ConcurenTa monopolisticA SI OLIGOPOLUL

In lumea reala concurenta este departe de a fi perfecta, iar monopolul, desi exista, nu constituie regula. Studiul lor permite intelegerea, fie si numai partiala, a fortelor care influenteaza preturile pe piata si cantitatile oferite.

Intre aceste doua situatii extreme se intalnesc cazuri intermediare precum concurenta monopolistica si oligopolul.

Concurenta monopolistica

Caracteristicile pietei cu concurenta monopolistica

Concurenta monopolistica, reprezinta o structura a pietei, care prezinta afinitati cu concurenta perfecta, evident insa si deosebiri.

Concurenta monopolistica exista atunci cand oferta pietei provine de la un numar mare de firme, ale caror produse, desi similare, sunt diferentiate. Acest tip de concurenta se intalneste in mod frecvent in domeniul vanzarilor cu amanuntul, al industriei textile, al incaltamint 222b19c ei, al produselor cosmetice, restaurantelor, statiilor service etc.

Numarul mare de ofertanti confirma ipoteza atomicitatii intalnite la concurenta perfecta. Fiecare producator satisface o parte mica, insa nu microscopica, din cererea pietei. Se apreciaza, in mod obisnuit, ca segmentul de piata ce revine unei firme este de cel putin 1% si cel mult 10%, tendinta fiind in general de apropiere de limita inferioara.

Produsul oferit de o firma este similar celor realizate de celelalte firme, substituibil in consecinta, insa nu in mod perfect. Fiecare producator se distinge de ceilalti printr-o serie de caracteristici intrinseci sau extrinseci imprimate produsului sau serviciului sau.

Daca, in cazul concurentei perfecte, consumatorului ii este indiferent de unde cumpara produsul, aici sentimentul fidelitatii devine evident. In conditiile unui pret egal, acesta va prefera un producator anume datorita de exemplu, localizarii, calitatii produselor sau unor avantaje oferite dupa vanzarea produsului. Se releva astfel o trasatura esentiala a concurentei contemporane - concurenta prin produse. Desi variabilele traditionale ale concurentei, pretul si cantitatea, continua sa fie avute in vedere, ele si-au redus insa importanta.

Numarul mare de firme ce actioneaza pe aceasta piata si proportia redusa in vanzarile totale reduce interdependenta dintre deciziile firmelor. Optiunile unei firme izolate vizand pretul sau cantitatea oferita spre vanzare nu au efect sensibil asupra concurentilor, insa deciziile acestora afecteaza situatia unei firme.

O alta trasatura a concurentei monopolistice o reprezinta accesul relativ liber intr-o ramura data, trasatura ce o apropie mai mult de concurenta perfecta decat de monopol. Accesul nu poate fi la fel de liber ca in cazul concurentei, cel putin datorita dificultatilor in construirea unei reputatii pe piata. Firmele existente anterior sunt departe de a fi anonime, avand segmentul lor de clientela, relativ fidel. Noua firma trebuie sa-si asigure o imagine favorabila pe piata ceea ce reprezinta o bariera in calea patrunderii si apoi a mentinerii pe piata.

Pe o astfel de piata blocajele in calea concurentei, de genul cooperarii sau intelegerii secrete dintre firme (asa cum se intampla in cazul oligopolului) sunt excluse. Firmele nu-si vor imparti piata, nu vor fixa nivelul preturilor pentru a-si creste profiturile si nici nu pot preveni patrunderea in ramura a noilor producatori.

Pietele cu concurenta monopolistica sunt din acest motiv puternic contestabile.

Maximizarea profitului in conditiile concurentei monopolistice

Firma aflata pe o astfel de piata este mai degraba un price-searcher decat un price-taker. Diferentierea produselor o apropie de cazul monopolului, conferindu-i o anumita putere de control asupra pretului sau. Acest pret nu poate fi insa sensibil diferit de cel al concurentilor, fara a exista riscul reducerii semnificative a cantitatii vandute.

Curba cererii are panta negativa si aceasta datorita diferentierii produselor. Firma poate creste putin pretul, fara a-si pierde in totalitate clientela.

Cererea la firma nu mai este perfect elastica ca in cazul concurentei perfecte. Este insa mai elastica decat in situatia monopolului, datorita substitutiei puternice a produsului firmei in cauza cu produse similare.

Productia corespunzatoare maximizarii profitului se obtine analog cazului monopolului, fiind determinata de intersectia curbei costului marginal (C_m) si a incasarii marginale (I_m). Profitul total obtinut de firma este reprezentat de zona hasurata (figura 10.1a), fiind produsul dintre profitul unitar (pretul P^* minus costul total mediu CTM) si productia optima (Q^*).

a) Termen scurt b) Termen lung

Fig. 10.1 Echilibrul firmei in condiiile concurentei monopolistice, pe termen scurt si pe termen lung

Aceasta reprezinta o analiza pe termen scurt, cand firmele obtin nu numai profituri normale, ci si economice (pretul depaseste costul total mediu).

Sansa obtinerii unor astfel de profituri, insotite de accesul relativ simplu in ramura (piata este contestabila), genereaza o astfel de reactie pentru firme noi. Cele deja existente sunt stimulate sa se dezvolte.

Intrarea de noi firme in ramura are doua consecinte majore. In primul rand, curba cererii la firmele existente se va deplasa spre stanga datorita cresterii si diversificarii ofertei (produse noi care substituie pe cele existente). In al doilea rand, firmele care-si vad astfel diminuata puterea lor pe piata vor face eforturi pentru a-si recastiga pozitiile pierdute. Publicitatea intensa, imbunatatirea produselor oferite sunt menite sa recastige consumatorii. In acelasi timp, aceste demersuri vor creste costurile, motiv pentru care curba costului total mediu se va deplasa spre dreapta. Ajustarile vor continua pana acolo unde profiturile economice dispar, singurele obtinute fiind cele normale (figura 10.1b).

Conditia de maximizare a profitului ramane aceeasi - egalitatea dintre incasarea marginala si costul marginal. In plus, pe termen lung pretul este egal cu costul mediu.

Echilibrul pe termen lung nu conduce la un cost mediu minim. Daca intrarea noilor firme va continua si dupa acest punct, vor apare pierderi, iar unele firme vor fi constranse sa se retraga.

Piata cu concurenta monopolistica reprezinta tipul de piata cu concurenta imperfecta care asigura gradul cel mai inalt de satisfactie pentru consumator. Pretul si mai ales posibilitatea alegerii intre produse diferentiate sustin optiunea pentru aceasta piata.

Oligopolul

Caracteristicile pietei cu concurenta de oligopol

O alta situatie intermediara intre concurenta perfecta si monopol o reprezinta oligopolul. O ramura se caracterizeaza prin concurenta de oligopol daca un numar mic de producatori domina productia si vanzarea unui produs.

Produsul oferit de cele cateva firme poate fi omogen, ca in cazul petrolului sau otelului, sau diferentiat, precum avioanele, autoturismele, tigaretele, berea sau calculatoarele.

Pietele cu structura oligopolista prezinta un grad inalt de concentrare. De regula, trei sau patru dintre producatori detin mai mult de jumatate din piata.

In afara numarului mic de concurenti, caracteristicile fundamentale ale oligopolului sunt interdependenta si incertitudinea. Cum fiecare firma detine o parte semnificativa a ofertei totale, actiunile sale au o influenta majora asupra celorlalte. Daca in cazul concurentei perfecte deciziile oricarui producator nu influenteaza in nici un fel situatia celorlalti (la monopol aceasta problema este irelevanta ), aici o firma poate practica in functie de circumstante si aspiratii un pret diferit de cel al pietei. Insa, prin aceasta afecteaza oferta si pretul pe piata si implicit profitul oricarei alte firme concurente. Aceasta poate declansa actiuni de adaptare si, uneori, de represiune ale concurentilor motiv pentru care un producator individual trebuie sa analizeze consecintele propriilor decizii si prin prisma efectului asupra celorlalti. Reactiile concurentilor constituie un element determinant in alegerile oricarui conducator de firma.

Se cunosc cazuri cand dorinta de ameliorare a situatiei economico-financiare a unei firme a avut efect de bumerang, aducand-o intr-o situatie mai delicata comparativ cu cea initiala sau chiar la faliment. De exemplu, o firma care decide sa creasca productia si/sau sa-si reduca pretul va cunoaste cel putin pe termen scurt o evolutie favorabila. Insa presiunea exercitata asupra pretului poate asigura profituri mai mici sau nule altor firme. Devine posibila in consecinta o actiune concertata vizand excluderea de pe piata a firmei in cauza sau alte masuri represive.

In concluzie, actiunile unui producator au efect asupra concurentilor, dupa cum si deciziile acestora afecteaza pe fiecare in parte.

Patrunderea pe o piata cu structura oligopolista este daca nu imposibila, cel putin dificila. Oligopolul se protejeaza prin bariere similare monopolului. Avantajele tehnologice combinate cu o productie de scara mare, asigura firmelor costuri unitare reduse si o puternica flexibilitate a pretului in functie de circumstante. Firmele mici coopereaza sau fuzioneaza cu cele mari.

Oligopolul reprezinta cea mai raspandita forma de piata in tarile cu economie capitalista.

Principalele situatii de oligopol

Pe o piata de tip oligopolist domina doua tendinte majore:

de confruntare (deschisa sau nu)

sau

de cooperare (intelegere)

Prima situatie, caracteristica oligopolului necooperant, se rezuma la impartirea pietei si maximizarea profitului individual. Atat pe termen scurt cat si pe termen lung, oligopolistul urmareste sa-si conserve partea sa de piata si, eventual, sa si-o extinda. Confruntarea se poate desfasura fie prin preturi (caz mai putin frecvent), fie prin diferentierea produselor. Razboiul preturilor consta dintr-un sir de reduceri alternative si continue ale acestora de catre firmele rivale. Se poate ajunge astfel chiar la disparitia profiturilor economice, singurele profituri realizate fiind cele normale. In alte situatii, efectele unui astfel de razboi pot fi insa dezastruoase pentru firme.

Diferentierea produselor reprezinta o alta consecinta a rivalitatii oligopoliste si o alternativa la concurenta prin preturi. Ea se dezvolta cu atat mai mult cu cat limitarea concurentei prin preturi este mai accentuata si respectata cu mai multa strictete. Pretul va fi in aceasta situatie doar un argument, nu insa cel forte.

Atunci cand insa firmele isi dau seama ca profiturile lor depind de actiunea lor conjugata, iar confruntarea este defavorabila fiecareia, ele apar dispuse la cooperare. In consecinta, producatorii vor stabili impreuna pretul si outputul individual si total, impart piata si iau si alte decizii de afaceri impreuna.

Cooperarea se poate finaliza in acorduri explicite sau implicite (tacite).

a) Cazul firmei dominante

Aceasta situatie reprezinta o varianta a intelegerii tacite. Pe unele piete oligopoliste exista o firma cap de serie care serveste drept ghid in materie de pret. Aceasta reprezinta firma barometru sau leader.

Ea manifesta o abilitate sporita in alegerea momentului propice pentru a introduce schimbari in pret. In acest fel, ea isi asuma responsabilitatea stabilirii pretului prin adaugarea la costul mediu a unei sume reprezentand profitul. Celelalte firme manifesta incredere in judecatile firmei leader privind situatia pietei si vor adopta acelasi pret de vanzare.

Pe de alta parte, aceasta atitudine, de acceptare si preluare a pretului unei firme dominante, apare justificata atunci cand celelalte firme sunt de dimensiuni mici. A incerca sa vinzi la pret inferior reprezinta o tentativa extrem de riscanta. Pe termen scurt, vanzarile pot creste, insa pe termen lung se poate declansa un razboi al preturilor care poate scoate din afaceri firma mai mica.

Firma aflata in pozitie dominanta poate fi sau nu cea mai importanta din domeniul respectiv. Uneori, nu cifra de afaceri prezinta importanta ci costurile unitare de productie; alteori, nici acestea nu sunt suficiente.

Un exemplu de situatie oligopolista de acest tip il constituie sectorul bancar unde o banca principala adopta o anumita rata a dobanzii considerata de referinta pentru celelalte banci. Banca principala se comporta precum o firma barometru. Decizia sa de modificare a ratei dobanzii este considerata oportuna si insusita de celelalte banci.

Situatia descrisa mai sus este insa instabila pentru ca nu se bazeaza pe situatia de echilibru a firmei ci pe:

consensul general al firmelor care accepta situatia unei firme barometru,

si pe

acceptarea de catre aceeasi firma a riscului pierderii vanzarilor, daca vreodata decizia sa se dovedeste gresita.

De aceea rolul de firma leader poate fi indeplinit alternativ de una sau alta dintre firme, iar uneori de cateva in mod simultan.

b) Cazul intelegerii secrete

In anumite circumstante, cateva firme mari se angajeaza intr-o intelegere tacita, retinandu-se de la competitie, impartindu-si piata si stabilind un nivel ridicat de pret, avantajos pentru fiecare.

Ca si in cazul anterior, firmele, stapane pe propria productie, si-o vor ajusta astfel incat sa obtina un profit maxim. In plus, fiecare dispune de o zona de piata garantata si inviolabila, stabilita pe baza unor criterii diverse, precum cele geografice. In acest fel, acordul, atat timp cat este respectat, se dovedeste eficient producatorilor participanti. Ruptura sa genereaza masuri represive soldate cu pierderi mai mari sau mai mici, cu excluderea unora de pe piata, mentinerea altora sau chiar cu o revizuire a vechiului acord.

c) Cazul cartelului

Un tip de acord explicit il constituie cartelul. Cartelul reprezinta un grup de firme independente, care produc bunuri similare si actioneaza impreuna pentru a creste pretul si a restrictiona outputul individual.

Spre deosebire de cazurile anterioare independenta firmelor este mai slaba, odata ce ele trebuie sa respecte deciziile unui organism comun de conducere. Aceste decizii sunt insa adoptate cu asentimentul firmelor participante, tinandu-se seama de interesele fiecaruia.

Odata constituit cartelul, acesta actioneaza si se manifesta asemanator monopolului. Oferta este mai redusa, iar pretul rezultat este superior cazului cand firmele s-ar afla in concurenta perfecta.

Firmele actioneaza in sensul maximizarii profiturilor insumate si nu al celor individuale. Dupa ce este obtinut, acest profit va fi impartit pe baza unor criterii echitabile intre participanti precum cota de productie sau costurile realizarii productiei.

Consideram in continuare cazul in care 10 firme, apartinand unei ramuri date, se constituie intr-un cartel. Pentru simplificarea prezentarii, curbele costului le consideram identice. Profitul total reprezinta diferenta dintre incasarile si costurile totale, iar acesta trebuie maximizat:

unde

p - profitul total

p - pretul de piata, care este functie de cantitatea totala produsa

Q - cantitatea totala produsa, suma a cantitatilor individuale:

C_Ti - costurile individuale, dependente de cantitatile individuale produse (q_i ).

In continuare vom face apel la figura 10.2 In conditii de concurenta perfecta pretul unitar de vanzare este p^*, determinat pe baza conditiei p = C_m = min CTM (figura 10.2b). Cantitatea produsa, data fiind identitatea curbelor costurilor medii este si ea aceeasi si egala cu q^*, iar cantitatea oferita de pieta este Q = 10q^*. La acest pret toate firmele realizeaza profituri normale, eliminandu-se supraprofiturile.

Daca insa firmele se constituie intr-un cartel, conditia de maximizare a profiturilor este aceeasi ca la monopol, adica incasarea marginala trebuie sa fie egala cu costul marginal. Curba costului marginal se obtine prin aditionarea curbelor costurilor marginale individuale.

Se observa in figura 10.2 ca noul pret va fi p^** (p^** > p^*), iar cantitatea produsa de fiecare firma q^** (q^** < q^*). Aceasta reprezinta cota de productie a fiecarui membru al cartelului.

Daca acestia vor fi dispusi la reducerea productiei atunci cresterea pretului este asigurata. Profiturile vor fi maxime, atunci cand costul marginal al fiecarui producator (egale intre ele) vor fi egale cu incasarea marginala.

                 

a) Ramura b) Firma

Fig. 10.2 Pretul de piata si cota de productie in conditiile cartelului

La pretul p^** fiecare producator castiga profit, iar profiturile insumate vor fi maxime. Productia ramurii va fi Q*. Dincolo de acest punct, incasarea marginala a ramurii va fi depasita de costul marginal, iar profitul total incepe sa scada.

Orice crestere a productiei, chiar daca amelioreaza profitul unei firme, exercita o presiune in jos asupra pretului. Daca toate firmele sunt dispuse la respectarea acordului, urmarindu-se maximizarea profiturilor insumate, atunci nici una dintre ale nu consimte la cresterea productiei proprii.

Prin pretul practicat si avantajele conferite producatorilor cartelurile sunt benefice mai degraba producatorilor decat consumatorilor. Din fericire pentru ultimii, constituirea si mai ales functionarea pe termen lung a cartelurilor este foarte dificila.

Pe de o parte sunt necesare bariere la intrare. Preturile mai ridicate si posibilitatea insusirii unor supraprofituri actioneaza ca un magnet pentru alti producatori. Intrarea de noi firme pe piata conduce fie la cresterea ofertei totale si reducerea pretului pietei fie, daca se doreste mentinerea pretului, la scaderea cotei de productie. Si intr-un caz si in celalalt profiturile individuale se reduc. De aceea firmele fondatoare trebuie sa adopte o strategie comuna impotriva noilor veniti, al carei succes nu este garantat a priori.

Pe de alta parte, fiecare firma avand o structura proprie a costurilor si profiturilor este tentata sa triseze. Conditiile de productie sunt in mod evident diferite, iar unele firme vor dispune de un avantaj de cost. Curbele costului mediu si marginal se situeaza sub cel al celorlalte firme din cartel. Tocmai acestea vor fi in primul rand tentate sa triseze, slabind astfel coeziunea in cadrul cartelului.

Ramanand astfel la cazul anterior in care structura costurilor este identica, sa analizam consecintele deciziei unei firme de a-si mari productia.

Premisele de la care porneste aceasta firma este ca productia sa suplimentara nu va modifica pretul si, pe de alta parte, ca celelalte firme isi vor respecta cota lor de productie.

Aceasta firma tinde sa-si creasca productia pana acolo unde costul sau marginal va fi egal cu pretul de piata (C_mi = p^**). Astfel, ea isi maximizeaza propriul profit trisand. In figura 10.2b profitul suplimentar este reprezentat de zona hasurata.

In general, se accepta ca o firma poate sa-si depaseasca cota de productie fara a determina o reducere apreciabila a pretului. Daca toate firmele ar trisa majorandu-si cota, atingand nivelul q^***, productia totala ar marca o crestere considerabila pana la nivelul Q^**, iar pretul s-ar reduce drastic. Rezulta un surplus de productie in raport cu cea presupusa de pretul anterior (p^**). Cantitatea ceruta ar creste, iar cea oferita s-ar reduce pana cand acest surplus este eliminat. In acest context, pretul poate reveni chiar la nivelul initial, p^*, egal cu minimul costului mediu. Cartelul poate supravietui, insa sunt frecvente situatiile in care acestea se destrama, in ciuda masurilor punitive pentru cei care triseaza.

Studiu de caz: OPEC si piata mondiala a petrolului   

Un exemplu de cartel, la nivel international, il constituie Organizatia tarilor exportatoare de petrol (OPEC).

OPEC a luat nastere in 1960, in urma intalnirii de la Bagdad dintre reprezentantii a cinci tari: Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudita si Venezuela. Ulterior, in 1973 au aderat alte opt tari si anume: Qatar, Indonezia, Libia, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria, Ecuador si Gabon. Aceste tari controleaza aproximativ trei patrimi din rezervele mondiale de petrol. Tot OPEC se afla la originea "socurilor petroliere", sintagma care desemneaza cele doua majorari masive ale pretului petrolului din 1973 si 1981.

Ca orice cartel, OPEC-ul incearca sa creasca pretul titeiului printr-o politica comuna de reducere a cantitatii produse. Fiecarei tari ii revine o cota din productia totala a cartelului. Mentinerea unui pret ridicat al petrolului este impiedicata de tentatia fiecarui membru de a-si majora productia si a obtine astfel mai mult profit. Membrii cartelului agreeaza adesea reducerea productiei insa frecvent incalca acordul.

Succesul cel mai mare inregistrat de OPEC a fost in perioada 1973-1985. Pretul petrolului a evoluat de la 2,64$/baril in 1972 la 11,17$/baril in 1974 si la 35,10$/baril in 1981. Insa, la inceputul anilor '80, conflictul declansat intre membrii cartelului a determinat scaderea sensibila a pretului la numai 12,52$/baril (1986).

REZUMAT

Concurenta monopolistica si oligopolul constituie cazuri intermediare intre concurenta perfecta si monopol.

Concurenta monopolistica reprezinta o structura a pietei in care oferta provine de la un numar mare de firme, ale caror produse, desi similare, sunt diferentiate.

Pe termen scurt, firmele obtin nu numai profituri normale, ci si economice. Productia ce asigura maximizarea profitului corespunde intersectiei dintre curba costului marginal si cea a incasarii marginale.

Pe termen lung, intrarea pe piata a noi producatori, face ca pretul sa fie egal cu costul mediu. Conditia de maximizare a profitului ramane aceeasi si anume egalitatea dintre incasarea marginala si costul marginal. In plus, pe termen lung pretul este egal cu costul total mediu.

Piata cu concurenta monopolistica reprezinta tipul de piata cu concurenta imperfecta care asigura gradul cel mai inalt de satisfactie pentu consumator.

O ramura se caracterizeaza prin concurenta de oligopol daca un numar mic de producatori domina productia si vanzarea unui produs.

In afara numarului mic de concurenti, caracteristicile fundamentale ale oligopolului sunt interdependenta deciziilor poducatorilor si incertitudinea.

Pe o piata de tip oligopolist domina doua tendinte majore: de confruntare (deschisa sau nu) sau de cooperare (intelegere). Cooperarea se poate finaliza in acorduri explicite sau implicite (tacite).

Cazul firmei dominante (barometru) reprezinta o varianta a intelegerii tacite. Pe unele piete oligopoliste exista o firma cap de serie care serveste drept ghid in materie de pret. Ea manifesta o abilitate sporita in alegerea momentului propice pentru a introduce schimbari in pret.

Cazul intelegerii secrete presupune intelegerea intre cateva firme mari care se retin de la competitie, impartindu-si piata si stabilind un nivel ridicat de pret, avantajos pentru fiecare.

Cartelul reprezinta un grup de firme independente, care produc bunuri similare si actioneaza impreuna pentru a creste pretul si a restrictiona outputul individual.

Ñ Termeni cheie

Concurenta monopolistica Oligopolul Razboiul preturilor Firma dominanta Intelegere secreta Cartel

Intrebari de verificare

1. Analizati comparativ concurenta perfecta si concurenta monopolistica.

2. Care sunt principalele situatii de oligopol?

3. Explicati cauzele care impiedica functionarea pe termen lung a cartelurilor. Oferiti un exemplu in acest sens.

4. Analizati comportamentul firmelor si consecintele posibile ale declansarii unui razboi al preturilor pe o piata cu structura de oligopol.

5. In ce sens ar putea afecta reclama pretul produsului si profitul firmei in conditii de concurenta monopolistica?

Teste grila

1. Selectati din urmatoarea lista, trasaturile concurentei monopolistice:

a)     diferentierea produselor;

b)    numar mare de firme;

c)     acces relativ usor la intrarea in ramura;

d)    concurenta prin produse;

e)     deciziile unei firme nu afecteaza situatia celorlalte firme.

2. Identificati din lista urmatoare o caracteristica care nu poate fi asociata concurentei monopolistice:

a)     numar mare de vanzatori si cumparatori;

b)    fiecarui vanzator ii revine un segment de piata de dimensiuni reduse;

c)     bunurile sunt substituibile, nu insa perfect;

d)    nu se recurge la intelegeri secrete intre vanzatori cu privire la pret si cantitatea individual produsa;

e)     accesul pe piata pentru noii producatori este imposibil.

3. Concurenta monopolistica reprezinta o varianta intermediara intre concurenta perfecta si monopol. Prin trasaturile sale ea se situeaza mai aproape de .. decat de. :

a)     monopol, concurenta perfecta;

b)    concurenta perfecta, monopol;

c)     este asemanatoare si diferita in aceeasi masura de ambele variante extreme.

4. Oligopolul se deosebeste de alte forme de piata prin:

a)     dimensiunea pietei;

b)    dimensiunea medie a ofertantilor;

c)     caracteristici speciale ale produselor oferite;

d)    numarul ofertantilor;

e)     natura produsului;

5. Piata cu structura de oligopol difera de cea cu concurenta perfecta prin cel putin urmatoarele caracteristici:

a)     numarul firmelor pe piata;

b)    accesul la informatie;

c)     posibilitatea intelegerii intre firme;

d)    nivelul ridicat de independenta in luarea deciziilor privind cantitatea oferita si alegerea preturilor de vanzare.

e)     bariere de intrare in ramura.

6. Presupunem doua intreprinderi care produc bunuri perfect substituibile si furnizeaza intreaga productie pe piata. Declansarea unui razboi al preturilor presupune:

a)     competitia prin preturi si diferentierea produselor;

b)    anticiparea cu certitudine a castigatorului;

c)     pierderi pe termen lung pentru ambele intreprinderi;

d)    interventia statului ca arbitru al unei asemenea situatii;

e)     reducerea succesiva a preturilor de catre cei doi rivali in vederea castigarii suprematiei pe piata.

7. Riscurile ce decurg dintr-un eventual razboi al preturilor determina firmele dintr-o ramura cu structura oligopolista sa prefere varianta intelegerii. Acel acord prin care outputul este restrictionat, piata impartita, iar pretul practicat de firme acelasi, reprezinta:

a)     monopol pur;

b)    firma barometru;

c)     cartel.

8. Selectati din lista de mai jos, conditiile necesare constituirii si functionarii cartelurilor:

a)     bariere la intrare;

b)    acord privind nivelul total al productiei;

c)     acceptarea de catre firmele participante a unei cote din productia totala, determinata dupa anumite criterii economice;

d)    acordul privind cota de productie pentru fiecare firma se justifica doar pe termen scurt, iar pe termen lung poate fi evitat;

e)     abilitatea de a conduce si mentine acest acord.

9. Pretul pietei in cazul oligopolului este comparativ cu cel al pietei cu concurenta perfecta sau cel de pe o piata monopolistica:

a)     mai mare;

b)    mai mic;

c)     egal;

d)    nu se poate realiza o astfel de comparatie.

10. Principalele diferente intre oligopol si concurenta monopolistica constau in:

a)     intrarea de noi firme in ramura;

b)    natura produsului;

c)     dimensiunea firmelor;

d)    numarul firmelor;

e)     efectul actiunilor unei firme asupra concurentilor.