StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » economie politica » Relatia reciproca dintre politica si economie
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Tipurile de stat dupa modurile de implicare in economie



Doctrinele politice, in procesul aplicarii lor un timp mai indelungat, isi pun o puternica amprenta asupra structurilor de stat, defmindu-le in tipuri distincte.



Este recunoscut ca actele de guvernare nu sunt golite de continutul politic propriu-zis. Totusi guvernarea, de regula, genereaza politici proprii. Ea nu face altce decat sa preia filosofia politica formulata in cadrul doctrinei partidului caruia ii apartine guvernul, sa o codifice intr-un limbaj politic actionai si sa gaAŽseasca solutiile tehnice, la toate problemele pe care le pune practica economica si sociala, prin formularea obiectivelor si instrumentelor de politica economica.
Deci, obiectivele politice sunt preluate de la doctrina partidului prin forAŽmularea lor intr-o forma adecta nevoilor p


racticii, administratia neand rolul de alegere ci mai ales acela de aplicare. in cazul instrumentelor de poAŽlitica economica, administratia guvernamentala este aceea care joaca un rol decisiv in alegerea lor, conform opiniei lui Kirschen si a lui Morissens1.
Alegerea instrumentelor nu are insa relenta politica deosebita intrucat acestea nu sunt independente de obiective. Deoarece atingerea fiecarui obiectiv se face cu ajutorul unor instrumente specifice, alegerea scopurilor predeterAŽmina, intr-o masura hotaratoare, tipurile de instrumente si de metode folosite.
In urma unei analize extinse privind functiile si trasaturile esentiale ale diferitelor administratii de stat s-a constatat ca exista mai multe tipuri ce difera intre ele nu numai datorita diferentelor dintre sistemele social-politice, lucru care apare normal. Surprinzator este ca ele difera si in cadrul aceluiasi sistem, iar de multe ori, se manifesta discrepante noile intre mecanismele existente in practica si principiile doctrinare sau proiectele cuprinse in proAŽgramele partidelor aflate la putere. La intrebarile: de ce administratiile - ca functii si trasaturi - sunt atat de diferite intre ele si de ce adeseori functiile si trasaturile esentiale reale nu se apropie de cele prezute in doctrinele politiAŽce ale partidelor aflate la putere, vom incerca sa ansam cate explicatii provizorii mai mult sub forma unor ipoteze, folosind in acest scop si unele obAŽsertii ale unor cercetatori cum sunt Kirschen, Morissens, David s.a.
In conditiile regimului democrat modern, unde partidele se afla intr-o competitie libera pentru castigarea unui numar maxim de voturi in scopul obtinerii puterii in stat, apar diferente noile intre rolul si trasaturile esentiale ale statelor datorate, in special, unor imprejurari specifice in care se silesc relatiile dintre partidele ajunse la putere si administratiile de stat. Astfel, in unele tari, datorita mentinerii unei puternice competitii dintre parAŽtide si a unei anumite insilitati a coalitinlor politice, are loc o schimbare relativ frecventa a acestora la guvernare. intrucat nici administratiile de stat nu sunt suficient de puternice se creaza conditiile favorabile pentru perpetuaAŽrea unei anumite dualitati a puterii, astfel incat: pe de o parte, la esaloanele superioare ale administratiei de stat se produc schimbari ori de cate ori parAŽtidele din opozitie au castigat majoritatea voturilor, pe de alta parte, la esaloanele de baza ale administratiei personalul ramane sil, acesta asiguAŽrand continuitatea in politica economica dar si motiv pentru aparitia unor asAŽperitati in relatiile cu noii politicieni veniti la putere care, in mod firesc, doAŽresc adaptarea politicii administratiei la obiectivele politice care deri din doctrina propriului partid.
In alte tari, unde administratia de stat, fiind foarte sila - (Olanda, Anglia) sau relativ centralizata (Franta) -, este destul de viguroasa, ea este aceea care, adeseori, joaca un rol activ in alegerea obiectivelor fundamentale mai mult pe ratiuni stiintifice si mai putin pe ideologii sau doctrine politice. Tocmai din aceste motive apar divergente de opinii in raporturile sale cu poliAŽticienii veniti la putere care doresc sa-si impuna in practica doctrinele propriilor partide. in urma numeroaselor dispute, adeseori, personalul administratiei este acela care isi impune punctele de vedere, mai ales din cauza pregatirii sale suAŽperioare, a experientei capatate in decursul timpului, precum si datorita fapAŽtului ca ea isi intemeiaza deciziile fie pe rezultatele cercetarii fenomenelor sociale, economice si politice, fie pe interesele de grup si pe traditie si inertie.
Este interesant de subliniat ca in ambele categorii de tari mentionate, chiar daca vin la putere de la un ciclu electoral la altul partide cu orientari cu continut reformator accentuat, ele nu reusesc sa-si impuna in practica doctrinele lor decat in mod partial, mai ales datorita inertiei sau chiar opozitiei administratiei de stat. De altfel, acest fenomen reprezinta din pacate, o testare a legii lui Parkinson potrivit careia toate administratiile statornicite tind sa se dezvolte si sa se autoperpetueze oricare ar fi utilitatea lor in orice moment dat".
Pe de alta parte, in tarile in care anumite partide socialiste sau social democrate si-au pastrat majoritatea voturilor timp mai indelungat (cazurile Suediei, Norvegiei, Austriei etc.) si, prin aceasta, si-au pastrat puterea in stat timp de 20-50 de ani, s-a produs o penetrare treptata a doctrinelor respective in structurile administratiei de stat, fapt ce a contribuit la transformarea unei parti din personalul administratiei de stat central si local in sustinator al doctrinei partidelor aflate la putere. Totodata, a avut loc crearea, in mod treptat, a unor institutii bazate pe sector public st ca intindere in sfera ecoAŽnomica si in cea sociala, ca mijloc principal de solutionare a programelor soAŽciale cu accentuarea folosirii instrumentelor de redistribuire a veniturilor. In asemenea situatie s-a restrans aria deciziilor impartiale bazate pe relatiile concurentiale de piata in favoarea extinderii ariei deciziilor bazate pe negoAŽcieri pe toate pietele, rolul statului schimbandu-se de la cel protector si proAŽductiv la cel negociator.
Un partid extremist - de esenta fie marxista, fie fascista - ajuns la putere prin alegeri libere, cauta sa-si impuna doctrina cu forta, in primul rand, prin desfiintarea celorlalte partide si distrugerea vechilor institutii democrate si prin constructia altor institutii, noi, care sa corespunda functional principiilor propriei doctrine, iar in al doilea rand, prin realizarea unei subordonari totale a administratiei de stat si punerea acesteia in slujba noului partid venit la puAŽtere. Se instaureaza astfel un regim totalitar in sfera politica si unul etatist (coAŽlectivist) in sfera economica, cu un sistem de organizare si de luare a deciziilor dupa principiul ierarhic-piramidal sau birocratic atat in viata sociala, cat si in cea economica. Cu alte cuvinte, se naste si se dezvolta statul birocratic.
Desfasurarea unor asemenea fenomene si procese economice si politice pe termen lung a dus treptat la conturarea pe harta politicii economice a lumii a mai multor tipuri de stat pe care le analizam in inile urmatoare.
Tipuri de stat dupa functiile si rolul lor in economie
Dupa natura functiilor avute in diverse conditii istorice si dupa rolurile indeplinite, statele pot fi clasificate in urmatoarele patru tipuri fundamentale (arhetipuri): protector - implicat in crearea si apararea cadrului legal si a institutiilor de piata; productiv - implicat in activitati economice pentru a contracara neajunsurile mecanismelor de piata; negociator (corporatist) - anAŽgajat in medierea si/sau coordonarea compromisurilor in domeniul politicii economice; birocratic (exploatator) - implicat direct in conducerea economiei, capatand autonomie in aceasta directie prin realizarea de obiective economice proprii in beneficiul birocratiei1.
Dupa o perioada de economie liberala clasica, in care statul era implicat doar in crearea si protejarea institutiilor de piata si a unui sector public foarte limitat, incepand din anii de dupa primul razboi mondial si mai cu seama din anii marii depresiuni economice, guvernele s-au indepartat de poliAŽticile economice liberale clasice, ele intervenind in activitatile economice in cele mai diverse forme si pe scara tot mai larga din doua cauze: neajunsurile in functionarea mecanismelor de piata si necesitatea solutionarii unor proAŽbleme sociale, precum si satisfacerea unor revendicari. Odata cu crearea ecoAŽnomiei socialiste, statul s-a implicat total in activitati economice prin biroAŽcratia care s-a nascut, crescand autonomia acesteia si transformand insasi natura economica a statului.



Tipurile reale de stat isi capata identitatea prin prezenta elementelor preAŽdominante, la care se mai adauga prezenta, in diferite proportii, a unor fragAŽmente de elemente ale celorlalte tipuri de stat. in cele ce urmeaza vom anaAŽliza elementele predominante ale celor patru tipuri ideale de stat.
Statul protectorIn aproape toate studiile care abordeaza tema privind raportul dintre piaAŽta si interventia statului se ia ca punct de reper bine-cunoscutul model concu-rential al lui Adam Smith care se caracterizeaza prin urmatoarele postulate fundamentale:
1. motitia principala a actiunii individului este interesul sau propriu;
2. concurenta, numita mana invizibila, dirijeaza intreaga economie, aloAŽcand resursele in mod optim prin mecanismele pietei si transformand interesul propriu al fiecaruia intr-un bun comun prin intermediul schimbului;
3. interventia guvernamentala minima reprezinta cea mai buna politica pentru crearea avutiei unei natiuni si ea este facuta cu precadere in scopul protejarii institutiilor de piata.
Ideile lui Adam Smith deriu din necesitatea dezvoltarii industriale si comerciale a Imperiului britanic de la sfarsitul secolului al 18-lea si, totodata, ele erau folosite ca argumente impotri mercantilistilor care, asa cum se stie, promou o interventie guvernamentala deosebit de acti in economie, interventie care deranja pana la sufocare initiati prita. Modelul lui Smith a fost dezvoltat de John Stuart Mill si de Nassau Senior si transformat intr-un concept fundamental al politicii economice cunoscut sub denumirea de laissez-faire si folosit pentru a argumenta si fundamenta minimizarea interventiei guvernamentale in activitatea agentilor economici priti. Statul intervenea doar pentru a crea cadrul necesar al unor relatii libere de piata si lipsite de risc. Tocmai de aceea actiunea statului se mai numeste si intervenAŽtia de piata sau protectoare si a predominat politica economica a statelor cu regimuri democrate de tip liberal pana pe la sfarsitul secolului al 19-lea si inceputul secolului al 20-lea1.
La o functionare a pietei dupa modelul concurentei perfecte, descris de economistii clasici si neoclasici timpurii, statului nu-i revine decat rolul de a sili asa-numitele reguli de baza ale jocului sau cadrul legal necesar in care sa se desfasoare toate tranzactiile economice in conformitate cu regulile conAŽcurentei si cooperarii in economie. Acest rol decurge din contractul social fie impus prin forta, fie obtinut prin consens social de definire, de consfintire si de aparare a firmelor si dreptului de proprietate, de aparare a dreptului si libertatii individuale. Deci, in calitatea sa de protector, statul are ca functii de baza producerea de reguli sau de reglementari legale, de aparare a legilor si a ordinii in care se desfasoara viata economica si sociala.
Daca pana la inceputul secolului al 20-lea, analizele teoretice si orientarile practice ale doctrinelor liberale se concentrau pe problemele functionarii mecanismelor pietelor, dupa aceasta perioada, discutiile si practicile au inceAŽput sa se deplaseze spre problemele privind interventia statului si extinderea sectorului public in raport cu cel prit, ca urmare a limitelor si neajunsurilor pietei in solutionarea unor probleme economice si sociale.
Deplasarea discutiilor spre noua problematica a fost determinata de reforAŽmele liberale din acea perioada impuse de o seama de factori cum sunt: preAŽsiunile politice din partea paturilor populatiei sarace; schimbarea opiniei elitelor politice fata de rolul sanatatii si educatiei populatiei la progresul ecoAŽnomic si social general; schimbarea atitudinii elitelor politice fata de saracie si fata de vechea filosofie, prea ingusta, asupra libertatii individuale si a drepturilor naturale (securitatea economica a individului care trebuie consiAŽderata ca fiind parte intrinseca a libertatii); schimbarile institutionale repreAŽzentate de aparitia grupurilor de presiune (sindicate organizatii profesionale etc), serviciilor civile s.a.1.
Aplicarea reformelor neo-liberale impuse de actiunile acestor factori a dus treptat la aparitia tipului nou de stat numit productiv.
Statul productiv
Acest tip de stat este adect mai cu seama cerintelor doctrinelor neolibe-rale deoarece el isi propune sa adopte acel set de politici economice care sa realizeze cele trei scopuri politice esentiale: libertatea individuala, eficienta economica si echitatea sau justitia sociala.
Statul productiv se centreaza pe urmatoarele trei categorii mari de actiuni care privesc economia: a. reconstructia si consolidarea institutiilor de piata in cadrul carora un loc aparte il are dreptul de proprietate; b. asigurarea funcAŽtionarii mecanismelor de piata pe baze concurentiale si inlaturarea neajunAŽsurilor si obstacolelor intampinate; c. aplicarea unei politici de redistribuire a venitului dupa principiul echitatii si a egalitatin de sanse insa in conditiile unei constrangeri impusa de asigurarea eficientei si a dezvoltarii economice si sociale durabile.
Toate acestea necesita actiuni politice guvernamentale active si de o anuAŽmita amploare. Modul defectuos in care functioneaza mecanismele de piata cere implicarea statului in economie, intr-o mare rietate de forme si de intensitati2.
In cele ce urmeaza ne vom referi la cate cazuri mai semnificative care sa puna in evidenta necesitatea interventiei statului, mai ales pe linia comAŽpensarii rezultate din functionarea defectuoasa a pietei, precum si pe linia realizarii echitatii.
a. Monopolul. Economiile de scara inseamna costuri unitare ale producAŽ
tiei diminuate pe masura ce outputul firmei individuale creste. Aceasta inAŽ
seamna: cu cat o firma este mai mare, cu atat ea realizeaza costuri mai scaAŽ
zute, ceea ce are ca efect eliminarea din ramura a tuturor firmelor mai mici si
cu costuri mai ridicate. Firma ramasa in activitate, in calitate de monopol,
odata ajunsa sa dicteze piata, fixa pretul pietei nu la nivelul costului marAŽ
ginal, ci deasupra acestuia, iar pentru a realiza supraprofitul, ea diminua
productia (oferta) pentru a crea echilibrul cu cererea. Statul trebuie sa interAŽ
vina, in acest caz, prin legislatia antitrust, fie prin provocarea concurentei exAŽ
terne sau a celei interne prin mentinerea altor firme in ramura, fie chiar prin


controlul pretului
b. Externalitatile. Multe firme si anumite ramuri, prin activitatile defa-
surate, provoaca efecte negative sau pozitive1 nu numai in interiorul, ci si in
exteriorul firmelor si ramurilor respective ce afecteaza costurile si beneficiile
altor agenti economici, precum si ale populatiei. In cazul efectelor negative seImpune ca statul sa intervina prin reglementari legale si prin controale,
obligand firmele producatoare de efecte sa ia masuri pentru reducerea sau
eliminarea acestora si/sau pentru suportarea daunelor produse de ele prin
plata unor taxe compensatoare.
c. Bunurile si serviciile publice. in economie nu se produc anumite buAŽ
nuri si servicii din cauza ca pretul concurential nu poate acoperi costul in toAŽ
talitatea sa. Pentru asigurarea producerii lor, statul intervine fie prin crearea
si administrarea sectorului public, fie prin acordarea de subventii sau prin
efectuarea de plati de la buget in favoarea producatorilor. in aceste categorii
se includ, de exemplu, mijloacele de aparare nationala, anumite bunuri publice
cum sunt apa, gazele, serviciile publice - TV, scoli pentru pregatirea cadrelor la
nivel national, sistemul de sanatate publica, sistemul de cercetari teoretice si apliAŽ
cative de interes general s.a.. Bunurile si serviciile publice sunt produse, de reguAŽ
la, in unitati proprietate publica. Exista unele bunuri si servicii publice care se
produc in unitati prite. in acest caz, statul foloseste diferite sisteme contracAŽ
tuale, inclusiv sistemul subventiilor pentru acoperirea tuturor costurilor.
d. Informatiile si tranzactiile. Sistemul relatiilor de piata nu poate asiAŽ
gura un sistem de informatie si de tranzactie eficient si cat mai complex penAŽ
tru a mijloci schimburile de bunuri si servicii. Multe schimburi, desi necesare,
nu au loc, tocmai din cauza lipsei de informatii si a costurilor ridicate de tranzactie. Interventia puterii publice reprezinta o posibilitate de a solutiona asemenea probleme prin contributia sa la organizarea si subventionarea unor retele de institutii si unitati specializate, cum sunt burse de marfuri si de lori, agentii de informatii, expozitii, reglementarea reclamelor comerciale. De asemenea, interventia publica vizeaza reducerea costurilor de tranzactie prin reglementarea si garantarea respectarii contractelor, prin sprijinul acorAŽdat somerilor pentru reconversia profesionala si gasirea locurilor de munca s.a. Toate aceste interventii au efecte economice si sociale nete pozitive.
e. Redistribuirea veniturilor. Datorita diferentelor foarte mari intre
oameni in ceeea ce priveste averea mostenita si/sau acumulata, precum si
datorita hazardului si a diferentelor de pregatire profesionala si de insusiri
personale ale oamenilor, se creaza discrepante foarte mari in ce priveste
marimea veniturilor. Relatiile de piata favorizeaza adancirea acestor diferente:
unii se imbogatesc fara efort iar altii saracesc, se ruineaza, adancind astfel ineAŽ
chitatea sociala. Puterea publica isi propune sa atenueze inechitatile prin apliAŽ
carea unor politici de redistribuire a veniturilor folosind sisteme de taxe si imAŽ
pozite progresive pe venit, precum si prin aplicarea unor politici de subventii,
reduceri de taxe, acordari de burse, aplicarea unor masuri de asistenta si secuAŽ
ritate sociala, prin acordari de pensii si ajutoare banesti sau/si in natura.
f. Dezechilibrele macroeconomice. Economiile de piata, in mod perioAŽ
dic, sunt supuse unor seisme de proportii mai mari sau mai mici datorita acuAŽ
mularii treptate a unor dezechilibre si tensiuni in cadrul sistemului economic,
manifestate prin subutilizarea fortei de munca si a capitalului, inflatie, penuAŽ
rie de resurse, dezechilibrul balantei de plati, stagnarea economica. Deci, este
vorba de recesiuni economice cu caracter periodic ca efecte globale ale imperAŽ
fectiunii mecanismelor de piata, ale neajunsurilor structurii sistemelor de
piata. Tratarea curati prin redarea capacitatii acestor sisteme de autoreAŽ
glare nu se mai poate face apeland la instrumente partiale (la nivel microecoAŽ
nomic) ci la instrumente si tehnici de ansamblu (la nivel macroeconomic). De
cele mai multe ori, neajunsurile pietei rezida in defectiuni pe linie de comuAŽ
nicare dintre diferiti agenti economici ce opereaza pe piata sau dintre diferite
timente ale vietii economice. Lipsa de comunicare la nivel micro se
transforma in dezechilibre dintre nevoi si resurse disponibile ce se cumuleaza
la nivel macroeconomic, exprimate in dezechilibre agregate macroeconomice
(exemple de dezechilibre rezultate din lipsa de comunicare: economii ex ante
si investitii, cerere efecti si oferta etc). inlaturarea neajunsurilor se realiAŽ
zeaza prin adoptarea unei polici macroeconomice, and ca obiectiv pe termen
scurt silizarea sau restaurarea echilibrului dintre cerere si oferta agregate,
utilizand in acest scop ca instrumente de politici monetare si fiscale: schimAŽ
barea volumului cheltuielilor publice, modificarea ratei dobanzilor, ajustarea
taxelor si tarifelor si a ratelor de schimb, reglarea dinamicii salariilor.
Aceasta politica axata pe asa-numita economie nominala isi poate atinAŽge scopul si pe termen mediu si lung numai daca fi insotita de actiuni guvernamentale de coordonare a deciziilor economice pe ul economiei reale, prin crearea conditiilor necesare de demarare si de sustinere a cresterii economice prin politici investitionale si de ajustari structurale in cadrul economiei sectoriale1.
Toate acestea sunt doar cate exemple de situatii in care statul intervine si trebuie sa intervina pentru a compensa beneficiile economice si sociale care ar fi pierdute din cauza neajunsurilor mecansimelor de piata. Deci, statul, prin interventiile sale, trebuie sa recupereze pierderile pe care le-ar provoca societatii functionarea defectuoasa a pietei. Sunt actiuni reparatorii pe care trebuie sa le faca in scopul contracararii unor pierderi. Statul realizeaza acest obiectiv in masura in care el reuseste sa dinamizeze agentii economici in ridicarea beneficiilor si sa-i sprijine in realizarea acestor obiective. Numai in aceasta masura, prin interventiile sale, el isi pastreaza natura producti. Orice incercare a statului de a se substitui agentilor economici, diminuandu-le aria de alegere si responsabilitatea de decizie face ca el (statul) sa-si piarda natura producti.
Statul negociator
Acest tip de stat este adect mai cu seama doctrinelor socialiste democraAŽte - inclusiv social-democrate - care au ca scopuri politice fundamentale reaAŽlizarea justitiei si a pacii sociale in cadrul sistemului capitalist. Pentru aceste doctrine, masurile intreprinse pentru remedierea efectelor defavorabile geneAŽrate de relatiile de piata, desi sunt necesare, devin insa insuficiente in perAŽspecti necesitatii realizarii scopurilor politice mentionate. De aceea, preAŽluand principalele obiective economice neoliberale descrise mai sus, doctriAŽnele socialiste democrate pun un anumit accent pe dezvoltarea sectorului puAŽblic in vederea sporirii productiei si distributiei bunurilor supuse controlului de catre stat, precum si sporirea volumului redistribuirii veniturilor si dezvolAŽtarea retelelor de institutii pentru protectia sociala.
La toate acestea se adauga un complex nou de masuri si de institutii statale, pentru solutionarea preventi, pe calea negocierii, a conflictelor dintre gruAŽpurile de producatori majori - munca si capital (grupuri de interes si organizatii prite). Tocmai acest nou complex de masuri si institutii - numit adeseori neocorporatism - da statului functia noua de intermediere sau negociere.
In conditiile pluralismului politic - propriu liberalismului -, conflictele dinAŽtre producatorii majori (munca si capital) se rezol prin negocieri sau alte cai de catre insasi partile interesate, fara participarea statului ori cu particiAŽparea mai redusa a acestuia. in conditiile neocorporatismului - propriu sociaAŽlismului democrat, - statul isi asuma rolul important in solutionarea conflicAŽtelor dintre parti fara insa a incerca sa generalizeze sau sa monopolizeze asemenea demersuri. Gradul de participare a statului la solutionarea conflicAŽtelor este in functie de intensitatea acestei necesitati. in aceasta privinta Coleman aduce urmatoarea precizare: cu cat mai intens este conflictul dintre grupurile de producatori majori si cu cat mai important pentru economie este sectorul unde are loc conflictul, cu atat mai putin tolerant fi statul pentru o solutie pluralista liberala si cu atat mai dornic si mai hotarat fi el pentru o solutie corporatista (adica pentru participare la solutionare)1.
In analiza participarii statului la solutionarea conflictelor prin negocieri se au in vedere: nivelul la care se realizeaza - central, ramura si local (centraAŽlizat si descentralizat); tipul organizatiilor in conflict - intre sindicate si paAŽtronat, intre unitati economice si diferite organizatii si asociatii sociale, proAŽfesionale si culturale; problemele aflate in conflict - salarizare, conditii de munca, conditii de viata s.a.
In relatiile cu grupurile de interes semnificative si organizate (sindicate, patronate), si cu alte organizatii, statul se afla in situatii diferite si anume:
- ca parte interesata in participarea la negocieri;
- ca parte neutra care participa in calitate de arbitru sau de moderator in procesele de negocieri;
- ca parte care incearca sa atraga grupurile de interes si organizatiile
prite in realizarea unor prioritati politice guvernamentale.
Ceea ce apare astazi tot mai clar in relatiile statului cu grupurile de inteAŽres si alte organizatii prite este faptul ca nu mai poate fi vorba de limitari ale actiunilor statului sau tentative de izolare a sa in numele unor principii liberale dogmatice, ci este vorba de abilitatea acestuia de a realiza o multituAŽdine de relatii; statul trebuie sa fie privit, in toate cele trei ipostaze mentioAŽnate mai sus, in legaturile sale cu organizatiile economice si cu grupurile de interes organizate (sindicate, patronate, reprezentantii consumatorilor, ai managerilor, ai pensionarilor, ai proprietarilor de imobile si ai chiriasilor, ai agricultorilor s.a.)2. Politica economica urmata de stat prin aceste legaturi are in vedere, in final, extinderea suportului sau acceptului acestor grupuri de interes fata de actiunile pe care el (statul) le intreprinde sau ar trebui sa le intreprinda pentru a realiza anumite obiective pe termen lung care, insa, pe de o parte, cer costuri (eforturi) suplimentare pe termen scurt pe seama unor grupuri de interes, iar pe de alta parte, asigura antaje suplimentare fie altor grupuri de interes, fie societatii in ansamblu.
Relatiile statului cu organizatiile economice si cu grupurile de interes pot fi analizate sub doua aspecte. Primul se refera la mecanismul politic al grupurilor de interes. Grup



urile semnificative, organizate pot incuraja sau

pot frana si chiar bloca incercarile de a coordona actiunile de apropiere ori de aderare la prioritatile guvernamentale: 1. pe calea exercitarii unor presiuni deschise; 2. pe calea exercitarii unor influente date de pozitia pe care o au de-cidentii in economie, de tipul managerilor, oamenilor de afaceri, proprietaAŽrilor sau patronilor (chiar fara ca acestia sa fie constituiti in organizatii care sa-i reprezinte1).
Al doilea aspect se refera la concertarea grupurilor de interes penAŽtru a le inscrie pe linia prioritatilor guvernamentale. Aceasta inseamAŽna ca grupurile de interes (sindicatele) sa accepte sacrificii pe termen scurt si locale, in schimbul unor antaje amanate (pe termen lung) si la nivel natioAŽnal (de exemplu, sindicatele, in baza rezultatelor negocierii cu guvernul la nivel macroeconomic, sa cheme la moderatie sindicatele locale in revendiAŽcarile efectuate la nivel microeconomic, moderatie ce are ca scop reducerea inflatiei prin inghetarea salariilor si cresterea investitiilor, iar, prin aceasta, reducerea somajului). Cu cat grupurile de interes reusesc sa concerteze (coorAŽdoneze) revendicarile lor sectoriale in acord cu prioritatile guvernamentale, cu atat nivelul de concertare este mai inalt.
Din analiza succinta a celor doua aspecte privind relatiile statului cu orgaAŽnizatiile economice si grupurile de interes rezulta ca aceste relatii sunt riaAŽbile in timp si spatiu in functie de sistemul institutional economic si politic, de caracterul mecanismelor politice ale grupurilor care actioneaza cu o forta mai mare sau mai mica, precum si de gradul de concertare a acestora. Dintr-o combinatie a mecanismelor politice cu concertarea grupurilor reiese ca exista mai multe tipuri de modele care descriu legaturile dintre stat si grupurile de interes. Daca mecanismul politic al grupurilor de interes este inalt, deci, daca aceste grupuri sunt puternice din punct de vedere politic, iar nivelul de concertare este, de asemenea, ridicat se realizeaza cu o mare frecventa si intensitate negocieri intre grupurile de interes inalt concertate si stat, ceea ce ne determina sa afirmam ca, in acest caz, avem de-a face cu un model de economie negociata, cunoscut si sub numele de model neocorporatist de tip scandinav2.

In cazul in care se realizeaza o combinatie intre un mecanism politic inalt al grupurilor de interes si o concertare (coordonare) cu un grad redus, apare un tip de model cu trasaturi clasice, bazat pe oportunitati multiple ale grupuAŽrilor de interes puse pe un fond cuncurential. Este un model pluralist de tip englezesc si american unde grupurile de interes sunt divizate, iar coeziunea lor scazuta, ceea ce nu permite realizarea unor relatii cu statul, bazate pe negocieri. Relatiile au un caracter puternic concurential de piata.In concluzie, dezvoltarea sectorului public, precum si cresterea rolului staAŽtului in politica de redistribuire a veniturilor si in cea de concertare a negoAŽcierilor dintre grupurile de interes au contribuit la extinderea unui st sisAŽtem institutional coordonator la nivel central si local care dezvolta relatiile birocratice, adeseori pernicioase, si impiedica manifestarea liberei initiative a agentilor economici si dezvoltarea pe baze competitionale a economiei.
Statul birocratic
Acest arhetip de stat apare in conditiile aplicarii doctrinei socialiste marAŽxiste care, preocupata in mod unilateral de justitia sociala si de egalitate, pleAŽdeaza pentru sporirea la maxim a interventiei statului in economie, pentru generalizarea proprietatii de stat asupra mijloacelor de productie prin desAŽfiintarea celei prite, pentru organizarea conducerii economiei dupa principiui piramidal si, in fine, pentru introducerea ificarii directi in ecoAŽnomia nationala. Aplicata in mai multe tari, aceasta doctrina a reusit ca in numele justitiei sociale - libertate, egalitate, fraternitate, - ca si al altor scoAŽpuri politice, sa aseze intregul sistem institutional, intregul mecanism econoAŽmic, precum si sistemul comportamental al personalului pe un mod de orgaAŽnizare si de functionare bazat pe principii administrative birocratice.
Termenul de birocratism poate avea o conotatie stiintifica si una peioraAŽti. Noi o vom folosi pe cea stiintifica - aceea sub aspectul sistemului de organizare, de functionare si de comportament specific piramidal1.
Sistemul birocratic, ca forma de organizare institutionala piramidala si de comportament al personalului si al agentilor economici, este prezent si in societatile dominate de alte doctrine decat cea marxista. Acest lucru rezulta din faptul ca amplificarea fenomenului birocratic se realizeaza pe urmatoaAŽrele cai principale:
1. Expansiunea sectorului public in domeniul productiei de bunuri si servicii;
2. Implicarea directa a statului in procesele economico-sociale;
3. Coordonarea centralizata si gestionarea de catre administratia de stat a economiei.
Fiecare din cele trei cai fac ca fenomenul birocratic sa imbrace aspecte si forme de manifestare specifice si sa-si sporeasca proportiile. Scara de cuprinAŽdere si gradul de intensitate a fenomenului birocratic devin tot mai mari, mai importante pe masura ce se face trecerea de la o cale la alta. Dintre cele menAŽtionate, ultima ofera explicatia apogeului dezvoltarii birocratiei. Aceleasi cai ofera explicatii si in legatura cu evolutia incarcaturii birocratice pe care o capata insusi statul prin trecerea de la neoliberalism la economia negociata si mai cu seama la economia de comanda centralizata. Statul socialist marxist este chintesenta statului birocratic.
Pentru a putea raspunde la intrebarea de ce statul capata incarcatura birocratica maxima in conditiile socialismuui marxist este necesar sa pornim cu analiza de la insasi definitia continutului notiunii de birocratie si a evoluAŽtiei cailor de amplificare a acesteia.
Birocratia reprezinta un mod de organizare ierarhizata si un mecanism de functionare a unor organizatii cu sarcini complexe pe baza regulilor admiAŽnistrative folosind ca instrumente operationale: comenzi, dispozitii, instruc-

tiuni date de verigile superioare celor inferioare, acestea din urma fiind obliAŽgate sa le execute.
Opusul birocratiei il reprezinta mecanismul de piata care nu mai presupuAŽne organizarea ierarhica ci relatii libere contractuale orizontale silite pe baza de interes, folosind instrumente economice - profitul, preturile, dobanAŽda etc. Deci, birocratia reprezinta o alternati la mecanismul pietei. Aceasta alternati este determinata, pe de o parte, de specificul sectorului public si, pe de alta parte, de dorinta fortelor politice socialiste (in special cele marxisAŽte) de a controla mai amplu si de a gestiona economia pentru realizarea unor scopuri politice si obiective economice si sociale.
In cele ce urmeaza vom arata pe scurt caile si cauzele amplificarii alternaAŽtivei sistemului birocratic care schimba insasi natura statului: din producti si negociatoare in cea birocratica.
1. Expansiunea sectorului public productiv si cerintele coordonaAŽrii acestuia. Acest sector cuprinde intreprinderile de stat (cu capital de stat) care produc:
- bunuri publice care nu sunt destinate nzarii catre populatie. Din aceasta categorie de bunuri fac parte, de exemplu, apararea nationala, apararea proprietatii, administrarea aplicarii legilor si programelor publice;
- bunuri prite a caror productie fie are caracter de monopol natural, fie prezinta importanta politica sau strategica si care sunt cumparate de populatie: serviciile postale, telecomunicatiile, electricitatea, caile ferate, asigurarile, serviciile bancare si de credit, administrarea unor resurse naturale ale solului si subsolului.
In sectorul de stat mai sunt cuprinse si acele intreprinderi care procura bunuri pentru nevoile publice produse de sectorul prit - furnituri pentru armata, alimente pentru cantine si spitale etc.
In multe lucrari se afirma ca nu exista diferente noile intre intreprinAŽderile publice de stat si cele prite in ce priveste sistemele ierarhice de orgaAŽnizare si functionare in interiorul lor. Montias descrie modul de a lua decizii in organizatii, indiferent de sistemul de proprietate1. Rolul si structura oricaAŽrei organizatii sunt codificate in reguli scrise sau nescrise care stipuleaza diAŽferitele posturi si pozitii sau roluri privind: cine da ordine si cui se da ordine, cine ia decizii de infiintare, de modificare si de lichidare a organizatiei, cine decide platile, cine conduce organizatia s.a. Spre deosebire de asociatiile libere, unde nici un membru nu poate da ordine, in organizatiile care functioneaza dupa principiul ierarhic exista drept caracteristica esentiala autoritatea sau puterea pe care o detin unii membri, autoritate derita din dreptul de proAŽprietate (prita sau publica) de a lua decizii si de a da ordine si instructiuni verigilor subordonate.

Tocmai aceasta trasatura confera superioritate organizatiei ce functioneaAŽza pe baza principiului ierarhic1 (vertical) in raport cu trasaturile asociatiei ce functioneaza pe baza principiului orizontal. De aceea, forma organizatiei ierarhice a capatat o larga raspandire atat in economie, indiferent de sector (prit sau public), precum si in administratia de stat.
Ceea ce face sa se deosebeasca insa sectorul public de cel prit in ce priAŽveste extinderea sistemului birocratic se refera la ceea ce se intampla dincolo de intreprindere, in afara ei. in cazul intreprinderilor prite sistemul ierarAŽhic este limitat la nivelul unitatii, dincolo de aceasta, ea treacand la relatii libere contractuale cu alte unitati fara coordonare administrati.In cazul sectorului public insa forma ierarhica de organizare, de regula, nu se opreste la gardul intreprinderii. Relatiile ierarhice se extind pe verticala -la ramura si la economia nationala - extindere motita de necesitatea atingerii scopurilor politice doctrinare. Formele si necesitatea pe care le imbraca relatiile ierarhice sunt foarte diferite de la un sistem doctrinar la altul. De exemplu, in economiile socialiste cu comanda centralizata se creaza sisteme ierarhice de conducere administrati la nivelul ramurilor prin ministere, iar la nivelul macroeconomic prin comisie de ificare, minister de aprovizionare si desfacere s.a. in felul acesta se multiplica verigile de supraordonare in cadrul lantului ierarhic formal. Consecinta principala este mutarea deciziilor si functiilor de comanda de la periferie la nivelul superior al ierarhiei si, prin aceasta, centralizarea autoritatii administrative in cadrul sistemului economic de ansamblu.
O organizatie in care deciziile sunt centralizate necesita un flux informaAŽtional, de asemenea, centralizat, fapt ce contribuie la sporirea autoritatii cenAŽtrului dar si a costurilor informatiei, precum si a altor costuri de tranzactie, sporire provocata in special de cresterea rigiditatii sistemului caracterizata prin reactia cu mare intarziere si adeseori deformata a executiei fata de comanAŽda din cauza multitudinii verigilor intermediare, disparitia credibilitatii si iniAŽtiativei la verigile inferioare, sporirea volumului evidentei si a instructiunilor.
2. Implicarea directa a statului in procesele economico-sociale. in
statul socialist marxist intreaga viata economico-sociala poate fi reprezentata ca o enorma piramida sau ca o serie de piramide cu o culme comuna care le leaga2. Sistemul piramidal de organizare a economiei, utilizat in Romania pana in 1989, poate fi considerat ca fiind tipic marxismului fundamentalist cu implicarea directa a statului-partid in conducerea economiei. Prin generalizaAŽrea proprietatii socialiste (de stat si de grup), prin extinderea la limita a sisteAŽmului de ificare si a celui de raportare statistica, prin contopirea multor functii de conducere din aparatul administratiei de stat cu cele de partid, prin controlul exercitat de catre partidul unic al tuturor institutiilor si organizatiiAŽlor, practic, nici un segment al vietii sociale si economice nu a mai ramas in afara comenzii centrale. Nu numai armata, politia, sanatatea si asistenta sociala ci si justitia, intamantul, toate ramurile productiei materiale si serAŽviciilor, inventiile, cultura, artele, cultele, statistica, activitatea editoriala, presa chiar si fenomenele demografice, toate acestea erau ificate si controlate la nivel central.
Deciziile semnificative care priveau asemenea domenii erau luate la rf de catre seful statului prin emiterea de decrete si prin indicatii iar masurile de zi cu zi erau luate de catre guvern si de catre ministere si transmise unitatilor prin hotarari, dispozitii si instructiuni.
Schimburile dintre unitatile economice cu materii prime, energie, materiaAŽle, furnituri si utilaje nu se faceau direct ci erau dirijate de la nivel central prin sistemul balantelor si repartitiilor. Planificarea unui numar mare de indicatori economici de la nivel central, instructiunile si dispozitiile adminisAŽtrative, controlul financiar si bancar constituiau principalele instrumente cu care se asigura legatura dintre comanda la rf si executia la baza piramidei. In cadrul sistemului piramidal comunicarea se facea aproape in exclusivitate pe linie verticala si foarte rar pe cea orizontala, fapt ce crea mari dificultati desfasurarii unei vieti economice si sociale normale si provoca lipsa de cooperare intre unitatile economice la nivel local.
Intr-un sistem economic centralizat mesajele pe verticala sunt extrem de importante si contin un volum mare de informatii si foarte detaliate. Pe baza acestor informatii se formuleaza decirii si se raporteaza modul cum au fost realizate aceste decizii. De exemplu, mesajele venite de jos in sus pot contine starea economiei, executarea directivelor date in trecut (prin sau ad-hoc), cereri pentru permisiuni de a actiona intr-o anumita directie si a rezol o anumita problema ce prezinta urgenta. Mesajele venite de sus in jos, de asemenea, detaliate pot contine dispozitii sau directive specifice, instructiuni de a actiona intr-o anumita directie sau a rezol o anumita problema1.Intr-un sistem foarte complex si de mari dimensiuni, cum este cel econoAŽmic, liniile de comunicare sunt foarte largi, deciziile luate la distanta, inclusiv cele cuprinse in pot contine erori, iar conditiile economice, sociale si tehnologice reale pot suferi schimbari fata de cele reale prezute initial. inAŽcercarea de a extinde sistemul piramidal de conducere de la nivelul unei intreprinceri la cel al economiei nationale ca o alternati la sistemul concu-rential de piata prin implicarea totala a statului la conducerea sistemului economic s-a dovedit a fi un lucru prea temerar ce iese din logica realitatilor si este extrem de costisitor.
3. Coordonarea administrati a intregului proces economico-so-cial. Sporirea inteventiei statului in economie a provocat o crestere a graduAŽlui de birocratizare a statului - ca forma specifica de activitate a administratiei de stat. insa proportiile si intensitatile de birocratizare, in sensul de mai sus, sunt foarte diferite de la o tara la alta, ceea ce face ca cele mai nuAŽmeroase state sa ramana cu un accentuat caracter productiv, iar altele cu un predominant caracter negociator. intr-o serie de tari insa, unde este prezenta inca doctrina marxista, s-a impus statul birocratic tocmai datorita extinderii dincolo de limita rationala a activitatilor de coordonare si conducere a econoAŽmiei de catre administratia de stat.
Desi literatura stiintifica, de obicei, prezinta birocratia ca pe o forma de administratie publica dezirabila si necesara, atitudinea populara care reflecta experiente personale adesea este foarte critica la adresa metodelor si perforAŽmantelor birocratiei1. Literatura economica a inceput sa se ocupe destul de tarziu de sectorul administratiei de stat ca subiect de cercetare. Primul econoAŽmist care s-a aventurat in acest studiu, dupa expresia lui Niskanen2, a fost Ludwig von Mises care a elaborat prima lucrare pertinenta si patrunzatoare despre teoria birocratiei3. El subliniaza urmatoarele caracteristici ale actiAŽvitatii birourilor ofertante de servicii administrative4.
» Birourile se specializeaza in oferte de servicii care nu pot fi destinate schimbului loric;
» Birourile nu sunt unitati care sa aiba ca obiectiv profitul sau sa poata fi conduse pe baza de calcul economic;
» in absenta profitului, birourile sunt conduse prin reglementari si prin monitorizari atotcuprinzatoare ale activitatilor in subordine.
Von Mises afirma, de asemenea, ca metodele si performanta birourilor nu pot fi imbunatatite sau ate in mod semnificativ cu cele ale organizatiiAŽlor bazate pe profit. Totodata, el este de parere ca critica metodelor si perforAŽmantei birourilor este gresit directionata si ca singura cale de a reduce caracAŽteristicile indezirabile ale birocratiei este aceea de a reduce insasi sfera activiAŽtatilor guvernamentale5.

Din analizele efectuate asupra sectorului administratiei de stat din diverAŽse tari cu sisteme diferite de organizare a economiei reiese o stare generala de insatisfactie privind rezultatele obtinute de acest sector in raport cu cel proAŽductiv. Insatisfactiile sunt cu atat mai mari cu cat sectorul administratiei de stat este mai dezvoltat si mai implicat in conducerea economiei. Esecurile inregistrate nu se datoresc nici calitatii slabe sau incapacitatii personalului din administratie si nici relei intentii a acestuia, cum adeseori cauta sa exAŽplice criticile populare. Asa cum subliniaza literatura economica stiintifica privind birocratia, neajunsurile trebuie cautate in insasi particularitatile si limitele naturale ale sectorului administratiei de stat1. Printre asemenea particularitati si limite se pot mentiona, de exemplu, dificultatile insurmonAŽile de masurare a rezultatelor sau performantelor activitatii desfasurate, precum si multiplicitatea obiectivelor care nu dau posibilitatea de a ajunge la anumite compromisuri in ce priveste prioritatile acestor obiective. De asemeAŽnea, neexistand structuri stimulative prin care platile sa fie strans legate de performantele realizate, personalul administratiei de stat este preocupat de maximizarea marimii agentiilor sau timentelor lor, precum si de spoAŽrirea alocarii fondurilor bugetare intrucat, de regula, in functie de acestea, se asigura marimea salariilor si sporirea suplimentara a veniturilor si se castiga reputatia publica si puterea si protectia guvernamentala2.
And asigurata continuitatea activitatilor in domeniu si fiind inscrise in circuitul informational, birourile administratiei de stat detin monopolul informatiilor, ceea ce confera acestora putere de influentare a politicienilor, precum si putere de persuasiune in urmarirea si realizarea scopurilor mentionate.
Sistemul de organizare piramidal aplicat de administratia de stat in conAŽducerea economiei, da posibilitatea de a se generaliza asa-numitul comportaAŽment al personalului de la esaloanele inferioare si medii de a nu-si asuma risAŽcul. Acest fapt incurajeaza promorea deciziilor la esaioanele superioare si extinderea sistemului de a solicita aprobari pentru a intreprinde actiuni. La toate acestea se mai adauga si urmatorul fapt negativ. In cadrul sistemului privind relatiile dintre intreprinderile productive si administratia de stat coordonatoare are loc o diminuare la maxim a responsabilitatii intreprindeAŽrii pentru actiunile sale. in mod paradoxal insa partea de responsabilitate pe care o pierde agentul economic nu este preluata de stat sau de aparatul birocratic. Ea se pierde complet, fapt ce se reflecta in slabirea constranAŽgerilor bugetare ale agentilor economici si, prin aceasta, in tolerarea risipei transpusa in diminuarea dramatica a eficientei si in generalizarea penuriei de resurse.

Problematica interventiei statului in economie formeaza obiectul a numeAŽroase teorii economice si doctrine politice. Ele se intind pe o arie foarte larga: de la cele care resping sau minimizeaza rolul statului pana la cele care d implicarea totala a acestuia in conducerea economiei.
Timp indelungat tensiunile cu care s-au purtat discutiile pe acest taram, precum si concluziile trase au fost afectate in buna masura de ambiguitatile sau chiar de falsitatea unor argumente cu care sunt prezentate relatiile dinAŽtre elementul economic si cel politic cum sunt, de exemplu: tendinta de a politiza excesiv fenomenele vietii economice si, in locul unor analize obiective si oneste, mitizarea sectorului public si a statului potrivit careia acesta din urma ar constitui intruchiparea binelui si un aderat panaceu pentru orice suferinta a economiei. Tocmai aceasta a facut ca discutiile privind interventia statului in economie sa aiba adeseori un caracter steril, o incarcatura exageAŽrata, ori sa fie lipsita de argumente stiintifice si de realism.
Disjunctia scopurilor politice de metodele adoptate pentru atingerea lor a facut posibila o atenuare a neajunsurilor mentionate si efectuarea unei analize ative pe baze stiintifice a platformelor doctrinare ale liberalisAŽmului clasic, neoliberalismului, socialismului democrat si socialismului marxist, precum si a arhetipurilor de stat - protector, productiv, negociator si birocratic - pe care se sprijina doctrinele respective.
In acest context s-a constatat ca absenta actiunilor guvernamentale, desi asigura libertate individuala, provoaca insa anarhie si lasa sa se manfieste in mod liber nedreptatile si neajunsurile pietei. Deosebit de semnificativ devine insa faptul ca, odata cu parasirea liberalismului si neoliberalismului, are loc o alunecare spre largirea sectorului public si intarirea pozitiei administratiei de stat in conducerea economiei prin adoptarea unor institutii si forme de orgaAŽnizare cu un ansat continut colectivist si acaparatoare de putere in detriAŽmentul libertatii de optiune a invidului si a agentilor economici. Economia si societatea devin astfel tot mai dominate de monstrul lui Hobbes ce paraliAŽzeaza initiativele individuale in numele egalitatii si a promisiunilor, adeseori utopice, privind prosperitatea generala viitoare1 .
Fata de aceasta situatie, problema aderata si serioasa catre care trebuie sa ne concentram atentia - subliniaza Buchanan, impartasind vederile lui Hobbes - este aceea de a gasi acel spatiu unde sa trasam linia dintre prea mult guvern si prea multe legi si prea putin guvern si prea putine legi2. insa atata timp cat vom pastra vechea maniera de a vedea lucrurile, pe de o parte, numai neajunsuri in domeniul relatiilor de piata, iar pe de alta parte, numai intruchiparea binelui in domeniul relatiilor guvernamentale, nu vom putea gasi acea linie de care amintea Buchanan. Trebuie, deci, sa se porneasca de la premisa ca nu numai piata este imperfecta si are neajunsurile sale. Aceeasi speta de oameni- nici mai buni si nici mai rai - activeaza si pe piata si in organismele guvernamentale si in administratia de rtat. Daca eroarea repreAŽzentantilor liberalismului clasic (Nozick, Hayek, Friedman) era aceea ca ei vedeau piata perfecta iar politica guvernamentala imperfecta, eroarea repreAŽzentantilor socialisti (Lange, Lerner, Sweezy, Galbraith s.a.) era aceea ca ei vedeau lucrurile tocmai invers - politica guvernamentala perfecta si piata imperfecta. In realitate, a gasi acea linie nu inseamna a face alegerea dintre piata imperfecta si politica guvernamentala perfecta ori dintre politica guverAŽnamentala imperfecta si piata perfecta ci de a face combinatia pertinenta intre relatiile de piata si politica guvernamentala, stiind ca fiecare are anAŽtaje, limite si dezantaje sau laturi pozitive si negative. Alegerea cardinala dintre piata si interventia statului - subliniaza Wolf - priveste gradul in care pietele si politicile guvernamentale - fiecare cu defectele lor - vor determina alocarea, folosirea si distribuirea resurselor in economie1. Ceea ce trebuie reAŽtinut insa este faptul ca asemenea alegere nu este numai o problema logica sau numai una ideologica. A trasa frontiere dintre piata si nonpiata - subliAŽniaza Miller si Estrin - este o chestiune de investigatie empirica si frontierele insasi pot fi schimbate pe parcurs2, iar cateodata - subliniaza Winter - piata functiona bine sub anumite circumstante iar altadata, intr-un set diferit de imprejurari, ea nu lucra bine"3. Alegerea cardinala nu se poate face prin improvizatii sau sub impulsul unor ideologii sau al unor modele teoretice simAŽplificatoare confectionate ad-hoc. Alegerea trebuie sa se bazeze pe o analiza atenta, pe de o parte, a neajunsurilor mecanismului de functionare a pietei subliniate de teoriile prointerventioniste (reprezentate de keynesism, de teoAŽria economica a bunastarii si de teoria economiei publice), iar, pe de alta parte, a deficientelor sectorului public si a deciziei politice revelate de teoria alegerii publice. Studiind contributiile teoretice ale economistilor care analiAŽzeaza, de pe pozitii stiintifice (obiective), atat insuficientele pietei cat si insuAŽficientele mecanismelor sectorului public ne putem face o imagine concreta asupra antajelor si limitelor celor doua optiuni cardinale si pot fi gasite combinatiile optime dincolo de lul ignorantei si de lul ideologiilor.






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre relatia reciproca dintre politica si economie

Relatia reciproca dintre politica si economie
Sectorul public in raport cu cel privat
Politici economice aplicate in tarile aflate in tranzitie
Sistemele de nevoi si activitatea economica
Necesitatea si continutul tranzitiei postsocialiste
Proprietatea, munca si repartitia - elementele de baza in economia romaneasca
Sistemul resurselor economice
Economia de piata si legitatile ei
Piata produselor. sistemul de preturi
Piata serviciilor. sistem de tarife
Piata informatiilor. protectia proprietatii intelectuale
Piata capitalului si dobanda. bancile si bursele de valori
Piata fortei de munca si somajul. sistemul de salarizare
Piata monetar-valutara si inflatia
Consumul. structura si legile sale economice
Oferta de marfuri in economie
Economia si politica








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics