StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » doctrine si curente » Ascensiunea dirijismului in perioada interbelica
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Accentuarea instabilitatii economiei de piata dupa primul razboi mondial sl erodarea paradigmei neoclasice in cercetarea economica



Terminarea primului razboi mondial poate fi considerata, sub multiple aspecte, o piatra de hotar in istoria contemporana a omenirii. Dezagregarea unor imperii absolutiste, devenite de mult anacronice, a generat speranta intr-o viata mai buna si prospera, nu numai pentru noile state nationale aparute pe ruinele acestor imperii, ci pentru intreaga omenire.
Urinarile economice ale pacii din 1918 au avut un caracter contradictoriu: pe
de o parte, pacea a stimulat activitatea economica, refacerea potentialului economic distrus de razboi


, cresterea productiei si intensificarea relatiilor economice internationale, pe de alta parte, ea a fost insotita de discriminari intre invinsi si invingatori, intre marile puteri si tarile mici, ceea ce a generat puternice contradictii de interese si a dat nastere la unele blocaje in relatiile economice internationale. Acestea se vor manifesta la un moment dat in forma violenta, zguduind din nou economia mondiala, cu efecte negative mai slabe sau mai puternice asupra diferitelor economii nationale, indeosebi asupra tarilor subdezvoltate, cu profil economic unilateral, preponderent agrar.In tarile puternic industrializate productia creste in mod spectaculos, atit in legatura cu cresterea puterii marilor corporatii, cit si in legatura cu preocuparile de rationalizare a muncii. Desfacerea intimpina insa greutati crescinde pe piata, atit datorita mizeriei cauzate de anii indelungati de razboi, cit si datorita cresterii somajului. Aceste dificultati au generat accentuarea concurentei intre producatori atit pe piata interna, cit si pe piata mondiala, unde majoritatea tarilor lumii, cu o slaba productivitate a muncii, cunosc o continua si rapida deteriorare a pozitiei lor economice si a sanselor de lorificare a resurselor lor nationale.
Operatiunile speculative de la bursa aurului si de la bursele de lori din tarile puternic dezvoltate au complicat si mai mult acest ghem incilcit de contradictii economico-sociale cu prelungiri subtile in politica si diplomatia nationala si mondiala.
Apelul crescind la interventia statului in economie. in timp ce in mediul academic continua sa domine, si in primul deceniu dupa razboiul mondial, economia politica neoclasica, ostila amestecului statului in afacerile agentilor particulari, in politica economica interna si externa efectiv practicata de tarile dezvoltate se recurge tot mai mult la interventia statului in desfasurarea activitatii economice. Nu este vorba numai de formele traditionale ale acestei interventii, mai ales politica externa coloniala (practicata de toate marile puteri, indeosebi de Marea Britanie) si politica externa protectionista (practicata de S.U.A.), ci si de forme noi de interventionism din partea statului, in probleme economice interne. Autoritatea statului si pirghiile de politica economica pe care le are acesta (bugetul statului, politica monetara, politica fiscala etc.) sint solicitate tot mai mult atit in legatura cu atenuarea somajului cronic de masa, cit si in legatura cu reducerea dezechilibrelor economice si a dificultatilor in desfacerea marfurilor.
Apelul la interventia statului in functionarea economiilor din perioada interbelica s-a facut in forme foarte diverse, de la o tara la alta, in functie de traditiile social-politice din tara respecti, dar si sub influenta unor experiente din alte tari, chiar din tari cu o organizare social-economica diametral opusa.
Exemplul cel mai drastic de interventie a statului in economie 1-a constituit Rusia socialista, unde, sub pretextul revolutionarii structurii economice (inlocuirea proprietatii prit-capitaliste cu proprietatea socialista), s-au luat masuri abuzive, dictate de considerente politice, mergind pina la incalcarea drepturilor elementare ale omului (nationalizari tara desubire, colectivizarea fortata a agriculturii, deportari, stramutari de populatie etc.l. S-a incercat estomparea urmarilor negative ale acestui intervetionism excesiv prin denumirea lui relativ rationala cu termenul de ificare socialista.In ciuda atacurilor violente ale unor neoclasici (L. von Mises, F.A. Hayek) la adresa socialismului, colectivismului si interventiei statului in economie, ideea ca "o anumita interventie a statului" in sprijinul agentilor particulari este totusi binevenita si chiar necesara a cistigat teren si in tarile cu organizare traditionala din restul lumii, in special din Europa Apuseana si America de Nord.In democratiile occidentale, interventia statului in economie s-a manifestat pe o scara mai restrinsa, sub denumirea generala de dirijism si in legatura mai ales cu reducerea somajului prin recurgerea la lucrari publice, precum si prin facilitarea desfacerii marfurilor, recurgind la sporirea consumului de stat, inclusiv la crearea de rezerve strategice din anumite bunuri. Gradul acestei interventii a statului in economie, formele ei concrete si denumirile sub care se practica aceasta erau diferite de la o tara occidentala la alta, in functie de multi factori concret-istorici din fiecare tara. Astfel, in Germania aceasta a fost practicata in numele national-socialismului (dirijism fascist), mai ales in timpul lui Hitler. ajungind, in cele din urma la formele aberante de exterminare in masa a unor categorii sociale pe considerente rasiste. in Italia, tendintele de centralizare si interventie a stalului in economie (dirijism corporatist) s-au manifestat mai ales in timpul lui Mussolini, folosind ca veriga intermediara, asa numitele "corporatii" (organizarea pe profesiuni) si ducind la grave incalcari ale democratiei si drepturilor omului.
Forma cea mai eficienta de interventie a statului in economie a fost cea practicata de presedintele F.D. Roosevelt in S.U.A. (dirijismul liberal) sub denumirea de New-Deal (noul curs), care a atras atentia economistilor realisti ai timpului, experienta pe care a cunoscut-o si a luat-o in considerare si economistul britanic J.M. Keynes la care se refera modulul de fata.
Marea criza economica mondiala din anii 1929-l933 si influenta ei asupra politicii economice a statelor lumii, precum si asupra gindirii economice. in ciuda schimbarilor de politica economica mentionate si a iluziilor intretinute de liberalismul
traditional (indeosebi neoclasic) ca si a sperantelor oamenilor de afaceri in posibilitatea prelungirii perioadei de prosperitate si expansiune economica, la limita dintre deceniile
trei si patru ale secolului XX a izbucnit puternica criza economica din anul 1929, care a durat aproape cinci ani (1929-l933), zguduind din temelii intregul edificiu al economiei mondiale, ca si economiile nationale atit ale tarilor industrializate cit si ale tarilor agrare.
Amploarea acestui eveniment cu caracter mondial (reducerea venitului national la jumatate, reducerea drastica a ocuparii si cresterea brusca a somajului, dezorganizarea relatiilor economice internationale etc.) a scos la iveala faptul ca nu era vorba de o simpla nepotrivire intre cererea si oferta de marfuri, ci de cauze mai complexe si mai grave ale dereglarii mecanismului economiei de piata care au imbracat forma unui aderat seism economic.
Criza economica din anii 1929/1933 a lansat multiple sfidari atit factorilor de decizie (intreprinzatori, corporatii, oameni politici), cit si sfetnicilor acestora, economistilor. Era clar ca multe lucruri nu erau in ordine atit in ce priveste viziunea specialistilor despre economie, cit si motitia deciziilor care se adoptau in economie si in politica economica interna si externa.
Erodarea paradigmei liberalismului neoclasic. Socul provocat de criza economica din 1929/1933 asupra opiniei publice si a economistilor specializati a scos la iveala ruptura gra



dintre teoria economica dominanta, academica (neoclasicismul) si practica economica, lacunele si exagerarile acestei gindiri, ca si slaba putere previzionala a altor orientari din gindirea economica a timpului (de exemplu, institutionalismul nord-american, ale carui pronosticuri conjuncturale au fost drastic infirmate de aceasta criza).
Sub impactul acestei crize s-a prabusit, in primul rind, dogma liberala a autoreglarii spontane a economiei de piata prin mecanismul preturilor. Teoria "miinii invizibile" a lui A. Smith, teoria pietelor a lui J.B. Say, ca si teoria echilibrului economic general a lui L. Walras s-au dovedit neputincioase in fata alansei de probleme economice dramatice propulsate de criza in prim : cresterea somajului, greutatile in desfacerea marfurilor, scaderea puterii de are a banilor, inegalitatea mare a veniturilor si averilor, lupta acerba de concurenta dintre producatori, inmultirea fenomenelor de concurenta neloiala, rilitatile dintre tari, modificarea dramatica a cursurilor schimburilor, deficitele balantelor comerciale si de plati etc.In al doilea rind, a rezultat ca politica liberului schimb, respectiv atit neinterventia statului in economia interna, cit si politica economica externa a liberei concurente nu se pot prela de universalitate, atit pentru ca, in practica, cei care propoduiau liberalismul promou in mod efectiv protectionismul, cit si datorita marilor deosebiri de structura, potential si nivel de dezvoltare, precum si performante ale diferitelor grupe de tari.
Din aceasta perspecti mai realista au devenit vizibile si ingrijoratoare lacunele si deficientele paradigmei liberalismului neoclasic printre care: atentia excesi acordata microeconomiei si staticii economice, in dauna macroanalizei si dinamicii economice, precum si in ciuda unor avertismente formulate anterior de catre o serie de ginditori eterodocsi (Wicksell, Veblen, Schumpeter, Bernacer etc); excesul de subiectivism chiar in abordarea categoriilor microeconomice, neglijind factorii de ordin obiectiv, indeosebi structural, care le conditioneaza; excesul de formalizare (matematizare) in dauna perceperii unor probleme economice de cert interes stiintific, chiar daca ele nu se preteaza intotdeauna la formalizarea matematica si reprezentarea grafica (de pilda, problema inegalitatilor de venituri si avere); abordarea unilaterala a fenomenelor legate de consum, cerere si piata, ocolind, minimalizind sau chiar ignorind influenta pe care o exercita asupra acestora productia, respectiv oferta de marfuri si costurile acestora; alunecarea unor autori liberali de la elogiul elegantei logice (reale) a modelelor neoclasice de functionare a economiei moderne si contemporane de piata spre apologia nejustificata a sistemului liberal de organizare economica (pretinsa armonie generala de interese) etc.Inmultirea rapida a "anomaliilor" in raport cu paradigma neoclasica dovedea, tot mai insistent, prezenta unei puternice crize in gindirea economica acceptata sau conventionala si deci, necesitatea si urgenta innoirii metodologiei, teoriei si politicii economice.
Simptomatica pentru nemultumirea crescinda a unor oameni de cultura fata de distorsiunile si convulsiile din societatea europeana in deceniile doi, trei si patru ale secolului XX este publicarea unor lucrari cu puternice accente critice de catre autori cum au fost: O. Spengler (Declinul Occidentului), P. Valery (Criza spiritului, Priviri asupra lumii actuale) etc.
O cale de iesire din impas incep sa caute si economistii sau cel putin o parte din ei. Este aderat ca neomarginalistii (de ex.: F. Strigi, P.N. Rosenstein-Rodan, L. Schonfeld) continua investigatiile in zona restrinsa a calculului rational intemeiat pe utilitatea marginala. In legatura cu aceasta, economista britanica Joan Robinson isi exprima dezamagirea fata de preocuparile abstracte ale contemporanului sau Lionel Robbins, scriind ca „Gindirea academica ignora cu seninatate problemele realitatii. Profesorul Robbins, inconjurat de muncitori fara lucru si de fabrici neutilizate, definea stiinta economica drept «stiinta care studiaza comportamentul uman ca o relatie dintre teluri si mijloacele rare care au utilizari alternative»"1. Unii dintre neoclasici incep insa sa cerceteze si problemele economice noi, chiar daca operau in continuare cu notiuni traditionale. Este cazul unuia din reprezentantii proeminenti ai Scolii de la Cambridge, A.C. Pigou (1877-l959) care se ocupa de economia bunastarii (1912, 1920) si de somaj (1933). Alti neoclasici cerceteaza modificarile care au intervenit in mecanismul de functionare a economiei de piata datorita fenomenelor care perturbau libera concurenta (indeosebi monopolurile). Este mai ales cazul articolelor publicate de economistul italian P. Sraffa, silit in Anglia (1925: Asupra relatiei dintre costuri si cantitatea produsa si 1926: Legile randamentului in conditii de concurenta), precum si a lucrarilor economistului american E.H. Chamberlin (1933: "Teoria concurentei monopoliste") si ale economistei britanice Joan Robinson (1933: Economia concurentei imperfecte).In aceeasi perioada este abordata problematica dificultatilor din economia contemporana de piata si din perspecti teoriei economice marxiste. Astfel, economistul polonez Michal Kalecki (1899-l970) publica in anul 1933 lucrarea "Eseuri in teoria ciclului economic", iar in anul 1935 un rezumat al acesteia in limba poloneza in care formuleaza principiul cererii efective si o serie de comentarii in legatura cu masurile necesare pentru reducerea somajului si echilibrarea balantei comerciale a unei tari, anticipind multe din ideile amplu expuse in lucrarile unor autori occidentali, inclusiv ideile lui J.M. Keynes2.
Din perspecti tarilor mici si mijlocii cu profil preponderent agrar este lansata in aceasta perioada o ampla si argumentata critica a viziunii liberale traditionale (clasice si neoclasice) despre comertul international. Deosebit de reprezentative in aceasta privinta sint lucrarile economistului roman neoliberal Mihail Manoilescu (1891-l950) intitulate "Teoria protectionismului si a schimburilor economice internationale" (1929) si "Fortele nationale productive si comertul exterior. Teoria protectionismului si a schimburilor economice internationale" (1937).
Coroborind inotiile partiale si izolate ale unor economisti eterodocsi de la inceputul secolului XX (Wicksell, Schumpeter, Bernacer) cu schimbarea rapida si masi a problematicii gindirii economice, sub presiunea desfasurarii crizei economice din anii 1929/1933, se poate spune ca la mijlocul deceniului 4 al secolului nostru au fost create conditii pentru o prezentare inchegata a noului punct de vedere privind cheia intelegerii si rezolrii problemelor acute propulsate in atentia specialistilor (economisti si oameni politici) de aceasta puternica criza.
Dintre toate incercarile de generalizare si sinteza facute in acest sens, s-a impus, in cele din urma, cea intreprinsa de economistul britanic John Maynard Keynes.





Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre ascensiunea dirijismului in perioada interbelica

Impactul gindirii economice
Liberalismul - principala tendinta din gindirea economica
Reactii sociale si nationale fata de liberalismul economic clasic
Marxismul - a doua tendinta din gindirea economica
Liberalismul neoclasic sau marginalist la sfarsitul secolului xix si inceputul secolului xx
Ascensiunea dirijismului in perioada interbelica
Evolutia postbelica a keynesismului si dirijismului
Neoclasicismul si neoliberalismul in perioada contemporana (1918-1994)
Teorii moderne si contemporane despre comertul international
Cresterea economica in dezbaterea economistilor din perioada postbelica
Teorii contemporane despre subdezvoltare si strategiile lichidarii ei
Gindirea economica din romania de la inceputuri
Curente de gindirea economica din romania in perioada 1859-1918.
Curente de gindire economica din romania mare in perioada interbelica (1918-1940)








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics