Venitul la nivel
macroeconomic
La nivelul economiei
nationale, expresia veniturilor incasate de posesorii factorilor de
productie, corespunzator contributiei aduse la crearea bunurilor
si serviciilor, constituie venitul national. Potrivit metodei
de productie, venitul national reprezinta
valoarea adaugata neta, exprimata in preturile
factorilor, creata in decurs de un an de catre agentii economici
ai unei tari, in interiorul tarii si in
strainatate; VN = Σ VANp.f.= PNNp.f .= PNBp.f.−
Amortizarea. Potrivit metodei repartitiei (insumarii
veniturilor), se poate aprecia ca venitul national inglobeaza
in componenta sa urmatoarele forme de venit, impozabile la nivel
microeconomic: salarii, profituri, rente, dobanzi nete. Altfel spus, venitul
national reflecta totalitatea veniturilor incasate de proprietarii
factorilor de productie - munca, pamant, capital. Producerea
venitului national nu este un scop in sine; ea urmareste
satisfacerea trebuintelor prezente si viitoare ale membrilor
societatii, venitul national fiind singura sursa de
plata pentru serviciile efectuate, care sa asigure bunastarea
oamenilor. Asadar, cu cat acest indicator inregistreaza marimi
superioare, cu atat exista posibilitati reale ca fiecare membru
al societatii sa inregistreze venituri mai mari, sau sa
beneficieze de efectele pozitive ale unei repartitii judicioase a
venitului national. Repartitia venitului national
este un proces care se infaptuieste in doua etape: distribuirea
(repartitia primara) si redistribuirea (repartitia
secundara). Repartitia primara este procesul de
transformare a venitului national (ori a produsului intern net, dupa
caz) in venituri ale detinatorilor de capital avansat in sfera
productiei materiale si a serviciilor cu caracter lucrativ (persoane
fizice si juridice), precum si ale participantilor la
activitatile din cadrul acestor sectoare productive (agenti
economici, populatia ocupata in sectoarele respective). In urma
acestui proces se formeaza asa-numitele venituri primare (formele
fundamentale ale veniturilor), dupa cum urmeaza: salarii -
pentru posesorii fortei de munca, profituri - pentru firme
si intreprinzatori, rente - pentru proprietarii terenurilor
si dobanzi - pentru capitalurile de imprumut in scopuri productive.
Dar, distribuirea
venitului national (repartitia primara) nu asigura venituri
pentru toti membrii societatii, ceea ce face necesara repartitia
secundara a sa (redistribuirea) si constituirea veniturilor
derivate (secundare). Redistribuirea venitului national poate avea
loc prin cateva modalitati specifice21, insa partea
covarsitoare a acestui proces (peste 90%) se relizeaza prin
intermediul relatiilor financiare (finantelor publice). In
acest cadru, statul mobilizeaza la dispozitia sa o parte din venitul
national (din veniturile primare), prin mecanismul impozitelor, taxelor
si contributiilor percepute de la agentii economici si
populatie, constituindu-se astfel fondurile destinate satisfacerii
nevoilor intregii societati. In mod concret, este vorba despre fondurile
macrosistemului economico-social (bugetul administratiei centrale de stat,
bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat), la dispozitia
carora se concentreaza totalitatea veniturilor publice ale unui stat.
Aceste venituri sunt destinate acoperirii cheltuielilor legate de acele
activitati si servicii, necesare in orice societate, precum:
activitatile social-culturale (invatamant,
sanatate, cultura, arta), administratia publica,
apararea tarii, ordinea publica interna, serviciile
si obiectivele economice de importanta strategica
nationala, protectia sociala etc. Producerea venitului
national are drept motivatie satisfacerea celor doua
necesitati vitale pentru o societate - consumul si
economisirea -, astfel ca venitul (V) se divide, in
procesul utilizarii, in doua mari componente: consum (C) si
economii (E); deci V = C + E. Scopul final al
oricarei activitati economice fiind satisfacerea
trebuintelor directe ale populatiei, venitul (in acceptiunea sa,
micro si macroeconomica) este utilizat, in primul rand pentru consum
si, apoi, pentru economii, in vederea sporirii avutiei.
Impartirea venitului in consum si economii, avand o anumita
valoare, este limitata de marimea venitului. Acesta se descompune
deci, si nu se compune din parti formate independent. El este
pragul superior pana la care pot sa ajunga consumul si
economiile insumate.
