StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Afacerea ta are nevoie de idei noi
finante FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » finate publice » Acquis-ul comunitar si uniunea economica si monetara

Acquis-ul comunitar



Definitii
Pana la 1 ianuarie 2007 se doreste implementarea acquis-ului comunitar, adica a grupului de directive considerate minimale pentru ca o tara sa poata fi integrata in UE.
Acquis comunitar
Acquis-\x\ comunitar sau patrimonial comunitar este corpul drepturilor si obligatiilor comune care trebuie respectate de toate statele membre ale Uniunii Europene si cuprinde:
» continutul, principiile si obiectivele politice ale tratatelor;
» legislatia adoptata pentru aplicarea tratatelor si jurisprudenta Curtii de Justitie;
» declaratiile si rezolutiile adoptate de Uniune;
» masurile referitoare la politica externa si de securitate comuna;
» masurile referitoare la justitie si afaceri interne.
Astfel, acquis-u\ comunitar contine atat legislatia comunitara in sens strict, cat si toate actele adoptate in cadrul pilonilor doi si tr


ei ai Uniunii Europene, precum si obiectivele comune ale Tratatelor.
Tanle candidate trebuie sa accepte acquis-vX comunitar inainte sa adere la Uniunea Europeana. Scutirile si derogarile de la acquis-\x\ comunitar sunt acordate in circumstante exceptionale si sunt limitate ca arie de acoperire. Uniunea Europeana s-a angajat sa mentina acquis-\x\ in integralitatea sa si sa o dezvolte.In cadrul pregatirilor pentru aderarea noilor state membre, Comisia examineaza conformitatea legislatiei tarilor candidate cu aquis-ul comunitar.
Au devenit foarte importante noile reglementari ale acquis-ului comunitar - esenta legislatiei Comunitatii Europene, baza esentiala a vietii activitatii si functionarii Uniunii Europene - care cuprinde modulele de negociere pentru aderare si respectiv integrare in acest sistem.
Acquis-\x\ comunitar este compus din 31 de module. Acestea sunt: .,Libera circulatie a bunurilor", Libera circulatie a persoanelor", Libera circulatie a serviciilor", Libera circulatie a capitalurilor", Dreptul societatilor comerciale", Politica de concurenta", Agricultura", Pescuitul", Politica in domeniul transporturilor", Impozitarea", Uniunea economica si monetara", Statistica", Politica sociala si de ocupatie a fortei de munca", Energia", Politica industriala", intreprinderile mici si mijlocii", Stiinta si cercetare", intamantul si formarea profesionala", Telecomunicatiile si tehnologia informatiei", Cultura si audio-vizualul", Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale", Mediul inconjurator", Protectia consumatorului si sanatatea publica", Cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne", Uniunea mala", Relatiile economice internationale", Politica externa si securitatea comuna", Controlul financiar", Prevederile financiare si bugetare", Participarea la Institutiile Uniunii Europene", altele.


Capitolele acquis-u\\i\ comunitar
Un modul de negociere se refera la un anumit domeniu din legislatia europeana (spre exemplu, agricultura sau politica regionala). Exista 31 de module pe care fiecare tara candidata trebuie sa le discute cu Uniunea Europeana, ele reprezentand ceea ce este cunoscut sub numele generic de acquis comunitar.
Prin negocieri se urmareste ca legislatia din tara candidata sa fie armonizata cu cea europeana, adica fiecare cetatean roman sa aiba aceleasi drepturi si obligatii ca si cei din Uniunea Europeana. in cursul negocierilor, tara candidata (sau chiar Uniunea Europeana) poate sa ceara perioade de tranzitie (amanarea pentru o perioada limitata a aplicarii unei anumite prevederi) sau derogari (neaplicarea anumitor reglementari pe teritoriul sau).
Un modul este provizoriu inchis" dupa ce se ajunge la un acord comun asupra conditiilor in care tara candidata o sa adere la Uniunea Europeana. in momentul in care toate cele 31 de module sunt inchise, se considera ca tara candidata a adoptat in totalitate acquis-ul comunitar si are institutiile necesare pentru aplicarea lui, conditii necesare pentru aderarea la Uniunea Europeana. Fiecare modul este deschis spre negociere in momentul in care Uniunea Europeana considera ca Romania a ajuns la un nivel minim de adoptare a legislatiei europene din domeniu. Procesul de negociere se refera la adoptarea de catre Romania a unor reglementari similare celor europene si prezentarea unui program detaliat al adoptarii intregului acquis din domeniu.
Dupa ce se ajunge la o pozitie comuna, a Uniunii Europene si Romaniei, modulul este considerat a fi inchis provizoriu. Niciun modul de negociere nu este considerat a fi definitiv inchis pana in momentul in care toate cele 31 de module sunt finalizate. Ultimul modul care se negociaza si care se inchide este modulul 31 - Diverse care cuprinde reglementarile care nu pot fi incluse in niciunul dintre celelalte 30. De asemenea, atata timp cat nu se incheie negocierile pentru toate module, oricare dintre acestea poate fi redeschis (daca, spre exemplu, legislatia europeana s-a modificat si Romania nu poate sa adopte legi similare pana la data aderarii, sau in cazul in care Romania nu isi respecta angajamentele luate in procesul de negociere). Negocierile se considera a fi finalizate numai in momentul in care au fost negociate si inchise toate cele 31 de module.
Din partea Uniunii Europene, Comisia Europeana este cea care a fost insarcinata de statele membre UE sa se ocupe de negocieri. Cu alte cuvinte. Romania negociaza cu Comisia Europeana, in calitatea sa de reprezentant al statelor membre UE. De obicei, la inceputul fiecarei Presedintii UE (adica, o data la sase luni), Consiliul de Ministri al Uniunii anunta care sunt domeniile care urmeaza sa fie discutate, in perioada urmatoare, cu tarile candidate.
Din partea Romaniei, guvernul a silit ca institutiile care coordoneaza procesul de negociere sunt Ministerul Integrarii Europene (prin Ministrul Integrarii Europene) si Delegatia de Negociere a Aderarii Romaniei la Uniunea Europeana (condusa de un Ministru-Delegat, care indeplineste functia de Negociator-sef).
Negociatorul-sef conduce procesul de negocieri, coordoneaza elaborarea documentelor de pozitie si urmareste progresele facute de Romania in punerea in practica a acquis-ului. Ministrul Integrarii Europene este responsabil pentru coordonarea tuturor activitatilor de integrare europeana. precum si asistentei financiare si tehnice puse la dispozitia Romaniei in procesul de aderare. De asemenea, pentru fiecare domeniu in parte din acquis-ul comunitar exista, in procesul de negociere.
delegatii de sector", care sunt formate din reprezentanti ai diferitelor ministere sau ai altor institutii cu atributii in domeniu.
Asa cum prevede procedura silita in 1997 de catre Consiliul Uniunii Europene, negocierile au loc in cadrul asa-numitelor Conferinte de aderare. La acestea participa delegatiile de negociere din partea Uniunii si tarii candidate (Romania). Aceste intalniri pot avea loc la nivel ministerial si la nivel de negociatori sefi. Aceeasi procedura sileste ca, la fiecare sase luni, are loc cel putin o conferinta la nivel de ministri si una la nivel de negociatori sefi (in decursul unei Presedintii a Consiliului UE). Pe parcursul acestor intalniri, se discuta despre progresele realizate de Romania in adoptarea si punerea in practica a acquis-ului pentru modulele care sunt in curs de negociere. Daca pentru un anumit modul se considera ca Romania a atins un nivel minim de punere in practica a acquis-ului sau indeplinire a angajamentelor asumate, modulul poate fi provizoriu inchis. in termeni practici, negocierile constau in schimbul de documente pe fiecare modul in parte, intre tara candidata (document de pozitie, document complementar, informatii suplimentare) si Uniunea Europeana (document de pozitie comuna).


Documentele Romaniei
Prin Documentele de pozitie", Romania prezinta stadiul atins in domeniul adoptarii si punerii in practica a legislatiei europene, precum si calendarul continuarii procesului de armonizare legislati cu acquis-ul comunitar. Tot prin documentul de pozitie, Romania poate cere perioade de tranzitie" (amanarea pentru o perioada limitata a aplicarii unei anumite prevederi) sau derogari" (nepunerea in practica a anumitor reglementari pe teritoriul Romaniei), pe care apoi le negociaza cu Uniunea Europeana.


Documentele Uniunii Europene
Proiectul de Pozitie comuna a Uniunii Europene este propus de Comisia Europena, dupa consultarea statelor membre. Pozitia comuna este apoi adoptata de catre Consiliul Uniunii Europene.
State candidate in acest moment: Turcia si, recent, Croatia.
Eluarea gradului de concordanta a legislatiei romanesti cu acquis-ul comunitar, pe module de negociere
Studiul are in vedere acquis-ul comunitar la nivelul anului 2002 si legislatia romana la nivelul lunii februarie, 2004. Totodata, trebuie mentionat si faptul ca, ulterior finalizarii studiului, Romania a mai inchis provizoriu inca doua module, si anume Cap. 7 - Agricultura" si Cap. 29 -Prevederi financiare si bugetare".
Gradul de concordanta intre legislatia romana si legislatia UE este de peste 73,4%.
Gradul de concordanta a legislatiei romane cu acquis-ul comunitar
Specificatie Grad de transpunere Grad de compatibilitate


Capitole inchise provizoriu 82.60% 78.60%
Capitole deschise 68.33% 71.32%


Total 75.5% 75.0%
Gradul de concordanta a legislatiei romane cu acquis-ul comunitar este mai mare la modulele inchise provizoriu, in atie cu cele deschise, in curs de negociere.
Implicatiile adoptarii acquis-ului comunitar asupra controlului financiar in Romania
Obiectivului major (final) al studiului, de a identifica, analiza si elua impactul pe care il avea transpunerea, in legislatia romaneasca, a acquis-uhii comunitar in domeniul controlului financiar, i se subsumeaza o serie de sub-obiective (obiective intermediare), menite sa asigure atingerea sa:
- impactul adoptarii acquis-uhii comunitar asupra legislatiei primare (norme de instituire);
- impactul adoptarii acquis-uhii comunitar asupra legislatiei secundare (norme metodologice, institutii, structuri organizationale. personal de specialitate);
- impactul adoptarii acquis-uhii comunitar asupra legislatiei tertiare (proceduri, tehnici, practici, metode, circuite informationale, comunicare cu structurile similare sau analoge ale Comisiei Europene).
Concluzii principale
> in Romania exista o determinare clara, consistenta si continua, la nivelul guvernului si al institutiilor publice centrale implicate, in directia perfectionarii cadrului normativ, procedural si organiza-tional cu privire la controlul financiar public, in primul rand prin alinierea acestuia la acquis-ul comunitar si, concomitent, printr-o creatie institutionala proprie, in functie de conditiile concrete ale procesului de reforma si ale celui de aderare la UE.
> Legislatia primara, secundara si, partial, tertiara sunt elaborate sau in curs de a fi completate, fara bulversari majore asupra proceselor efective de realizare a controlului financiar public.
> Principala disfunctionalitate in materia controlului financiar public deri din problemele de cultura asociate problematicii controlului financiar public, ceea ce inseamna ca nu legiferarea (codificarea) este problema de baza in Romania, ci cea a implementarii si dezvoltarii lui si, mai ales, cea a intelegerii si acceptarii rolului si functiilor lui (indeosebi in privinta controlului intern si in cea a auditului public intern).
> Exista un pericol real, generat de graba (de inteles) a autoritatilor romane de a se alinia la acquis-ul comunitar, in privinta accelerarii unor procese insuficient pregatite: ne referim aici la separarea dintre auditul public intern si controlul intern; de asemenea, ne referim la strategia Ministerului Finantelor Publice de a trece, in cursul anului 2004, de la conilitatea de casa la cea de angajament, trecere care se pare ca nu a fost inca suficient de pregatita, nici in privinta eluarii costurilor, nici in privinta impactului general.
> Din punctul de vedere al progreselor inregistrate, precum si din perspecti tendintelor sesizate, echipa de cercetare considera ca dinamica cea mai accentuata si orientarea cea mai buna o are auditul public extern, urmat de auditul public i


ntern si apoi de controlul intern; de fapt, apreciem ca, in materia controlului intern, sunt nu numai ramaneri in urma considerabile, ci exista si o anumita lipsa de preocupare si de interes, la nivelul Ministerului Finantelor Publice, pentru codificare, reglementare metodologica si dezvoltare procedurala.
> Nu exista implementate sisteme viabile de eluare dinamica a progreselor inregistrate in materia controlului financiar; aceasta poate conduce nu numai la nerespectarea unor termene sau angajamente guvernamentale cu privire la alinierea controlului financiar la acquis-ul comunitar, dar poate genera si unele directii gresite in anumite situatii (cum s-a intamplat cu aparitia sau mentinerea centralizata a unor atributii sau structuri de control financiar).
> La nivelul controlului intern trebuie serios rezut sistemul de informare/raportare, la nivelul managerului de EGBP3, in scopul proiectarii unor linii de responsabilizare clare si permanente, de natura nu numai a spori responsabilitatea managerului, dar si de a-l ajuta pe manager in proiectarea propriilor sisteme de control si semnalizare (informare/raportare);
> La toate nivelurile controlului financiar (control intern, audit public intern, audit public extern) structurile centrale au un prea accentuat caracter de tutela marunta, cu elaborari amanuntite pe metodologic, procedural si tehnic. Desi standardizarea realizata de structurile centrale este de natura sa ofere conditii de crestere a eficientei controlului financiar, ea nu trebuie sa se manifeste prin sufocarea structurilor de control financiar public direct prin precizari de detaliu care pot, la limita, sa inhibe creativitatea si initiati celor direct implicati.
> Se impune rezolrea urgenta si profesionista a unor probleme cruciale pentru un control financiar autentic si sustenabil:
a) generarea pragurilor de semnificatie in materia controlului financiar;
b) clarificarea principiului trasabilitatii in materia controlului financiar;
c) proiectarea pistelor de audit (audit trail);
d) proiectarea sistemelor de semnalizare a producerii riscurilor de iregularitate (cu sau fara frauda);
e) proiectarea sistemelor de semnalizare a materialitatii unor iregularitati sau fraude;
f) reproiectarea rolului controlului financiar (exceptie face aici auditul public extern) in directia includerii si a veniturilor publice (fie ca program, fie ca executie) in sfera controlului financiar.
Uniunea Economica si Monetara


Introducere
Nasterea monedei europene este in mod cert evenimentul financiar mondial cel mai important de la crearea sistemului financiar international (Bretton Woods). Ea este o etapa importanta a constructiei europene, care se inscrie intr-un proces inceput in urma cu 50 de ani, odata cu crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), in 1952, si semnarea in 1957 a Tratatului de la Roma instituind Comunitatea Economica Europeana. Dupa incheierea Tratatului de la Roma, chiar daca initiatorii gandisera crearea unei monede comune, activitatea Comunitatilor Europene se desfasura pe baza prevederilor aranjamentului de la Bretton Woods si a sistemului de cursuri fixe. Pana in 1958 a functionat Uniunea Europeana de Plati, un sistem de clearing multilateral. in 1970 a fost publicat Planul Werner, care continea principalele elemente ale unei Uniuni Monetare Europene, ce urma a fi realizata in 3 etape, pe o perioada de 10 ani. Se avea in vedere: o convergenta a politicilor economice, convertibilitatea totala si ireversibila a monedelor, silirea unei paritati fixe intre acestea, eliminarea marjelor de fluctuatie a cursurilor, completa liberalizare a miscarilor de capital si adoptarea unor linii directoare pentru adoptarea bugetelor nationale. Singurul rezultat al ului a fost crearea, in 1972, a sistemul european de fiotare controlata intre limite inguste a cursului de schimb al monedelor participante, supranumit sarpele lutar, prin care statele membre isi luau angajamentul de a nu permite fluctuatii ale cursurilor de schimb mai mari de +/-2,25% in raport cu dolarul SUA. Ca urmare a incidentelor din economia mondiala de la inceputul anilor '70, dupa doi ani de la crearea sa, in acest sistem mai ramasesera doar marca germana, monedele din Benelux si coroana daneza.
La 13 martie 1979, in urma acordului intervenit intre presedintele Frantei, Valery Giscard d'Estaing, si cancelarul Germaniei, Helmut Schmidt intra in vigoare Sistemul Monetar European (SME), bazat pe principiul paritatilor fixe, dar ajusile intre monedele nationale, la care participa toate statele membre ale Comunitatilor, cu exceptia Marii Britanii. in cadrul sistemului se introduce ECU-ul (European Currency Unit"), unitate de cont si instrument de plati si de rezer, la care se raporta fiecare moneda participanta. ECU insusi era constituit dintr-un cos" al monedelor nationale participante, ponderea fiecareia fiind direct legata de puterea economica a statului respectiv. Sistemul Monetar European s-a constituit pe parcurs intr-un instrument pentru lupta impotri inflatiei, a redus imprevizibilitatea evolutiei cursurilor si riabilitatea ratelor dobanzii.
Adoptat in 1985, raportul Cechinni - sectiunea alba privind desarsirea pietei interne unice" - a aratat limpede ca antajele unei asemenea piete nu vor putea insa sa fie pe deplin lorificate in conditiile persistentei unor costuri ale tranzactiilor financiare in interiorul Comunitatilor si ale unei insilitati, chiar minore, a ratelor de schimb ale monedelor statelor membre. De aceea, Consiliul European de la Hanovra din iunie 1988 a solicitat presedintelui Comisiei Europene, Jacques Delors, un raport asupra modalitatilor de realizare a Uniunii Economice si Monetare (UEM). incheiat in aprilie 1989, raportul Delors a propus un proces in trei etape de realizare a UEM, presupunand coordonarea stransa a politicilor economice nationale, reguli stricte privind marimea si finantarea deficitelor bugetare si constituirea unei institutii comunitare independente care sa defineasca si sa aplice politica monetara comunitara. Aprobarea raportului de catre Consiliul European din iunie 1989 de la Madrid a insemnat si lansarea procesului de liberalizare completa a miscarilor de capital in 8 (din cele 12) state membre, and ca termen final 1 iulie 1990.
Consiliul European, reunit la Madrid in iunie 1989 a silit ca in etapa I, cu incepere de la 1 iulie 1990, sa fie eliminate ultimele bariere in calea tranzactiilor monetare, sa se intareasca coordonarea politicilor economice si bugetare si cooperarea intre bancile centrale ale statelor membre, in aceasta etapa, Tratatul privind Uniunea Europeana, incheiat la Maastricht in 1992, a jucat un rol cheie, intrucat prin el statele membre s-au obligat sa atinga o convergenta accentuata si durabila, indispensabila realizarii UEM si atestata prin indeplinirea si respectarea continua a asa-numitelor criterii de convergenta de la Maastricht" (sectiunea urmatoare).Indeplinirea acestor criterii avea insa sa fie o tinta de perspecti, in aceasta etapa statele membre angajandu-se sa se abtina de la introducerea de noi obstacole in calea miscarilor de capital, sa interzica acordarea de catre bancile centrale de imprumuturi autoritatilor publice, si sa elimine alte modalitati de acces preferential al acestora din urma la institutiile de credit.
Etapa a Ii-a, inceputa la 1 ianuarie 1994, a implicat transferul autoritatii monetare catre Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC), precum si crearea Institutului Monetar European. Obiectivul principal al SEBC este mentinerea silitatii preturilor si sprijinirea politicilor economice generale din Comunitate, prin actiuni conforme cu principiile economiei de piata. Misiunile fundamentale constau in definirea si punerea in practica a politicii monetare, conducerea operatiunilor de schimb, preluarea si gestionarea rezervelor oficiale de lute straine detinute de statele membre, promorea bunei functionari a sistemelor de plati. Sistemul European al Bancilor Centrale este compus din Banca Centrala Europeana si bancile centrale nationale si este condus de organele de decizie ale Bancii Centrale Europene: Consiliul Guvernatorilor si Comitetul Executiv alcatuit din 6 membri, numiti de Consiliul European (art. 107 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana). La randul sau, IME a avut urmatoarele misiuni: intarirea cooperarii intre bancile centrale nationale, coordonarea politicilor monetare ale statelor membre; supervizarea functionarii Sistemului Monetar European; realizarea consultarilor asupra problemelor care tin de competenta bancilor centrale nationale si care pot afecta silitatea institutiilor si pietelor financiare; facilitarea utilizarii ECU si supravegherea evolutiei acestuia. Pentru declansarea celei de-a treia faze, IME a trebuit sa pregateasca instrumentele si procedurile necesare aplicarii politicii monetare unice, sa armonizeze regulile si practicile privind colectarea, silirea si difuzarea statisticilor, sa elaboreze regulile pentru operatiunile pe care le vor intreprinde bancile centrale nationale in cadrul SEBC, sa incurajeze eficacitatea platilor transfrontaliere si sa supervizeze pregatirea tehnica a biletelor de banca emise in ECU (art. 117 si urmatoarele din Tratatul instituind Comunitatea Europeana). in aceasta etapa, in 1996 si 1997, Consiliile Europene de la Dublin si Amsterdam au pus bazele Pactului privind silitatea si cresterea economica", expresie a vointei politice de a trece la cea de-a treia faza de realizare a UEM, care nu se mai bazeaza pe recomandari, ci pe reguli obligatorii. Pe baza pactului, statele membre s-au obligat initial sa prezinte programe economice de convergenta cu criteriile de la Maastricht. in temeiul art. 104 al Tratatului, tot Pactul privind silitatea si cresterea a clarificat si procedura de asigurare a respectarii de catre statele membre a plafonului anual al deficitului bugetar, prin sanctiuni aplicate prin asa-numita procedura a deficitului bugetar excesiv". in sfarsit, tot in aceasta etapa, in temeiul articolului 99 al Tratatului, Consiliul a inceput adoptarea de orientari generale de politica economica", care trebuie respectate de catre toate statele membre.
Pe baza indeplinirii criteriilor de convergenta, etapa a III-a a inceput la 1 ianuarie 1999, mai intai cu 11 state (Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania), carora li s-a alaturat, de la 1 ianuarie 2001, in urma indeplinirii criteriilor de convergenta, si Grecia. Exceptie au facut statele membre care nu au dorit intrarea in aceasta etapa, ci pastrarea suveranitatii monetare": Danemarca, Marea Britanie si Suedia. incepand cu aceasta data, pentru cele 12 state participante, politica monetara este de competenta Bancii Centrale Europene, care inlocuieste Institutul Monetar European. Etapa a marcat trecerea la UEM propriu-zisa si la moneda unica. De la 1 ianuarie 1999, noua moneda comuna a inlocuit progresiv monedele nationale, iar de la 1 ianuarie 2002 orice operatiune se desfasoara exclusiv in euro pe teritoriul celor 12 state membre UE care sunt participante la aceasta zona", lutele acestora fiind treptat retrase complet din circulatie.




Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact