StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » doctrine si curente » Ascensiunea dirijismului in perioada interbelica
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Modelul economic folosit de j.m. keynes pentru explicarea fenomenelor de disfunctionalitate din economia contemporana de piata



Pentru a explica si rezolva problemele economice cu care au fost confruntati in diferite etape ale economiei moderne si contemporane de piata, specialistii din acest domeniu au incercat sa inteleaga mecanismul de ansamblu al acestui tip de economie. in functie de particularitatile momentului istoric respectiv si ale tarii in care au trait, diferite generatii de economisti au pus accentul pe una sau alta din laturile acestui mecanism.In timp ce neoclasicii au urmarit, in principal, sa identifice conditiile echilibrului economic, J.M. Keynes a cercetat cu preca


dere cauzele dezechilibrelor din economia contemporana.
Modelul economic si modelarea economico-matematica. Pe masura dezvoltarii si maturizarii stiintei economice au avut loc progrese insemnate si in ce priste metodele si instrumentele de cercetare, de analiza economica. Aceste progrese au rezultat din ample controrse metodologice, ca de pilda, intre sustinatorii metodei inducti si promotorii metodei deducti si ai abstractizarii, intre partizanii legilor naturale (de origine divina sau obiecti) din economie si partizanii legilor psihologice, intre adeptii analizei cantitati si cei ai analizei calitati (structurale, sistemice etc), intre specialistii in probleme statice si cei care cerceteaza dinamica economica etc.
Printre numeroasele concluzii care s-au desprins din aceste controrse amintim doua care vizeaza si modulul de fata. Prima concluzie se refera la faptul ca viata a infirmat pretentiile la exclusivism din partea promotoriilor unui anumit procedeu in cunoastere. De pilda, opunerea artificiala a inductiei deductiei sau inrs s-a dodit o frina in calea cunoasterii. in realitate, complexitatea problemelor economice impune folosirea unui sistem de metode si instrumente de cercetare complementare. A doua concluzie se refera la importanta masurarii fenomenelor si proceselor economice
(masa, volum, pondere, intensitate etc.) si deci a folosirii matematicii in cercetarea economica pentru a imprima o rigoare sporita rationamentelor din stiinta economica.
O expresie a progreselor realizate in analiza economica din epoca moderna si contemporana o constituie si folosirea modelelor economico-matematice si practica modelarii economice si matematice.
Definind notiunea de "model" in cercetarea stiintifica "Dictionarul de matematica si cibernetica in economie" arata ca modelul reprezinta "unul dintre cele mai importante instrumente de cunoastere stiintifica, o imagine conntionala a obiectului de cercetare (sau de conducere). Modelul se construieste de catre subiectul cercetarii (sau al conducerii), astfel incit sa reflecte caracteristicile obiectului (atributele, relatiile reciproce, parametrii structurali si functionali etc.) esentiale pentru scopul cercetarii. De aceea, problema calitatii acestei reflectari; adica a masurii in care modelul este adecvat obiectului, poate fi corect rezolvata numai in raport cu scopul silit'"5.
Pentru a fi eficient in cercetare, modelul trebuie sa indeplineasca doua conditii in raport cu obiectul modelat si anume sa fie homomorf, adica sa reprezinte o imagine simplificata a obiectului, neglijind caracteristicile neesentiale, si sa fie izomorf cu imaginea simplificata, adica sa retina atributele esentiale ale obiectului care urmeaza a fi cercetat.In functie de mijloacele de modelare alese, lucrarea mentionata clasifica modelele in: modele abstracte sau conceptuale (inclusiv modele logice, matematice, economico-matematice, numerice etc.) si modele materiale sau fizice (machete etc).
Modelele economico-matematice sint construite cu ajutorul metodelor economico-matematice, create la zona de contact dintre economie, matematica si cibernetica16.
Modelarea economico-matematica este operatiunea de construire a unor modele cu ajutorul acestor metode, pe baza studierii preliminare a obiectului care urmeaza a fi cercetat, a silirii caracteristicilor lui esentiale, precum si area acestor rezultate cu respectivul obiect, entual corectarea modelului.
Utilitatea modelelor si a modelarii in cercetarea economica decurge din posibilitatea relativ mai mare de intelegere si descoperire a unor noi relatii cu ajutorul imaginii simplificate a obiectului cercetat, ativ cu datele mult prea complicate ale realitatii.
Modelele care urmaresc sa explice structura sau comportamentul obiectului cercetat se numesc modele discripti, iar cele care urmaresc sa determine starea optima a obiectului se numesc modele normati.
Bun cunoscator atit al stiintelor economice, cit si al matematicii, J.M. Keynes a folosit in cercetarea economiei contemporane de piata un model economico-matematic descriptiv cu scopul de a usura intelegerea nilului activitatii economice si a relatiei dintre diferite variabile ale acesteia, ca radacina a dezechilibrelor din aceasta economie.
Componentele definitorii ale modelului economico-matematic al lui J. M. Keynes. in esenta, modelul realizat de Keynes se compune din trei categorii de elemente:
a) variabilele care constau fie dintr-o serie de indicatori macroeconomici (nit national, cerere, oferta, consum, economii, institii globale etc), fie din rata lor sau raportul dintre doua astfel de macrocategorii (inclinatia spre consum, eficienta marginala a capitalului, rata dobinzii etc);
b) relatiile dintre variabile redate cu ajutorul unor ecuatii (de definitie si comportamentale) si inegalitati, precum si interdependenta dintre ele redata cu ajutorul unor functii (functia ocuparii, functia ofertei, functia cererii globale efecti, functia institiilor etc).
c) parametrul multiplicator institional (k) cu ajutorul caruia se exprima gradul de intensitate a influentei unei variabile (de exemplu: cheltuiala de nit) asupra altor variabile (de exemplu consumul, economia, institia).
Pentru a intelege logica demonstratiei lui J.M. Keynes este necesara prezentarea amanuntita a componentelor modelului sau economico-matematic.
a) Variabilele. J.M. Keynes are in dere doua feluri de variabile: aa) variabilele endogene sau determinate si ab) variabilele exogene sau determinante, pe care le prezinta in mod succint in modulele 3 si 6 din'Teoria generala" si le analizeaza amanuntit in modul



ele urmatoare.
aa) Variabilele endogene sau determinate sint indicatori globali sau agregati (macrocategorii) care caracterizeaza nilul activitatii economice la scara economiei nationale si anume:


- pretul global de oferta al productiei obtinute (Z);
- cererea efectiva de marfuri (D) sau volumul total de incasari obtinute de intreprinzatori din vinzarea marfurilor;
- la rindul ei, cererea efectiva (D) se compune din doua parti: cererea de bunuri de consum final sau individual (>,) si cererea de bunuri destinate institiilor (D2);
- nitul global (Y);


- consumul final global (C);
- economiile (S) sau partea din nitul global (Y) care ramine dupa scaderea consumului final global (Q, deci 5= YC;


- institiile globale (J);
- volumul folosirii miinii de lucru sau al ocuparii (Arsau E).
Cea mai importanta dintre variabilele endogene pentru functionarea (echilibrul si dezechilibrul) economiei de piata este, dupa parerea lui J.M. Keynes, cererea efectiva de marfuri (D) deoarece de nilul si modificarea ei depinde modificarea celorlalte variabile, interdependenta lor reciproca stind sub influenta variabilelor exogene.
ab) Variabilele exogene sau determinante constau intr-o serie de rate (proportii) date, cu privire la comportamentul agentilor economici atit in calitate de consumatori (inclinatia spre consum), cit si in calitate de intreprinzatori (eficienta marginala a capitalului si rata dobinzii). J.M. Keynes are in dere trei variabile exogene:
- inclinatia spre consum, privita ca raport dintre consum si nit (in expresia medie c = C/Y) sau dintre sporul de consum si sporul de nit (inclinatia marginala spre consum c = AC/AY), cu rersul ei inclinatia spre economii, in expresia medie (S/Y) si in expresia marginala (s = AS/AY);
- eficienta marginala a capitalului sau procentul de profit obtinut la ultima institie;
- rata dobinzii sau procentul de dobinda platit pentru capitalul luat cu imprumut.
b) Relatiile dintre variabilele mentionate sint redate cu ajutorul unui complex de ecuatii si inegalitati, cu roluri foarte diferite, ecuatii de comportament (functiile), ecuatia fundamentala a modelului, ecuatia de echilibru, expresii matematice ale diferitelor forme de dezechilibru etc.
Pentru a intelege logica modelului economico-matematic al lui Keynes si rolul diferitelor functii si inegalitati este util sa rezumam raspunsul pe care-l da el diferitelor intrebari care se pun cu privire la modul cum functioneaza economia de piata in realitate si cauzele diferitelor dezechilibre care insotesc in mod frecnt mecanismul ei de functionare.
Spre deosebire de economistii neoclasici care, de regula, presupuneau deplina utilizare a capacitatilor de productie si a miinii de lucru, deci negau somajul, iar mai tirziu, unii dintre ei (A.C. Pigou) admiteau numai somajul voluntar si frictional (temporar, legat de perfectionarea echipamentului de productie si a tehnologiilor), J.M. Keynes admite si recunoaste existenta somajului involuntar (somajul cronic de masa) si incearca sa-i descopere cauzele.In modulul 8 al "Teoriei generale", J.M. Keynes precizeaza ca "tema principala" a instigatiilor lui si "scopul final al analizei" pe care o intreprinde este "de a descoperi ce anume determina volumul ocuparii miinii de lucru"17.
La intrebarea "de ce depinde nilul ocuparii?" (E) sau numarul de muncitori care gasesc de lucru (N), Keynes arata ca acestea depind de cererea efectiva de marfuri (D) sau incasarile intreprinzatorilor din vinzarea productiei, respectiv de cererea solvabila exprimind aceasta relatie printr-o functie si anume: A' =J[D)
Tinind seama de structura cererii de marfuri si de relatia cererii efecti cu volumul si pretul ofertei (Z), respectiv cu marimea nitului global (Y), Keynes ajunge la concluzia ca daca suma consumului final global (C) si a institiilor globale (/) este egala cu nitul global (Y), atunci economia este in echilibru, situatie exprimata de ecuatia fundamentala a modelului sau si anume: C + 1= Y.Intrucit in realitate existau dificultati in desfacerea marfurilor si predomina dezechilibrul in economie, Keynes exprima aceasta relatie sub forma: C + I < Y ceea ce arata ca incasarile erau mai mici decit productia oferita, ca cererea globala de bunuri finale (Q si bunuri pentru institii (/) era mai mica decit oferta (Fsi Z), ca o parte din productie nu se putea vinde si, implicit, o parte din muncitori nu gaseau de lucru, persista somajul involuntar.In cautarea unei explicatii si a unei solutii, Keynes examineaza cele doua componente ale cererii in mod decalat, tinind seama de unele decizii ale agentilor , economici care intirzie vinzarea intregii productii si realizarea cerintei care decurge din ecuatia fundamentala a modelului sau. Astfel, el arata ca daca se scade consumul final global (O din nitul global (Y), ramine o parte neconsumata din acest nit, respectiv o parte nevinduta din oferta globala de marfuri, nit neconsumat pe care il denumeste economii (S), ajungind la ecuatia de definitie Y C = S.
Daca partea economista din nitul global (S) ar fi egala cu institiile (/), s-ar putea realiza echilibrul economic si ar putea sa creasca ocuparea miinii de lucru, respectiv sa scada somajul Noua ecuatie S = I este ecuatia de echilibru a modelului economic al lui Keynes. in realitate insa, nu tot ce se economiseste sau se acumuleaza este automat instit, astfel ca in realitate S>I sau J





Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre ascensiunea dirijismului in perioada interbelica

Impactul gindirii economice
Liberalismul - principala tendinta din gindirea economica
Reactii sociale si nationale fata de liberalismul economic clasic
Marxismul - a doua tendinta din gindirea economica
Liberalismul neoclasic sau marginalist la sfarsitul secolului xix si inceputul secolului xx
Ascensiunea dirijismului in perioada interbelica
Evolutia postbelica a keynesismului si dirijismului
Neoclasicismul si neoliberalismul in perioada contemporana (1918-1994)
Teorii moderne si contemporane despre comertul international
Cresterea economica in dezbaterea economistilor din perioada postbelica
Teorii contemporane despre subdezvoltare si strategiile lichidarii ei
Gindirea economica din romania de la inceputuri
Curente de gindirea economica din romania in perioada 1859-1918.
Curente de gindire economica din romania mare in perioada interbelica (1918-1940)








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics