StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » microeconomie si macroeconomie
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Cererea de bunuri si servicii



CEREREA DE BUNURI Si SERVICII

Nevoile de consum ale oamenilor se concretizeaza in anumite dorinte, acestea din urma generand cererea de produse. De aceea, in stiintele economice se fac distinctii nete intre conceptele de nevoie, dorinta si cerere[1].




Nevoi, dorinte, bunuri

In existenta sa biologica si sociala, omul resimte o sumedenie de nevoi, care-l determina sa se comporte, inainte de toate, in calitate de consumator.

a) Nevoia economica se defineste ca fiind un sentiment de lipsa sau de disconfort ori dezechilibru determinat de constientizarea unei diferente intre o stare ideala (spre care se tinde) si una reala (efectiva). Ea este aceea care l-a determinat, iar apoi la invatat pe om sa caute sau sa produca cele necesare pentru stingerea ei.

Odata cu trecerea timpului, nevoile (trebuintele) umane se inmultesc si se multiplica neincetat, studierea lor facand necesare operatiunile de sistematizare si grupare.

De pilda, plecand de la principalele dimensiuni ale existentei omului, nevoile se impart in[2]:

        fiziologice (de hrana, de caldura si lumina, de imbracaminte etc.), acestea tinand de existenta omului in natura, ca fiinta;

        sociale (de integrare, de afectiune etc.), care deriva din existenta omului in societate, ca membru al diverselor grupuri;

        spiritual-psihologice (de instruire, de cunoastere, de recunoastere etc.), care se manifesta din ce in ce mai intens pe masura maturizarii omului si urcarii pe treptele educatiei.

Nevoile fiziologice mai sunt cunoscute sub denumirea de nevoi primare sau de baza, iar ultimele doua sub cea de nevoi superioare sau secundare.

In functie de modul in care se manifesta ca o atractie sau ca o respingere, nevoile se impart in:

        pozitive, cum ar fi cele de alimentatie, caldura etc.);

        negative, cum ar fi cele vizand evitarea pericolelor de orice fel (foc, explozii etc.).

Tinand seama de modul in care influenteaza comportamentul consumatorului, nevoile sunt:

        latente, acestea nedeterminand reactii vizibile ale cumparatorului (neavand acoperire in venituri sau situandu-se, in ordinea urgentei, pe un loc foarte indepartat);

        manifeste, acestea starnind comportamente de acoperire.

O analiza atenta a nevoilor ne poate conduce la evidentierea urmatoarelor caracteristici de baza ale acestora:

        regenerabilitatea, nevoile neputandu-se satisface decat vremelnic, reaparand dupa un anumit interval de timp sau imediat ce resursa cu ajutorul careia s-a acoperit a fost epuizata (neexistand nevoi satisfacute odata pentru totdeauna);

        insatiabilitatea sau nonsaturabilitatea, insuficienta veniturilor oamenilor si a resurselor pe care se bazeaza productia de bunuri materiale si servicii facand ca o parte (oricat de mica) din fiecare nevoie in parte sa ramana nesatisfacuta;

        regresivitatea in raport cu marimea consumului, intensitatea oricarei nevoi devenind din ce in ce mai mica pe masura ce consumul din bunul creat pentru a o stinge creste;

        mobilitatea, nevoile schimbandu-si necontenit ordinea de prioritate in modul de manifestare In functie de factorul temporal. In orice moment, o singura nevoie se afla pe locul intai in raport cu intensitatea cu care se manifesta si cu veniturile (limitate) ale omului, celelalte ocupand locurile doi, trei etc. De indata ce ea a fost acoperita (chiar si partial), locul intai va fi luat de alta s.a.m.d. Regula potrivit careia o nevoie satisfacuta lasa locul alteia nu mai necesita nici un fel de demonstratii.

Literatura economica romaneasca prezinta si alte trasaturi ale nevoilor, cum ar fi: caracterul nelimitat, complementaritatea si faptul ca ele sunt concurente. In ceea ce ne priveste, consideram ca acestea sunt de fapt trasaturi ale dorintelor oamenilor (generate de nevoi), precum si ale modalitatilor de acoperire a lor, si nu ale nevoilor.

Desi pot fi acoperite si pe alte cai (desprinderea bunurilor direct din natura, cersit, inselatorie, coruptie), indiferent de formele pe care le imbraca, nevoile reprezinta cauza sau mobilul tuturor activitatilor oamenilor.

b) Dorinta este modalitatea de manifestare si de concretizare a unei nevoi, constientizand si indicand calea sau mijlocul de satisfacere a acesteia. Ea este aceea care asigura legatura intre nevoie, pe de o parte, si bunul material sau serviciul care poate fi folosit pentru acoperirea acesteia, pe de alta parte. De pilda, nevoia de a calatori genereaza dorinta de a avea un autoturism, acesta fiind unul din mijloacele de satisfacere a nevoii respective (alaturi de autobuz, taxi, maxi-taxi etc.).

Intre nevoie si dorinta exista diferente nete de continut, lucru neglijat adeseori in abordarile de ordin teoretic si practic. Pentru a o marca, credem ca este suficient sa constatam ca persoana care-si procura un televizor, de pilda, nu are nevoie, ci doar isi doreste bunul respectiv pentru a-si acoperi nevoia de informare, de cunoastere sau de divertisment, dupa cum persoana care achizitioneaza un automobil, si-l doreste pe acesta pentru a-si astampara nu nevoia de autovehicule, ci pe cea de deplasare in spatiu.

In ceea ce le priveste, dorintele oamenilor se caracterizeaza prin aceea ca[3]:

      nu se manifesta concret decat daca exista create premisele pentru acoperirea lor (pentru a dori ceva, inainte de toate acel ceva trebuie sa existe);

      sunt nelimitate, inmultindu-se si diversificandu-se odata cu trebuintele si cu posibilitatile de satisfacere a acestora;

      sunt substituibile, cu foarte putine exceptii una si aceeasi nevoie putandu-se acoperi in mai multe moduri si pe mai multe cai (atunci cand dorinta de a procura un autoturism nu poate fi acoperita, locul ei va putea fi luat de dorinta de a calatori cu autobuzul);

      sunt de cele mai multe ori complementare (dorinta de a calatori cu autoturismul va fi intotdeauna insotita de dorinta de a dispune de combustibil).

Nevoile si dorintele oamenilor sunt generatoare de interes 858h72i e.

Interesele sunt dorinte ale oamenilor transformate in mobiluri sau scopuri ale asigurarii existentei, ele determinandu-i sa actioneze in vederea dobandirii mijloacelor de atingere a acestora.

De indata ce consumatorul a identificat mijlocul dorit in vederea acoperirii unei nevoi, el va se va mobiliza in efortul de ajungere in posesia sa.

Tinand seama de momentul manifestarii, interesele pot fi imediate (curente) si de perspectiva (pentru o perioada viitoare) .

In raport cu nivelul la care se manifesta, interesele se impart in: individuale (ale unei singure persoane), colective (ale unui grup de persoane) si generale (ale tuturor oamenilor dintr-o regiune, tara, continent etc.).

c) Bunurile, in general, sunt definite ca fiind totalitatea elementelor de orice fel capabile sa satisfaca nevoile oamenilor, indiferent daca sunt produse (fabricate) de ei sau sunt preluate direct din natura.

Bunurile economice sunt acele bunuri care sunt rezultatul unei activitati economice, caracterizandu-se prin insuficienta (penuria) lor, apreciata in spatiu si timp, in raport cu nevoile de consum. Ele se manifesta numai in legatura directa cu nevoile oamenilor, numai in masura in care sunt disponibile si in contextul drepturilor patrimoniale, putandu-se grupa in foarte multe moduri[4].

Existenta bunurilor este, in acelasi timp, cauza si efectul manifestarii nevoilor, dorintelor si intereselor oamenilor.

Definirea cererii

Cererea este generata de nevoi si de dorinte, precum si de existenta bunurilor, fara a se confunda cu nici una din acestea.

In limbajul curent, cererea este conceputa ca o solicitare formulata de cineva in vederea intrarii in posesia unui produs (notiunea de produs avand aici cel mai larg sens posibil: bun material, serviciu, persoana, idee etc.) pe oricare din urmatoarele cai: schimb sau cersit, forta, violenta, coruptie, inselatorie etc..

Stiintele economice definesc cererea numai in legatura directa cu actul de schimb (celelalte forme ale cererii fiind lasate in seama sociologiei, stiintelor juridice etc.).

Din multitudinea definitiilor date cererii in economie, vom alege doar doua.

Astfel, in sensul cel mai restrans, prin cerere se intelege cantitatea solicitata de cineva (o persoana, un grup, o intreprindere, o institutie, o organizatie, o tara etc.) la un anumit pret, aceasta acceptiune fiind uzitata mai cu seama de catre economistii practicieni.

In sens larg, cererea se defineste ca fiind solicitarea cuiva, generata de o nevoie si concretizata intr-o dorinta, de a intra in posesia unei anumite marfi, insotita de capacitatea si disponibilitatea de a oferi ceva in schimb (o alta marfa sau bani).

Aceasta definitie delimiteaza urmatoarele doua aspecte:

1) face distinctia intre notiunile de nevoie, dorinta si cerere, lucru indispensabil inlaturarii unor confuzii;

2) permite identificarea factorilor fundamentali ai cererii.

Din ea rezulta ca simpla manifestare a nevoii nu este suficienta pentru aparitia cererii. Pentru a conduce la cerere, nevoia (de hrana, sa zicem) va trebui sa se transforme mai intai intr-o dorinta de a consuma ceva ce se gaseste pe piata (carne, de exemplu). Dar a avea nevoie si a dori o marfa nu este totuna cu a o cere. Nevoia si dorinta se transforma in cerere (economica) numai daca purtatorul lor are capacitatea de a oferi ceva (de regula bani) in schimbul marfii solicitate. Oricat de mare ar fi nevoia de hrana si dorinta de a intra in posesia unui kilogram de carne, acestea nu vor conduce la cerere atat timp cat cel care le manifesta nu poseda venituri (sau alte marfuri) pe care sa le ofere in actul de schimb. Mai mult decat atat, a avea ce oferi la schimb contribuie la transformarea dorintei in cerere numai daca pretul solicitat este convenabil, existand si dispozitia (acordul) de a-l plati. In conditiile in care kilogramul de carne costa un milion de lei, pret considerat de consumator inacceptabil chiar si atunci cand dispune de suma respectiva, existenta nevoii, dorintei si veniturilor nu sunt suficiente pentru a-i genera cererea.

Marketingul defineste cererea intr-o forma mult mai cuprinzatoare.

Factorii cererii

Asupra cererii dintr-un anumit bun material sau serviciu isi exercita influenta un numar mare de factori, pe care noi ii vom grupa in principali si secundari

Factorii principali

Din aceasta categorie fac parte nevoile de consum, preturile si veniturile consumatorilor.

In ceea ce priveste preturile, acestea vor fi luate in studiu sub doua forme: ca preturi ale marfurilor in cauza (ale caror cerere este analizata) si ca preturi ale celorlalte marfuri.

Nevoia de consum

Desi lucrarile de economie nu includ nevoia de consum printre factorii principali de influenta asupra cererii, noi o consideram ca fiind factorul ei primordial (deoarece in absenta nevoii cererea nu se manifesta ca marime economica), indiferent cat de convenabile ar fi preturile si cat de mari ar fi veniturile.

Atat timp cat celelalte conditii de manifestare a cererii sunt intrunite, intre nivelul cererii si intensitatea nevoii dintr-un anumit bun X, oricare ar fi el, exista o relatie de genul celei sugerate de graficul din Fig. 3.1.


Fig. 3.1. Evolutia cererii dintr-un bun (x) in functie de nivelul nevoii (N)

Prin urmare, intre cerere si nevoie exista un raport direct proportional (cererea crescand sau scazand odata cu nevoia).

Chiar daca lucrurile stau asa, raportata la nevoie, cererea poate fi[5]:

        proportionala, marindu-se sau micsorandu-se in aceeasi proportie cu nevoia (daca nevoia creste cu 7 procente, cererea creste tot cu 7 procente);

        degresiva, sporind mai incet decat nevoia (daca nevoia creste cu 8 procente, cererea sporind doar cu 3 procente), aceasta fiind forma cea mai intalnita aproape in toate cazurile, datorita insuficientei veniturilor, cererea ramanand in urma nevoilor;

        progresiva, marindu-se mai mult decat nevoia (daca nevoia sporeste cu 5 procente, cererea creste cu 9 procente), lucru intalnit in cazul anticiparii, de catre consumatori, a disparitiei unor marfuri de pe piata sau a unor majorari de preturi (cand cererea este urmata nu de consumul, ci de stocarea bunurilor);

        regresiva, scazand atunci cand nevoia creste (datorita diminuarii veniturilor, scumpirii marfurilor sau disparitiei acestora de pe piata);

      neregulata, ramanand constanta, sporind sau micsorandu-se atunci cand nevoia creste.

Concluzia care se desprinde de aici este aceea ca intre nevoi si cerere exista diferente de ordin cantitativ. Acest lucru se datoreaza:

           insuficientei resurselor naturale, financiare etc. necesare aducerii ofertei de bunuri la nivelul cererii;

           insuficientei veniturilor de care dispun oamenii, nevoile situandu-se intotdeauna deasupra posibilitatilor lor de acoperire.

Pe de alta parte, intre nevoi si cerere exista diferente si de ordin calitativ sau de esenta. Astfel, in timp ce nevoile pot fi acoperite pe cai multiple, inclusiv in afara pietei (prin autoproductie, cersit, furt, coruptie etc.), cererea este o categorie economica indisolubil legata de piata, ea neputandu-se satisface decat prin intermediul acesteia, implicand schimbul de marfuri.

Pretul marfii solicitate

Pretul este factorul de influenta cel mai studiat de economisti, nelipsind din nici una din definitiile asociate de ei cererii.

In legatura cu preturile, pe piata actioneaza o lege economica denumita legea cererii, potrivit careia intre cerere si pretul unei marfi exista un raport invers proportional (reducerea pretului incurajand cererea, iar majorarea descurajand-o). Grafic, aceasta lege se prezinta sub una din formele sugerate de Fig. 3.2.

Asadar, ori de cate ori pretul unei marfi oarecare X creste de la un nivel pA la un altul pB, cererea din ea se va micsora de la nivelul initial xA la un nivel mai coborat xB , lucru care are loc printr-o deplasare pe aceeasi curba a cererii intre punctele A si B. In cazul reducerii pretului de la pB la pA, cererea se va mari de la xB la xA (Fig. 3.2.b si Fig. 3.2.e).

Raportul invers proportional dintre cerere si pret face ca toate dreptele sau curbele cererii sa aiba comun faptul ca sunt orientate pe directia nord-vest sud-est.

Folosirea axei ordonatelor, contrar celor obisnuite, pentru valorile variabilei independente (p), iar a axei absciselor pentru cele ale variabilei dependente (x), ca in Fig. 3.2.e, corespunde manierei anglo-saxone de tratare a legii cererii, ea fiind preluata din literatura economica anglo-saxona de multi economisti romani (fara a denatura cu nimic aceasta lege).


Fig. 3.2. Evolutia cererii (x) in raport cu pretul (p)

O dreapta sau o curba a cererii poate fi interpretata in doua moduri:

        fie ca o insiruire de puncte ale caror ordonate desemneaza cantitatile unice de marfa X pe care cumparatorul le cere la fiecare nivel al pretului (interpretarea in maniera 'totul sau nimic');

        fie ca o linie de demarcatie (o frontiera) care separa cantitatile din marfa X acceptate a fi cerute pe piata de consumator de cele neacceptate (interpretarea in maniera 'cel mult x', solicitandu-se cantitatea maxima marcata de ordonata punctului respectiv sau orice cantitate mai mica).

Sunt si situatii in care legea cererii este incalcata, lucrurile derulandu-se ca in Fig. 3.3.


0

Fig. 3.3. Corelatie speciala cerere-pret

Astfel, in cazul unor persoane in al caror consum intra numai marfuri de foarte buna calitate, care se vand numai la preturi ridicate, reducerile de pret vor fi asociate cu scaderea calitatii, determinand nu cresterea, ci, dimpotriva, micsorarea cererii.

Veniturile consumatorului

Intre cererea dintr-o anumita marfa X si veniturile consumatorului acelei marfi exista un raport direct proportional, ceea ce este cunoscut sub denumirea de legea lui Engel (dupa numele analistului economic Ernst Engel).

Prin urmare, orice crestere de venituri ii va permite cumparatorului sa solicite cantitati din ce in ce mai mari din fiecare marfa care intra in structura consumului sau, dupa cum reducerea veniturilor se va solda cu diminuarea cererii. O astfel de corelatie se prezinta grafic in unul din urmatoarele moduri (Fig. 3.4.).

Primul lucru care poate fi remarcat in aceste grafice este acela ca toate curbele sau dreptele cererii pleaca din originea axelor rectangulare, ceea ce insemna ca in lipsa veniturilor cererea nu se manifesta (la venituri nule cererea fiind nula).

Totodata, se observa ca, indiferent pe care axa sunt trecute marimile veniturilor, o crestere a acestora de la un nivel VA la un altul VB are ca efect majorarea cererii de la xA la xB (si invers).

Corelatia pozitiva cerere-venituri face ca toate dreptele sau curbele cererii sa fie orientate pe directia sud-vest nord-est.

Ernst Engel, in urma analizelor efectuate, a ajuns la concluzia ca marfurile se pot grupa in: normale, superioare si inferioare.




Fig. 3.4. Corelatia cerere - venit

        Marfurile normale sunt cele pentru care corelatia cerere-venit este pozitiva, aici intrand, alaturi de marfurile a caror cerere creste in aceeasi proporaie cu veniturile, marfurile de stricta necesitate (alimente, imbracaminte), a caror

cerere este mai putin elastica la cresterea veniturilor (crescand mai incet decat cresc veniturile);

        Marfuri superioare sau marfuri de lux sunt caracterizate printr-o cerere foarte sensibila la modificarea veniturilor (aceasta crescand mai repede decat veniturile);

        Marfurile inferioare sunt marfurile ieftine si de proasta calitate, pentru care corelatia cerere-venit este negativa (Fig.3.5), oamenii renuntand la ele de indata ce li se maresc veniturile.


0

Fig. 3.5. Corelatia cerere-venit in cazul marfurilor inferioare

Corelatia negativa intre cerere si venit mai este cunoscuta si sub denumirea de cea de-a doua lege a lui Engel.

In situatiile in care cererea este avuta in vedere nu pe fiecare articol, ci pe grupe sau familii de marfuri, ea se va exprima in forma baneasca in baza relatiei:

in care: C - cererea din categoria (grupa, familia) data de marfuri; xi- cererea dintr-o marfa oarecare i; pi - pretul marfii i; n- numarul marfurilor de tip i din categoria respectiva.

Veniturile (V) de care are nevoie consumatorul pentru satisfacerea acestei cereri se vor determina cu o relatie foarte asemanatoare:

Ori de cate ori veniturile acestuia vor creste cu o marime oarecare , cererea in unitati monetare va creste cu unitati monetare, iar cererea din fiecare marfa i cu unitati fizice, potrivit relatiei:

Simplificand aceasta ecuatie cu , se obtine relatia:

Cum un raport de genul:

are semnificatia de coeficient (pondere) al venitului suplimentar cheltuit de consumator pe marfa i in totalul venitului suplimentar ( fiind venitul suplimentar cheltuit pe marfa i), faptul ca suma acestor coeficienti este egala cu 1 este un lucru cat se poate de firesc.

Amplificand apoi egalitatea cu raportul si rearanjand termenii se ajunge la relatia:

Deoarece:

si

unde: - coeficientul bugetar al marfii de sortiment i, care ne arata ce proportie din veniturile totale sunt folosite de consumator pentru a achizitiona marfa i;

- coeficientul de elasticitate a cererii din marfa i in raport cu veniturile consumatorului, care va fi analizat intr-un alt paragraf), rezulta:

Prin urmare, suma produselor intre coeficientii bugetari si coeficientii de elasticitate ai cererii din fiecare marfa in raport cu veniturile este egala cu 1.

Daca s-ar lua in considerare cererea globala care se acopera cu veniturile disponibile V, precum si restrictia bugetara V = C (C fiind cheltuielile totale facute de consumator pentru acoperirea cererii), rezulta ca cererea globala in expresie monetara (egala cu veniturile disponibile) va evalua in aceeasi directie cu veniturile, cea de-a doua lege a lui Engel nemanifestandu-se la acest nivel (nici la cel al grupelor de marfuri).

Veniturile consumatorului reprezinta deci un factor al cererii cel putin la fel de important ca preturile, lucru de care trebuie sa tina seama neaparat producatorii si distribuitorii de marfuri. Acestia au sansa sa-si vanda produsele si sa-si incaseze propriile venituri numai in masura in care consumatorilor potentiali li s-au asigurat deja veniturile. De aici rezulta o concluzie foarte importanta pentru oricine doreste sa patrunda cu produsele sale pe o noua piata: crearea unei noi piete presupune mai intai crearea posibilitatilor de cumparare si abia dupa aceea crearea marfurilor. Daca unei regiuni sau unei tari nu i se asigura mai intai posibilitati de dezvoltare care sa-i aduca populatiei sale venituri (acceptabile), ea nu va putea fi transformata niciodata intr-o piata de desfacere.

Preturile altor marfuri

In conditiile veniturilor limitate de care dispune consumatorul, cererea din oricare marfa depinde nu numai de pretul acelei marfi, ci si de pretul tuturor celorlalte bunuri care pot fi achizitionate cu veniturile respective (deoarece ori de cate ori se plateste un pret mai mare pe o marfa raman mai putine venituri pentru a cere si a cumpara alte marfuri).

Cazul marfurilor substituibile

Faptul ca atunci cand se scumpeste untul creste cererea de margarina este cunoscut, consumatorul reactionand astfel in mod curent.

Luand in considerare doua marfuri X (unt) si Y (margarina), care se cer, la un moment dat, in cantitatile de referinta x0 si y0, vom urmari ce se intampla cu cererea din ele, aferenta unor venituri limitate V, atunci cand pretul marfii X s-ar micsora de la nivelul la nivelul, precum si atunci cand el s-ar mari la nivelul (pretul marfii Y ramanand neschimbat la nivelul ).

In situatia initiala, linia bugetara va ocupa pozitia AB0, cererea din cele doua marfuri (x0 si y0) fiind indicata de coordonatele punctului de echilibru E0 in care aceasta este tangenta la curba de indiferenta U0 (Fig.3.6).


Fig. 3.6. Efectele modificarii pretului marfii X

Luand in considerare mai intai cazul majorarii pretului marfii X, din reprezentarea grafica se poate constata ca primul efect al acesteia consta in deplasarea liniei bugetare initiale spre stanga, din pozitia de referinta AB0 in pozitia AB2 (scumpirea marfii facand sa scada cantitatea maxima care poate fi cumparata din marfa X atunci cand se renunta la marfa Y - lucru pus in evidenta de abscisa punctului B2). Deoarece punctul de echilibru E0 se muta in pozitia E2, cererea din marfa X se va micsora, potrivit legii cererii, de la x0 la x2, iar cererea din marfa Y se va mari de la y0 la y2. Prin urmare, cresterea pretului marfii X are ca efect reducerea cererii din marfa X si marirea cererii din marfa Y.

Aceste efecte se explica pe seama legii egalizarii utilitatilor marginale pe leu cheltuit . Astfel, in situatia initiala, marcata de punctul de echilibru E0, este valabil echilibrul de forma:

De indata ce pretul marfii X se majoreaza, aceasta egalitate se transforma in urmatoarea inegalitate:

Aceasta relatie evidentiaza faptul ca ca respectiva modificare de pret va face ca, pe leu cheltuit, marfa X ii furnizeaza consumatorului o satisfactie mai mica decat cea conferita de marfa Y, ceea ce-l va determina sa-si micsoreze consumul din X si sa-si suplimenteze consumul din Y. De aceea, cererea din marfa X se va micsora, iar cea din marfa Y se va mari pana cand se va restabili echilibrul dintre cele doua rapoarte, adica pana cand:

,

ajungandu-se astfel in punctul de echilibru E2 (in care cererea din cele doua marfuri va fi reprezentata de marimile x0 si y0).

In acelasi timp cererea din cealalta marfa, respectiv Y se va mari de la y0 la y2.

In cealalta situatie, atunci cand pretul marfii X se micsoreaza de la nivelul px0 la nivelul px1, din Fig. 3.6 rezulta ca, linia bugetara AB0 se deplaseaza in pozitia AB1, iar punctul de echilibru in pozitia E1. Ca efect, paralel cu cresterea cererii din marfa X de la x0 la x1 (conform legii cererii), cantitatea solicitata din marfa Y se va mari si ea de la y0 la y1, ceea ce nu se mai poate explica in baza legii egalizarii utilitatilor marginale pe leu cheltuit (care ar justifica micsorarea, nu suplimentarea acesteia).

Cresterea cererii din marfa Y atunci cand pretul altei marfi (X) scade se explica prin ceea ce mai incolo vom numi efectul veniturilor, adica prin aceea ca, din veniturile economisite in urma ieftinirii primei marfi, se va putea suplimenta nu numai cererea din aceasta, ci si cererea din cealalta (din marfa Y).

Cazul marfurilor complementare

Daca marfurile X si Y sunt complementare , in urma modificarii pretului uneia dintre ele (a marfii X, sa zicem), cererea din marfa complementara Y va varia in acelasi sens cu a marfii X. (Fig. 3.7).


Fig. 3.7. Influenta pretului marfii X asupra cererii dintr-o marfa complementara Y

Cand marfa X (marfa principala) se ieftineste, cererea din ea se va mari de la x0 la x1, ceea ce va determina si cresterea cererii din marfa complementara Y (marfa complementara) de la nivelul initial y0 la nivelul y1.

Aceste efecte se explica pe seama legii cererii si a fenomenului de antrenare.

Factorii secundari

Alaturi de factorii dedusi din definitia data cererii, pe care i-am denumit principali, asupra cererii isi exercita influenta multi altii, pe care ii vom denumi oarecum impropriu secundari (uneori ei dovedindu-se mai importanti chiar decat cei din prima categorie). Din randul lor fac parte: gusturile sau preferintele consumatorilor, variabilele demografice, tendinta de imitare sau snobismul, stadiul ciclului economic, anticiparile consumatorilor s. a.

Gusturile si preferintele consumatorilor sunt factori adesea neglijati in analizele microeconomice pe motivul ca ar putea fi considerate stabile in timp. Totusi, mai ales in abordarile de marketing, acestea pot deveni atat de importante incat sa anuleze efectele celorlalti, respectiv toate legile semnalate ale pietei. Odata cu inaintarea in varsta, cu ridicarea nivelului de educatie si instructie, cu aparitia si agravarea unor afectiuni etc., gusturile oamenilor se modifica adeseori radical, schimbandu-le considerabil comportamentele de cumparare.

Tendinta de imitare

Exista suficiente persoane care-si formuleaza cererea nu atat in functiile de propriile nevoi cat mai ales in functie de nevoile deja acoperite ale altora, al caror comportament tind sa-l copieze (sa-l imite). Asa procedeaza mai cu seama copii (care cer imediat ceea ce vad la altii), femeile si unii tineri (fanii unor celebritati sportive, artistice sau politice). Efectul acestei tendinte este cresterea cererii din unele marfuri mai putin utile, imputinarea veniturilor (prin cheltuirea banilor pe ele) obligandu-i apoi sa-si micsoreze cererea din altele (mai utile).

Snobismul

Snobismul este factorul cu efecte contrare tendintei de imitare, existand consumatori care, din dorinta exagerata de a fi originali, isi micsoreaza cererea din unele bunuri, chiar daca au nevoie de ele, imediat ce acestea au intrat deja in posesia altora.

Determinand micsorarea cererii din unele bunuri mai utile in favoarea altora mai putin utile, tendinta de imitare si snobismul conduc la scaderea utilitatii maxime care ar putea fi dobandita, cu un nivel dat al veniturilor, daca ea nu acesti factori nu s-ar manifesta.

Faza ciclului economic.

De regula, in faza de boom (avant) economic, creste cererea (mai ales cea de bunuri de folosinta indelungata si de factori de productie), dat fiind faptul ca gradul de ocupare a fortei de munca si veniturile consumatorilor sunt in crestere. Pe de alta parte, in faza de recesiune economica, cererea se va micsora .

Dupa cum se poate constata, chiar daca lucrarile de economie il prezinta ca pe un factor distinct, in realitate el este un factor care isi face simtita influenta doar prin intermediul altora (cum ar fi veniturile).

Anticiparea

Previzionarea, de catre consumator, a unor majorari de preturi sau chiar a disparitiei de pe piata a unor marfuri il va determina sa-si modifice cererea, facandu-l sa le achizitioneze in momente in care nu are nevoie de ele.

Elasticitatea cererii

Reactia cererii la modificarea unui factor de influenta oarecare f este pusa in evidenta prin intermediul elasticitatii acesteia.

In general, coeficientul de elasticitate a cererii in raport cu un factor f (pret, venit, etc.) este un indicator care ne arata cu cate procente se modifica cererea atunci cand valoarea acestuia creste sau scade cu un procent.

Din aceasta definitie rezulta prima relatie a sa de calcul:

in care: i- indicele sporului cererii, respectiv factorului f:

in care: - cererea initiala, respectiv modificata (marita sau micsorata); - valoarea initiala, respectiv modificata a factorului f; x, f - cererea medie, respectiv valoarea medie a factorului f:

;

In felul acesta relatia pentru calculul coeficientului de elasticitate al cererii poate fi adusa la una din formele:

sau:

Elasticitatea calculata in felul acesta poarta denumirea de elasticitatea intr-un interval (elasticitate arc a cererii) de variatie a factorului f.

In conditiile in care este cunoscuta functia cererii, atunci este valabila si urmatoarea relatie de calcul:

in care: - derivata partiala a functiei cererii in raport cu factorul f.

Daca cererea este o functie doar de factorul f, atunci:

Ultimele doua formule sunt valabile pentru calculul elasticitatii intr-un punct, respectiv pentru cazurile teoretice in care variatiile factorului analizat tind spre zero (sunt variatii la limita). De aceasta data, marimile x si f din raportul sunt egale cu coordonatele punctului vizat.

Elasticitatea cererii poate fi interpretata si grafic (Fig. 3.8).





Fig. 3.8. Interpretarea grafica a elasticitatii cererii

Astfel, daca factorul f are semnificatia de pret al marfii X, cresterea acestuia de la nivelul fA la nivelul fB (cu unitati) determina reducerea cererii de la nivelul xA la nivelul xB (cu unitati), modificarea acesteia realizandu-se printr-o deplasare pe curba cererii intre punctele A si B. Aceasta traiectorie pe care are loc deplasarea cererii poarta denumirea de arc de elasticitate. Inclinatia curbei cererii in intervalul AB este egala cu inclinatia tangentei TM la acea curba in punctul median M (punctul care imparte distanta intre A si B in doua parai egale), respectiv cu inclinatia dreptei AB fata de axa absciselor (sau paralela DB la aceasta), dreapta AB fiind paralela cu TM. Cu alte cuvinte, inclinatia arcului de elasticitate este egala cu tangenta unghiului din triunghiul dreptunghic ABD.

Dupa cum se cunoaste:

Prin urmare:

,

ceea ce insemna ca marimea coeficientului de elasticitate ef se mai poate determina si ca un produs intre inclinatia arcului de elasticitate (in cazul nostru AB) si raportul factor/cerere.

Atunci cand variatia factorului f tinde spre zero, distanta dintre cele doua puncte A si B se reduce continuu, arcul de elasticitate transformandu-se intr-un punct de elasticitate, acesta putand fi A (daca B se deplaseaza spre A), B (daca A se deplaseaza spre B) sau M (daca punctele A si B se deplaseaza unul spre celalalt). In aceste situatii, tg va fi inclinatia tangentei la curba intr-un punct oarecare (a tangentei TM - daca este vorba de punctul M) fata de axa absciselor.

In cazul in care factorul f este pretul marfii in cauza, coeficientul de elasticitate va lua valori negative (cu exceptia cazurilor in care legea cererii este incalcata), deoarece marimile si variaza in sensuri opuse (cresterea preturilor ducand la reducerea cererii, si invers).

Daca factorul f este venitul consumatorului (V), coeficientul de elasticitate va capata, de regula, valori pozitive (marimile si variind in acelasi sens (sporirea veniturilor cauzand incurajarea cererii - exceptie facand marfurile inferioare).

Atunci cand factorul avut in vedere este pretul altei marfi, elasticitatea cererii va purta denumirea de elasticitate in cruce, coeficientul acesteia indicandu-ne cu cate procente creste sau scade cererea dintr-o marfa X atunci cand pretul alteia Y (py) se mareste sau se micsoreaza cu un procent. Pentru marfurile substituibile, acesta va inregistra valori pozitive, cele doua marimi variind in acelasi sens (cresterea pretului untului - marfii Y - va determina scaderea cererii de unt si cresterea cererii din margarina - din marfa X care asigura substituirea), iar in cazul marfurilor complementare, coeficientul va avea valori negative, py si x variind in sensuri contrare (scumpirea autoturismelor - marfii Y - cauzand scaderea cererii de autoturisme, dar si a cererii de benzina - de marfa X).

In general, coeficientul de elasticitate a cererii ia valori cuprinse intre - si , trecand si prin 0.

Tinand seama de marimile acestui coeficient, marfurile se grupeaza in urmatoarele categorii distincte:

      marfuri cu cererea infinit de elastica, pentru care , o modificare infima a valorii factorului (a pretului, in primul rand) provocand o variatie enorma a cererii (aceasta fiind reprezentata de o dreapta perpendiculara pe axa absciselor - axa variabilei independente - ca in Fig. 3.9.a);


Fig. 3.9. Tipuri de cerere

        marfuri cu cererea rigida, in cazul carora , aceasta ramanand neschimbata, indiferent cat de mult s-ar schimba valoarea factorului de influenta considerat (cazul cererii de apa de baut, de pilda), dreapta care o reprezinta fiind perpendiculara pe axa cererii (si paralela cu cealalta axa) - ca in Fig. 3.9.b;

        marfuri cu cerere direct proportionala, care se schimba exact in aceeasi proportie in care se modifica factorul de influenta (Fig. 3.9.c), coeficientul de elasticitate avand valoarea 1;

        marfuri cu cererea relativ elastica (cum ar fi cele de lux), pentru care coeficientul de elasticitate este supraunitar, aceasta reprezentandu-se grafic printr-o dreapta sau curba avand pozitia apropiata de cea verticala (Fig.3.9.d), modificarea cererii fiind mai pronuntata decat a factorului f;

        marfuri cu cererea relativ inelastica (de genul celor de stricta necesitate), coeficientul de elasticitate fiind cuprins intre 0 si 1 (cererea variind mai incet decat factorul f, pozitia curbei sau dreptei care o reprezinta fiind apropiata de cea orizontala - Fig. 3.9.e).

Efectele modificarii preturilor

Modificarea preturilor unei marfi are consecinte directe si indirecte resimtite atat de consumator cat si de producator (sau vanzator).

Efectele asupra consumatorului

Orice modificare de pret afecteaza in primul rand veniturile reale ale consumatorilor (capacitatea de cumparare a veniturilor nominale ale acestora), precum si cererea de consum. Cu alte cuvinte, cererea este afectata in astfel de situatii in doua moduri distincte:

        direct, prin intermediul legii cererii (intre pret si cerere existand un raport invers proportional)

        indirect, influenta transmitandu-se prin intermediul veniturilor.

De aceea, efectul global al majorarii sau diminuarii unui pret se poate descompune in doua efecte partiale: unul al substitutiei si altul al veniturilor.

1) Efectul substitutiei a fost remarcat si pus in evidenta pentru prima data de Hicks, motiv pentru care este cunoscut si sub denumirea de efectul Hicks. Pentru a-l determina, acesta a plecat de la presupunerea ca venitul economisit de consumator in urma reducerii pretului unei marfi, intr-o prima faza a analizelor, ar fi confiscate de cineva (adica ar fi imposibil de utilizat). In plus, Hicks a presupus ca veniturile ramase consumatorului dupa 'confiscarea' economiilor ii permit acestuia achizitionarea unor cantitati de marfuri care sa-i lase satisfactia neschimbata, la nivelul de dinaintea modificarii preturilor. (Pe de alta parte, in cazul majorarii pretului se presupune ca cineva i-ar acorda consumatorului compensatii, in asa fel incat sa-si poata mentine constanta satisfactia.)

Presupunand situatia, pe care am mai invocat-o de cateva ori, in care un consumator care dispune de anumite venituri V isi propune sa le foloseasca, integral pentru a achizitiona doua marfuri X (alimente) si Y (imbracaminte), care se vand, la un moment dat, pe piata la preturile px0 si py0. Cererea optima (cea care-i maximizeaza satisfactia) in momentul de baza va fi x0 si y0, fiind marcata de punctul de echilibru E0 din Fig. 3.10.

Fig. 3.10. Efectele tip Hicks

Daca pretul marfii X se diminueaza de la px0 la nivelul px1, datorita 'confiscarii' economiilor consumatorului in maniera Hicks, linia bugetara initiala se va deplasa nu in pozitia finala AB1, ci in pozitia intermediara CD (paralela cu AB0), aceasta corespunzand veniturilor teoretice VS (veniturile de care are nevoie consumatorul dupa ieftinirea - sau scumpirea - marfii X si dupa confiscarea economiilor - sau acordarea compensatiilor - pentru a-si putea mentine constanta satisfactia initiala U0)[6].

Efectul substitutiei se explica prin intermediul liniei bugetare CD, veniturilor teoretice VS si legii egalizarii .utilitatilor marginale pe leu cheltuit.

se transforma in inegalitatea:

,

ca rezultat al ieftinirii, pe leu cheltuit, marfa X devenind mai utila decat marfa Y. Ca urmare, cererea din marfa X se va inscrie in tendinta de crestere, iar cea de marfa Y in tendinta de scadere, care se mentine pana cand egalitatea dintre cele doua rapoarte se restabileste. Acest lucru se intampla in punctul intermediar de echilibru ES in care linia bugetara CD, aferenta veniturilor VS, este tangenta la curba initiala de indiferenta U0 (ipoteza de la care s-a plecat presupunand constanta satisfactiei initiale). In acest punct este valabila egalitatea:

Se poate constata deci ca deplasarea intre punctul initial de echilibru E0 si cel intermediar ES are loc pe aceeasi curba de indiferenta U0.

Asadar, efectul substitutiei, care consta in inlocuirea (de catre consumator) a marfii Y (devenita, pe leu cheltuit, datorita ieftinirii marfii X, mai putin utila) cu marfa X (devenita, din acelasi motiv, mai utila si in consecinta, mai solicitata), se concretizeaza in cresterea cererii din marfa X de la x0 la x1, precum (in acelasi timp) si in diminuarea cererii din marfa Y de la y0 la y1.

2) Efectul veniturilor se manifesta numai dupa ce economiile considerate initial imobilizate ('confiscate') se folosesc efectiv de catre consumator, ceea ce va determina deplasarea liniei bugetare in pozitia AB1, care corespunde veniturilor reale V1 (care, in urma ieftinirii marfii X, sunt mai mari decat cele reale initiale V). Mobilizandu-si economiile nefolosite inca, se vor putea suplimenta consumurile din ambele marfuri, consumurile finale ajungand la nivelurile x1 si y1 (marcate de punctul final de echilibru E1 - in care linia bugetara AB1 aferenta veniturilor reale V1 este tangenta la curba de echilibru U1).

Prin urmare, efectul veniturilor, datorat numai cresterii veniturilor reale ale consumatorului in urma ieftinirii unei marfi, se concretizeaza in sporirea cererii din marfa X de la nivelul xS la nivelul x1, precum si a cererii din marfa Y de la yS la y1[7].

Efectul global al reducerii pretului marfii X va consta in cresterea cererii din marfa X de la x0 la x1, precum si in schimbarea cererii din marfa Y de la y0 la y1.

Hicks a avut meritul de a fi semnalat si evidentiat cele doua categorii de efecte partiale cu ajutorul unui grafic de genul celui din Fig. 3.10, el nereusind insa sa gaseasca si o modalitate de calcul.

Asa ceva ne propunem sa sugeram noi in cele ce urmeaza, utilizand in acest scop metoda multiplicatorului lui Lagrange.

Astfel, combinatia optima de marfuri in situatia initiala (x0, y0) se va afla determinand derivatele partiale ale functiei:

(in care: U - functia utilitatii totale; - multiplicatorul lui Lagrange; - veniturile nominale initiale ale consumatorului; C - cheltuielile totale efectuate de consumator in perioada initiala), anulandu-le si rezolvand sistemul de ecuatii astfel obtinut.

Deoarece:

U = f(x, y)

functia Lagrange poate fi scrisa in forma initiala astfel:

in care x, y - consumurile din cele doua marfuri X si Y; pretul celor doua marfuri in perioada de baza (de referinta).

Sistemul de ecuatii care conduce la marimile optime ale cererii initiale (egale cu cele doua coordonate ale punctului initial de echilibru ) va fi:

Odata cunoscute marimile x0 si y0 ale cererii initiale, in baza functiei de utilitate U, se determina utilitatea maxima U0:

.

Cunoscand aceasta marime, functia tip Lagrange poate fi redusa la forma:

in care: C functia cheltuielilor pe care consumatorul trebuie sa le faca pentru satisfacerea cererii dupa ieftinirea marfii X in asa fel incat sa se pastreze constant nivelul initial al satisfactiei consumatorului (care se impune a fi minimizata):

U functia de utilitate; - utilitatea maxima in situatia de echilibru initiala (marcata de punctul ).

Nivelurile cererii () care asigura consumatorilor aceeasi satisfactie initiala () dupa ieftinirea marfii X (pe seama carora se va putea calcula efectul substitutiei) vor rezulta din rezolvarea urmatorului sistem de ecuatii:

Cunoscand coordonatele punctului intermediar de echilibru , efectul substitutiei in varianta Hicks (pe care-l vom nota cu - in cazul marfii X - si - in cazul marfii Y) se va putea calcula cu relatiile:

Venitul V`de care are nevoie consumatorul dupa ce in cazul marfii X s-a redus pretul in asa fel incat sa-si pastreze neschimbat nivelul initial al satisfactiei , poate fi calculat cu relatia:

.

Veniturile care vor rezulta din relatia precedentasunt considerate de Hicks confiscate.

Cererea finala din cele doua marfuri (), marcata de coordonatele celui de-al treilea punct de echilibru (), se va stabili prin intermediul functiei:

(in care: - veniturile reale finale ale consumatorului dupa modificarea preturilor - egale, ca marime, cu veniturile initiale ), precum si a derivatelor sale partiale constituite in sistemul:

Efectele veniturilor (), care se obtin numai dupa ce economiile considerate initial confiscate se utilizeaza pentru suplimentarea achizitiilor de marfuri, se vor stabili fie cu relatiile de forma:

,

fie cu relatiile:

in care: - efectele globale ale modificarii unui pret asupra cererii din marfa X, respectiv Y.

In conditiile prezentate anterior, efecte globale (efectele finale) vor avea la baza relatiile:



Exista si o varianta tip Slutski (un caz particular) de stabilire a celor doua categorii de efecte partiale, care se deosebeste de cea deja expusa prin ipoteza de la care se pleaca. Spre deosebire de Hicks, Slutski, pentru a delimita efectul substitutiei de cel al veniturilor, presupune ca veniturile ramase consumatorului dupa confiscarea economiilor rezultate din reducerile de pret ii vor permite consumatorului sa-si pastreze constant nu nivelul initial al utilitatii, ci nivelul initial al consumului (respectiv cererile si ). In rest, procedura de stabilire a influentelor (substitutiei si veniturilor) ramane aceeasi.

Paradoxul lui Giffen

Exista o categorie speciala de marfuri, cunoscute sub denumirea de marfuri tip Giffen, care, pe langa faptul ca nu se supun legii lui Engel (fiind inferioare), incalca si legea cererii, asa cum rezulta din Fig. 3.11.

Dupa cum se va constata, atunci cand pretul marfii X se reduce de la la , cererea, ca efect al substitutiei (ceea ce se explica la fel ca in cazul marfurilor obisnuite) se mareste de la la , iar apoi, ca efect al veniturilor, se micsoreaza de la la . Deoarece, in marimi absolute, efectul veniturilor este mai mare decat efectul substitutiei, ca efect global, in urma reducerii de pret, in mod paradoxal, cererea din marfa X, in loc sa creasca (potrivit legii cererii), se reduce de la la .


Fig. 3.11. Efectele tip Giffen

Pentru a evidentia acest paradox si pentru a-l explica, Giffen a plecat de la constatarea ca, atunci cand pretul cartofilor creste, cererea de cartofi a oamenilor saraci nu este descurajata, ci creste. De ce se intampla lucrurile asa? In opinia sa explicatia este cat se poate de simpla. Scumpindu-se o marfa (cartofii), veniturile reale ale oamenilor saraci scad. Ca efect, cererea din alte marfuri (din alimentele superioare) se va micsora. Consumand mai putine alimente superioare (din lipsa de venituri), cumparatorii sunt amenintati de pericolul de infometare. Pentru a preintampina asa ceva, ei vor fi obligati sa-si suplimenteze consumul din alimentele ramase accesibile. Cum cartofii sunt alimentul ieftin de baza al acestora, va creste cererea de cartofi, acesta fiind efectul final al scumpirii lor[8].

Efectele modificarii simultane a preturilor

In conditiile in care, simultan cu reducerea pretului marfii X de la la , are loc si cresterea pretului marfii Y, cererea din marfa X se va modifica in maniera sugerata de graficul din Fig. 3.12.

Fata de situatia initiala, in care linia bugetara ocupa pozitia AB0 si cererea este x0, reducerea pretului marfii X are ca efect exclusiv deplasarea liniei bugetare in pozitia AB1 si cresterea cererii de la x0 la x1.

Ca efect exclusiv al cresterii pretului marfii Y, linia bugetara initiala se deplaseaza in pozitia A`B0, scazand cantitatea maxima de marfa Y care poate fi procurata cu veniturile disponibile atunci cand se renunta la marfa X (marcata de ordonata punctului A`), ca efect al substitutiei cererea din marfa X suplimentandu-se de la x0 la x`0.

Efectul global (cumulat) al modificarii simultane a celor doua preturi consta in deplasarea liniei bugetare initiale AB0 in pozitia finala A`B1 si in cresterea cererii din marfa X de la x0 la x`1.

In cel de-al doilea grafic din Fig. 3.12 se va observa ca ca reducerea pretului marfii X de la nivelul px0 la nivelul px1 se soldeaza cu marirea cererii de la x0 la x1 printr-o deplasare pe aceeasi curba C a cererii intre punctele E0 si E1. In acelasi timp, cresterea pretului marfii Y produce un salt de pe curba C pe curba C` a cererii, ceea ce conduce la cresterea cererii din marfa X de la x0 la x`0, respectiv de la x1 la x`1.


Fig. 3.12. Efectele dublei modificari a preturilor asupra cererii

Modificarea simultana a celor doua preturi va conduce asadar la un salt de pe curba C pe curba C`, iar apoi la o deplasare pe suprafata aceleiasi curbe C` intre punctele E`0 si E`1.

Efectele asupra producatorului

Modificarea preturilor la care se vand marfurile pe piata are repercusiuni nu numai asupra consumatorilor, ci si asupra producatorilor.

Efectul global al modificarii unui pret asupra veniturilor producatorului se poate diviza, la randul sau, tot in doua efecte partiale, respectiv: efectul prin pret si efectul prin cerere.

1) Efectul prin pret asupra veniturilor este efectul propriu-zis al schimbarii pretului, fiind, adeseori, singurul vizat de intreprinzatorii fara o suficienta pregatire economica, acesta putandu-se calcula cu relatia:

,

in care: - efectul prin pret asupra veniturilor; - pretul initial, respectiv

modificat al marfii in cauza;- cererea din marfa X inregistrata in urma modificarii pretului.

2) Efectul prin cerere asupra veniturilor este oarecum ascuns, manifestandu-se prin intermediul legii cererii si constand in cresterea sau micsorarea veniturilor incasate de producator in urma sporirii sau diminuarii cererii datorita schimbarii pretului marfii vizate. Acesta se determina astfel:

,

in care: - efectul asupra veniturilor manifestat prin intermediul cererii; - cererea initiala, respectiv modificata din marfa X.

Efectul global reprezinta suma algebrica a celor doua efecte partiale. In cazul marfurilor cu cererea relativ elastica (pentru care coeficientul de elasticitate cerere-venit este supraunitar) efectul prin cerere este mai pronuntat decat cel prin pret, veniturile totale ale producatorului diminuandu-se atunci cand preturile cresc (si invers), fiind recomandate in acest caz reducerile de pret.

Pe de alta parte, in cazul marfurilor cu cererea relativ inelastica (atunci cand coeficientul de elasticitate cerere-pret este subunitar) sunt recomandate producatorului majorarile de pret, acestea conducand la majorarea veniturilor (efectul prin pret fiind mai mare decat cel prin cerere).

Pentru marfurile cu cererea avand elasticitatea unitara, nu sunt recomandate modificarile de pret, efectul prin pret anuland efectul prin cerere.

Prin urmare, chiar si in conditii de monopol, producatorul nu trebuie sa neglijeze faptul ca variatiile (majorarile sau diminuarile) de pret pot avea efecte inverse celor dorite, consumatorului ramanandu-i libertatea de a reactiona prin cerere la astfel de modificari, cumparand mai putin sau mai mult (si afectandu-i in acest mod veniturile incasate).

Functiile de cerere

In sens larg, prin functie de cerere se intelege orice functie care evidentiaza relatiile existente intre cerere si factorii ei de influenta.

In sens restrans, functie de cerere este numai acea functie care marcheaza legaturile intre factorii de influenta si nivelurile optime ale cererii (cele care maximizeaza satisfactia totala a consumatorului).

Construirea unei functii de cerere , privita in sens restrans urmeaza procedura obisnuita: mai intai se identifica forma grafica a acesteia, din care se deduce tipul functiei (liniara, parabolica, neregulata etc.), estimandu-se apoi parametrii ei pe seama seriilor de date statistice.

Reprezentarea grafica a functiei cererii se construieste in baza alteia, care pune in evidenta relatiile dintre curbele de indiferenta si niste linii bugetare speciale, denumite linii ale preturilor[9] ( ca in Fig. 3.13).

Marimea V de pe axa absciselor a primului grafic (cel de sus) are semnificatia de venituri de care dispune consumatorul dupa ce a achizitionat deja o cantitate x din marfa X a carei functie de cerere se urmareste a fi construita. Ca urmare, o linie bugetara (in cazul nostru AB0) din cadrul acestuia indica toate combinatiile posibile (consum x venituri ramase posibil de realizat) cu veniturile V disponibile.

Punctul A de pe aceasta linie corespunde situatiei speciale in care consumatorul renunta in totalitate la marfa X (x = 0), motiv pentru care veniturile ramase vor fi egale cu veniturile totale V. Punctul B0 va marca cealalta situatie speciala, in care consumatorul isi cheltuieste veniturile numai pe marfa X (renuntand la marfa Y), fiind nule veniturile ramase disponibile. Orice alt punct situat intre extremele A si B0 corespunde situatiilor normale in care consumatorul procura o cantitate pozitiva din marfa X, ramanandu-i necheltuite o suma pozitiva din veniturile de care a dispus astfel de linie bugetara

Denumirea de linie a preturilor data unei astfel de linii bugetare deriva din faptul ca punctele care o definesc marcheaza combinatiile bani marfa aferente anumitor venituri disponibile V. In actul de schimb, banii care se platesc de catre cumparator ca pret al unei anumite marfi X se pot interpreta ca o marfa speciala, pretul nefiind altceva decat rata marginala de substitutie a acesteia cu marfa data X (aratandu-ne la cate unitati banesti trebuie sa renunte cumparatorul pentru a-si spori consumul din marfa X cu o unitate, satisfactia lui ramanand neschimbata). Prin urmare, orice punct de pe o astfel de linie bugetara reprezinta un cuplu pret marfa.

Reducerea pretului marfii X de la nivelul px0 la nivelul px1 face ca linia bugetara sa se deplaseze din pozitia AB0 in pozitia AB1. Daca pretul se micsoreaza in continuare la nivel px2, linia bugetara va ocupa pozitia AB2 etc. Unind punctele de echilibru E0, E1, E2 etc. Se obtine curba consum pret, care indica nivelurile optime ale consumului pentru fiecare nivel de pret in parte (adica acele consumuri care maximizeaza satisfactia consumatorului).

Pentru a se trece de la curba consum pret la curba cerere pret ne vom folosi de cel de-al doilea grafic (cel de jos), in care pe axa absciselor sunt trecute nivelurile optime ale cererii, iar pe axa ordonatelor nivelurile de pret. Abscisele punctelor de echilibru E0, E1, E2 etc. (determinate pe seama primului grafic) si ordonatele cestora (puse in evidenta in al doilea grafic) vor marca punctele de pe curba cererii (din cel de-al doilea grafic), curba care va sugera forma functiei cererii. Parametrii acestora se estimeaza dupa procedeele statistice obisnuite.

Fig. 3. 13. Corespondenta dintre curba consum pret si curba cererii

Cel mai cunoscut tip de functie de cerere este functia Stone, care, in unitati fizice, imbraca forma:

in care: x cererea dintr-o marfa oarecare X; ax constanta care are semnificatia de cantitate minima de marfa X de care consumatorul are neaparata nevoie (pe care o solicita indiferent de pretul la care se vinde); V veniturile de care consumatorul dispune; ai cantitatile minime necesare din fiecare marfa i cumparate cu veniturile V disponibile; pi pretul fiecarei marfi i; kx coeficientul bugetar al marfii X (care ne arata care este proportia veniturilor afectate marfii X din veniturile totale); px- pretul marfii X.

Daca cererea se apreciaza in unitati monetare, aceasta functie va avea expresia:

in care: Cx cererea din marfa X exprimata in unitati banesti[10].

Functiile de cerere devin din ce in ce mai complexe pe masura ce se mareste numarul factorilor de influenta luati in considerare.


SUMAR:

        Nevoile de consum ale oamenilor se concretizeaza in anumite dorinte, acestea din urma generand cererea de produse. De aceea, in stiintele economice se fac distinctii nete intre conceptele de nevoie, dorinta si cerere.In existenta sa biologica si sociala, omul resimte o sumedenie de nevoi, care-l determina sa se comporte, inainte de toate, in calitate de consumator.

        Bunurile economice sunt acele bunuri care sunt rezultatul unei activitati economice, caracterizandu-se prin insuficienta (penuria) lor, apreciata in spatiu si timp, in raport cu nevoile de consum. Ele se manifesta numai in legatura directa cu nevoile oamenilor, numai in masura in care sunt disponibile si in contextul drepturilor patrimoniale.

        Cererea este conceputa ca o solicitare formulata de cineva in vederea intrarii in posesia unui produs (notiunea de produs avand aici cel mai larg sens posibil: bun material, serviciu, persoana, idee etc.) pe oricare din urmatoarele cai: schimb sau cersit, forta ori violenta, coruptie, inselatorie etc..

        In legatura cu preturile, pe piata actioneaza o lege economica denumita legea cererii, potrivit careia intre cerere si pretul unei marfi exista un raport invers proportional (reducerea pretului incurajand cererea, iar majorarea descurajand-o).

        Intre cererea dintr-o anumita marfa si veniturile consumatorului acelei marfi exista un raport direct proportional, ceea ce este cunoscut sub denumirea de legea lui Engel. Prin urmare, orice crestere de venituri ii va permite cumparatorului sa solicite cantitati din ce in ce mai mari din fiecare marfa care intra in structura consumului sau, dupa cum reducerea veniturilor se va solda cu diminuarea cererii.

        Alaturi de factorii dedusi din definitia data cererii, asupra acesteia isi exercita influenta multi altii, pe care ii vom denumi oarecum impropriu secundari (uneori ei dovedindu-se mai importanti chiar decat cei din prima categorie). Din randul lor fac parte: gusturile sau preferintele consumatorilor, variabilele demografice, tendinta de imitare sau snobismul, stadiul ciclului economic, anticiparile consumatorilor s. a.

        Efectul substitutiei, care consta in inlocuirea de catre consumator a marfii Y (devenita, pe leu cheltuit, datorita ieftinirii marfii X, mai putin utila) cu marfa X (devenita, din acelasi motiv, mai utila si in consecinta, mai solicitata), se concretizeaza in cresterea cererii din marfa X de la x0 la x1, precum (in acelasi timp) si in diminuarea cererii din marfa Y de la y0 la y1.

        Efectul veniturilor, datorat numai cresterii veniturilor reale ale consumatorului in urma ieftinirii unei marfi, se concretizeaza in sporirea cererii din marfa X de la nivelul xS la nivelul x1, precum si a cererii din marfa Y de la yS la y1.

        functie de cerere este numai acea functie care marcheaza legaturile intre factorii de influenta si nivelurile optime ale cererii (cele care maximizeaza satisfactia totala a consumatorului). Construirea unei functii de cerere , privita in sens restrans urmeaza procedura obisnuita: mai intai se identifica forma grafica a acesteia, din care se deduce tipul functiei (liniara, parabolica, neregulata etc.), estimandu-se apoi parametrii ei pe seama seriilor de date statistice.



[1] T. Gherasim, Lucr. cit.

[2] Economie politica, ASE, Editura economica, Bucuresti, 1995

[3] T. Gherasim, Lucr. cit.

[4] V. Ploae: Economie politica. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanta, 1999

[5] T. Gherasim, Lucr. cit.

[6] T. Gherasim Lucr. cit.

[7] T. Gherasim Lucr. cit.

[8] Dupa T Gherasim Lucr. cit.

[9] T. Gherasim Lucr. cit.

[10] Dupa T. Gherasim Lucr. cit.



loading...






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre microeconomie si macroeconomie









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare