StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » doctrine si curente » Liberalismul neoclasic sau marginalist la sfarsitul secolului xix si inceputul secolului xx
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Teoria utilitatii finale sau marginale si formarea preturilor in economia de piata la sfirsitul secolului xix sl inceputul secolului xx



Intrucit fenomenul cel mai frecnt in cadrul economiei de piata este vinzarea si cumpararea produselor (marfurilor), era firesc ca teoria preturilor sa ocupe un loc central in cadrul gindirii economice neoclasice. Aceasta problema presupune unele precizari privind limbajul folosit de economistii respectivi, raspunsul dat c


elor trei intrebari elementare privind preturile (izvorul si marimea lor, precum si masura acestei marimi), elucidarea unor probleme mai complexe (printre care: valoarea de substitutie, unicitatea pretului unui produs la un moment dat, valoarea bunurilor intermediare si surplusul consumatorului, alocarea rationala a resurselor banesti), precum si un bilant al performantelor si insuficientelor teoriei analizate.
Precizari terminologice. Avind ca punct de plecare dorintele si nevoile individului consumator, indiferent de statutul lui social, precum si constatarea ca bunurile care pot satisface aceste nevoi sint limitate (rare), neoclasicii abandoneaza sau imping pe un secundar terminologia traditionala (marfa, valoare) si adopta o terminologie distincta, valabila atit in conditii de autoconsum (inclusiv economia naturala), cit si in conditii de schimb (in economia de piata). Spre deosebire de marfuri (produse destinate schimbului la piata), neoclasicii acorda prioritate bunurilor (produselor), facind distinctie intre bunurile libere (care se gasesc in cantitati nelimitate si deci nu constituie obiect al stiintei economice, deoarece pot fi insusite in mod gratuit de oricine) si bunurile economice (care se gasesc in cantitati limitate, deci sint rare si care pot fi obtinute numai dind ceva, un alt bun economic, respectiv bani, in schimbul lor). Ei clasifica bunurile economice in doua categorii distincte: bunuri Finale sau produse de categoria intiia, care pot fi folosite in mod nemijlocit (direct) de individul consumator, si bunuri intermediare sau de categorii superioare, care nu pot fi consumate direct, ci pot fi folosite indirect, ca mijloace pentru producerea bunurilor finale.In legatura cu folosirea si miscarea bunurilor economice (vinzarea si cumpararea lor), neoclasicii folosesc trei notiuni al caror continut si ale caror relatii reciproce nu sint prea bine definite, avind uneori acceptiuni diferite de la un ginditor la altul din cadrul acestui curent de gindire si anume notiunile de : utilitate, valoare si pret.In ce priste definitia celor trei notiuni, lucrurile sint ceva mai simple cind este vorba despre pret, deoarece atit in limbajul comun cit si in cel stiintific, acesta indica suma de bani care se plateste in schimbul unui bun economic cumparat.
Situatia este insa neclara in legatura cu dubla confuzie care se face intre utilitate si valoare, pe de o parte, intre valoare, respectiv valoare de schimb si pret, pe de alta parte, si mai ales in legatura cu explicarea izvorului sau substantei, respectiv a naturii acestor categorii economice.
Pentru unii neoclasici valoarea este riga de legatura dintre utilitate si pret, respectiv dintre aprecierea subiectiva a individului consumator asupra gradului de satisfactie pe care il procura consumarea unei cantitati determinate dintr-un bun economic si pretul platit la piata pentru bunul respectiv.In viziunea lui C. Menger, fondatorul scolii psihologice austriece, notiunea de valoare a unui bun economic exprima importanta pe care o atribuie indivizii acelui bun in legatura cu satisfacerea nevoilor lor. El face precizarea ca termenul de valoare poate fi folosit in doua sensuri: intii, el desemneaza parerea subiectiva a consumatorului privind capacitatea unui bun economic de a satisface in mod direct o anumita nevoie si atunci el este sinonim cu termenul de valoare de intrebuintare, iar in al doilea rind, el arata puterea de cumparare a acelui bun economic sau cantitatea dintr-un alt bun economic cu care poate fi el schimbat, permitind in mod indirect satisfacerea unei nevoi si, in acest caz, el este sinonim cu termenul de valoare de schimb (de exemplu, un sac de griu se schimba cu 10 metri de pinza).In primul caz, valoarea exprima o apreciere pur subiectiva a individului consumator, in al doilea caz intervine un element obiectiv (cantitatea dintr-un alt bun cu care se poate schimba primul bun economic), dar si in acest caz valoarea indirecta a bunului respectiv (deci valoarea lui de schimb), deriva tot din aprecierea subiectiva a consumatorului, numai ca aceasta a parcurs un drum mai intortocheat: la inceput a exprimat in mod indirect aceasta importanta (referindu-se la o cantitate determinata dintr-un bun achizitionat), iar apoi a exprimat in mod direct importanta acelui bun pentru satisfacerea altei necesitati. De exemplu: un sac de griu are valoare de intrebuintare pentru ca poate satisface in mod direct nevoia de hrana sau indirect, schimbindu-se cu pinza, pentru ca poate asigura satisfacerea nevoii de imbracaminte. in ambele cazuri, valoarea are ca punct de sprijin aprecierea subiectiva a consumatorului.
Pentru alti neoclasici conceptul de valoare este inutil in stiinta si ei propun explicarea naturii si miscarii peturilor bunurilor economice numai prin luarea in considerare a utilitatii acestora. Ostilitatea neoclasicilor fata de termenul de valoare se explica prin complicatiile de natura social-economica legate de teoria obiectiva a valorii bazata pe munca, mai ales pe ul repartitiei nitului national, deci al explicarii naturii diferitelor nituri si al relatiilor reciproce dintre aceste nituri.
Lasind la o parte, in acest context, subtilitatile legate de unele deosebiri de nuanta dintre neoclasici, important este sa intelegem pozitia de principiu a majoritatii acestor ginditori in legatura cu cele trei intrebari elementare referitoare la natura, marimea si masura marimii preturilor.
Conceptia neoclasicilor despre izvorul (substanta) si marimea preturilor, precum si despre masura acestei marimi. Indiferent de faptul ca admit sau nu valaorea ca obiect de instigatie stiintifica sau daca o identifica, direct sau indirect cu utilitatea, neoclasicii considera ca izvorul preturilor il constituie, in ultima analiza, utilitatea bunurilor economice, intelegind prin utilitate aprecierea subiectiva a indivizilor consumatori privind importanta pe care o are cantitatea determinata din respectivul bun economic (rar) pentru satisfacerea anumitor dorinte sau nevoi de consum ale indivizilor luati in studiu. Deci, in viziunea neoclasicilor, punctul de plecare in explicarea naturii si miscarii preturilor pe piata il constituie teoria subiectiva a utilitatii (valorii).
O caracteristica a acestei conceptii consta in faptul ca ei prisc utilitatea bunurilor economice nu in mod global, in ansamblu, ci in mod diferentiat, pe portiuni mici din care se compune volumul disponibil dintr-un anumit bun. in consecinta, ei fac distinctie intre utilitatea diferita a fiecarei subdiviziuni din bunul respectiv, utilitatea finala sau marginala a bunului respectiv si utilitatea totala a cantitatii disponibile din acel bun.
Marimea pretului unui bun economic este determinata, dupa parerea neoclasicilor, nu de orice fel de utilitate, ci de utilitatea finala sau marginala. Aceasta notiune a fost propusa de austriacul F. von Wieser.
Pentru a lamuri continutul acestei notiuni-cheie in viziunea neoclasicilor despre pret, ei pleaca de la prima lege a lui Gossen care postuleaza descresterea intensitatii unei nevoi pe masura satisfacerii ei, avind drept urmare, tendinta de scadere a utilitatii subdiviziunilor succesi dintr-o cantitate determinata a unui bun limitat pe masura satisfacerii trebuintei sau dorintei respecti, astfel incit utilitatea ultimei subdiviziuni consumate este mult mai mica decit utilitatea primei subdiviziuni consumate din bunul respectiv.
Deci, prin utilitatea finala sau marginala neoclasicii inteleg utilitatea ultimei subdiviziuni dintr-o cantitate disponibila a unui bun economic care este, totodata, cea mai mica utilitate, ativ cu utilitatea subdiviziunilor anterior consumate.
Utilitatea totala a unei cantitati determinate dintr-un anumit bun economic consta, in aceste conditii, din suma unei serii descreseinde de utilitati individuale ale subdiviziunilor acelui bun economic.
Utilitatea totala este, evident, mai mare (pentru ca este o suma) decit utilitatera finala sau marginala, dar, pentru explicarea preturilor bunurilor economice, neoclasicii se bazeaza numai pe aceasta din urma - pe utilitatea marginala, adica pe utilitatea relativ (ativ) cea mai mica.
Masura utilitatii finale a diferitelor bunuri economice depinde atit de anumite elemente subiecti (aprecierea fiecarui individ consumator privind ordinea de importanta sau intensitatea diferitelor necesitati), cit si de anumiti factori obiectivi (volumul disponibil din bunurile economice care au rolul sa satisfaca respectile trebuinte sau, in alte expresii, raritatea sau abundenta acelor bunuri economice).In viziunea acestor autori marimea utilitatii marginale este in raport direct proportional atit cu intensitatea necesitatilor care trebuie satisfacute cit si cu raritatea bunurilor menite sa satisfaca aceste trebuinte (respectiv inrs proportional cu abundenta lor). Aceasta inseamna ca utilitatea marginala a unui bun economic este mai mare atunci cind el satisface o trebuinta cu un grad de intensitate mai mare (de ex. nevoia de alimente este mai presanta decit nevoia de imbracaminte) si cind bunul respectiv este mai rar; inrs, utilitatea marginala este mai mica atunci cind bunul respectiv satisface o necesitate mai putin presanta, mai putin intensa (de exemplu, nevoia de tigari) si cind el este mai putin rar (este mai abundent).
Pentru a ilustra aceasta relatie complexa intre natura si intensitatea dorintelor (nevoilor) care urmeaza sa fie satisfacute, cantitatea de bunuri disponibile in acest scop si numarul de unitati efectiv consumate, ca temelie a formarii preturilor in economia moderna de piata, C. Merger a elaborat un el3 in care a notat, cu cifre romane (l-X) pe orizontala, diferite necesitati in ordinea descrescinda a intensitatii lor si cu cifre arabe in dubla ordine descrescinda (10 -l), atit pe orizontala cit si pe rticala (10, 9, 8, 7, 6, , -l) utilitatea descrescinda a subdiviziunilor succesi din cantitatea disponibila din bunurile utile pentru satisfacerea respectilor necesitati.
Rationind cu ajutorul acestui el, autorul citat arata ca, daca cineva vrea sa aprecieze importanta bunurilor consumate pentru satisfacerea unor nevoi mai intense, de gr. I (de exemplu, nevoia de hrana) atunci cind utilizeaza 3 unitati din bunul respectiv, este evident ca acesta va aa o utilitate marginala mai mare (8) in atie cu importanta bunurilor consumate pentru a satisface o trebuinta mai putin intensa, de ex. de gr. V (sa presupunem tigari), din care consuma numai doua unitati, care vor aa deci o utilitatea marginala mai redusa (5) (numararea se face de sus in jos).
Raspunsuri neoclasice pentru probleme mai complexe care se manifesta in economia moderna de piata. Cu ajutorul acestui model marginalist de explicare a preturilor bunurilor economice, neoclasicii au incercat sa clarifice si alte aspecte, printre care unicitatea pretului la bunurile (marfurile) de acelasi fel la un moment dat, in ciuda deosebirilor mari dintre aprecierile subiecti ale diferitilor indivizi; pretul bunurilor intermediare (mijloacele de productie) care nu au utilitatea directa pentru individul consumator; definirea notiunii de surplus sau renta a consumatorului, precum si problema unor optiuni rationale, respecitv eficiente cu prilejul utilizarii niturilor sau a resurselor banesti ale unor persoane.
a. Unicitatea preturilor. Teoria necesitatilor de consum (dorinte, trebuinte etc.) i-a condus pe neoclasici la concluzia ca utilitatea bunurilor economice care pot satisface aceste trebuinte este determinata de aprecierile subiecti ale consumatorilor care pot sa difere foarte mult de la un individ la altul, in functie de preferintele personale. Pe de alta parte, practica economica zilnica a demonstrat ca, in ciuda acestor mari deosebiri in aprecierea utilitatii bunurilor economice, pe piata aceste bunuri sint vindute la preturi unice pentru toate categoriile de consumatori la un moment dat si intr-un anumit loc.
Pentru a depasi aceasta contradictie, E. Bohm-Bawerk a ajuns la concluzia ca limitele intre care se sileste pretul pe piata pentru toate subdiviziunile bunului respectiv, in ciuda utilitatii diferite a acestora sint date de aprecierile "perechii marginale", de vinzatori-cumparatori, prin care el intelege perechea de negociatori cu distanta cea mai mica intre pretul cerut de vinzator (limita minima) si pretul oferit de cumparator (limita maxima). Pentru a ilustra aceasta idee, E. Bohm-Bowerk ia ca exemplu piata cailor, presupunind ca prima pereche de vinzatori-cumparatori apreciaza importanta unui cal intre 100 si 300 florini, a doua pereche intre 110 si 280 florini, perechea a sasea intre 215 si 210 florini, iar perechea a 8-a intre 180 si 260 florini. in acest exemplu, el considera ca "perechea marginala" este perechea a 6-a, deoarece diferenta dintre aprecierea subiectiva a vinzatorului si cea a cumparatorului este cea mai mica (de numai 5 florini), permitind infaptuirea echilibrului dintre cerere si oferta relativ mai usor decit in celelalte situatii.
b. Pretul bunurilor intermediare. intrucit la piata consumatorii vin in contact direct numai cu bunurile de consum final (personal)



sau "de prim rang", dar intreprinzatorii au nevoie pentru producerea acestora de factori de productie sau bunuri intermediare, calificate si drept bunuri "de rang superior" (mijloacele de productie), neoclasicii au cautat o explicatie si pentru valoarea/utilitatea, respectiv, preturile acestor bunuri.In viziunea neoclasicilor, bunurile intermediare sau "de rang superior" nu au utilitatea/valoarea directa pentru consumatori. Utilitatea lor este indirecta si se poate exprima numai prin raportarea lor la utilitatea bunurilor finale sau "de prim rang". Dar intrucit bunurile intermediare sint folosite pentru producerea unei mari dirsitati de bunuri finale, ei considera ca utilitatea indirecta a bunurilor intermediare este determinata de utilitatea marginala a bunului final cu utilitatea cea mai mica, respectiv, bunul final marginal.In consecinta, in viziunea neoclasicilor pretul bunurilor intermediare este conditionat de pretul bunurilor finale. Neoclasicii contraziceau astfel punctul de dere liberal clasic, ca si pe cel marxist, care explicau formarea preturilor la bunurile de larg consum pornind de la pretul mijloacelor de productie, adica exact inrs decit procedeaza neoclasicii.
c. Surplusul sau renta consumatorului. in rindul neoclasicilor s-au purtat discutii in legatura cu modul cum trebuie calculata utilitatea totala a unui bun final oarecare. Unii propuneau insumarea utilitatilor descrescinde ale subdiviziunilor din cantitatea data a unui bun economic final, in timp ce altii propuneau inmultirea utilitatii marginale cu numarul subdiviziunilor respecti. Trecind peste aceste dirgente de opinii, retinem parerea unanima a neoclasicilor ca in timp ce utilitatea totala il intereseaza numai pe individul consumator, utilitatea marginala este importanta pentru explicarea pretului de pe piata al fiecarui bun final.
Comparind cele doua marimi (utilitatea totala si pretul determinat de utilitatea marginala), neoclasicii au considerat ca diferenta dintre ele constituie un avantaj pentru consumator, un fel de cistig fara contraprestatie, pe care l-au numit "surplusul consumatorului" sau "renta consumatorului". Acest avantaj rezulta din faptul ca satisfactia obtinuta prin consumul mai multor subdiviziuni dintr-un bun determinat este mai mare decit pretul platit pentru acel bun, in conditiile in care acest pret era determinat pentru toate subdiviziunile respecti de utilitatea cea mai mica a subdiviziunii marginale. De exemplu, daca se consuma patru unitati dintr-un bun oarecare, avind utilitatea (descrescinda) de 5, 4, 3, 2, deci utilitatea totala de 14 (5+4+3+2), iar bunul respectiv se cumpara la pretul unitar determinat de utilitatea marginala (in acest caz 2) deci la un pret total de 8 (2 x 4 unitati), atunci surplusul sau renta consumatorului este de 6, respectiv 14-8, intrucit aprecierea subiectiva a importantei celor 4 unitati consumate din respectivul bun economic este mai mare (14) decit pretul platit la piata (8) pentru cele 4 unitati.
Pe aceasta baza, neoclasicii au tras concluzia ca in economia de piata, tranzactiile economice incheiate de agentii economici individuali sint intotdeauna reciproc avantajoase, in sensul ca avantajul tuturor partenerilor luati in parte este mai mare decit sacrificiul facut de ei (pretul platit), deci ca intotdeauna este vorba de operatiuni cu suma pozitiva, ducind la bunastarea generala.
d. Legea lui H.H. Gossen privind egalizarea utilitatilor marginale in procesul cheltuirii resurselor banesti (niturilor). Problema folosirii optime a resurselor banesti sau a cheltuirii lor rationale de catre consumatori s-a dodit a fi o problema dificila, atit datorita caracterului limitat al niturilor fiecarui individ in raport cu multitudinea dorintelor (nevoilor) lui, cit si datorita achizitionarii unei mari dirsitati de produse in cantitati foarte diferite, deci avind utilitati marginale, de asemenea, diferite.
Presupunind ca este posibila masurarea utilitatii marginale a bunurilor achizitionate si deci area lor (utilitatea cardinala), neoclasicii au cautat o regula sau un principiu pe baza caruia sa asigure realizari cit mai mari prin cheltuirea niturilor cu prilejul cumpararii de bunuri pentru satisfacerea diferitelor lor nevoi.
In acest scop, neoclasicii au recurs la cea de a doua lege a lui Gossen privind utilitatea marginala a banilor (din care se compun niturile consumatorilor). Potrivit acestei legi, rationalitatea folosirii niturilor este conditionata de faptul ca utilitatea marginala a fiecaruia dintre bunurile economice cumparate este identica sau repartizarea banilor pentru diferite cunpMturi trebuie astfel facuta incit sa aiba loc egalizarea utilitatilor marginale ale tuturor acestor bunuri, respectiv ale tuturor sumelor de bani din care se compune nitul. Folosind loul lui Menger (. 161) aceasta inseamna, de exemplu, ca daca un individ dispune de un nit de 15 shilingi si doreste sa achizitioneze cinci produse diferite pentru a satisface cinci nevoi distincte, in ordine descrescinda ca importanta, el poate folosi rational (in mod optim) acest nit daca utilitatea marginala a fiecaruia dintre cele cinci produse este identica. Practic aceasta ar insemna sa achizitioneze 5 unitati din prima grupa de produse, patru unitati din grupa a doua, 3 unitati din grupa a treia, 2 unitati din grupa a patra si o unitate din grupa a cincea. in toate aceste cazuri, utilitatea marginala a contitatii concrete de bunuri achizitionate este 65 ceea ce inseamna ca s-a realizat cerinta egalizarii utilitatii marginale a banilor folositi in cele cinci feluri de cumparaturi, dovada a faptului ca ei au fost folositi in mod rational, adica in modul cel mai bun cu putinta.
Merite si limite ale teoriei utilitatii marginale. Privita in ansamblu si in perspectiva istorica, viziunea neoclasica despre preturi s-a dodit a fi un factor de progres in gindirea economica sub multiple aspecte, avind merite indiscuile, dar, in acelasi timp, ea nu a putut raspunde in mod convingator la destule intrebari si probleme pe care le ridica practica economica zilnica, nereusind sa inlature din stiinta punctul de dere liberal clasic care porneste in explicarea preturilor de la un factor obiectiv, cheltuielile de productie, respectiv munca incorporata in bunurile respecti.
Printre meritele cele mai evidente ale teoriei utilitatii marginale se cuvine sa mentionam faptul ca: a subliniat importanta studierii raritatii bunurilor economice, a consacrat calculul marginal in cercetarea problemelor economice, a pus bazele studierii amanuntite a rolului cererii de marfuri si a comportamentului consumatorilor in functionarea economiei de piata, a evidentiat importanta momentelor subiecti (aprecierilor individuale) in manifestarea legii cererii si a ofertei de marfuri pe piata, a imbogatit considerabil instrumentarul analitic al stiintei economice (ecuatii, functii, grafice, modele etc).
Printre limitele acestei teorii amintim faptul ca: a absolutizat importanta consumului si a cererii de marfuri pe piata, subapreciind rolul productiei si al ofertei in explicarea miscarii preturilor si a functionarii economiei de piata in ansamblu, a recunoscut, in final, ca aprecierile subiecti privind utilitatea bunurilor economice nu pot fi masurate (a renuntat la utilitatea cardinala), ci cel mult clasificate dupa gradul lor de importanta (utilitatea ordinala), a absolutizat metoda deductiva folosind instrumente sofisticate de cercetare si reprezentare (grafice, curbe) care au transformat economia politica dintr-o stiinta sociala intr-un fel de mecanica (economie pura), ceea ce a condus-o spre ocolirea unor probleme economico-sociale gra (dezechilibre, inegalitati, saracie), spre exacerbarea individualismului si a psihologiei individuale simplificate, spre tehnicizare, ignorind influenta institutiilor sociale asupra economiei si chiar asupra psihologiei individuale, a absolutizat importanta microanalizei si a staticii economice in dauna macroanalizei, mondoanalizei si a evolutiei istorice a economiei.In rationamentele neoclasicilor se intilnesc adeseori inconsecnte si cercuri vicioase, lacune regreile, ca si recurgerea la unele subterfugii pentru a ocoli sau atenua contradictiile care i-au dus in impas. Doua exemple sint semnificati in acest sens.
Primul exemplu se refera la cercul vicios care exista in gindirea neoclasicilor in masura in care ei pretind ca dau o explicatie psihologica pretului, deducindu-l din aprecierea subiectiva a consumatorilor, dar exprima aceasta apreciere recurgind la
preturile practicate efectiv in economie, deci la un factor obiectiv, problema care tocmai ar trebui lamurita si nu folosita ca mijloc de apreciere. Recurgind la un factor obiectiv (pretul) pentru a exprima o apreciere subiectiva (importanta unui bun economic) neoclasicii formuleaza o teorie psihologica inconsecnta, dualista, desi intentia si pretentia lor consta in elaborarea unei teorii moniste, unitare, consecnte.
Al doilea exemplu se refera la ceea ce neoclasicii numesc "valoare de substitutie" insotita de ambiguitatile care decurg din dubla confuzie a valorii cu utilitatea, precum si a valorii cu valoarea de schimb si pretul bunurilor economice. Recunoscind imposibilitatea masurarii exacte si deci a arii riguroase a utilitatii bunurilor economice pentru dirsi indivizi, prezenta unei doze mari de arbitrar in aprecierile subiecti ale oamenilor, neoclasicii s-au preocupat de atenuarea subiectivismului din economie, raportind preturile in mod indirect si la unele repere cu caracter obiectiv. intr-un exemplu dat de E. Bohm-Bawerk se apreciaza astfel ca valoarea unui bun economic (un palton) depinde de utilitatea lui directa sau de utilitatea acelor bunuri (cartile) la care agentul economic a renuntat tocmai pentru a-si procura bunul respectiv. in acest exemplu, se considera ca daca un palton costa 40 de florini si o sectiune 4 florini, atunci valoarea de substitutie a paltonului o constituie zece carti. Dar acest exemplu, ne duce, din nou, la cercul vicios deja semnalat.In aceste conditii, optimismul neoclasicilor nu a avut intotdeauna acoperirea reala, elogiul facut de ei logicii si rationalitatii modelului neoclasic s-a transformat adeseori in apologia sistemului economiei de piata, desi distanta dintre ele era adeseori enorma.
Pe masura ce s-a perfectionat instrumentarul analitic al neoclasicilor s-a restrins problematica economica instigata de ei, atentia le-a fost captata de rafinamentul constructiilor teoretice elaborate de ei, ocolind problemele economico-sociale acute de la sfirsitul secolului XIX si inceputul secolului XX (inegalitatile si dezechilibrele).
Pe acest fond si-a facut loc atitudinea exclusivista a neoclasicilor si intoleranta lor fata de adrsari, atit fata de predecesorii lor liberali clasici, cit si fata de adrsarii lor -socialistii si marxistii - ceea ce a ingustat posibilitatea unui dialog constructiv, reducind in mod drastic sansele de progres real ale stiintei economice, favorizind dogmatizarea stiintei economice din tarile occidentale.
Opinii critice la adresa teoriei neoclasice a utilitatii marginale. Slabiciunile reale ale acestei teorii au atras atentia multor contemporani si urmasi ai neoclasicilor, care s-au situat pe o pozitie eterodoxa. Astfel, inca din anul 1899 economistul suedez G. Cassel (1866-l945), arata, in lucrarea intitulata "Teoria economiei sociale" (1918), ca atit teoria valorii-munca, cit si teoria utilitatii marginale erau nefolositoare pentru explicarea preturilor, elaborind ca alternativa "teoria interdependentei preturilor".In ultimul deceniu al secolului XIX si primul deceniu al secolului XX se constata o eroziune a conceptiei subiectiviste (psihologice) despre preturi. Chiar unii dintre neoclasici (de ex. E. Bohm-Bawerk) considera ca in procesul formarii preturilor trebuie sa se tina seama atit de elemente subiecti (aprecierea individului consumator), cit si de elemente obiecti (posibilitatea obtinerii unei cantitati determinate dintr-un alt bun).
Citeva decenii mai tirziu, prin 1932, un alt economist suedez eterodox, G. Myrdal (1898-l987) apreciaza ca teoria subiectiva a valorii ne ofera o schema teoretica abstracta si confuza care are rareori atingere cu problemele reale, care nu ne invata nimic cu privire la realitate, nu ne ajuta la rezolvarea problemelor practice dificile. in cursul de economie politica al profesorului roman V.N. Madgearu (1887-l940) se arata, de asemenea, ca eroarea scolii austriece consta in faptul ca ea ignora rolul productiei, stradania omului de a invinge penuria (raritatea) bunurilor pe care le ofera natura, respecth rolul productiei in determinarea volumului ofertei de marfuri pe piata.In cadrul dezbaterilor din seminarii ne vom referi si la alte puncte de dere despre teoria neoclasica a preturilor, pe baza lucrarilor a doi economisti eterodocsi contemporani si anume: americanul J.K. Gailbraith si americanul de origine romana N. Georgescu-Roegen.





Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre liberalismul neoclasic sau marginalist la sfarsitul secolului xix si inceputul secolului xx

Impactul gindirii economice
Liberalismul - principala tendinta din gindirea economica
Reactii sociale si nationale fata de liberalismul economic clasic
Marxismul - a doua tendinta din gindirea economica
Liberalismul neoclasic sau marginalist la sfarsitul secolului xix si inceputul secolului xx
Ascensiunea dirijismului in perioada interbelica
Evolutia postbelica a keynesismului si dirijismului
Neoclasicismul si neoliberalismul in perioada contemporana (1918-1994)
Teorii moderne si contemporane despre comertul international
Cresterea economica in dezbaterea economistilor din perioada postbelica
Teorii contemporane despre subdezvoltare si strategiile lichidarii ei
Gindirea economica din romania de la inceputuri
Curente de gindirea economica din romania in perioada 1859-1918.
Curente de gindire economica din romania mare in perioada interbelica (1918-1940)








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics