StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Arta de a lua DECIZIA CORECTA
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economia turismului
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Piata turistica



Piata turistica

            Turismul si-a constituit in timp o piata proprie definita prin factori cu manifestare specifica si determinanti de natura economica, sociala, politica si motivationala. Piata se inscrie ca un element de referinta al oricarei activitati economice, atat in etapa prealabila, a elaborarii programului (dimensiunea si structura activitatii), cit si in desfasurarea ei corecta si apoi in procesul final al verificarii rezultatelor. Piata reprezinta astfel o sursa de informare, un teren de confruntare si un barometru al realizarilor si al sanselor viitoare.

            Diversitatea variabilelor de piata, precum si multitudinea formelor de manifestare a factorilor pietei turistice, limiteaza posibilitatea de cunoastere aprofundata a acesteia, devenind astfel necesara studierea in detaliu a caracteristicilor pietei turistice, precum si a elementelor componente ale acesteia: cererea si oferta turistica



Particularitatile pietei turistice

            Piata turistca este o componenta a pietei in mod general si a pietei serviciilor, in mod particular. O prima definitie a pietei turistice trebuie realizata pornind de la continutul ce i-a fost atribuit de teoria economica. Astfel, piata turistica poate fi definita ca fiind ansamblul actelor de vanzare – cumparare, al caror obiect de activitate il reprezinta produsele turistice, privite in unitatea organica cu relatiile pe care le genereaza si in conexiune cu spatiul in care se desfasoara.

            Imaginea pietei ramane insa incompleta, fara luarea in considerare a celor doua categorii corelative ale sale – cererea si oferta. Din acest punct de vedere piata turistica reprezinta sfera economica de interferenta a ofertei turistice, materializata prin productia turistica, cu cererea turistica, materializata prin consumul turistic.

            Din aceasta definitie rezulta particularitatile pietei turistice, ca atribut al celor doua categorii: cererea si oferta turistica.

            O prima particularitate a pietei turistice rezulta din rolul determinant al ofertei turistice. Oferta este perceputa de catre cerere sub forma unei „imagini”, construita prin cumularea si sintetizarea tuturor informatiilor primite si acumulate de fiecare turist potential. Astfel, decizia de consum turistic se poate adopta numai in raport cu imaginea ofertei. Mai mult, contactul direct cu oferta turistica se stabileste de-abia in timpul consumului.

            Rezulta astfel o alta particularitate a pietei turistice si anume ca locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu si cu locul de formare a cererii. Exista de altfel numeroase situatii in care nu consumatorul este si cel care decide asupra achizitionarii unui produs turistic.

            Oferta turistica este rigida, neelastica in timp si spatiu, nu poate fi stocata sau transformata, deci odata neconsumata, ea se pierde, in schimb cererea turistica este foarte elastica si supusa unor permanente fluctuatii determinate de influienta unei multitudini de factori. Aceste caracteristici ale ofertei si cererii turistice implica intotdeauna un decalaj potential intre ele, ceea ce confera activitatii turistice un risc ridicat. Caracter 656e49g ul diferit al celor doua componente ale pietei face mai dificila ajustarea lor si poate conduce la aparitia unor combinatii, ca de pilda: oferta bogata si cererea mica; cererea mare si oferta necorespunzatoare; oferta dispersata si cerere concentrata etc.

            Pentru delimitarea si diminuarea inconvenientelor amintite este necesara o aprofundare a conceptelor specifice pietei turistice, precum si folosirea unor tehnici de prevenire sau micsorare a riscului de piata.

            Piata turistica, componenta a pietei serviciilor, presupune mobilitatea cererii (turistul trebuie sa se deplaseaza), altfel piata nu ar exista, neavand loc confruntarea cererii cu oferta turistica.

            Continutul pietei turistice, examinat ca o categorie economica dinamica, nu poate fi limitata la suma proceselor economice care au loc in mod efectiv, ci trebuie extins si asupra celor potentiale respectiv asupra celor care ar putea avea loc. Intervin astfel o serie de elemente (in afara cererii si ofertei reale) precum: cerere nesatisfacuta, cerere in formare, oferta neconsumata, oferta pasiva etc.

            Apare deci posibilitatea existentei in mod virtual a pietei turistice, fara prezenta concomitenta a celor doua elemente ale sale, respectiv o piata turistica fara oferta sau fara cerere. Notiunea de piata turistica dobandeste in acest sens acceptiuni practice cum sunt: piata turistica reala (efectiva), piata turistica potentiala si piata turistica teoretica.

            Piata turistica reala este formata din ansamblul cererilor care s-au intalnit in mod efectiv, deci numarul actelor de vanzare – cumparare finalizate. Acest tip de piata poate fi exprimat prin indicatori concreti: numar de turisti, numar de zile – turist, volumul incasarilor din turism etc.

            Piata turistica potentiala reprezinta dimensiunile pe care le-ar fi putut avea piata turistica in alte conditii decat cele existente (alta oferta, alta cerere manifestata etc) Diferenta dintre piata turistica potentiala si cea reala este data de segmentul nonconsumatorilor relativi. Deci in alte conditii ca de pilda: subiectul cererii turistce sa dispuna de alte mijloace banesti sau altfel distribuite in timp, sau oferta sa fie mai diversificata etc., nonconsumatorii relativi se pot transforma in consumatori efectivi. Neconcordanta in timp si spatiu a cererii turistice si a ofertei determina fie oferta neconsumata, fie cererea nesatisfacuta.

            Piata turistica teoretica este data de dimensiunile globale pe care le-ar putea avea o piata in care toti membrii societatii ar fi participanti la activitatea turistica.  Diferenta dintre piata turistica teoretica si piata potentiala o reprezinta segmentul nonconsumatorilor absoluti. Orice modificare s-ar produce in cadrul elementelor pietei ei raman nonconsumatori absoluti.

Conceptele de cerere si consum turistic

            Desi intre cererea turistica si consumul turistic exista o mare asemanare, aceste doua concepte nu pot fi suprapuse total. Astfel, definitiile oficiale releva continutul diferit al celor doua categorii:

-         „cererea turistica este formata din ansamblul persoanelor care isi manifesta dorinta de a deplasa periodic si temporar in afara resedintei proprii, pentru alte motive decat prestarea unor activitati remunerate la locul destinatiei”;

-         „consumul turistic este format din cheltuielile efectuate de cererea turistica pentru achizitionarea unor noi servicii si bunuri legate de motivatia turistica”;

Cererea turistica reprezinta, asadar, totalitatea cerintelor manifestate sau nemanifestate inca, pentru apropierea de produsele turistice, pe cand consumul turistic este forma de materializare a cererii.

            Apar, astfel, doua modalitati de exprimare a cererii turistice:

-         cerere turistica manifestata – acea cerere care s-a manifestat (exteriorizat) intr-o anumita perioada de timp, intalnita si sub denumirea de cerere turistica reala;

-         cerere turistica nemanifestata (neconcretizata), dar care exista potential in conceptia unui consumator si care ar putea fi evaluata si cuantificata pe baza unui studiu al evolutiei cerintelor; se poate intalni si sub denumirea de cerere turistica prezumata.

Cererea turistica reala si cererea turistica prezumata formeaza cererea turistica potentiala.

            Deosebirea dintre cererea turistica si consum turistc poate fi evidentiata si din punct de vedere al locului si momentului formarii acestora. Cererea turistica se formeaza la locul de resedinta al turistului unde se contureaza bazinul cererii, definit prin caracteristicile economice, sociale, politice, etnice ale turismului caruia ii apartine. Consumul turistic, in schimb, se realizeaza in cadrul bazinului ofertei turistiuce, in mai multe etepe, desfasurate in timp si spatiu:

1.      inainte de deplasarea spre locul de destinatie turistica, dar legat de acesta (de exemplu, procurarea echipamentului de campare, a celui sportiv etc.);

2.      in timpul deplasarii spre locul de destinatie (de exemplu, transportul);

3.      la locul de destinatie (cazare, masa, agrement etc).

