Politica financiara la nivel local

politica Financiara la nivel local

aspecte generale

Politica financiara reprezinta ansamblul principiilor, al normelor formulate pe baza acestora, precum si a procedeelor folosite cu ocazia constituirii si utilizarii fondurilor publice.

Politica financiara trebuie sa aiba:

un obiectiv;

un sistem restrictional in care se actioneaza pentru atingerea acestui obiectiv;

metode corespunzatoare de realizare.

Obiectivul oricarei politici financiare vizeaza constituirea si utilizarea fondurilor publice de asa maniera incat sa se asigure indeplinirea corespunzatoare a functiilor statului.

Sistemul restrictional in constituirea si utilizarea fondurilor este reprezentat, pe de o parte, de capacitatea economiei de a oferi venituri statului, iar pe de alta parte, de nivelul nevoilor reale.

Metodele utilizate pentru indeplinirea politicii financiare sunt, de regula, tehnici fiscale, reprezentate de o varietate de impozite si taxe, cu o diversitate de dimensionari.

Politica financiara, ca regula generala, se elaboreaza de catre guvern si se aproba de catre puterea suprema in stat. Desigur, orice politica financiara are si o dimensiune subiectiva si se poate modifica oricand se sesizeaza neconcordante cu dinamica vietii social-economice.

Parghia financiara este un flux financiar existent deja, care se modeleaza de asa natura incat sa se poata atinge un obiectiv in afara campului financiar. Spre exemplu, daca unui venit al statului i se traseaza si un alt scop (din afara activitatii financiare), acest fond devine parghie financiara.

Parghia financiara este un instrument al oricarei politici financiare.

Exista o mare varietate de astfel de parghii pe care le putem grupa sub denumirea mai generoasa de parghii economico-financiare. Aici includem parghiile non-financiare si cele cu un pronuntat caracter financiar.

Intre parghiile non-financiare regasim: parghia pretului, parghia salariului etc.

In categoria parghiilor financiare identificam urmatoarele:

impozitele si taxele;

taxele vamale;

subventiile (pentru export, pentru agricultura, subventionarea dobanzii etc);

dobanda, rata scontului si a rescontului;

cursul valutar etc.

Parghiile financiare, prin efectele pe care le genereaza, actioneaza in urmatoarele doua directii principale: pentru stimularea si incurajarea anumitor activitati sau categorii sociale (prin facilitati fiscale, subventii etc) sau pentru descurajarea sau restrangerea anumitor activitati (de regula prin supraimpozitare).

Gestionarea fondurilor publice se realizeaza de catre stat prin institutii corespunzatoare. In orice tara, in legatura cu domeniul financiar, exista doua tipuri de astfel de institutii:

a) institutii ce au si atributii financiare, adica organe centrale si locale ale puterii de stat (guvernul, parlamentul, presedentia/monarhul, consiliile judetene, municipale, orasenesti, comunale etc). Aceste organe elaboreaza si aproba politica financiara.

b) institutiile specializate din punct de vedere financiar care au ca obiect de activitate exclusiv indeplinirea politicii financiare. Acestea reprezinta aparatul financiar propriu-zis si el se constituie la dispozitia organelor centrale si locale ale statului prezentate mai sus.

Acest aparat financiar este compus din:

• Ministerul Finantelor cu structurile sale la nivel central si local, subordonate guvernului;
• Curtea de Conturi prin care se exercita controlul permanent asupra executiei bugetare, verificandu-se cheltuielile publice;
• Banca Centrala care apartine de acest aparat financiar prin unele functii pe care doar ea le indeplineste si care sunt un drept exclusiv al statului. Astfel, Banca Centrala organizeaza si supravegheaza circulatia monetara, participa la elaborarea politicii financiare, emite si respectiv retrage moneda etc.

Menirea aparatului financiar este aceea de a proiecta bugetele publice, fondurile speciale si de a le executa conform politicii statului.

Continutul si utilitatea politicii financiare la nivel local  

Participantii la elaborarea politicii financiare la nivel local sunt:

sefii departamentelor de buget-finante din consiliile locale care, in principal, furnizeaza elemente de fundamentare a nivelului veniturilor si cheltuielilor si acorda asistenta de specialitate in redactarea declaratiei de politica financiara;

consilierii locali care isi sustin, in acest fel, idei si promisiuni cuprinse in platformele lor electorale;

mass-media si cetatenii care constata si semnaleaza eventualele situatii nefavorabile in functionarea serviciilor publice sau implementarea unor programe de interes public.

Responsabilitatea elaborarii politicii financiare locale revine exponentilor administratiei publice locale - primari sau presedinti de consilii judetene.

Utilitatea politicii financiare se poate aprecia prin prisma actorilor care participa la elaborarea si implementarea acesteia. Astfel, pentru primarii sau presedintii consiliilor judetene reprezinta un mijloc de a-si prezenta intr-o forma transparenta obiectivele si strategiile financiare fata de cetateni, in dubla lor calitate de contribuabili si beneficiari ai serviciilor publice locale. Consilierii locali (ca organe deliberative) trebuie sa cunoasca prevederile referitoare la politica financiara locala in activitatea de adoptare a bugetului si a unor strategii de dezvoltare locala. Directorii economici isi desfasoara activitatea de conducere a operatiunilor financiare ale administratiei locale in functie de orientarile politicii financiare.

Politicile financiare se definesc in stransa legatura cu elaborarea bugetului, adica odata cu aprobarea bugetului si alocarea resurselor pentru noul an bugetar. Actele normative in vigoare nu precizeaza obligativitatea elaborarii in scris a politicilor financiare. Totusi, conform Legii finantelor publice locale "proiectul bugetului local este insotit de raportul primarului, al presedintelui consiliului judetean sau al primarului general al municipiului Bucuresti, dupa caz, precum si de contestatiile depuse de catre locuitori in termen de 15 zile de la data publicarii sau afisarii proiectului"[2].

Politica financiara trebuie redactata intr-o maniera coerenta, clara, concisa si usor de inteles, ceea ce ii confera o serie de avantaje , cum ar fi:

facilitarea procesului de planificare financiara;

asigurarea unei baze pentru stabilirea si evaluarea managementului financiar si pentru evitarea unor eventuale improvizatii sau trucuri financiare;

ajuta la obtinerea coerentei si consensului in adoptarea deciziilor financiare;

contribuie la mentinerea stabilitatii financiare;

asigurarea transparentei asupra conditiilor financiare si sporirea sanselor in obtinerea de credite;

cresterea credibilitatii autoritatilor locale in fata populatiei promovand transparenta managementului local, inclusiv al celui financiar.

structura politicii financiare locale

Politica financiara locala vizeaza, in principal, urmatoarele aspecte:

volumul si structura serviciilor publice locale si depistarea surselor potentiale de finantare a obiectivelor propuse;

stimularea unor actiuni de dezvoltare locala si promovarea si sustinerea acestora;

cuantumul finantarii investitiilor din bugetul local, precum si compensarea diferentelor de buget necesare prin: obtinerea de credite de la banci sau alte institutii financiare, emiterea de obligatiuni municipale, parteneriate public-privat etc;

conditiile de contractare a creditelor sau de emitere a obligatiunilor, precum si modalitatile de rambursare;

principiile manageriale utilizate in gestionarea fondurilor existente si in atragerea de noi fonduri pentru finantarea serviciilor publice;

nivelul si formele de salarizare ale personalului;

sistemul de acordare de facilitati pentru anumite categorii de persoane pe diverse destinatii;

urmarirea nivelurilor considerate critice pentru cheltuielile publice locale si pentru cuantumul taxelor incasate,in functie de evolutia economiei s.a.

Etapele elaborarii politicii financiare, inclusiv a declaratiilor corespunzatoare, cuprind activitati cum ar fi:

1. organizarea elaborarii politicii financiare;
2. definirea procesului;
3. revizuirea politicilor si practicilor curente;
4. stabilirea criteriilor de referinta ale politicii si practicii fiscale;
5. elaborarea proiectului declaratiilor de politica financiara;
6. adoptarea politicii financiare;
7. implementarea si mediatizarea politicii financiare;
8. urmarirea implementarii politicii financiare;
9. examinarea sistematica a desfasurarii acesteia.

Planificarea financiarA la nivel local

Politica financiara, asa cum am mai precizat, inglobeaza principiile si scopurile care ghideaza managementul financiar al unei administratii locale. In acelasi timp, politica financiara reprezinta un cadru si un ghid pentru managementul local in realizarea tranzactiilor financiare ale unei administratii locale.

Planificarea financiara este acel proces prin care se elaboreaza si se desfasoara strategii coordonate in vederea realizarii obiectivelor politicii administratiei publice locale. Administratiile locale evalueaza posibilitatea ca proiectiile de viitor sa poata fi puse in aplicare si intocmesc planul financiar pentru a atenua daca nu elimina eventualele consecinte financiare nefavorabile.

Instrumentele de planificare financiara cele mai frecvent utilizate sunt:

previzionarea financiara face referire la procesul prin care se realizeaza proiectii privind veniturile si cheltuielile anilor viitori, plecand de la evolutia estimata a politicii economice si economiei in general;

elaborarea bugetului, acesta fiind cel mai cunoscut instrument de planificare financiara;

programarea investitiilor presupune elaborarea unui plan multianual de realizare a investitiilor, pentru dezvoltarea comunitatii pe termen scurt, mediu sau lung;

planificarea datoriilor este procesul prin care se determina tipul si valoarea optima a datoriilor necesare pentru finantarea programului de investitii;

monitorizarea tendintelor utilizeaza numerosi indicatori financiari si economici pentru evidentierea conditiilor fiscale ale comunitatii, identificarea evolutiilor-cheie care pot aparea s.a.m.d.;

planificarea strategica este un proces sistematic prin care comunitatea anticipeaza si planifica viitorul sau, presupunand elaborarea unui plan financiar detaliat;

planificarea dezvoltarii economice vizeaza cresterea economica si dezvoltarea activitatilor economice in cadrul comunitatii.