StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » doctrine si curente » Ascensiunea dirijismului in perioada interbelica
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Noua paradigma elaborata de j. m. keynes sl importanta lucrarii sale nteoria generala a folosirii miinii de lucru, a dobinzii sl a banilor i (i936)



Socat de nepotrirea flagranta dintre modelul neoclasic de explicare a economiei contemporane de piata si functionarea efectiva a acesteia, ca si de ruptura dintre urmarile reale si cele presupuse ale liberalismului economic, J.M. Keynes a procedat la un
examen critic al teoriei economice dominante si oficial acceptate din tarile occidentale -neoclasicismul - si a inceput sa elaboreze o teorie economica mai cuprinzatoare, mai realista si deci mai eficienta referitoare la aceasta problemat


ica.
Personalitatea lui J.M. Keynes (1883-l946). Economist de renume mondial, mai precis, cel mai de seama economist occidental de la mijlocul secolului XX, J.M.Keynes este fiul profesorului universitar britanic de economie politica John Nelle Keynes. Format la cele mai inalte universitati britanice in spiritul neoclasicismului, J.M. Keynes a fost un ginditor neconformist, care a supus criticii teoria economica dominanta din timpul sau, a avut preocupari multiple, de la stiinta si arta pina la speculatii bursiere si indeletniciri manageriale. El a fost, un timp, inalt functionar la Oficiul Indian, apoi consilier la ministerul de finante britanic si in alte institutii financiare. Paralel cu aceste actitati el detine functia de profesor universitar de economie la Colegiul Regal din Cambridge si conduce o resta economica (Economic Journal). In anul 1919 face parte din delegatia britanica la conferinta de pace de la Paris, din care demisioneaza, insa, datorita unor divergente de opinii, iar in anul 1944 din delegatia britanica la Conferinta de la Bretton Woods (S.U.A.), contribuind in mod substantial la crearea unor institutii financiare internationale (Banca Mondiala si Fondul Monetar International).
Cum era si firesc, in dubla lui calitate de profesor universitar si inalt functionar al statului, J. M. Keynes a desfasurat o bogata si rodnica actitate de cercetare stiintifica, interesindu-se in egala masura atit de probleme metodologice si teoretice, cit si de probleme economice practice, de politica economica. Receptiv la schimbarile care au intervenit in economia din perioada interbelica atit in Marea Britanie cit si in intreaga lume, Keynes isi da seama de inconsistenta multor idei ale liberalismului traditional, denunta iluziile lui si procedeaza la innoirea gindirii economice, preocupat de elaborarea unei teorii economice cu o valabilitate mai mare in timp si spatiu (o teorie economica generala) decit cea neoclasica, pentru a raspunde problemelor reale cu care se confrunta generatia sa de economisti si oameni politici.
Actitatea stiintifica originala a lui J.M. Keynes a avut ca punct de plecare constatarea ca "gindirea economica ortodoxa (neoclasica - n.s. - S.S.S.) este in impas", ca ipotezele fundamentale de la care pleaca aceasta nu corespundeau realitatii din timpul sau si ca, din aceasta cauza, "pasind pe carari necunoscute", el, Keynes, avea datoria sa formuleze aprecieri critice pentru a se "debarasa de moduri obisnuite de gindire si de exprimare", a caror valabilitate nu era confirmata de practica.
"Dificultatea nu o constituie ideile noi - scrie Keynes in anul 1936 - ci debarasarea de cele vechi, care au capatat ramificatii in toate ungherele mintii noastre, a celor formati la scoala prin care au trecut cei mai multi dintre noi"3.
Opera economica a lui J.M. Keynes este vasta si diversa. Ea reflecta doua etape din gindirea sa economica.In prima etapa, Keynes evolueaza, in esenta, pe linia traditionala, neoclasica. Prima sa lucrare publicata in aceasta perioada s-a intitulat "Circulatia monetara si finantele in India" (1913). In anul 1919 publica lucrarea "Consecintele economice ale pacii" in care critica pozitia delegatiei britanice si a altor oameni politici occidentali care n-au inteles ca desubirile de razboi foarte mari impuse de aliati Germaniei (innsa in primul razboi mondial) constituiau o piedica in redresarea economica a Europei si deci in echilibrarea economiei mondiale. Tot in aceasta prima etapa au fost publicate alte trei lucrari care se refereau la bani si circulatia monetara, criticind pozitia primului ministru W. Churchill, adept al etalonului aur: "Eseu asupra reformei monetare" (1923) "Consecintele economice ale politicii d-lui W. Churchill" (1925) si mai ales "Tratat asupra banilor" (1930).
Cea de-a doua etapa este marcata de lucrarea economica fundamentala a lui J.M. Keynes intitulata "Teoria generala a folosirii miinii de lucru, a dobinzii si a banilor", publicata in anul 1936, and un succes imediat si rasunator, fiind apreciata si acceptata de majoritatea corsitoare a economistilor si politicienilor occidentali pentru ca raspundea intr-o maniera noua la problemele economice dificile si presante din momentul respectiv.
Intuind acest destin, J.M. Keynes scria in finalul acestei lucrari ca "in momentul de fata (1936 - n.ns. - S.S.S.) oamenii sint neobisnuit de dornici de o analiza mai adinca, ei manifesta o deosebita receptitate fata de o asemenea analiza, sint gata sa o verifice in practica, chiar daca ar fi numai plauzibila. Dar - continua autorul -, pe linga aceasta stare de spirit care domneste in prezent, ideile economistilor si ale teoreticienilor politici, si atunci cind au dreptate si atunci cind gresesc, exercita o influenta mai puternica decit se crede indeobste. intr-adevar, putine alte lucruri guverneaza lumea ideile si nu drepturile cistigate sint cele care se dovedesc periculoase si in bine si in rau"4.
Tot din aceasta a doua etapa dateaza si lucrarea "Cum sa finantam razboiul?" (1940).
Mesajul operei economice a lui J.M. Keynes este analiza mecanismului de functionare a economei de piata cu scopul de a-i asigura existenta durabila, atenuindu-i sau inlaturind dezechilibrele care o insotesc, in conditiile in care nu se verifica in practica ideea autoechilibrarii ei prin mecanismul preturilor, deci nici teoria "miinii inzibile" (A. Smith), nici teoria pietelor (J. B. Say), nici teoria echilibrului economic general (L. Walras).Intr-o scrisoare adresata in anul 1935 cunoscutului dramaturg irlandez George Bernard Shaw, J.M. Keynes anticipa mesajul sectiunilor care urma sa fie publicata, scriind ca "Eu cred ca scriu o sectiune despre teoria economica ce va revolutiona in mare masura -chiar daca nu imediat, ci in cursul urmatorilor 10 ani - modul in care gindeste lumea despre problemele economice"5.
Pentru a evalua cit mai corect semnificatia reala a operei originale a lui J.M. Keynes, colaboratoarea sa Joan Robinson il a cu doi dintre ilustrii sai predecesori si anume Marx si Marshall, scriind "Aceste trei nume se leaga de trei atitudini fata de sistemul capitalist. Marx reprezinta socialismul revolutionar, Marshall reprezinta apararea binevoitoare a capitalismului, iar Keynes reprezinta apararea dezamagita a acestuia. Marx incearca sa inteleaga sistemul cu scopul de a grabi rasturnarea lui - Marshall incearca sa-l faca accepil, prezentindu-l intr-o lumina agreabila. Keynes cauta sa descopere ce este rau in capitalism, cu scopul de a gasi mijloace care sa-l salveze de la autodistrugere"6.
Izvoarele teoretice ale keynesismului si pozitia lui fata de economia politica neoclasica. intelegerea corecta a "revolutiei keynesiste" presupune clarificarea surselor teoretice de inspiratie ale lui J.M. Keynes si, in primul rind, pozitia lui fata de teoria economica neoclasica.In elaborarea sistemului sau propriu de gindire, J.M. Keynes s-a referit cu precadere la gindirea economica mercantilista, indeosebi in ce priveste interventia statului in economie si preocuparea pentru balanta comerciala si de plati, precum si la gindirea economica a liberalului clasic Th. R. Malthus (1766-l837), prind mai ales rolul consumului indidual, inclusiv al consumului neproductiv in functionarea economiei de piata.
Ca exponent al oamenilor de afaceri si adept al "burgheziei educate", J.M. Keynes a fost ostil socialismului, colectismului si, implicit, ginditorilor care aveau astfel de optiuni social-politice, ceea ce 1-a determinat sa respinga marxismul, fara a-l fi citit si sa redescopere unele din problemele de macroanaliza formulate cu mult inainte de catre K. Marx7.
Interesul pentru bani si problemele financiare 1-a determinat, in schimb, sa acorde atentie unor economisti minori, cum a fost, de exemplu, Silo Gesell (1862-l930), comerciant german silit un timp in Argentina, care a avut si unele preocupari teoretice referitoare la sistemul monetar si financiar al timpului.In schimb, J.M. Keynes a ignorat sau a ocolit autori valorosi care au avut preocupari similare cu ale sale, de exemplu, lucrarile spaniolului G. Bernacer, dar care nu aveau statutul social si mijloacele de comunicare si popularizare de care dispunea economistul britanic.
Pozitia lui J.M. Keynes fata de teoria economica neoclasica este mai complexa. El a fost de acord si si-a insusit microanaliza statica a neoclasicilor pe baza utilitatii marginale, dar a considerat, pe buna dreptate, insuficienta aceasta analiza pentru problema mai complicata a dezechilibrelor din economia de piata, deplasind atentia spre macroanaliza. in acelasi timp, Keynes a respins iluzia autoechilibrarii economiei de piata si politica liberului schimb ca fiind nerealiste, pronuntindu-se in favoarea interventiei statului in economie in sprijinul agentilor economici particulari.
Prin urmare, ruptura dintre keynesism si neoclasicism nu este totala, globala, ci partiala. Exista cel putin doua puncte comune care unesc keynesismul si neoclasicismul si anume: adeziunea la proprietatea particulara, respectiv apararea initiativei private in economie si explicatia psihologica a fenomenelor economice la scara microeconomica, pornind de la utilitatea marginala a bunurilor. Keynes nu respinge marginalismul, ci il subordoneaza macroanalizei.
Un rol important in conturarea "revolutiei keynesiste" l-au avut si diferitele experiente nationale de interventie a statelor contemporane in economie, ca de exemplu, politica britanca a lucrarilor publice in vederea diminuarii somajului atit inaintea, cit si in timpul si dupa marea criza economica din anii 1929/1933, precum si politica similara nordamericana (New-Deal).
Principalele trasaturi caracteristice ale paradigmei elaborate de J.M. Keynes decurg din noutatile aduse de el in gindirea economica. Pe ul performantelor practice ale economiei de piata, Keynes recunoaste o serie de carente reale ale economiei de piata, printre care prezenta unor contradictii si dezechilibre. "Defectele principale ale economiei societatii in care traim - scria J.M. Keynes - sint incapacitatea ei de a asigura folosirea deplina a miinii de lucru si repartizarea arbitrara si inechiila a avutiei si a veniturilor"8. Pe teoretic, Keynes modifica ierarhia domeniilor investigate, deplasind centrul de cercetare spre macroanaliza, orientind obiectul de studiu spre nivelul actitatii economice si folosind ca instrument de cercetare variabilele agregate sau macrocatergoriile (indicatorii economici globali). Pe ul politicii economice el propune interventia statului in economie cu scopul sprijinirii actitatii agentilor economici particulari pentru maximizarea profitului, dirijind comportamentul macrocategoriilor in sensul echilibrarii cererii si ofertei de marfuri si al micsorarii somajului.
Trasaturile definitorii ale paradigmei keynesiste constau in faptul ca acesta:
- considera teoria economica liberala clasica si neoclasica drept un caz particular al teoriei economice generale, cu o valabilitate restrinsa si deci, accepta teoria marginalista numai in domeniul microanalizei;
- isi propune sa elaboreze o teorie generala a economiei de piata, valabila in orice conditii si deci capabila sa explice procesele economice atit in conditii de echilibru partial sau total, cit si in conditii de dezechilibru;
- respinge ideea unei ordini naturale si a unor legi nat



urale (obiective), capabile sa asigure realizarea spontana a echilibrului economic si, implicit, respinge teoria pietelor a lui J.B. Say;
- considera nesatisfacatoare teoria economica "pura" care urmarea procesele economice numai in expresie materiala sau naturala si insista asupra necesitatii unei mai temeinice studieri a rolului banilor in functionarea economiei de piata, deci asupra necesitatii de a urmari procesele economice in dubla expresie -naturala si baneasca;
- deplaseaza centrul de greutate al cercetarii economice in domeniul macroanalizei si opereaza cu indicatori macroeconomici (marimi agregate);
- sustine ineilitatea somajului involuntar in cadrul economiei de piata, admitind ca acesta ar putea fi limitat printr-o politica economica adecvata, dar ca nu ar putea fi pe deplin inlaturat;
- sub directa influenta a crizei economice din anii 1929/1933, il preocupa in mod special dezechilibrele din economia contemporana de piata, mai ales trei manifestari ale acestora: somajul involuntar, dificultatile in desfacerea (nzarea) marfurilor (crizele economice) si dezechilibrele in balanta platilor externe ale tarilor lumii;
- desi este constient ca problemele economice pot fi examinate in diferite orizonturi de timp, J.M. Keynes manifesta predilectie pentru termenul scurt si in consecinta, face o analiza statica, ocolind dimensiunea istorica a acestora, respectiv evolutia lor in timp;
- considera ca pentru a supraetui si a functiona eficient economia de piata trebuie sprijinita de stat;
- in locul politicii liberului schimb, idealizata de catre neoclasici, J.M. Keynes preconizeaza politica economica de interventie limitata a statului in economie, denumita ulterior dirijism, de unde decurge si denumirea alternativa data curentului de idei format din adeptii lui Keynes, respectiv dirijism.
Comparata cu paradigma neoclasica, paradigma lui Keynes a reprezentat un progres categoric in cercetarea economica, atit in sensul extinderii sferei de cuprindere a cercetarii (la nivel macroeconomic), cit si in sensul apropierii ei de realitatea concreta, prin cercetarea dezechilibrelor din economia contemporana.
Este adevarat insa, ca unele din inovatiile metodologice ale lui Keynes sint relative, in sensul ca probleme asemanatoare au fost abordate, iar unele chiar rezolvate si de alti ginditori dinaintea lui, cum au fost, de exemplu, problemele insilitatii, a crizelor economice si a ciclitatii economice, la elucidarea carora au adus substantiale contributii atit K. Marx, la mijlocul secolului XIX, cit si G. Bernacer, la inceputul secolului XX, autori pe care Keynes i-a minimalizat sau i-a ignorat, desi avea informatii certe in legatura cu contributia lor teoretica.
Dintre limitele paradigmei lui Keynes pot fi retinute trei mai zibile si anume: subaprecierea dinamicii economice, a rolului pe care-l au structurile (tehnice, economice, sociale) in functionarea economiilor contemporane, ca si a influentei pe care o exercita inegalitatea in repartitia venitului asupra dezechilibrelor si crizelor din economia de piata.
Importanta si structura lucrarii lui J.M. Keynes "Teoria generala a folosirii miinii de lucru, a dobinzii si a banilor" (1936). Succesul justificat al lucrarii lui Keynes se explica prin faptul ca a reusit sa dea multe raspunsuri plauzibile si conngatoare la citeva probleme grave si urgente care au marcat dubla criza la care a fost martor: atit criza economica din anii 1929/1933 care a zguduit intregul edificiu al economiei de piata, cit si criza gindirii economice din deceniile trei si patru ale secolului nostru, care s-a manifestat ca o dovada a faptului ca prima criza mentionata (criza economica) i-a surprins nepregatiti pe majoritatea economistilor. _
Dintre toti contemporanii sai occidentali, J.M. Keynes a fost economistul care s-a adaptat cel mai rapid si mai eficient la noua situatie, a inteles in mod limpede comandamentul momentului respectiv si a reusit sa formuleze un raspuns care a dat satisfactie atit agentilor economici particulari greu incercati de criza, cit mai ales oamenilor politici care aveau nevoie de un suport teoretic al masurilor de politica economica pe care erau siliti sa le adopte.
Raspunsul dat de Keynes, prin lucrarea sa din 1936, multiplelor sfidari adresate de economia de piata stiintei economice a dovedit capacitatea lui reala de a discerne problemele economice grave si urgente, de a sintetiza sirul criticilor intemeiate, formulate anterior de multe generatii de ginditori eterodocsi la adresa "ortodoxiei" liberale, ca si numeroasele tentative nationale de politica anticriza si antisomaj, precum si de a-si connge confratii despre nevoia unei rupturi cu gindirea care se indeparteaza de datele realitatii economice.
"Teoria generala a folosirii miinii de lucru, a dobinzii si a banilor" este structurata in 24 de module, grupate in sase carti.In "Prefata" lucrarii autorul explica impasul sau criza in care a intrat teoria economica neoclasica ("ortodoxa") si modul cum a evoluat propria sa gindire economica de la lucrarea din anul 1930 ("Tratat asupra banilor") pina in 1936, subliniind aportul sau la iesirea din acest impas, respectiv debarasarea de idei vechi, depasite, de idei preconcepute, si orientarea lui pe "carari necunoscute" in cercetarea unei "economii monetare".
sectiunea intii, intitulata "Introducere" cuprinde trei module. Primul modul, foarte scurt, pune in discutie deosebirea dintre teoria clasica si teoria keynesista. "Caracteristicile cazului special pe care il are in vedere teoria clasica - scrie Keynes - nu sint cele ale societatii economice in care traim de fapt, rezultatul fiind ca invatatura ei este inselatoare si dezastruoasa daca incercam sa o aplicam la datele realitatii"9. Celelalte doua module pun fata in fata postulatele teoriei neoclasice care nu pot da raspuns noilor probleme economice, respectiv ca "felul cum functioneaza in realitateeconomia in care traim a fost inteles fundamental gresit"10, si explicatia noua sugerata de Keynes pentru ceea ce el a numit "paradoxul saraciei in mijlocul abundentei", pornind de la principiul cererii efective, sau in ce consta "frina pe care insuficienta cererii efective o poate pune prosperitatii"".
Concluzia lui J.M. Keynes la aceasta "Introducere" este ca "Se prea poate ca teoria clasica (inclusiv cea neoclasica - n.ns. - S.S.S.) sa infatiseze felul in care am dori sa se comporte economia noastra. Dar a presupune ca ea se comporta intr-adevar in acest fel inseamna a escamota dificultatile noastre"12.
sectiunea a doua, intitulata "Definitii si concepte" cuprinde modulele 4-7 si explica mai ales trei macrocategorii si anume: venitul global (national), economiile si investitiile globale.
sectiunea a treia, intitulata "inclinatia spre consum", cuprinde modulele 8-l0 si se ocupa de legea psihologica fundamentala (inclinatia spre consum cu reversul ei inclinatia spre economii) cu ajutorul careia autorul explica originea dezechilibrelor din economia contemporana, folosindu-se si de noi parametrii (multiplicatorul investitional) pentru a ilustra intensitatea cu care o anumita inclinatie marginala spre consum influenteaza volumul cheltuielilor, veniturilor si investitiilor succesive.
sectiunea a patra, intitulata "Imboldul la investitii" cuprinde modulele 11-l8 si se refera la alte doua legi psihologice (imboldul la investitii si preferinta pentru lichiditati), precum si la categoriile economice bani, capital, eficienta marginala a capitalului si rata dobinzii.
Capitolul 18 din aceasta sectiune, intitulat "Teoria generala a ocuparii intr-o noua formulare", face o sinteza a analizei din modulele anterioare, sistematizeaza macro-categoriile si inclinatiile cu care a operat in doua grupe (variabile independente si variabile dependente) si expune un rezumat al acestei teorii.In acest modul autorul ajunge la concluzia ca "o caracteristica remarcabila a sistemului economic in care traim consta in aceea ca, desi expus la mari fluctuatii ale productiei si ocuparii, nu este totusi marcat de o insilitate olenta. intr-adevar -continua autorul - el poate fi capabil sa se mentina de-a lungul unei perioade considerabile intr-o stare cronica de actitate subnormala fara sa manifeste vreo tendinta spre redresare, nici spre o prabusire totala. Mai mult, faptele arata ca ocuparea deplina a miinii de lucru sau chiar si numai o situatie apropiata de ocuparea deplina constituie un fenomen rar si de scurta durata. Fluctuatiile pot incepe brusc, dar par sa cedeze treptat inainte de a fi atins amplitudini extreme, si soarta ne rezerva de obicei o situatie intermediara care nu este nici desperata, nici satisfacatoare. Tocmai faptul ca fluctuatiile au tendinta sa cedeze inainte de a ajunge la extrem si sa evolueze in cele din urma in directia opusa, a sert drept baza teoriei despre ciclurile economice cu faze care se succed cu regularitate"1'.
sectiunea a cincea ("Salariile nominale si preturile") si sectiunea a sasea ("Scurte insemnari sugerate de teoria generala"), respectiv modulele 19-21 si 22-24 abordeaza probleme adiacente teoriei generale a lui Keynes. Un interes deosebit prezinta modulele 20 si 24. in modulul 20 ("Functia ocuparii miinii delucru") autorul se ocupa de aspecte mai subtile ale relatiei dintre nivelul cererii efective de bunuri (marfuri) pe piata si nivelul ocuparii, recurgind la ample formalizari matematice.
Deosebit de important este cap. 24 ("insemnari finale cu prire la filozofia sociala la care poate conduce teoria generala") deoarece expune intr-o forma condensata optiunea social-politica a autorului, preferinta lui pentru indidualism si descentralizare, respectiv apararea economiei de piata bazata pe proprietatea privata si a concurentei (perfecte si imperfecte), rolul capitalului si al profitului, justificarea in anumite limite a inegalitatii de venituri, precum si ideile sale prind politica economica interna, comertul international si politica economica externa.
"Indidualismul - scrie Keynes - daca poate fi purificat de defectele si excesele sale, constituie cea mai buna garantie a libertatii personale, in sensul ca largeste mult, in atie cu orice alt sistem, cimpul de manifestare a preferintelor personale. El constituie, de asemenea, cea mai buna garantie a unei eti variate care rezulta tocmai din existenta acestui cimp larg de preferinte personale si a carui pierdere este cea mai mare dintre toate pierderile la care duce statul unitar sau totalitar. Caci aceasta variatie pastreaza traditiile in care sint intruchipate deciziile cele mai trainice si incununate de succes ale generatiilor anterioare; ea da culoare prezentului, gratie fortelor multiple ale imaginatiei si, sernd nu numai traditiei si imaginatiei, ci si experimentarii, constituie instrumentul cel mai puternic pentru crearea unui itor mai bun:"14.
Pentru studentul si nespecialistul care nu au ragazul sa parcurga intreaga lucrare, dar care doresc sa se familiarizeze cu analiza keynesista si politica economica dirijista, este recomandabila lectura atenta cel putin a cinci module din lucrarea fundamentala a lui J. M. Keynes si anume modulele 3, 10, 18, 20 si 24.






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre ascensiunea dirijismului in perioada interbelica

Impactul gindirii economice
Liberalismul - principala tendinta din gindirea economica
Reactii sociale si nationale fata de liberalismul economic clasic
Marxismul - a doua tendinta din gindirea economica
Liberalismul neoclasic sau marginalist la sfarsitul secolului xix si inceputul secolului xx
Ascensiunea dirijismului in perioada interbelica
Evolutia postbelica a keynesismului si dirijismului
Neoclasicismul si neoliberalismul in perioada contemporana (1918-1994)
Teorii moderne si contemporane despre comertul international
Cresterea economica in dezbaterea economistilor din perioada postbelica
Teorii contemporane despre subdezvoltare si strategiile lichidarii ei
Gindirea economica din romania de la inceputuri
Curente de gindirea economica din romania in perioada 1859-1918.
Curente de gindire economica din romania mare in perioada interbelica (1918-1940)








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics