Teorii ale comertului international. diviziunea mondiala a muncii

TEORII ALE COMERTULUI INTERNATIONAL. DIVIZIUNEA MONDIALA A MUNCII

Conceptul de diviziune mondiala a muncii exprima relatiile ce se stabilesc intre economiile nationale cu privire la distribuirea activitatilor economice intre ele si arata modul de inserare, pozitia si locul fie 141b15b carei tari si grup de tari in economia mondiala.

Diviziunea mondiala a muncii se concretizeaza in ansamblul tipurilor si formelor de specializare a tarilor lumii in anumite sectoare, ramuri si subramuri de activitate, in scopul valorificarii pe piata externa a resurselor de care dispun. Ea inregistreaza permanente mutatii sub influenta a numerosi factori economici, stiintifico-tehnici, politici, demografici, institutionali etc.

Asemenea factori au determinat o continua diversificare a tipurilor si formelor de specializare internationala si a naturii complementaritatilor care subzista la baza lor. In prezent, pot fi distinse cinci tipuri de specializare internationala, si anume:

specializarea intersectoriala - bazata, initial, pe complementaritatea dintre sectorul industrial si cel agricol;

specializarea interramuri (echipamente - bunuri industriale de consum);

specializarea intraramuri (bunuri industriale de consum - bunuri industriale de consum, echipamente - echipamente);

specializarea organologica;

specializarea tehnologica.

Primele incercari de analiza teoretica a schimburilor internationale au fost intreprinse de mercantilisti si erau orientate doar spre avantajele generate de comertul exterior si masurile de politica comerciala adecvate pentru insusirea lor. Pentru ei, metalele pretioase, indeosebi aurul si argintul, reprezentau intruchiparea universala a bogatiei. Bogatia nu inseamna sa ai mai mult aur sau mai multi bani, ci sa ai mai mult decat restul lumii[1].

Mercantilistii nu vedeau alt mod de a mari stocul de aur - cu exceptia extractiei - decat comertul exterior. Recomandarile lor se indreapta spre o balanta comerciala excedentara, cu exporturi care sa depaseasca importurile, si care sa mareasca cantitatea de aur si de bani din economie.

Limitele abordarii mercantiliste au fost bine sesizate de catre economistii clasici (mai ales Adam Smith si David Ricardo), care, spre deosebire de inaintasi, si-au plasat analiza nu numai in domeniul circulatiei, ci, in primul rand, in sfera productiei. Principalele componente ale teoriei clasice a comertului international sunt:

teoria avantajelor absolute, elaborata de Adam Smith (1723-1790);

teoria costurilor comparative, initiata de Robert Torrens (1780-1864) si desavarsita de David Ricardo (1772-1823)

teoria valorilor internationale, al carei autor este John Stuart Mill (1806-1873).

Potrivit teoriei avantajelor absolute, castigurile obtinute prin schimburile comerciale cu strainatatea decurg din diferentele dintre costurile absolute inregistrate in productia aceleiasi marfi in tari diferite. Astfel, el recomanda unei tari sa se specializeze in producerea acelor bunuri pentru care dispune de avantaje absolute fata de strainatate, respectiv de costuri de productie mai mici. Ele vor fi exportate in schimbul importurilor care n-ar putea fi realizate in interior decat cu costuri absolute mai mari decat in strainatate.

Sesizand principala insuficienta a abordarii lui A. Smith (atunci cand o tara are avantaj absolut la producerea tuturor marfurilor si o alta nu are avantaj absolut la producerea nici unei marfi, teoria lui Smith nu ofera o solutie de specializare), D. Ricardo definitiveaza teoria costurilor comparative. In opinia sa, cauza schimburilor comerciale internationale nu o reprezinta diferentele de cost absolut, ci diferentele dintre costurile comparative pentru acelasi produs, in tari diferite.

Fiecare tara va fi avantajata in comertul international daca se specializeaza si exporta acele produse pentru care dispune de cea mai mare superioritate comparativa sau, in cazul in care nu are superioritate la nici un produs, cea mai mica inferioritate comparativa.

Problema modului de repartitie intre parteneri a avantajului ce decurge din participarea la comertul international a fost preluata de J. St. Mill prin teoria valorilor internationale, dezvoltata in lucrarea Principii de economie politica. Pentru ca cele doua tari sa nu piarda, este necesar ca raportul de schimb international sa se situeze intre limitele valorilor de schimb nationale ale fiecaruia din cele doua bunuri comercializate. Nivelul raportului de schimb depinde, dupa Mill, de intensitatea cererii straine pentru bunurile fiecarei tari.

Dintre contributiile scolii neoclasice la dezvoltarea teoriei comertului international, pot fi retinute doua variante ale teoriei costurilor comparative:

teoria costurilor de oportunitate/substitutie;

teoria dotarii cu factori de productie (modelul H-O-S).

Reformularea teoriei clasice a comertului international in termenii costurilor de oportunitate sau de substitutie a fost initiata de Alfred Marshall si dezvoltata de Gottfried Haberler .

Haberler abandoneaza ideea costurilor de productie constante si a specializarii complete. El considera fiecare natiune ca un complex de factori care, prin diversa lor combinare, permit productia diferitelor marfuri. Dintre acestea, unele pot implica costuri (de oportunitate) constante, altele crescande sau descrescande. Prin cost de oportunitate/substitutie se intelege renuntarea la producerea unei marfi atunci cand se ia decizia specializarii pe un anumit produs.

Paternitatea teoriei dotarii cu factori de productie revine economistului suedez Eli Heckscher prin articolul intitulat The effect of foreign trade on the distribution of income, publicat in 1919. Ulterior, tezele lui Heckscher au fost reluate de Ohlin in lucrarea Interregional and International Trade. Obiectivele formulate de cei doi autori au fost :

de a costrui o teorie a comertului international compatibila cu teoria independentei reciproce a preturilor (independenta de teoria clasica a valorii munca);

de a demonstra ca diviziunea internationala a muncii se explica prin diferentele in ceea ce priveste dotarea cu factori de productie a fiecarei tari;

de a analiza influenta comertului international asupra pretului factorilor de productie.

Fiecare tara are interes sa produca bunurile care incorporeaza in proportie mare factorul relativ abundent si ieftin si sa importe bunurile a caror productie necesita cantitati mari de factor rar si scump. In aceasta perspectiva, comertul exterior apare ca un schimb de factori abundenti contra factorilor rari.

Teoria este preluata de Paul A. Samuelson care elaboreaza doua demonstratii (una geometrica si alta algebrica), din care rezulta ca schimburile comerciale internationale ar conduce, in mod necesar, la o egalizare absoluta a preturilor factorilor de productie la scara internationala.

Sintagma noua teorie a comertului international desemneaza o serie de teze si teorii care contesta anumite aspecte ale teoriei traditionale si formuleaza noi elemente de raspuns la problemele analizei teoretice a schimburilor comerciale:

- teoreticienii ofertei aduc in discutie faptul ca diferentele in dotarea cu factori de productie nu constituie singura sursa a avantajelor comparative; in conditiile economiei moderne, diferentele in ceea ce priveste stocul de cunostinte tehnice si organizatorice, diferentele in calitatea muncii, nivelul productivitatii etc. au o importanta decisiva;

- Paradoxul lui Leontieff: numeroase verificari empirice ale modelului H-O-S au pus in discutie ipoteza omogenitatii factorilor de productie. Conform teoriei dotarii cu factori de productie, SUA ar fi trebui sa exporte bunuri intensive in capital si care incorporeaza putina munca. Totusi, pe baza datelor statistice, Leontieff ajunge la concluzia ca SUA participa la diviziunea mondiala a muncii bazandu-se pe o specializare caracterizata de produse care contin relativ mai multa munca decat capital. Paradoxul este explicat prin productivitatea mai mare a muncitorilor americani fata de cei straini, datorita, mai ales, educatiei, calificarii, eficacitatii antreprenorilor, spiritului de initiativa, organizarii intreprinderii etc.

- controverse asupra ipotezei identitatii functiilor de productie (tehnologiilor): realitatea ne arata ca pluralismul tehnologic caracterizeaza productia aceluiasi bun in tari diferite.

- o alta ipoteza de baza a noii teorii a comertului international este concurenta imperfeta (diferentele de dimensiune generatoare de economii de scara, efectele de distorsionare a concurentei prin politicile guvernamentale si diferentele sociale si culturale).

abandonarea caracterului static al analizei si dinamizarea teoriei comertului international (studiul variatiei avantajelor comparative generate de modificarile in dimensiunea, structura si calitatea dotarii cu factori, respectiv: acumularea capitalului, cresterea populatiei, cresterea productivitatii, perfectionarea tehnologiei etc.).