StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » microeconomie si macroeconomie
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Obiectul si metoda economiei politice



OBIECTUL SI METODA ECONOMIEI POLITICE

Devenirea economiei politice ca stiinta

Economia reprezinta stiinta despre activitatea omeneasca determinata de caracterul limitat al resurselor (de raritatea bunurilor) si de caracterul nelimitat al trebuintelor, satisfacerea carora este scopul acestei activitati umane. Economia devine astfel teoria alegerii-alegere infaptuita de subiectul economic din mai multe variante posibile.[1]




Economia poate fi considerata inca o stiinta tanara si fragila, spre deosebire de stiintele naturii, matematica, fizica sau chimie. Ea va fi intotdeauna o cunoastere generala a mecanismelor si problemelor economice prin intermediul conceptelor presupuse de stiinta economica .

Afirmarea, consacrarea si recunoasterea statutului ei de materie densa dateaza din epoca moderna. Problema cunoasterii economice prin analiza este foarte delicata deoarece in functie de autori si de epoci se discuta cand de stiinta economica, cand de economie politica.

Inceputurile procesului economic se pierd in negura timpului. Explicatia este legata de imprejurarea, cu determinare obiectiva, ca omul a fost nevoit dintotdeauna sa gandeasca si in consecinta, sa actioneze economic. El a fost constrans dintotdeauna sa inteleaga ca existenta sa este, inainte de toate, una socio-economica. Mai mult decat atat, el, individul (ca si grupurile si  colectivitatile umane) a fost nevoit sa constate ca aceasta existenta, calitatea ei, depind de modul in care se gasesc solutii la ingrata inecuatie cu care  fost confruntat in permanenta pe parcursul existentei sale: resurse, relativ limitate pe de o parte si  nevoi nelimitate pe de alta parte. Gandul despre economie a fost un insotitor permanent al preocuparilor omenesti individuale si colective.

            Din imprejurarea ca existenta nu a fost si nu este decat una sociala trebuie inteles si faptul ca aceasta componenta de baza a activitatii generale a avut de la inceput doua dimensiuni: atat una microeconomica, cat si una macroeconomica. Cautarea de solutii la amintita inecuatie a vizat de la inceput atat perimetrul existentei omului ca individ, cat si ca membru al societatii.

            Suma acestor idei economice, manifestate inca din cele mai vechi timpuri, nu inseamna nici pe departe stiinta economica. Devenirea acesteia avea sa se produca mult mai tarziu. Daca, sub raportul originii, doar fizica pare sa aiba ascendent asupra economiei, ca moment initial, sub cel al formarii si constituirii intr-un corpus teoretic legat si unitar, consacrarea economiei politice s-a dovedit un proces dificil, angajand considerabile eforturi pentru dobandirea de rezultate palpabile. Aceasta pentru ca, pe tot acest traseu, economia, obiectul aflat in atentie si spre analiza, s-a prezentat ca un santier in miscare, greu de filmat, prins in tuse si explicat. Incercarile n-au lipsit insa. Minti cutezante au gasit ragazul spre a deslusi legile de miscare ale unuia dintre cele mai complexe si contradictorii domenii ale existentei noastre – economia. Ramane aceasta obiectul de studiu al Istoriei gandirii economice . Aici, si acum, incercam doar o succinta trecere in revista a acestui urias travaliu, cu marcarea, esentialmente, a principalelor salturi si schimbari de paradigma.

            Primele formalizari ale gandului despre economie se produc in Orientul antic, in China, India, Egiptul si Babilon care dau primele semnale pentru ca, aproape in acelasi timp, Grecia si Roma antica sa ofere, pentru aceasta etapa, momentul de varf. Purtatorii primelor idei economice erau marii filosofi ai acelor vremuri Xenofon, Platon si Aristotel au facut cunoscute prin lucrarile lor conceptiile economice, care astfel isi fac intrarea in circuitul general al ideilor. Economicul si Despre venituri scrise de Xenofon, Statul si Legile de Platon, Politica si Etica nicomachica ale lui Aristotel stau marturie 454c28e in acest sens.

            Este evident faptul ca grecii vorbeau despre economie prin prisma sistemului lor de gandire. Etimologia cuvantului economie este semnificativa in acest sens. Termenul este de origine greaca, fiind compus din 'oikos' care inseamna casa, cetate si 'nomos' care inseamna principiul, legea, regula etc. Stiinta administrarii cetatii ar fi, deci, definirea pe scurt a obiectului economiei dupa vechii greci.

            Evul mediu, cu numai doi reprezentanti pentru domeniul ce ne intereseaza, Toma D'Aquino si Thomas Mûnzer, subordoneaza gandirea economica moralei crestine. Relativ la ceea ce se realizase deja, aceasta etapa nu vine cu progrese semnificative pentru gandirea economica.

            Abia prin pionierii epocii moderne, prin mercantilisti, progresul stiintei economice isi reia cadenta imprimata de antici. Pe parcursul celor trei secole de dainuire (1450-1740), desi n-a insemnat un efort stiintific propriu-zis de cunoastere, ci unul de rezolvare a unor probleme practice, mercantilismul ramane, totusi, o contributie valoroasa pe terenul stiintei economice prin demersurile teoretice pe care le-a intreprins in domeniul monedei, populatiei, dobanzii, balantei comerciale si de plati, pretului, etc. Marcand trecerea de la economia artizanala la economia capitalista, mercantilistii si-au construit discursul teoretic si practic in jurul unei idei axa : imbogatirea, cu orice pret, a natiunii. In felul acesta, indirect, ei au fixat obiectul stiintei economice. Prin Antoine de Montchrestien iau dat numele de Economie politica, iar prin J.B. Colbert au demonstrat ca etajul normativ al acestei stiinte vine sa completeze pe cel ideatic, si ambele se verifica prin politica economica.

            Pe terenul teoriei, cea mai buna pregatire pentru tranzitie la scoala liberala clasica o face W. Petty. Cu preocupari si contributii in domeniul metodologiei, al teoriei valorii, rentei, profitului, salariului etc., el se afla deja in prefata scolii clasice.

            Apelul consistent la stat ca mijloc de reglementare, lipsa unei viziuni globale ale vietii socio-economice si, in principal, neglijarea agriculturii, vor determina o puternica contrareactie. Ea vine din sens liberal si se numeste fiziocratie.

            Fiziocratia inseamna primul sistem coerent de economie politica. Prin scoala fiziocrata, dintre figurile careia retinem ca reprezentative pe Fr. Quesnay cu Tabloul economic si A.R.J. Turgot cu Reflexiuni asupra formarii si distribuirii bogatiei, economia politica devine riguroasa, sistematica, apeland la analiza si sinteza, deopotriva. Construind un sistem notional propriu, fiziocratii ofera prima imagine formala si coerenta a reproductiei produsului. Doctrina si politica fiziocrata sunt esentiale liberale. Liberalismul fiziocrat se sprijina pe o filosofie proprie : ordinea naturala. De aici isi va trage seva intregul liberalism de mai tarziu. Noua filosofie sociala, cu valori fundamentale in ordinea naturala, liberalism si dreptul de proprietate, ce se instaleaza si se impune la finele secolului XVII si inceputul secolului XVIII prin fiziocrati, ofera baza de sprijin si punctul de plecare pentru clasicismul economic.

            Era clasica, cu mici exceptii, este perioada specific engleza a istoriei stiintei noastre. Intr-adevar, Anglia vine cu patru mari apostoli creatori de sistem : A. Smith, D. Ricardo, Th. R. Malthus si J.S. Mill. Replica franceza, cu sorginte in scoala fiziocratica, este data de J.B. Say si Fr. Bastiat. Printre  lucrarile de referinta care s-au constituit borne serioase pe parcursul stiintei economice retinem : Avutia natiunilor. O cercetare asupra naturii si cauzelor ei, scrisa de A. Smith in 1776 ; Principiile economiei politice si ale impunerii (1817) ale lui D. Ricardo ; Principiile de economie politica (1848) de J.S. Mill ; Eseu asupra principiului populatiei (1798) ; Tratat de economie politica (1798) de Th. Malthus ; Tratat de economie politica (1803) de J.B. Say.

            Secolul clasicismului economic isi poarta pe deplin meritat numele. Ideile economice, tratate pana atunci in special lucrari de filosofie, istorie, morala, sunt acum adunate sub forma unor tratate de specialitate. Ca atare, stiinta economica incepe sa insemne o specialitate precisa, bine delimitata, rezultatul unor cercetari intreprinse de profesionisti. Scopul stiintei economice este declarat a fi utilitarist, pragmatic ; ea este obligata sa faca cunoscute cauzele imbogatirii natiunii. Conceptia fundamentala despre organizarea economiei isi gaseste suportul in ordinea naturala. Clasicii englezi cred in legile naturale, in virtutile autoreglatoare ale economiei si, deci, sunt partizani convinsi ai liberalismului. Metoda folosita de ei este cea a abstractiei stiintifice si a deductiei, iar domeniul preferat este microanaliza. Raman convinsi ca numai urmarind o buna conduita individuala, numai prin asigurarea interesului personal se asigura bunastarea sociala si nu invers.

            Rolul clasicilor in istoria formarii si consolidarii stiintei economice ramane consistent prin calitatea analizelor pe care le-au facut unor probleme de fond ale economiei: valoare, pret, productie, repartitie, crestere, schimburi internationale, etc. In toate aceste domenii ei s-au dovedit deosebit de creatori, lasand mostenire o zestre teoretica de exceptie, capabila oricand, prin evaluare si reevaluare, sa intretina discursul economic actual.

            Complexul de idei bine  bine legate, care permit economiei politice sa-si ocupe locul indreptatit intre celelalte stiinte, primeste o dubla confruntare.

            Prima orientare vine dinspre K. Marx. Esentialul contributiei sale pe terenul economiei il reprezinta lucrarea de maturitate Capitalul. Aici, ca si in celelalte lucrari ale sale, Marx se dovedeste  a fi creatorul unui soclu epistemologic nou pentru ansamblul stiintelor sociale. Aceasta noua paradigma, nascuta la confluenta dintre filosofia germana, economia clasica engleza si socialismul francez, este marxismul, care se dovedeste in acelasi timp filosofie, metoda de analiza, viziune istorica despre evolutia economiei, politica economica, perspectiva pentru omenire, dar si un sistem de economie politica. Din aceasta ultima latura a sistemului de economie politica creat de Marx, sunt de retinut doua aspecte.

Mai intai, sub raportul tematicii abordate si al analizelor pertinente oferite, locul lui Marx ramane alaturi de marii clasici. Pe de alta parte, ceea ce a oferit Marx stiintei economice reprezinta un negativ al operelor clasicilor. Supunand unei severe critici intregul esafodaj teoretic clasic, Marx si-a centrat discursul pe faptul social. De aici, drept consecinte: lupta de clasa devine motorul dezvoltarii economico-sociale; relatiile dintre lucruri sunt, de fapt, relatiile dintre oameni in procesul de productie; obiectivul final al acestui studiu nu este de a gasi solutiile realizarii unui echilibru, ci de a demonstra netemeinicia  unei oranduiri ( cea capitalista) si de o inlocui cu alta mai buna pe calea revolutiei (cea socialista).

            Oricum, specificitatea, amploarea si, mai ales, evolutia particulara a faptelor dupa modelul gandirii sale ii confera un loc aparte in istoria gandirii economice. Nici un economist, nici cei care isi sprijina sistemul prin propozitiile Capitalului, nici cei care il critica nu pot face abstractie de el.[2]

            Cu o orientare noua, specifica, vine si scoala neoclasica reprezentata marginalisti. Neoclasicii, dintre care retinem ca semnificative numele economistilor Stanley Jevons, Carl Menger, Leon Walras, Eugen Böhm – Bawerk, Alfred Marshall s.a., construiesc, la sfarsit de secol XIX, pe acelasi schelet teoretic si in baza aceleiasi filosofii ca si clasicii. Ruptura de ei se produce la doua niveluri.

            Primul vizeaza baza de sprijin, teoria valorii. La acest nivel al clasicilor, teoria obiectiva a valorii (valorii munca) este abandonata. O noua abordare, in baza unei teorii subiective a valorii (utilitatii), deschide perspectiva unui gen nou de analiza. In esenta, o astfel de analiza inspira o viziune mai putin conflictuala. Economia nu mai apare intr-o formula  noua, in care este loc suficient pentru fiecare individ sa traiasca bine fara ca un altul sa sufere.

            Cel de-al doilea nivel trimite spre obiectivul analizei. Pe neoclasici ii intereseaza mai putin problemele productiei si repartitiei, si mai mult pe cele ale echilibrului. In cautarea echilibrului ei construiesc un mediu propice cercetarii lor si impun o noua metoda. Mediul analizat este unul abstract, al concurentei pure si perfecte specifice capitalismului atomizat al secolului XIX si circumscris predilect la nivel microeconomic. In acest mediu, subiectul analizei il formeaza homo oeconomicus, producator sau consumator. Noua metoda se defineste prin principiul marjei, al ultimei unitati; comportamentul si influenta ultimei unitati dintr-un stoc de bunuri omogene asupra nevoilor sunt diferite fata de cele ale unitatii precedente; se adreseaza unei nevoi mai putin acute. Principiul si modul de judecata sunt extinse la toate dimensiunile economiei.

            'Rascolita' de marxism si 'primenita' prin neoclasicism, stiinta economica nu ramane osificata. Miscarea faptelor o impinge spre o confruntare interioara permanenta. Momentul cu cea mai semnificativa influenta asupra acestui proces se incadreaza in perimetrul anilor '29- '33. Sistemul de economie politica bazat pe filosofia liberala clasica si neoclasica sufera un serios afront. Marea criza ii 'produce' pe Keynes si a sa Teorie generala.

            Pentru evolutia stiintei economice si a politicii economice pe care a inspirat-o, keynesismul atrage si retine atentia prin cateva idei cu caracter de noutate, si anume:

·        plasarea analizei la nivel macroeconomic, in dublu flux, fizic si monetar;

·        pastrarea unor principii ale clasicismului liberal si acceptarea unor masuri de orientare economica in care statul este invitat sa joace un rol activ;

·        echilibrul, privit prin prisma ocuparii cat mai depline a fortei de munca, devine problema principala a economiei politice;

·        politica economica dobandeste fundament stiintific.



            Pe deplin stapan pe mestesugul de teoretician, Keynes ramane o prezenta in toate manualele si lucrarile de economie.

            Din cealalta parte a lumii, dinspre Rasarit, economia politica iese la rampa printr-un alt 'copil' al ei, botezat cu numele de economie politica a socialismului, inspirata din Marx, Engels si Lenin si aflata tot timpul in duel cu 'economia politica burgheza'. Din interiorul ei se promoveaza ideea unei economii planificate centralizat si se relativizeaza importanta pietei, concurentei si a parghiilor valorice in general. Criza economica si politica a anilor '80 avea sa-i puna serios in cauza statutul.

            Faptul ca propozitiile stiintei economice inspira, in functie de filosofia sociala dominanta, sisteme de politica economica diferite, supozitia lui J.A.Schumpeter de a gandi si analiza prin sisteme de economie politica pare indreptatita. Trimiterea se face aici, credem, numai la etajul normativ al stiintei noastre. Pentru primul etaj, cel pozitiv, consideram posibila existenta unui principiu unificator; stiinta economiei, din acest punct de vedere, este una singura. Nu putem vorbi despre o economie politica romaneasca si alta franceza. La problemele economice asemanatoare ofera solutii asemanatoare. Cuprinse in textura politicii economice, solutiile capata nuanta. Pe calea sistemelor, economia politica receptioneaza semnalele si impulsurile. Dezvoltarea sa devine posibila prin contactul permanent pe care, in forma concret-specifica a sistemelor sale, il are cu lumea; cu cea capitalista, dar si cu cea socialista; cu economie dezvoltata, dar si cu cea slab dezvoltata. Aceste legaturi o mentin vie si o obliga la un permanent examen; o obliga la dezvoltarea permanenta.

            Stiinta economica studiaza comportamentul uman impotriva raritatii. In primul rand, ea isi propune sa descrie modele de gestionare a resurselor rare, care se manifesta in timp si spatiu.                                             

In al doilea rand, ea organizeaza faptele de natura a face sa apara uniformitatile si regularitatile care caracterizeaza comportamentul uman. Teoriei sau analizei economice ii revine obligatia de a de a elabora concepte, de a identifica determinantele si efectele fenomenelor, de a ordona legaturile generale si de durata care se stabilesc intre ele si de a deduce din realitate o explicatie simplificata a functionarii economiei.

In al treilea rand, aceasta stiinta contribuie la orientarea politicii economice. Ea nu propune obiective politice sau sociale, dar defineste coerenta obiectivelor politice si sociale date. In functie de anumite obiective si in conditii concrete date, stiinta economica elaboreaza regulile de utilizare optima ale surselor economice si modalitatile de realizare a bunastarii[3]  

Economia politica si cei care o sprijina incearca sa-i stabileasca granitele si obiectul de studiu, constatand ca[4]:

·        economia politica nu se suprapune cu stiinta economica, dar ofera acesteia fizionomia, prefatand-o si reprezentand-o;

·        obiectul ei de studiu ramane viata economica, pentru care trebuie sa creeze bogatie materiala si spirituala;

·        viata economica nu este decat un ansamblu de acte omenesti carora autorii lor le dau sens;

·        evolutia vietii economice este totusi guvernata de legi economice obiective;

·        studiul vietii economice trebuie realizat bidirectional – micro si macroeconomic;

·        analiza economiei nu poate avea caracter neutru, pur iluminist, ci trebuie sa-si gaseasca prelungirea fireasca prin etajul normativ intr-o politica economica menita a inrauri evolutia faptelor dupa modelul dorit.

Pe baza celor relatate anterior economia politica apare ca stiinta care, prin studiul vietii economice, este chemata sa ofere solutii pentru optimizarea relatiei resurse limitate – nevoi nelimitate, la nivel micro si macroeconomic, intr-un cadru socio-economic dat, guvernat de legi obiective.[5]

Lionel Robbins prezinta o definitie la fel de cuprinzatoare, , afirmand ca economia politica este o „stiinta care studiaza comportamentul uman ca si relatia dintre finalitati (obiective) si resurse rare in utilizari alternative”.

Sisteme economice

            Dinamica si istorica prin natura sa, activitatea economica s-a desfasurat in baza conditiilor de loc si de timp, schimbandu-si modul de organizare in functie de natura sistemului economic.

Teoria economica s-a preocupat, inca de la inceputurile sale, sa fundamenteze tipurile specifice de organizare si reglare a activitatii economice, chemate sa aduca rezolvari viabile problemei raritatii.         Sistemul economic este caracterizat ca un complex coerent de structuri institutionale si sociale, economice si tehnice, psihologice sau mentale. Acesta are drept obiectiv esential atenuarea conflictului dintre resursele limitate si nevoile nelimitate.

Tipuri fundamentale ale sistemelor economice

            Delimitarea tipurilor fundamentale ale sistemelor economice poate fi realizata prin modul cum se raspunde la trei intrebari fundamentale:

·        cine decide? 

·        care sunt motivatiile dominante ale deciziei?

·        care sunt institutiile cheie ale cadrului in care se adopta deciziile?

            Pe baza ansamblului coerent al raspunsurilor tip la aceste intrebari, se pot desprinde trasaturile esentiale ale modelelor teoretice (imaginate) ale sistemelor economice, carora le corespund in realitate regimurile economice istorice. In aceasta privinta, Raymond Barre distinge trei sisteme economice principale:

·        sistemul economiei naturale,

·        sistemul economiei de piata,

·        sistemul economiei de comanda.

            Aceste sisteme economice s-au realizat in practica, prin mecanisme de functionare specifice. Prin acestea, sistemul economic s-a adaptat conditiilor istorice concrete existente. De fapt, aceste doua elemente – sistemele economice si mecanismele specifice – s-au integrat organic, au coexistat intr-o unitate dialectica si dinamica. In diferite etape de dezvoltare a sistemului economic, mecanismul de functionare si-a schimbat structurile, mijloacele, parghiile etc., prin care s-a asigurat miscarea sistemului economic. Totodata, realitatea economica nu a putut fi delimitata rigid in cele trei sisteme economice, ele reprezentand ideatizari teoretice, ce au coexistat si s-au interconditionat. Aprecierea acesteia ca fiind organizata sub una dintre aceste forme se face dupa criteriul preponderentei  pe care o detine fiecare in cadrul intregii activitatii economice.

Caracteristicile sistemului economiei naturale

            La inceputurile existentei sale, activitatea economica a luat forma economiei naturale care s-a mai numit si economie casnica inchisa sau noneconomie.

            Economia naturala reprezinta acel sistem economic prin care fiecare comunitate isi satisface necesitatile din rezultatele propriei activitati, fara a apela la schimb.

            Principalii factori de productie disponibili in etapa respectiva si la nivelul acelei  comunitati, si anume resursele naturale, bunurile de capital, precum si resursele umane, erau alocati la nivelul acestui sistem inchis, urmarindu-se doar satisfacerea nevoilor in limita propriei productii obtinute. Ea a fost preponderenta pana la prima revolutie industriala. Fiecare gospodarie individuala executa toate activitatile, de la obtinerea diferitelor materii prime, pana la pregatirea lor in forma definitiva pentru consum. Astfel, dupa Fernand Braudel, secolul al XIV-lea, din populatia regiunii mediteraneene (care era centrul activitatii economice, sociale si politice), de aproximativ 60-70 milioane locuitori, circa 90% traiau din munca campului, iar 60-70% din productia regiunii nu ajungea pe piata. In celelalte regiuni ale planetei, dimensiunile economiei naturale erau si mai extinse.

            In cadrul economiei naturale, activitatea economica se realiza, in principal, la nivelul gospodariilor individuale, care erau independente una de alta, initiativa acesteia apartinand membrilor grupului respectiv.

            Motivatia principala a deciziilor acestora era crearea bunurilor destinate autoconsumului, care putea lua doua forme:

·        autoconsum final – ce permitea satisfacerea directa a nevoilor de viata ale oamenilor;

·        autoconsum intermediar – destinat producerii altor bunuri.




            Institutia de baza o reprezinta gospodaria familiala, izolata din punct de vedere economic, in care productia si consumul erau imbinate intr-o singura functie datatoare de viata. Fiecare avea o activitate economica diversificata, avand drept rezultat producerea bunurilor necesare satisfacerii trebuintelor, in special cele elementare (biologice), limitate de nivelul scazut de dezvoltare existent.

Economia de schimb – sistemul economiei de piata

            Conceptul si continutul economie de schimb

            Economia de schimb, in care piata are un rol hotarator in alocarea si utilizarea resurselor, ca si organizarea, gestionarea si reglarea economiei nationale, s-a dovedit, asa cum experienta acumulata pana in prezent o demonstreaza, sistemul economic de o deosebita performanta.

            Economia de piata reprezinta acel mod de organizare a economiei care se intemeiaza pe mecanisme obiective ce pun in valoare foraele pietei si in care raportul dintre cerere si oferta determina principiile de prioritate in alocarea si utilizarea resurselor materiale, umane si financiare disponibile. Intr-o astfel de organizare, activitatile agentilor economici sunt supuse examenului riguros, dar drept, al pietei, aceasta rasplatind ori sanctionand, dupa caz, munca desfasurata in toate componentele economiei nationale. Criteriile cu care aceasta opereaza sunt cele ale eficientei si concordantei activitatile activitatilor economice cu nevoile efective ale societatii. Pentru a supravietui in conditiile economiei de piata si, cu atat mai mult, pentru a desfasura activitati rentabile, agentii economici trebuie sa fie receptivi la semnalele pietei, sa aiba o inalta capacitate de adaptare la schimbarile mediului economico-social, flexibilitate in mecanismul de functionare, sa manifeste inventivitate, spirit creator, preocupare permanenta pentru innoire si modernizare.

            In cadrul economiei de piata, activitatea economica este pusa in miscare printr-un mare numar de decizii aparent independente unele fata de altele, iar initiativa apartine fiecarui individ, care este tratat ca centru al impulsionarii activitatii economice. Avand in vedere multitudinea centrelor de decizie, economia este multipolara.

            Evolutia inregistrata in cea mai mare parte a tarilor cu economie de piata se caracterizeaza prin:

·        reducerea numarului centrelor de decizie semnificative,

·        aparitia centrelor de decizie publice,

·        existenta marilor grupari monopoliste, a fenomenelor de integrare economica etc.

           Cu toate acestea, caracterul multipolar al economiei s-a mentinut.

            Economia de piata este formata, in principal, din doua sectoare:

            1. Sectorul privat, caracterizat prin trecerea de la economia micilor unitati, numeroase si de forte aproximativ egale, la o economie a marilor unitati, mai putin numeroase si de forte aproximativ inegale. Dintre factorii care au determinat aceasta evolutie amintim:

·        procesul concurentei – care a dus la eliminarea celor slabi de catre cei puternici (asa numitul darwinism social);

·        exigentele progresului tehnic si ale formelor moderne de productie, care au impus necesitatea acumularii de capital si concentrarea acestuia intr-un numar mic de unitati;

·        aparitia economiei de grup, ca urmare a faptului ca producatorii din anumite sectoare, animati de grija apararii intereselor profesionale comune, au fost determinati sa adopte politici apropiate sau complementare in anumite domenii, ceea ce a avut incidente asupra initiativei economice;

·        dezvoltarea societatilor transnationale, mai ales de origine americana inainte de 1944, dar apoi, dupa cel de-al doilea razboi mondial, si europeana, japoneza etc.

            2. Sectorul public a carui constituire s-a datorat unor cauze diverse:

·        carenta initiativei private, care nu poate rezolva problemele din anumite sectoare caracterizate printr-o rentabilitate scazuta;

·        interesul financiar al statului pentru unele activitati fara riscuri, dar care aduc beneficii regulate si considerabile (anumite monopoluri ale statului);

·        salvgardarea interesului economic al natiunii;

·         consideratii politice (de exemplu: apararea nationala) etc.

Caracteristici si tipuri ale economiei de piata contemporane

           

            Tipul actual de economie de piata existent in tarile dezvoltate se caracterizeaza, in principal, prin urmatoarele trasaturi[6]:

·        este o economie multipolara, in sensul  ca se caracterizeaza prin multitudinea si diversitatea centrelor de decizie economica;

·        este o economie descentralizata – intrucat orice agent economic are autonomie de optiune, de decizie si de actiune;

·        este o economie de intreprindere in care universul macroeconomic este fundamental in activitatile din economia nationala;

·        este o economie de calcul in expresie monetara – moneda servind drept numitor comun al activitatilor agentilor economici, raspunzand cerintelor de evaluare – cuantificare a cheltuielilor si a rezultatelor;

·        este o economie in care statul exercita, in principal, o interventie indirecta si globala, prin care el nu desfiinteaza piata si nici nu indeplineste functiile ei, ci cauta sa completeze, sa-i corecteze esecurile si sa vegheze asupra functionarii ei;

·        este o economie in care profitul reprezinta mobilul central al activitatilor economice.

Sistemul real al economiei de piata nu apare, insa, ca ceva unitar, ci se prezinta intr-o mare diversitate de situatii, de experiente si de practici nationale. In functie de gradul, modul si nivelul la care se exercita interventia statului in economie, de rolul si functiile reale ale pietei, doctrina economica ce are un rol mai mare in adaptarea politicii economice etc., se pot identifica mai multe tipuri concrete de economie de piata.



·        Tipul anglo-saxon, ce cuprinde economiile de piata cele mai liberale si cele mai putin inclinate spre dirijism, cele mai reticente la interventia economica a statului, adepte ale ideii de superioritate a intreprinderii private si liberei initiative;

·        Tipul vest-european, ce cuprinde economiile de piata cu o pronuntata tenta dirijista, variind dupa coloratura politica a guvernului, adepte ale interventiei active a statului in economie;

·        Tipul de economie sociala de piata, ce reprezinta un sistem economic care tinde spre reunirea libertatii pietei cu armonia sociala, in care sectorul privat coopereaza cu cel public, cu angajamente reciproce in vederea satisfacerii acceptabile a unor cerinte economico-sociale;

·        Tipul de economie paternalista¸ care se caracterizeaza prin puternice elemente traditionale si nationale care faciliteaza dezvoltarea spiritului de initiativa si de competitie al agentilor economici, rolul de catalizator al statului realizandu-se prin modalitati ce reflecta transpunerea la nivel macroeconomic a sistemului paternalist de la nivel micro-social, etc.

Economiile nationale care au functionat pe coordonatele acestor tipuri au evidentiat, bineinteles, cu rezultate diferite, viabilitatea sistemului lor economic si institutional -  principala sursa de progres economic si social.

Sistemul economiei centralizate (de comanda)

           

            Sistemul economiei de comanda a aparut ca o reactie ideologica la unele disfunctionalitati ale functionarii reale a sistemului economiei de piata.

            In cadrul acestui sistem, initiativa deciziei economiei aparaine unei autoritati centrale, de regula statul. Intrucat principalele decizii economice sunt concentrate intr-un centru unic, spunem ca economia este unipolara. Toate aceste decizii se regasesc in planul centralizat, iar realizarea lor este obligatorie, reprezentand o norma de conduita pentru agentii economici, folosindu-se in acest scop aparatul de stat. Componentele economiei individuale, in care deciziile sunt luate de agentii economici care le executa, au caracter marginal.

            In virtutea dreptului de proprietate asupra unei parai importante a avutiei nationale, statul substituie relatiile economice dintre subiectii economiei cu relatii verticale de tip administrativ care, prin insasi natura lor, sunt anti-economice, relatii care exclud prin definitie piata. In plus, aceasta implica drept necesara, si constituie baza materiala a existentei purtatorilor relatiilor administrative, birocratia, forta sociala vital interesata in blocarea relatiilor de piata.

            Motivatia dominanta a oricarei decizii economice este interesul general al colectivitatii nationale, preocuparea pentru bunastarea sociala, de realizarea carora depinde si satisfacerea intereselor personale. Profitul este doar un indicator al unei bune gestiuni, dar niciodata un stimulent al activitatii economice. Doar in componentele economiei individuale profitul exprima interesul personal si reprezinta motivatia principala a deciziei economice. Insa acestea au o pondere limitata in ansamblul productiei sociale.

Economiile contemporane – economii mixte

            In realitate, cum deja s-a subliniat, in nici o societate contemporana economia nu se prezinta, si nici nu s-a prezentat, intr-o forma pura. Nu a existat niciodata o economie de piata in proportie de 100%. Doar in Anglia secolului XIX-lea  ea s-a apropiat destul de mult de acest model. Desigur, astazi, in SUA, de exemplu, cea mai mare parte a deciziilor sunt adoptate prin intermediul pietei. Statul insa, asa cum arata si Paul Samuelson, joaca un rol important in modificarea functionarii pietei. Statul adopta legile care reglementeaza viata economica, asigura o serie de servicii publice indispensabile functionarii mecanismului economic sau chiar a bunastarii marii majoritati a indivizilor, protejeaza mediul inconjurator, dar si mediul afacerilor. Orientarea economiei la nivel macroeconomic se realizeaza prin sistemul impozitarii, al cheltuielilor publice, prin politica monetara cat si printr-o serie de alte parghii si instrumente ale politicii economice. 'A face sa functioneze o economie moderna fara a recurge la cele doua jumatati – piata si statul – concomitent, este ca si cum ai incerca sa aplauzi cu o singura mana ' – subliniaza Paul Samuelson. [7] 

SUMAR:

·        Termenul economie este de origine greaca, fiind compus din 'oikos' care inseamna casa, cetate si 'nomos' care inseamna principiul, legea, regula etc. Stiinta administrarii cetatii ar fi, deci, definirea pe scurt a obiectului economiei dupa vechii greci.

·        Secolul clasicismului economic isi poarta pe deplin meritat numele. Ideile economice, disipate pana atunci in lucrari de filosofie, istorie, morala etc., sunt acum adunate sub coperaile unor tratate de specialitate. Ca atare, stiinta economica incepe sa insemne o specialitate precisa, bine delimitata, rezultatul unor cercetari intreprinse de profesionisti. Scopul stiintei economice este raspicat declarat a fi utilitarist, pragmatic ; ea trebuie sa faca cunoscute cauzele imbogatirii natiunii.

·        'Rascolita' de marxism si 'primenita' prin neoclasicism, stiinta economica nu ramane osificata. Miscarea faptelor o impinge spre o confruntare interioara permanenta. Momentul cu cea mai semnificativa influenta asupra acestui proces se incadreaza in perimetrul anilor '29- '33.

·        Sistemul economic este caracterizat ca un complex coerent de structuri institutionale si sociale, economice si tehnice, psihologice sau mentale. Acesta are drept obiectiv esential atenuarea conflictului dintre resursele limitate si nevoile nelimitate.



[1] Lionel Robbins, An Essay on the Nature and Significance Of Economic Science, London, 1932

[2]  I. Ignat, I. Pohoata, N. Clipa, Ghe. Lutac, Economie politica, editura Economica, Bucuresti, 1998

[3] Raymond Barre, Economie politique, vol.I, Paris, pag.20-22

 

[4] I. Ignat, I. Pohoata, N. Clipa, Ghe. Lutac, Economie politica, editura Economica, Bucuresti, 1998

[5] I. Ignat, I. Pohoata, N. Clipa, Ghe. Lutac, Economie politica, editura Economica, Bucuresti, 1998

[6]  I. Ignat, I. Pohoata, N. Clipa, Ghe. Lutac, Economie politica, editura Economica, Bucuresti, 1998

[7] Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus, Micro-economie, 14-e Edition entierement reveu et mise a jour, Les Edition d' Organisation, Paris, 1995



loading...






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre microeconomie si macroeconomie









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare