INFLATIA

Conceptul de inflatie. Cauzele si efectele inflatiei

Tipurile de inflatie

Politicile antiinflationiste

Masurarea inflatiei

Conceptul de inflatie. Cauzele si efectele inflatiei

Inflatia este un dezechilibru macroeconomic, care se manifesta atat in tarile dezvoltate, cat si in tarile in curs de dezvoltare, atat in tarile cu economie de piata, cat si in cele cu economie centralizata.

Inflatia este un fenomen care a aparut inca din perioada circulatiei banilor cu valoare intrinseca. Ea constituie o manifestare a dezechilibrelor economice inca din antichitate, asa cum mentioneaza Piere Bezbakh[1]. Astfel, inflatia s-a facut simtita in Imperiul Roman de Apus, inca din secolul trei, cand s-a inregistrat o marire considerabila a preturilor marfurilor si a pretului muncii, din cauza deprecierii monedei romane, pricinuita de procurarea cu dificultate a aurului si argintului, "monedele bune" fiind inlocuite cu "monedele rele" din arama, cositor sau plumb (vezi legea lui Gresham). Practic insa, se poate vorbi despre inflatie in adevaratul sens al cuvantului odata cu aparitia bancnotelor.

Inflatia afecteaza negativ economiile moderne, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Pe termen scurt, erodeaza puterea de cumparare a monedei nationale si prin aceasta ii afecteaza in mod deosebit pe cei mai vulnerabili dintre cetateni - pensionarii, bursierii, cei cu venituri fixe (salariatii bugetari, de exemplu). Pe termen lung, inflatia descurajeaza investitiile si inhiba cresterea economica, din cauza riscurilor si a incertitudinii.

O vreme, analistii economici au crezut ca inflatia are si o parte buna, in sensul ca ar fi posibil sa se obtina o ocupare mai buna a fortei de munca cu pretul unei inflatii ceva mai ridicate (vezi detalii privind curba lui Phillips in paragraful ce trateaza inflatia prin costuri). In timp, aceasta teorie s-a dovedit nefundamentata, pentru ca efectul pozitiv asupra somajului este de scurta durata, predominant pe termen lung fiind efectul descurajarii economisirii si a investitiilor, din cauza inflatiei inalte. Prin urmare, lupta impotriva inflatiei reprezinta o conditie sine qua non pentru o crestere economica sustinuta si pentru imbunatatirea nivelului de trai.

In prezent, majoritatea economiilor nationale se confrunta intr-o masura mai mica sau mai mare cu inflatia, cu exceptia notabila a Japoniei, care este in al cincilea an consecutiv de deflatie.

Definitii ale inflatiei

1. Inflatia este un dezechilibru macroeconomic, care se manifesta prin cresterea generalizata a preturilor si tarifelor si scaderea puterii de cumparare a banilor;

2. Inflatia este un dezechilibru intre masa monetara excedentara si volumul deficitar de bunuri si servicii supuse vanzarii;

3. inflatia este "o stare de generalizare a excesului de cerere, in care prea multi bani alearga dupa prea putine bunuri" (Fr. Holzman);

4. Pierre Bezbakh[2]: "definitia cea mai simpla care se poate da acestui fenomen este aceea a unui proces de crestere cumulativa si auto-intretinuta a nivelului general al preturilor".

Alte concepte utilizate in studiul inflatiei

Deflatia (deflation) este fenomenul opus inflatiei, caracterizat prin scaderea generalizata a preturilor si cresterea puterii de cumparare a monedei nationale.

Dezinflatia (disinflation) reprezinta procesul de scadere a ratei inflatiei de la un an la altul.

Stagflatia (stagflation este stadiul in care in economie coexista rate inalte ale inflatiei cu rate inalte ale somajului. Aceasta s-a manifestat pe scara larga in anii '70 si ulterior in toate tarile dezvoltate. Ea exista si in prezent intr-o serie de tari (Asia de sud-est, Europa Centrala si Rasariteana, America Latina, etc).

Slumpflatie (slumpflation care este un fenomen ce asociaza o rata mare a inflatiei cu scaderea produsului intern brut PIB (recesiune).

Sintetic, cauzele care provoaca/amplifica inflatia intr-o tara sunt:

1. Cresterea ofertei de bani din economie, ca urmare a

- acordarii de majorari salariale si prime angajatilor;

- relaxarilor fiscale (scaderea impozitului pe profit si pe alte venituri);

- emisiunii de bani fara acoperire, realizate in vederea acoperirii deficitului bugetar;

- eliminarii restrictiilor la acordarea de credite.

2. Scaderea sau limitarea cresterii volumului de bunuri si servicii de pe piata, ca urmare a:

- limitarii sau raritatii resurselor;

- scumpirii factorilor de productie;

- lipsei de investitii in domeniu;

- conditiilor naturale dezavantajoase.

3. Dezechilibrul intre cresterea productivitatii muncii la nivel national si cresterea veniturilor;
4. Variatia cursului de schimb al monedei nationale in raport cu diverse valute;
5. Subventionarea de catre stat a unor ramuri economice nerentabile (minerit, agricultura etc).

Efectele inflatiei la nivel micro si macroeconomic sunt urmatoarele:

• modificari structurale ale economiei (de exemplu, orientarea investitiilor spre ramurile economice cu recuperare rapida a capitalului, cu viteza mare de rotatie, cum este comertul);

scaderea nivelului de trai;

repartizarea inegala a veniturilor in economie si polarizare sociala;

scaderea valorii reale a economiilor pastrate in moneda nationala;

conflicte si tensiuni sociale;

reducerea capacitatii concurentiale a firmelor nationale;

cresterea numarului falimentelor;

amplificarea riscului si a incertitudinii;

antrenarea si extinderea somajului;

blocarea mecanismelor economice prin extinderea arieratelor;

inmultirea fraudelor si a evaziunilor fiscale.

In conditii de inflatie, anumite categorii economico-sociale pot obtine insa si castiguri. Astfel, sunt avantajati in conditii de inflatie:

- cei cu venituri exprimate intr-o valuta stabila sau al carei curs in raport cu moneda nationala creste;

- exportatorii;

- debitorii;

- statul (cel mai mare debitor din economie).

Pe de alta parte, sunt dezavantajati in conditii de inflatie:

- cei cu venituri mici si fixe (pensionari si bugetari);

- importatorii;

- cei care economisesc in moneda nationala;

- creditorii.

Tipurile de inflatie

Tipurile de inflatie se delimiteaza dupa mai multe criterii, astfel:

I.        Dupa ritmul de crestere a preturilor, avem:

a.      Inflatie taratoare: preturile cresc cu aproximativ 2 - 5%/an;

b.      Inflatie medie: cresterea preturilor este de 5 -15%/an;

c.       Inflatie galopanta: cresterea preturilor este intre 15 - 50%/an;

d.      Hiperinflatie: cresterea preturilor este mai mare de 50%/an.

II.     Dupa tipul mecanismului economic se disting:

1. Inflatie deschisa (declarata), care inseamna ca inflatia este recunoscuta de stat si de autoritatile monetare si se iau masuri de diminuare a ei;
2. Inflatie reprimata, caracteristica tarilor cu economie centralizata, in care, prin masuri administrative, se incearca limitarea cererii de bunuri si servicii si controlul preturilor si al salariilor. Este caracteristica si Romaniei inainte de anul 1989.

III.   Dupa cauzele care o provoaca, exista

1. Inflatie prin cerere;

b.   Inflatie prin oferta;

3. Inflatie prin costuri;
4. Inflatie structurala;
5. Inflatie importata

A. Inflatia prin cerere

In mod normal, productia unei ramuri economice creste, daca activitatea este rentabila si daca exista cerere pentru produsele respective. Daca cererea creste, in mod firesc ar trebui sa fie stimulata si cresterea ofertei, insa aceasta depinde de existenta factorilor de productie corespunzatori - capital si forta de munca. Daca productia este inelastica si din diferite motive (capacitate de productie utilizata la maxim, limitarea factorilor de productie sau scumpirea lor etc.) nu poate sa creasca la nivelul solicitat, cresterea cererii pentru produsele ramurii respective va duce la o crestere a pretului acestora. Cu cat oferta este mai elastica si mai adaptabila la volumul cererii, cu atat cresterea preturilor este mai redusa.

Cresterea cererii pentru bunuri si servicii poate interveni ca urmare a:

- majorarilor salariale acordate si a altor tipuri de venituri ale populatiei ocupate;

- relaxarilor fiscale (scaderii gradului de impozitare si de taxare);

- previziunilor cumparatorilor cu privire la evolutia preturilor (asteptari sau anticipatii inflationiste). Daca cumparatorii se asteapta la o majorare viitoare a preturilor pentru anumite bunuri isi vor spori cererea in prezent pentru bunurile respective;

- cresterii volumului creditelor bancare, prin eliminarea unor restrictii la acordare;

- cresterii cheltuielilor guvernamentale.

B. Inflatia prin oferta

Este determinata de reducerea ofertei totale de bunuri si servicii (a Produsului Intern Brut) ca urmare a:

• evenimentelor/conflictelor sociale, politice si economice interne si externe;
• deciziilor firmelor dominante de pe piata de a mentine un nivel redus al productiei, pentru a induce cresterea preturilor si implicit majorarea castigurilor lor (mai ales in conditiile pietelor de monopol si duopol);
• anticiparilor firmelor privind cresterea viitoare a preturilor, ceea ce le determina sa-si restranga sau sa-si stocheze oferta, in asteptarea unor preturi mai mari.

C. Inflatia prin costuri

Apare datorita necorelarii cresterii productivitatii muncii cu majorarea salariilor nominale, in urma revendicarilor sindicale. Indexarile sau majorarile in sectorul de stat se acorda de regula unitar, fara a tine cont de performantele sectorului respectiv, ca efect al presiunilor grupurilor sindicale. Cresterea aliniata a salariilor conduce la o majorare medie a veniturilor angajatilor, care depaseste de fapt cresterea reala a productivitatii muncii si accentueaza dezechilibrul inflationist. Mai mult, cresterile salariale ale angajatilor se transforma in cresteri de cost pentru firmele angajatoare. Cresterile de cost vor fi transferate asupra preturilor de vanzare ale bunurilor sau serviciilor realizate de firma, pentru a putea fi recuperate. Acest lucru va alimenta inflatia existenta si va fi motiv pentru noi revendicari sindicale. Acest mecanism este cunoscut sub numele de "spirala inflationista" (inflationary spiral) si ilustreaza faptul ca inflatia este un fenomen care se autoalimenteaza. O alta reactie posibila a firmelor la cresterile salariale este de a restrange activitatea si de a disponibiliza o parte din angajati. In felul acesta inflatia amplifica si somajul.

Inflatia prin costuri pune asadar problema relatiei dintre salariu, inflatie si utilizarea deplina a fortei de munca (somaj). In acest sens trebuie mentionata celebra curba a lui Phillips, care exprima, empiric, raportul dintre inflatie, reprezentata pe axa verticala si somaj reprezentat pe axa orizontala (fig. 4).

In 1958 Alban W.Phillips a publicat un studiu statistic, in care stabilea o corelatie inversa intre variatiile salariilor nominale si rata somajului, constatata in decurs de aproape un secol (1861-1957) in Marea Britanie.

Figura nr. 4

Curba lui Phillips

Rata inflatiei %

Rata somajului %

Pornind de la aceasta relatie, numita "curba lui Phillips", s-au facut o serie de extrapolari teoretice. Astfel, aceasta curba a servit pentru multi teoreticieni in argumentarea conceptului urmator: cresterea inflatiei conduce la diminuarea somajului si implicit, scaderea inflatiei, conduce la majorarea somajului. Aceste rationamente au fost depasite insa de realitatile vietii curente, deoarece corelatia stabilita de Phillips se mai verifica in perioada postbelica pentru anii 1961 - 1969, in economia SUA. Pentru perioada urmatoare, corelatia nu se mai respecta in aproape nici o tara, intrucat se inregistreaza concomitent, in multe state, rate inalte ale inflatiei si ale somajului, fapt ce corespunde unei situatii de stagflatie.

Dezvoltarea conceptului curbei lui Phillips a condus la constatarea ca, daca corelatia dintre inflatie si somaj exista intr-adevar, aceasta tinde sa se deplaseze in sus, dand nastere unei "curbe Phillips verticale si de lunga durata", ceea ce inseamna ca extinderea somajului nu impiedica cresterea inflatiei. In plus, s-a verificat inca o data conceptul keynesist conform caruia, independent de inflatie, exista o rata naturala a somajului, care trebuie avuta in vedere si cand rata inflatiei este zero.

D. Inflatia structurala

Este determinata de factori cum ar fi:

- modificarile concomitente ale cererii si ale ofertei de bunuri si servicii (cererea creste, oferta scade);

- cresterea cererii totale de bunuri si servicii peste potentialul productiv national;

- rigiditatea economica a aparatului productiv national si a fortei de munca;

- finantari bugetare extinse pentru sectoare economice nerentabile;

- volumul mare al creditelor neperformante etc.

Este caracteristica tarilor care au ales calea dezvoltarii economice accelerate si a unei cresteri economice rapide pe care, de fapt, nu o pot sustine financiar. Poate genera hiperinflatie.

E. Inflatia importata

Este determinata de variatia cursului de schimb al monedei nationale in raport cu diverse valute si de circulatia libera a capitalului dintre tari. Sub presiunea majorarii preturilor bunurilor si materiilor prime importate, costurile de productie ale firmelor nationale cresc si accentueaza dezechilibrul inflationist intern. Astfel, variatiile de curs valutar reprezinta o cale importanta de transfer a cresterilor de productivitate si a castigurilor pe plan extern, intrucat, in conditiile amplificarii relatiilor comerciale internationale, impactul inflatiei importate este foarte mare.

Delimitarea tipurilor de inflatie dupa cauzele care le genereaza, realizata anterior, este doar una teoretica, pentru ca, in realitate, acestea se intrepatrund si se amplifica reciproc!

Politicile antiinflationiste

In cele mai multe dintre tarile dezvoltate ale lumii, functia de gardian al stabilitatii preturilor a fost atribuita Bancii Centrale. Alte functii care ii reveneau - precum asigurarea echilibrului balantei de plati sau stimularea cresterii economice - au devenit secundare in raport cu asigurarea stabilitatii preturilor.

O data stabilita prioritatea luptei impotriva inflatiei si institutia insarcinata cu aceasta, s-a pus problema instrumentelor, metodelor si parghiilor prin care Banca Nationala poate contribui in mod semnificativ la stabilitatea preturilor in economie. Aici, atat experienta tarilor lumii, cat si literatura de specialitate descriu o paleta larga de politici utilizate de diverse tari, in diverse imprejurari economice si politice. Fara indoiala, nu exista o reteta unica sau o reteta infailibila. Mai mult, in nici o tara, politica monetara singura nu poate asigura indeplinirea obiectivului antiinflationist, atingerea acestuia fiind influentata - uneori hotarator - de alte componente ale mix-ului de politici promovate de autoritati, printre care cele mai importante sunt politica fiscala si politica bugetara.

In multe tari, obiectivul antiinflationist este urmarit folosind tinte intermediare, cum ar fi dimensiunea unui agregat monetar, volumul creditului, rata dobanzii sau cursul de schimb etc. Alte tari au trecut la o politica de tintire directa a inflatiei.

Politicile antiinflationiste pot fi structurate in:

1. Politici de protectie a celor afectati de inflatie;
2. Politici de diminuare si control.

Acestea din urma pot fi la randul lor delimitate, dupa cum urmeaza:

B 1. politici financiare antiinflationiste;

B 2. politici monetare antiinflationiste;

B 3. politici de control asupra productiei, salariilor si preturilor.

A. Din prima categorie, cea mai importanta masura este indexarea. Aceasta reprezinta o crestere procentuala sau in suma absoluta a veniturilor agentilor economici si ale populatiei, indeosebi a salariilor si pensiilor, lunar, trimestrial sau semestrial, astfel incat sa acopere total sau partial cresterea preturilor generata de inflatie.

Indexarea poate fi aplicata efectiv doar in sectorul public si in general este o masura tardiva, incompleta si care accentueaza de fapt tensiunile inflationiste. De asemenea, indexarea are de multe ori la baza indici care nu exprima corect nivelul real al inflatiei. Studiile facute asupra mecanismului indexarii au reliefat ca, aplicarea indexarii accentueaza negativ relatia dintre salariu si productivitatea muncii.

Alte masuri din aceeasi categorie sunt:

- cresterea dobanzilor platite la depozite si la conturile de economii in moneda nationala;

- acordarea de compensatii;

- subventionarea pretului unor produse etc.

B 1. Politicile financiare antiinflationiste

Politicile financiare au drept componente politicile bugetare si pe cele fiscale. Prin politicile bugetare si fiscale se urmaresc mai multe obiective vizand reducerea cererii globale, contribuind astfel la atenuarea procesului inflationist.

Astfel de politici sunt insa restrictive si provoaca austeritate bugetara. Punerea in practica a politicilor financiare antiinflationiste se realizeaza prin exercitarea unei serii de masuri, cum sunt:

diminuarea deficitului bugetar prin temporizarea cheltuielilor publice;

2. lansarea unor imprumuturi publice, prin intermediul emisiunii de titluri de stat, in vederea absorbirii excesului de masa monetara;

3. cresterea veniturilor bugetare prin majorarea fiscalitatii etc.

Toate masurile aratate nu se pot aplica simultan, ci cu o anumita gradare care sa asigure eficienta acestora. Efectele lor se obtin, de regula, in timp si de multe ori ele au efecte contradictorii, atunci cand ritmul si intensitatea lor sunt exagerate. O prea mare presiune fiscala poate avea efecte opuse scopului urmarit. De exemplu, in Romania, cu toate ca presiunea fiscala este mare, iar bugetele sunt de austeritate, inflatia si somajul inregistreaza nivele destul de ridicate.

B 2. Politicile monetare antiinflationiste

Abandonarea etalonului aur-moneda si incetarea convertibilitatii in aur, au facut ca adaptarea masei monetare la necesitatile economiei sa nu se mai faca prin autoreglare spontana. In absenta mecanismelor de autoreglare si in conditiile cresterii inflatiei, bancile centrale au fost nevoite sa puna in practica noi tehnici si instrumente de combatere a excesului de masa monetara. Acestea se aplica de catre Banca de Emisiune in relatiile cu bancile comerciale, si prin intermediul acestora, in relatiile cu agentii economici si populatia, prin canale de transmisie specifice. Principalele instrumente ale politicilor monetare antiinflationiste sunt:

- manevrarea taxei scontului;

- sistemul rezervelor minime obligatorii;

- operatiunile de open-market;

- reglementarea si controlul prudential bancar.

Manevrarea taxei scontului este o metoda traditionala utilizata pentru comprimarea masei monetare. Taxa scontului este rata dobanzii la creditele de refinantare acordate de Banca Nationala bancilor comerciale si care au drept suport efecte comerciale (creditele de scont). In functie de nivelul acesteia variaza toate celelalte dobanzi din economie, taxa scontului dand practic tonul la modificarile suferite de ratele dobanzii.

Astfel, scaderea taxei scontului determina diminuarea generala a dobanzilor, sporeste eficienta utilizarii creditelor pentru intreprinzatori si-i stimuleaza sa dezvolte activitati pe baza finantarii prin credit. Majorarea taxei scontului are ca efect cresterea generala a dobanzilor, avand ca urmare inrautatirea climatului de obtinere a creditelor, conducand la scaderea profiturilor si a motivatiei de dezvoltare a afacerilor. Se calmeaza astfel fenomenele de supraincalzire ale economiei.

Asadar, taxa scontului (t_s) este utilizatǎ ca instrument de politicǎ monetara astfel:

- Dacǎ t_s creste Þ creste rata dobanzii la creditele acordate de bancile comerciale Þ ¯ volumul creditelor acordate Þ scade volumul masei monetare (asanare monetara)  Þ se tine sub control sau se reduce inflatia;

- Dacǎ t_s scade Þ scade rata dobanzii la creditele acordate de bancile comerciale Þ creste volumul creditelor acordate Þ creste volumul masei monetare (expansiune monetara).

Eficacitatea combaterii inflatiei prin majorarea taxei scontului este insa relativ redusa, pentru ca dezechilibrele inflationiste nu se corijeaza prin simpla crestere a dobanzii. Cu toate acestea, manevrarea taxei scontului continua sa fie folosita ca instrument de politica monetara in multe tari, insa in stransa legatura cu alte instrumente.

Sistemul rezervelor minime obligatorii s-a creat inaintea primului razboi mondial. Rezerva minimǎ reprezinta suma constituitǎ in mod obligatoriu de catre bancile comerciale, sub formǎ de depozit la Banca Nationalǎ, suma ce se calculeaza prin aplicarea unor cote procentuale asupra depozitelor in lei si in valutǎ atrase de bancile comerciale. Aceastǎ rezervǎ este folositǎ de Banca Nationalǎ si ca un instrument de politicǎ monetara, astfel:

- Dacǎ creste cota de rezervǎ minimǎ obligatorie Þ scad disponibilitatile de creditare ale bancilor comerciale Þ scade volumul creditelor acordate Þ scade masa monetara;

- Dacǎ scade cota de rezerva minimǎ obligatorie Þ creste volumul masei monetare.

Aceasta metoda, asa cum am aratat mai sus, are caracter antiinflationist prin restrangerea capacitatii bancilor de a multiplica creditul, pe baza depozitelor constituite de acestea. Nivelul procentual al rezervelor minime obligatorii se modifica destul de des, in functie de cat de mult se doreste sa se diminueze masa monetara in circulatie, iar manevrarea lui influenteaza marimea creditelor acordate si costul acestora.

In ultima perioada, se manifesta tendinta restrangerii utilizarii rezervelor minime, ca urmare a liberalizarii miscarilor de capitaluri pe plan international si a inovatiilor financiare, care contracareaza efectele nedorite ale acestui instrument. Manevrarea ratei rezervei minime obligatorii este o decizie administrativa si de aceea bancile nationale s-au orientat spre masuri mai putin directe, cum este politica de open - market.

Operatiunile de open-market constau in cumpararea si vanzarea pe piata libera a  titlurilor de stat si a altor titluri financiare intre Banca Centrala si bancile din sistem. Aceste operatiuni au caracteristici cum sunt:

- nivelul dobanzilor practicate variaza in functie de evolutia pietei si sunt determinate de orientarea pe care banca centrala doreste sa o impuna;

- in desfasurarea acestor operatiuni, banca centrala are un rol activ. Aceasta initiaza alimentarea pietei monetare cu lichiditati, in special prin oferte proprii.

Operatiunile de open-market permit bancii centrale sa acorde credite, dar si sa se imprumute, reducand astfel lichiditatea pe piata bancara si deci posibilitatea bancilor comerciale de a acorda credite.

Vanzarea de titluri de valoare de catre banca de emisiune determina o micsorare a capacitatii bancilor de a acorda credite, o contractie a lichiditatii. Cumpararea sau rascumpararea lor de catre Banca de Emisiune inseamna o crestere a masei monetare, o crestere a lichiditatii si deci posibilitati sporite de creditare a economiei, cu consecinte inflationiste.

Asadar, operatiunile de open-market influenteaza masa monetara astfel:

- dacǎ Banca Nationalǎ vinde bancilor comerciale titluri de stat Þ scad posibilitatile de creditare ale bancilor comerciale Þ scade volumul creditelor acordate Þ scade masa monetara;

- dacǎ Banca Nationalǎ cumpara de la bancile comerciale titluri de stat Þ creste volumul creditelor acordate de bancile comerciale Þ creste masa monetara.

Vanzarea de titluri are si ea in anumite limite caracter inflationist. Daca statul pune in vanzare noi si noi titluri (bonuri de tezaur, bilete de trezorerie, obligatiuni etc.) si le vinde prin intermediul bancii centrale, iar disponibilitatile astfel obtinute nu sunt utilizate si repuse in circulatie ca si cheltuieli bugetare sau credite cu scop productiv, vanzarea de titluri poate avea efect inflationist.

Reglementarile bancare si controlul prudential sunt masuri cu influenta directa asupra masei monetare in circulatie, prin stabilirea de catre banca de emisiune, prin norme specifice, a unor comportamente pentru bancile comerciale, comportamente referitoare la capitalul minim, volumul lichiditatii sau o anumita utilizare a activelor bancare.

Astfel de masuri iau forme concrete de aplicare in diverse tari. Printre cele mai importante masuri de acest gen se numara plafonarea creditului, care consta in limitarea de catre Banca Nationala a creditelor pe care le pot acorda bancile comerciale, indiferent de resursele de creditare. Astfel, banca centrala stabileste pentru fiecare tip de banca sau pentru fiecare tip de credit o limita, determinata prin aplicarea unui procent stabilit asupra angajamentelor totale. Prin aceasta se urmareste restrangerea expansiunii creditului peste anumite limite, dar si scaderea gradului de risc si limitarea falimentelor in sectorul bancar.

B 3. Politici de control asupra productiei, salariilor si preturilor

Combaterea inflatiei se poate face si prin masuri care actioneaza asupra ofertei de bunuri si servicii din economie. Orientarea productiei spre produsele a caror lipsa este mai pronuntata relaxeaza in general presiunile inflationiste. In multe tari, se promoveaza politica ofertei, care consta in stimularea investitiilor si a productiei, care sa impiedice cresterea preturilor sau sa duca chiar la reducerea acestora.

In categoria masurilor de stimulare a ofertei de bunuri si servicii se cuprind:

- modernizarile tehnologice ale aparatului productiv;

- stimularea investitiilor directe autohtone si straine prin facilitati legislative;

- controlul activitatii monopolurilor si a sindicatelor, etc.

O metoda destul de des utilizata in combaterea inflatiei este si metoda inghetarii salariilor, a blocarii cresterii lor, in conditiile in care toate celelalte preturi isi continua ascensiunea. Aceasta conduce insa la o erodare puternica a puterii de cumparare a populatiei, cu urmari dintre cele mai nefavorabile in plan social si cu rezultate neconcludente in combaterea inflatiei.

In concluzie, orice masura antiinflationista are si efecte negative, iar efectele pozitive sunt decalate in timp, nu sunt imediate. Din acest motiv, impotriva inflatiei se aplica intotdeauna pachete de masuri (mix policy), care trebuie sa se completeze cat mai bine pe termen mediu si lung. Ele trebuie aplicate cu grija pentru a nu genera deflatie sau chiar recesiune!

Masurarea inflatiei

Inflatia se masoara cu ajutorul acelorasi instrumente ca si puterea de cumparare a monedei si anume:

Indicele general al preturilor IGP;

Deflatorul PIB (PNB);

Indicele preturilor de consum IP.

Cel mai utilizat instrument pentru cuantificarea inflatiei ramane insa indicele preturilor de consum IP. Acesta masoara evolutia de ansamblu a preturilor bunurilor si a tarifelor serviciilor utilizate de catre populatie intr-o anumita perioada (saptamana, luna, trimestru, semestru, an). Acest indice se refera numai la bunurile si serviciile incluse in consumul direct al populatiei, fiind excluse dobanzile platite la credite, primele aferente contractelor de asigurare, amenzile, impozitele, investitiile etc.

Metodologia de calcul a IP si a inflatiei este armonizata cu metodologia utilizatǎ de Oficiul de Statisticǎ al UE (EUROSTAT), la nivel de clasificari, nomenclatoare, metode de esantionare si de calcul, pentru a asigura comparabilitatea indicilor pe plan european. In prezent, bunurile si serviciile luate in considerare in calculul IP sunt grupate in 12 diviziuni, detaliate pe 39 de grupe si 93 de clase de marfuri si servicii. In consonanta cu metodologia UE, indicele preturilor de consum se calculeaza dupa formula:

unde:

a_i = ponderea fiecarui bun i in "cosul" de bunuri si servicii stabilit la nivel national, in functie de structura cheltuielilor medii efectuate de o gospodarie, in perioada de baza;

IPi = indicele de pret pentru bunul i;

P_i1= pretul bunului i in perioada curenta;

P_i0= pretul bunului i in perioada de baza.

Rata inflatiei = IP-100 %.

Expresii - cheie:

Inflatie

Deflatie

Dezinflatie

Stagflatie

Slumpflatie

Spirala inflationista

Inflatie taratoare

Hiperinflatie

Inflatie galopanta

Inflatie prin cerere

Inflatie prin costuri

Inflatie prin oferta

Inflatie structurala

Inflatie importata

Curba lui Phillips

Deflatorul PIB

Indicele preturilor de consum

Politici antiinflationiste

Reglementari prudentiale bancare

Manevrarea taxei scontului

Politica de open-market

Sistemul rezervelor minime obligatorii

Intrebari recapitulative

1. Ce este inflatia? Dar deflatia?

2. Care sunt principalele cauze ale inflatiei?

3. Care sunt principalele efecte ale inflatiei?

4. Care sunt tipurile de inflatie, conform principalelor criterii de clasificare?

5. Ce este inflatia prin cerere?

6. Ce este inflatia importata?

7. Cum se masoara inflatia?

8. Care sunt componentele politicilor monetare antiinflationiste?

9. In ce consta politica de open-market?

10. Explicati importanta rezervelor minime obligatorii.

11. Cum este manevrata taxa scontului, ca instrument de politica monetara antiinflationista?

12. Cum actioneaza politicile financiare antiinflationiste?

13. In ce consta controlul prudential bancar?