StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » doctrine si curente » Curente de gindire economica din romania mare in perioada interbelica (1918-1940)
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Probleme economice controversate, autori sl lucrari reprezentative, teorii economice semnificative



Pentru specialistii seriosi din orice domeniu este evidenta strinsa legatura dintre trecut, prezent si viitor. Cu atit mai clara si mai necesara este aceasta relatie pentru economisti care au datoria sa elaboreze diagnoza si prognoza unei economii, eventual sa preconizeze terapia pentru nereguli si sfidari din acest domeniu. Daca premisa unor terapii eficiente o constituie diagnoza si prognoza cit mai realiste, tot atit de aderat este ca premisa acestora din urma o constituie istoria problemei economice puse in dis


cutie si a controverselor teoretice si doctrinare legate de aceasta. Asa credem ca se explica interesul sporit al economistilor din Romania interbelica pentru originea economiei moderne pe mondial si national, efortul lor de a determina cit mai exact natura si particularitatile economiei romanesti, ca si masurile practice pentru atingerea obiectivelor economico-sociale urmarite (strategii si politici de dezvoltare).
Controverse privind geneza si evolutia economiei moderne de piata in Romania. Toti economistii, fara exceptie, care au luat parte la aceste dezbateri, au recunoscut ca in epoca moderna au avut loc schimbari substantiale in economia tarii noastre, in sensul dezvoltarii economiei de schimb. Exista insa deosebiri insemnate intre diferiti economisti in ceea ce priveste inceputurile si etapele economiei de schimb pe »eritoriul tarii noastre, cauzele care au determinat dezvoltarea ei mai puternica de la un -oment dat, asemanarile si deosebirile dintre economia de schimb din Romania si cea din alte tari, indeosebi din Europa Apuseana, etc. Semnalam in continuare cite din aceste discutii, cu titlu de exemplu.
Lucrari remarcabile au fost publicate pe aceasta tema inca inainte de 1918, printre care cele semnate de N. Iorga ("Negotul si mestesugurile in trecutul romanesc" - 1906, "Istoria comertului romanesc pina in 1770" - 1915) si I.N. Angelescu ("Istoria comertului universal in legatura cu istoria economica si cu istoria culturilor popoarelor" - 1914, "inceputurile capitalismului modern" - 1915, "Istoria luptelor pentru expansiunea economica (sec. XVI - XX) - 1915, "Evolutia economica a Tarilor Romanesti" - 1916), precum si lucrarile lui CI. Baicoianu din perioada 1896 - 1918 referitoare la politica mala a tarilor romane si importanta Dunarii in relatiile lor economice externe.
Punctul culminant al dezbaterilor pe aceasta tema in secolul XIX 1-a constituit ciocnirea dintre teoria consertoare a "formelor fara fond", elaborata de T. Maiorescu si P.P. Carp, care considera drept artificiale elementele social-economice si politice burghezo-liberale din tarile romane, si atitudinea favorabila economiei de schimb si formelor social-politice corespunzatoare din partea ginditorilor progresisti, incepind cu liberalii moderati, continuind cu liberalii democrati si radicali, si terminind cu socialistii (teoria lui C. Dobrogeanu-Gherea despre "legea speciala" a dezvoltarii capitalismului in Romania si teoria neoiobagiei).
Dupa 1911 au fost aprofundate considerabil investigatiile si discutiile pe aceasta tema, cercetindu-se mult mai minutios faptele, dar in acelasi timp facind apel in mod masiv la interpretari existente in literatura mondiala de specialitate, recurgind fie la autori care apartineau scolii istorice germane (K. Bucher, W. Sombart), fie la conceptia materialist-dialectica a lui K. Marx despre geneza si evolutia capitalismului mondial.In esenta, disputa s-a purtat intre neoliberali (St. Zeletin si M. Manoilescu) si taranisti (V. N. Madgearu), in legatura directa cu preocuparile lor politice de a legitima sau de a contesta rolul conducator al burgheziei in propasirea economica a tarii si deci de a justifica politica economica preconizata de cele doua partide concurente de guvernamint: P.N.L. si P.N.T.
Pe parcursul acestor controverse iau parte la discutii si ginditon de formatie marxista, aducind fapte si argumente demne de luat in seama si multe critici justificate opiniilor neoliberale si taraniste. Este vorba in special de doi reprezentanti marcanti ai miscarii muncitoresti si socialiste din acel timp si anume: Serban Voinea si Lucretiu D. Patrascanu (1900-l954).
Toti participantii la discutii au fost de acord ca economia moderna s-a dezvoltat mult mai tirziu in tarile romane, mai ales in secolul XIX, si ca aceasta intirziere s-a datorat multor cauze, printre care mai ales doua: dominatia straina indelungata asupra tarii si mentinerea tirzie a relatiilor social-economice feudale.
Deosebirile dintre acesti autori se refera la: momentul istoric care a marcat evolutia tarilor romane in directia economiei moderne de piata, cauzele care au determinat sau au stimulat aceste prefaceri, etapele acestei evolutii si, evident, rezultatele ei.In lucrarea sa "Burghezia romana. Originea si rolul ei istoric" (1925) St. Zeletin sustine ca dezvoltarea capitalismului in tara noastra a avut loc mai ales dupa pacea de la Adrianopol (1829). Cauza principala a acestei evolutii a fost, dupa parerea sa, influenta capitalismului european mai dezvoltat, respectiv comertul exterior occidental, patrunderea marfurilor straine (mai ales de lux) pe teritoriul national si apoi afluenta unor capitaluri straine care au stimulat noi necesitati si deci noi activitati economice.In opozitie cu teoria "formelor fara fond", care considera ca institutiile burghezo-liberale din tara noastra erau artificiale, contrare "fondului economic" traditional (taranesc si mediel), St. Zeletin ajunge la concluzia ca "Plamadirea Romaniei moderne se contopeste in unul si acelasi proces cu plamadirea capitalismului roman" si ca deci "capitalismul roman are o dezvoltare analoaga cu aceea a capitalismului apusean"In sensul ca este la fel de legitim si ca "strabate aceleasi trepte de evolutie", admitind ca in ce priveste amanuntele pot exista unele particularitati17.
Pornind de la conceptia lui W. Sombart (1863 - 1941) despre evolutia capitalismului, St. Zeletin arata ca acesta a parcurs trei etape in dezvoltarea lui, caracterizate fiecare printr-o anumita forma de capital si un tip diferit de politica economica, respectiv: capitalismul comercial cu politica economica mercantilista, capitalismul industrial cu politica economica liberala si capitalismul financiar cu politica economica imperialista.
El sustine ca in Romania s-ar fi trecut de la prima faza (capitalismul comercial si politica mercantilista de protejare a economiei nationale in vederea dezvoltarii industriei nationale) la faza a treia (capitalismul financiar) si ca in aceasta etapa sarcina burgheziei consta in a organiza si dezvolta industria nationala, inlocuind anarhia din economie cu ordinea si organizarea sub denumirea de neoliberalism.
"Prin urmare - conchide Zeletin - imboldul dezvoltarii burgheziei noastre a venit din afara orice tara agrara intra in prefacere si se indrumeaza spre viata burgheza moderna sub influenta unei tari capitaliste inaintate, imprimind acestui proces un caracter implacabil, de fatalitate"18.In incheierea acestor investigatii istorice, Zeletin face un elogiu al burgheziei si capitalismului, in general, un elogiu al burgheziei romane, pe care o considera drept singura clasa progresista, calificind toate celelalte categorii sociale si pe intelectuali drept reactionare, opinie evident, inaccepila.
"Suntem inca departe de a putea numara zilele pe care soarta le mai darui mindrei burghezii europene - insista St. Zletin in 1927. Privind insa la trecut si facindu-i suma existentei, se pare ca in tinutul ideilor titlul ei de glorie ramine aceasta sta ideologie care strabate in numeroase ramificatii, de la economie pina la religie, si covirseste intreaga gindire a secolului XVIII: este vorba de liberalism. In istoria spiritului uman liberalismul e un moment de maretie unica, cum e si substratul sau - capitalismul european - in istoria economica a lumii"19.
Pe baza procesului de dezvoltare a burgheziei nationale "de la forma embrionara a grupului liberal revolutionar", pina la faza de "suprematie a oligarhiei financiare" din perioada interbelica, St. Zeletin apreciaza ca aceasta este "ca o ta ale carei radacini sint solid infipte in solul nostru si a (le) carei nesfirsite ramificatii cuprind si invioreaza intreaga noastra viata sociala". El rezuma "misiunea istorica" a acestei clase in trei sarcini: a) nationalizarea capitalului (intarirea capitalului autohton), b) dezvoltarea productiei nationale "spre a satisface nevoile interne si a ne emancipa de piata straina" si c) organizarea productiei dupa un unitar"20.
Reluind aceasta problematica dupa aproape 20 de ani in lucrarea sa "Rostul si destinul burgheziei romanesti" (1941), M. Manoilescu face distinctie intre burghezie, capitalism si liberalism, considerind ca prima este inabil mai durabila (are o existenta milenara), intre burghezie (care detine mijloacele de productie si organizeaza productia) respectiv marii industriasi, negustori si bancheri si pseudo-burghezie (care ajuta in acest sens, respectiv specialisti, tehnicieni, intelectuali, etc), pe care le opune speculatorilor ("burghezie in efervescenta") si rentierilor ("burghezie la pensie"). Si el considera ca burghezia este "o clasa necesara si plina de merite"21, semnalind meritele si scaderile ei "pe canaua ideii de natiune".
Concluzia lui Manoilescu la istoria burgheziei si capitalismului din Romania era ca evolutia economiei romanesti "n-a fost indrumata de interesul national romanesc in integralitatea sa: acest interes a fost satisfacut citeodata gratie numai unor coincidente intimplatoare dintre interesele burgheziei si cele ale natiunii;In faza comerciala - continua autorul - tara a fost continuu dezantajata de schimbul inegal si injust cu strainatatea Dezantajele si sacrificiile au diminuat pe masura ce am iesit din faza comerciala si am intrat in cea industriala Odata cu industrializarea incepe impacarea burgheziei cu tara. Toata epoca contemporana este dominata de acest fapt capital"22.
Stirnit de atitudinea negati a lui St. Zeletin fata de toate categoriile de specialisti in economie, in afara celor liberali si neoliberali, Serban Voinea semnala foarte prompt, in lucrarea sa "Marxism oligarhic" (1926), o serie de insuficiente metodologice, teoretice si istorice ale conceptiei lui St. Zeletin, constatind impletirea unor elemente apologetice cu elemente realiste din investigatiile ideologului neoliberal, impuse de ratiuni politice si nu stiintifice23.
O conceptie diferita despre geneza si evolutia economiei moderne in Romania formuleaza Virgil N. Madgearu in lucrarile sale "Agrarianism, capitalism, imperialism" (1936) si "Evolutia economiei romanesti dupa razboiul mondial" (1940).
Madgearu combate conceptia neoliberala prezentata mai sus, invocind drept argumente, pe de o parte, faptul ca "schema lui W. Sombart" folosita de neoliberali a izvorit din realitatile Europei apusene si centrale, ignorind particularitatile tarilor din Europa rasariteana, iar pe de alta parte, referindu-se la intamintele care pot fi trase din controversele purtate in Rusia intre narodnici, liberali si marxisti cu privire la perspectivele capitalismului din aceasta tara din rasaritul Europei.In esenta, el sustine ca in tarile din Europa rasariteana, deci si in Romania, dezvoltarea economica nu corespunde schemei normale a dezvoltarii capitalismului din Europa apuseana, propusa de W. Sombart, ci are elemente specifice. Argumentele pe care se bazeaza afirmatia lui V.N. Madgearu constau in ideea narodnica despre inexistenta coloniilor pentru tarile care au pornit mai tirziu pe calea modernizarii economiei lor, respectiv "dependenta capitalismului de piata exogena", adica si de alti cumparatori decit capitalistii si muncitorii. Dar, in viziunea lui Madgearu "piata exogena" insemna nu numai piata externa, mai ales tarile mai putin dezvoltate (coloniile), ci si piata interna adica masa larga a micilor producatori, a taranilor cu gospodarie individuala, a caror capacitate de cumparare depindea insa de recoltele agricole si de banii incasati prin vinzarea lor. Deci, dupa parearea lui V. N. Madgearu, dezvoltarea capitalismului in tarile din rasaritul Europei a fost limitata de slaba dezvoltare a pietei interne in general, a cererii de produse industriale din partea taranimii, in special, ceea ce a imprimat evolutiei economiei romanesti caracteristici specifice, facind inaplicabila in tara noastra atit schema lui Sombart, cit si teoria economica marxista, bazata pe proletariatul industrial.
Printre trasaturile specifice ale evolutiei economei romanesti, Madgearu are in vedere faptul ca:
- nu a existat un capitalism comercial romanesc capabil sa se transforme in capitalism industrial, ci un capitalism comercial ca "anexa a capitalismului extern indant", cu activitate predilecta in comert si camatarie;
- formarea extrem de lenta a capitalului comercial autohton datorita regimului agrar neoiobag care ducea la un randament scazut in agricultura;
- politica neomercantilista (protectionista) a fost impusa mai ales in legatura cu situatia precara a balantei de plati externe care era deficitara;
- industria nationala romaneasca a avut o dezvoltare anemica;
- absenta unei piete de desfacere interna suficienta, datorita regimului neoiobag ("regimul mizeriei rurale"), ceea ce imprima industriei romanesti caracterul de "industrie de sera" si
- aparitia tendintelor monopoliste care, prin politica preturilor ridicate, a impins industrializarea intr-un cerc vicios etc.24.
Republica socialista la analiza facuta de St. Zeletin a fost data de Serban Voinea, iar un deceniu mai tirziu L.D. Patrascanu face interesante atii intre suportul social si mesajul politic al principalelor curente de gindire economica din Romania atit in secolul XIX, cit mai ales in perioada interbelica, semnalind cu obiectivitate atit unele contributii cit si unele deficiente ale acestora in analiza proceselor economice din ultimele doua secole in tara noastra.
In lucrarea sa "Marxism oligarhic. Contributie la problema dezvoltarii capitaliste a Romaniei" (1926), S. Voinea critica metoda lui St. Zeletin pentru ca acesta a condamnat global si in bloc pe toti ginditorii dinaintea lui care s-au ocupat de geneza capitalismului in Romania, desi unii dintre ei au avut contributii substantiale in acest sens, si pentru ca a amestecat in mod eclectic elemente de marxism cu elemente din teoria sombartiana, calificindu-i demersul istorico-teoretic drept o "caricatura de marxism"25.
S. Voinea constata ca despre influenta capitalismului occidental asupra economiei romanesti s-a vorbit cu mult inaintea lui S. Zeletin, de exemplu, de catre C. Dobrogeanu-Gherea.
El atrage atentia, de asemenea, asupra faptului ca, din punct de vedere teoretic si istoric, este gresita identificarea "fazelor capitalismului" cu formele capitalului (comercial, industrial, financiar), ca si a conceptelor de "capital" si "capitalism" sau burghezie si capitalism. Capitalul poate exista cu mult inainte si in afara capitalismului, diferitele forme de capital pot sa predomine intr-o etapa sau alta, dar despre capitalism ca mod de productie si formatiune social-economica se poate vorbi tinind seama de toate sferele economice, mai ales de productie si nu numai de sfera circulatiei, respectiv de comert sau numai de comertul exterior.In viziunea lui St. Voinea, elogiul burgheziei tacut de St. Zeletin are o explicatie politica si nu una stiintifica. in realitate, S. Voinea este de parere ca "burghezia romana nu a tinut pasul cu dezvoltarea capitalismului din Romania", in sensul ca nu s-a dezvoltat o burghezie indigena suficient de puternica pentru a lupta cu fermitate si consecventa impotri ramasitelor trecutului26.
Spre deosebire de St. Zeletin care califica drept "reactionari" pe toti adversarii burgheziei, S. Voinea considera ca acest atribut se justifica numai pentru ginditorii care se opuneau dezvoltarii capitalismului in Romania, deoarece acesta constituia indiscuil un progres in atie cu rinduielile mediele sau cu ramasitele lor. Idealul democratic al miscarii si gindirii economice socialiste si social-democrate (lupta muncitorilor pentru o viata mai buna, pentru egalitate de sanse si emanciparea de sub toate formele de asuprire) presupunea dezvoltarea capitalismului si nu frinarea lui. Deci, si sub acest aspect, clasa muncitoare era categoric progresista, ceea ce nu o impiedica sa critice masurile autoritare ale guvernantilor timpului si sa formuleze revendicari democratice.In lucrarea sa "Un veac de framintari sociale 1821 - 1907" (1933 - 1942/1945), L.D. Patrascanu critica atit teoria lui C. Dobrogeanu-Gherea despre o pretinsa lege speciala de dezvoltare a capitalismului in Romania, cit si explicatiile date acestui proces de neoliberali ( St. Zeletin) si de taranisti (V. N. Madgearu), in primul caz pentru ca au fost ignorate procesele interne care au declansat transformarile in directia economiei moderne de piata, iar in al doilea caz pentru ca au fost absolutizate anumite aspecte izolate ale procesului (fie similititudinile cu capitalismul occidental, fie particularitatile acestuia pe teritoriul tarii noastre).
Folosind metoda materialist-dialectica de cercetare si conceptul marxist de formatiune social-economica, L.D. Patrascanu se deosebeste de cei trei autori citati mai sus in sensul ca, dupa aprecierea sa, inceputurile dezvoltarii moderne a Romaniei se plaseaza mult mai devreme decit anul 1829, legind aceasta evolutie de reformele lui C. Mavrocordat de la mijlocul secolului XVIII (1746, 1749); cauza acestor prefaceri au constituit-o schimbarile din interiorul tarii sub influenta unor factori externi si nu exclusiv acesti factori externi; iar particularitatile acestor transformari deriu din slabiciunea economica a burgheziei din tarile romane, care o predispunea spre compromis cu adversarii politici, avind drept rezultat caracterul neterminat al multor actiuni politico-economice, inclusiv mentinerea unor puternice ramasite iobagiste (munca fortata) in agricultura.
Tinind seama de preponderenta capitalului comercial si camataresc, precum si de slaba dezvoltare a burgheziei industriale din tara noastra la mijlocul secolului trecut, L.D. Patrascanu scria ca "lipsa unui conflict fundamental, de natura economica intre burghezia romana - in structura si forma pe care o avea la 1848 - si marea proprietate feudala, se manifesta la suprafata in lipsa de consecventa, de curaj si initiati revolutionara, in slabiciunea ideologica si politica a purtatorilor ei de cuvint Burghezia romana, la 1848 a fost doar progresista, dar nu revolutionara, in sensul real al cuvintului. Iar deficienta ei totala, in rezolrea chestiunii taranimii iobage, tot aici isi gaseste explicatia"27.
Spre deosebire de adeptii teoriei neoiobagiei (de la C. Dobrogeanu-Gherea la V.N. Madgearu si Serban Voinea), L.D. Patrascanu a semnalat dinamica extinderii capitalismului in agricultura romaneasca dupa 1864, in sensul ca elementele capitaliste erau prezente chiar in cadrul unor forme de tocmeli agricole (tipic neoiobagiste) atunci cind ele imbracau forma baneasca (plata in bani a obligatiei taranilor).
Elementul esential pentru a determina caracterul capitalist al dezvoltarii economice a tarii noastre era, dupa parerea lui L.D. Patrascanu, gradul de raspindire a muncii salariate in diferite ramuri economice, inclusiv in agricultura, favorizat in acest ultim caz de raspindirea relatiilor banesti dintre taranii "invoiti" si mosieri (munca pentru bani si arenda simpla). "in raporturile de munca - precizeaza L.D. Patrascanu, referindu-se la agricultura romaneasca dupa 1864 - intilnim deci anumite forme avind caracter capitalist, desi aceste forme sint marginite si ingreuiate de puternice ramasite iobagiste".
Din acelasi punct de vedere, Patrascanu a apreciat in mod pozitiv reforma agrara din anul 1921, avind in vedere desfiintarea marilor latifundii si conditiile create pentru dezvoltarea gospodariilor taranesti. In teza sa de doctorat cu titlul "Reforma agrara in Romania Mare si urmarile ei" (1925), L.D. Patrascanu respinge criticile aduse acestei reforme de catre o serie de economisti straini (occidentali), care, necunoscind starea de lucruri din agricultura romaneasca, n-au inteles rolul real al acestei reforme in dezvoltarea moderna a economiei tarii, atacind-o pe considerente abstracate de felul "inviolabilitatii proprietatii prite".
Natura, particularitatile si perspectivele economiei romanesti din perioada interbelica in dezbaterea economistilor vremii. Deosebirile semnalate intre diferite curente de gindire economica si reprezentantii lor in ce priveste geneza economiei moderne a Romaniei sint si mai evidente in legatura cu viziunea lor despre natura, particularitatile si perspectivele economiei romanesti.
Neoliberalii si marxistii vorbeau despre natura capitalista a economiei romanesti, dar fiecare in parte, prezentau in mod diferit particularitatile si perspectivele ei. Taranistii puneau pe primul particularitatile economiei romanesti, ("specificul ei taranesc"), respingind atit capitalismul, cit si socialismul ca perspecti de viitor, opunindu-le alternati "statului taranesc", intemeiat pe proprietatea prita si pe cooperatie, criticind atit (mai ales) neoliberalismul, cit si marxismul.
Trecind peste inconsecventele lui St. Zeletin in ce priveste precizarea inceputului capitalismului in Romania (1829, 1866, 1900, 1930 etc), ca si acceptarea selecti a unor teze marxiste privind geneza si evolutia capitalismului, dar respingerea concluziilor lui K. Marx privind destinul capitalismului si rolul proletariatului si al doctrinei economice socialiste, retinem ca, dupa parerea economistului neoliberal, natura economiei romanesti din perioada interbelica era determinata de dezvoltarea capitalismului, atit in industrie cit si in agricultura, precum si in domeniul creditului, asemanindu-se, in fond, cu capitalismul occidental, chiar daca existau unele deosebiri de detaliu.
In viziunea lui St. Zeletin chiar si bancile populare si cooperatia din Romania in ansamblu faceau parte din capitalism, prin natura operatiilor efectuate si structura lor organizatorica, in ciuda iluziilor anticapitaliste ale promotorilor lor, indeosebi taranistii.
Judecind lucrurile in perspecti istorica, Zeletin apreciaza ca in perioada interbelica este vorba de o faza susperioara, constructi a capitalismului, materializata in dezvoltarea industriei nationale, spre deosebire de faza lui initiala - inferioara, distructi -, dominata de capitalismul comercial si camataresc.
Dificultatile cu care era confruntat capitalismul din Romania in perioada interbelica decurgeau, dupa parerea lui, din doua feluri de contradictii, imbracind forma unei aderate crize a liberalismului: cele dintre economia capitalista si mentalitatea (inclusiv cultura dominanta) reactionara sau potrivnica burgheziei si liberalismului (consertori, taranisti, socialisti) si cele dintre capitalul autohton si capitalul strain, respectiv dintre burghezia nationala si burghezia straina.
Rezolrea acestor probleme presupunea intensificarea activitatii paturii bogate din tara ("plutocratia" sau "marea finanta") in toate domeniile de activitate, incepind cu economia, continuind cu politica si terminind cu stiinta si cultura.
Pe economic, marea finanta avea sarcina sa organizeze in mod constient activitatea economica, depasind anarhia liberei concurente. Atingerea acestui obiectiv presupunea solidaritatea de interese dintre toate categoriile de burghezi si un rol crescind din partea statului in economie, iar denumirea data de Zeletin acestei noi faze a capitalismului ca si politicii si doctrinei economice corespunzatoare este aceea de neoliberalism, precizind ca el nu trebuie confundat cu socialismul, care are in vedere, de asemenea, organizarea constienta a productiei.
"Cind activitatea predominanta a burgheziei este industria - scria St. Zeletin in 1927 -, viata sociala pluteste in haos si anarhie. Dar cind la virful piramidei sociale,peste toate intreprinderile industriei, se inalta Marea Finanta - bancile, ce impart tuturor industriilor izvorul vietii: banul - atunci privelistea vietii sociale se schimba ca prin farmec industriasii sint nevoiti sa se inteleaga. Asociatii, sectiunele, trusturi, care brazdeaza azi orizontal si vertical toate tarile, sint expresii ale acestei armonii crestine, ce pogoara in lume sub obladuirea atotputerniciei Marei Finante - asa zisul "imperialism financiar - Acesta e neoliberalismul de azi: el e politica imperialismului financiar"29.
Totodata, marea finanta era preocupata de intarirea prioritatii ei in atie cu reprezentantii capitalului strain, obiectiv desemnat de Zeletin cu termenul de "nationalizarea" sau "romanizarea" capitalului.
Pe politic, Zeletin preconizeaza sprijinirea masi a plutocratiei de catre stat, chiar prin masuri autoritare, atit in vederea "disciplinarii muncii" cit si pentru apararea de concurenta straina.In acest sens el scria ca "neoliberalismul este politica de organizare sociala care decurge in mod firesc din structura imperialista financiara a capitalismului actual neoliberalismul aduce revolutia sociala visata de Marx, cu deosebire ca aceasta revolutie nu e brusca, cum isi inchipuise marele ginditor, ci e lenta; ea cuprinde o perioada istorica proprie"30.
O prima directie in care ar trebui sa actioneze statul, dupa parerea lui Zeletin, este ceea ce el numeste "disciplinarea muncii". "Din saracie nu s-a nascut niciodata civilizatie - scrie Zeletin in "Politica muncii". Si pentru ca tara noastra sa-si mareasca avutia nationala, muncitorimea trebuie sa lucreze ce mai mult decit opt ore pe zi si ce mai constiincios si cu mai mult drag, decit face astazi"31.
A doua directie de actiune a statului roman in domeniul economic este, dupa aceeasi parere, sprijinirea burgheziei nationale pentru infaptuirea independentei economice si politice fata de strainatate. "Burghezia noastra nationala - scria Zeletin - si-a luat fiinta din nevoia istorica de a opune burgheziei straine, care opera la noi ca in orice colonie, o burghezie proprie, menita a ne face stapini in tara la noi"32.In masura in care istoria a dovedit ca toate statele moderne au dus o politica de sprijinire sau protejare a burgheziei proprii, Zeletin isi da seama de complexitatea problemei ("conflict intre doua politici de stat") si ajunge la concluzia ca acordarea de sanse egale unor parteneri externi inegali ar fi o gra eroare politica, practica. De aceeea, el conchide ca "un stat, care in faza de nationalizare a burgheziei sale ar acorda un sprijin egal si burgheziei straine, ar comite o crima nationala si si-ar ridica singur dreptul la viata: el s-ar osindi a fi pe veci salul streinilor"33.
Un punct de vedere opus cu privire la natura, particularitatile si perspectivele economiei romanesti din perioada interbelica a fost sustinut de V.N. Madgearu din perspecti taranismului, expus indeosebi in lucrarea "Evolutia economiei romanesti dupa razboiul mondial" (1940).
Lasind la o parte oscilatiile lui V.N. Madgearu in ce priveste fondul dezvoltarii economiilor moderne (capitalismul) si specificul economiei romanesti din perioada interbelica (negarea caracterului ei capitalist), trebuie aratat ca argumentatia lui pleaca de la cite fapte istorice reale (mai ales prioritatea agriculturii in cadrul economiei nationale romane), dar ignorind sau subapreciind alte fapte (rolul crescind al marii industrii capitaliste, ca si prezenta relatiilor economice capitaliste si in domeniul agriculturii, inclusiv al cooperatiei), ajunge la concluzia paradoxala potrivit careia economia romaneasca, in ansamblul ei, ar fi avut un caracter necapitalist.
Daca in studiile si publicatiile sale dinainte de criza anilor 1929/1933 ("Doctrina taranista", "Taranismul", "Noua politica economica a Romaniei" etc.) Madgearu a fost dominat, ca si Zeletin, de ratiuni politice, in lucrarea sa fundamentala din 1940 preleaza consideratiunile stiintifice.
Bazata pe ample investigatii faptice, sistematizate sub forma unor anexe statistice, lucrarea "Evolutia economiei romanesti dupa razboiul mondial" cuprinde in primele noua module analize pertinente, aderate monografii economice pe ramuri de activitate (agricultura, energie si materii prime, industrie, comert exterior, circulatie monetara si credit), examinate sub aspect tehnic, economic, social si de politica economica, prin minutioase atii, cu scopul de a desprinde unele tendinte durabile ("legi economice"), de a discerne perspective si de a explica sau moti politici economice posibile sau dezirabile.
Introducerea acestei lucrari (p. 3 - 24) face o dubla sinteza istorica privind dezvoltarea capitalismului in Europa si unele controverse teoretice referitoare la acest proces, ca termen de atie pentru economia Romaniei si ca mijloc de evidentiere a particularitatilor ei.
Pe baza precizarilor metodologice din aceasta introducere si a analizelor monografice din primele noua module ale lucrarii, V.N. Madgearu sintetizeaza concluziile sale in modulul final (X) intitulat "Perspectivele economiei romanesti" (p. 357 - 400).
Recunoscind prezenta formelor capitaliste de activitate economica in unele ramuri, indeosebi in industrie, V.N. Madgearu ajunge totusi la concluzia ca "Data fiind extensiunea atit de redusa a sectorului capitalist prit in raport cu sectorul economiei necapitaliste, ordinea economica romaneasca nu poate fi incadrata in sistemul capitalist" si, tinind seama de nivelul scazut de inzestrare tehnica a acesteia, sustine ca, "Romania a ramas un stat semicapitalist, cu o ordine economica si social-agrara taraneasca"34.
Detaliind argumentul, V.N. Madgearu adauga, in continuare, ca "Sectorul agriculturii taranesti, chiar si in faza actuala, in care se afla sub controlul capitalului comercial si financiar, intrucit modul de productie ramine prin aceasta neatins, are o structura necapitalista.
Dar nici prezenta in sectorul industriei, bancilor, transporturilor si asigurarilor din economia romaneasca, a unui numar insemnat de intreprinderi capitaliste, precum si manifestarea tendintei de concentrare si formare de monopoluri si quasi-monopoluri nu este de natura a indreptati calificarea ordinei economice romanesti drept capitalista, deoarece extensiunea sectorului capitalist prit este redusa in raport cu aceea a sectorului necapitalist si a capitalismului de stat"3
V.N. Madgearu are contributii insemnate la analiza caracterului putin eficient al agriculturii romanesti (farimitarea proprietatilor taranesti, preponderenta cerealelor, nivelul cultural si de viata scazut al taranimi



i), precum si a unor piedici reale in dezvoltarea economiei nationale (foarfecele pretului la produsele agricole si industriale, posibilitatile reduse de acumulare pentru formarea capitalului national, dificultatile de pe piata externa, etc), dar greseste atunci cind identifica ponderea mare a agriculturii in economia nationala, cu natura ei pretins omogena (necapitalista), precum si atunci cind ocoleste determinarea naturii social-economice a sectorului de stat (care era tot capitalist) si sustine superioritatea tehnico-economica a micilor gospodarii individuale din agricultura, ativ cu marea exploatare moderna.In ce priveste perspectivele de viitor ale economiei romanesti din perioada respecti, trei elemente sint definitorii pentru conceptia lui V.N. Madgearu:
- in primul rind, el exclude atit viziunea neoliberala (dezvoltarea capitalismului de catre oligarhia liberala cu sprijinul nemjlocit al statului), cit si viziunea marxista (trecerea de la capitalism la socialism), bazindu-se pe ponderea mare a taranimii in societatea romaneasca, pe pretinsa ei omogenitate (sau omogenizare in perspecti istorica), si pe capacitatea P.N.T. de a mobiliza masele populare in acest sens;
- in al doilea rind, el sintetizeaza obiectivul viitoarei dezvoltari economico-sociale a tarii sub denumirea de "stat taranesc", ceea ce ar fi insemnat o economie bazata in principal pe proprietatea taraneasca independenta, in cadrul careia cooperatia ar fi avut menirea sa armonizeze interesele dintre producatori si consumatori (cooperatia de consum), inlaturind intermediarii, precum si dintre diferite categorii de lucratori manuali sau intelectuali (cooperatia de credit si de productie), iar statul ar fi avut sarcina sa sprijine aceste eforturi si sa le orienteze in mod organizat;
"in agricultura - scria V.N. Madgearu -, nici colectivismul, nici individualismul complet nu e aducator de scop. in situatia actuala a agriculturii taranesti, perfectionarea tehnicii agricole nu se poate astepta fara o actiune de stat, absolut necesara pentru a uniformiza tehnica de lucru indicata si a se generaliza aplicarea cunostintelor dobindite de institutele de cercetari economice si statiunile de incercare si selectionare a semintelor concursul statului este absolut indispensabil pentru organizarea unor lucrari de irigatie cu procurarea de forta electrica sau de infiintarea de statiuni de masini agricole care implica investitiuni importante"36.In ciuda dezacordului sau cu neoliberalismul si cu socialismul, dar tinind seama de presiunile crescinde provenind din mediul international, V.N. Madgearu ajunge la o concluzie care se apropie totusi de cele doua doctrine respinse atunci cind sustine ca, in viitor, economia romaneasca ar trebui sa imbrace "forma unei economii organizate controlata de stat".
"Numai printr-o asemenea organizare - continua autorul -, se putea inlatura antinomia dintre sectorul agricol individualist si liberal si sectorul industrial sindicalist si monopolist, precum si dintre comertul romanesc, individualist si anarhic, si comertul colectivizat si disciplinat al celor mai de seama tari. Economia organizata controlata de stat fi o chezasie pentru sporirea ratei acumularii de capital"37.
Iata cum, dincolo de adversitatile doctrinare si politice dintre economisti, ei pot gasi puncte de legatura atunci cind iau in considerare date si fapte reale, precum si interesele generale, mai puternice decit interesele de grup.
Participind la aceste dezbateri de pe pozitiile metodei dialectice materialiste si bazindu-si argumentatia indeosebi pe optica muncitorilor salariati, L.D. Patrascanu aduce in atentia specialistilor aspecte inedite insotite atit de analize minutioase privind indeosebi modificarile din structura economiei romanesti in perioada interbelica si implicatiile lor politice, cit si opinii care decurgeau din teza comintemista dogmatica a inlocuirii iminente a capitalismului din Romania cu socialismul, problema in care Patrascanu era in dezacord, nu numai cu neoliberalismul si taranismul, ci chiar si cu social-democratii din Romania (Serban Voinea, C. Titel Petrescu, I. Moscovici etc), care au fost mai reticenti in aceasta privinta, manifestind o rezer categorica fata de coonceptia imperati si stingista a Internationalei a IH-a comuniste.
Doua dintre lucrarile lui L.D. Patrascanu prezinta importanta in legatura cu analiza naturii, particularitatilor si perspectivelor economiei romanesti din acel timp si anume: "Problemele de baza ale Romaniei" si "Sub trei dictaturi" (amindoua scrise in anul 1941 dar tiparite abia in 1944).
Desi recunoaste profilul preponderent agrar al economiei tarii noastre in perioada interbelica, Patrascanu a subliniat natura capitalista a economiei romanesti privita in ansamblu, avind ca principal argument prezenta muncii salariate in absolut toate ramurile economiei nationale, inclusiv in agricultura, si cresterea ponderii ei mai ales dupa reforma agrara din 1921 si dupa criza economica din anii 1929/1933.
Printre aspectele noi abordate de L.D. Patrascanu referitoare la natura si particularitatile economiei romanesti, ativ cu ginditorii din alte curente de gindire economica, mentionam cite mai importante si anume:
- a examinat economia romaneasca in mod dinamic, urmarind modificarile ei, indeosebi de structura, si cauzele acestora - atit cele interne cit si cele provenind din mediul extern;
- a examinat legatura si raportul de forte dintre centrele de finantare ale industriei romanesti (bancile autohtone si bancile straine) si influenta lor asupra ramurilor industriale dezvoltate;
- pe aceasta baza a ajuns la concluzia ca in deceniul premergator crizei din 1929/1933, principalul centru de finantare a industriei l-au constituit bancile particulare aflate sub controlul liberalilor, iar in deceniul urmator crizei apare un nou centru financiar reprezentat de Banca Nationala a Romaniei si de statul roman;
- ca urmare, in prima etapa mentionata s-au dezvoltat mai ales ramurile industriei usoare, iar in a doua mai ales industria grea, inclusiv industria de armament;
- a semnalat inmultirea fenomenelor monopoliste dupa 1929/1933 si implicatiile lor negative atit asupra consumatorilor, in primul rind, masele populare, cit si asupra mecanismului de ansamblu al economiei nationale;
- de aceste schimbari structurale din economie a legat el modificarea raportului de forte dintre diferite grupari ale burgheziei autohtone, ca si dintre acestea si burghezia din alte tari.
"Apare astfel la suprafata o noua forta politica - arata Patrascanu. Ea reprezenta aceea parte a burgheziei romanesti interesata mai ales in industria grea metalurgica si in cea de armanent, industrii ce nu graviteaza insa in jurul bancilor liberale, ci depind de cel de-al doilea centru financiar aparut, statul si Banca Nationala.
Aceasta parte a burgheziei romanesti a fost exponentul tendintelor dictatoriale, sprijinind atit lovitura de stat din 11 februarie 1938, cit si insasi dictatura regala"38;
- aceste schimbari structurale au influentat in mod negativ mecanismul de ansamblu al economiei nationale, dupa parerea lui L.D. Patrascanu, in sensul ca "Limitele intre interesele publice si cele prite se stergeau, in exclusivul profit al acestora din urma"39;
- in ciuda unor oscilatii episodice, in cele din urma, el a respins teza cominternista interesata privind pretinsul caracter imperialist al economiei romanesti din perioada interbelica, aratind, pe buna dreptate, ca acesta putea fi cel mult o gluma (desigur, sinistra) sau produsul unei minti bolnave, atita timp cit Romania insasi era victima dominatiei economice si politice imperialiste din partea unor mari puteri.
Deosebindu-se de liberali si neoliberali, care ignorau contradictiile interne ale economiei capitaliste si ocoleau sau chiar justificau tendintele autoritare ale politicii respective, ca si de taranisti care nesocoteau deosebirile structurale din rindul taranimii, L.D. Patrascanu a explicat particularitatile economiei romanesti pornind tocmai de la aceste realitati si anume: pe de o parte, mentinerea unor vestigii anacronice in agricultura romaneasca si slabul ei randament, atit datorita mijloacelor rudimentare cu care era practicata cit si datorita tarimitarii proprietatii funciare, iar pe de alta parte, dominatia industriei romanesti de catre marea finanta internationala si lupta de interese dintre burghezia nationala si burghezia internationala.In ce priveste perspectivele de viitor ale economiei romanesti, L.D. Patrascanu a sustinut in mod justificat necesitatea desavirsirii revolutiei burghezo-democratice prin eliminarea ramasitelor feudale care mai persistau in agricultura, dar si propunerea nerealista a trecerii imediate la revolutia socialista, inainte de a vedea rezultatele practice ale desavirsirii revolutiei burghezo-democratice.
Daca in lumina miscarii socialiste seculare, deci sub aspect teoretic, alternati socialista era motita prin speranta abolirii exploatarii omului de catre om, speranta de factura democratica si umanista, din punct de vedere politic viata a dovedit ca sperantele respective nu s-au confirmat in practica, iar metodele totalitare utilizate in economia sovietica, considerata de multi ginditori model de urmat, ar fi trebuit sa dea de gindit asupra urmarilor ei practice negative, imediate si pe termen lung. Astazi, dupa schimbarile dramatice din anul 1989 sint mai evidente ca in perioada interbelica vulnerabilitatea optiunii socialiste si deci limitele gindirii economice socialiste si comuniste.
Strategia dezvoltarii complexului economic national si politica economica interna si externa preconizata de diferite curente de gindire economica. Conceptia poziti a ginditorilor din perioada interbelica despre economia Romaniei, cu suportul ei teoretic (economia politica) si istoric (cauzele si etapele evolutiei moderne), precum si complementul ei doctrinar (polemicile dintre curentele de gindire economica) avea menirea sa motiveze, sa fundamenteze conceptia lor prospecti si normati despre directia in care trebuia orientata aceasta economie si masurile ce trebuiau adoptate in acest scop.
Latura normati a diferitelor doctrine si curente de gindire economica presupune clarificarea unor probleme-cheie printre care:
- tipul de economie pentru care se opta: economia individualista si libera de piata sau economia comandata de la centru;
- ramura economica prioritara la scara macroeconomica, respectiv preponderenta industriei sau a agriculturii;
- ratiunea practica a dezvoltarii complexului economic national: pentru satisfacerea nevoilor interne si/sau pentru export;
- rolul statului in elaborarea si infaptuirea acestei strategii;
- politica economica externa (atitudinea fata de marfurile si capitalurile straine): liberschimbism sau protectionism;
- consecintele pe termen lung ale strategiei de dezvoltare preconizate: imbogatirea agentilor economici si/sau cresterea potentialului economic al tarii pentru garantarea independentei sale economice si politice, ca si pentru ridicarea gradului de civilizatie si cultura ale populatiei tarii etc.
Raspunsurile date acestor probleme (intrebari) de diferite curente de gindire economica au imbracat forma strategiei de dezvoltare a tarii preconizata de aceste curente.Intre cele trei mari strategii de dezvoltare: neoliberalismul, taranismul si socialismul exista atit contradictii ireconciliabile, cit si asemanari si puncte de contact. Comparatiile pot fi facute din multiple unghiuri de vedere.
Dupa temelia sau structura fundamentala a economiei exista opozitie intre neoliberalism si taranism, pe de o parte, care sustineau proprietatea prita, si socialism,
pe de alta parte, care preconiza colectivismul (proprietatea colecti). Este aderat ca si
primele doua doctrine (curente)se deosebesc intrucit, primul punind accentul pe marea proprietate prita, inclusiv cea monopolista, iar ultimul pe proprietatea prita mica si mijlocie.
Dupa profilul (structura) economiei nationale avut in vedere, contrastul este mai
puternic intre neoliberalism si socialism, pe de o parte, care sustineau industrializarea tarii (este aderat, pentru ratiuni in buna masura diferite), si taranism, pe de alta parte, care. asemenea consertorilor si poporanistilor din trecut, acorda intiietate agriculturii.
In ce priveste ratiunea strategiei dezvoltarii propuse, neoliberalii aveau o viziune autoritara, invocind importanta imbogatirii burgheziei autohtone ca mijloc de asigurare a Independentei tarii, pe cita vreme taranistii si socialistii de diferite nuante invocau argumentul democratic al ridicarii gradului de civilizatie si cultura ale maselor largi populare (taranimea si muncitorii industriali). problema care a suscitat insa cele mai ample dezbateri a fost lternati industrie/agricultura, respectiv rotectionism/liberschimbism, la care ne vom referi in continuare pe larg si mai concret. Neoliberalii din perioada interbelica au mostenit o traditie glorioasa in ce priveste posibilitatea, necesitatea si urgenta industrializarii Romaniei, de la ginditorii liberali democrati din secolul XIX, pe care ei o imbogatesc considerabil atit in ce priveste
argumentele invocate, cit si metodele de industrializare. Sint semnificative in acest
sens mai ales lucrarile lui I.N. Angelescu ("Politica economica a Romaniei Mari" - 1919, "Politica economica a Romaniei fata de politica economica imperialista" - 1923 si
'Finantele publice ale Romaniei in ultimii 20 de ani" - 1929), M. Manoilescu ("Politica productiei nationale" - 1923 si "Fortele nationale productive si comertul exterior. Teoria protectionismului si a schimbului international" - 1937), St. Zeletin ("Burghezia romana si rolul ei istoric" - 1925 si "Neoliberalismul" - 1927) si Mitita Constantinescu "Politica economica aplicata" - 3 voi. - 1943).
O sinteza a concluziilor care decurg din aceste dezbateri se gaseste in Enciclopedia Romaniei. voi. III (1939) cap. IX (industria de transformare), mai ales in studiile semnate ic. S Arcadian.
Ginditorii neoliberali au fost principalii sustinatori ai industrializarii masive si rapide a Romaniei interbelice, ca pirghie pentru consolidarea pozitiei marii burghezii in sociatate. pentru cresterea avutiei tarii, imbunatatirea pozitiei acesteia pe piata mondiala, ridicarea nivelului de civilizatie si cultura ale populatiei si mai ales consolidarea independentei politice prin infaptuirea independentei economice a tarii.
Din spectrul larg al argumentelor invocate de acesti autori, in sprijinul industrializarii Romaniei, atrag atentia in mod deosebit urmatoarele:
Pentru I.N. Angelescu, industrializarea tarii este necesara atit pentru lorificarea superioara a resurselor de care dispune ea, cit si pentru ridicarea nivelului de trai, a nivelului de civilizatie si cultura ale populatiei tarii, consolidind dezvoltarea de sine statatoare a tarii si imbunatatind, implicit, pozitia tarii noastre in schimburile internationale. El deplinge contrastul nefiresc dintre belsugul resurselor naturale si mizeria multor segmente din societatea romaneasca. in consecinta, el insista asupra lorificarii bogatiilor naturale "in folosul poporului care le poseda", considerind ca: "nu putem si nu trebuie sa fim zona de influenta a vreunei mari puteri oricare ar fi ea"40.In viziunea lui St. Zeletin, schimbarea profilului economic al tarii noastre, transformarea ei din tara agrara in tara industriala, constituia un imperativ major pentru destinul ei pe termen lung. De industrializarea tarii depindeau trei lucruri esentiale care constituiau "mindria unei tari" si anume: independenta, bogatia si cultura. in gindirea lui se simte ecoul tirziu al unor remarcabile intuitii exprimate in a doua jumatate a secolului al XIX de catre B.P. Hasdeu si C. Dobrogeanu-Gherea cu privire la faptul ca industria si industrializarea reprezinta garantia dezvoltarii si modernizarii chiar si a agriculturii, precum si a imbunatatirii substantiale a conditiilor de viata ale taranimii. "Pirghia ce ridica taranimea din starea ei actuala - scria Zeletin in 1925 -, nu e politica agrara, nici gradul ei de intelepciune si bunavointa fata de paturile agricole; ea sta in alta parte, anume in industria nationala. Aceasta are menirea de a plamadi viitorul din ruinele trecutului, de la orase ca si la sate - conchide autorul"41.
Argumentele hotaritoare in favoarea industrializarii Romaniei au fost aduse insa de M. Manoilescu si Mitita Constantinescu.
Pornind de la prioritatea productiei, fata de celelalte sfere ale activitatii economice, de la importanta productivitatii muncii pentru caracterizarea activitatii economice la toate nivelurile (micro, macro si mondoeconomic) si de la superioritatea intrinseca a industriei fata de toate celelalte ramuri, inclusiv agricultura, M. Manoilescu a sustinut necesitatea industrializarii tarilor subdezvoltate, cu profil preponderent agrar, deci descentralizarea mondiala a industriei ca principala cale de atenuare a decalajelor economice din lume si de prosperitate pentru poporul respectiv.
Industrializarea tarilor sarace contribuie la ridicarea nivelului economic general al acestora, cresterea venitului national, deci si a puterii lor de cumparare, creind premisele pentru intensificarea schimburilor economice internationale si, deci, a interdependentei dintre tarile sarace si tarile bogate.
"Printr-o industrializare progresi a tarilor nedezvoltate - scria M. Manoilescu in 1937 - poate fi realizat in lume un echilibru caracterizat printr-o crescinda putere de cumparare a acelor tari care astazi sint cumparatori slabi, ca si printr-o utilizare cu folos a muncitorilor si a capitalurilor disponibile in marile tari industriale"42.Intarind acest argument, M. Manoilescu adauga, in "Cursul sau de economie politica si rationalizare" (1940) ca "Numai industrializarea mareste capacitatea de cumparare. Si, oricit s-ar parea de paradoxal, tarile cu cit sint mai industrializate, cu atit au o capacitate mai mare de a cumpara produse industriale din afara.
Capacitatea de cumparare este sporita prin industrializare in asa fel incit cei mai buni cumparatori de articole din strainatate sint tot tarile industriale"43.In lucrarea sa "Politica economica aplicata" (1943), Mitita Constantinescu face o minutioasa analiza a starii nesatisfacatoare din economia romaneasca in perioada interbelica si elaboreaza un program de redresare economica.
Principala deficienta a economiei romanesti consta, dupa parerea lui, in dezvoltarea asimetrica, respectiv in dezechilibrele constatate pe intern intre industrie si agricultura, iar pe extern intre import si export, avind drept urmare o serie de frictiuni care au contribuit la functionarea ineficienta a economiei.
Pornind de la teoria interdependentei dintre sectoarele economiei nationale, respectiv de la necesitatea realizarii unitatii de conceptie, organizare, executie si control in economie, el elaboreaza un program de redresare format din sase imperative: dubla industrializare (pentru nevoi interne si pentru export), imbunatatirea productiei agricole (calitate, pret, competitivitate), necesitatea controlului importului, sporirea importului pentru apararea nationala si nevoi civile (dar nu pentru lux), organizarea si dirijarea exportului si un regim unitar de politica economica pentru toate sectoarele interdependente ale economiei nationale44.In ce priveste metodele de industrializare (cai si mijloace), ginditorii neoliberali s-au referit la ramurile care trebuiau dezvoltate, tipul de siliment preferabil, sursele de acumulare a capitalurilor necesare, rolul statului in acest proces si politica economica externa cea mai antajoasa.
Pronuntindu-se pentru adincirea diviziunii muncii, neoliberalii au preconizat diversificarea ramurilor industriale, acordind o atentie deosebita industriei grele, metalurgice si constructoare de masini. in viziunea lui St. Zeletin, industria metalurgica reprezenta "coloana vertebrala" a intregii industrii. Dupa parerea lui M. Manoilescu trebuiau dezvoltate toate ramurile industriale care asigurau o productivitate a muncii mai mare decit media sociala, contribuind astfel la cresterea nivelului calitativ al intregii economii nationale, iar M. Constantinescu avea in vedere un program sistematic si de anvergura pentru dezvoltarea industriei romanesti, care sa corecteze anomaliile de structura (dezechilibrele) si sa tina seama de interesele majore ale tarii, inclusiv apararea ei. El rezuma acest deziderat cu ajutorul termenilor de "complex industrial" si "dubla industrializare".
"Industria noastra nationala, cu toate netagaduitele progrese realizate - era, pe de o parte, cu mult insuficienta cerintelor si posibilitatilor tarii, iar pe de alta parte, se dezvolta anti-economic si neorganic, dupa initiati intereselor particulare, pe axe si ramuri de activitate, nesincronizate si in disjunctiune cu imperativele hotaritoare ale economiei, independentei si apararii nationale fata de aceste constatari, se impunea elaborarea unei noi politici a productiei, elaborarea unui de creare a complexului industrial national, care, pe de o parte sa corecteze vitiile de structura si functiune ce se constatau in sectorul industrial existent, iar pe de alta parte, sa desavirseasca implinirea si complectarea, progresi, a marilor lacune pe care le invedera acel sector, potrivit imperativelor economiei si apararii nationale"45.
Prin "dubla industrializare", M. Constantinescu intelegea dezvoltarea industriei atit pentru nevoile pietei interne cit si pentru export, in vederea echilibrarii balantei de plati externe si a crearii unei puteri de cumparare pe piata externa.In legatura cu finantarea industrializarii tarii au fost puse in discutie probleme complexe de politica economica interna (mai ales fiscala) si externa (pozitia fata de marfurile si capitalurile straine).
Dilema in care se gaseau economistii liberali si neoliberali ai timpului decurgea din faptul ca, pe de o parte, resursele interne de acumulare a capitalului erau insuficiente, impunind prezenta unor capitaluri straine, iar pe de alta parte, din imprejurarea ca investitorii straini faceau o concurenta greu de suportat de catre capitalistii autohtoni. in aceste conditii, neoliberalii au sustinut, in continuare, politica "prin noi insine", preconizata de V.l.C. Bratianu, adica prioritatea capitalului national, fara sa respinga prezenta capitalurilor straine, cautind in acelasi timp, sa frineze concurenta marfurilor straine, ceea ce a condus la formula lui St. Zeletin "porti inchise pentru fabricate straine, dar deschise pentru capital strain si capacitati straine"46, completata, ulterior, cu ideeaa "nationalizarii" sau "romanizarii" capitalului pe masura intaririi economice a burgheziei autohtone.
Preluind si continuind, uneori mai nuantat, ideea protectionismului ca mijloc de ocrotire si stimulare a industriei nationale, neoliberalii au dat o motitie temeinica acestei politici externe, dovedindu-se superiori, in multe privinte, ativ cu predecesorii lor din tara si strainatate. Cea mai substantiala contributie in aceasta privinta a fost adusa de M. Manoilescu in lucrarile sale "Teoria protectionismului si a schimburilor economice internationale" (1929/1931), "Fortele nationale productive si comertul exterior. Teoria protectionismului si a schimbului international" (1937), in articolul "O noua conceptie a protectionismului industrial" (1930) si in studiul "Problematica teoretica a comertului exterior. Sinteza-Do-Polemica" (1940).
M. Manoilescu aduce o critica pertinenta iluziilor legate de liberul schimb, scriind "Liberul schimb nu inseamna pentru o tara posibilitatea de a-si organiza productia dupa interesele ei, ci dimpotri. Aceasta libertate si aceasta independenta o ofera numai protectionismul O doctrina a liberului schimb care nu ar fi bazata pe situatia actuala a lumii nu mai este o teorie stiintifica; ea nu mai este o doctrina. Ea este o prejudecata Ideea libertatii nu are nimic de-a face cu liberul schimb. El nu inseamna niciodata libertatea industriilor si nici a productiei El nu inseamna niciodata libertatea popoarelor si cu atit mai putin aceea a popoarelor slabe. Caci, dupa cuvintele lui Thiers, care pot sa serveasca drept concluzia sectiunilor noastre - precizeaza M. Manoilescu -: "AĞDaca libertatea politica inseamna protectie pentru cei slabi, atunci libertatea economica inseamna victoria celui mai tareAğ"47.
Situindu-se de partea tarilor slabe, cu o economie subdezvoltata, dar hotarite sa depaseasca aceasta conditie, M. Manoilescu a preconizat o teorie generala a protectionismului, care nu duce nici la autarhie, nici la protectionism excesiv si generalizat, ci la apararea justificata a ramurilor cu o productivitate a muncii mai mare decit media nationala, aparind si stimulind interesele generale si fundamentale ale natiunilor care doresc sa se dezvolte.
"Teoria noastra - precizeaza M. Manoilescu - are tocmai acest antaj care ne permite sa judecam fiecare ramura de productie fara aprecieri gresite si fara prejudecati. Ea nu este o teorie a protectionismului industrial, ci pur si simplu o teorie generala a protectionismului"48.
O problema mult discutata in legatura cu strategia fauririi si dezvoltarii complexului economic national in Romania interbelica a constituit-o rolul atribuit statului in viata economica. Sub acest aspect, neoliberalii au facut apel masiv la interventia statului in economie atit in politica interna (cu scopul de a corecta unele fenomene de haos si anarhie) cit si in politica externa (cu scopul de a apara economia nationala de actiunea unor factori adversi).In viziunea lui despre "mecanica economica", M. Constantinescu atribuie mari responsabilitati statului si politicii lui economice pentru infaptuirea in bune conditii a strategiei dezvoltarii.
"Masa economica nationala este compusa din forte individuale sau colective - arata M. Constantinescu; limbajul comun le numeste: interese, cel economic le intituleaza: factori.Intre aceste interese, intre aceste forte nu exista un solidarism spontan; in masa economica nationala nu exista decit echilibru de interese, de forte - sau dezechilibru Ruperea echilibrului intre fortele economice insemneaza concurenta, lupta, negatiune, anarhie, haos preocuparea de capetenie deci, in politica economica si sociala, trebuie sa fie asigurarea duratei si continuitatii echilibrului, cel putin intre marile forte ce compun masa economiei nationale, anume intre: conceptia creatoare, capital, munca, etc. pentru ca actul de creatiune sa se poata naste si dezvolta, cu eficienta si continuitatea necesara".
"Organul de aparare a ordinei economice si sociale, Statul are deci indatorirea de a proteja fortele amenintate actul de actiune economica si pe creator, fie acesta individ sau colectivitate, precum si indatorirea de a impiedica formarea sau desavirsirea fortelor acaparatoare si dominante, generatoare a ruperilor de echilibru inauntrul masei economice nationale"49.
Dupa cum se poate obser cu usurinta, este vorba de o viziune dirijista despre rolul economic al statului in economie, componenta esentiala pentru neoliberalismul din Romania interbelica.
b. Taranistii s-au situat la antipodul conceptiei neoliberale in probleme de strategie a dezvoltarii economice a Romaniei interbelice, apropiindu-se totusi, in mod episodic de ei in anumite probleme, mai ales necesitatea interventiei statului in economie.
Cea mai elocventa pozitie in aceasta privinta a fost adoptata de V.N. Madgearu, in lucrarile "Noua politica economica a Romaniei" (1931) si "Evolutia economiei romanesti dupa razboiul mondial" (1940), unde se pronunta pentru prioritatea agriculturii fata de industrie, recunoaste importanta acesteia, dar o subordoneaza agriculturii, organizata pe baza proprietatii individuale mici si mijlocii ("proprietate de munca") si sprijinita de catre stat si cooperatie.
Considerind ca principala forta motrice a transformarilor viitoare din economia Romaniei interbelice era presiunea demografica (suprapopulatia agricola), V N Madgearu apreciaza ca rezolrea acestei probleme urma sa aiba loc in principal ruin dezvoltarea agriculturii intensive (pluricultura) si utilizarea progresului tehnic (cu sprjinul statului si alcooperatiei) si numai in al doilea rind prin dezvoltarea industriei, in ramurile legate de agricultura si deci subordonarea acesteia si avind de infruntat piedici egale de dificultati in acumularea de capital, ingustimea pietei interne si pretentiile de complementaritate economica ale Germaniei hitleriste.In acest context, V.N. Madgearu considera ca "himera industrializarii fortate in vederea asigurarii independentei" ar fi determinat declinul si criza agriculturii romanesti, motivind astfel "schimbarea de orientare in politica economica" operata de P.N.T. in timpul guvernarii din anii 1928/1933, trecind "de la industrialism la agrarianism" si, implicit, de la protectionism la, liberschimbism sau la politica "portilor deschise".In lucrarea sa "Noua politica economica a Romaniei" (1930), V.N. Madgearu precizeaza ca, drept urmare a orientarii agrariene, a fost inlocuit principiul independentei economice cu principiul interdependentei economice si idealul cooperarii economice internationale fara restrictii, in spiritul Conferintei de la Gene din anul 1927, iar pe intern a fost inlaturat exclusivismul capitalismului national, care a dus la izolare internationala si stagnare economica, inlocuind "politica agresi, nationalista a capitalului" cu politica economiei nationale orientata spre munca si reluind "contactele cu pietele financiare internationale"50.
Un dublu paradox caracterizeaza poziti





Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre curente de gindire economica din romania mare in perioada interbelica (1918-1940)

Impactul gindirii economice
Liberalismul - principala tendinta din gindirea economica
Reactii sociale si nationale fata de liberalismul economic clasic
Marxismul - a doua tendinta din gindirea economica
Liberalismul neoclasic sau marginalist la sfarsitul secolului xix si inceputul secolului xx
Ascensiunea dirijismului in perioada interbelica
Evolutia postbelica a keynesismului si dirijismului
Neoclasicismul si neoliberalismul in perioada contemporana (1918-1994)
Teorii moderne si contemporane despre comertul international
Cresterea economica in dezbaterea economistilor din perioada postbelica
Teorii contemporane despre subdezvoltare si strategiile lichidarii ei
Gindirea economica din romania de la inceputuri
Curente de gindirea economica din romania in perioada 1859-1918.
Curente de gindire economica din romania mare in perioada interbelica (1918-1940)








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics