StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Arta de a lua DECIZIA CORECTA
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » economie politica » Relatia reciproca dintre politica si economie
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Neoliberalismul economic



A vorbi despre liberalism economic pur (de tip clasic) din care este exclusa interventia statului si despre interventionism statal total din care sunt excluse relatiile de piata inseamna, in fond, a recunoaste, in primul caz exisAŽtenta unor relatii economice pure fara nici o legatura cu relatiile de putere, iar in cel de-al doilea caz, punerea pe primul a relatiilor de putere care sa subordoneze (sa domine) pe cele economice in diferite faze si zone ale proAŽceselor economice si sociale.
Se pune intrebarea daca, atunci cand se analizeaza si se elaboreaza moAŽdele ale economiei de piata, se poate face abstractie sau se poate neglija existenta relatiilor de putere ori, dimpotri, se poate accentua existenta acestora in detrimentul celor economice. Aceasta ar insemna, in fapt, a lasa neobserte si neanalizate efectele negative ce ar aparea in viata economico-sociala fie in urma unei lipse totale de int


erventii statale in numele princiAŽpiilor liberalismului, fie in urma unor interventii exagerate ale statului in numele realizarii echitatii sau a egalitatii.
Si intr-un caz si in altul se produce in fapt un atentat la aderata liberAŽtate a individului, precum si un atentat la egalitatea de oportunitati ale indiAŽvidului de a actiona in societate si de a obtine rezultate.
Necesitatea neoliberalismului si trasaturile acestuiaInlaturand atat miturile liberalismului pur cat si cele ale etatismului exacerAŽbat, problema esentiala este aceea de a gasi gradul si calea rationala de comAŽbinare a liberalismului cu interventionismul, care sa asigure performanta duraAŽbila a sistemului economico-social si solutionarea de fond a problemelor sociale.
Referindu-se la necesitatea combinarii optime intre liberalismul economic si interventionism, Victor V> Badulescu sublinia: Libertatea economica apare ca o tendinta fireasca, rezultat al nevoii fiecaruia de a-si manifesta facultatile sale personale, in contact cu lumea externa. Ea nu este, insa, o conceptiune abstracta ale carei consecinte practice se pot determina, in mod labil, pentru toate timpurile si toate locurile Libertatea este , prin urmare, rezultatul unei lungi evolutiuni inraurite de doua tendinte opuse: una, dictaAŽta de preocupari individualiste, urmarind o activitate cat mai putin tarmurita pentru individ; alta, dictata de preocuparile si necesitatile vietii in societate, care urmareste restrangerea libertatii individului, fie in folosul intereselor generale ale societatii, fie prin a asigura putinta de manifestare individuala a celorlalti indivizi. Nici una, nici cealalta din aceste tendinte nu poate gasi o infaptuire deplina, fara a ne duce: prima, la anarhie, cea de a doua, la tiranie. Organizarea libertatii este deci rezultatul unui compromis"1. De altfel, conAŽtinua V. Badulescu, In forma lui integrala, a libertatii absolute, sistemul nu a functionat practic niciodata. Chiar in perioadele in care doctrina liberalisAŽmului era in floare, veacul XIX, interventia statului - prin masuri adminisAŽtrative, fiscale, economice, monetare sau sociale - a restrans libertatea de miscare a individului si a modificat, fie conditiile de folosire a instrumentelor de productie, fie repartizarea bunurilor produse."2

Transformarile doctrinare si aplicative din viata economica si sociala au dus inca din primele decenii ale secolului al XX-lea la conturarea unui nou liAŽberalism, evoluat. Am numit aceasta doctrina AŦneoliberalaAŧ - sublinia Stefan Zeletin in anul 1927 - caci politica interventionista este tocmai aceea ce caracterizeaza in timpul de fata liberalismul nou - AŦneoliberalismulAŧ burgheziei europene, in opunere cu vechiul liberalism clasic. Acesta din urma se marginea a sta privitor pasiv al vietii sociale, noul liberalism insa intervine energic spre a impaca conflicte, a armoniza interese, a inlatura risipa, a alina suferinte - este flamura sub care militeaza liberalismul nou al zilelor noastre."1
Dupa cum s-a subliniat mai sus, scopurile politice exprima o seama de lori fundamentale si obiective sociale de baza,cum sunt: libertatea individuala, echitatea sau dreptatea sociala, eficienta, egalitatea inAŽdividuala. Fiecare doctrina preia intr-o anumita ordine si cu anumite ponderi asemenea scopuri politice pe care le decodifica in programe politice in conformitate cu cerintele economico-sociale generale si de grup. Tocmai acest fapt asigura fiecarei doctrine trasatura sa specifica si ne ofera criterii de a defini si deosebi o doctrina fata de alta.
Doctrina liberalismului clasic, fie ea chiar si in rianta lui Nozick, Hayek si Friedman, nu mai putea raspunde exigentelor nici ale noilor realitati ecoAŽnomice si sociale si nici ale noilor contributii aduse de stiintele economice la presiunea unor realitati. Aici ne vom referi la doua imprejurari mai semniAŽficative care confirma atat insuficienta vechii doctrine liberale, cat si necesiAŽtatea interventiei guvernamentale in economie.
In primul rand, modelul concurentei perfecte (pe baza caruia se justifica neinterventionismul sau interventionismul minim guvernamental), dovedin-du-se o fictiune, a fost inlocuit, in mare parte, cu modelul concurentei monoAŽpoliste si cu cel al monopolurilor unde imixtiunea guvernamentala nu numai ca este posibila, dar si absolut necesara.In al doilea rand, mecanismul pietei nu numai ca nu realizeaza prin forte proprii rezultate optime, dar se constata ca el insusi are o seama de neajunAŽsuri (failures) ce se agraveaza. Asemenea neajunsuri reies nu doar din comiAŽterea unor greseli sau din motive subiective, ci din manifestarea unor fenoAŽmene sau tendinte reale, obiective cum sunt efectul economiilor de scara si concentrarea productiei, existenta efectelor (costuri si beneficii) externe (ex-ternalitati), imposibilitatea ca la anumite bunuri de interes national (strateAŽgic) pretul concurential sa poata acoperi costul total, existenta unor costuri semnificative de informatii si tranzactii, pe care nu le pot suporta firmele mici si mijlocii, dotarea inegala cu mijloace de productie a indivizilor sau grupurilor sociale (prin procesul de concentrare si centralizare a capitalurilor) ca sursa de mari inechitati sociale.
De altfel s-a si constatat ca nici nu exista astazi in lume vreo economie nationala fara a avea loc, in forme si grade diferite, interventia puterii puAŽblice, in special, datorita presiunilor sociale, specificului unor bunuri, precum si neajunsurilor existente in mecanismele de piata.
Aceste imprejurari au impus revizuirea vechii doctrine liberale clasiAŽce prin includerea principiului echitatii, alaturi de principiul liberAŽtatii individuale si de cel al eficientei. Acceptarea acestor scopuri politice fundamentale si punerea lor in aplicare au produs modificari in insasi trasaAŽturile esentiale ale noii doctrine si ale liberalismului. Trasaturile neoliberaAŽlismului se caracterizeaza astfel:1
1. Toate analizele asupra societatilor umane se fac andu-se in vedere indivizii, ca parti componente ale colectivitatilor;
2. Proprietatea prita este zuta nu ca un scop in sine ci ca un mijloc pentru a realiza scopurile economice si politice;
3. Libertatea reala (nu formala) individuala este principiul care se bucura de prioritate absoluta;
4. Principiul distributiei veniturilor este acceptat si pus in practica in nuAŽmele echitatii (dreptatii) cu unele implicatii egalitariste prin insasi implicarea statului in mecanismele de redistribuire, insa in conditiile si in limitele asigurarii eficientei economice;
5. Prezerrea principiului concurentei este privita ca unul dintre mecaAŽnismele esentiale de piata care asigura eficienta si selecteaza compeAŽtentele profesionale si unitatile economice performante.

Fundamente teoretice ale neoliberalismului
Neoliberalismul avea nevoie de noi fundamente teoretice deoarece cele oferite de Nozick, Hayek si Friedman au devenit mult prea restrictive si nu mai corespundeau noilor realitati si deziderate. Printre aceste noi fundamenAŽte se numara teoria utilitarismului a lui John Stuart Mill, dezvoltata ulterior de o pleiada de reputati economisti (Pareto, Arrow, Sen), teoria echitatii a lui Sen, Okun, Rupp, Homans, teoria libertatii negative si pozitive a lui Berlin, teoria justitiei (sau teoria maximin) a lui Rawls. Elementele de baza ale teoriei justitiei a lui Rawls sunt redate in Sectiune la acest modul.
Utilitarismul neoliberal
Utilitaristii neoliberali, cu radacini in traditia clasica, si-au pus problema unei distribuiri mai juste a nivelului de trai, pentru aceasta ei apeland la prinAŽcipiile morale si la interventia puterii publice si parasind pe cele pur naturale dictate de piata. Scopul utilitaristilor este de a distribui bunurile astfel incat sa fie maximizata utilitatea (fericirea sau bunastarea) totala definita ca suma sau ca medie a utilitatilor indivizilor care compun grupul social studiat.
Notiunea de bunuri este luata in intelesul sau larg. Ea include bunurile materiale si serviciile, precum si drepturile, libertatile si puterea publica.1 A maximiza totalul utilitatii sau a bunastarii, potrivit conceptiei utiliAŽtaristilor neoliberali, inseamna, pe de o parte, ca producerea si aloAŽcarea bunurilor sa se faca in mod eficient, iar pe de alta, ca distribuAŽtia bunurilor sa se faca tinand seama de principiul echitatii. S-a deAŽmonstrat insa ca nici insumarile si nici arile interpersonale ale utiliAŽtatilor cardinale nu sunt posibile. De aceea s-a adoptat conceptul utilitatii ordinale conform caruia preferintele sunt exprimate intr-o anumita ordine de prioritati in functie de diferite criterii - urgenta trebuintelor, disponibilitatile bugetare s. a. Insa nici trecerea la utilitarismul ordinal, nici optimul paretian si nici teorema imposibilitatii a lui Arrow, fondate pe conceptul utilitatii ordinale,2 nu au putut aduce suficienta iluminare teoretica si posibilitati de solutionare care sa orienteze mai bine definirea doctrinelor neoliberale si a
.

actiunilor politice de aplicare a lor prin alegerea unor instrumente de politica economica adecte. Totodata, teoria utilitatii (fie cardinala, fie ordinala) nu a putut oferi explicatii si solutii satisfacatoare problemei conflictului dintre liAŽbertate si echitate si dintre eficienta si echitate, fapt ce a lipsit o buna perioaAŽda neoliberalismul de un fundament teoretic adect. Impasul a fost depasit datorita noilor abordari la care ne vom referi pe scurt in urmatoarele ini.
Raportul dintre libertate si echitate
Cele doua scopuri politice - libertatea si echitatea - pot ajunge in stare conflictuala. Pe de o parte, argumentele echitatii se concentreaza asupra reAŽdistribuirii veniturilor si a bunurilor de merit (merit goods),1 care cere interAŽventia statului in diferite moduri, ceea ce afecteaza libertatea individuala. Pe de alta parte, argumentele libertatii individuale se concentreaza asupra functionarii pietei care asigura drepturile individuale insa neglijeaza echitaAŽtea. Orice incercare de a inainta pe drumul echitatii, echilenta cu intervenAŽtia statului, inseamna a accepta o anumita scadere a gradului de libertate individuala. Daca Nozick, Hayek si Friedman vedeau intre libertate si echiAŽtate existenta unei relatii de excludere reciproca, Buchanan, Rawls s. a. au sesizat existenta unei relatii de compromis (trade-off) realizabil pe cale poliAŽtica intre echitate si libertate.

Relatia de compromis poate fi interpretata in termenii costului de oportuAŽnitate: o crestere a echitatii de la 0 la 1 inseamna o diminuare a libertatii de la A la Kx iar o crestere a echitatii de la 1 la 2 inseamna o scadere a libertatii de la Kt la K2 s.a.m.d.
Fie redistribuirea veniturilor, fie acordarea de bunuri de merit constituie argumente pentru acceptarea principiului echitatii derit din conceptul dreptului la demnitatea umana si la cel de a trai, care implica consumul anuAŽmitor bunuri si servicii de baza indiferent de constrangerea bugetara a indiviAŽdului. Interventia statului, deci, se justifica intrucat dreptul de a trai subliAŽniaza Rupp - nu trebuieAŧ lasat sub controlul pietei exact asa cum dreptul de vot al individului nu este lasat sa fie controlat de catre relatile de piata.1


Libertatea negati si pozit



i si echitatea
O interpretare interesanta a principiului libertatii si a relatiei acestuia cu cel al echitatii o face Berlin. El incearca sa demonstreze ca echitatea nu nuAŽmai ca nu se afla in conflict cu principiul libertatii ci, intr-o anumita privinta, chiar deri din aceasta din urma.2 in acest scop, Berlin da conceptului de libertate doua sensuri,3 primul, se refera la posibilitatea individului de a se angaja neingradit in tranzactiile de piata.Cand piata ofera incredere deplina, precum si un mediu prielnic de alocare a resurselor in mod liber fara nici un fel de coercitie si de interferenta a statului, se spune ca tranzactiile de piata sunt o expresie a unui tip de libertate negati. Mecanismul pietei neingradit si neasistat de stat, ca unic mecanism justificabil pentru alocarea eficienta a resurselor, asigura individului libertatea fata de coercitie ca si libertatea fata de interferenta statului. Este libertatea negati.
Cel de al doilea inteles se refera la capacitatea individului de a fi cine, de a fi o persoana acti - de a decide si nu de a fi in postura sa decida altul pentru el, de a se conduce singur nu de a fi condus, de a considera sau forAŽmula obiectivele si politicile sale proprii pentru a le realiza, de a fi o persoana care gandeste, care are vointa, o fiinta cu responsabilitate pentru alegere si capabila de a-si proiecta si realiza scopurile.4 Tocmai aceste insusiri ofera persoanei capacitatea si ii confera libertatea sa aleaga, sa faca optiuni. Acest tip de libertate este numit de Berlin libertate poziti.

Pentru a a continutul, geneza, rolul si efectele celor doua tipuri de libertati, Berlin foloseste o analiza cu doua niveluri:
1) La primul nivel,cele doua concepte inseamna, in fond, acelasi lucru: ambele sunt implicate in extinderea setului de alegeri posibile;
2) La cel de-al doilea nivel, conceptele sunt foarte diferite ca geneza, resAŽtrictii de alegere si contururi de seturi posibile:1

a) in cazul libertatii negative mediul existent ofera individului posibilitaAŽtea de a se angaja neingradit in tranzactii;
b) in cazul libertatii pozitive insa individul are capacitatea sa se manifesAŽte, poate desfasura activitati in functie de capacitatea si de caracteristicile sale personale, precum si de posibilitatile de a dispune si de a folosi bunuri si servicii. Nevoile fundamentale satisfacute cu hrana de baza, locuinta, ingriAŽjirea medicala si facilitatile sanitare, precum si mijloacele pentru instructia de baza si calificare sunt bunurile necesare pentru ca o persoana sa fie capaAŽbila sa functioneze, deci sa dispuna de libertate poziti. Evident, persoanele lipsite de asemenea mijloace nu dispun de capacitatea de a decide si de a functiona. Cu alte cuvinte, ele sunt lipsite de libertatea poziti. Lipsa acesAŽtui tip de libertate face ca cea negati sa sufere, sa ramana fara obiect.
Din cele aratate devine un lucru evident ca pentru a realiza libertatea poziti, luata sub aceasta conotatie, autoritatii publice ii revine obligatia eleAŽmentara de a interveni in scopul de a asigura nevoile de baza ale categoriilor de populatie lipsite de asemenea mijloace, desi realizarea acestui tip de libertate incepe sa vina in conflict cu libertatea negati. Sporirea libertatii pozitive implica numeroase dispute in jurul unor intrebari sau probleme care privesc categoriile populatiei indreptatite sa i se asigure acoperirea nevoilor de baza, definirea acestor nevoi si eluarea magnitudinei lor, precum si mecanisAŽmele folosite pentru acoperirea acestor nevoi. Dar o problema teoretica si practica apare si in ce priveste legatura dintre libertatea poziti si gradul de eficienta si de performanta a sistemului atat la nivel individual cat si la cel social.
Raportul dintre eficienta si echitate
Fata de conceptia liberala clasica, potrivit careia acceptarea echitatii ar insemna excluderea eficientei, neoliberalii exprima serioase rezerve. Desi este dificil de gasit o relatie sintetica general labila si un instrument adect de masurare a relatiei dintre cuplurile mentionate (efectele reale ale echitatii asupra eficientei), totusi calauziti nu numai de o anumita intuitie dar si de numeroase obsertii empirice, numerosi economisti afirma ca aplicarea prinAŽcipiului echitatii se manifesta in doua moduri contradictorii: a) posibilitatea de a crea toturor indivizilor, - deci, si celor lipsiti de mijloace proprii - oportuAŽnitati egale pentru a-si pune in loare capacitatile lor native pentru a deveni

performanti; b) posibilitatea de a semana in campul social samanta delasarii sau dezinteresului pentru performanta si pentru competitie intrucat multi dintre indivizi pot realiza ca oricum colectivitatea le asigura mijloacele necesare de trai chiar daca nu se angajeaza la efort.
Caracterul dual al relatiei dintre eficienta si echitate arata existenta unei situati de compromis (tade-off), adica posibilitatea si necesitatea adoptarii unei politici care sa conduca la o combinatie optima in aplicarea celor doua principii.
Curba, care uneste punctele A si B reprezinta frontiera eficienta - echitate, ca niste combinatii dintre diferitele grade de eficienta si de echitate. ComAŽbinatiile sunt maxim posibile in sensul ca nu mai poate exista o alta combiAŽnatie in afara punctelor de pe curba care sa permita o crestere a eficientei fara o descrestere a echitatii, si invers.1 Deci, atata timp cat multimea combiAŽnatiilor dintre eficienta si echitate se afla pe curba AB exista un cadru clar al compromisurilor dintre cele doua scopuri politice: o crestere a echitatii de la 0 la 1 este insotita de o scadere a eficientei de la A la Kt.
Daca in afara spatiului conturat de curba AB nu sunt posibile combinatii care sa duca, in acelasi timp, la o eficienta maxima si la o echitate maxima, inauntrul spatiului AOB pot exista o infinitate de asemenea combinatii.Desi acestea sunt posibile, ele nu sunt insa eficiente conform definitiei paretiene. De exemplu, luand punctul F in cadrul spatiului AOB si trei puncte F^ F2, F3 aflate pe curba AB, orice trecere de la punctul F la cele trei puncte de pe curba, poate duce la imbunatatirea :


- eficientei cand F=> Fx
- echitatii cand F=z> F3


- ambelor deopotri cand F=>F2.

Astfel de imbunatatiri nu implica nici un compromis intre echitate si eficienta.1 Solutionarea reala a conflictului dintre cele doua scopuri politice, cu imbunatatiri, ridica doua categorii de probleme:
1) de a cauta multimea de institutii si mecanisme economice si politice necesare pentru a atinge frontiera eficienta-echitate;
2) de a cauta acea combinatie specifica dintre eficienta si echitate repreAŽzentata de un anumit punct situat pe curba AB, combinatie in care, de dragul echitatii, sa nu fie sacrificata prea mult eficienta si nici invers.
Consecintele practice ale unor exagerari pe linia sporirii echitatii in detriAŽmentul eficientei, sau invers, a ridicarii eficientei cu neglijarea echitatii, au fost consemnate intr-o serie de studii2 de mare profunzime publicate de Okun, Olson, Milner,Heckscher s. a. De exemplu, Okun, urmat si de alti economisti, a subliniat ca diferentierile veniturilor au menirea de a servi ca stimulente puternice - sub forma de recompense si de penalizari - pentru a promo efiAŽcienta in folosirea resurselor si a genera cresterea productiei nationale. Insa adincirea deosebita a inegalitatilor duce la tensiuni sociale, produce bariere in oportunitati etc, reflectate in pierderi de performanta la nivel macroecoAŽnomic. De asemenea, Olson, Milnik, Heckscher s. a. demonstreaza cu numeAŽroase date ca o serie de tari europene au fost impinse de unele partide politice aflate mai multi ani la putere si de sindicate intr-un mod exagerat in directia distributiei echiile (egalitariste) si a cresterii rolului statului in economie. Aceasta a dus treptat la formarea, in randul majoritatii populatiei, a unei mentalitati accentuat paternaliste, la paralizarea initiativei prite, la erodaAŽrea surselor de economisire si de investitii datorita fiscalitatii foarte ridicate, ceea ce a provocat acestor tari o stagnare sau chiar un declin economic cronic. Este efectul inlocuirii ideologiei privind competitia si performanta cu ideologia privind echitatea si egalitatea care a cuprins majoritatea populatiei din tarile in cauza.
Trebuie remarcat ca toata discutia referitoare la compromisul dintre efiAŽcienta si echitate este bazata pe premisa potrivit careia insasi piata ofera caAŽdrul general pentru asigurarea eficientei maxime. Interventia statului priviAŽtoare la redistribuirea venitului si la asigurarea asa-numitelor bunuri de meAŽrit, care asigura realizarea echitatii, duce in mod implicit la diminuarea eficientei. Insa, gasirea unor institutii adecte si a unui mecanism politic suplu poate atenua sau contracara diminuarea acesteia.
Fundamentarea tricriteriala a neoliberalismului
Mai sus s-a analizat problema compromisului in cadrul fiecareia dintre perechile de principii: libertate/echitate si eficienta/echitate. Asa cum s-a mai mentionat, o chestiune importanta in legatura cu aceste compromisuri ramane aceea de a gasi punctul unde se poate realiza marimea optima in cazul ambelor perechi de relatii. Aceasta este necesara insa nu si suficienta. Raman mai departe solutionari partiale intrucat in cadrul neoliberalismului trebuie luate in continuare simultan cele trei scopuri politice, acestora dandu-li-se anumite ierarhizari si ponderi. Daca s-ar lua in considerare, de exemplu, numai echitatea si libertatea si daca nu s-ar tine seama de cerinta asigurarii unui grad minim de eficienta analiza ar ramane superflua iar in practica ar constitui o politica daunatoare.
Ca atare, doctrina neoliberala impune articularea relatiei dintre cele trei scopuri politice fundamentale prin care sa se sublinieze influentarea lor reciproca, conform reprezentarii grafice tridimensionale.

Orice exagerare in politica de acordare a ponderii unuia dintre cele trei criterii se reflecta negativ, in final, in performanta sistemului economico-social. De exemplu, aplicarea unor politici sociale si de redistribuire a veniturilor prea extinse, pe de o parte, afecteaza negativ resursele investitionale si stimulentele agentilor economici pentru atingerea unor performante economice si tehnoAŽlogice ridicate, iar pe de alta parte, implica prea mult puterea publica in actiuni ce fac sa se limiteze sau sa se diminueze libertatea individuala si cea a unitatilor economice. Dar si lipsa unei preocupari privind aplicarea princiAŽpiului echitatii se rasfrange in aparitia unor fenomene sociale inaccepile -saracie, somaj, mari inegalitati economice etc. - ceea ce franeaza insasi dezvoltarea calitati a factorului uman.
Realizarea unei juste proportionari a celor trei criterii fundamentale este, deci, un lucru deosebit de important. Problema articularii celor trei scopuri riAŽdica insa multe probleme conceptuale si metodologice. Elucidarea si solutioAŽnarea acestora ar putea fi in masura sa fundamenteze mai bine doctrinele economice neoliberale si politicile economice bazate pe aceste doctrine.






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre relatia reciproca dintre politica si economie

Relatia reciproca dintre politica si economie
Sectorul public in raport cu cel privat
Politici economice aplicate in tarile aflate in tranzitie
Sistemele de nevoi si activitatea economica
Necesitatea si continutul tranzitiei postsocialiste
Proprietatea, munca si repartitia - elementele de baza in economia romaneasca
Sistemul resurselor economice
Economia de piata si legitatile ei
Piata produselor. sistemul de preturi
Piata serviciilor. sistem de tarife
Piata informatiilor. protectia proprietatii intelectuale
Piata capitalului si dobanda. bancile si bursele de valori
Piata fortei de munca si somajul. sistemul de salarizare
Piata monetar-valutara si inflatia
Consumul. structura si legile sale economice
Oferta de marfuri in economie
Economia si politica








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics