StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » doctrine si curente » Ascensiunea dirijismului in perioada interbelica
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Politica economica dirijista preconizata de j. m. keynes sl rezultatele el in practica pe termen scurt sl pe termen lung



Teoria generala a lui Keynes a urmarit ca pe baza disfunctionalitatilor din economie semnalate si in multe printe explicate sa gaseasca solutii practice de atenuare sau chiar de inlaturare a dezechilibrelor si regorare a sistemului economic in ansamblu.
Pe cit de indrazneata a fost analiza economica intreprinsa de J.M. Keynes, pe atit de socanta a fost politica economica preconizata de el.
Deosebindu-se in mod substantial de neoclasici in ce priveste diagnoza economiei contemporane de piata, J.M. Keynes se deosebeste de ei si in ce priveste terapeutica preconizat


a, respectiv tipul de politica economica interna si externa. Paradoxul consta in faptul ca, reprosindu-le clasicilor (si neoclasicilor) ca au neglijat ce este valoaros in opera predecesorilor lor, J.M. Keynes s-a facut si el novat de un astfel de "delict" intelectual.
"Prita ca teorie a firmei indiduale si a repartitiei produsului obtinut prin folosirea unui volum dat de resurse, teoria clasica (si implicit, cea neoclasica -n.ns. - S.S.S.) au adus o contributie incontesila la gindirea economica. Este imposibil sa ne facem o idee clara despre aceste probleme tara inglobarea ei in aparatul nostru de gindire. Nu trebuie sa se creada - precizeaza J.M. Keynes, in continuare - ca pun sub semnul intrebarii contributia reprezentantilor teoriei clasice atunci cind atrag atentia asupra faptului ca ei au neglijat ceea ce era valoros in operele predecesorilor lor (autorul se refera la supravegherea de catre stat a ratei dobinzii si a balantei de plati externe preconizate de catre mercantilisti - n.ns. - S.S.S.). Trebuie spus, insa, ca sub raportul contributiei la arta de a conduce treburile statului, preocupata de sistemul economic in totalitatea sa si de asigurarea folosirii optime a ansamblului resurselor sistemului, se prea poate ca metodele primilor pionieri ai gindirii economice din secolele al saisprezecelea si al saptesprezecelea (are in vedere pe mercantilisti - n.ns. - S.S.S.) sa-i fi dus la elemente de intelegere a problemelor practice care in abstractiile nerealiste ale lui Ricardo intii au fost date uitarii, iar apoi au fost inlaturate"32.
Pe ul politicii economice, dezacordul lui Keynes cu neoclasicii este si mai pronuntat decit pe metodologic si teoretic.
Critica adusa de J.M. Keynes politicii liberului schimb. Daca dezechilibrele persistente din economia contemporana constituiau urmarea actiunii necontrolate a unor factori obiecti si subiecti, indeosebi a legilor psihologice analizate, Keynes a tras concluzia ca atenuarea, eventual inlaturarea acestor dezechilibre nu se putea produce in mod spontan. in aceste conditii nu se justifica pasitatea statului si politica liberului schimb sau a liberei concurente.
J.M. Keynes respinge liberul schimb pentru ca il considera ineficient si nerealist atit la scara macroeconomica, cit si la scara mondoeconomica.
La scara macroeconomica, liberalismul economic a dus la risipa de resurse si capacitati de productie ca urmare a dezechilibrelor, a dificultatilor in nzarea marfurilor si in efectuarea de investitii, precum si ca urmare a somajului involuntar cronic.
"Este sigur ca lumea nu va mai tolera mult timp somajul - arata J.K. Keynes - care, cu exceptia unor scurte intervale de actitate febrila, este legat - si, dupa parerea mea, legat ineil - de indidualismul capitalist din zilele noastre. Este posibil, insa, ca printr-o analiza corecta a problemei sa se poata ndeca boala, mentinind totodata eficienta si libertatea"33.
Esecul liberului schimb la scara mondoeconomica s-a manifestat, dupa parerea lui Keynes, prin proarea unor contradictii si conflicte care au dat nastere la o acerba lupta pentru piete, transformind comertul international intr-un "mijloc desperat de a mentine ocuparea miinii de lucru in propria tara, prin fortarea nzarilor pe pietele externe si restringerea cumparaturilor", prin "deplasarea problemei somajului, spre vecinul care a fost infrint in lupta", culmind cu razboaile cauzate de lupta de concurenta pentru piete34.
"Prin urmare - conchide Keynes -, critica mea este indreptata inainte de toate impotriva inconsistentei bazelor teoretice ale doctrinei laissez-faire (liberului schimb -n.ns. - S.S.S.) in spiritul careia am fost crescut si pe care am predat-o multi ani de-a rindul, impotriva ideii ca rata dobinzii si volumul investitiilor se silesc de la sine la nivelul optim, astfel incit preocuparea in legatura cu balanta comerciala este o pierdere de timp. Caci se dovedeste ca noi, tagma economistilor, am gresit intr-un mod prezumtios, tratind drept o obsesie puerila ceea ce a fost timp de secole un tel principal al actitatii practice de conducere a treburilor statului"35.
4.2. Esenta dirijismului preconizat de J.M. Keynes. Corolarul practic al criticii aduse de J.M. Keynes politicii liberului schimb 1-a constituit apelul sau la interventia limitata a statului in economie, pentru a coordona si controla actiunea legilor psihologice care explicau comportamentul oamenilor, pentru a corecta neajunsurile care apareau pe baza actiunii acestor legi, pentru a sustine pe intreprinzatorii particulari si pentru a gestiona mai rational bunurile interne, avutia nationala si relatiile cu alte tari.
"Daca natiunile pot invata sa-si asigure prin politica lor interna ocuparea deplina a miinii de lucru (si trebuie adaugat, daca pot, de asemenea, sa echilibreze cresterea lor demografica), atunci se prea poate sa nu existe forte economice importante care prin natura lor ar opune interesele unei tari celor ale vecinilor ei"36.
Pentru a diferentia politica economica preconizata de el de interventia excesiva a statului in economia tarilor cu proprietatea colectiva, denumita ificare (centralizata) sau "socialism de stat", Keynes si adeptii sai au denumit interventia moderata si limitata a statului in economie cu termenul de "dirijism".
Esenta politicii economice dirijiste preconizata de J.M. Keynes consta in realizarea "unor masuri de control pentru a determina o concordanta intre inclinatia spre consum si imboldul la investitii", pentru a statornici un volum global al productiei cit mai apropiat cu putinta de volumul corespunzator ocuparii depline"37.
Autorul recunoaste "implicatiile moderat conservatoare" ale ziunii sale in sensul ca este in continuare adept al indidualismului si al deosebirilor in venituri pentru a stimula initiativa si acceptarea riscului in afaceri, condamnind insa abuzurile, si ca se opune interventiei excesive a statului in economie, inclusiv socializarii actitatii economice ("socialismul de stat"), precum si nationalizarii intreprinderilor particulare, acceptind pe termen lung "eutanasia rentierului", a "investitorului fara functie", posibila fara a se recurge la o revolutie sociala.
"Ceea ce este important pentru stat - precizeaza Keynes - nu este de a prelua proprietate asupra mijloacelor de productie. Daca statul este in masura sa sileasca volumul global al resurselor consacrate extinderii instrumentelor de productie si retributia de baza a proprietarilor acestora, el va fi realizat tot ceea ce trebuie sa realizeze"38.
Masurile de. politica economica preconizate de J.M. Keynes pentru stimularea inclinatiei spre consum si a imboldului la investitii, respectiv pentru descurajarea tezaurizarii sterile, sint expuse in special in modulele 23 si 24 ale "Teoriei generale".In esenta, este vorba despre doua grupe de masuri (politica veniturilor si politica creditului ieftin) si de folosirea a doua pirghii economico-financiare mai importante
(politica monetara si politica fiscala).
Pentru stimularea inclinatiei spre consum si descurajarea tezaurizarii sterile,
Keynes are in vedere reducerea salariilor reale si cresterea consumului de stat, recurgind in acest sens la sporirea cantitatii de bani de pe piata, eventual la ajustarea suplimentara a veniturilor prin politica fiscala (impozite, taxe, contributii, indeosebi impozite mari pe mosteniri). Principalele pirghii folosite in acest caz sint: politica veniturilor si politica monetara.
Pentru stimularea imboldului la investitii, el propune o politica a creditului ieftin (reducerea ratei dobinzii), alte facilitati (aprozionare, transport, desfacere etc.) pentru investitii particulare, precum si investitii de stat, atit in ramuri productive, in cercetare, cit si in domenii neproductive, efectuate pe seama cheltuielilor publice din bugetul statului.
Lasind in continuare pe agentii economici sa ia decizii in mod



indidual, pe consumatori in functie de marimea veniturilor obtinute si inclinatia lor spre consum, iar pe investitori in functie de maximizarea eficientei marginale a capitalului, statul avea sarcina sa foloseasca pirghinle economice pe care le avea la dispozitie (politica veniturilor, a impozitelor, politica monetara, fiscala, bugetara etc.) in asa fel incit sa dirijeze comportamentul agentilor economici in sensul corelarii si coordonarii inclinatiilor psihologice si pe aceasta cale sa determine echilibrarea ofertei de marfuri cu cererea efectiva de marfuri. Totodata, aceasta insemna echilibrarea investitiilor cu economiile, extinderea investitiilor productive, generatoare de cerere de bunuri finale si, implicit, cresterea numarului de locuri de munca in vederea functionarii cit mai echilibrate a economiei.
Exista, fireste,o anumita ierarhie a masurilor practice preconizate de J.M. Keynes pentru atenuarea dezechilibrelor si somajului din economia secolului XX. In centrul masurilor dirijiste preconizate de el pentru dezvoltarea economica echilibrata si reducerea somajului, sta politica investitiilor productive, creatoare de noi locuri de munca si de cerere suplimentara de bunuri de consum si bunuri investitionale, care presupune actizarea fondurilor economisite sau acumulate in vederea cresterii bogatiei sociale si deci a prosperitatii generale.
Accentul deosebit pus de Keynes pe transformarea economiilor (acumularilor) in investitii se bazeaza pe conngerea lui ca un act indidual de economisire are un efect depresiv asupra actitatii economice, intrucit presupune reducerea neta a cererii de consum si nu contribuie cu nimic la imbunatatirea venitului in perspectiva.
Pentru a contracara aceste efecte negative, Keynes considera ca statul ii poate stimula pe particulari sa faca investitii suplimentare daca practica o rata scazuta a dobinzii, facilitind accesul la piata capitalului, iar in absenta initiativelor particulare, statul insusi poate mobiliza fondurile economisite, fie pe calea impozitelor pe venituri, averi, mosteniri etc, fie pe calea imprumuturilor publice, utilizindu-le apoi pentru investitii de stat, mai ales sub forma lucrarilor publice.
Echilibrarea investitiilor cu economiile constituie o problema complexa si dificila, a carei rezolvare presupune mobilizarea si coordonarea unui ansamblu de factori si metode. "Pare putin probabil ca influenta politicii bancare asupra ratei dobinzii sa fie suficienta pentru a determina ea insasi un volum optim de investitii - remarca J.M.Keynes. De aceea - continua el -, cred ca o socializare destul de cuprinzatoare a investitiilor se va dovedi singurul mijloc pentru asigurarea unui nivel de ocupare apropiat de ocuparea deplina, desi aceasta nu trebuie sa excluda tot felul de compromisuri si aranjamente pe baza carora autoritatile publice vor colabora cu initiativa privata"3').
Chiar daca notiunea de "socializarea investitiilor" apare socanta in conceptia unui aparator al indidualismului si al liberei initiative, ea sugereaza deja caracterul mixt, structura complexa si diversificata a economiei contemporane de piata, ativ cu fizionomia ei mai simpla din secolele anterioare.
Ideea folosirii lucrarilor publice ca mijloc de actizare a fondurilor economisite si de sporire a venitului si a ocuparii miinii de lucru a fost ilustrata de J.M. Keynes cu un exemplu extravagant, expus in modulul 10 din "Teoria generala" si sugerat de unele practici similare din antichiatate (constructia de piramide) si evul mediu (constructia de catedrale).
"Daca Trezoreria ar umple sticle vechi cu bancnote - scrie Keynes -, le-ar ingropa la o adincime adecvata in mine de carbune parasite, care ar fi apoi umplute pina sus cu gunoaiele oraselor si ar lasa in seama initiativei private ca, pe baza principiilor verificate ale laissez-faire-ului, sa dezgroape bancnotele (dreptul de a o face fiind obtinut desigur prin adjudecarea pe baza de oferte a terenurilor bancnotifere), s-ar putea sa nu mai existe somaj si, tinind seama de repercusiuni, venitul real al colectitatii ca si avutia ei in forma de capital ar creste probabil simtitor fata de situatia din acel moment. Fireste, ar fi mai rational de a construi case si de a face alte bunuri similare; dar daca acestea intimpina greutati politice si practice, ar fi mai bine de a intreprinde cele aratate mai sus decit de a nu intreprinde nimic"40.
Din cele de mai sus rezulta ca deciziile economice ale statului pot fi luate in functie de multe considerente, nu numai economice, deci tinind seama in mod strict de eficienta, ci si in functie de considerente politice care se pot afla in contradictie cu eficienta. Aceasta particularitate poate avea consecinte neasteptate si in ce priveste destinatia cheltuielilor publice pentru scopuri cile sau militare. Aceasta imprejurare a fost folosita de politicienii care au invocat autoritatea gindirii economice a lui Keynes pentru masuri care nu se incadrau intotdeauna in obiectivele pe care le-a avut in vedere economistul britanic. Aceasta este una din cauzele importante care explica unele consecinte negative ale dirijismului, dincolo de asteptarile si presupunerile formulate de economistul care a oferit cea mai conngatoare motivare teoretica, de principiu, pentru dirijismul liberal.
Rezultatele politici economice dirijiste in practica, pe termen scurt si pe termen lung. Succesul rapid si rasunator al keynesismului in deceniile de la mijlocul secolului XX s-a datorat faptului ca prin politica economica preconizata a dat raspunsuri eficiente unor probleme grave si urgente, contribuind la relansarea economiilor dupa criza din anii 1929/1933.
Pe termen scurt, politica dirijista preconizata de Keynes a dat rezultate incurajatoare, contribuind la reducerea somajului si atenuarea dezechilibrelor, respectiv aminarea sau atenuarea crizelor.
Este adevarat ca acest curs al evenimentelor a fost intrerupt de cel de-al doilea razboi mondial, dar, dupa acest razboi, politica dirijista a fost reluata cu rezultate bune, contribuind la cresterea economica a tarilor occidentale intr-un ritm inalt, necunoscut pina la acea data.
Pe termen lung, politica economica dirijista a avut efecte mai complexe. Desi cresterea economica (sporirea substantiala a venitului national de la un an la altul) a continuat mai bine de doua decenii dupa cel de-al doilea razboi mondial, fara perturbari olente, cu timpul au inceput sa se manifeste o serie de "efecte perverse" (indirecte, neasteptate) ale acesteia. Este vorba in special de inflatie atit sub forma ei "tiritoare", cit si sub forma "galopanta" in diferite momente ale perioade postbelice. Doua cauze mai importante au contribuit la subminarea echilibrului economiei de piata contemporane si manifestarea olenta a dezechilibrelor sub forma unui complex de crize (functionale, structurale, globale etc). Pe de o parte, este vorba de cresterea considerabila a ponderii cheltuielilor publice, insotite de cresterea deficitelor bugetare ale tarilor dezvoltate. Pe de alta parte, este vorba de modificarea caracterului si destinatiei investitiilor de stat care au fost orientate spre sectorul militar, reducind considerabil efectul creator de venit si de locuri de munca al acestor investitii,iar uneori transformindu-l de-a dreptul in "efect depresiv".
Cind aceste consecinte negative au inceput sa eclipseze avantajele initiale reale ale dirijismului, la granita dintre deceniile 7 si 8 ale secolului nostru, a luat amploare critica antidirijista si antikeynesista, relansind in prim-ul controverselor teoretice si politice din economie, orientarile de natura liberala despre care se va vorbi intr-un modul itor ("noii economisti, teoria economiei ofertei, neoliberalii, teoria asteptarilor rationale etc).





Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre ascensiunea dirijismului in perioada interbelica

Impactul gindirii economice
Liberalismul - principala tendinta din gindirea economica
Reactii sociale si nationale fata de liberalismul economic clasic
Marxismul - a doua tendinta din gindirea economica
Liberalismul neoclasic sau marginalist la sfarsitul secolului xix si inceputul secolului xx
Ascensiunea dirijismului in perioada interbelica
Evolutia postbelica a keynesismului si dirijismului
Neoclasicismul si neoliberalismul in perioada contemporana (1918-1994)
Teorii moderne si contemporane despre comertul international
Cresterea economica in dezbaterea economistilor din perioada postbelica
Teorii contemporane despre subdezvoltare si strategiile lichidarii ei
Gindirea economica din romania de la inceputuri
Curente de gindirea economica din romania in perioada 1859-1918.
Curente de gindire economica din romania mare in perioada interbelica (1918-1940)








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics