 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
| StiuCum
Home » finante
» finante internationale
» Piata de schimb
|
|
Caracteristicile pietei de schimb |
|
| Piata valutara , aflata undeva pe ul doi pana in anii '70, a devenit, cum era de asteptat, obiectul unor numeroase dezbateri, comentarii si analize teoretice. Aceasta, intrucat schimbul monetar reprezinta un fenomen economic complex, multiform, dinamic, a carui interpretare ridica adevarate probleme. Devenita cea mai importanta si cea mai lichida piata financiara din lume, piata de schimb monetar este singura piata globala care functioneaza, practic, fara intrerupere, 24 de ore din 24. Utilizarea marilor retele de transmitere a informatiilor financiare - SWIFT, REUTER, TELERATE, BLOOMBERG - confera pietei unitatea necesara si permite, in acelasi timp, functionarea sa continua. Bancile de pe Coasta de Vest a Statelor Unite isi prelungesc programul pana la orele 23 (ora Parisului). La miezul noptii, Wellington si Sidney preiau retelele, urmand apoi Tokyo, Hong-Kong si Singapore pentru sud-estul asiatic. Aceste centre permit lichidarea "cozilor de pozitie" din z Volumul mediu zilnic al tranzactiilor a depasit in prezent pragul de 1000 miliarde dolari, spre deosebire de doar 250 miliarde cat reprezenta in 1986. Un asemenea volum, de cateva zeci de ori mai important decat cel al tranzactiilor cu bunuri si sercii, reflecta si justifica interesul crescand din partea observatorilor realitatii financiar-bancare internationale. In ceea ce priveste repartizarea pe centre financiare, ancheta intreprinsa de BRI in anul 1990, releva ca Londra ocupa primul loc (187 miliarde dolari/zilnic), urmata de New York (129 miliarde) si Tokyo (115 miliarde), capitala japoneza inregistrand, in ultimii ani, o expansiune rapida si semnificativa. In Europa continentala, pe primul loc se afla Zurich (56 miliarde), apoi Paris (26 miliarde). Din ancheta rezulta inca trei concluzii intresante: - volumul anual al tranzactiilor reprezinta, in medie, de 3 ori volumul comertului international, ceea ce se explica prin faptul ca o singura operatiune comerciala necesita, adeseori, mai multe operatiuni de schimb derivate. Totodata, se confirma faptul ca miscarile de capital, arbitrajele si tehnicile moderne de gestiune a riscului de schimb reprezinta marea parte a acestei actitati; - operatiunile la vedere detin 56% din total; - in sfarsit, daca este mai greu sa facem o distinctie neta intre operatiunile interbancare si tranzactiile cu clientii, cele interbancare sunt astazi dominante, indeosebi in marile centre - Londra, New York, Tokyo s.a.. Alaturi de piata traditionala - vanzari/cumparari sau operatiuni de credit/imprumut cu deze - care detine in continuare un rol principal, exista timente satelit (piata la termen sau cea a optiunilor de schimb in deze), cu o importanta crescanda, desi acestea nu reprezentau decat 3% in 1989. Pentru o mai buna intelegere, la inceput va fi prezentata descrierea pietei de schimb interbancare cu cele doua componente ale sale: piata la vedere si piata la termen. intrucat, dupa 1970, piata se dezvolta si in afara sistemului bancar, largindu-se, astfel, actitatile operatorilor si posibilitatile de interventie, in continuare vor fi prezentate pietele derivate sau noile timente. In cadrul acestora, distingem: - piata contractelor standardizate, cu componentele sale - piata contractelor la termen si piata contractelor de optiuni. Aceasta piata este localizata in cadrul burselor dotate cu camere de compensatie; - piata contractelor nestandardizate care este, de fapt, un timent al pietei interbancare, unde se efectueaza tranzactii la invoiala (de tip OTC). Dupa descrierea organizarii si functionarii pietei, in modulele care urmeaza vor fi prezentate o serie de elemente ce tin de teoria cursului de schimb: determinantii economici si financiari ai acestuia si principalele modele teoretice.In acest sens, o simpla observatie asupra evolutiei cursului dezelor, in primul rand a dolarului, in raport cu monedele europene, ne poate face sa credem ca "irationalul" reprezinta singurul element determinant al cursului de schimb. Realitatea este mult mai complexa si nuantata. Astfel, analiza economica a echilibrului pe pietele de schimb releva implicatiile miscarilor de marfuri si capitaluri, respectiv balantei comerciale si de plati asupra cursului, apoi cele ale inflatiei sau ratei dobanzii. Suspendarea definitiva a controlului asupra schimbului monetar, in Uniunea Europeana, incepand cu data de 1 iulie 1990, la care se adauga liberalizarea fluxurilor financiare intre state constituie factorii care au favorizat, in mod direct, dezvoltarea pietei. La acestia se adauga o serie de factori indirecti cum sunt: - modernizarea sectorului financiar si suprimarea segmentarii pietelor; - largirea gamei instrumentelor oferite operatorilor; - imbunatatirea situatiei pe piata datoriei publice; - reducerea costurilor tranzactiilor, ca rezultanta a progresului tehnologiei de prelucrare a informatiei si de transmitere a acesteia la mare distanta. Piata interbancara reprezinta cea mai importanta componenta. Pe toate pietele internationale se schimba zilnic monede straine contra moneda nationala. Aceasta semnifica faptul ca piata nu este localizata geografic: marci germane, de exemplu, nu se schimba doar la Frankfurt, ci si la New York, Ziirich, Paris, Londra, Singapore sau Hong-Kong etc. Pe piata intern, in primul rand, institutiile financiare: banci, investitori institutionali si institutii financiare nebancare, pe cont propriu, dar si in numele clientelei. Negocierile cu partenerii interesati sunt purtate in mod direct sau prin intermediul curtierilor. Procedeul de fixaj (fixing) permite unui numar restrans de operatori specializati sa determine, la o ora fixa a zilei, sub controlul bancii centrale, pentru fiecare deza in parte, un curs mediu, pe baza compensatiilor intervenite inainte de sedinta de cotare. Pornindu-se de la aceste cursuri, care sunt, de fapt, cursuri oficiale de echilibru interbancar, se silesc apoi cursurile de vanzare si cumparare pentru fiecare deza, fata de moneda nationala. Fixingul are un important impact psihologic, fiind larg mediatizat. Gratie acestui procedeu, bancile centrale pot interveni, in mod discret, pentru a sustine moneda nationala. Participantii Bancile comerciale si bancile de investitii Bancile comerciale si bancile de investitii reprezinta operatorii cei mai importanti, intrucat dispun de depozite la institutii financiare straine corespondente. In practica, bancile care intern in permanenta pe piata sunt putine la numar, toate celelalte institutii similare agreate prin legea bancara intern ori de cate ori este necesar, prin intermediul operatorilor specializati, asa-numitii agenti de schimb. Piata inter-bancara este, deci, piata bancilor si institutiilor financiare autorizate prin legea bancara din diferitele tari. Pentru a putea opera pe piata, bancile trebuie sa obtina aprobarile necesare si sa instaleze infrastructura adecvata - salile de piata. intrucat operatiunile se realizeaza cu sume mari, actitatea bancilor respective trebuie sa presupuna o anumita anvergura si, totodata, o retea densa de corespondente, necesara efectuarii operatiunilor de schimb. Procesul de dematerializare a monedei a condus la cresterea importantei ramentelor bancare in cadrul platilor sau reglementarilor internationale. Mesajele clasice prin telex, cu toate perfectionarile tehnice aduse, din cauza aglomerarilor retelelor, parn, adeseori, trunchiate. Din acest motiv, in 1973, bancile au creat societatea asociativa de drept belgian - SWIFT (Society for Worldwide International Interbank Telecommunication). Scopul a fost implementarea unei retele mondiale de telecomunicatii pentru mesaje bancare. Limitata, la inceput, doar la transferurile de fonduri, ulterior reteaua SWIFT s-a extins la toata gama de actitati bancare (operatiuni cu valori mobiliare, credite etc). SWIFT este, deci, o retea de telecomunicatii rezervata exclusiv bancilor, caracterizata prin fiabilitate, siguranta si confidentialitate. Filialele financiare si bancare ale marilor firme si grupari industriale detin un rol din ce in ce mai important pe piata de capital. Bancile de grup, al caror capital majoritar este detinut de un grup industrial sau comercial, reprezinta o traditie in unele tari europene cum sunt Franta, Germania, Belgia, tari care accepta notiunea de "banca universala". Statele Unite interzic intreprinderilor industriale sau comerciale sa detina participari semnificative in cadrul bancilor. S-a nascut, astfel, fenomenul numit "non bank-banks", reprezentand institutii ce efectueaza operatiuni bancare, indeosebi de credit, fara sa detina un statut bancar propriu-zis si fara a se supune supravegherii autoritatilor bancare.In Germania functioneaza zece banci controlate de grupuri industriale si comerciale; sapte firme constructoare si distribuitoare de automobile detin cate o banca, ce asigura finantarea vanzarilor. La fel, principalele firme de comert Kaufhoff si Quelle dispun de filiale bancare ce asigura sercii de plati si de credit. In Marea Britanie, bine cunoscutele firme comerciale Marks & Spencer si Harrod's dispun de filiale bancare. In Franta, apartenenta bancilor la grupuri sau mari firme reprezinta o lunga traditie: Rothschild sau Pereire, in secolul XIX, apoi, dupa 1945, Schneider (Union europenne industrielle et financiere), Wendel (Banque Demachy), Renault (Societe financiere et fonciere), Worms (Banque Worms), Pechiney (Credit Chimique - 1958), Peugeot (SOFIB) s.a.. In tarile in care marile firme comerciale sau industriale nu pot sa detina controlul asupra bancilor, acestea dispun, adeseori, de filiale cu vocatie financiara, dar care desfasoara, de fapt, actitati foarte diferite. Astfel, in SUA, filialele financiare ale firmelor General Motors, IBM sau General Electric presteaza o gama larga de operatiuni financiare, cum sunt leasing-ul si valorile mobiliare, procurandu-si fondurile de pe piata, sub forma de "commercial papers" (efecte negociabile). General Electric a preluat, totusi, controlul unei banci de investitii, "Kidder Peabody". Un alt exemplu este cel al grupului "British Petroleum", care a infiintat, in 1984, o filiala cu functii financiar-bancare pentru grup si intreprinderile asociate. In Franta, toti intermediarii sunt abilitati sa actioneze pe piata de schimb. in general, bancile care intern permanent pe aceasta piata sunt putine la numar. Printre cele mai active putem cita: Societe Generale, Credit Lyonnais, Banque Nationale de Paris, Paribas, Indosuez, Banque Francaise du Commerce Exterieur. Operatorii specializati Operatorii specializati pentru salile de piata au fost multa vreme niste autodidacti, formati la intamplare. In prezent, sunt persoane cu o pregatire profesionala deosebita, in masura sa inteleaga si sa analizeze, din punct de vedere critic, teoria economica si financiara. Bancile fac tot mai mult apel la tinerii absolventi ai universitatilor de prestigiu. Salariile sunt foarte mari. La Paris, cu titlu de exemplu, un "cambiste" bun castiga 600.000 F pe an si beneficiaza, in plus, de participare la profit. La Londra si in alte centre mari, se practica remunerari de 2-3 ori mai ridicate. Aceasta intrucat, in cateva secunde si fara semnatura, un asemenea specialist poate angaja banca pentru mai multe milioane de dolari. Din acest motiv, specialistii de elita sunt protejati, dar si controlati indeaproape de conducerea bancilor. Acesti specialisti lucreaza la lourile de schimb monetar, adevarate bijuterii in domeniul informaticii si telecomunicatiilor. Fiecare post de lucru cuprinde: - unul sau doua terminale, ce furnizeaza informatii asupra cursurilor de schimb si ratelor dobanzii; cele mai utilizate sunt Reuter si Telerate, care permit legatura intre toate salile de schimb din lume; - mai multe telefoane digitale; - mai multe linii directe, ce permit legaturi instantanee cu filialele din strainatate, banci, curtieri si clienti mai importanti; - un sistem de informare, care reda imediat pozitia bancii pentru fiecare deza; - un microordinator dotat cu programe de calcul permite decizii rapide pentru operatiunile de arbitraj, plasament, speculare sau de acoperire, pe baza de ordinator. Profitul bancilor pe piata de schimb este, in primul rand, de origine comerciala, in al doilea rand, de origine speculativa. Profit Reducerea profitului comercial se explica prin faptul ca bancile sunt mai inclinate spre operatiuni cu caracter speculativ sau de acoperire anticipativa a variatiilor de curs. Cu toate acestea, bancile neaga acest fapt, ceea ce este tot mai putin adevarat. in realitate, preluand asupra lor riscul de schimb al clientilor, importatori sau exportatori, bancile fac piata, furnizandu-i lichiditati. Operatiunile cu caracter speculativ se incadreaza in limitele impuse de conducerea bancilor. Aceste limite sunt dupa cum urmeaza: - exista, in primul rand, o limita asupra sumei pozitiei bancii la sfarsitul zilei, denumita in practica bancara pozitie de report (overnight position). Aceasta nu trebuie sa depaseasca, de exemplu, 10 milioane de dolari; - in al doilea rand, exista o limita asupra sumei pozitiei maxime, ce poate fi atinsa in cursul zilei, denumita pozitia intraday; - pozitia lunga - cumparatoare - presupune un excedent de deze, existand riscul scaderii dobanzii sau cursului monedei in cauza; - pozitia scurta intr-o deza presupune absenta riscurilor de mai sus; tehnica de anulare a riscurilor inerente acestor pozitii consta in realizarea pozitiei inverse. Limitele sunt obligatorii pentru fiecare operator in parte, dar si pentru ansamblul posturilor din sala, apartinand pietei de schimb. Aceste limite privesc pozitia bancii pentru toate dezele; pot fi impuse limite si pentru fiecare moneda in parte. O alta modalitate de reglementare a actitatii operatorilor consta in impunerea de limite in ceea ce priveste volumul pozitiilor ce le pot lua pe piata la vedere, la termen, sau asupra pozitiei nete : la vedere - la termen.Inclinatia bancilor pentru operatiuni cu caracter speculativ este, totusi, limitata, ativ cu cea a persoanelor fizice. Bancile nu refuza clientilor asemenea operatiuni, datorita faptului ca acestea sunt o sursa de venituri si comisioane, cat si datorita concurentei celorlalte banci in cautare de clientela. Valoarea normala, obisnuita a unei tranzactii nu este sub 1 milion de dolari. In prezent, tranzactiile minime reprezinta 3-5 milioane; unele tranzactii sunt de ordinul a 10-20 milioane dolari. Ordinele clientelei, inferioare sumei de 1 milion de dolari, nu intra direct pe piata, ci sunt grupate inainte de a fi executate. Operatorul trebuie sa fie, deci, prudent, atunci cand anunta un curs pentru un ordin de valoare mica, intrucat stie ca acesta va fi executat in 15 minute, o ora sau mai mult insa, in acest interval de timp, cursurile pot evolua. Bancile centrale Desi puternice, interventiile bancilor centrale au caracter sporadic si indeplinesc, de regula, trei functii importante: - executarea ordinelor primite de la clientela proprie - guverne, banci centrale straine, organisme internationale; - controlul asupra pietei, mai mult sau mai putin pronuntat, in functie de importanta acordata controlului asupra schimburilor monetare; - incercarea de a influenta cursul de schimb, din motive de politica economica interna, pe de o parte sau din necesitatea respectarii unor angajamente internationale (acordurile cu FMI, de exemplu), pe de alta parte. in Franta, interventiile bancii centrale se fac prin intermediul Fondului de silizare a cursului de schimb. Acest organism, creat in 1936, este gestionat de Banca Frantei, in stransa colaborare cu Ministerul Finantelor. in vederea etarii miscarilor cu caracter speculativ, ce ar putea desiliza moneda, operatiunile fondului sunt secrete, nefiind aduse, deci, la cunostinta marelui public. in realitate, este vorba de un "secret al lui Polichinelle", intrucat interventiile masive, prin vanzari sau cumparari de deze au suficienta "transparenta" pentru a lamuri opinia publica. Interventiile bancilor centrale au constituit, in decursul timpului, obiectul unor aprinse controverse. Unele banci centrale s-au situat, multa vreme pe o pozitie neinterventionista, considerand ca interventiile desilizeaza piata. Aceasta a fost pozitia afirmata de autoritatile americane pana in septembrie 1985.Ingrijorarea produsa de dezechilibrul crescand al balantei comerciale americane a condus la o schimbare de optica: ulterior s-a procedat la interventii coordonate pentru a face sa scada valoarea dolarului in raport cu celelalte deze. Aceste interventii concertate au contribuit la silizarea relativa a dolarului in interiorul unei marje secrete, silita prin acordul Louvre din 1987. Ulterior, dolarul a continuat si continua sa urce sau sa coboare ilustrand, practic, relatia intre rata dobanzii si cursul de schimb. Bancile europene intern ori de cate ori turbulentele si incertitudinile provoaca fluctuatii de curs ratacitoare, lipsite de justificare economica. Raportul actual dintre amploarea tranzactiilor pe piata si situatia rezervelor la bancile centrale limiteaza posibilitatea acestora de a influenta, in mod durabil, cursul sau de a impune un curs care nu corespunde realitatilor din economie, la un moment dat. in orice caz, pentru a fi incununate de succes, interventiile trebuie sa fie masive, coordonate si sa se produca la momentul oportun. Experienta anilor trecuti, indeosebi pe european, releva faptul ca esecurile au fost mai numeroase decat succesele. Criza SME din anii 1992-l993, deprecierile repetate ale mai multor monede, trecerea lirei sterline si lirei italiene in regim de flotare libera si largirea bandelor de fluctuatie pentru celelalte monede, apartinand SME, la ±15%, in jurul paritatilor oficiale, reprezinta dovada nereusitei bancilor centrale pe ul interventiilor durabile, daca ratele de schimb nu reflecta realitatea fortelor economice. Interventiile bancii centrale reprezinta, in general, un instrument al politicii monetare proprii care zeaza mentinerea cursului la nivelul dorit sau in cadrul unei marje mai mult sau mai putin afirmate. Aceste interventii directe, sub forma de vanzari sau cumparari de deze, reprezinta doar una dintre armele de atac prezente in arsenalul bancilor centrale. Al doilea instrument utilizat este rata dobanzii, nivelul sau relativ facand moneda nationala mai mult sau mai putin atragatoare pentru plasamente sau investitii. Investitorii institutionaliIn aceasta categorie intra casele de tiluri japoneze, asa-numitele fonduri de sprijin "trust funds" anglo-saxone, societatile de asigurari, organismele de plasament colectiv in valori mobiliare. Preocuparea pentru diversificarea investitiilor - fiind cunoscut faptul ca nu este bine sa se investeasca intregul capital intr-un singur tip de actiune sau o singura deza - ii determina pe acesti mari gestionari de fonduri sa se informeze asupra pietelor straine. Asa s-a ajuns la situatia in care investitorii japonezi sunt cei mai importanti cumparatori de bonuri de tezaur americane pe termen scurt, alaturi de titlurile pe termen mediu si lung. Acestia achizitioneaza aproximativ 20 - 30% din titlurile emise de FED in speranta ca dobanzile mai ridicate, atribuibile acestor instrumente vor compensa orice posibila depreciere itoare a dolarului sau, dimpotriva, se vor adauga unor eventuale aprecieri.In acest caz, o cumparare de dolari la vedere contra yeni reprezinta o pozitionare dubla, atat fata de dobanzile in dolari cat si fata de cursul USD/JPY. Astfel de pozitii cu caracter speculativ sunt determinate de preocuparea prudenta de diversificare a activelor.In alte situatii, investitorul poate sa doreasca sa cumpere bonuri americane de tezaur pentru a obtine un instrument cu lichiditate perfecta, de care sa dispuna rapid, chiar cu suportarea unei marje minime si nedorind sa se expuna riscului de schimb. O cumparare de dolari la vedere va fi cuplata cu o operatiune de vanzare la termen sau, mai simplu, se va proceda la o operatiune de swap care este, de fapt, acelasi lucru.Intreprinderile Firmele de export-import sunt, in primul rand, interesate sa interna pe piata de schimb. La acestea se adauga, tot mai mult, intreprinderile care se imprumuta in deze sau cele care isi dezvolta, pur si simplu, o actitate financiara cu caracter speculativ. Majoritatea intreprinderilor intern pe piata prin intermediul bancilor, din motive de ordin practic sau legislativ. in foarte multe tari, rezidentii sunt obligati sa recurga la un intermediar agreat. Din punct de vedere practic, importanta tranzactiilor si necesitatea recurgerii la competenta specialistilor plasati in permanenta pe piata determina preferinta de a se adresa bancilor. Importatorii expusi riscului de apreciere a monedei de tranzactie sau exportatorii expusi riscului de depreciere pot adopta o atitudine prudenta acoperindu-se in mod sistematic contra riscului de schimb. Prin aceasta, firmele respective se asigura de obtinerea unor valori certe si cunoscute in moneda nationala, privandu-se, in schimb, de posibilitatea de a beneficia de evolutiile de curs favorabile. O gestiune dinamica a riscului de schimb presupune trecerea de pe pozitia de acoperire pe cea speculativa daca anticiparile de curs sunt favorabile unei astfel de miscari. Curtierii (brokerii) Acestia sunt, in principiu, doar intermediari, al caror rol consta in punerea in legatura a celor doua parti interesate. Remunerarea se face pe baza de comision fix, calculat in functie de volumul tranzactiilor realizate. Legaturile telefonice si de telex cu sistemul bancar permit centralizarea informatiilor provenind de la diferitii participanti, informatii difuzate ulterior celor interesati. Prin rapiditate si corectitudine acesti profesionisti ai pietelor reusesc sa se impuna indeosebi in transmiterea rapida si sigura a informatiilor. Curtierii detin un rol important prin serciile de informare asupra pietei si de intermediere, in acelasi timp. Ca intermediari, centralizeaza ordinele de cumparare sau vanzare, provenite de la mai multe banci, ulterior pentru operatori fiind mai simplu sa utilizeze serciile acestora, decat sa contacteze mai multi confrati, dispusi sau nu sa vanda sau sa cumpere deza cautata. Serciile lor se mai caracterizeaza printr-o deplina discretie, ceea ce ii determina pe numerosi clienti sa-i abordeze, fara a se cunoaste, astfel, pozitia in care se afla, la un moment dat, pe piata fata de o anumita deza. Casa de curtaj este organizata pe sectoare; fiecare sector lucreaza o deza sau un grup de deze. In interiorul sectoarelor, curtierii se specializeaza pe tranzactii la vedere sau la termen si, totodata, pe diferite categorii de banci. Sunt remunerati prin comision. Cele mai mari case de curtaj sunt la Londra, dar sunt putine la numar. Acestea sunt case internationale, ce detin birouri sau filiale in alte centre financiare. Pe langa aceste institutii, mai exista si case mai mici, foarte specializate, care nu grupeaza decat cativa curtieri. La Paris functioneaza aproximativ 20 de case de curtaj, din care 10 sunt mai importante. Putem aprecia ca aceste case de curtaj, prin actitatea lor de informare permanenta, pe baza telefonului deschis, dar si de gasire si punere in legatura a diferitelor contrapartizi, si-au adus o contributie importanta la expansiunea si integrarea pietei de schimb. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
