StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » microeconomie si macroeconomie
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Fundamentarea preturilor prin prisma teoriilor subiective si obiective ale valori



FUNDAMENTAREA PRETURILOR PRIN PRISMA TEORIILOR SUBIECTIVE SI OBIECTIVE ALE VALORI

1.      SUBCAPITOL.




Fundamentarea preturilor pe teoria utilitatii teoria utilitatii asigura explicarea

mecanismelor de formare a preturilor numai din punct de vedere al consumatorului prin teoria subiectiva a acestora.

Ptr. a explica esenta preturilor si actul de schimb, se porneste de la cea mai simpla forma a ecuatiei schimbului QA = QB in care QA reprezinta cantitatea dintr-o marfa A supusa schimbului iar Qb cantitatea dintr-o alta marfa care se ofera la schimb.

Adeptii teoriei utilitatii au format cinci teze fundamentale:

TEZA I.

-                     La baza ecuatiei schimbului si a preturilor sta utilitatea totala. Astfel cele QA

se schimba pe QB pentru cå cele 2 marfuri prezinta niveluri egale de utilitate totala. Aceasta teza nu a putut fi sustinuta din 2 motive principale:

a)                  Se contrazice insasi logica schimbului ptr. ca din punct de vedere al posesorului 929h74j

marfi A ptr. ca actul de schimb sa aiba sens trebuie ca marfa B primita in schimb sa prezinte o utilitate mai mare decat cea oferita. Astfel forma acceptata a ecuatiei schimbului prin prisma utilitatii totale este DUA = DUB este pierderea de utilitate inregistrata dupa indepartarea marfii A, iar DUB este sporul de utilitate optinut dupa schimb.

b)                  Al doilea motiv deriva din paradoxul lui Smith care a formulat urmatoarea

Intrebare: Cum se explica faptul ca marfuri cu utilitati foarte mari cum ar fi apa, se vand la preturi infime in timp ce marfuri cu utilitati foatre mici (metale pretioase) se vand la preturi extrem de mari. Acesta reprezinta paradoxul apei si a diamantelor a lui Smith.

TEZA II. Considerå ca formarea preturilor are la baza nu utilitatea totala ci utilitatea marginala a marfurilor. In acceptiunea acestor teze, pretul se manifesta ca exprimare monetara a satisfactiei individuale. Nici aceasta nu poate fi sustinuta practic deoarece pe piata produselor, utilitatile marginale ale marfurilor sunt foarte diferite ptr. consumatori diferiti in timp ce pretul este unic.

Pe masura ce consumul se suplimenteaza, utilitatea totala creste iar cea marginala scade, motiv ptr. care ultima unitatea dintr-o marfa pe care un cumparator este dispus sa o achizitioneze ii va oferii acestuia satisfactia cea mai mica.

TEZA III. Pretul unei marfi nu este expresia utilitatii marginale in general ci doar a ultimei unitati care poate fi procurata. Aceasta teza a fost sustinuta de trei afirmatii:

a)                  Datorita faptului ca sub aspect fizico-chimic ultima unitate procurata dintr-o

Marfa nu se deosebeste cu nimic de celelalte, este firesc ca pretul sa fie unic la nivelul utilitatii marginale a ultimei unitati de marfa.

b)                  De regula cumparatorii nu isi procura de pe piata marfuri atunci cand

intensitatea nevoii este atat de mare incat sa ii oblige sa accepte preturi mari.

c) Ptr. ca un act de schimb sa aiba loc este absolut necesar ca pretul maxim acceptat de cumparator sa fie egal cu pretul minim pretins de vanzator, lucru care conduce la formarea unui nivel unic de pret acceptat atat de consumator cat si de vanzator.

TEZA IV. Adeptii teoriei utilitatii au considerat ca la baza fundamentarii preturilor nu stå legea utilitatii marginale descrescande ci legea egalizarii rapoartelor intre utilitati marginale si preturi ( egalizarea coeficientilor alegerii rationale).

TEZA V. Utilitatile marginale raportate la preturi, conduc dupa egalizarea acestora la obtinerea unui nivel maxim de utilitate care se poate determina:

Umax = V _ K coeficientul alegerii rationale

V = Venit

Toate aceste teze precum si intreaga teorie a utilitatii au fost contrazise de adeptii teoriei obiective a valorii, cunoscutå ca teorie a valorii munca

Din punct de vedere al acesteia preturile se consolideaza prin prisma producatorului. Esenta acestei teorii este exprimata de legea valorii potrivit careia marfurile se

produc si se schimba la valoarea lor determinata de timpul de munca necesar ptr. producerea lor. Pretul apare ca expresie baneasca a valorii. Ptr. ca un produs sa fie considerat marfa trebuie indeplinite 2 conditii:

a)                  sa fie produsul muncii omenesti.

b)                  sa faca obiectul unui act de munca.

Adeptii acestei teorii au formulat tot cinci teze.

TEZA I. Valoarea marfurilor are ca sursa munca omeneasca incorporata in ele care imbraca 2 forme:

1.                  - munca completa fiind cea care asigura marfurilor valoare de

intrebuintare si este munca depusa in anumite conditii determinate fiind foarte diferita in functie de:

-                     calitatea producatorilor, materiile prime utilizate care constau in obiectele

muncii, mijloacele de munca utilizate si rezultatele obtinute.

2.                  munca abstracta care se apreciaza ca simplu consum de energie fizica si

psihica.

TEZA II. Valoarea si pretul unei marfi nu sunt date de munca in general ci numai de munca abstracta. Aceasta se exprima prin consum de timp de munca care poate fi apreciat prin om care imbraca 2 forme:

1.                  - tip de munca socialmente necesar

2.                  - timp de munca individual corespunde muncii concrete fiind foarte diferit de la un producator la altul in functie de conditiile de munca.

TEZA III. Valoarea si preturile se fundamenteaza pe tipul de munca socialmente necesar apreciat ca timp de munca ptr. producerea unei marfi in conditii necesare si medii sau normale sub aspectul productivitatii si intensitatii muncii ca raport intre pretul dat de productivitatea muncii.

Timpul de munca socialmente necesar este cel in care se produce un mai mare cantitate intr-o marfa.

TEZA IV. David Ricardo adept al acestei teorii a considerat cå timpul de munca socialmente necesar este timpul de munca individual maxim. In conceptia lui Ricardo ptr. a putea face fata nevoilor nelimitate este necesar sa se stimuleze exploatarea acelor resurse care sunt din ce in ce mai greu de procurat si cultivarea terenurilor cel mai putin fertile.

TEZA V. A elaborat ecuatia valorii V = c + v + p

V valoarea marfii considerate

c expresia baneasca a capitalului constant consumat, adica a capitalului

v expresia baneasca a capitalului variabil investit in forta de munca care este l sau serviciu respectiv. In semn restrans cererea desemniaza numarul de unitati dintr-o marfa pe care consumatorii sunt dispusi sa le achizitioneze la un anumit pret. Este necesar sa se faca o distinctie intre cererea cu sensul de curba care reflecta o relatie functionala si cea cu sensul de cantitate solicitata dintr-o anumita marfa.

Mai exista: a) - cerere simpla dintr-o singura marfa bine individualizata

b) - cerere compusa formata din marfuri din aceiasi clasa

In cazul marfurilor complementare sau cuplate, cererea este combinata.



FACTORII PRINCIPALI DE INFLUENTA ASUPRA CERERII

1.                 - Nevoia sociala

2.                 - Pretul marfii solicitate

3.                 - Veniturile cumparatorilor

4.                 - Prteturile altor marfuri

1.                   Nevoia sociala se manifesta ca nevoie de consum si reprezinta factorul

primordial al cererii. Dorinta unui consumator de a beneficia de utilitatea unui bun material sau serviciu este rezultatul nemijlocit al manifestarii unei nevoi de consum.

Intre marimea si intensitatea nevoi si marimea si intensitatea cererii de bunuri

capabile så acopere aceastå nevoie exista un raport direct proportional .

Datorita nivelului limitat al resurselor, producatorii nu vor fi niciodata in masura sa

produca cantitate de marfuri ptr. satisfacerea consumatorilor. Neconcordantele care apar intre cerere si oferta pornesc de la faptul ca nevoia se poate satisface si in afara pietei prin autoproductie sau prin preluarea marfurilor direct din natura in timp ce cererea fiind prin excelenta o categorie a pietei nu se poate manifesta in afara acesteia.

In functie de evolutiile nevoilor cererile pot fii:

a)                  progresive atunci cand cererea se majoreaza intr-o masura mai mare decat intensitatea nevoii.

b) degresiva atunci cand cererea creste insa in proportie mai mica.

c) regresiva cererea se reduce in timp ce nevoia creste

2.                   Pretul marfii solicitate de consumator.

Intre cantitatea solicitata dintr-o marfa, apreciata prin intermediul cererii si pretul

marfii in cauza se manifesta o relatie invers proportionala in sensul ca majorarea preturilor in conditii de Caeteris Paribus are ca efect o reducere a nivelului cererii. Aceste conditii sunt intrunite atunci cand asupra unei marimi economice actioneaza un singur factor de influenta, in timp ce influenta tuturor celorlalti factori nu se manifesta. In acest caz asupra cererii actioneaza numai pretul marfii solicitate in timp ce veniturile, preturile altor marfuri si factor secundari de referinta se neglijeaza.

Curba cererii este de urmatoarea forma:

Q


DQ

certerea unitatii de

marfa


-Dp pret unitate monetara

In conditii de rationalitate evolutia normala a cererii se incadreaza in legea cererii conform careia intre pret si cantitatea solicitata exista un raport invers proportional. O functie de cerere reflecta aceasta lege.

Modificarea cererii ca rezultat al variatiei preturilor este expresia elasticitatii in functie de pret. Aceasta se apreciaza cu ajutorul unui coeficient de elasticitate care are urmatoare reactie functionala:

DQ

e = Q = DQ _ p e = elasticitatea pret

Dp Dp Q

p

in care modificarea DQ a cererii apare numai dupa variatia pretului in general elasticitatea exprima variatia cererii la unui factor principal sau secundar.

Elasticitatea pret a cererii exprima modificarea relativa a cererii reportata la modificarea relativa a pretului. Coeficientul e se apreciaza ca inclinatie a curbei cererii. Coeficientul e se poate determina atat intr-un punct ptr. combinatia unica intre pret si cerere cat si ptr. un interval de pe curba cererii atunci este elasticitate arc a cererii.

In functie de valorile lui e, marfurile se clasifica in 5 categori:

|e| = semnul lui e este negativ ptr. cå modificarile maririlor care il definesc au loc

in sensuri diferite.

1. Marfuri cu cerere perfect elastica ptr. care e este -v iar o variatie oricat de

mica a pretului are ca efect o modificare infinit de mare a cererii.

2. Marfuri cu cerere perfect inelastic atunci cand oricat de mult s-ar modifica preturile, cererea se mentine constanta.

3. Marfuri cu cerere relativ elastica atunci cand modificarea cererii are loc intr-o proportie mai mare decat modificarea pretului.

4. Marfuri cu cerere relativ inelastica cererea variaza intr-o proportie mai mica preturilor.

5. Marfuri cu cerere unitara ptr. care valoarea coeficientului este egal cu 1:

e = |1| |DQ| = | Qp| iar modificarea celor doua marimi au loc in aceiasi

proportie.

3.                   Veniturile consumatorului.

Indiferent de intensitatea unei nevoi si oricat de mic ar fi pretul marfii cu ajutorul

caruia nevoia se poate stinge, consumatorului ii sunt indispensabile veniturile. In aceste conditii se va manifesta o relatie direct proportionala intre venituri si cerere exprimate printr-o curba crescatoare a venitului curba a lui Engel.




Q Q = f(V)



V = 0 Q = 0

In afara de legea cererii pe piata consumatorului se modifica si o prima lege a lui Engel potrivit careia in conditii economice sociale medii sau normale, majorarea veniturilor incurajeaza cererea de consum. Aceastå lege este valabila in cazul bunurilor normale care se grupeaza in 2 categorii:

1. - bunurile prioritare de stricta necesitate in cazul carora cererea creste intr-o masura mai mica decat veniturile.

2 - bunuri de lux ptr. care cererea creste mai alert decat veniturile.

Ptr. marfurile inferioare este valabila o a doua lege a lui Engel potrivit careia intre venit si cerere exista raport invers proportional, legea valabila in cazul marfurilor de calitate foarte slaba ptr. care majorarea veniturilor are ca efect reducerea cererii.

Coeficientul de elasticitate e al cererii in raport cu veniturile este pozitiv ptr. ca cele 2 marimi evaluiaza in acelasi sens si exprima variatia cererii ca raspuns la modificarea veniturilor insa in aceleasi conditii de Caeteris Paribus.

DQ

e = Q = DQ

DV Q

V

Din categoria marfii inferioare fac parte cele care respecta paradoxul lui Giffen care presupune urmatoarele 2 conditii:

1.                  - cererea din aceste marfuri evolueaza in acelasi sens cu pretul

2.                  majorarea venitului are ca efect reducerea cererii.

4. Preturile altor marfuri. ( factor de influenta ) influenteaza nivelul cererii din marfa solicitata, astfel.

- In cazul marfurilor complementare cererea evoluiaza in sens opus preturilor.

- Pentr-u marfurile substituibile, cererea evoluiaza in acelasi sens cu preturile

Factorii secundari de influsnta asupra cererii sunt:

-                     Variabilele demografice

-                     Conjuctura economica

Oferta de bunuri desemniaza cantitatea dintr-o anumita marfa pe care un agent

economic este dispus si are posibilitatea sa o puna la dispozitia pietei.

Factorii care influenteaza oferta sunt:

a)                  productia care reprezinta ptr. oferta ceea ce nevoia de consum semnifica ptr.

cerere.

Majorarea productiei determina cresterea ofertei iar oferta in raport de valoarea

productiei poate fi:

- progresiva

-                     proportionala

-                     degresiva

-                     regresiva

b)                  pretul marfii oferite pe piata


Q

Q = f(p)


p

In conformitate cu legea ofertei a cresterii de pret determina o crestere a ofertei. Functia de oferta conduce o curba a ofertei, iar aceasta prezinta urmatoarele patru semnificatii:

1. in absenta pretului oferta este nula,

2. pe termen scurt curba ofertei prezinta o tendinta de plafonare,

3. aceasta curba apare ca loc geometric al punctelor ale caror coordonate exprima niveluri unice de pret,

4. curba are sensul de linie de demarcatie intre nivelurile acceptate si zona ofertelor neacceptate. Portiunea hasurata din grafic este proprie ofertei zonei acceptabile.

Pretul altor marfuri - daca marfurile sunt substituibile oferta variaza invers proportional cu preturile, iar daca marfurile sunt complementare se respecta legea ofertei.

Costurile de productie - intre costul de productie al unei marfi C si oferta ca functie de cost se manifesta un raport invers proportional.

DQ

Elasticitatea ofertei eo = DQ . = DQ

Dp Dp

p

este de semn pozitiv si arata cu cate unitati de marfa creste oferta la majorarea pretului oferta optima deriva din productie si este cea care conduce la maximizarea profitului unui intreprinzator.

Productia in microeconomie - productia de bunuri materiale si servicii este tratata in doua moduri:

a)                  productia ca proces - reprezentand procesul de transformare al obiectelor

muncii cu ajutorul mijloacelor de munca si al fortei de munca in bunuri materiale si servicii.

b)                  ca rezultat al unui proces - cand reprezinta totalitatea bunurilor materiale si serviciilor rezultate din procesul de productie care poate imbraca atat forma materiala cat si nemateriala.

Factorii de productie - reprezinta toate elementele care contribuie la



realizarea proceselor de productie si la obtinerea produselor.

Exista cinci criterii de grupare:


1.      in functie de provenient - factorii primari direct din natura

- factori intermediari care provin din alte

productii

- factori directi - care participa nemijlocit la procesul de productie

2. in functie de modul in care -factori indirecti care actioneaza prin

contribuie la realizarea productiei intermediul altor factori de productie


- factori divizibili

3. in functie de modul in care se preteaza - factori indivizibili

la frectionari


- factori consumabili participa la

4. in functie de modul in care isi transmit un singur proces de productie si

substanta si valoarea asupra rezultatelor isi transfera integral valoarea

procesului de productie asupra productiei obtinute

- factori de stoc participa la mai

multe procese si transfera treptat

valoarea asupra rezultatelor

- factori universali se intalnesc in toate procesele de

5. dupa aria de utilizare productie

- factori generali proprii mai multor procese de prod.

- factori specifici participa la un singur proc. de productie

Tipuri de productie - in functie de compexitatea proceselor de productie se numesc:

1.                  Productie simpla atunci cand dintr-un proces rezulta un singur produs,

2.                  Productie complexa rezulta mai multe produse

3. Productie completa se intalneste atunci cand indiferent de dorinta

producatorului din acelasi proces rezulta pe langa

produsele principale si unele produse secundare.

In functie de gradul de repetare al productiei se intalnesc:

a)                  productia de unicate

b)                  productia de serie ( mica, medie, mare )

c)                  productia de masa

Productivitatea sau randamentul factorilor de

Productie

Exprima eficienta cu care sunt utilizati factorii prin intermediul productiei.

Productivitatea este de trei tipuri: 1. - totala

- medie

- marginala

1. Productia totala - are sensul de productie totala obtinuta cu ajutorul unui factor de productie pentr-un interval de timp dat. Se exprima ca o functie de productie ptr. un singur factor.

Yi = f(Xi,X1,X2Xn)

Yi = productia din factorul i

Xi = cantitatea consumata din factorul i

X1Xn = valoarea constanta a celorlalti factori de productie.

2. Productia medie - exprima cate unitati de productie se obtin in medie dupa consumul dintr-un singur factor i

Wi = Yi se exprima in unitati de produs pe unitate de factor

Xi

3. Productivitatea marginala;

Yi = DYi sau Yi

DXi Xi

poate fi determinata si ptr. variatia la limita si exprima cu cate unitati creste productia atunci cand valoarea factorului de productie utilizat se reduce cu o unitate.



loading...






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre microeconomie si macroeconomie









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare