atingerii acestui obiectiv este ca sa se imbunatateasca situatia anumitor agenti economici, fara a diminua ofelimitatea niciunuia dintre ceilalti agenti economici.
Deci, prin optim economic se intelege, potrivit conceptiei lui Pareto. orice schimbare in alocarea resurselor care imbunatateste utilitatea (ofelimitatea) anumitor agenti economici, fara a micsora utilitatea altor agenti economici.
Optimul paretian este un optim partial intrucit se bazeaza pe ideea ca utilitatea difera de la un individ la altul si, deci, nu poate fi masurata si insumata. Daca prin modificarea alocarii resurselor creste utilitatea cel putin pentru un singur agent economic, fara a se micsora pentru altii, atunci situatia respectiva este considerata optima. Dar Pareto nu ofera un criteriu care sa permita determinarea optimului economic la nivelul ansamblului societatii si, deci. alegerea situatiei celei mai bune dintre mai multe situatii eficiente. Din aceasta cauza, criteriul optimului preconizat de Pareto foloseste mai degraba la identificarea situatiilor ineficiente sau suboptime in sensul ca, daca o anumita alocare de resurse, care mareste utilitatea unui agent economic, proaca, in acelasi timp, deteriorarea situatiei cel putin a unui agent economic, atunci este rba de o inrautatire a situatiei generale, deci, de o situatie suboptima sau chiar ineficienta.In ciuda limitelor ei, teoria optimului partial al lui Pareto a exercitat o puternica influenta asupra contemporanilor si urmasilor sai, stimulind indeosebi pe cercetatorii care s-au ocupat de economia bunastarii, printre care, de exemplu pe A.C. Pigou (1920: Economics of Welfare).





Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre liberalismul neoclasic sau marginalist la sfarsitul secolului xix si inceputul secolului xx

Impactul gindirii economice
Liberalismul - principala tendinta din gindirea economica
Reactii sociale si nationale fata de liberalismul economic clasic
Marxismul - a doua tendinta din gindirea economica
Liberalismul neoclasic sau marginalist la sfarsitul secolului xix si inceputul secolului xx
Ascensiunea dirijismului in perioada interbelica
Evolutia postbelica a keynesismului si dirijismului
Neoclasicismul si neoliberalismul in perioada contemporana (1918-1994)
Teorii moderne si contemporane despre comertul international
Cresterea economica in dezbaterea economistilor din perioada postbelica
Teorii contemporane despre subdezvoltare si strategiile lichidarii ei
Gindirea economica din romania de la inceputuri
Curente de gindirea economica din romania in perioada 1859-1918.
Curente de gindire economica din romania mare in perioada interbelica (1918-1940)








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics