FINANTAREA SI CREDITAREA INTERNATIONALA

A. Operatiuni de finantare si creditare a investitiilor internationale

Evolutiile si tendintele ce se manifesta in prezent pe plan mondial sunt strans legate de fenomenul investitional. Adancirea interdependentelor intre economiile nationale este accentuata de expansiunea deosebita a investitiilor internationale sub multiplele forme pe care le imbraca.

Investitia reprezinta orice utilizare a unui activ 747f52h in calitate de capital, in scopul obtinerii de profit intr-o perioada viitoare. In cazul in care partile participante la realizarea investitiei sunt din tari diferite decat tara in care se realizeaza investitia, aceasta capata caracterul unei investitii internationale (investitie straina).

Investitia presupune existenta a cel putin doi agenti economici: emitentul si receptorul investitiei. In functie de raportul stabilit intre emitent si receptor, exista doua tipuri de investitii straine: investitii directe si investitii financiare.

à investitiile directe = presupun transferarea catre agentul emitent a posibilitatii de control si decizie asupra activitatii agentului receptor. Ele se pot clasifica astfel:

Ø      Din punct de vedere al destinatiei

investitii reale = proprietati, masini, utilaje, instalatii etc.

investitii colaterale = materiale, servicii, utilitati

conexe = obtinerea de materii prime, energie, servicii

Ø      Din punct de vedere al rezultatului lor

investitii productive = au ca efect realizarea de produse materiale

investitii neproductive = au ca efect obtinerea de utilitati

Ø      Din punct de vedere al caracterului lucrarilor

investitii noi = concretizate in obiective noi de productie sau de prestari servicii

modernizari si retehnologizari = concretizate in cresterea nivelului dotarilor, proceselor tehnologice etc.

à investitiile financiare = reprezinta intotdeauna un plasament pur financiar care nu presupune stabilirea unui raport direct intre emitent si receptor. Ele constau in achizitionarea de valori (hartii de valoare, opere de arta, crearea unor depozite bancare) care sa aduca un anumit profit. Cea mai importanta forma a investitiilor financiare o reprezinta investitiile de portofoliu. Ele constau in achizitionarea de actiuni, obligatiuni, certificate de depozit etc.

Atunci cand participarea investitorului strain este majoritara si are ca obiect o investitie in unitati de productie importante prin aportul lor la PIB si prin calitatea acestui aport, investitorul respectiv poate fi  considerat investitor strategic. El este interesat de preluarea controlului asupra unui obiectiv economic de importanta strategica si de implementare a propriului concept managerial.

Spre deosebire de investitorul direct si mai ales de cel strategic, investitorul de portofoliu este numai un participant la o anumita investitie, scopul sau fiind plasarea capitalului in titluri aducatoare de profit.

Realizarea de investitii de portofoliu necesita anumite conditii prealabile:

existenta unei piete de capital bine organizate;

detinerea de lichiditati ce trebuie puse in miscare;

libera convertibilitate a monedei folosite;

temeiul legal al repatrierii profitului;

existenta unui tratament fiscal adecvat etc.

Investitiile internationale pot imbraca urmatoarele forme

cumpararea de actiuni si/sau obligatiuni de pe o piata externa sau emise de o firma din alta tara;

constituirea unei societati noi sau deschiderea unei filiale in alta tara;

acordarea unui credit financiar unui agent economic dintr-o alta tara sau unui agent economic strain ce opereaza pe propria piata;

achizitionarea sau fuzionarea cu o firma straina;

participarea cu capital investitional la constituirea de societati mixte.

Activitatea economica de realizare a investitiilor in context international are in vedere construirea sau dezvoltarea de intreprinderi, obiective sociale, culturale si administrative, instalatii militare, prospectiuni geologice etc. Obiectivele construite in cazul unei investitii internationale directe raman definitiv sau pentru o anumita perioada in proprietatea investitorului strain. Tara beneficiara a investitiei, prin agentii economici rezidenti, poate:

sa participe la realizarea obiectivului finantat in context international intr-o proportie stabilita prin negociere si in conformitate cu legislatia din tara respectiva à este cazul unei societati mixte;

sa nu participe à firma rezultata este in totalitate in proprietatea investitorului strain.

Avantajele economice ale unei investitii straine vizeaza:

Ø      pentru investitorul strain

cucerirea unui segment de piata in tara in care se realizeaza investitia evitand barierele tarifare si netarifare;

folosirea unor materii prime, a fortei de munca si a altor resurse existente in tara beneficiara a investitiei fara a face cheltuieli suplimentare de transport, pregatirea fortei de munca etc.

intrarea cu produse finite pe piata limitrofa tarii unde se face investitia, cu cheltuieli reduse de transport si service.

Ø      pentru agentul economic local

introducerea in firma existenta sau in firma noua a unor utilaje, solutii tehnologice si organizatorice de varf, cu efecte favorabile pentru intreaga economie nationala;

amplificarea folosirii capacitatilor de productie existente prin largirea pietei, noile produse putand fi exportate sub noua marca, mai cunoscuta pe piata internationala;

valorificarea unor resurse locale (materiale, forta de munca, constructii in domeniul transportului, telecomunicatiilor etc.)

Avantajele financiar-monetare ale investitiei straine au in vedere:

Ø      pentru investitorul strain

avantaje financiare sub forma dividendelor pe care le poate repatria in totalitate sau in anumite proportii, conform legislatiei din tara primitoare a investitiei;

avantaje fiscale sub forma reducerilor si scutirilor de impozite, taxe vamale etc.

avantaje monetare in privinta schimbului valutar, serviciilor bancare etc.

Ø      pentru tara beneficiara a investitiei

cresterea profitului la firmele realizate prin investitia straina;

posibilitatea incasarii de impozite imediat (TVA, impozit pe salarii, pe terenuri etc.) sau in perspectiva dupa scurgerea perioadei de scutire (impozit pe profit).

In multe cazuri motivatia realizarii unei investitii straine are ca scop principal dorinta investitorului de a penetra intr-o zona de interese strategice (de ordin politic, militar) pentru tara sa. La randul sau, primitorul investitiei conteaza pe rolul social al investitiei (cresterea locurilor de munca), dar si pe schimbarea raporturilor de forte in plan regional.

Garantiile solicitate in realizarea unei investitii straine se refera la:

Ø      pentru investitor

asigurarea ca obiectivele construite nu vor fi nationalizate, expropriate sau rechizitionate;

asigurarea unor despagubiri reale in cazurile in care, din motive exceptionale, se face un transfer de proprietate;

asigurarea posibilitatii de transfer in strainatate a dividendelor, a sumelor rezultate din vanzarea de actiuni si din lichidarea investitiei;

asigurarea unui regim fiscal care sa prevada facilitati in primii ani de functionare si pe parcurs;

existenta unui regim juridic clar si ferm, cu prevederi care sunt in concordanta cu dreptul international etc.

Ø      pentru beneficiar

asigurarea in privinta situatiei financiare a investitorului;

asigurarea functionarii obiectivului pentru o perioada care sa fie mai mare decat perioada de scutire de impozite;

dorinta investitorului de a reinvesti in tara respectiva o parte din profit;

respectarea angajamentelor care pot sa aduca avantaje economice, financiare, sociale promise etc.

In practica internationala, sursele de finantare a investitiilor straine sunt reprezentate de:

rezultatele financiare ale firmei investitoare;

resursele unor banci care pot acorda credite pe termen mediu si lung;

resursele pietei de capital mobilizabile prin plasamentul de actiuni si obligatiuni;

fonduri guvernamentale;

fonduri individuale etc.

Pentru investitor alegerea sursei de finantare reprezinta o optiune complexa, fundamentata, in principal, pe costul acesteia (dobanzi, comisioane, dividende) si pe conditiile de acces, de utilizare si de rambursare. El va trebui sa cerceteze piata financiara, de capital si de credit pentru a obtine fondurile financiare necesare la un cost cat mai redus.

Etapele realizarii unei investitii straine sunt:

à etapa pregatitoare = furnizorul de fonduri financiare este preocupat de cunoasterea beneficiarului investitiei si a tarii acestuia, fiind luate in considerare aspecte de natura economica, financiara, fiscala, monetara, sociala, politica etc.

Aceasta etapa se incheie cu un acord international de investitii in care sunt prevazute drepturile si obligatiile partilor, clauzele de aparare a investitiei contra diverselor riscuri.

à etapa de proiectare a obiectivului de investitie = se bazeaza de Studiul de fezabilitate, document tehnico-economic solicitat pentru orice investitie importanta prin care investitorul strain isi contureaza efortul financiar, dar si avantajele economice si financiare ale viitoarei investitii.

à etapa realizarii deciziei de investitie = au loc operatiuni de proiectare si evaluare a obiectivului conturat in studiul de fezabilitate, stabilindu-se si pretul investitiei.

à etapa de exploatare a investitiei internationale = presupune functionarea obiectivului construit, evaluarea costurilor si profiturilor, tinerea evidentei contabile, realizarea de plati si transferuri internationale, determinarea dividendelor cuvenite participantilor la constituirea capitalului social etc.

à etapa lichidarii investitiei internationale = poate avea loc in situatii deosebite sau la dorinta investitorului strain care solicita transferul de proprietate spre partenerii locali sau spre statul care beneficiaza de investitia respectiva.

Piata internationala de capital

Intrarea pe piata financiara internationala se realizeaza si sub forma plasamentului de titluri (hartii de valoare) in cadrul pietei de capital. Plasamentul pe piata internationala de capital are la baza lipsa de fonduri pe piata nationala si/sau necesitatea formarii unei parti din capitalul de lucru in moneda convertibila.

Participantii pe piata de capital sunt:

à investitorii = care formeaza oferta de fonduri = persoane fizice, banci, institutii de asigurari, societati de investitii pentru fonduri mutuale, fonduri de pensii etc.

à intermediarii financiari = de tip bancar (care atrag active pentru a crea titluri proprii: banci, fonduri de investitii, societati financiare) sau de tip bursier (care redistribuie titlurile emise de alti emitenti: bursa, banci etc.);

à emitentii de titluri = care constituie cererea de fonduri = agenti economici, banci, institutii financiar-monetare etc.

Structura pietei de capital are in vedere impartirea sa in:

piata primara = pe care se vand si se cumpara titluri nou emise;

piata secundara = unde se tranzactioneaza titlurile deja emise si existente in circulatie.

Produsele tranzactionate in principal pe piata de capital sunt:

actiunile = titluri de valoare emise in forma materiala sau dematerializata (prin inscrisuri in cont) care certifica detinatorului calitatea de coproprietar asupra societatii emitente si care dau dreptul la obtinerea unor venituri variabile (dividende) in functie de rezultatele societatii emitente;

obligatiuni = titluri de valoare ca parte dintr-un imprumut contractat de societatea emitenta care atesta detinatorului calitatea de creditor si dau dreptul la obtinerea unor venituri fixe (dobanzi).

Paralela intre actiuni si obligatiuni evidentiaza urmatoarele deosebiri:

à din punct de vedere al veniturilor obtinute: actiunile = titluri cu venit variabil care depinde de rezultatul obtinut de societatea emitenta; obligatiunile = titluri cu venit fix reprezentat de dobanda care se plateste indiferent de rezultatul activitatii emitentului;

à din punct de vedere al duratei de viata: actiunile  au durata de viata nelimitata; obligatiunile au durata de viata limitata pana la scadenta;

à din punct de vedere al modului de definire: actiunile = fractiuni ale capitalului social; obligatiunile = fractiuni ale unui imprumut;

à din punct de vedere al pozitiei investitorului: actiunile ofera calitatea de coproprietar, detinatorul lor avand rol de decizie in cadrul societatii emitente; obligatiunile ofera calitatea de creditor, fara imixtiunea acestuia in activitatea emitentului;

à din punct de vedere al riscurilor generate: actiunile = au un risc mai mare (neincasarea dividendelor, pierderea investitiei in cazul falimentului societatii emitente); obligatiunile = prezinta un risc redus (dobanzile se platesc, iar in caz de faliment creditorii sunt platiti cu anticipatie).

C. Plasamentul de titluri pe piata altei tari si pe piata euroemisiunii

Plasamentul de titluri pe piata altei tari

Plasamentul international presupune parcurgerea urmatoarelor operatiuni:

pregatirea pietei unde se doreste efectuarea plasamentului de titluri;

alegerea intermediarului pentru plasare;

stabilirea perioadei de plasare si subscriere;

organizarea platii dividendelor si a dobanzilor;

amortizarea imprumutului.

Etapele plasamentului international se refera la:

Ø      etapa pregatitoare

= cunoasterea pietei de capital (din punct de vedere economic, financiar, monetar, fiscal, politic, social) din tara unde emitentul de titluri doreste sa efectueze plasamentul;

= pregatirea publicului investitor in legatura cu garantiile, avantajele si caracteristicile imprumutului;

= alegerea intermediarilor financiari de pe piata primara (societati financiare, banci comerciale) sau de pe piata secundara (bursa).

Ø      etapa plasarii efective a titlurilor

= plasamentul pe piata primara este, de regula, limitat in timp. El poate dura cateva zile dupa care titlurile nevandute plus emisiunile suplimentare viitoare sunt indreptate spre piata secundara (bursa) care va realiza un plasament continuu.

Rolul bursei este de a procura fonduri pentru capitalul de lucru al emitentilor si reprezinta un barometru al economiei, redand prin instrumente specifice, mersul firmelor si al economiei.

Plasarea de titluri pe piata euroemisiunii

Cresterea solicitarii de fonduri in monede convertibile a determinat la nivel international un flux financiar din ce in ce mai mare, ceea ce a impus necesitatea adoptarii unor masuri restrictive din partea autoritatilor monetare si financiare nationale din tarile ce dispun de monede convertibile pentru restrangerea iesirilor de fonduri financiare spre exterior, incercand reducerea deficitului balantei de plati. In aceste conditii se pun bazele unei piete noi in context international care va prelua plasamentul de titluri efectuat pana atunci pe pietele de capital nationale. Aceasta este piata euroemisiunii.

Organizarea acestei piete revine sistemelor bancare nationale, prin filialele lor din strainatate. Plasamentul de titluri este organizat de consortii bancare care includ: banca coordonatoare, grupul de subscriere si grupul de vanzare. Fiecare grup isi asuma responsabilitati legate de: pregatirea plasamentului, realizarea subscrierii, strangerea si dirijarea fondurilor, garantarea imprumutului, plata dividendelor si dobanzilor, amortizarea imprumutului.

Interesul emitentului de titluri este ca grupurile de banci care organizeaza imprumutul sa fie cat mai dispersate din punct de vedere geografic pentru a cuprinde principalele piete financiare, garantie pentru realizarea rapida a plasamentului si pentru un cost de plasare rezonabil.

Pe piata euroemisiunii sunt puse in vanzare, cu prioritate, obligatiuni. Peste 50% din aceste titluri sunt emise de guverne, institutii publice, organisme internationale, piata euroemisiunii de titluri fiind rezervata unor persoane juridice importante ca activitate economica si financiara.

Piata secundara a euroemisiunilor ofera posibilitatea redistribuirii titlurilor vandute pe piata primara, precum si distribuirii titlurilor ramase nevandute in prima faza.

Creditarea si finantarea comertului exterior

Activitatea de comert exterior cuprinde operatiunile de export/import de bunuri si servicii sau intr-o alta acceptiune comertui vizibil (cu bunuri) si comertul invizibil (cu servicii).

In structura comertului invizibil se includ: transporturile internationale si activitatile conexe, turismul international, schimbul de licente, inventii, marci, cunostinte tehnico-stiintifice, asigurari si reasigurari, servicii bancare si financiare, servicii diplomatice, culturale, de educatie etc. Serviciile pentru comertul cu marfuri (transportul, expeditia, asigurarea, depozitarea, publicitate etc.) sunt precizate in mod distinct.

D. Creditarea comertului exterior

Pentru contractarea unui credit bancar legat de realizarea exportului sau importului, precum si pentru plata serviciilor aferente operatiunilor de export/import, solicitatorul se poate adresa unei banci comerciale. La baza acestei operatiuni se afla fundamentarea deciziei de creditare.

Procesul decizional pentru creditarea in valuta cuprinde urmatoarele etape principale:

analiza manageriala si economico-financiara a firmei solicitatoare de credit;

analiza efectiva a creditului solicitat;

analiza resurselor de creditare ale bancii si adoptarea deciziei de creditare;

analiza periodica a calitatii portofoliului de credite in functie de utilizarea si rambursarea la timp a creditelor.

O data cu fundamentarea dimensiunii creditului si a monedei de exprimare, banca identifica sursele de rambursare a creditului solicitat. Se studiaza:

bugetul de venituri si cheltuieli;

planul de trezorerie;

bugetul de incasari si plati in valuta;

situatia creantelor si obligatiilor in valuta etc.

O atentie deosebita se acorda identificarii garantiilor pentru creditul solicitat. Sunt considerate garantii:

depozitele bancare;

bunurile procurate din credit;

valori mobiliare si imobiliare;

creantele detinute de debitor fata de alte firme;

scrisori de garantie bancara etc.

Aprobarea acordarii creditului bancar presupune stabilirea elementelelor contractului de credit international precum:

suma totala a creditului;

obiectul creditat;

modalitatea de efectuare a platilor din credit;

esalonarea acordarii sumei totale;

dobanda (si eventualele indexari pe parcurs), precum si comisioanele percepute;

termenele si ratele de rambursare;

alte drepturi si obligatii, sanctiuni.

E. Finantarea comertului exterior

Se refera la operatiuni de preluare de catre o banca sau institutie specializata a creditului comercial prin scontare, forfetare, factoring precum si realizarea de catre o firma intermediara a operatiunii de leasing. Prin aceste operatiuni activitatea de comert exterior este accelerata: prin recuperarea contravalorii marfurilor exportate inainte de  ajungerea la scadenta a creditului commercial sau prin intrarea in exploatare a unor bunuri cu valori ridicate, chiar daca importatorul nu dispune de sumele necesare platii integrale a acestora.

Scontarea

Reprezinta forma traditionala de mobilizare a creditelor pe termen scurt prin cedarea drepturilor de creanta incorporate in titlurile de credit, in special in cambii. Este o operatiune efectuata de catre o banca comerciala si presupune cumpararea unor documente care atesta indeplinirea obligatiilor contractuale ale exportatorului privind livrarea marfurilor si asumarea obligatiei de plata a marfurilor de catre importator la o data viitoare. Cumpararea acestor documente se realizeaza inainte de scadenta titlurilor respective.

Scopul operatiunii de scontare consta in transformarea cambiei in lichiditati de catre beneficiarul sau fara sa mai astepte scadenta. La randul lor, bancile comerciale au posibilitatea de a apela la refinantare prin rescontarea cambiilor in vederea reintregirii lichiditatilor (bancile comerciale transmit cambiile catre banca centrala care in schimbul unei taxe de rescont plateste cambiile respective).

Scontarea se realizeaza la o valoare actuala a titlului, ca diferenta intre valoarea nominala si scontul pe care il percepe banca pentru realizarea operatiunii respective.

Caracteristica principala a operatiunii de scontare este faptul ca banca ce realizeaza scontarea nu preia de la vanzator riscul de neplata. Ultimul posesor al titlului negociat ramane solidar la plata titlului respectiv.

Forfetarea

Presupune transmiterea creantelor provenite din operatiunile de comert exterior efectuate pe credit, unei institutii financiare specializate care le plateste imediat, urmand sa recupereze contravaloarea acestora la scadenta, de la debitorul importator.

Aceasta tehnica nu da institutiei financiare respective drept de recurs asupra vanzatorului creantelor in cazul in care exista defectiuni de plata ale debitorului, ceea ce face ca institutia de forfetare sa realizeze o selectie a creantelor pe care le preia.

Forfetarea se aplica nu numai creantelor pe termen scurt (sub 1 an), ci si celor provenite din exporturile pe credit cu scadente mijlocii (1 - 7 ani). Aceasta tehnica stimuleaza exportul de instalatii, masini, utilaje si alte produse cu valoare ridicata.

Costul forfetarii include o rata fixa a dobanzii la care se adauga comisioanele institutiei de finantare (in functie de bonitatea debitorului, avalizarea creantelor, riscul operatiunii, modalitatea de plata utilizata etc.)

Paralela intre scontare si forfetare

à asemanari: ambele permit recuperarea sumelor inainte de scadenta si transforma vanzarea pe credit in vanzare la vedere (din punctual de vedere al exportatorului);

à deosebiri:

institutia de forfetare preia toate riscurile de neplata (rezultate din reaua credinta sau din falimentul debitorului); in cazul scontarii, riscurile sunt preluate de toti semnatarii cambiei;

forfetarea se realizeaza pe pietele internationale de credit de un numar redus de institutii de forfetare, in timp ce scontarea se realizeaza de catre bancile comerciale si institutii specializate de pe pietele nationale;

scadenta efectelor comerciale este numai pe termen scurt (la scontare), putand fi pe termen mijlociu si lung (la forfetare);

sursele de finantare sunt reprezentate de fondurile mobilizate de bancile comerciale pe piata nationala si prin refinantare de la banca centrala (in cazul scontarii), iar la forfetare sunt fonduri mobilizate pe plan international;

costurile implicate sunt reprezentate de taxa de scont (la scontare), de nivelul dobanzii la eurovaluta de referinta in care este exprimata creanta (la forfetare);

taxa de forfetare este mai ridicata decat taxa scontului deoarece ea implica acoperirea unor riscuri multiple (comerciale, economice, politice).

Factoringul

Este operatiunea desfasurata pe baza contractului incheiat intre o societate specializata (factor) si exportator (aderent) prin care factorul, in schimbul unui comision, preia in proprietatea sa creantele aderentului prin plata facturilor acestuia si care reprezinta dovada efectuarii tranzactiei (livrarea de bunuri sau servicii pe credit).

In functie de momentul platii contravalorii facturilor de catre institutiile de factoring, distingem:

à factoring clasic = factorul plateste facturile in momentul preluarii lor (el acorda un credit aderentului pana in momentul scadentei creditului acordat de exportator importatorului), retinand o dobanda;

à factoring la scadenta = factorul plateste creantele aderentului in momentul exigibilitatii lor, retinand un comision pentru intermedierea operatiunilor de decontare.

In practica se utilizeaza plata imediata a 85% din valoarea facturilor clientului, iar 15% (mai putin comisioanele si dobanzile datorate) se platesc in momentul in care importatorul achita facturile.

Creantele care fac obiectul contractului de factoring se materializeaza in facturi internationale care atesta expedierea marfurilor. In acest caz, riscul insolvabilitatii debitorilor si riscul neplatii la termen sunt in sarcina factorului, fara posibilitatea ca acesta sa se intoarca prin recurs impotriva aderentului.

Costul operatiunilor de scontare, forfetare, factoring este determinat de conditiile pietei creditului si are in vedere dobanda de baza practicata de banca, marja de risc, comisionul de gestiune a titlurilor de catre banca respectiva.

Leasingul

Este o forma de inchiriere - realizata de societati financiare specializate numite societati de leasing - a unor bunuri catre intreprinderi - beneficiari - care nu dispun de fonduri proprii sau imprumutate pentru cumpararea acestora de la producatori.

Societatea de leasing va incheia cu utilizatorul efectiv al bunurilor un contract de locatie prin intermediul caruia se stabilesc conditiile de inchiriere, nivelul chiriei, perioada derularii contractului etc. La expirarea contractului de leasing, chiriasul are o tripla optiune: sa renunte la contract, sa prelungeasca contractul, sa cumpere bunul la o valoare reziduala.

Obiectul operatiunilor de leasing il formeaza in special echipamente electronice de calcul, aparate si instrumente de masura, mijloace de transport, masini-unelte, unele bunuri de folosinta indelungata etc. In ultimul timp, leasingul a cuprins si sectorul imobiliar, avand ca obiect inchirierea de cladiri cu destinatii diverse.

Se pot intalni si forme speciale de leasing, cum ar fi:

contractul de lease-back = prin care proprietarul, aflat in nevoie urgenta de fonduri banesti, isi vinde utilajul unei societati de leasing si apoi il inchiriaza printr-un contract obisnuit de leasing, scopul fiind de transformare a fondurilor imobilizate in fonduri disponibile;

contractul de time-sharing = sistemul inchierierilor pe timpi partajati, simultan de catre mai multi beneficiari, in scopul intensificarii utilizarii anumitor echipamente (datorita uzurii morale extrem de rapida) sau din considerente economice (costuri ridicate);

contractul de hire si renting = operatiuni de leasing pe termen scurt si foarte scurt care constau in inchirierea cu ziua sau cu ora in special a mijloacelor de transport sau a unor utilaje de constructii.

Prin sistemul de cote de chirie lunara, beneficiarul bunurilor procurate prin contractul de leasing plateste o suma care depaseste pretul de catalog al produselor, dar beneficiaza de serviciile integrale ale bunurilor imediat dupa inchiriere.

- contractul de leasing experimental = are in vedere promovarea vanzarii unor masini si utilaje prin inchirierea pe perioade scurte (cateva luni), in mod experimental. Scopul sau este reprezentat de promovarea vanzarilor. Conditia este ca dupa expirarea perioadei experimentale, aceste bunuri sa fie achizitionate de client (daca sunt corespunzatoare cerintelor) sau sa fie restituite (daca prezinta unele neajunsuri).