Structura bugetelor locale

Structura bugetelor locale

Bugetele locale cuprind doua capitole principale: veniturile si cheltuielile localitatilor.

Veniturile bugetelor locale

Bugetele locale se constituie in principal din venituri realizate pe plan local si venituri primite de la nivel central. In afara de acestea o alta sursa importanta care poate creste venitul realizat pe plan local o reprezinta imprumuturile.

In functie de sursa de colectare, veniturile care se  realizeaza pe plan local pot fi venituri fiscale, venituri nefiscale, venituri din capital si venituri cu destinatie speciala.

• Veniturile proprii

Veniturile proprii sunt veniturile pe care autoritatile le realizeaza pe plan local. Nivelul si sursele acestor venituri sunt controlate, decise de catre autoritatile locale, in limitele

legale prevazute. In Romania principalele acte normative care reglementeaza veniturile proprii sunt Legea finantelor publice locale si Legea privind impozitele si taxele locale. Un alt aspect care defineste veniturile proprii este acela ca autoritatile locale au in general libertate in privinta modului in care sunt cheltuite. Se poate afirma ca gradul de autonomie locala a unei comunitati depinde in mare masura de ponderea veniturilor realizate pe plan local in raport cu alte resurse de venituri ale bugetelor locale.

Ideal ar fi ca veniturile proprii sa poata acoperi cheltuielile efectuate pentru satisfacerea nevoilor locale. Pentru aceasta insa competentele autoritatilor locale trebuie corelate cu veniturile bugetelor locale. In realitate acest lucru se intamp 858h75i la foarte rar.

In Romania ponderea veniturilor proprii in cadrul veniturilor la bugetele locale a crescut in ultimii ani, in primul rand ca urmare a modificarilor survenite in domeniul legislatiei care au permis descentralizarea mai multor surse de venituri. Baza in colectarea veniturilor proprii o reprezinta taxele si impozitele locale

Un efect important asupra veniturilor proprii il are procesul de descentralizare. Gradul de descentralizare a crescut in ultimii ani, mai multe servicii trecand din administrarea autoritatilor centrale in cea a autoritatilor locale. Desi procesul in sine este unul pozitiv si in deplin acord cu procedurile democratice, realitatea a demonstrat ca nu e totul sa descentralizezi, situatia comunitatilor locale neimbunatatindu-se in mod necesar. Criticile se refera in special la modul de implementare a descentralizarii. In primul rand nu a fost facuta o evaluare prealabila a situatiei din teren, fapt care ar fi permis o mai buna aproximare a numarului de sarcini descentralizate precum si a perioadei de timp necesare. Apoi, desi s-au alocat resurse financiare, considerate a fi insuficiente totusi, virarea efectiva a banilor s-a facut mult mai tarziu. Acest fapt a ingreunat foarte mult sarcina autoritatilor locale in asigurarea serviciilor respective.

Informatiile obtinute din monitorizarea de presa si din discutiile cu reprezentantii administratiei locale si centrale duc la concluzia ca cel putin in cazul invatamantului preuniversitar, descentralizat in 2001 autoritatile locale au fost luate prin surprindere.

• Veniturile la bugetele locale provenite de la nivel central

Veniturile provenite de la nivel central au ca principal obiectiv corectarea unor dezechilibre care intervin pe plan local atat vertical (nivelul impozitelor si taxelor locale nu acopera cheltuielile necesare furnizarii serviciilor publice), dar si orizontal deoarece nu toate colectivitatile locale se descurca la fel financiar desi au obligatia de a oferi servicii echivalente din punct de vedere calitativ si cantitativ.

Un sistem bun de transferuri trebuie sa indeplineasca o serie de conditii. In primul rand ele nu trebuie sa fie suficiente astfel incat autoritatile locale sa fie stimulate sa realizeze venituri proprii. In acelasi timp trebuie asigurat echilibrul intre competentele autoritatilor locale si resursele descentralizate. Este recomandat de asemenea ca sumele acordate sa fie previzibile pe o perioada mai mare de timp astfel incat sa permita autoritatilor locale sa realizeze cheltuieli conform unei strategii, a unor obiective pe termen lung.

Este adevarat ca in ultimii ani ponderea acestor venituri in bugetele locale a scazut in special datorita modificarilor in legislatie. Ele reprezinta insa un aport destul de mare la bugetele locale.

Lucrarile de specialitate din domeniu precum si diferitele rapoarte europene si ale Bancii Mondiale prezinta clasificari diferite ale sumelor provenite de la nivel central. Legea finantelor publice recunoaste doua categorii principale: prelevari din bugetul de stat (sume si cote defalcate din unele venituri la bugetul de stat) si subventii. Fondurile cele mai consistente provin din prima categorie.

1. Prelevarile din bugetul de stat - aceste venituri corespund asa numitului sistem de partajare a taxelor si impozitelor intre diferitele niveluri de guvernare. Sistemul de repartizare a acestor sume este stabilit la nivel central, autoritatile locale neavand practic nici un control asupra cuantumului lor, iar in unele cazuri, nici asupra modului in care vor fi cheltuite. De regula, exista criterii clare de repartizare, dar de multe ori se negociaza. Taxele si impozitele se colecteaza la nivel national, de catre Ministerul Finantelor prin intermediul directiilor financiare judetene, urmand ca ulterior o parte din ele sa se imparta intre diferitele nivele de administrare ale autoritatilor statului. Autoritatile locale primesc astfel sume si cote defalcate din impozitul pe venit si din TVA. In unele state aceste venituri sunt considerate venituri proprii deoarece sursa de colectare o reprezinta autoritatile locale insasi.

Fondurile din impozitul pe venit se pot repartiza:

- pentru echilibrarea bugetelor locale;

- pentru subventionarea energiei termice livrata populatiei;

- pentru sustinerea sistemului de protectie a persoanelor cu handicap;

- pentru finantarea institutiilor de cultura descentralizate s.a.

Echilibrarea bugetelor locale care se realizeaza pe orizontala intre judetele tarii si localitatile judetelor, vizeaza o redistribuire a veniturilor intre comunitatile care se descurca bine si cele care realizeaza venituri insuficiente si pentru care sumele pentru echilibrare asigura de multe ori supravietuirea.

Caracterul gratuit al fondurilor (sunt primite fara obligatia de a se rambursa) si general (nu au o destinatie speciala) face ca modul de repartitie sa constituie in sine un subiect de discutii. Astfel, in opinia unora, repartizarea ia in considerare capacitatea financiara a fiecarui judet, calculata matematic, astfel incat nici o interpretare nu si-ar avea locul; alti specialisti considera ca repartitia este rezultatul unui proces de negociere mai degraba, care nu poate fi total disociat de influente politice.

De la nivel judetean la nivel local legea prevede, pe langa capacitatea financiara o serie de alte criterii care contribuie in proportie de 50% la repartitia fondurilor (suprafata teritoriala, numarul de persoane asistate in institutiile de asistenta sociala si numarul de elevi din invatamantul preuniversitar).

Cu toate acestea, o serie de studii in domeniu au relevat faptul ca formula este impracticabila si ca repartizarea sumelor are la baza reguli informale.

Cotele defalcate din impozitul pe venit incasat la bugetul de stat la nivelul fiecarei unitati administrativ-teritoriale, se aloca lunar, in termen de 5 zile lucratoare de la finele lunii in care s-a incasat acest impozit, cote defalcate pentru bugetele locale.^[1]

In ceea ce priveste cotele defalcate din impozitul pe salarii - din impozitul datorat de agentii economici la bugetul de stat, acestia vireaza la data platii salariului o cota de 50% la bugetul de stat, 40% la bugetul localitatii in a carei raza isi desfasoara activitatea si 10% la bugetul judetului respectiv. Pentru Bucuresti cota este de 50% si se repartizeaza de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti pe bugetele fiecarui sector, respectiv pe bugetul Municipiului Bucuresti.

Aceste cote pot fi modificate anual prin legea bugetului de stat. Destinatia lor poate fi modificata de asemenea.

Din impozitul pe salarii se pot acorda sume pentru subventionarea energiei termice si pentru echilibrarea bugetelor locale.

O alta cota este cea prevazuta de legea finantelor publice locale fara destinatie speciala.

Taxa pe valoare adaugata reprezinta venit al bugetului de stat, din categoria veniturilor indirecte, care se aplica asupra operatiunilor privind livrarilor de bunuri mobile, transferul proprietatii bunurilor imobile, importul de bunuri, prestarile de servicii, precum si operatiunile asimilate acestora.

Sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata

pentru subventionarea energiei termice livrate populatiei;

pentru retehnologizarea, modernizarea si dezvoltarea sistemelor centralizate de producere si distributie a energiei termice;

destinate finantarii cheltuielilor institutiilor de invatamant preuniversitar de stat, inclusiv pentru drepturile privind acordarea de produse lactate si de panificatie pentru elevii din clasele I-IV din invatamantul de stat, pentru copiii prescolari din gradinitele de stat cu program normal de 4 ore, creselor, centrelor judetene si locale de consultanta agricola, precum si pentru sustinerea sistemului de protectie a copilului;

destinate finantarii cheltuielilor privind drumurile judetene si comunale;

Pe langa sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, autoritatile administratiei publice locale pot aloca si sume din bugetele locale ale acestora.

Din bugetele locale se finanteaza si cheltuielile aferente facilitatilor de transport feroviar pe liniile interne pentru personalul didactic preuniversitar.

2. Subventiile - reprezinta sume alocate de la nivel central comunitatilor locale cu un scop foarte bine definit. Autoritatile locale nu detin o modalitate legala de a controla

nivelul acestor sume sau modul in care vor fi cheltuite.

Fondurile corespunzatoare subventiilor sunt repartizate prin intermediul ministerelor responsabile in functie de destinatia acestora.

In ceea ce priveste veniturile pentru constituirea fondurile speciale trebuie precizat ca acestea se formeaza din taxe instituite special si platite de catre contribuabilii care beneficiaza direct, spre deosebire de subventii care fac parte din veniturile totale ale bugetului de stat. Practic diferenta dintre cele doua (subventii si fonduri speciale) se deduce urmarind modul de alocare, institutia responsabila ramanand aceeasi: ministerul.

Aceste fonduri pot fi:

Fondul pentru asigurari sociale de sanatate;

Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic;

Fondul special al drumurilor publice;

Fondul special pentru protejarea asiguratilor etc.

Repartizarea unora dintre fondurile speciale este prevazuta in legea bugetului de stat insa, in cazul altora, ministerele care le gestioneaza au libertatea de a hotari criteriile de repartizare in teritoriu.

• Imprumuturi

Legea cadru a finantelor publice locale ofera posibilitatea autoritatilor administratiei publice locale de a-si completa propriile resurse financiare prin contractarea unor imprumuturi interne sau externe pe care le pot folosi fie pentru realizarea de investitii publice de interes local, fie pentru refinantarea datoriei publice locale.

Pentru realizarea acestor imprumuturi autoritatile locale au la dispozitie doua instrumente. Primul dintre ele este emiterea si lansarea titlurilor de valoare care se poate face fie direct de catre autoritatile locale, fie prin intermediul unor agentii sau institutii specializate. Cel de-al doilea se refera la imprumuturi de la bancile comerciale sau de la alte institutii de credit.

Desi actualul cadru legislativ permite contractarea de imprumuturi de catre autoritatile locale, conditiile in care se pot realiza acestea determina administratiile locale sa nu apeleze la aceasta varianta de suplimentare a veniturilor locale. Cel mai important impediment este ca toate operatiunile financiare legate de imprumuturi se realizeaza prin Trezorerie, lucru care dezavantajeaza banca cu care se contracteaza aceste imprumuturi. Acest aspect poate fi remediat printr-o modificare legislativa simpla care sa permita bancilor sa realizeze aceste operatiuni, Trezoreria fiind si ea informata. Un alt aspect este faptul ca, nefiind inca bine stabilita distinctia dintre proprietatea publica si privata a autoritatilor locale acestea nu au posibilitatea efectiva de a garanta un imprumut.

Cheltuielile bugetelor locale

Legea finantelor publice defineste cheltuiala bugetara, ca fiind o cheltuiala aprobata prin bugetul local, bugetul unei institutii sau al unui serviciu public, bugetul unei activitati finantate integral din venituri extrabugetare si efectuata in limita resurselor acestor bugete, cu respectarea prevederilor legale.

In esenta, cheltuielile publice din bugetele locale se concretizeaza in cumpararea de bunuri si servicii efectuata de autoritatile locale pentru cetateni, in platile efectuate cetatenilor sub forma transferurilor (pensii, subventii, ajutor de somaj, etc) precum si in plata imprumuturilor contractate de ordonatorii principali de credite.

Exista doua clasificari a cheltuielilor cuprinse in bugetele locale romanesti. Prima dintre ele vizeaza aspecte tehnice (tipul de cheltuieli care vor fi facute pentru diferitele

domenii - de capital, materiale si servicii etc.) iar cea de-a doua are in vedere cheltuielile globale programate pentru aceste domenii (ex: cheltuieli pentru autoritati publice, invatamant etc). Se face, de asemenea, distinctia intre cheltuieli curente (de intretinere) si cheltuieli pentru investitii.

Fiecare categorie de cheltuieli are particularitatile ei, iar marimea cheltuielilor alocate pentru o activitate sau alta depinde de o serie de factori politici, economici, sociali.

Sumele cheltuite difera de la o localitate la alta si de la un an la altul in functie de capacitatea economica de a produce si de a distribui, precum si de presiunile politice sau sociale cu care se confrunta comunitatile locale.