Principalele particularitati ale cererii turistice sunt:

-         cererea turistica este foarte elastica si supusa permanent unor fluctuatii, aflandu-se sub incidenta unei multitudini de factori, de naturi diferite (economici, demografici, psihologici, politici, conjucturali etc);

-         cererea turistica se caracterizeaza printr-un grad mare de complexitate si eterogeneritate, studierea  ei presupunand segmentarea pietei dupa o serie de criteri ca. varsta, categoria socio-profesionala, obiceiurile de consum etc.;

-         cererea turistica presupune un grad mare de mobilitate a turistului, ca urmare a caracterului rigid al ofertei;

-         cererea turistica are un puternic caracter sezonier, ca urmare a distributiei inegale si caracterului nestocabil al ofertei turistice, dar si datorita dependentei circulatiei turistice de conditiile naturale.

Toate aceste particularitati imprima pietei turistice caracterul de piata „opaca”, adica greu de cuantificat si de influentat.

            La randul sau, consumul turistic prezinta si el o serie de caracteristici, printre care amintim, in primul rand, coincidenta in timp si spatiu a consumului turistic si productiei turistice.

            Volumul consumului turistic este determinat de nivelul preturilor efective si de venitul disponibil al consumatorilor. Posibilitatea consumului turistic de a se modifica structural, deci de a-si adapta proportia multiplelor sale componente in functie de modificarea variabilelor pret, venit, confera volumului global al consumului turistic o nota de stabilitate. La randul lor, variabilele pret si venit se afla sub influenta unei multitudini de factori care pot actiona in acelasi timp si in acelasi sens asupra ambelor, sau decalat in timp si numai asupra uneia dintre ele.

            Ca si cererea turistica, consumul turistic manifesta o puternica concentrare in timp si spatiu, dar si in motivatie; in ceea ce priveste motivatia, la un moment dat poate predomina ca motiv odihna, recreerea, sau poate domina interesul pentru afaceri, sanatate etc.

Concentrarea in timp si spatiu a cererii pentru turism

            Turismul, fenomen sensibil la mutatiile social-economice inregistreaza in evolutia sa o serie de fluctuatii; unele au caracter continuu, structural, fiind provocate de dinamica unor factori de tendinta sau de schimbari rapide si spectaculoase in domeniul tehnicii, altele au caracter alternativ, datorandu-se unor conditii naturale, specificului cercetarii sau influentei unor situatii conjucturale. Aceste oscilatii, de durata sau repetabile, cu implicatii mai profunde sau superficiale, mai greu sau mai usor previzibile, se manifesta in repartizarea inegala in timp si spatiu a numarului turistilor si respectiv a necesarului de servicii. Variatiile sezoniere ale activitatii turistice sunt cele determinate, in principal, de conditiile de realizare a echilibrului oferta –cerere si se definesc printr-o mare concentrare a fluxurilor de turisti in anumite perioade ale anului, in celelalte remarcandu-se o reducere importanta sau chiar o stopare a sosirilor de turisti.

            Sezonalitatea in turism prezinta o serie de particularitati fata de alte sectoare ale economiei, datorita dependentei mari a circulatiei turistice fata de conditiile naturale, caracterului nestocabil al serviciilor turistice si rigiditatii ofertei etc. Oscilatiile sezoniere ale activitatii turistice sunt mai accentuate, au implicatii mai profunde si de anvengura, posibilitatile de atenuare a lor sunt relativ limitate si solicita eforturi mari din partea organizatorilor. De asemenea, pe masura intensificarii circulatiei turistice variatiile sezoniere sunt mai mari si mai cuprinzatoare, presiunea exercitata asupra industriei turismului si asupra altor activitati devenind tot mai puternica. Se pune deci, cu tot mai multa acuitate problema atenuarii sezonalitatii, gasirii unor mijloace care sa stimuleze practicarea turismului pe durata intregului an, realizandu-se astfel reducerea concentrarii in anumite perioade si prelungirea sezonului turistic.

            Amploarea variatiilor sezoniere si frecventa lor de manifestare are consecinte asupra dezvoltarii turistice si eficientei acesteia, cat si asupra celorlalte ramuri ale economiei, ramuri cu care turismul se dezvolta in interdependenta.

            In activitatea turistica, sezonalitatea se reflecta pe de o parte, in utilizarea incompleta a bazei tehnico-materiale si a fortei de munca, influentand negativ costurile serviciilor turistice si calitatea acestora, termenul de recuperare a investitiilor, rentabilitatea, iar pe de alta parte, in nivelul scazut al satisfacerii nevoilor consumatorilor afectand in felul acesta si dezvoltarea circulatiei turistice. Concentrarea cererii pentru turism in anumite perioade ale anului, ca principal aspect de manifestare a sezonalitatii, duce la suprasolicitarea mijloacelor de transport, a spatiilor de cazare si alimentatie, a celorlalte servicii, a personalului de servire etc., determinand calitatea mai slaba a prestatiilor, cresterea tensiunii in relatiile dintre solicitanti si prestatori, nemultumirea turistilor, in timp ce, in perioadele de extrasezon capacitatile respective raman nefolosite. In ceea ce-l priveste pe turist, concentrarea are implicatii de ordin psihologic, fiziologic si economic. Aglomeratia din mijloacele de transport sau de pe caile rutiere, mai ales in cazul calatoriilor cu mijloace proprii, riscul negasirii unui spatiu de cazare corespunzator dorintelor, asteptarile pentru obtinerea unor sevicii etc. provoaca oboseala fizica si psihica a turistului, diminueaza efectele recreative ale vacantei. De asemenea, influente negative asupra starii de spirit a turistului si indirecte asupra dimensiunilor circulatiei turistice are si nivelul costurilor serviciilor oferite si anume situarea lor sub sau peste posibilitatile financiare ale consumatorului, concordanta intre nivelul acestora si calitatea prestatiilor.

            Asupra celorlalte sectoare ale economiei sezonalitatea circulatiei turistice actioneaza fie direct, fie prin solicitari suplimentare fata de unele activitati cum ar fi transporturile si telecomunicatiile, industria alimentara si productia culinara, comertul etc., fie indirect prin efectele periodice si limitate a unei mase insemnate de oameni, cu redistribuirea lor din sectoare sau zone ale tarii. Transporturile, desi se pot adapta, relativ usor, circulatiei de maxima intensitate prin suplimentarea curselor si numarul mijloacelor, reprezinta domeniul cel mai afectat in sensul ca, in perioadele de varf mijloacele de transport sunt supraincarcate pe directia destinatiilor de vacante si subincarcate in directia inversa determinand un coeficient redus al utilizarii capacitatilor.

            Enumerarea acestor cateva aspecte ale sezonalitatii evidentiaza implicatiile profunde ale acesteia si reactiile in lant pe care le dezvolta, necesitatea si importanta atenuarii efectelor ei. In acest sens, un rol deosebit revine cercetarii cauzelor ce provoaca oscilatii sezoniere in activitatea turistica, cuantificarii influentelor lor. Printr-o astfel de analiza au fost puse in lumina variatii datorate unor conditii economico-organizatorice cum ar fi regimul concediilor platite si durata lor limitata, repartizarea neuniforma a vacantelor de-a lungul unui an, cresterea timpului liber si distribuirea lui, practicarea unei anumite forme de turism (continutul sau motivatia acestora etc) si variatii provocate de cauze extraeconomice ca pozitia geografica a zonei, conditiile de clima, anotimpuri, varietatea si atractivitatea valorilor culturale, istorice, de arta etc., acestea din urma fiind preponderente. Rezulta ca permanentizarea activitatii turistice si diminuarea sezonalitatii se poate realiza printr-o mai buna repartizare in cursul anului a disponibilitatilor de timp liber si, in principal, prin dezvoltarea serviciilor turistice care sa  compenseze scaderea atractivitatii factorilor naturali, in extrasezon.



            Rolul determinant al conditiilor naturale in manifestarea caracterului sezonier al cererii favorizeaza existenta mai multor tipuri de oscilatii in raport cu momentul sau momentele de maxim ale ofertei naturale.

            O prima categorie o reprezinta localitatile sau zonele in care activitatea se concentraza intr-o singura perioada (sezon) ca urmare a faptului ca oferta intruneste maximum de cerinte o singura data pe an si pe o durata limitata. Acest tip de sezonalitate este specific, pentru tara noastra, litoralului, unde cererea se concentreaza in intervalul mai-septembrie cu un maxim in perioada 15 iulie-15 august, in celelalte luni ale anului solicitarile fiind sporadice (pentru tratament) sau lipsind complet.

            Un al doilea tip de oscilatii se caracterizeaza prin existenta a doua perioade de sezon cu activitate turistica de intensitati apropiate, duratele in timp si mobilurile deplasarilor fiind insa diferite. Statiunile montane intrunesc cerintele unei activitati bisezoniere – iarna pentru zapada si practicarea sporturilor albe, vara pentru odihna, drumetii, alpinism etc. Perioadele de maxima intensitate sunt decembrie-martie pentru sezonul rece si mai- septembrie pentru sezonul cald. Caracteristic acestor zone este faptul ca si in perioadele de extrasezon (aprilie si octombrie – noiembrie) activitatea nu se restrange complet.

            Exista, de asemenea, si zone de activitate permanenta unde oscilatiile de la o luna la alta sunt nesemnificative. Din aceasta categorie fac parte statiunile balneo-climaterice unde sosirile turistilor se distribuie relativ uniform de-a lungul anului, conditiile de clima neimpietand desfasurarea normala a  tratamentelor si localitatile urbane unde circulatia turistica este permanenta ca urmare a varietatii activitatilor (congrese, targuri, expozitii, excursii, calatorii in tranzit etc.). Chiar si in aceste localitati exista perioade de mai mare concentratie in lunile mai-octombrie pentru turismul de tratament balneo-medical, sezonul cald oferind mai multe comoditati si in septembrie-decembrie pentru centrele urbane, aceasta dovedindu-se perioada optima pentru desfasurarea unor manifestari stiintifice, cultural-artistice, sportive sau de alta natura.

            Analiza curbelor de variatie evidentiaza existenta a trei etape (momente) in evolutia cererii si respectiv a circulatiei turistice de-a lungul unui an calendaristic:

-         varful de sezon (sau chiar varfurile in cazul activitatii turistice bisezoniere) caracterizat prin intensitatea maxima a cererii;

-         inceputul si sfarsitul sezonului (sau perioadele de pre si post sezon) in care cererea este mai putin intensa cu tendinte de crestere in perioada de inceput si descrestere in perioada de sfarsit de sezon.

-         extrasezonul, perioada caracterizata prin reducerea substantiala sau chiar incetarea solicitarilor pentru serviciile turistice.

Reflectand caracterul ciclic al activitatii turistice, succesiunea acestor etape ilustreaza modul de esalonare a solicitarilor si permite dozarea eforturilor organizatorilor de turism in vederea satisfacerii corespunzatoare a cererii.

            Suprapunerea curbelor de variatie sezoniera a activitatii turistice din tara noastra, arata o concentrare puternica, in sezonul cald, pentru toate formele de turism (cca. 65% din sosirile de turisti straini sunt in lunile iunie – septembrie; de asemenea, tot in aceasta perioada se manifesta cca. 60% din solicitarile turistilor romani).

            Sezonalitatea circulatiei turistice este evidentiata mai riguros, de indicii de sezonalitate. Determinati cu ajutorul metodei mediilor mobile, pe baza seriilor dinamice privind numarul de turisti din fiecare luna, indicii de sezonalitate – prin valorile pe care le iau – confirma tendinta de concentrare a cererii turistice in tara noastra in perioada iunie – septembrie.

            De asemenea, se mai poate determina gradul de concentrare a activitatii cu ajutorul coeficientului de concentrare:

                                               

sau:

                                               

unde: p este ponderea fasa de unitate a fiecarui element (in cazul nostru fiecarei luni), iar n – numarul elementelor, respectiv 12. Cercetarile intreprinse in timp asupra concentrarii cererii turistice in tara noastra au evidentiat valori ale coeficientului de cca 0,26 pentru turistii romani si 0,23 pentru turistii straini, cu tendinte de crestere, deci de accentuare a sezonalitatii.

            In acest context, cunoasterea prin intermediul curbelor de variatie, a indicilor de sezonalitate si coeficientilor de concentrare a distributiei in timp a cererii turistice, in fiecare zona sau localitate, este importanta pentru orientarea eforturilor in vederea satisfacerii corespunzatoare a nevoilor consumatorilor si pentru gasirea solutiilor de diminuare a efectelor negative ale concentrarii, respectiv pentru reducerea intensitatii cererii in perioadele de varf de sezon si marirea intinderii lor in timp, prelungirea perioadelor de pre si post sezon, reducerea partiala sau totala a extrasezonului.

            Cele mai eficiente solutii de reducere a efectelor negative ale sezonalitatii s-au dovedit a fi prelungirea sezonului si etalarea vacantelor. Printre mijloacele mai importante ce stau la indemana organizatorilor de turism in acest sens se numara masurile cu caracter economico-organizatoric de dezvoltare a ofertei, de diversificare a serviciilor si ridicarea calitatii acestora, practicarea unei politici de preturi diferentiate in functie de etapele sezonului, dezvoltarea si intensificarea propagandei turistice etc.

            O atractivitatea sporita se poate realiza prin amenajari suplimentare care sa valorifice cele mai variate atribute ale patrimoniului turistic, prin diversificarea serviciilor de agrement, prin realizarea unor programe complexe ce pot compensa lipsa unor conditii naturale propice. De asemenea, practicarea unor tarife reduse in pre si post sezon favorizeaza prelungirea perioadelor de maxima intensitate prin atragerea anumitor categorii de turisti – cu venituri mai reduse, cei care calatoresc pentru schimbarea cadrului, cei care dau vacantei un continut preponderent de odihna etc. Importanta actiunilor de propaganda si informare se evidentiaza atat prin aducerea la cunostinta publicului consumator a avantajelor suplimentare oferite in pre si post sezon sau in extrasezon cat si prin stimularea in general a nevoii de turism. Dintre masurile organizatorice am mai putea evidentia desfasurarea, manifestarilor stiintifice, culturale, artistice, expozitionale etc.., cu precaderea in perioadele de extrasezon.

            Alaturi de aceste elemente, dezvoltarea economico-sociala contribuie la intensificarea circulatiei turistice si atenuarea sezonalitatii. Sporirea veniturilor si modificarea structurii, consumului, urbanizarea si cresterea disponibilitatilor de timp liber, programarea vacantelor si posibilitatea scindarii concediului in mai multe etape, intensificarea deplasarilor la sfarsit de saptamana etc., au actiune mai profunda si de durata asupra repartizarii in timp a activitatii turistice, in sensul reducerii perioadelor de maxima concentrare.

            Cu toate acestea turismul, dependent in mare masura de factorii naturali, continua sa prezinte oscilatii in timp cu influente nefavorabile asupra eficientei activitatii si satisfactiei consumatorilor.

Oferta si productia turistica

Oferta turistica, categorie corelativa a pietei turistice, constituie, in multe situatii, mobilul determinant al efectuarii actului turistic.

            Distinctia care trebuie evidentiata intre oferta si productia turistica porneste de la definirea celor doi termeni. Astfel, oferta turistica este reprezentata de cadrul si potentialul natural si antropic, echipamentul de „productie” a serviciilor turistice, ansamblul bunurilor materiale si serviciilor destinate consumului turistic, forta de munca specializata in activitatile specifice, infrastructura turistica si conditiile de comercializare (pret facilitati).

            Productia turistica este data de ansamblul de servicii care mobilizeaza forta de munca, echipamentul turistic si bunurile materiale si care se materializeaza intr-un consum efectiv.

            Deci oferta presupune nu numai productia turistica, ci si existenta factorilor naturali.

            Relatia oferta turistica – productie turistica este marcata de o serie de particularitati, care o diferentiaza de aceeasi relatie existenta pe piata bunurilor materiale:

-         productia turistica poate fi cel mult egala cu oferta, in timp ce pe piata bunurilor materiale, oferta este cel mult egala cu productia;

-         oferta turistica exista si independent de productie, pe cand productia turistica nu se poate realiza in afara ofertei; in schimb, oferta bunurilor materiale nu se poate detasa de existenta unei productii;

-         structura ofertei turistice nu coincide intodeauna cu structura productiei turistice, in timp ce structura ofertei de bunuri reflecta structura productiei respective;

-         oferta turistica e ferma – exista atat timp cat exista si elementele care o compun, pe cand, productia turistica e efemera, ea exista atat timp cat se manifesta consumul si inceteaza o data cu incheierea acestuia.

Relatia dintre cele doua elemente este foarte complexa, de interconditionare reciproca, oferta fiind sursa a productiei turistice iar productia fiind cea care da viata, mobilizeaza oferta.

Caracteristicile ofertei

            Asa cum rezulta si din definitiile prezentate, oferta turistica are un caracter complex si eterogen, fiind alcatuita din mai multe componente, care se pot structura astfel:

-         potentialul turistic, ca element de atractie a cererii turistice format din totalitatea resurselor naturale si antropice ale unei zone;

-         echipamentul turistic, alcatuit din ansamblul activelor fixe si circulante care concura la satisfacerea nevoilor turistilor;

-         serviciilor prestate turistilor si bunurilor oferite acestora spre consum, bunuri cu destinatie turistica exclusiva;

-         forta de munca, cea care transforma din potentiale in efective celelalte elemente sus-mentionate.

Complexitatea ofertei turistice (si a productiei, in egala masura), este data si de numarul mare de prestatori sau „fabricanti” ai produselor turistice. Faptul ca produsul turistic este format dintr-un ansamblu de servicii, fiecare cu specificul sau, face aproape imposibila furnizarea de catre un singur producator a tuturor prestatiilor generate de consumul turistic. De aceea, prestatorii sunt puternic specializati, au profile diferite, uneori chiar interese diferite si cel mai adesea un mod de organizare distinct. Astfel, la realizarea produsului turistic participa societati comerciale care au ca obiect de activitate cazarea, masa, transportul, agrementul, „fabricarea” calatoriilor turistice (tour-operatorii), de asemenea pot participa organisme si asociatii cu vocatie sociala, organisme locale si teritoriale etc.

            Pe langa aceasta specializare puternica a prestatiilor de servicii turistice, trebuie sa mentionam si faptul ca intre acestia predomina intreprinderile mici si mijlocii, fapt care a si dus la  o faramitare excesiva a ofertantilor de servicii turistice. Asa cum se poate constata, insa acesta nu exclude posibilitatea regruparii lor in organisme puternice, bine individualizate, care pot domina piata turistica, la un moment dat.

            O alta caracteristica a ofertei turistice, cu multiple implicatii in realizarea actului turistic, o reprezinta rigiditatea acesteia. Aceasta particularitate este datorata, in primul rand, inadaptabilitatii (adaptabilitatii reduse) la variatiile atat cantitative cat si calitative ale cererii turistice.

            Imposibilitatea deplasarii ofertei, care presupune mobilitatea consumatorului si nu a produsului turistic, constituie o alta particularitate a ofertei turistice. De asemenea, oferta turistica nu poate fi stocata – odata neconsumata, ea se pierde-, aspect care prsupune cheltuieli suplimentare pentru agentii economici ofertanti in sensul promovarii produselor turistice si adaptarii acestora la mutatiile intervenite in structura cererii.

            Oferta turistica este dependenta de echipamentele turistice, de numarul si structura fortei de munca. Investitiile, atat materiale, cat si umane, in industria turistica, sunt foarte costisitoare, fapt care nu permite inlocuirea rapida a acestora pentru a se adapta la mobilitatea cererii turistice.

            Dupa cum se poate observa din analiza caracteristicilor ofertei si productiei turistice, neconcordanta in timp si spatiu a cererii cu oferta turistica poate fi generatoarea  unor efecte economice si sociale de mare amploare, ce se concretizeaza in: satisfacerea necorespunzatoare a turistilor, neutilizarea echipamentelor turistice si ca atare, prelungirea duratei de amortizare a acestora si incetinirea ritmului de inlocuirea a capacitatilor uzate fizic sau moral etc.

            Dar, prin eforturile conjugate ale organizatorilor si prestatorilor de servicii turistice, printr-o buna cunoastere a tendintelor in evolutia cererii turistice, se poate profita, in anumite limite, de o alta caracteristica a ofertei turistice: posibilitatea substituirii unui tip de oferta cu altul. Acestea presupune insa ca si motivatiile turistice sa se poata substitui la un moment dat, dar mai ales ca elementele componente ale ofertei sa aiba un caracter polifunctional, sa satisfaca alternative de consum diverse.


Copyright © 2010- 2017 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre economia turismului







CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics