StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Arta de a lua DECIZIA CORECTA
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » economie politica » Sectorul public in raport cu cel privat
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Moduri de abordare si de interpretare a marimii si sferei de cuprindere a sectorului public



Sectorul public, in raport cu cel prit, s-a extins in toate economiile natioAŽnale. Pentru definirea acestuia si pentru caracterizarea gradului sau de extinAŽdere nu se foloseste un limbaj standardizat nici in ce priveste componenta sau sfera de cuprindere si nici in ce priveste dimensionarea sa statistica (numerica). De exemplu, cand se incearca dimensionarea numerica a acestuia in diferite tari, unii autori folosesc ca indicator ponderea cheltuielilor publice (bugetare) in produsul intern brut (PIB), iar alti autori, mai ales cei din tarile ex-socialiste folosesc ca indicator reprezentativ ponderea productiei sectorului proprietatii publice in PIB.
Evident, nici unul dintre cei doi indicatori folositi in mod sep


arat nu este suficient de expresiv si de cuprinzator pentru caracterizarea situatiei de fapt.
Folosind primul indicator - ponderea cheltuileilor publice in PIB - in compaAŽrarea diferitelor tari in ce priveste marimea sectorului public se ajunge la urAŽmatoarea situatie paradoxala: tarile care dispun de un sistem al proprietatii publice foarte restrans insa de un buget mare arata ca au un sector public foarte dezvoltat iar tarile care, in realitate, dispun de un sistem al proprietatii publice foarte dezvoltat sau extins insa de un buget relativ mic arata ca au un sector public mai putin dezvoltat. Numai acest indicator nu este suficient de relent pentru a caracteriza gradul de extindere a sectorului public si iata de ce: in timp ce la unitatile publice bugetare in indicator se cuprinde volumul total al cheltuielilor efectuate de catre acestea in decursul unui an, la unitatile economice cu capital de stat (societati comerciale si regii autonome) in indicator se cuprind doar anumite alocatii sub forma de subventii.
In literatura economica adeseori se afirma ca firmele cu capital de stat ar avea in cadrul relatiilor de piata un comportament asemanator cu cel al corpoAŽratiilor prite mari si de aceea nu ar mai fi justificata evidentierea cuprinderii lor in sectorul public. Asemenea omisiuni si asertiuni isi au geneza nu atat in necunoastere cat mai ales in modurile diferite de abordare a studiilor, in rietatea conotatiilor date notiunii de sector public si in ambiguitatea criteriiAŽlor de delimitare a sectorului public si a structurii acestuia.
a) Cu privire la modurile de abordare
In majoritatea studiilor referitoare la sectorul public predomina abordarea laturii finantelor publice care analizeaza problemele privind fiscalitatea - chelAŽtuielile bugetare si rezultatele obtinute de sectorul public. in aceste studii ecoAŽnomia reala este omisa. Ele (studiile) se rezuma doar la relatiile pe care firmele le au cu bugetul sub aspectul cheltuielilor si veniturilor bugetare si al eficientei (cost-beneficiu). Abordari sunt si sub aspectul aranjamentelor institutionale si al mecanismelor de functionare (drept de proprietate, relatii contractuale, stiAŽmulente, comportament economic etc), precum si sub latura rezultatelor obtinute in sectorul public conform ipotezelor sau asteptarilor.1
O tendinta relativ recenta in literatura - subliniaza Brown si Jackson - este aceea de a privi mai strans la relatia dintre sectorul public si institutiile politice. in loc de a examina dimensiunile normative ale optiunilor publice, este facuta tot mai insistent incercarea de a intelege regulile reale de alocare si conAŽventiile care sunt folosite in sistemele bugetare ale sectorului public de a aloca si distribui resursele. Aceasta literatura studiaza mai degraba felul cum sunt luate deciziile in mod real si nu judeca daca rezultatele sunt sau nu dezirabile.1In prezent, o parte crescanda a literaturii este orientata spre studiul probleAŽmei rezultatelor sau consecinta expansiunii guvernamentale si marimii bugeAŽtelor, precum si spre analiza neajunsurilor sau esecurilor atat ale extinderii secAŽtorului public si ale politicii guvernamentale, cat si ale cauzelor care conduc la aceste esecuri.2
b) Cu privire la rietatea conotatiilor pe care le ia conceptul de sector public si la criteriile folosite pentru a face distinctie intre sectoAŽrul public si cel prit.
Primul si cel mai raspandit inteles este cel traditional - de administratie publica - circumscris ariei de activitate guvernamentale prin care se realizeaza alocatia fondurilor bugetare prin actiunile autoritatii publice de mobilizare si de repartizare administrati a acestor fonduri la diferite niveluri guvernamentale -central si local. Modurile de alocare a fondurilor bugetare definesc urmatoarele functii economice ale sectorului public: consum, investitii si transferuri sau re-distributie a veniturilor. De aici se intelege ca sectorul public nu are un caracter amorf. Fiecare functie are roluri si dinamici diferite. De exemplu, investitiile publice asigura cresterea ofertei viitoare de bunuri si servicii, iar prezenta funcAŽtiei transferurilor are la baza, de regula, considerente de justitie sociala. ConsuAŽmul public si investitiile publice, luate impreuna, definesc in principiu functia de alocare a resurselor publice. Adaugarea cheltuielilor de transfer inseamna in fapt largirea sferei de cuprindere a sectorului public si, in mod implicit, a functiei de alocare.
Al doilea inteles este cel legat de interpretarea sectorului public ca autoritate, accentul cazand pe legislatie si pe puterea guvernamentala (latura puniti si stimulati) mai mult decat pe buget si pe alocarea resurselor.

Sectorul public este diferit, in acest caz, pe de o parte, prin sistemul de decizii luate de stat si, pe de alta parte, prin rezultatele obtinute ca urmare a acestor decizii. Aici sectorul public are o conotatie mai larga: conceptul cuprinde nu numai administratia publica si problemele de alocare a fondurilor bugetare, ci si reglementarile legislative, inclusiv cele referitoare la reglementarea sectoruAŽlui prit si a functionarii relatiilor de piata.
Cea de-a treia conotatie este legata de criteriul deciziei publice, numit politici publice. in acest caz, in sfera sectorului public sunt cuprinse outputurile guvernamentale formate din bunurile publice si non-prite1 zute intr-o conceptie larga adica in relatie cu politicile publice si nu zute pur si simplu doar ca obiecte materiale reprezentand nave de razboi, faruri maritime, parcuri s.a. Breton afirma ca aderatele outputuri guvernamentale sunt politicile, si acestea sunt obiectele relente asupra carora se concentreaza atentia in forAŽmularea unei teorii a sectorului public. Politicile insa se intind pe o arie intinsa: de la folosirea deplina a fortei de munca la controlul pietei, de la exploatarea spatiului cosmic la protectia tarifara, de la apararea nationala la transportul public si de la programele de locuinte la antisemitism.2 Breton atrage atentia ca trebuie facute precizari asupra a doua puncte procedurale: primul priveste distinctia ce trebuie facuta dintre obiectivele politice si instrumentele politice, iar al doilea se refera la definirea instrumentelor politice.
Cea de-a patra conotatie a sectorului public este legata de criteriul proAŽprietatii de stat asupra avutiei (assets). Potrivit acestui criteriu sectorul public cuprinde toate organizatiile bugetare ale administratiei de stat. InterpreAŽtarea sectorului public dupa acest criteriu este importanta intrucat se ofera posibilitatea caracterizarii unuia dintre elementele esentiale ale mecanismului de functionare a sistemului economico-social, si anume, acela al drepturilor pe care le are statul in calitatea sa de proprietar de a controla activitatea organiAŽzatiilor si de a dispune de rezultatele obtinute de acestea, inclusiv de a le tranAŽsfera, prin nzare, sectorului prit.

Al cincilea inteles ce se da sectorului public este cel analog sistemelor de productie. Aici este vorba de doua categorii de probleme fundamentale : pe de o parte, de dimensiunea cererii si ofertei de bunuri si servicii publice siAŽlita dupa criterii si mecanisme specifice sectorului bugetar; pe de alta
parte, de mecanismele de functionare a sectorului public productiv deterAŽminate de un sistem institutional specific - proprietatea publica asupra mijloacelor de productie, sistemul de responsabilitate, modul de infaptuire a interesului individual si public. In general, exista o tendinta subiecti de supradimensionare a sectorului public izvorata in special din anumite interese interne ale administratiei (birocratiei) de a cuprinde in cadrul acesteia chiar si activitati care ar fi mai proprii sistemului concurential de piata. Interferenta sectorului public dupa criteriile sistemelor de productie permite analistului o eluare critica a acestei supradimensionari, precum si a limitelor si neajunsuAŽrilor mecanismelor de functionare a sectorului public in raport cu cel prit. in acest fel se poate face o paralela intre neajunsurile pietei si neajunsurile ofertei guvernamentale de bunuri si servicii. De asemenea se pot explica si intelege mai bine antajele si dezantajele contributiilor ofertei guvernamentale la dezvoltarea unei teorii a esecurilor guvernamentale ca un complement la teoria esecurilor pietei.1
Analistul economist si politologul sunt pusi in situatia de a-si exprima preferinta sau



de a alege una dintre cele cinci conotatii. Evident alegerea are in vedere realizarea scopurilor in conditii optime. Comparand cele cinci interAŽpretari ale sectorului public rezulta, cu suficienta claritate, superioritatea si antajele aceleia din urma intrucat: are un inteles mai larg, ofera un cadru analitic apropiat de procesele reale si face posibila formularea unor concluzii utile pentru politica economica.
c) Sectorul bunurilor si serviciilor publice si structura acestuia
Luata intr-un sens foarte larg, notiunea de bunuri si servicii cuprinde: de la serviciile oferite de administratia de stat cum sunt protectia indivizilor, elaboAŽrarea si aplicarea legilor, apararea nationala etc, pana la producerea unor buAŽnuri fizice cum sunt bani, minereuri, energie, alimente, imbracaminte, bunuri casnice s. a. Bunurile si serviciile sunt produse in cadrul diferitelor organizatii administrative, comerciale etc. Ce criterii stau la baza apartenentei organizaAŽtiilor respective la sectorul public sau la cel prit ? Vining si Weimer ne propun sa judecam apartenenta unei organizatii la cea publica sau la cea prita in functie de dreptul pe care il confera proprietatea de a insusi si dispune asupra rezultatelor financiare (diferenta dintre venituri si costuri). De exemplu, o orgaAŽnizatie se considera publica atunci cand, in numele politicii, un anumit corp politic de supraveghere are dreptul de a dispune sau are responAŽsabilitatea asupra rezultatelor financiare obtinute. Prin contrast, o orgaAŽnizatie se considera prita atunci cand fie indivizii, cum sunt proprieAŽtarii sau actionarii (in cazul firmelor), fie organizatiile insasi (in cazul organizatiilor nonprofit) dispun de rezultatele financiare obtinute in virtutea drepturilor lor de proprietate.1
Guvernul are un rol activ in deciziile privitoare nu numai la sectorul public ci si la cel prit prin faptul ca, pe de o parte, dispune de mijloacele materiale si financiare necesare, iar pe de alta parte, de suficienta autoritate pentru a radia efectele scontate prin folosirea unor instrumente politice cum sunt: reglemenAŽtari, taxe, subventii, controlul preturilor etc. Acestea au menirea de a schimba actiunile sau comportamentul firmelor prite, stimuland ori inhiband activiAŽtatea lor de productie, conform obiectivelor silite.
La randul sau, sectorul public se compune din doua categorii mari de organiAŽzatii de stat - institutii si intreprinderi -, fiecare, cu surse specifice de venituri.2
A. Institutii de stat, reprezentand ministere, agentii, birouri, organizatii etc. care isi dobandesc veniturile de la bugetul de stat sau de la bugetele locale. Acestea cuprind:
1. Institutiile de stat in sens restrans - administratia, sistemul judiciar, eduAŽcatia, apararea etc;
2. Fondurile guvernamentale; unele dintre acestea au un statut legal indeAŽpendent si sunt tinute separat de trezorerie;


3. Asigurari sociale.
B) intreprinderi care formeaza asa-numitul sector public productiv.
Ele cuprind intreprinderile proprietate de stat care isi dobandesc veniturile din nzarea pe piata a productiei proprii si din subventiile de la bugetul de stat atunci cand ele nu-si pot procura veniturile necesare pentru a face fata volumului necesar de cheltuieli. Acestea cuprind:
1. intreprinderile de stat aflate in mod direct sub autoritatea guvernaAŽmentala. Din aceasta categorie fac parte asa-numitele regii autonome - caile ferate, reteaua de distributie a energiei s.a. Ele sunt persoane juridice si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara. Toate cheltuielile se acopera din venituri proprii. Cand costurile depasesc veniturile, regiile autonome sunt subventionate, de la bugetul de stat sau de la cel local, pentru a-si redresa activitatea. in functionarea acestor intreprinderi sunt impliAŽcate, de obicei, interese sociale deosebite. Fiind monopoluri naturale, de regula, ele nu sunt concurate de firme prite.
2. Societati comerciale mixte cu capital de stat. Acestea reprezinta societati cu personalitate juridica separate de cele precedente. Adeseori ele se afla in concurenta cu firmele prite si, ca atare, sistemul lor de organizare necesita o independenta mai mare si libertate in management, iar actiunile pot fi cotate la bursa.
2. Bancile de stat si societatile de asigurare de stat.
Adeseori se recunoaste ca distinctia nominala dintre outputul public si outputul prit ofera o baza inadecta pentru a a eficienta acestora si pentru a le agrega in indicatori comuni sau politici unici. De exemplu, socieAŽtatile comerciale mixte cu capital de stat care nd produsele pe pietele comAŽpetitive desi fac parte din sectorul public sunt mult mai apropiate de firmele prite decat de birourile administratiei de stat, in timp ce monopolurile strict reglementate, desi fac parte din sectorul prit, sunt totusi mai apropiate de birouri decat de firmele prite fara o stricta reglementare.1 Cu toate acestea, nu ar fi corect indemnul de a exclude evidentierea separata, in analizele stiintifice ale sectorului public, a ponderii pe care o reprezinta intreprinderile de stat in diferiti indicatori ai sectorului public.
O chestiune importanta ce cade in preocuparile guvernului este aceea de a asigura sau procura bunurile si serviciile necesare pentru folosire si distriAŽbutie publica. Bunurile si serviciile publice pot fi asigurate de catre guvern pe doua cai:


- din productia propriilor organizatii;
- din contracte incheiate cu firmele prite care produc, de asemenea, bunuri si servicii, deci, prin cumpararea acestora de catre guvern.
Aceste doua cai sunt concurente. De aceea guvernul este pus in situatia de a face alegerea acestora pe baza unui sistem de criterii dintre care nu pot lipsi cele privind caracteristicile tehnice ale bunurilor si serviciilor, eficienta, siguAŽranta procurarii s.a.
In concluzie, economia publica poate fi zuta si analizata sub urmatoarele riante:
- ca sector administrativ birocratic legat de cheltuielile bugetare;
- ca sector legat de autoritatea statala exprimata prin functiile pe care le poate indeplini statul intr-o economie;
- ca sector legat de proprietatea publica asupra avutiei (assets) si de sistemul institutional aferent;
- ca sector similar sistemului de productie cu cerere si oferta de bunuri si servicii publice, sistem ce functioneaza prin organizatii publice proprii si cu un sistem institutional adect.
In abordarea de fata se adopta ultima rianta care ofera un cadru mai larg de judecata si de analiza si mult mai apropiat de desfasurarea proceselor reale, fara a exclude insa anumite explicatii sau elemente de la celelalte riante ori de cate ori este nevoie de a lamuri unele probleme .
O abordare a sectorului public, ca un sistem de producere a bunurilor si serviciilor publice, implica clarificarea urmatoarelor elemente importante:
- trasarea zonelor de separare a sectorului public si mixt de cel prit si a meAŽcanismului de formulare a cererii pentru bunurile si serviciilor publice si mixte;
- geneza si extinderea sectorului public, pe de o parte, ca rezultat al neajunAŽsurilor sau neputintei de solutionare a problemelor economice si sociale de catre sistemele de piata, iar pe de alta parte, ca o caracteristica tehnica a produselor si serviciilor;
- limitele si neajunsurile sectorului public, precum si factorii care contribuie la ineficienta ofertei guvernamentale de bunuri si servicii publice.
Intre sectorul prit si cel public apare o zona destul de obscura datorita, in special, faptului ca intre acestea se interpun forme colective pe care le imbraca cele mai multe organizatii economice si sociale si care au ca efect atenuarea dreptului de proprietate si a formelor prite clasice de organizare. De multe ori discutiile privind trecerea de la sectorul prit la cel public sunt afectate de lipsa de claritate a acestei zone. Pentru a face lucrurile mai clare, in cadrul discutiilor privind trecerea de la un sector la altul apare necesitatea evidentierii factorilor care exprima cererea de extindere a sectorului public, inAŽclusiv interesele individuale si de grup ce determina trecerea de la forma indiviAŽduala la cea colecti si de la forma prita la cea publica.






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre sectorul public in raport cu cel privat

Relatia reciproca dintre politica si economie
Sectorul public in raport cu cel privat
Politici economice aplicate in tarile aflate in tranzitie
Sistemele de nevoi si activitatea economica
Necesitatea si continutul tranzitiei postsocialiste
Proprietatea, munca si repartitia - elementele de baza in economia romaneasca
Sistemul resurselor economice
Economia de piata si legitatile ei
Piata produselor. sistemul de preturi
Piata serviciilor. sistem de tarife
Piata informatiilor. protectia proprietatii intelectuale
Piata capitalului si dobanda. bancile si bursele de valori
Piata fortei de munca si somajul. sistemul de salarizare
Piata monetar-valutara si inflatia
Consumul. structura si legile sale economice
Oferta de marfuri in economie
Economia si politica








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics