StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » microeconomie si macroeconomie
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Circuitul si fluxurile activitatii economice. agregatele macroeconomice



CIRCUITUL SI FLUXURILE ACTIVITATII ECONOMICE. AGREGATELE MACROECONOMICE

        Activitatea economica reprezinta un proces complex ce reflecta faptele, actele, comportamentele si deciziile oamenilor prin care are loc atragerea si utilizarea resurselor pentru a produce bunuri si servicii in scopul satisfacerii trebuintelor si intereselor economice. Ea cuprinde un mare numar de operatii si tranzactii complexe, care pot fi studiate cu ajutorul unor modele simple. Spre exemplu, productia presupune:

1)  achizitionarea, prin intermediul monedei, a factorilor de productie;



2)  transformarea factorilor de productie in alte bunuri, proces care inseamna distrugere si creatie;

3)  schimbarea bunurilor economice create care trebuie sa ajunga la consumator contra moneda.

        Descrierea circuitului economic - constituit prin ansamblul fluxurilor intre diferite grupe de subiecti care apar in procesul trecerii bunurilor de la producator la consumator - presupune nu numai cunoasterea diversitatii agentilor economici, ci si masurarea fluxurilor care au loc intre ei.

AGENTII ECONOMICI

        Economia este o realitate complexa, un intreg sistem de activitati la care participa, prin functiile lor, toate unitatile economice, toti agentii economici. Caracterizarea ei implica, intre altele, sistematizarea si gruparea agentilor si a tranzactiilor care iau nastere in cadrul operatiunilor desfasurate.

Structura agentilor economici

        Termenul de agent economic, utilizat in teoria si practica economica, raspunde unei necesitati. El este sinonim cu termenul de subiect economic, operator economic, centrul de decizie economica etc. Oricare ar fi termenul folosit, sensul este acela de participant la viata economica.

        Agentii economici sunt persoane (sau grupuri de persoane) fizice sau juridice care, in calitate de part 323g65d icipanti la viata economica, indeplinesc roluri si au comportamente economice similare.

        Notiunea de agent economic nu desemneaza o entitate naturala. Constituirea agentilor are la baza criteriul functiei economice pe care o indeplinesc. Ei nu exista spontan, in afara dorintei manifestate la un moment dat, de a fi constituiti. Aceasta dorinta priveste atat decizia de a forma o gospodarie, de a crea o intreprindere, cat si tratatul care sta la baza infiintarii unei organizatii internationale. Astfel, din cele mai vechi timpuri, oamenii au hotarat sa se grupeze in sate, au creat intreprinderi, asociatii. Intreprinderile, la randul lor, au format grupuri industriale sau financiare. Natiunile au creat zone monetare sau uniuni vamale, uniuni economice, uniuni monetare.

        De fiecare data cand apare o organizatie de nivel superior, ea nu inlocuieste elementele care o compun, ci se adauga la ele, le completeaza si organizeaza interactiunea in functie de unul sau mai multe scopuri, printre care figureaza conservarea sistemului insusi, reglarea sistemului, cresterea capacitatii de adaptare etc.

        Totodata, aceasta inseamna ca indivizii si institutiile au acceptat costurile integrarii prin: mai putina libertate (pretul asocierii); o mai mica posibilitate de adaptare (pretul dependentei) pentru a obtine unele avantaje - diviziunea muncii (beneficiul actiunii specializate) si sinergia (beneficiul actiunii coordonate).

        Diversitatea agentilor implicati in activitatea economica impune structurarea lor pe grupe omogene, in functie de criteriile care corespund cel mai bine scopului urmarit. Aceasta este necesara in vederea caracterizarii circuitului economic, a contributiei agentilor economici la producerea de bunuri si servicii, respectiv la repartizarea veniturilor rezultate din activitatea productiva, si la folosirea bunurilor si serviciilor, adica cheltuirea veniturilor obtinute.

        Pentru caracterizarea fluxurilor care intervin in procesele de productie si de utilizare a bunurilor, agentii economici sunt grupati pe ramuri si clase de activitati omogene. Ramurile cuprind unitatile de productie omogena care produc exclusiv un produs sau o grupa de produse. Gruparea agentilor economici dupa criteriul clasei de activitati omogene pune in evidenta relatiile tehnico-economice si de echilibrare a resurselor, independent de contextul institutional in care subiectii economici isi desfasoara activitatea. Ea serveste la estimarea componentelor costurilor produsului intern brut (PIB).

        In vederea evidentierii fluxurilor reale si monetare ce caracterizeaza circuitul economic de ansamblul, agentii economici se grupeaza dupa functia principala indeplinita (productie, consum, economisire, finantare) si dupa resursele principale, respectiv criteriul institutional. Se considera ca un agent economic reprezinta o unitate institutionala care dispune de autonomie de decizie financiara in exercitarea functiei sale principale.

        In literatura economica, ca si in practica statisticilor nationale, sunt unele deosebiri in privinta gruparii agentilor economici.

        Contabilitatea nationala din Romania detaliaza si distinge sapte sectoare care grupeaza agentii dupa functia lor economica principala: societatile si cvasi-societatile nonfinanciare, institutiile financiare, intreprinderile de asigurare, administratiile publice, administratiile private, gospodariile, strainatatea (exteriorul).

        Gruparea agentilor economici pe ramuri ale economiei se refera la industrie, constructii, agricultura si silvicultura, transporturi si telecomunicatii, comert, servicii (cercetare, informatica, servicii social-culturale, servicii de gospodarie comunala, de locuinte si alte servicii), servicii financiar-bancare, administratie publica.

        Agregarea agentilor economici pe sectoare institutionale vizeaza, in principal, cunoasterea relatiilor de comportament al acestora. In principiu, agentii sunt grupati pe sectoare institutionale pe baza functiei lor principale realizata in viata economica. Potrivit acestui criteriu, se individualizeaza imediat doua categorii de agenti economici - intreprinderile si gospodariile - a caror functie principala este productia si, respectiv, consumul.

        Intr-o economie deschisa, societatile (intreprinderile) produc bunuri din care o parte va fi consumata de strainatate, in timp ce gospodariile consuma si o parte din bunuri si servicii care au fost produse in strainatate. Se introduce, astfel, in circuitul economic un nou agent, numit strainatate.

        Societatile (intreprinderile) realizeaza nu numai de functia de productie, ci si de investitie. Functia “investitie” implica “economisirea”, care este realizata de catre gospodarii. Colectarea, circulatia si utilizarea veniturilor economisite fac sa intervina o categorie speciala de agenti - institutiile financiare - adica agentii specializati in operatiuni bancare, de credit si asigurari.

        De asemenea, nu trebuie uitat statul, care regrupeaza “ansamblul administratiilor publice”, a caror functie este de a produce bunuri si servicii colective.

Gospodariile

        Gospodariile (sau menajele), ca agent economic, pot fi constituite din orice persoana sau grup de persoane care traiesc sub acelasi “acoperis”, care si functioneaza ca o unitate distincta. Aici se includ familiile, celibatarii, grupele de persoane care traiesc impreuna (cazarmi, comunitate religioasa). Intreprinderile individuale - adica unitatile de productie care se confunda cu persoana intreprinzatorului (o exploatare agricola, un mic comerciant, un artizan) - sunt, de asemenea, gospodarii.

        Anumite categorii de persoane - femei casnice, pensionari, studenti - sunt dificil de inclus in sistemul de economie comerciala intrucat sunt non-producatori de bunuri si servicii comerciale, nu primesc venituri si traiesc fie din venitul altora (femei casnice, studenti), fie din prestatii sociale mult mai putin importante (persoane in varsta, handicapati). Persoanele respective se includ in grupa “gospodarii”, desi ele nu sunt lucratori pentru productia comerciala, creatori de bunuri si servicii sau agenti care economisesc, din cauza nivelului scazut al resurselor de care dispun.

        Ca unitate de decizie, gospodaria dispune de resurse: bunuri, drepturi de proprietate si timpul disponibil, ce poate fi utilizat pentru a produce sau vandut pentru munca salarizata. Ele iau forma de salarii, dobanzi, transferuri varsate de alte sectoare si venituri din vanzari de bunuri si servicii (facute de familii ca intreprinzatori individuali).

        In angrenajul circuitului economic, gospodaria are doua functii: consumator si producator. Principala functie a gospodariilor este consumul. Menajul este cel mai important consumator de bunuri si servicii oferite de producatori, cererea lor conditionand ce si cat este solicitat pe piata, precum si nivelul preturilor. In acelasi timp, gospodariile detin, controleaza si furnizeaza cel putin unul din factorii de productie, munca, care, impreuna cu abilitatea profesionala, conditioneaza, in mare masura, randamentul activitatii economice si preturile produselor.

        In fluxul circular din economie, gospodariile ocupa un loc important. Astfel, intrarile sunt reprezentate de:

a)   fluxurile de bunuri si servicii pentru consum furnizate de ceilalti agenti;

b)  fluxuri de venituri provenite atat din participarea la activitatea economica, cat si din plati de transfer.

Totodata, au loc fluxurile care exprima iesiri:

a)   fluxuri de factori de productie (munca) furnizati catre alti agenti economici;

b)  fluxuri de cheltuieli pentru bunuri si servicii finale si economisirea.

Intreprinderile nonfinanciare

        Intreprinderile nonfinanciare (sau societatile si cvasi-societatile nonfinanciare) cuprind toti agentii a caror functie este productia de bunuri si servicii comerciale nefinanciare. Resursele lor provin din rezultatele vanzarii. Scopul activitatii il constituie obtinerea de profit; de aceea se mai numeste si sectorul afaceri.

        Societatile nonfinanciare grupeaza intreprinderile private si publice al caror obiect este de a furniza un bun (sau serviciu), pe care il vand pe piata. Termenul “cvasi-societate” permite sa se includa in acest sector si unitati care nu sunt cu adevarat societati, precum institutele (sau centrele) de cercetare stiintifica cu scop lucrativ sau grupurile de intreprinderi.

        Dupa responsabilitatea proprietarului, intreprinderile se impart in intreprinderi individuale si intreprinderi societare.

        Intreprinderile individuale se caracterizeaza prin aceea ca intreprinzatorul este proprietarul capitalului, dispune liber de profit si raspunde de pierderi cu totalitatea avutiei personale.

        Intreprinderile societare, potrivit legislatiei actuale, cunosc doua tipuri: societati de persoane si societati de capitaluri.

Societatile de persoane (sau de interes) se constituie pe baza personalitatii celor care se asociaza. In cadrul acestora, fiecare asociat se angajeaza personal in limita cotei de participare sau pana la concurenta intregii sale averi.

        Societatile de capital sunt societati in care fiecare asociat se angajeaza pana la concurenta aportului sau. Cele mai cunoscute societati de capital sunt societati anonime pe actiuni (SA), adica societatile al caror capital este impartit pe actiuni. Actionarii raspund de datoriile societatii pana la limita sumelor subscrise in vederea constituirii capitalului.

O forma intermediara intre societatile de persoane si societatile de capital o reprezinta societatile cu responsabilitate limitata (SRL). Ele sunt asociatii de persoane ale caror riscuri sunt limitate la valoarea adusa. Se admite cedarea partilor sociale cu consimtamantul majoritatii asociatilor.

Intreprinderile nonfinanciare nu sunt numai unitati de productie, ci si unitati consumatoare. In sistemul contabilitatii nationale, intreprinderile au ca functie principala producerea de bunuri si servicii, dar ele sunt si unitati consumatoare de materii prime, energie, programe informatice, alte bunuri de productie. Consumul intreprinderilor se diferentiaza de cel al gospodariilor. Daca consumul gospodariilor satisface o nevoie finala, nevoile intreprinderilor sunt satisfacute prin consumul intermediar. Aceasta este conditionat de necesitatile productiei.

Desfasurarea activitatii intreprinderilor nonfinanciare presupune doua grupe de fluxuri, corespunzatoare intrarilor si iesirilor. Fluxurile de intrari se concretizeaza prin intrari de factori de productie achizitionati de la alti agenti economici. Costul factorilor de productie determina fluxurile de iesiri de cheltuieli ale intreprinderii catre agentii care furnizeaza factorii de productie. Fluxul de cheltuieli mai cuprinde si o serie de alte componente care nu sunt legate de achizitionarea factorilor de productie (taxe indirecte, plati de transfer etc.). Rezultatele activitatii, bunurile si serviciile produse puse la dispozitia celorlalti agenti economici (flux de bunuri si servicii) genereaza un flux de venituri, obtinute, in principal, prin vanzari.

Institutiile financiare si intreprinderile de asigurari

        Institutiile financiare si intreprinderile de asigurari grupeaza toate institutiile private si publice ce realizeaza functia de intermediere financiara intre ceilalti agenti economici.

        Functia principala a institutiilor financiare este finantarea altor agenti economici. Sistemul de contabilitate nationala precizeaza ca “a finanta” inseamna a colecta, a transforma si a repartiza disponibilitatile. Rolul institutiilor de credit este de a pune in legatura agentii care au nevoie de finantare, si sunt in cautare de fonduri, cu cei care au capacitate de finantare si care cauta plasamente. Tot ele realizeaza transformarea structurii resurselor si a nevoilor. Poate sa existe un dezacord cantitativ, dar si calitativ, intre ele daca, de exemplu, plasamentele se fac (mai ales) pe termen scurt, iar necesitatile de finantare sunt pe termen lung. De aici rezulta ca, la necesitatile de a colecta si a repartiza resursele, apare, complementara, operatiunea de transformare a acestora potrivit naturii utilizarii. Institutiile de credit se impart in:

a)   institutii de credit monetare (Banca Nationala, alte institutii bancare), ce se caracterizeaza prin posibilitatea de a crea moneda;

b)  institutii de credit non-monetare (Casa de Economii si Consemnatiuni), care nu creeaza moneda.

        Intreprinderile de asigurari au, ca functie principala, “asigurarea”, adica transformarea riscurilor individuale in riscuri colective, garantand plata unei despagubiri, in caz de producere a riscului asigurat. Distinctia lor fata de organizatiile de securitate sociala (administratie publica necomerciala) se refera la modalitatea de finantare: resursele principale ale societatilor de asigurare provin din cotizatii voluntare, in timp ce cotizatiile securitatii sociale sunt prelevari obligatorii. Prin urmare, intreprinderile de asigurare au un scop lucrativ.

        Sectorul institutiilor financiare si al societatilor de asigurare, in ansamblu, are drept resurse fondurile provenite din angajamentele contractate (depuneri la vedere si la termen, bunuri de casa, obligatiuni etc.), dobanzile primite, primele de asigurare etc.

        In sistemul contabilitatii nationale, institutiile financiare sunt considerate productive. Productia imputata de serviciile bancare (PISB) este cea furnizata de institutiile financiare prin activitatea lor de intermediere financiara. O asemenea productie se masoara, conventional, prin soldul dintre dobanzile incasate si cele platite.

Administratiile noncomerciale

        In categoria acestor “agenti” se includ doua categorii de administratii: cele publice si cele private.

Administratiilor publice cuprind institutiile guvernamentale a caror functie principala este de a produce servicii necomerciale pentru colectivitate si de a efectua redistribuirea venitului si a bogatiei nationale. Ele asigura mentinerea concurentei, functionarea sistemului de preturi si chiar producerea unor bunuri si servicii, in cazurile in care producatorii particulari nu ofera astfel de produse pe piata (sau le ofera in cantitati insuficiente).

        In categoria administratiilor publice sunt incluse toate institutiile publice ce presteaza servicii nemarfare pentru colectivitate, cum sunt institutiile de invatamant public, organismele securitatii sociale, colectivitatile locale (judet, municipiu, orase, comune), justitia, infrastructura publica rutiera, portuara etc. Resursele lor financiare provin din prelevarile obligatorii (impozite, taxe, cotizatii obligatorii) efectuate asupra altor agenti. Cheltuielile constau in plati de transfer si achizitionare de bunuri si servicii.

Administratiile private grupeaza organismele private, fara scop lucrativ, a caror functie principala este de a produce, in esenta, servicii noncomerciale destinate grupurilor respective sau gospodariilor. In aceasta categorie se includ fundatiile, sindicatele salariatilor, partidele politice, asociatiile culturale si religioase, cluburile sportive. Resursele financiare sunt constituite din contributiile voluntare ale gospodariilor, cotizatii, venituri din proprietati etc., si, in mod exceptional, din contributii ale intreprinderilor.

        Administratiile contin unele elemente ce le apropie de societatile comerciale, intrucat ele sunt producatoare de servicii: invatatorul si profesorul, care produc un serviciu de educatie, functionarul, care se ocupa de reciclarea deseurilor, sau agentii care lucreeaza la securitatea sociala, sunt producatori de servicii. De altfel, in unele tari asemenea servicii, cel putin partial, sunt produse de societati comerciale. In acelasi timp, administratiile se deosebesc de intreprinderi care produc un bun (sau un serviciu) destinat vanzarii pe o piata, in timp ce administratiile noncomerciale produc un bun (sau serviciu) care nu este destinat vanzarii. Bunul sau serviciul este gratuit sau vandut la un pret inferior costului. De exemplu, un spital, un liceu, un drum sunt utilizate gratuit sau aproape gratuit.

1.6. Strainatatea

        Strainatatea (sau restul lumii) nu este un adevarat sector institutionalizat, caci nu prezinta activitatea unitatilor nerezidente decat in masura in care acestea sunt in legatura cu unitatile rezidente. Acest sector desemneaza celelalte economii nationale si unitatile lor autonome cu care agentii economici interni intra in tranzactii economice. In aceasta categorie intra si administratiile straine si internationale aflate pe teritoriul tarii de referinta.

        Strainatatea influenteaza activitatea economica interna prin fluxurile de factori de productie, de bunuri si servicii si prin fluxurile de venituri si cheltuieli generate de activitatea desfasurata de agentii nationali in strainatate, respectiv de agentii straini pe teritoriul national, prin activitatea de export si import, de acordare sau primire de imprumuturi, asigurari, turism etc.

CIRCUITUL ECONOMIC

        Un circuit economic este un ansamblu de cai parcurse de fluxuri. El permite sa se cunoasca agentii economici, activitatile desfasurate si tranzactiile realizate.

Elementele definitorii ale circuitului economic si categoriile de fluxuri economice

        Gruparea agentilor pe sectoare nu este suficienta pentru a intelege cum functioneaza sistemul economic. Trebuie, de asemenea, definite activitatile si operatiunile efectuate de agentii economici, legaturile care apar intre agentii economici si obiectul acestor tranzactii.

        Activitatile economice se refera la totalitatea operatiunilor care urmaresc direct (sau indirect) satisfacerea nevoilor cu bunuri economice.

        In functie de natura lor, operatiunile economice se clasifica in: operatiuni asupra bunurilor si serviciilor, operatiuni de repartitie si operatiuni financiare.

·     Operatiunile asupra bunurilor si serviciilor cuprind toate operatiunile care au legatura cu crearea si utilizarea bunurilor si serviciilor: operatiuni de productie, operatiuni de consum, operatiuni de formare de capital si operatiuni cu exteriorul.

a)  Operatiunile de productie au ca obiect producerea de bunuri si de servicii. In sistemul contabilitatii nationale, productia este o activitate socialmente organizata a unitatilor rezidente, constand in crearea de bunuri si servicii schimbate, in mod obisnuit, pe piata si / sau obtinute pe baza unor factori de productie care se schimba pe piata. Se are in vedere intreaga productie de bunuri materiale, iar in domeniul serviciilor sunt retinute toate serviciile socialmente organizate, fie ca sunt vandute sau nu pe piata, cu conditia sa fie obtinute pe baza unor factori de productie care se schimba pe piata: serviciile efectuate de administratii, serviciile prestate unor familii de catre personalul menajer. Sunt excluse serviciile pentru autoconsum fara a pune in actiune factori de productie dobanditi pe piata, munca femeii casnice, munca femeii sau barbatului acasa. Aceasta reprezinta o lacuna considerabila si pune probleme importante, avand loc o subevaluare a rezultatelor activitatii productive (genereaza paradoxul “amuzant” care se produce atunci cand un celibatar se casatoreste cu menajera sau secretara sa), ceea ce determina scaderea venitului national.

b)  Consumul reprezinta actul final al activitatii economice, care consta in folosirea bunurilor economice de catre oameni, in scopul satisfacerii trebuintelor lor economice. Prin consum se verifica utilitatea bunurilor. In functie de continut si efecte, exista consum intermediar si consum final.

Þ Consumul intermediar reprezinta valoarea bunurilor (altele decat cele de capital fix) si serviciilor comerciale consumate intr-o perioada in procesul de productie. In cadrul sau are loc disparitia completa a bunurilor respective, fie prin incorporare in bunuri mai elaborate, fie prin distrugere.

Þ Consumul final reprezinta valoarea bunurilor si serviciilor utilizate pentru satisfacerea directa a nevoilor umane individuale sau colective - familii si administratii publice si private.

c)  Formarea de capital sau investitia reprezinta ansamblul de operatiuni asupra bunurilor si serviciilor privind contul de capital al unui agent, in scopul crearii si achizitionarii de noi echipamente de productie si al cresterii stocurilor.

d)  Operatiunile cu exteriorul cuprind exportul si importul de bunuri si servicii.

·     Operatiunile de repartitie exprima operatiunile de distribuire si redistribuire a venitului provenit din productie, ca si a fluxului de venit din operatiunile efectuate cu restul lumii. In aceasta categorie de operatiuni se includ:

a)  salariile - toate platile efectuate si toate avantajele furnizate de utilizatori, cu titlul de remunerare a muncii executate de salariati in cursul unei perioade de timp;

b)  impozitele legate de productie si de import, care sunt prelevari obligatorii efectuate asupra unitatilor producatoare, care afecteaza productia si importul bunurilor si serviciilor sau utilizarea factorilor de productie. Aceste impozite trebuie platite independent de realizarea excedentului de exploatare si cuprind taxa pe valoare adaugata si diferite impozite suportate de producatori;

c)  subventiile de exploatare, care sunt transferuri efectuate de administratiile publice catre unitatile producatoare, pentru a le permite sa vanda la un pret inferior costurilor de productie:

Þ subventii pe produs;

Þ alte subventii (sume pentru acoperirea pierderilor);

d)  veniturile proprietatii si ale intreprinderii formate din dobanzi, arenzi, veniturile activelor incorporate, dividende si venituri distribuite de societati;

e)  operatiunile de asigurari-daune;

f)    transferuri curente neevidentiate in alta parte;

g)  transferuri in capital, adica operatiuni care influenteaza investitia beneficiarilor: ajutoare pentru investitii, operatiuni de despagubiri pentru daune de razboi sau calamitati naturale.

·     Operatiunile financiare sunt operatiuni de creare, colectare si de folosire a mijloacelor de finantare necesare economiei. Ele se refera la drepturile financiare numite creante si datorii. Aceste operatiuni pun in corespondenta capacitatea de finantare a agentilor excedentari, cu nevoia de finantare a agentilor economici deficitari.

        Subiecti ai tranzactiilor sunt agentii economici grupati in sectoare institutionalizate in raport cu functia principala indeplinita.

        Obiectul tranzactiilor economice sunt bunurile economice, serviciile factorilor de productie si moneda.

        Tranzactiile care au loc pe parcursul circuitului economic se refera la obiectul si modalitatile de realizare. Partea covarsitoare din tranzactii sunt tranzactiile de piata. In afara de acestea, in economie exista si servicii gratuite, provenite din sectorul public, bunuri produse pentru autoconsum, bunuri nevandute in perioada in care au fost create etc. Tranzactiile de piata sunt tranzactii bilaterale, in care transmiterea unui bun economic este insotita de o contrapartida concretizata in alt bun sau o cantitate echivalenta de moneda.

        In economie se produc si tranzactii unilaterale, ce nu implica contraserviciu. Aceste tranzactii apar sub forma transferurilor curente, efectuate sistematic (plata impozitelor, contributii la asigurari sociale, subventii de exploatare etc.), si a transferurilor de patrimoniu, care intervin rar si determina o modificare a patrimoniului unui agent economic (mostenire, donatie, cadou etc.).

        Fiecare tranzactie bilaterala este reprezentata prin doua fluxuri de sens contrar. Un flux economic poate fi definit ca o masa de bunuri, de servicii sau de moneda in miscare.

        Tipurile de fluxuri sunt:

a)   fluxuri reale, formate din fluxuri de bunuri si servicii si fluxuri de factori de productie.

b)  fluxuri monetare, care reprezinta circuitul veniturilor si cheltuielilor agentilor economici, respectiv fluxul cheltuielilor gospodariilor pentru cumparari de marfuri si servicii si fluxuri de remuneratii, achitate pentru factorii de productie folositi: salarii, dobanzi, rente, profit etc.

Fluxurile reale, formate din intrari de factori de productie, si cele de iesiri de produse si servicii sunt insotite de doua fluxuri monetare - unul de venituri si altul de cheltuieli. Dereglarea acestor fluxuri influenteaza raportul dintre cerere si oferta si are implicatii asupra gradului de folosire a potentialului productiv, a stabilitatii preturilor si a gradului de ocupare a fortei de munca.

        Cercetarea fluxurilor economice de bunuri sau servicii, moneda sau informatii conduce, in mod natural, la descoperirea unor interactiuni multiple intre agenti si la construirea unui circuit economic.

Circuitul unei economii cu doi agenti economici

        Scopul final al oricarei productii este consumul. Bunurile produse de intreprinderi trebuie sa ajunga intr-un fel la consumatori. Pentru inceput, in cercetarea proceselor economice facem abstractie de existenta statului, a administratiilor noncomerciale, a institutiilor financiare si consideram ca exista o economie inchisa, in care functioneaza numai doua grupe de agenti: gospodariile si intreprinderile.

        Intre agentii economici exista, pe de o parte, un flux de bunuri de la producatori (intreprinderi) spre consumatori (gospodarii), si pe de alta parte, un flux de servicii ale factorilor de productie, de la consumator catre intreprinderi. Acestea sunt circuite reale, de bunuri (fig. 1.1).

Fig. 1.1. Fluxul real al economiei

        In absenta monedei, circuitul porneste de la gospodariile care furnizeaza intreprinderilor factorii de productie: pamant, materii prime si materiale, combustibil si energie, munca si cunostintele pe care le poseda lucratorii.

        In schimbul acestora, gospodariile primesc bunurile produse. Ele utilizeaza o parte a acestor bunuri pentru propriul consum iar surplusul il schimba cu alte produse, detinute de alte gospodarii. Economia este o “economie de troc” sau de bunuri ce se schimba contra altor bunuri. Rigiditatea sistemului face necesara utilizarea unui “lubrifiant”: moneda.

        Moneda faciliteaza schimburile. Circuitul economic, dupa integrarea monedei, nu este fundamental modificat. In loc de a primi bunurile, gospodariile primesc venituri monetare (salarii, dobanzi, chirii, rente, profituri), adica remuneratii pentru factorii de productie furnizati. Aceste venituri sunt cheltuite de catre gospodarii pentru bunurile si serviciile necesare consumului. Cheltuielile gospodariilor alimenteaza trezoreria intreprinderilor (fig. 1.2).

Fig. 1.2. Fluxul real si fluxul monetar

        Fluxurile reale si fluxurile monetare merg in sens contrar:

·     fluxului real al factorilor de productie, gospodarii ® intreprinderi, ii corespunde fluxul monetar, in sens invers, al veniturilor, intreprinderi ® gospodarii;

·     fluxului real al bunurilor si serviciilor, intreprinderi ® gospodarii, ii corespunde fluxul monetar invers al cheltuielilor, gospodarii ® intreprinderi.

        Daca A cumpara un bun de la B, produsul merge de la B la A, in timp ce pretul marfii, moneda, se transmite de la A la B. Nu este, deci, surprinzator ca fluxul monetar este dirijat in sens invers cu fluxul de marfuri.

        Atunci cand se analizeaza functionarea circuitului la nivelul economiei, in ansamblul sau, se constata ca:

·     pentru a asigura continuitatea activitatii economice, intreprinderile trebuie, in mod constant, sa-si reproduca conditiile necesare productiei. Prin recuperarea in totalitate a venitului distribuit, pot rambursa imprumuturile facute si reconstituie resursele. Intreprinderile distribuie venituri prin cumpararea de factori de productie, pe care ii consuma si recupereaza aceste venituri prin vanzarea productiei lor.

·     gospodariile nu pot consuma mai mult decat veniturile lor. Aceste venituri provin din bunuri si servicii pe care le-au vandut si, in mod special, forta lor de munca.

        Analiza circuitului economic simplificat permite sa se inteleaga egalitatea fundamentala necesara functionarii mecanismului economic:

CONSUM = VENITURI

Aceasta egalitate porneste de la ipoteza conform careia gospodariile cheltuiesc integral veniturile lor pentru cumpararea de bunuri de consum, iar aceste bunuri reprezinta totalitatea productiei intreprinderilor. Ori, in realitate, o parte din venituri sunt economisite de catre gospodarii, iar productia creeaza si bunuri de productie.

        Fara indoiala, aceasta schema este prea simpla pentru a reprezenta intreaga realitate din economie. Economia reala este formata din milioane de indivizi si sute de mii de agenti economici, de diferite tipuri, cu functii specifice, care se cer a fi luati in considerare.

Introducerea in circuit a administratiilor noncomerciale

        Administratiile noncomeciale sunt, prin opozitie cu intreprinderile, agentii economici al caror scop este realizarea unui bun (sau serviciu) colectiv care, in general, se distribuie gratuit pentru beneficiar. De exemplu, un spital sau un drum sunt bunuri colective, a caror folosinta este, de regula, gratuita. Nu se confunda sectorul noncomercial cu sectorul public.

        Administratiile noncomerciale (ANC) au relatii atat cu societatile nonfinanciare (intreprinderile), cat si cu gospodariile.

        In relatiile ANC cu intreprinderile se disting, in primul rand, doua fluxuri reale majore. ANC furnizeaza intreprinderilor servicii gratuite (sau aproape gratuite) - drumuri, servicii administrative, servicii sanitare, de invatamant etc. La randul lor, intreprinderile furnizeaza pentru ANC echipamente (mobilier, telefon, instalatii), cladiri si diverse materiale (fig. 1.3).

Fig. 1.3. Fluxuri reale si fluxuri monetare intre intreprinderi si administratii.

        In al doilea rand, se disting simetric doua fluxuri monetare: fluxului de bunuri colective ANC ® intreprinderi ii corespunde un flux financiar intreprinderi ® ANC, format din impozite, taxe, cotizatii. Fluxului de bunuri de echipamente, furnizate de intreprinderi catre ANC, ii corespunde fluxul de cheltuieli ANC ® intreprinderi.

        Uneori, cu scopul de a salva utilizarea, statul sau colectivitatile locale sunt determinate sa subventioneze intreprinderile in dificultate. Atunci fluxul monetar administratii ® intreprinderi este amplificat.

        Relatiile ANC cu gospodariile sunt asemanatoare cu cele prezentate mai sus. Administratiile furnizeaza gospodariilor bunuri si servicii colective - educatie, sanatate, justitie, infrastructura rutiera, feroviara si aeriana etc.; in schimb, gospodariile varsa catre administratie taxe, impozite, cotizatii sociale, ceea ce genereaza fluxul monetar gospodarii ® ANC (fig. 1.4). Pe de alta parte, gospodariile furnizeaza (fluxul real gospodarii ANC) factorii de productie necesari crearii bunurilor si serviciilor noncomerciale. In schimb (fluxul monetar ANC ® gospodarii), administratiile remunereaza gospodariile pentru factorii pusi la dispozitie. Platile functionarilor face parte din acest flux.



Fig. 1.4. Fluxuri reale si fluxuri monetare intre gospodarii si administratii

O particularitate a relatiilor ANC ® gospodarii o constituie transferurile sociale. In spirit de justitie sociala, ANC se straduiesc sa reduca inegalitatile nascute de o prima distributie a veniturilor - distribuirea primara. Pentru a face aceasta, ANC opereaza prelevari suplimentare asupra veniturilor gospodariilor. Resursele sunt apoi redistribuite (repartitia secundara) in functie de criterii sociale - venituri insuficiente, somaj, boala, batranete.

Rolul strainatatii in circuitul economic

        Economiile moderne sunt economii deschise si practica un intens schimb cu alte economii nationale. Principalele fluxuri reale in schimburile cu strainatatea sunt:

·     exporturile: flux de bunuri si servicii, produse de intreprinderile nationale, destinate strainatatii;

·     importul: flux de bunuri si servicii produse in strainatate si destinate agentilor nationali - intreprinderi, administratii, gospodarii. Intreprinderile sunt importatoare de materii prime, purtatori de energie, bunuri de echipament. La randul lor, gospodariile, atunci cand utilizeaza un bun de consum creat de o intreprindere cu sediul in exterior, acesta in prealabil este importat.

Institutiile financiare si alti agenti economici

Intreprinderile nu produc numai bunuri de consum pentru nevoile gospodariilor.
O mare parte a industriilor este consacrata fabricarii de bunuri de productie - cladiri, materiale, echipamente, utilaje etc. - destinate a deveni investitii in alte intreprinderi.

        Pentru a realiza investitia, firmele dispun, doar in putine cazuri, de totalitatea resurselor financiare necesare. Intreprinderile sunt, structural, agenti care au nevoie de finantare. Nevoi de finantare au si anumite gospodarii, atunci cand achizitioneaza bunuri de valori mari, de folosinta indelungata. Alte gospodarii, dimpotriva, nu cheltuiesc in intregime veniturile lor, ci dispun de o economisire importanta, care permite sa acopere nevoile de imprumuturi ale gospodariilor si chiar sa finanteze intreprinderile. Luate in ansamblu, gospodariile sunt, structural, agenti ce au capacitatea de a finanta.

        Desigur, operatiunile de mobilizare si utilizare a disponibilitatilor financiare nu se realizeaza in mod direct intre agentii economici ce apartin celor doua sectoare institutionalizate. Aceste operatiuni sunt realizate de o categorie speciala de operatori - institutiile financiare.

        Institutiile financiare au rol de intermediar. Ele primesc plasamentele agentilor economici care au capacitate de finantare si acorda credite agentilor care au nevoie de finantare (fig. 1.5).

Fig. 1.5. Relatiile institutiilor financiare cu alte grupe de agenti economici

        De notat ca daca diferitele categorii de agenti sunt global deficitari (intreprinderile) sau excedentari (gospodariile), un agent izolat poate avea, la un moment dat, o capacitate (sau o nevoie) de finantare.

Circuitul economic de ansamblu

        Ansamblul relatiilor intre agenti poate fi regrupat pe o schema unica, reprezentand circuitul economic complet al unei natiuni industriale (fig. 1.6). O schema completa permite sa se observe fenomene care pot fi puse in evidenta numai daca exista o viziune globala asupra sistemului economic. Pe aceasta baza se pot elabora si pune in practica o politica economica eficienta.

Fig. 1.6. Circuitul de ansamblu al economiei nationale

Schema din fig. 1.6 permite sa se inteleaga unele probleme fundamentale ale economiei. Se evidentiaza faptul ca, pentru a cheltui, trebuie in prealabil sa castigi banii. Venitul anual este ca ce se poate cheltui in timpul anului fara ca patrimoniul sa fie afectat. Daca venitul nu este cheltuit in intregime, se fac economii cu care sporeste patrimoniul. Daca se cheltuieste mai mult decat venitul, se dezeconomiseste, ceea ce duce la diminuarea patrimoniului.

        La scara intregii tari, venitul national este egal cu valoarea a ceea ce s-a produs:

Venitul national = Produsul national

Dar:

Produsul national = Numarul de lucratori x Productivitatea

        Aceasta egalitate are o valabilitate universala si arata ca o natiune nu poate deveni mai bogata decat in situatia in care locuitorii sai sunt mai productivi. Ea se regaseste sub forma:

Productie = Salariu + Profituri

        Daca se are in vedere destinatia productiei, care este formata din bunuri de consum si bunuri de productie, atunci avem egalitatea:

Productie = Consum + Investitii

        In mod obisnuit, nu toate veniturile se consuma, respectiv consumatorii economisesc, iar economiile sunt plasate pentru a permite efectuarea investitiilor. Ca atare in economie trebuie sa existe egalitatea:

Economisire (E) = Investitie (I)

        Egalitatea E = I exista intotdeauna din punctul de vedere al circuitului economic, in sensul ca atat economiile, cat si investitiile, sunt definite ca diferente intre venituri si cheltuieli.

EVALUAREA NIVELULUI ACTIVITATII. AGREGATELE MACROECONOMICE

        Ansamblul operatiunilor ce constituie activitatea economica nationala formeaza obiectul contabilitatii nationale. Prin intermediul conturilor nationale, o multime de procese sunt masurate, regrupate si ordonate, pentru ca, pe baza lor, sa se ia decizii de politica economica, iar agentii economici sa fie informati asupra evolutiei economiei nationale.

Principiile masurarii rezultatelor macroeconomice

        Masurarea rezultatelor la nivel macroeconomic, in scopul caracterizarii productiei, repartitiei, consumului si economisirii - expresie a activitatii desfasurate de agentii economici si a fluxurilor care se formeaza in economie in procesele de alocare, utilizare si consumare a factorilor de productie - se poate face prin doua sisteme: sistemul productiei materiale si sistemul conturilor nationale.

        Sistemul productiei materiale si sistemul conturilor nationale au acelasi scop - sistematizarea proceselor economice din economia nationala si masurarea rezultatelor obtinute prin indicatori sintetici. Ambele, ca sisteme de evidenta macroeconomica, indeplinesc un triplu rol:

·     instrumente de sinteza si coordonare a datelor statistice;

·     instrumente de cunoastere si analiza economica pe perioada trecuta;

·     instrumente de fundamentare a deciziilor privind perioadele viitoare.

        Cu toate trasaturile comune, referitoare la scopul si directii de utilizare, cele doua sisteme se deosebesc prin conceptia teoretica pe care se fundamenteaza, de unde decurg o serie de diferentieri privind obiectul masurarii, indicatorii cu care se exprima cantitativ procesele respective, importanta care se acorda fluxurile, din punctul de vedere al continutului lor, preferinta pentru anumiti indicatori etc.

        In cele doua sisteme se face o interpretare diferita a activitatii productive. Sistemul productiei materiale cuprinde, in calculele de produs social si venit national, numai bunuri materiale si servicii de productie produse in sfera productiei materiale, in timp ce sistemul conturilor nationale apreciaza, in esenta, ca orice munca sociala utila, de pe urma careia se obtine un venit, este productiva, ea finalizandu-se in bunuri materiale, servicii de productie, servicii de consum pentru populatie, servicii administrative si financiare etc. In timp ce sistemul productiei materiale masoara numai rezultatele din sfera productiei materiale, sistemul conturilor nationale evidentiaza, global, toata activitatea din economie, considerand-o ca productie.

        Sistemul productiei materiale acorda o mare atentie caracterizarii producerii, repartizarii si utilizarii bunurilor si serviciilor, fluxurilor materiale din economie si asigura, in mica masura, informatii pentru caracterizarea fluxurilor financiare. Spre deosebire de acestea, sistemul conturilor nationale acorda prioritate fluxurilor financiare intre agentii din diferite sectoare institutionalizate.

        In sistemul conturilor nationale, masurarea rezultatelor se fundamenteaza pe teoria factorilor de productie, ceea ce inseamna ca evaluarea lor se bazeaza pe veniturile factorilor de productie care au participat la activitatile economice. Specific economiei de piata, in definirea activitatii productiei, este testul pietei, in sensul ca orice activitate este considerata productie, daca ea contribuie la satisfacerea unei nevoi si daca cineva este dispus sa plateasca pentru achizitionarea rezultatelor activitatii.

        Cu toate diferentierile care se pot remarca, in diferite tari, privind delimitarea sferei produselor si serviciilor cuprinse in rezultatele activitatii economice, exista o serie de reguli care se folosesc in contabilitatea nationala, din care se mentioneaza:

a)  In calculul agregatelor macroeconomice se cuprind bunuri si servicii care sunt vandute pe piata. Productia este privita ca activitatea de creare a oricaror bunuri si servicii pentru care oamenii sunt dispusi sa plateasca sau sunt create cu ajutorul unor factori de productie care se schimba pe piata. Nu se includ produsele si serviciile considerate daunatoare si interzise, desi se realizeaza pe piata (droguri, prostitutia etc.).

b)  In calculul agregatelor macroeconomice se cuprind numai bunurile si serviciile care sunt rezultatele activitatii productive din perioada respectiva. Se exclud produsele care, desi se tranzactioneaza pe piata, reprezinta revanzari. In acest caz, in masurarea rezultatelor se cuprind numai veniturile, respectiv cheltuielile legate de prestarea serviciului de vanzare - cumparare.

c)  Baza evaluarii rezultatelor activitatii economice o constituie veniturile factorilor de productie angajati in activitatea economica. Din expresia monetara a tuturor tranzactiilor care au loc pe piata se exclud cele care nu sunt legate, intotdeauna, de activitatea productiva curenta, cum sunt revanzarile de bunuri, cumparari / vanzari de instrumente financiare, transferurile banesti intre agentii, care nu sunt insotite de un flux invers de bunuri si servicii.

d)  In contabilitatea nationala nu se admit inregistrari repetate, masurate prin consumul intermediar. Dimensionarea rezultatelor este data de valoarea adaugata bruta sau valoarea adaugata neta a produselor si serviciilor finale, care pot fi folosite pentru consumul personal si public, pentru investitiile (brute si nete), pentru cresterea stocurilor, pentru export. Consumul intermediar reprezinta consumul de bunuri si servicii in scopul producerii altor bunuri si servicii si el se delimiteaza de veniturile care exprima recompensarea factorului munca, de cheltuielile pentru consumul final al gospodariilor si de formarea capitalului.

e)  In determinarea agregatelor macroeconomice se delimiteaza agentii in functie de teritoriul unde isi desfasoara activitatea. Astfel, daca se au in vedere rezultatele activitatii agentilor din interiorul tarii, se calculeaza indicatorii ce exprima productia sau venitul intern. Cand se tine seama numai de activitatea agentilor nationali, se obtine produsul national sau venitul national.

Caracteristicile generale ale contabilitatii nationale si conturile sectoarelor institutionalizate

        Sistemul contabilitatii nationale (SCN) se sprijina pe doua considerente:

a) Este o contabilitate de flux. Un flux se defineste ca o variatie a unui stoc, adica ca o suma a transferurilor de bunuri (sau moneda) efectuate de un agent, spre altul, in timpul unei perioade de timp, de exemplu un an. Contabilitatea nationala nu inregistreaza decat variatiile masei si nu masa insasi. De asemenea conturile nationale nu descriu o situatie la un moment dat, ci manifestarea acesteia in cursul unei perioade de timp.

Rezulta ca in sistemul contabilitatii nationale este posibila studierea investitiilor, care sunt variatia unui stoc de capital, deci un flux, dar nu stocul de capital.
SCN nu masoara bogatia unei tari, ci imbogatirea ei. Aceasta caracteristica se explica prin faptul ca SCN este strans legat de notiunea de circuit economic.

b) Esteeste o contabilitate in partida dubla. Un flux economic este intotdeauna expresia unei relatii intre agenti; pentru un agent este vorba de o resursa, pentru altul de o utilizare a resurselor sale. Intreaga operatiune face obiectul inscrierii in doua conturi. Echilibrul contabil este o regula de coerenta: totalul intrebuintarilor este egal cu totalul resurselor.

Functionarea SCN presupune:

·     gruparea agentilor economici si clasificarea operatiunilor;

·     asocierea unui cont de resurse si utilizari pentru fiecare categorie de agent si pentru fiecare “moment” din lantul productie-consum / economisire-investitie;

·     stabilirea unei legaturi “verticale” intre conturile unei categorii de agenti (circuitul economic este, insa, simultan o utilizare, pentru un agent, si o resursa, pentru altul, de unde rezulta ca, in fond, conturile diferitilor agenti sunt unite “transversal” prin soldurile lor).

        In SCN sunt utilizate, de regula, pentru fiecare categorie de agenti economici - sector institutional urmatoarele sanse conturi:

a) Contul de productie. Acesta indica modul in care a fost creat produsul. Se stie ca valoarea produsului este o suma de valoarea adaugata. Contul va inregistra pe de o parte - la resurse - valoarea totala a productiei, pe de alta parte - la utilizari - ansamblul consumurilor intermediare care au fost necesare pentru a obtine aceasta productie. Soldul este valoarea adaugata bruta, care exprima excedentul de valoare a productiei peste consumul intermediar.

b) Contul de exploatare. Reflecta transformarea la care este supusa valoarea adaugata bruta. Sporita, eventual, prin subventii de exploatare, valoarea adaugata bruta este repartizata intre agentii care contribuie la realizarea ei, sub forma de salarii, precum si pentru plata impozitelor indirecte legate de productie (fara TVA). Soldul reprezinta excedentul brut de exploatare si masoara rezultatul activitatii de productie, dupa plata salariilor si a varsamintelor obligatorii legate de productie.

c) Contul de venit. Inregistreaza operatiunile de repartizare care nu sunt legate in mod direct de productie. Partea esentiala a resurselor este reprezentata de excedentul brut de exploatare care nu este inca venitul agentului. Trebuie luata in considerare diversitatea operatiunilor de repartitie care se adauga aici (dobanzi, chirii primite) sau se retrag (impozite pe venit). Soldul obtinut este venitul disponibil brut.

d) Contul utilizare a venitului. Pentru fiecare sector, acest cont indica modul in care venitul disponibil brut (resurse) este utilizat pentru consumul final si economia bruta. Pentru intreprinderi, acest cont este fara semnificatie, insa pentru gospodarii exprima, direct, impartirea venitului brut disponibil in consum final si economisire bruta. Pe aceasta baza se poate calcula inclinatia medie spre economisire.

e) Contul de capital. Economia bruta este destinata pentru operatiuni in capital - investitii, cresteri de stocuri, achizitii imobiliare etc. - adica achizitii de active fizice. Daca economisirea bruta, completata cu eventualele transferuri in capital este insuficienta pentru a acoperii aceste diverse utilizari, soldul contului reflecta o nevoie de finantare; in caz contrar, agentul - neutilizandu-si toate economiile - dispune de o capacitate de finantare. Partea esentiala a resurselor este constituita din economisirea bruta, la care se adauga ajutoarele pentru investitii si operatiunile de transfer in capital. Utilizarile sunt reprezentate din formarea bruta de capital fix si variatia stocurilor.

        Contul de capital permite calcularea ratei de autofinantare a sectorului ca raport intre economisirea bruta, la care se adauga transferurile nete de capital, si formarea bruta de capital fix, plus variatia stocurilor.

f)  Contul financiar. Acest cont indica, pentru fiecare sector, faptul ca acel care are nevoie de finantare trebuie sa se imprumute pentru a acoperi, iar cel care are capacitatea de finantare o pune la dispozitia altor agenti. Aceste operatiuni financiare iau forma unei variatii de activ (creante) sau de pasiv (datorii). In principiu, pentru fiecare sector, soldul creantelor si datoriilor echilibreaza exact soldul contului sau de capital.

Marile tabele. Tabloul intrari-iesiri

        Pe baza prezentarii continutului conturilor este posibila observarea interdependentei dintre acestea prin intermediul soldului lor. Toate conturile sunt regrupate in marile tabele, pentru realizarea unei viziuni sintetice a activitatii in economia nationala. De regula, se elaboreaza trei tabele:

a) Tabelul operatiunilor financiare descrie detaliat operatiunile financiare ale fiecarui sector. El este o juxtapunere a conturilor financiare. In stanga tabelului se gasesc, repartizate pe sectoare, fluxurile nete ale creantelor, iar la dreapta sunt reprezentate fluxurile nete ale datoriilor. Soldurile nete de creante si de datorii intre sectoarele rezidente nu se echilibreaza in mod necesar. Daca, in total ansamblul sectoarelor, apare un sold pozitiv, inseamna ca exista o “capacitate de finantare a natiunii”, iar in celalalt caz exista o “nevoie de finantare a natiunii”.

b) Tabelul economic de ansamblu este o prezentare sintetica a conturilor pe sectoare si pe operatiuni. Conturile pe sectoare sunt dispuse pe coloane, iar pe randuri sunt rescrise operatiunile. In acest tabel gasim o contabilizare “utilizari - resurse”, pentru conturile nefinanciare, si o contabilizare “in fluxuri nete de creante si de datorii”, pentru contul financiar.

c) Tabelul intrari - iesiri permite descrierea structurii productiei nationale pe tipuri de produse. El este o aplicare a analizei input - ouput datorata lui W. Leontiev. Tabelul cu dubla intrare are ca punct de plecare unitatile de productie omogene, care creeaza un singur produs, adica o ramura de productie. Fiecarei ramuri ii este destinata o linie si o coloana. Liniile reflecta repartitia produsului pentru utilizari intermediare si utilizari finale (consum final, investitii, exporturi). Analiza pe coloane reliefeaza structura valorica a productiei, formata din consumuri intermediare si valoarea adaugata.

                    Ramuri            consumatoare

     Ramuri
producatoare

Utilizari intermediare

Productia finala

Total productia bruta

A

B

C

J

Total Ui

               A

X11

X12

X13

X1j

X1n

Y1

X1

               B

X21

X22

X23

X2j

X2n

Y2

X2

               C

X31

X32

X33

X3j

X3n

Y3

X3

               I

Xi1

Xi2

Xi3

Xij

Xin

Yi

Xi

Total consum intermediar

Xn1

Xn2

Xn3

Xnj

Xnn

Yn

Xn

Consum KF (amortizare)

F1

F2

F3

Fj

Fn

Consum de munca
(valoare adaugata neta)

M1

M2

M3

Mj

Mn

Total valoare adaugata bruta

VB1

VB2

VB3

VBj

VBn

Total productie bruta

X1




X2

X3

Xj

Xn

Importuri

H1

H2

H3

Hj

Hn

Total resurse

R1

R2

R3

Rj

Rn

Determinarea indicatorilor macroeconomici de rezultate prin metoda intrari-iesiri se bazeaza pe teoria echilibrului si a interdependentelor dintre ramuri.

        Metoda se fundamenteaza pe trei caracteristici esentiale:

a) Productia bruta a fiecarei ramuri (X i) este o suma de iesiri, care sunt reprezentate de utilizarile intermediare si utilizarile finale:

b) Productia bruta a fiecarei ramuri (X i) este suma intrarii, ce reflecta cheltuielile efectuate, si care cuprinde consumul intermediar (X i j), consumul de capital fix, sub forma amortizarii (F j), si consumul de munca (M j):

Daca valoarea adaugata a fost definita ca excedent de valoare peste consumurile intermediare, atunci se poate scrie:

   In cazul in care consideram importurile ramurilor H j , atunci totalul resurselor este format din productie si importuri:

c) Elementele care exprima intrarile sunt egale cu cele care exprima iesirile, adica utilizarea finala trebuie sa fie egala cu valoarea adaugata si importul:

Utilizarea finala primeste consumul privat, consumul public, investitiile si exportul.

Agregatele macroeconomice

        Agregatele sunt marimi sintetice, indicatori care masoara diverse aspecte ale activitatii la nivel macroeconomic. Evaluarile globale exprima productia totala a tarii, venitul, consumul, economisirea, investitiile, exporturile etc.

        In statistica internationala, se folosesc drept indicatorii macroeconomici: produsul intern brut (PIB), produsul national brut (PNB), produsul intern net (PIN), produsul national net (PNN), venitul national (VN).

Produsul si evaluarea sa

        Produsul este ansamblul de bunuri si servicii create de agentii economici in timpul unei perioade. Bunurile intermediare au fost incorporate in ansamblul bunurilor si serviciilor finale si nu sunt, deci, disponibile intr-o astfel de calitate, pentru o utilizare finala. Produsul nu cuprinde decat bunurile finale. Destinatia lor poate fi consumul, investitia neta, amortismentul, exportul sau cresterea stocurilor.

        Bunurile incluse in categoria “produs” se delimiteaza in functie de:

a) natura fizica - potrivit conceptiei SCN, este productiva activitatea de creare a unui bun (sau serviciu) care se vinde efectiv sau este susceptibil de a fi schimbat pe piata. In acest caz, alaturi de bunuri materiale, se contabilizeaza ca produs si cea mai mare parte a serviciilor;

b) agentii economici - agentii carora le este recunoscuta calitatea de producatori sunt intreprinderile si gospodariile;

c) teritoriul pe care isi desfasoara activitatea agentii economici - acesta permite gruparea agentilor economici fie dupa criteriul nationalitatii, oricare ar fi locul lor de rezidenta, fie dupa criteriul rezidential, ce implica luarea in calcul a activitatii agentilor care au un centru de interes pe teritoriul economic national.

In SCN se foloseste, cu precadere, ultimul criteriu si se determina, mai ales, “produsul intern”, in opozitie cu “produsul national”. Categoria intern cuprinde produsul (venitul) creat si consumat de catre agentii economici care isi desfasoara activitatea in interiorul statului. Categoria national cuprinde, pe langa activitatea agentilor economici inclusi in categoria “intern”, si activitatea agentilor care apartin de statul respectiv, dar isi desfasoara activitatea in strainatate si se exclud rezultatele activitatii obtinute pe teritoriul national care apartin agentilor economici straini.

Bunurile si serviciile evidentiate in conturile nationale sunt evaluate la preturile producatorilor sau preturile cumparatorilor, adica preturi fara impozitele indirecte nete, denumite, dupa caz, preturi ale factorilor de productie sau preturi ale pietei, care includ si impozitele indirecte nete (impozite indirecte - subventii).

Elementele cuprinse in conturile nationale, prin agregare, stau la baza calcularii produsului brut sau a produsului net. Produsul brut masoara valoarea masei totale de bunuri si servicii finale create in economie in decursul unei perioade. El include si bunurile care corespund amortismentului, ce servesc la mentinerea capacitatii productive. Produsul net reprezinta partea din produsul brut care se poate utiliza fara a consuma capitalul. Daca produsul brut cuprinde productia finala si consumul de capital, produsul net presupune eliminarea din agregate macroeconomice nu numai a consumului intermediar, ci si a consumului de capital (amortismentul).

Atat produsul brut, cat si produsul net, se pot exprima in preturi curente si in preturi constante. In mod evident, aceasta distinctie nu are sens decat in comparatii dinamice, pentru a evita influenta variatiei preturilor in cursul unei perioade.

Pentru a vedea modul de calcul si influenta, consideram trei produse, , B si C , in perioadele t 0  si t1 .

· Perioada t 0 :                                A             B             C

- cantitati  q 0                  100              300              500

- pret unitar   p 0                         20                40                15

· Perioada t 1 :                                A             B             C

- cantitati  q 1                  165              360              780

- pret unitar   p 1                         30                50                20

Valoarea produsului in preturi curente este pentru:

· Perioada t 0 :

· Perioada t 1 :

Prin compararea celor doua valori, rezulta o crestere a valorii produsului cu 79,3 % , din care o parte importanta este imputabila cresterii preturilor.

Valoarea produsului, exprimata in preturi constante (preturi ale perioadei
t 0), este:

        In acest caz, avem o crestere a volumului produsului cu 36,7 % .

        Nu se poate spune ca una din evaluari este mai buna decat alta. Ele nu au aceeasi semnificatie si nici aceeasi utilitate.

        Evaluarea in preturi curente are locul sau in ansamblul de date ce caracterizeaza economia nationala si cea mondiala, relativ la perioada respectiva. Evaluarea in preturi constante serveste la aprecierea evolutiei fenomenelor economice in termeni reali.

        Cresterea nominala a produsului este efectul unei sporiri reale a cantitatilor si a unei cresteri a preturilor, apreciata fata de cea precedenta. Separarea celor doua componente se poate face si pentru a calcula procentul de crestere a cantitatii (volumului), presupunand ca preturile raman constante si invers .

        In practica, trecerea de la preturi curente la preturi constante se efectueaza cu ajutorul unui indice sintetic, care masoara cresterea medie a nivelului general al preturilor. Acesta ia forme diferite, in functie de modul de pondere.

        Daca preturile sunt ponderate cu cantitatile perioadei initiale (t 0), atunci se obtine indicele Laspeyres al preturilor:

        Daca preturile sunt ponderate prin cantitatile perioadei curente (t 1), atunci avem indicele Paasche al preturilor:

        De remarcat faptul ca, prin acelasi procedeu al ponderii, este posibil sa se obtina un indice care masoara cantitatile:

·   daca cantitatile sunt ponderate cu preturile perioadei initiale, atunci se obtine un indice Laspeyres al cantitatii produsului:

·   daca cantitatile sunt ponderate cu preturile perioadei curente, atunci se obtine un indice Passche al cantitatii produsului:

        Aplicand relatiile de determinare a acestor indicatori la datele exemplului de mai sus, se obtin urmatoarele rezultate:

        Indiferent de tipul sau, Laspeyres sau Paasche, calcularea unui astfel de indice general este o operatiune foarte greu de realizat, putand fi efectuata numai de organismele specializate de statistica. Dar analiza evolutiei economiei implica utilizarea unor indicatori a caror marime sa fie exprimata in preturi constante. Analiza efectuata pe baza unor indicatori in determinarea carora au fost folosite preturile curente nu conduce la rezultate concludente privind dinamica economiei.

        Pentru obtinerea indicatorilor in preturi comparabile, este necesar ca din marimea indicatorilor valorici - exprimati in preturi curente - sa se elimine influenta modificarii preturilor. In acest scop, se raporteaza indicatorul exprimat in preturi curente, la un indice general de preturi, denumit deflatorul.

        Produsul intern brut in preturi comparabile (sau constante) se poate calcula:

a) global, prin raportarea PIB in preturi curente (PIB crt), la indicele general al preturilor, numit deflatorul PIB (D):

b) pe ramuri, prin raportarea valorii adaugate din fiecare ramura, exprimata in preturi curente, la indicii preturilor aferente produselor si serviciilor create in fiecare ramura:

c) pe elemente de utilizare finala a produsului, prin raportarea agregatelor care exprima utilizarea finala in preturi curente (consumul privat, consumul public, formarea bruta a capitalului, exportul net), la indicele corespunzator bunurilor ce intra in componenta fiecarui element de utilizare a PIB.

        Dupa calcularea produsului in preturi comparabile - prin una din metodele anterioare - se poate trece la stabilirea dinamicii agregatului respectiv, prin calcularea indicelui:

 

Acesta este un indice al volumului fizic si exprima evolutia reala a agregatului respectiv.

        Agregatele sunt marimi cumulative, calculate pe un an intreg.

        Astfel, produsul national este rezultatul cumulat al activitatii productive care s-a desfasurat pe parcursul anului. Dar repartitia produsului poate fi inegala in timp, dupa cum ritmul cresterii preturilor poate fi variabil.

        Agregarea agentilor economici si a tranzactiilor acestora pe grupe cat mai omogene (sectoare) implica nu numai insumarea tranzactiilor referitoare la o anumita activitate, ci si consolidarea lor. Consolidarea tranzactiilor semnifica faptul ca fluxurile reciproce din interiorul unui sector se compenseaza, pastrandu-se numai cele intersectoriale. Daca se compenseaza si fluxurile dintre sectoare, se vorbeste de soldare si se retin in calcule numai fluxurile de solduri, denumite si fluxuri nete.

Produsul intern brut (PIB)

        In sistemul contabilitatii nationale, baza masurarii rezultatelor activitatii economice, o reprezinta produsul intern brut (Gross Domestic Product). El exprima valoarea adaugata bruta a productiei finale a bunurilor si serviciilor create, in cursul unei perioade, de agentii economici care isi desfasoara activitatea pe teritoriul tarii si este destinat consumului, investitiilor, cresterea stocurilor si export. Poate fi definit prin egalitatea:

unde PIB - produsul intern brut; CF - consum final; FBKF - formarea bruta a capitalului fix; VS - variatia stocurilor; E - export; H - importuri.

        Calculat si analizat ca produs final, produsul intern brut evidentiaza masa de bunuri si servicii produse pe teritoriul tarii, precum si natura fizica a bunurilor si serviciilor produse. Calculat ca valoare adaugata bruta, produsul intern brut evidentiaza rezultatele financiare ale activitatii desfasurate de toti agentii economici din tara pentru care se face calculul.

        In practica contabilitatii nationale, marimea PIB se estimeaza fie aplicand in mod distinct mai multe metode - metoda de productie, metoda costurilor, metoda utilizarii finale, fie combinand aceste metode, in functie de informatiile disponibile.

a) Metoda de productie se aplica atunci cand intereseaza sa se stabileasca contributia fiecarei ramuri (sau agent economic) la productia finala de bunuri si servicii. Produsul intern brut (PIB) se determina eliminand, din valoarea produsului global brut, consumul intermediar:

In valoarea productiei ramurii nu se includ impozitele indirecte si, deci,
PIB - calculat ca suma a VAB - este exprimat in preturile factorilor de productie. Pentru a obtine PIB exprimat in preturile pietei, la PIB - evaluat in preturile factorilor de productie (PIB pf) se adauga impozitele indirecte nete, adica taxa pe valoare adaugata ce greveaza produsele, si se scad subventiile.

        Calcularea PIB pe baza metodei de productie permite caracterizarea fluxurilor de bunuri si servicii dintre agentii economici. In acest caz PIB se defineste ca valoarea monetara a fluxului de produse finale furnizate agentilor economici interni.

b) Metoda veniturilor, denumita si metoda repartitiei veniturilor, presupune estimarea PIB prin agregarea veniturilor factorilor de productie concretizat - in compensarea factorilor de productie, respectiv veniturile primite de proprietarii acestora (salarii, dobanzi, rente, chirii), la care se adauga excedentul de exploatare (profitul), alocatiile pentru consumul de capital fix (amortizarea), impozitele indirecte nete, determinate ca diferenta intre impozitele indirecte platite de firme si subventiile primite de firme de la guvern:

        Compensarea factorilor de productie exprima platile facute de intreprinderi in scopul asigurarii serviciilor factorilor a caror utilizare face posibila producerea bunurilor si serviciilor. Aceasta compensare ia forma compensarii factorului munca (salarii si contributii) si a excedentului net de exploatare, care se determina prin scaderea din valoarea adaugata a compensarii - muncii si a amortizarii capitalului fix. Deci, excedentul net (Ex n) este compus din dobanda neta, renta, si profitul brut.

        Alocatiile pentru consumul de capital fix (A) exprima deprecierea (uzura) fizica si morala a capitalului fix in decursul unui an si se masoara prin suma alocata anual, menita sa acopere deprecierea fizica si pierderea de capital fix. Aceasta imbraca forma amortizarii.

        Impozitele indirecte nete (Tin) reprezinta soldul dintre impozitele indirecte platite de firme guvernului si subventiilor primite de catre acestea de la guvern. Impozitele indirecte reprezinta toate taxele percepute de la firme, cu exceptia celor asupra veniturilor societatilor pe actiuni. Sunt considerate indirecte deoarece firma le trateaza drept o componenta a costului bunurilor si serviciilor finale produse, fara a reprezenta o cheltuiala cu factorii de productie. In fond, ele intra in componenta pretului de piata, sunt suportate de cumparatori si sunt incasate de guvern.

        Subventiile de exploatare reprezinta sumele virate de guvern firmelor private si publice. Au rolul sa completeze veniturile provenite din vanzarea de bunuri si servicii. Aceste sume nu sunt o componenta a pretului de piata. In calculul agregatelor macroeconomice, subventiile se scad din impozitele indirecte, deoarece reprezinta o sursa de fonduri care pot fi folosite de firme in vederea asigurarii serviciilor factorilor de productie.

        Subventiile intervin, de regula, in cazurile in care guvernul este interesat in productia agentilor la care veniturile din vanzarea produsului nu acopera costurile. In categoria subventiilor nu se includ transferurile guvernului catre firme private destinate investitiilor sau acoperirii pagubelor si pierderilor de capital, care sunt considerate transferuri de capital.

c) Metoda utilizarii finale presupune ca estimarea PIB incepe de la elementele ce exprima folosirea bunurilor si serviciilor care alcatuiesc productia finala: consumul final privat, (Cfp), consumul final guvernamental (Cfg), formarea bruta a capitalului (FBK), exportul net de bunuri si servicii (En = E - H) .Deci,

        Consumul final privat de bunuri si servicii, denumit si consum personal, este destinat satisfacerii nevoilor oamenilor. Marimea sa se determina insumand cheltuielile gospodariilor si institutiilor private care nu au ca scop obtinerea de profit pentru bunuri durabile (cu exceptia locuintei), pentru bunuri nedurabile si pentru servicii.

        Consumul final guvernamental exprima cheltuielile institutiilor guvernamentale ocazionate de cumpararea de bunuri si servicii (sosele, poduri, diguri, scoli, parcuri, servicii juridice, postale, aparare etc.) care, in mod normal, nu se produc in sectorul privat, sau se produc, dar intr-o cantitate insuficienta. Rezultatele activitatii sectorului public se adreseaza intregii societati, daca au caracter colectiv. Ele nu se realizeaza prin intermediul pietei, dar evaluarea lor se realizeaza pe baza cheltuielilor facute pentru cumpararea de bunuri si servicii consumate. Nu se includ in consumul guvernamental cheltuielile institutiilor publice ce nu sunt insotite de fluxul invers de bunuri si servicii, cum sunt cheltuielile pentru plata pensiilor, ajutoarelor sociale, indemnizatiilor de somaj etc.

        Formarea bruta a capitalului se masoara prin cheltuielile utilizatorilor finali pentru bunuri de investitii folosite in vederea producerii, in viitor, a altor bunuri si servicii.

        Calculul agregatului “formarea bruta a capitalului” se realizeaza prin insumarea urmatoarelor elemente:

·   cheltuieli cu cumpararile de echipamente, constructii etc., efectuate de firmele productive (investitii pentru afaceri);

·   cheltuieli pentru cumpararea de locuinte noi (investitii imobiliare);

·   modificarea stocurilor firmelor productive (investitii in stocuri);

·   investitii de inventar.

Cheltuielile guvernamentale pentru constructiile de sosele, poduri etc. nu se cuprind in investitii, ci la consumul final. Modificarea stocurilor se refera la produsele fabricate in perioada respectiva si nevandute, cat si la materiile prime si materialele achizitionate si neconsumate.

        Formarea capitalului inseamna intotdeauna investitie. Nu exista investitie decat in cazul in care are lor o formare de capital fizic si, in mod corespunzator, nu exista economisire decat atunci cand societatea, consumand mai putin din venitul sau, consacra o parte din resurse formarii de capital.

        Formarea de capital poate sa aiba ca rezultat crearea unui capital fizic, adica o investitie, dar si plasamentul prin cumpararea unui titlu de valoare.

        Investitia concretizata in capitalul fizic ce este destinat sa inlocuiasca partile uzate ale acestuia reprezinta investitia de inlocuire, egala cu amortizarea (A). Investitia concretizeaza intr-un spor de capital reprezinta investitia neta. Ambele sunt componente ale investitiei brute.

        Formarea bruta de capital este compusa din formarea bruta de capital fix (FBKF) si variatia stocurilor (VS):

sau:

        Investitiile brute capitale sau formarea bruta de capital fix exprima cheltuielile cu bunurile de capital (bunuri durabile) achizitionate de unitatile productive pentru a fi utilizate, timp de cel putin un an, in procesul de productie, precum si valoarea locuintelor cumparate (sau construite) de populatie.

In formarea bruta de capital fix se includ:

·   cheltuielile cu bunurile capitale noi sau cu cele existente;

·   cheltuielile menite sa perfectioneze sau sa asigure cresterea capacitatii de productie a bunurilor capitale existente;

·   alte cheltuieli menite sa mareasca potentialul productiv in viitor.

Variatia stocurilor (VS) reprezinta diferenta dintre intrarile si iesirile din stocuri, in cursul perioadei considerate. In stocuri se cuprind toate bunuri care nu fac parte din capitalul fix si se gasesc, la un moment dat, in posesia unitatilor productive interne, adica:

·   stocuri de materii prime si materiale destinate a fi utilizate, ca intrari intermediare, in procesul propriu de productie;

·   stocuri de bunuri produse, dar care mai necesita prelucrari viitoare;

·   stocuri de produse finite destinate vanzarii;

·   stocuri de materii prime si produse finite pentru scopuri strategice.

        Exportul net (En = E - H) exprima diferenta intre valoarea bunurilor si serviciilor exportate si valoarea celor importate. Intrucat metoda de calcul PIB pe baza utilizarii finale presupune insumarea cheltuielilor, exportul net apare ca o categorie de cheltuieli care se adauga la celelalte componente.



        Bunurile exportate se evalueaza la preturile f.o.b., care corespund pretului de piata al bunurilor pana la frontiera tarii exportate. Pretul f.o.b. acopera: pretul de uzina, adaosul comercial, cheltuielile de transport pana la frontiera tarii exportate, taxele de export. Importurile de bunuri sunt evaluate la pretul c.i.f., care poate fi privit ca pretul de cumparare ce trebuie platit de importator pentru livrarea bunurilor pana la frontiera proprie. Diferenta dintre c.i.f. si f.o.b. reprezinta costurile de transport, inclusiv costul asigurarii dintre granita tarii exportatoare si cea a tarii importatoare.

Produsul national brut (PNB)

        PNB, denumit si venitul national brut, daca este evaluat la pretul factorilor, sau cheltuielile nationale brute, daca este evaluat la preturile pietei, este definit ca valoare adaugata bruta de piata a bunurilor finale produse de agentii nationali intr-o perioada determinata de timp.

        Productia nationala de bunuri si servicii ce compun PNB, evaluata la preturile pietei, exprima sintetic oferta agregata; privit prin prisma cheltuielilor totale ale natiunii, PNB este un important indicator al cererii agregate.

        Frecvent, marimea acestui indicator se estimeaza pornind de la PIB la preturile pietei si de la soldul valorii adaugate brute a agentilor nationali din strainatate si a agentilor straini din interiorul tarii pentru care se face calculul:

        PNB se poate calcula prin insumarea valorii  de piata a bunurilor si serviciilor finale produse de agentii nationali (insumarea valorii adaugate), pe fiecare faza de productie (metoda veniturilor), sau prin insumarea cheltuielilor pentru bunurile si serviciile finale efectuate de agentii economici nationali in perioada de calcul (metoda cheltuielilor).

        Prin folosirea metodei veniturilor, marimea produsului national brut este data de relatia:

unde VN - venitul national, Ti - taxele (impozitele) indirecte; A - alocatii pentru consumul de capital.

Metoda cheltuielilor presupune insumarea cheltuielilor efectuate in cadrul economiei nationale pentru achizitionarea bunurilor:

unde C - cheltuielile de consum efectuate de populatie; IB - investitiile brute efectuate de sectorul privat intern; G - cheltuielile guvernului pentru achizitionarea de bunuri de la sectorul privat, inclusiv investitiile guvernamentale; En - exportul net.

        Cele doua metode, ar trebui sa dea ca rezultat aceeasi marime a PNB. In realitate, PNB calculat dupa metoda veniturilor este mai mic.

O parte din tranzactiile care genereaza bunuri si servicii nu sunt incluse in PNB. Ele formeaza “economia subterana” sau “economia neoficiala”, adica toate activitatile a caror existenta, produse si venituri nu fac obiectul nici unei declaratii in fata autoritatilor economice responsabile si al caror produs financiar nu este depus, cel mai adesea, intr-un organism bancar. Aceste activitati obscure sunt de doua categorii:

·   activitati ascunse pentru ca sunt absolut ilegale, cum ar fi cultivarea si comertul cu droguri, traficul de arme sau de orice alt produs interzis;

·   activitati ascunse pentru a evita impozitarea fiscala, fie ca este vorba de drepturi de vama (contrabanda), de taxe pe valoarea adaugata, de impozitul pe venit, sau de “munca la negru” etc.

        Suma totala a tranzactiilor in cauza este substantiala - intre 4 % si 30 % (si chiar mai mult). Sfera de cuprindere a economiei subterane este acut controversata. Economia revelata si economia ascunsa se penetreaza reciproc alcatuind, in mare masura, un organism unitar. Economia subterana este prezenta in productie, in procesul formarii si redistribuirii veniturilor, ca si al consumului. In fiecare din aceste faze, ea are mai multe componente. Insasi productia apare ca productie legala de bunuri neevaluate, productie permisa, dar evazionista si productie interzisa. Pentru fiecare sunt necesare forme specifice de estimare si functii de reliefare a interactiunii dintre economia revelata si economia ascunsa.

        Indiferent de metoda de calcul, PNB poate fi mai mare sau mai mic decat PIB cu marimea soldului (pozitiv sau negativ) dintre produsul brut realizat de agentii economici nationali in afara granitelor tarii si produsul brut realizat de agentii economici straini din interiorul granitelor nationale (SVABS).

        Diferenta de perspectiva intre cele doua agregate este urmatoarea: PIB masoara productia realizata de unitatile de productie rezidente, in timp ce PNB masoara productia realizata de factorii de productie furnizati de agentii nationali.

        Diferenta dintre PIB si PNB este, in general, mica. Un procent de peste 2 - 3 % poate sa apara in tarile care utilizeaza, intr-o proportie mai mare, munca sau capitalurile nonrezidentilor (PIB > PNB - tarile in curs de dezvoltare, si PNB > PIB - tarile dezvoltate, industriale). Acesta sunt si motivele pentru care - in contabilitatea nationala a tarilor dezvoltate - se prefera PNB, in timp ce in tarile in curs de dezvoltare se utilizeaza PIB.

        Desi masoara rezultatul activitatii, PNB nu poate fi utilizat in aprecierea bunastarii economice dintr-o tara intrucat nu ofera nici o informatie cu privire la modul de distribuire a produsului intre gospodarii, sau la economia “subterana”, nu contine elemente privind evolutia calitatii si preturilor bunurilor si serviciilor, nu include unele componente ce influenteaza nivelul de bunastare, cum sunt activitatile casnice si costul poluarii, durata timpului liber, calitatea climatului social-politic etc.

        PIB si PNB sunt indicatori care nu ofera o masura a productiei finale nete realizate intr-o tara, deoarece cuprinde si alocatia pentru consumul de capital (amortizarea). Eliminand acest consum, se obtin indicatorii de natura neta, respectiv produsul intern net (PIN) si produsul national net (PNN).

        Produsul intern net (PIN) este definit drept valoarea neta totala de piata a bunurilor si serviciilor finale produse de agentii interni intr-o perioada de un an. Exprimat in pretul factorilor, PIN indica valoarea neta a produsului final din punct de vedere al producatorilor lor. Cand este evaluat cu ajutorul preturilor pietei, evidentiaza aceeasi productie din punct de vedere al consumatorului (fata de preturile pietei, preturile factorilor nu contin taxele indirecte, dar includ subventiile de exploatare).

        Produsul intern net, la preturile pietei, se calculeaza cel mai frecvent pornind de la produsul intern brut (exprimat in preturile pietei), din care se elimina alocatiile pentru consum de capital (amortizarea capitalului fix):

sau:

        Daca PIN, la preturile factorilor, se corecteaza cu diferenta dintre veniturile din activitatea economica si din patrimoniul agentilor nationali ce isi desfasoara activitatea in strainatate si cele ale agentilor straini din interiorul tarii (SVABS), rezulta produsul national net la preturile factorilor (PNNpf), care dimensioneaza venitul national:

        La acelasi rezultat se ajunge si daca se vor agrega veniturile factorilor agentilor economici nationali. Produsul national net PNN la preturile pietei se poate estima si pornind de la PNB sau PIB:

Venitul  national

        In contabilitatea nationala si analiza macroeconomica se opereaza si cu venitul national brut (VNB) si venitul national disponibil (VND).

        Venitul national brut se determina prin insumarea venitului national cu amortizarea sau daca din PIB (la preturile pietei) se elimina impozitele indirecte nete si se adauga soldul valorii adaugate brute in raport cu strainatatea. El reprezinta, de fapt, PNB la preturile factorilor:

        Venitul national, la pretul pietei este egal cu venitul national brut diminuat cu consumul de capital fix iar venitul national in sens restrans este egal cu produsul national net la preturile factorilor:

si:

        Astfel determinat, venitul national este un agregat fundamental care pune in evidenta, pe de o parte, veniturile incasate de proprietarii factorilor de productie, in schimbul resurselor furnizate unitatilor productive din economie, sau veniturile din munca si proprietate care decurg din productia de bunuri si servicii in cadrul economiei, iar, pe de alta parte, reflecta utilizarea (cheltuirea) veniturilor provenite din activitatea productiei, pentru cumpararea de bunuri economice si pentru economisire.

        Daca, din punct de vedere al alocarii,

in care C - consumul, S - economiile, T - taxele (impozite) totale, Tr - veniturile din transfer (alocatii, ajutoare, burse etc.), venitul national, din punct de vedere al cheltuielilor, este format din:

        Cele doua expresii ale venitului national trebuie sa fie egale:

adica:

        Daca se face abstractie de cheltuielile guvernului si de comertul exterior, rezulta ca:

adica economiile sunt egale cu investitiile nete, iar prin luarea in considerare a cheltuielilor guvernului avem:

de unde:

        Dar diferenta intre veniturile bugetului reprezentate de taxe (impozitele totale) si cheltuielile guvernului (G), la care se adauga transferul de venituri (Tr), reprezinta deficitul sau excedentul bugetar (DB):

Aceasta inseamna ca:

adica economiile sunt egale cu investitiile nete, la care se adauga deficitul bugetar.

        Venitul national disponibil, denumit si venitul disponibil al economiei, exprima posibilitatile economiei nationale pentru investitii nete, consum si economisire. El se determina prin adaugarea la VN a soldului transferurilor cu strainatatea (STS):

Daca la VND se adauga amortizarea capitalului fix, se obtine venitul national brut disponibil. Acesta exprima sumele degajate, in mod global, prin sistemul productiv, in vederea formarii veniturilor.

        Faptul ca venitul national este o masura a veniturilor proprietarilor resurselor din participarea la procesul producerii bunurilor si serviciilor, nu permite acestui indicator sa dimensioneze veniturile banesti primite de gospodarii (persoane) in decursul unei perioade. Agregatul care exprima veniturile curente ale persoanelor, provenite din activitatea curenta productiva si din transferuri de la guvern si intreprinderi, este venitul personal (VP).

        Calcularea acestui agregat este determinata, in principal, de faptul ca veniturile gospodariilor reprezinta sursa consumului de bunuri si servicii si al economisirii menajelor si, deci, are implicatii asupra dimensiunii cererii finale de bunuri si servicii si a cererii de bunuri de investitii.

        Marimea venitului personal se estimeaza pornind de la venitul national, din care se elimina toate veniturile care nu sunt primite de persoane (sau gospodarii) si se adauga totalul veniturilor primite de aceasta de la guvern si intreprinderi si care nu provin din participarea la activitatea economica.

        Din venitul national se scad profiturile firmelor inaintate de impozitare, precum si contributiile pentru asigurarile sociale platite sectorului guvernamental de catre firme si populatie, si se adauga transferurile facute de guvern sau firme catre populatie (pensii, asistenta sociala, ajutoare, indemnizatii etc.), ajustarile de venituri personale, pe baza unor dobanzi incasate sau a altor plati care nu sunt legate de factorii de productie, precum si dividendele incasate de persoane de la firme, dupa ce au fost percepute impozitele.

        Daca, din venitul personal, se elimina taxele personale, rezulta “venitul personal disponibil” (VPD). Acesta exprima veniturile gospodariilor care pot fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor personale (cumparare de bunuri si servicii, plata dobanzilor, transferuri in strainatate) si pentru economisire.

        In general, VPD este mai mic ca VP deoarece VPD se deduce scazand din VP impozitele personale si anumite plati neimpozabile facute de sectorul familial, cum ar fi sumele platite pentru autorizatii, cotizatii etc.

        Majoritatea VPD este utilizat pentru consumul personal; de asemenea, din el se platesc dobanzile si se fac o serie de transferuri catre alte persoane (sau institutii), iar restul il reprezinta economiile persoanelor.

Principalele fluxuri si agregatele produsului si venitului

        Elementele pe baza carora se asigura trecerea de la un agregat la altul si fluxurile care au loc intre grupele de agenti economici sunt prezentate in figura 1.7.

        Punctul de pornire al fluxurilor il constituie valoarea bunurilor si serviciilor finale produse de agentii nationali reuniti sub denumirea de societati nonfinanciare sau intreprinderi. Totalul “iesirilor”, masurat prin PNB, poate fi calculat pornind de la fluxul cheltuielilor efectuate de ceilalti agenti pentru cumpararea de bunuri si servicii finale, respectiv cheltuielile gospodariilor pentru bunuri si servicii, cheltuielile guvernului pentru bunuri si servicii, cheltuieli pentru investitii brute interne si externe. In acelasi timp, PNB este egal cu suma veniturilor brute obtinute de firme.

        Din venitul brut obtinut de intreprinderi, se asigura, in primul rand, constituirea alocatiilor pentru consumul de capital (amortizarea) si care formeaza una din sursele investitiilor brute. Ceea ce ramane reprezinta produsul national net la preturile pietei. Acesta cuprinde venitul factorilor de productie (venitul national) si taxele indirecte, care constituie una din principalele surse de venituri ale guvernului. Impozitele indirecte sunt incluse in preturile platite de consumator (preturile pietei), dar nu sunt disponibile pentru recompensarea factorilor de productie pentru activitatea productiva desfasurata.

        Daca din PNN la pretul pietei se elimina impozitele indirecte, rezulta PNN la pretul factorilor de productie, adica venitul national, respectiv suma tuturor veniturilor nete obtinute de posesorii factorii de productie utilizati in obtinerea productiei curente. In cadrul veniturilor care compun venitul national se includ urmatoarele:

·   profiturile nedistribuite, care pot fi folosite pentru cresterea capitalului;

·   taxele pentru asigurari sociale si taxele (impozitele) pe veniturile societatilor (si care constituie venit al guvernului);

·   veniturile personale, provenite din participarea la activitatea productiva, sub forma de salarii, rente, dobanzi, dividende, plati de transfer.

        Daca la venitul provenit din activitatea productiva se adauga platile de transfer ale guvernului catre gospodarii rezulta venitul personal. Aceste venituri personale sunt utilizate pentru plata taxelor catre guvern si pentru cumpararea de bunuri si servicii de la firme. Excedentul constituie economiile personale, care pot fi folosite pentru investitii private brute, interne si externe.


        Pe baza cunoasterii indicatorilor agregati, este posibila caracterizarea dezvoltarii economice si masurarea performantelor economice, se fundamenteaza masurile de politica economica si se elaboreaza recomandari referitoare la dezvoltarea economica nationala.

IDENTITATI MACROECONOMICE DE BAZA

        Identitatile macroeconomice descriu, intr-o maniera sintetica, raporturile existente intre indicatorii macroeconomici, respectiv egalitatile necesare intre diferite agregate si componentele lor.

        Daca se face abstractie de existenta statului si a relatiilor economice externe, atunci se poate considera ca produsul obtinut (PIB) este format din bunuri de consum (C) si bunuri de capital (I), iar identitatea care exprima compunerea PIB se scrie astfel:

(1.1)

        Conform acestei relatii, toata productia obtinuta este consumata sau investita, chiar daca are loc o acumulare nedorita in stocuri de produse la firme.

        Intr-o economie simpla, fara guvern, sectorul particular primeste ca venit (Y) toata valoarea productiei (X), care, o parte se utilizeaza pentru achizitionarea bunurilor de consum (C), iar restul se economiseste (S). Deci:

(1.2)

de unde rezulta ca economisirea (S) este o diferenta intre venit si cheltuielile pentru consum efectuate de sectorul particular, adica:

(1.3)

        Combinand identitatea (1.1) cu (1.2) obtinem o noua identitate:

(1.4)

care indica faptul ca productia obtinuta este egala cu productia vanduta, respectiv valoarea productiei este egala cu venitul sectorului particular, iar acesta din urma este cheltuit pentru achizitionarea bunurilor de consum sau economisit.

        Intrucat in identitatea (1.1) si (1.2) cheltuielile de consum au valori egale, daca se ia in considerare (1.3), atunci identitatea (1.4) se poate reformula astfel:

(1.5)

        Aceasta identitate arata, pe de o parte, ca economiile sunt identic egale cu venitul minus consumul, asa cum este exprimat de (1.2) si, pe de alta parte, ca investitiile sunt identic egale cu economiile. Aceasta ultima constatare este justificata de faptul ca, intr-o economie simpla, unicul mod de economisire este de a face o investitie fizica. Identitatea (1.5) ne face sa fixam faptul ca productia minus consum inseamna investitie, ca productia inseamna venit, iar venitul minus consum inseamna economisire.

        In cazul unei economii deschise (are relatii economice externe) si cu sector guvernamental, trebuie sa se ia in considerare si alte variabile: G - achizitiile guvernamentale de bunuri (cheltuieli publice), T - taxele si impozitele percepute de stat, Tr - transferurile de la guvern la sectorul particular, En - exporturile nete

        Reluand identitatea (1.1) intre productia creata si vanduta si tinand seama de noile componente ale cererii, se obtine o noua identitate:

(1.6)

        Ca si in identitatea (1.1), I exprima investitia reala, adica investitia dorita si investitia nedorita in stocuri de produse.

        Revenind la identitatea (1.2), trebuie subliniat faptul ca o parte din venit este cheltuit pentru plata taxelor (impozitelor) catre guvern (T), iar sectorul particular primeste venituri din transfer (Tr), care se adauga la venitul. In aceasta situatie, venitul disponibil (YD) va fi:

(1.7)

        Acest venit disponibil nu poate fi alocat decat consumului si economisirii. In consecinta:

(1.8)

        Combinand identitatile (1.7) si (1.8), se obtine:

(1.9)

sau, daca il separam pe C, avem:

(1.10)

        Identitatea de mai sus reflecta faptul ca consumul este diferenta intre venit (plus transferuri) minus impozite si economii.

        Inlocuind pe C in identitatea (1.6), cu valoarea sa din identitatea (1.10), se obtine:

(1.11)

(1.12)

Identitatea (1.12) arata ca diferenta dintre economii si investitii, este egala cu marimea deficitului bugetar (DB = G + Tr - T). Deoarece achizitiile guvernamentale plus transferurile catre sectorul particular (G + Tr) reprezinta cheltuielile bugetare, iar taxele (impozitele) T reprezinta veniturile bugetare din impozite si taxe, diferenta dintre acestea este deficitul bugetar (DB). Identitatea (1.12) ne arata ca excesul de economii, fata de investitii, este identic cu deficitul bugetar plus exporturile nete.

        Analiza identitatii (1.12) permite sa se evidentieze mai multe situatii intre economiile sectorului particular, deficitul bugetar, comertul exterior si investitii:

·   investitiile sunt egale cu economiile, daca exportul net si dificitul bugetar sunt egale cu zero sau daca deficitul comercial este egal cu excedentul bugetar;

·   in cazul in care exportul net este egal cu zero, investitiile sunt egale cu economiile diminuate cu deficitul bugetar;

·   daca En este o marime pozitiva, iar bugetul este echilibrat, atunci investitiile sunt egale cu economiile diminuate cu exportul net.

        Identitatea macroeconomica fundamentala, care poate fi scrisa pe baza fluxului circular al veniturilor si cheltuielilor, este:

(1.13)

        Relatia, evidentiaza, in partea stanga, cererea pe componente (consum, achizitii ale guvernului, investitii si export net) . Productia furnizata este egala cu venitul. Venitul este egal cu venitul disponibil, plus transferurile nete, mai putin impozitele si taxele. Destinatiile venitului disponibil sunt consumul si economiile sectorului particular.







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre microeconomie si macroeconomie









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics