StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » doctrine si curente » Evolutia postbelica a keynesismului si dirijismului
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Asimilarea keynesismului sl dirijismului in calitate de fundamente ale gindirii economice conventionale (standard) din tarile occidentale dezvoltate - (mainstream economics)



Sfidarea adresata de keynesism neoclasicismului sub impactul crizei economice din anii 1929/1933 a subrezit considerabil pozitia privilegiata a acestuia din urma in calitate de "ortodoxie" consacrata in prima parte a secolului XX.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a ridicat in mod legitim intrebara privind calea pe care sa se dezvolte gindirea economica din tarile occidentale industrializate, r


espectiv curentul de gindire economica prioritar: keynesismul (dirijismul), neoclasicismul (liberalismul) sau un compromis intre acestea?
Sinteza neoclasica si teoria economiei mixte. in fata problemelor economice complexe pe care le ridica realitatea economica postbelica si a constatarii ca nici unul din cele doua curente concurente de gindire economica - neoclasicismul si keynesismul - nu au abordat si nu au rezolt decit anumite parti din aceasta problematica, majoritatea economistilor occidentali au optat pentru o sinteza a concluziilor teoretice formulate de acestea si o combinare a unora dintre masurile de politica economica preconizate de ele.
Un rol hotaritor in aceasta orientare a gindirii economice occidentale din perioada postbelica au avut in S.U.A. economistii P.A. Samuleson si R. Solow, ambii laureati ai Premiului Nobel, denumind efortul lor cu termenul de "sinteza neoclasica".
Ideea de baza a acestei sinteze consta in aceea ca realitatea economica trebuie studiata la toate nivelurile ei. in masura in care este vorba de economia unei tari aceasta inseamna ca trebuie studiate atit procesele economice legate de activitatea agentilor indviduali, deci la scara microeconomica, cit si de rezultatele de ansamblu ale activitatii lor, precum si relatiile dintre ei, adica functionarea economiei la scara macroeconomica. intrucit neoclasicii s-au ocupat de microeconomie iar J.M. Keynes s-a ocupat de macroeconomie, autorii "sintezei neoclasice" au tras concluzia ca cele doua curente de gindire economica sint complementare si nu opuse, ca teoriile lor trebuie imbinate, combinate si nu opuse unele celorlalte.
Argumentul major invocat in sprijinul "sintezei neoclasice" 1-a constituit fizionomia si structura economiei contemporane din tarile dezvoltate, spre deosebire de economia de piata din secolul XIX. Daca in trecut economiile de piata se compuneau dintr-un numar imens de intreprinderi de talie mica, iar statul nu avea alta sarcina decit sa asigure cadrul legal al activitatii lor, in prezent functioneaza in cadrul economiei contemporane de piata o multitudine de tipuri de intreprinderi de talii foarte diverse, iar statul se implica incomparabil mai mult in economie. Economia mixta este "forma dominanta de organizare economica din tarile necomuniste - arata P.A. Samuelson si W.D. Nordhaus. Economia mixta se bazeaza, in primul rind, pe sistemul preturilor pentru organizarea lor economica, dar foloseste o rietate de interventii ale statului pentru a face fata insilitatii macroeconomice si imperfectiunilor pietei"8, precizind ca, in acest cadru, controlul economic este exercitat atit de institutii particulare cit si de institutii publice: "sistemul particular prin intermediul orientarii invizibile de catre mecanismul pietei, iar institutiile publice sau de stat prin intermediul dispozitiilor organizatorice si a stimulentelor fiscale"9.
Ideea acestei sinteze a fost usurata chiar de pozitia inconsecventa a lui J.M. Keynes, care a apreciat ca daca se realizeaza silitatea la scara macroeconomica, s-ar putea ca principiile formulate de neoclasici sa devina din nou labile.
Lucrarea in care s-a concretizat cel mai clar "Sinteza neoclasica" este manualul studentesc international "Economics" publicat prima oara in anul 1948, iar mai recent (1989), in cea de a 13-a editie, imbunatatit, impreuna cu economistul american W.D. Nordhaus (cea. 1000 ini). Din cele sapte parti ale manualului, doua (prima si ultima) se refera la probleme mai generale (concepte de baza si cresterea economica si comertul international), iar celelalte cinci se refera la probleme de micro si macroanaliza, fie separat (partile doi si trei se ocupa de concepte si politici macroeconomice, iar partile trei si patru de probleme privind microanaliza - cerere, oferta, costuri, preturi si venituri), fie combinat (partea a sasea examineaza probleme care apar la confluenta dintre intreprinderi si stat, dintre economic si social - eficienta, calitate si rolul statului in economie). Capitolul 35 din partea a sasea a manualului face o prezentare condensata a istoriei (indeosebi moderne si contemporane) a gindirii economice in doua submodule: A. Evolutia gindirii economice si B. Marxismul si sistemele economice alternative.
Ca o recunoastere a prioritatii intregului fata de parti, a mecanismului de ansamblu al economiei fata de comportamentul individual al agentilor economici, manualul analizat se ocupa mai intii de problemele de macroanaliza economica apoi trateaza conceptele referitoare la microanaliza economica.
Dintre numeroasele puncte de vedere referitoare la macroanaliza economica, manualul acorda intiietate, pe buna dreptate, keynesismului care a adus cele mai interesante inotii in acest domeniu. Celelalte puncte de vedere (clasic, monetar, economia ofertei) sint prezentate si comparate atit cu keynesismul cit si cu faptele pentru a discerne elementele labile si elementele discuile ale tuturor acestor puncte de vedere.
Ocupindu-se de conceptele si telurile macroeconomice, manualul analizat formuleaza patru obiective majore si patru instrumente fundamnetale de politica economica.
Cele patru obiective majore ale politicii macroeconomice sint:
"1. Un nivel ridicat si in crestere al produsului real;
2. Ocuparea ridicata si un somaj redus, asigurind slujbe bune si plata mare pentru cei care doresc sa munceasca.
3. Un nivel sil al preturilor sau preturi care cresc incet, atit preturile cit si salariile fiind determinate de pietele libere.
4. Relatii economice externe caracterizate printr-un curs al schimbului extern sil si exporturi mai mult sau mai putin echilibrate""'.
Autorii manualului apreciaza ca "putine natiuni reusesc sa atinga aceste obiective, dar majoritatea tarilor dezvoltate cauta fara incetare mijloace pentru atingerea lor cit mai deplina"11.
Principalele patru masuri de politica macroeconomica pe care le au in vedere autorii citati sint: politica fiscala, politica monetara, politicile externe si politica veniturilor.
"1. Politica fiscala consta in cheltuielile guvernamentale si impozite. Cheltuielile statului influenteaza marimea relati a consumului colectiv in comparatie cu consumul particular. Impozitele reduc veniturile si cheltuielile particulare; in plus, ele afecteaza investitiile si produsul potential. Politica fiscala afecteaza cheltuielile totale si prin aceasta influenteaza actualul PNB (produsul national brut) si inflatia, cel putin pe termen lung.
2. Politica monetara, efectuata de banca centrala, sileste oferta de bani. Schimbarile in oferta de bani modifica rata dobinzii in sus si in jos si afecteaza cheltuielile pentru articole cum sint masinile sau constructiile. Politica monetara are un efect important asupra PNB (produsul national brut) cit si asupra PNB potential.
3. Politicile economice externe - politici comerciale, de fixare a cursului schimbului, ori chiar politici monetare si fiscale -urmaresc sa mentina importurile la acelasi nivel cu exporturile si sa silizeze cursurile externe ale schimbului. Statele urmaresc intr-o masura crescinda sa coordoneze obiectivele si politicile lor macroeconomice.
4. Politica veniturilor consta in actiuni ale statului care urmaresc sa atenueze inflatia prin masuri directe, fie prin convingere verbala, fie prin controlul salariilor si preturilor pe cale legislati. Aceste politici au pierdut din importanta in anii '80 caracterizati prin scaderea inflatiei si politica economica a consertorilor"12.
La baza acestor obiective si masuri ale politicii macroeconomice sta, in esenta, modelul keynesist de functionare a economiei contemporane de piata.
utorii sintezei neoclasice au adus insa unele completari modelului, luind in considerare elemente pe care Keynes nu le-a cuprins in formalizarea matematica (indeosebi cheltuielile bugetare, notate cu simbolul G si relatiile comerciale externe, notind exportul cu simbolul X, iar importul cu simbolul M).Inlocuind venitul (Y) cu produsul national brut (PNB), ecuatia fundamentala a modelului keynesist a ajuns in final, la forma:
PBN=C + I+G+XIn care: C = consumul global; G = cheltuieli bugetare sau de stat;
I = investitii; X = sold net al exporturilor (export-import). Numeroase alte elemene macroeconomice au fost analizate si formalizate matematic in studii de specialitate inspirate din conceptia keynesista, de exemplu, structura investitiilor nationale (ln) sau marimea bunastraii economice nete (NEW -net economic welfare) etc. Aceste probleme vor fi reluate si aprofundate la disciplinele de specialitate din anii superiori de studii universitare.
Tentative de recuperare neoclasica a keynesismului si interpretari simplificatoare ale acestuia (curbele IS -LM). Reactia economistilor neoclasici fata de prestigiul crescind al keynesismului a fost foarte diferita. Unii s-au alaturat noului curent explorindu-i lentele cognitive reale si incercind chiar sa-l dezvolte (neokeynesistii), altii au pastrat unele rezerve fata de keynesism, dar au recunoscut totusi ca el constituie un modul de care nu se poate lipsi stiinta economica (sinteza neoclasica); multi neoclasici au preluat categoriile macroeconomice folosite de Keynes, limbajul lui, dar au respins concluziile lui teoretice si practice dirijiste (monetaristii) etc.
Cu timpul s-a manifestat o tendinta de prezentare simplificatoare a keynesismului, fie din motive didactice si de accesibilitate (de ex. J. Hicks), fie datorita interesului numai pentru anumite parti din keynesism, indeosebi fata de dirijism (neokeynesistii nordamericani).
Speculind prestigiul real si crescind al keynesismului, dar si partile lui vulnerabile (absenta unei viziuni proprii despre probelemele microeconomice, preferinta pentru termenul scurt in desfasurarea proceselor economice, insuficienta explorare a rolului banilor in economie etc), o serie de economisti contemporani s-au denumit "neokeynesisti". dar de fapt au constestat caracterul de "revolutie" sau de "ruptura" al teoriei keynesiste, comparativ cu gindirea traditionala neoclasica. Incercind sa mascheze raportul real dintre keynesism si neoclasicism, acesti autori (incepind cu M. Friedman si continuind cu R.W. Clower, A. Leijonhufvud si altii) au inceput o aderata "contrarevolutie monetarista" impotri keynesismului, in decursul deceniului sapte al secolului nostru
O imprejurare care a favorizat aceste prezentari simplificatoare ale keynesismului, cu sau fara voia respectivilor interpreti, a constat si in lectura rapida sau partiala, respectiv superficiala a operei lui J.M. Keynes, ceea ce a favorizat vulgarizarea ei, denaturarea unor idei de baza ale acestei conceptii despre economie contemporana de piata.
Cele mai tipice forme de indepartare de mesajul real al gindirii economice a lui J.M. Keynes l-au constituit analiza eonomiei contemporane cu ajutorul curbelor IS - LM (pe scurt "analiza IS - LM") si teoria dezechilibrelor economice formulata de monetaristii R.W. Clower si A. Leijonhufvud.
Analiza IS - LM constituie un isntrument pentru determinarea rezultatelor practice ale politicilor fiscala si monetara ale statelor contemporane, indeosebi in legatura cu masura in care ele pot atenua dezechilibrele economice sau p



ot conduce la realizarea silitatii economice. Denumirea acestui instrument de analiza decurge din folosirea unor curbe (grafice) care descriu, pe de o parte, miscarea posibila a investitiilor (1), respectiv economiilor (S) in functie de modificarea nivelului ratei dobinzii, iar, pe de alta parte, raportul dintre curba cererii de bani sau nivelul lichiditatii (L), in functie de preferintele oamenilor, si curba ofertei de bani (M) in functie de deciziile bancii centrale de emisiune.
Retinind propunerile de politica economica formulate de Keynes, mai ales stimularea cererii de marfuri, prin sporirea cheltuielilor bugetare, si stimularea investitiilor prin reducerea ratei dobinzii, neokeynesistii din perioada postbelica au ajuns la concluzia ca analiza 1S-LM ar permite determinarea tehnica precisa a nivelului optim al' activitatii economice, respectiv calcularea marimii pe care ar trebui sa o atinga diferite macrocategorii pentru a asigura silitatea economica.
Defectul acestei interpretari a keynesismului consta in faptul ca a izolat o latura a proceselor economice (aspectul functional) de ansamblul economiei, pierzind din vedere obiectivele activitatii economice in cadrul economiei de piata (maximizarea profitului) si deci ignorind (spre deosebire de Keynes) cauzele structurale ale dezechilibrelor.
Exagerarea importantei reale a analizei IS-LM in dauna altor componente ale teoriei economice keynesiste (de exemplu: problema inegalitatilor din domeniul repartitiei venitului national) a dus la deformarea si vulgarizarea acestei doctrine economice.
O ampla controversa s-a desfasurat in deceniul sapte al secolului nostru intre keynesisti si monetaristi in legatura cu urmarile practice'ale politicilor fiscala si monetara practicate de statele dezvoltate, respectiv ale insilitatii si crizelor economice, consecintele reale ale modificarilor ce intervin in nivelul dobinzii, politica fiscala si politica monetara.
Neokeynesistii considera ca, prin natura ei, economia de piata bazata pe initiati particulara este insila si ca aceasta insilitate ar putea fi atenuata sau chiar inlaturata numai printr-o politica fiscala si monetara acti, care sa compenseze insuficienta cererii de marfuri din partea firmelor cu cheltuieli bugetare, finantate printr-o politica adecta a impozitelor.
Monetaristii considera ca, prin natura ei, economia de piata se poate echilibra prin mecanismul preturilor flexibile, ca banii si politica monetara joaca rolul principal in economie si ca politica fiscala este generatoare de dezechilibre. Ca o concretizare a acestui dezacord, monetaristii sustin ca modificarea ratei dobinzii nu poate influenta masa monetara si miscarea ei, influentind in schimb, volumul cheltuielilor, respectiv al cererii de marfuri pe piata.
Teoria dezechilibrelor economice (R.W. Clower, A. Leijonhufvud) reprezinta o incercare de compromis intre keynesism (care a repus in discutie in secolul XX problema aceasta) si gindirea neoclasica traditionala (indeosebi teoria echilibrului economic general a lui L. Walras).
Calificindu-se pe sine drept "neokeynesisti", cei doi autori mentionati considera ca dezechilibrele din economia contemporana se explica prin prezenta banilor a caror cantitate neadecta poate provoca dificultati in fluxul bunurilor si deci in economie in ansamblu. O politica monetara corecta ar putea asigura deci echilibrul economic general.Ind acest punct de vedere cu ideile lui Keynes, neokeynesistul francez A. Barerre ajunge la concluzia ca cei doi autori intreprind o dubla revizuire, atit a lui Walras (introducind problema dezechilibrelor), cit si a lui Keynes (ignorind conceptia lui despre cauzele structurale ale somajului si dezechilibrelor, retinindu-le numai pe cele functionale), dar cu rezultate teoretice inferioare celor doi.
"Dupa ce au corectat teoria echilibrului general, respingind legile lui Walras si Say -scrie Barrere despre cei doi monetaristi -, contrarevolutia (monetarista - n.ns.-SSS) se straduieste sa reintegreze dezechilibrele denumite keynesiste in sistemul de analiza care recurge la piata, trecind de la sistemul circuitului venit-cheltuiala la sistemul alocarii resurselor si revenind de la macroanaliza la microanaliza. Demersul consta deci in a-l corecta pe Walras invocindu-l pe Keynes. apoi a reintegra dezechilibrele denumite keynesiste in teoria lui Walras care a fost modificata in prealabil. in realitate - conchide Barrere -, nu este vorba de un simplu transfer metodologic, ci de o denaturare a ceea ce noul curent numeste dezechilibre keynesiste"13.
Dupa parerea lui A. Barrere, contrarevolutia monetarista n-a inteles un lucru esential pe care !-a explicat Keynes si anume ca "somajul si subconsumul nu sint rezultatul unei proaste functionari (a economiei contemporane de piata - n.ns.-SSS), ci consecinta anticiparii unei cereri insuficiente, legata de obiectivele pe care si le fixeaza insusi sistemul economic (profitul maxim - n.ns.-SSS). Tocmai de aceea ele sint denumite dezechilibre de sistem"14.
Prezenta pseudokeynesistilor in controversele teoretice contemporane, complica, deci, si mai mult intelegerea continutului real al gindirii economice contemporane.
Noul Economics si ambitia neokeynesistilor americani de a invinge ciclicitatea economica si somajul. In timp ce neokeynesistii europeni (britanici, in primul rind) au pus accentul pe dezvoltarea teoriei keynesiste (dinamizarea ei), neokeynesistii nordamaricani au pus accentul pe politica economica dirijista.
Convinsi fiind de utilitatea si eficienta interventiei statului in economie, keynesistii americani au urmarit sa investigheze si sa aprofundeze functionarea unor pirghii cum sint: impozitele, rata dobinzii, masa monetara, relatia dintre preturi si venituri, bugetul de stat etc. cu scopul folosirii lor pentru atenuarea dezechilibrelor economice, si, implicit, reducerea sau chiar inlaturarea somajului si eliminarea crizelor din viata economica, respectiv biruirea ciclicitatii ei.
O pleiada de cunoscuti economisti americani, multi dintre ei deveniti utlterior laureati ai Premiului Nobel pentru economie, s-au manifestat in acest sens in deceniile sase si sapte ale secolului nostru, fiind stimulati in munca lor mai ales pe timpul guvernarii SUA de catre J.F. Kennedy (1960-l963). Amintim printre acestia pe: A.H. Hansen, L.D. Klein, SE. Harris, J. Tobin, W. Heller, F. Modigliani etc.
Ansamblul ideilor de inspiratie keynesista care au stat la baza dirijismului nordamarican in deceniile sase si sapte ale secolului nostru a fost denumit cu termenul de New economics" (noua economie). Cel mai tipic reprezentant al "new economics-lui" este Walter Heller, considerat "parintele expansiunii economice" ("boom"-ului) din S.U.A., mai ales pe timpul lui J.F.'Kennedy, dat fiind faptul ca a detinut functia de presedinte al consilierilor economici ai sefului statului american.Intr-un interviu acordat ziaristului italian Arrigo Levi, W. Heller rezuma legatura dintre keynesism si "new economics", precizind ca dirijistii americani si-au propus sa realizeze in practica "revolutia keynesista" si ca, pornind de la principiile teoretice keynesiste, ei au adus "unele adaugiri in special in ce priveste aplicatiile lor practice".
"Aceste principii - arata W. Heller - sint urmatoarele: intr-o economie nu exista nici un mecanism automat care sa o aduca in starea de echilibru cu deplina ocupare a miinii de lucru; ca urmare, pentru a aduce o economie la starea de ocupare deplina si pentru a mentine un proces al dezvoltarii, trebuie sa intervina statul cu instrumentele sale monetare, cu o politica a salariilor si a preturilor si asa mai departe, in asa fel incit sa asigure ca intregul potential al economiei sa fie folosit; urmarind acest lucru, trebuie evitate excesele si inflatia si, invers, se cuvine a stimula economia pe calea reducerii impozitelor sau a sporirii cheltuielilor. Esenta teoriei lui Keynes consta tocmai in faptul ca statul trebuie sa contribuie la dirijarea economiei in dezvoltarea ei si ocuparea deplina cu convingerea ca el poate face acest lucru fara a permite (si aceasta este foarte important) ca deciziile publice sa ia locul deciziilor particulare; cu alte cuvinte, libertatea individuala sa fie protejata chiar daca statul intervine in economie"15.
Convins fiind de legitimitatea si necesitatea interventiei statului in economie, in spiritul ideilor keynesiste, W. Heller considera ca politica dirijista trebui "administrata in doze mai bine gindite" si ca miscarea ei, "in culoarul ingust al ocuparii depline si al runastarii" cere solutii originale, neexperimentate pina la acea data in alte tari, printre care, mai ales trei:
- incercarea de a introduce o politica a veniturilor (in acord cu industriasii, sindicatele si statul);
- instrumentele politicii guvernamentale monetare si fiscale trebuie substantial imbunatatite;
- abordarea unor probleme structurale, printre care si ridicarea calificarii unor muncitori pentru a evita somajul structural.
Dupa aceasta apreciere, rezolrea acestor probleme insemna depasirea "new economics-lui" si trecerea la "economia sociala" ("social economics"), preocupari vizibile la generatiile mai tinere de economisti.
O serie de reprezentanti ai neokeynesismului american, printre care mai ales Franco Modigliani, Lawrence Klein si Gary Fromm au urmarit sa modeleze dezvoltarea economiei cu ajutorul statisticii si calculatoarelor, recurgind la econometrie, sperind sa elibereze economia contemporana de anarhie si imprevizibil.
Dupa cum relateaza Arrigo Levi, rodul acestor eforturi l-au constituit trei modele econometrice ale economiei americane devenite celebre: modelul Wharton sub conducerea lui L. Klein, modelul financiar de la M.I.T. (Massachussetts Institute for Technology) sub conducerea lui G. Fromm, urmate de modelul O.N.U. sub conducerea lui W. Leontief, comentat in lucrarea de mai tirziu intitulata "Viitorul economiei mondiale" (1977).
Traiectoria "dirijism -econometrie-modelare economica" ridica multe dileme in fata specialistilor.
La una din acestea se refera L. Klein, citat de Arrigo Levi, cind spune: "nu se poate construi un model care sa fie labil intotdeauna si apoi sa fie lasat pe seama conililor. Aceasta nu este o treaba pentru teoreticienii de catedra ("armchair theoreticians"). Pentru a construi un model realist al economiei americane - continua L. Klein -, este nevoie de un an pentru a aduna date, un an pentru eluari si experimente si apoi ani de zile de teste inainte de a aplica modelul la probleme practice si la fiecare doi sau trei ani modelul trebuie adus lazi"16.
La o alta dilema in aceasta privinta incearca sa raspunda chiar Arrigo Levi cind se intreaba daca aceasta imensa munca nu este, cum o munca de Sisif? Sau, fi oare posibil in final sa fie atins telul unei economii care este explicata, inteleasa si previzionata in cele mai intime si imprevizibile dezvoltari? Si daca modelele perfecte sau aproape perfecte sint realizate, atunci ce ramine din economia de piata?





Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre evolutia postbelica a keynesismului si dirijismului

Impactul gindirii economice
Liberalismul - principala tendinta din gindirea economica
Reactii sociale si nationale fata de liberalismul economic clasic
Marxismul - a doua tendinta din gindirea economica
Liberalismul neoclasic sau marginalist la sfarsitul secolului xix si inceputul secolului xx
Ascensiunea dirijismului in perioada interbelica
Evolutia postbelica a keynesismului si dirijismului
Neoclasicismul si neoliberalismul in perioada contemporana (1918-1994)
Teorii moderne si contemporane despre comertul international
Cresterea economica in dezbaterea economistilor din perioada postbelica
Teorii contemporane despre subdezvoltare si strategiile lichidarii ei
Gindirea economica din romania de la inceputuri
Curente de gindirea economica din romania in perioada 1859-1918.
Curente de gindire economica din romania mare in perioada interbelica (1918-1940)








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics