StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » microeconomie si macroeconomie
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Cresterea economica



CRESTEREA ECONOMICA

Cresterea economica. Definitie

Un standard de viata superior nu poate fi obtinut decat printr-o productie superioara de bunuri si servicii. Cresterea economica

 consta tocmai in sporirea rezultatelor activitatii economice la nivel macroeconomice. Cresterea economica se exprima prin ritmul de crestere a indicatorilor macroeconomici (PIB, PNB, VN). Frecvent, variatia acestor indicatori este corelata cu evolutia demografica.



Cresterea PIB potential este un proces pe termen lung si consta in cresterea productiei potentiale

. PIB potential este acel volum al productiei pentru care 959g68j capacitatea de productie este deplin utilizata. Cresterea PIB potential este echivalenta cu cresterea capacitatii de productie la nivel national este un rezultat al investitiilor efectuate.

Cresterea economica este determinata de factori cum sunt:

- directi

Ø      Cresterea populatiei active

Ø      “Investitiile” in capitalul uman

Ø      Cresterea volumului capitalului utilizat

Ø      Schimbarile tehnologice

- indirecti

Ø      Institutiile (institutiile financiare, administratiile private etc.)

Ø      Guvernul

Cresterea economica pe termen lung are doua surse importante:

-         cresterea cantitativa a factorilor de productie utilizati (a numarul de persoane, a cantitatii de capital fix sau circulant utilizat); aceasta poarta si denumirea de crestere economica extensiva;

-         cresterea calitativa a factorilor, adica cresterea eficientei utilizarii factorilor de productiei (a productivitatii acestora); rezultatul este cresterea economica intensiva.

Descrierea cresterii economice se realizeaza cu ajutorul functiei de productie:

PIB = f (munca, capital, progres tehnic)

Asadar, cresterea economica deriva din cantitatea si calitatea factorului munca existent intr-o tara. Cantitatea factorului munca poate determina o crestere economica sanatoasa numai in conditiile in care se inregistreaza si o crestere a stocului de capital. Altfel, cresterea cantitatii de munca utilizata in conditiile in care stocul de capital ramane constant determina utilizarea factorilor de productie cu o eficienta din ce in ce mai mica ceea ce determina o scadere a productiei pe locuitor (datorita randamentelor descrescatoare).

Calitatea factorului uman de refera atat la calificare, grad de cultura, dar si la starea de sanatate a populatiei, la longevitatea acesteia.

Cresterea cantitatii de capital utilizat determina cresterea cantitatii de bunuri si servicii obtinute intr-o economie nationala, dar in aceeasi maniera ca si cresterea cantitatii de forta de munca. Progresul tehnic, denumit in modelele economice consacrate (cel al lui Robert Solow si cele care au urmat acestuia) factor rezidual, este in prezent unul dintre cei mai importanti factori ai cresterii economice, fiind o sursa importanta a cresterii productivitatii factorilor de productie si, deci, a cresterii economice intensive.

Cresterea economica aduce beneficii agentilor economici. Dintre acestea enumeram:

-         Cresterea standardului de viata. Sporirea volumului de bunuri si servicii finale la nivelul unei tari este echivalenta, de regula, cu modificarea in sens favorabil a consumului. Cresterea economica pe termen lung aduce o sporire nu numai a cantitatii, ci si a calitatii bunurilor si serviciilor consumate.

-         Atenuarea saraciei. Cresterea capacitatii de productie genereaza mai multe locuri de munca si, deci, surse de venit mai numeroase pentru menaje;

-         Modificari in structura consumului. Cresterea economica a determinat in ultimele decenii ca in statele cu economie de piata matura partea din venit destinata satisfacerii nevoilor inferioare sa scada in favoarea celei destinate satisfacerii nevoilor superioare (cultura, recreere, comunicare etc.).

Totusi, cresterea economica, ca finalitate a eforturilor efectuate de institutiile statului are costurile sale.

ü      Poluarea. Poluarea reprezinta unul din costurile majore ale cresterii economice din secolele al XIX-lea  si al XX-lea.



ü      Alocarea resurselor pentru crestere (costul de oportunitate) Consumul de bunuri si servicii trebuie redus in prezent astfel incat consumul viitor sa fie mai mare. Cu alte cuvinte, numai investitiile genereaza venituri viitoare, iar acestea pot creste numai pe seama reducerii consumului.

ü      Costuri personale si sociale

Teoria cresterii economice

 

Teoria cresterii economice este una care vizeaza pe termenul lung.

Punctul de pornire este reprezentat de functia de productie:

PIB = F(M, K)

Teoria clasica a cresterii economice a fost dezvoltata de Smith, Ricardo si Malthus. Ea s

e bazeaza pe legea randamentelor descrescatoare si descrie evolutia economiei in conditiile in care pamantul este o resursa limitata, iar populatia este in crestere. In aceste conditii, Malthus a opinat ca populatia este condamnata sa traiasca la nivelul de subzistenta. Legea randamentelor descrescatoare avea ca rezultat faptul ca, atunci cand pamantul este limitat, cresterea populatiei determina reducerea salariilor, la nivelul la care populatia se va afla intr-o situatie stationara (numarul va ramane constant). Clasicii au omis aportul progresului tehnic la cresterea economica.

Keynesismul considera ca venitul national creste pe seama cresterii cererii agregate. Precursorii lui Keynes s-a preocupat stabilitatea activitatii economice si de reducerea somajului. Ei au subliniat rolul major al investitiilor privite ca acumulare de capital si ca o componenta a cererii agregate. Acestea (investitiile) au rolul hotarator in cresterea venitului national si, deci, a productiei nationale.

Teoria neoclasica introduce, ca variabila exogena progresul tehnic. Se mentine rolul important al investitiilor (care au ca rezultat cresterea inzestrarii tehnice a muncii) si al cresterii cantitatii fortei de munca utilizata.

Noua teorie a cresterii considera progresul tehnic a fi o variabila endogena. Investitiile nu constau in reproducerea acelorasi bunuri, ci in producerea de utilaje, masini etc, care incorporeaza in ele cunostintele acumulate de oameni. De asemenea, se ia in considerare si faptul ca randamentul social este superior randamentului privat, determinand astfel, externalitati tehnologice pozitive si deci cresterea productivitatii. Noua teorie considera ca incorporarea cunostintelor are loc prin doua cai:

-         invatare prin practica, in sensul ca oamenii incorporeaza experienta acumulata in elementele de capital;

-         inventie, schimbarile tehnologice fiind procese sistematice, gandite.

Mai mult, teorie economica a ca sunt importante urmatoarele  aspecte ale inovarii

-         Este foarte complex

-         Localizarea inovatiilor; este cunoscut faptul ca inovatiile se concentreaza in anumite tari, care au devenit exportatoare de cunostinte

-         Difuziunea inovatiilor este costisitoare, pentru ca oamenii au o rezistenta mare la schimbare si de asemenea, apararea drepturilor de proprietate intelectuala necesita eforturi deosebite.

-         Structura pietei si a economiei influenteaza inovatiile, pentru ca de exemplu, o economie concentrata pe ramurile industriale apropiate de sectorul primar, cunosc o evolutie tehnologica inferioara economiilor in care sectorul tertiar si quaternar sunt in proces de maturizare.

-         Inovatiile – strategie competitiva. Unele intreprinderi au activitati sistematice de cercetare pentru a crea noi produse sau noi tehnologii (care sa le dea un avantaj de cost).

Teorii ale randamentelor de scara crescatoare considera ca initial, costurile investitiile cu grad mare de noutate necesita costuri foarte mari (de asemenea si riscuri mari) si ca, de regula, consumatorii sunt reticenti la produsele cu acelasi grad de noutate.




Limitele cresterii?

Clubul de la Roma (1970), luand act de epuizarea rapida a resurselor naturale a propus ca rezultatele economice absolute sa sporeasca in aceeasi masura cu populatia totala, astfel incat rezultatele pe locuitor sa ramana constante. Aceasta este cunoscuta ca fiind cresterea economica zero. Sustinatorii cresterii economice zero considerau ca in planul politicii economice, aceasta ar fi singura reactie rationala pentru prezervarea resurselor pe un termen cat mai lung.

In raportul Brundtland, intitulat Viitorul nostru comun, prezentat la Conferinta Natiunilor Unite de la Rio de Janeiro din iunie 1992, se afirma ca 'dezvoltarea durabila este conceputa in viziunea reconcilierii dintre economie si mediul inconjurator, pe o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman, nu numai in cateva locuri si pentru cativa ani, ci pentru intreaga planeta si pentru un viitor indelungat.”

Punctul de vedere larg acceptat este de dezvoltare durabila sau viabila, sustenabila, in cadrul careia se urmareste interactiunea compatibilitatii a patru sisteme: economic, uman, ambiental si tehnologic, astfel incat sa se asigure satisfacerea nevoilor prezentului, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si asigura propriile nevoi. Pentru realizarea conditiei de compatibilitate a celor 4 sisteme care se interconditioneaza, strategia dezvoltarii durabile include, ca element esential, indispensabil, simultaneitatea progresului in toate cele patru dimensiuni.

Viziunea strategiilor privind dezvoltarea durabila porneste de la intelegerea faptului ca economia unei tari, ca si a tuturor tarilor inseamna mai mult decat suma partilor componente, ca modificarile produse intr-un subsistem sau altul antreneaza schimbari de ansamblu, in virtutea interdependentelor dinamice existente in componentele acesteia.

Pornind de la cinci factori care se inter-influenteaza in procesul dezvoltarii - populatia, resursele naturale si mediul natural, productia agricola, productia industriala si poluarea - , strategia dezvoltarii durabile isi propune sa gaseasca criteriile cele mai adecvate de optimizare a raportului nevoi-resurse, obiective de atins - mijloace necesare, pe baza compatibilitatilor lor reciproce, in timp si spatiu. Este vorba de a concepe si realiza un asemenea mediu economic care, prin intrarile si iesirile sale, sa se afle intr-o compatibilitate directa, dinamica cu mediul natural, dar si cu nevoile si interesele prezente si viitoare ale generatiilor care coexista si se succed la viata.

De aici decurge ca dezvoltarea durabila este definita de o dimensiune naturala - in sensul ca exista, numai atata vreme cat mediul creat de om este compatibil cu mediul natural; o dimensiune economica, bazata pe competitivitate concurentiala, o dimensiune social-umana - in sensul ca toate iesirile din mediul creat de om trebuie sa raspunda direct nevoilor si intereselor prezente si viitoare ale generatiilor care coexista si se succed; o dimensiune national-statala, regionala si mondiala - in sensul compatibilitatii criteriilor de optimizare, atat pe plan national, cat si la nivel regional sau global-mondial. Asadar, conceptul de dezvoltare durabila, ca si strategia sa de realizare pun problema omului si, in general, a colectivitatii umane, din perspectivele timpului si spatiului. Asemenea perspective, pe care trebuie sa le integreze dezvoltarea durabila, depind de cultura omului, de existenta sa din trecut, de actualitate si dificultatea problemelor cu care se confrunta la fiecare nivel, de gradul de dezvoltare si incorporare a cuceririlor stiintei si tehnicii, de strategiile nationale si internationale de dezvoltare. Fara sa neglijeze aspectele concrete ale vietii de zi cu zi, dezvoltarea durabila, prin abordarea interdependenta a celor cinci probleme cu care se confrunta actualele strategii de dezvoltare, incearca sa conceapa scenarii de urmat, in cadrul carora viitorul sa-si gaseasca un loc din ce in ce mai bun si mai sigur in prezentul pe care il traim. Cele patru dimensiuni confera modelului viitor de dezvoltare caracterul de uman-durabil.

Prin raspunsul care trebuie dat la tendintele care se manifesta - cresterea rapida a populatiei, industrializarea accelerata, subnutritia larg raspandita, disparitia unor resurse care nu se refac si un mediu natural in curs de deteriorare, dezvoltarea uman-durabila isi propune sa creeze, in timp si spatiu, conditiile depasirii limitelor progresului, prin progresul limitelor, atat cantitativ, cat si calitativ, de pe pozitia omului, a compatibilitatii mediului creat de el cu mediul natural, a intereselor generatiilor in timp si spatiu.

Incadrarea dezvoltarii in anumite limite de timp si spatiu pentru a fi considerata durabila, are o importanta deosebita. In anul 322i.Chr., Aristotel considera ca 'majoritatea oamenilor cred ca un stat, pentru a fi fericit, trebuie sa fie mare; dar, chiar daca au dreptate, ei nu stiu ce este un stat mare si ce este un stat mic. Dimensiunile unui stat au o limita la fel ca si celelalte lucruri, plante, animale, obiecte; pentru ca nici unul dintre acestea nu-si pastreaza forta naturala, atunci cand sunt prea mari, sau prea mici, ci, fie ca isi pierd cu totul natura, fie ca si-o modifica'.

Comparativ cu dezvoltarea de pana acum, viziunea dezvoltarii uman-durabile integreaza urmatoarele exigente majore, la nivelul tuturor economiilor nationale si ale sistemului global al economiei mondiale:

a)                      un comportament fundamental, revizuit esential, ca modalitate directa de lupta cu restrictiile obiective si subiective ale dezvoltarii si de colaborarea cu mediul natural;

b)                     imbunatatirea substantiala, in termeni absoluti si relativi, a dezvoltarii din tarile in curs de dezvoltare, in raport cu statele dezvoltate economic ale lumii;

c)                      o planificare strategica, cu elemente specifice si comune, aflate in compatibilitate directa, atat in plan national, cat si international;

d)                     atingerea unei stari rationale si durabile, in conditiile traditiilor, educatiei si activitatilor curente, ale intereselor imediate va face transformarea (tranzitiei) disputata si lenta, succesul fiind asigurat de reala intelegere a conditiei umane, in acest context de schimbari radicale;



e)                      prin trecerea la dezvoltarea durabila, noi speram sa realizam nu daca, ci cum putem crea prin acest proces complex si de durata un prezent intr-un viitor din ce in ce mai sigur;

f)                        in acest proces fundamental, este esential ca stiinta sa ajute omul sa se cerceteze pe sine - sub aspectul obiectivelor si valorilor sale, tot la fel pe cat doreste sa cerceteze lumea pe care vrea sa o schimbe;

g)                      in acest proces complex, de mare intindere si dificultate, cheia dezvoltarii durabile nu este numai pentru a supravietui specia umana, ci, chiar mai mult, daca poate supravietui fara a cadea intr-o stare de existenta lipsita de orice valoare.

Corespunzator viziunii raportului Brundtland, dezvoltarea durabila (sustainable development) este un gen nou de strategie umana ce raspunde necesitatilor prezentului, fara a compromite posibilitatile de satisfacere a trebuintelor generatiilor viitoare.

In esenta, dezvoltarea umana-durabila este definita de urmatoarele elemente mai importante:

1.                        Compatibilitatea permanenta si sigura a mediului creat de om cu mediul natural.

2.                        Egalitatea sanselor generatiilor care coexista si se succed in timp si spatiu.

3.                        Interpretarea prezentului prin prisma viitorului, sub forma introducerii ca scop al dezvoltarii durabile securitatea ecologica in locul maximizarii profitului.

4.                        Introducerea compatibilitatii strategiilor nationale de dezvoltare ca urmare a interdependentelor, tot mai puternice, in plan geoeconomic si ecologic.

5.                        Mutarea centrului de greutate in asigurarea bunastarii generale, de la cantitatea si intensitatea cresterii economice, la calitatea acesteia.

6.                        Capitalul ecologic (natural) se afla in interdependenta si se integreaza organic cu capitalul creat de om, cu capitalul uman, (cultural), in cadrul unei categorii globale ce isi redefineste obiectivele economice si sociale si isi extinde orizontul de cuprindere in timp si spatiu.

7.                        Trecerea la o noua strategie cu fata natural-umana, in care obiectivele dezvoltarii economice si sociale sa fie subordonate deopotriva insanatosirii omului si mediului natural, in timp si spatiu.

Pornind de la necesitatea realizarii acestor componente, noua strategie a dezvoltarii durabile isi propune sa surprinda schimbarea tipului de crestere economica, controlul poluarii, crearea unui cadru institutional si legislativ adecvat lor si eficace, sistemul educational in masura sa anticipeze si sa aprofundeze cunostintele, sistemul de instrumente economice care sa previna, sa protejeze si sa asigure resursele rare, sistemul de indicatori specifici, dupa care sa aprecieze calitatea dezvoltarii si vietii oamenilor.







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre microeconomie si macroeconomie









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics