Conditiile de validitate ale contractului de leasing

Conditiile de validitate ale contractului de leasing

Ca si in cazul celorlalte contracte, pentru incheierea in mod valabil a contractului de leasing, este necesara intrunirea unor conditii, denumite conditii de validitate, si anume, capacitatea partilor contractante, consimtamantul, obiectul si cauza, cu privire la care intervin anumite particularitati ce vor fi enumerate in cele de mai jos.

1.Capacitatea partilor contractante

a Capacitatea finantatorului

In ceea ce priveste capacitatea de a contracta a finantatorului, din textul legii rezulta ca aceasta calitate o poate avea numai o societate de leasing, persoana juridica romana sau straina [art. 3.alin. (1)].

Astfel, intrunind cerintele imperative ale Legii nr. 31/1990, privind societatile comerciale, republicata, societatea de leasing persoana juridica romana trebuie sa indeplineasca si urmatoarele conditii prevazute de O.G. nr.51/1997, privind operatiunile de leasing si societatile de leasing:

sa aiba in obiectul de activitate desfasurarea operatiunilor de leasing;

sa aiba capital social minim, subscris si varsat integral la infiintare, de 500 milioane lei.

Se considera ca intrucat contractul de leasing nu transmite dreptul de proprietate, finantatorul poate sa nu fie proprietar al bunului dat in leasing, imprejurare destul de frecventa in practica, avand in vedere ca, uneori, contractul de vanzare-cumparare intre furnizor/producator si finantator se incheie ulterior, in baza contractului de leasing semnat de acesta din urma cu utilizatorul .

Aceasta prima cerinta este in deplina concordanta cu principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice, consacrat prin art. 34 din Decretul nr. 32/1954, potrivit caruia" persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut". Nerespectarea acestui principiu, respectiv, incheierea unor acte juridice care nu sunt conforme cu scopul stabilit, are drept consecinta nulitatea actelor juridice in cauza.

Din textul legii reiese ca obiectul de activitate al finantatorului nu trebuie sa fie exclusiv efectuarea operatiilor de leasing. De asemenea, chiar daca nu a fost infiintata ca societate de leasing, o societate comerciala isi poate modifica statutul, printr-un act aditional, specificand si desfasurarea operatiilor de leasing, modificare care va trebui insa inregistrata si in registrul comertului .

Exista insa o exceptie, si anume, in cazul societatilor de leasing constituite din bancile comerciale; astfel, potrivit art. 8 din Legea nr.58/1998 (legea bancara), o banca poate fi finantator, in cadrul unui contract de leasing, numai daca acesta este contract de leasing financiar si numai in conditiile in care isi constituie o societate distincta in acest scop. De asemenea, se mai prevede ca operatiunile de leasi 737c21h ng vor fi desfasurate numai in limitele autorizatiei acordate [alin. (1) lit. e)], ceea ce inseamna ca Banca Nationala a Romaniei, care elibereaza autorizatiile de functionare ale bancilor comerciale, poate sa permita sau nu acestora desfasurarea de operatiuni de leasing.

Observam un tratament diferentiat intre societatile de leasing infiintate pe langa bancile comerciale si societatile de leasing vizate de O.G. nr. 51/1997, in sensul ca primele trebuie autorizate de Banca Nationala a Romaniei, iar pentru societatile din cea de-a doua categorie nu se prevede in mod expres o autorizare speciala din partea Bancii Centrale sau a unei alte institutii de supraveghere. Acest tratament este nejustificat, legea trebuind sa prevada pentru orice societate de leasing (indiferent de forma de constituire si functionare a acesteia), obligativitatea autorizarii de catre Banca Nationala a Romaniei sau de catre alt organism de stat . In Germania, orice institutie de credit - in rindul carora sunt incluse si societatile de leasing - isi poate desfasura activitatea numai in baza unui permis special, eliberat de Biroul Federal de Supraveghere a Operatiunilor Bancare. In Belgia, societatile de leasing se pot implica in operatiuni de leasing, doar dupa ce au obtinut autorizatia eliberata de Ministerul Afacerilor Economice. Legislatia spaniola si legislatia franceza considera societatile de leasing ca fiind institutii financiare asimilate bancilor, astfel ca sunt supuse la obligatii similare cu cele ale societatilor bancare. De altfel, legislatia franceza reglementeaza si o forma de supraveghere a activitatilor desfasurate de societatile de leasing, obligandu-le la publicarea conturilor sociale in conformitate cu normele Comisiei de Control bancar, precum si respectarea dispozitiilor imperative ale Consiliului National al Creditului. De asemenea, chiar si in tarile islamice sau in tarile care au legiferat de curand operatiunile de leasi 737c21h ng, legea impune obtinerea in prealabil a unei autorizatii speciale de catre societatile de leasing, pentru a putea desfasura astfel de activitati.

Legea bancara mai prevede ca banca va trebui sa constitue o societate distincta in scopul desfasurarii operatiunilor de leasing, ceea ce inseamna ca o astfel de societate va putea desfasura numai operatiuni de leasing, pe cand, din lecturarea O.G. nr. 51/1997, nu reiese ca societatilor de leasing, vizate de acest act normativ, le este interzisa desfasurarea altor activitati comerciale. Se considera ca si aceasta diferentiere este cu totul nejustificata, iar legea ar trebui sa prevada ca orice societate de leasing sa desfasoare numai astfel de activitati (diminuandu-se in acest mod eventualele riscuri ce ar putea sa apara cu ocazia desfasurarii unor activitati comerciale adiacente), cu exceptia societatilor comerciale producatoare (sau detinatoare de active) care indeplinesc si calitatea de finantator. Daca societatile in cauza au numai rolul de finantator, atunci ar fi mai prudent sa isi distribuie factorii de productie numai pe acest segment, al finantarii . De altfel, in cele mai multe state europene, operatiunile de leasi 737c21h ng sunt efectuate de societati financiare specializate in astfel de operatiuni (Finance Leasing Companies), sau de societati bancare (The Banks Leasing Affiliates), unele dintre ele fiind la dispozitia marilor fabricanti, care le folosesc in vederea extinderii vanzarilor de echipamente. De mentionat ca obligatia societatilor de leasing de a desfasura numai operatiuni de leasing, era reglementata de insasi O.G. nr. 51/1997, in forma sa initiala, alternativ cu posibilitatea desfasurarii unor astfel de activitati de catre alte societati comerciale.

Capitalul social minim, va trebui subscris si varsat integral la infiintare, cu exceptia societatilor de leasing care erau deja infiintate la data aparitiei legii nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, care vor trebui sa isi majoreze capitalul social, in termen de 12 luni de la data publicarii legii in Monitorul Oficial. Sanctiunea nerespectarii acestei prevederi este decaderea din dreptul de a efectua operatiuni de leasing, cu mentiunea ca contractele incheiate anterior intrarii in vigoarea acestei legi isi pastreaza valabilitatea. Prin urmare, suma de 500 milioane lei, va trebui varsata inca de la infiintarea societatii de leasing, in caz contrar societatea neputand sa functioneze legal. Apar aici doua importante exceptii de la prevederile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, unde se da posibilitatea societatilor pe actiuni si societatilor in comandita pe actiuni de a varsa, la constituire, numei 30% din capitalul social subscris, restul trebuind varsat in termen de 12 luni de la infiintarea societatii [art. 8 lit.d) din Legea nr. 31/1990,republicata]. De asemenea, pentru societatile comerciale infiintate in baza Legii nr. 31/1990, capitalul social minim este de 25 milioane lei (pentru societatile pe actiuni sau in comandita pe actiuni) respectiv de 2 milioane lei (in cazul societatilor cu raspundere limitata).

In situatia in care societatea de leasing se constituie ca urmare a majorarii capitalului social al unei societati existente la limita minima prevazuta de O.G. nr. 51/1997, vor fi avute in vedere prevederile Legii nr. 31/1990, si dispozitiile derogatorii din O.U.G. nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate. Potrivit art. 117 din actul normativ mentionat, actiunile emise la majorarea capitalului social prin aport in numerar vor trebui platite integral la data subscrierii acestora.

Intrucat legea nu prevede, aportul la capitalul social poate fi atat in numerar cat si in natura, conditiia fiind ca valoarea totala a aporturilor sa fie de cel putin 500 milioaane lei, si sa fie varsat efectiv. Este obligatoriu insa ca o parte din capitalul social sa constituie aport in numerar, indiferent de forma sub care se constituie societatea de leasing [art. 15 alin. (1) din Legea nr.31/1990, republicata.

In situatia majorarii capitalului social al unei societati existente detinute public, sunt interzise aporturile in natura, cu exceptia aporturilor constand in terenurile de incinta pentru care s-au eliberat certificate de atestare a drepturilor de proprietate asupra terenurilor; majorarea de capital se efectueaza de drept conform prevederilor O.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale [art. 116 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002].

Datorita faptului ca limita minima capitalului social de 500 milioane lei este foarte mica se prevede o crestere a capitalului social la 4 miliarde lei intr-o prima etapa urmand a se ajunge la 1 milion euro, nivel minim in UE.

Reguli speciale privind constituirea unor societati de leasing

Asa cum s-a aratat, legea impune conditii speciale pentru desfasurarea unor operatiuni de leasing numai finantatorilor persoane juridice romane. In cazul societatilor de leasing persoane juridice straine, cerintele mentionate nu mai opereaza, intrucat nu opereaza legislatia romana in ceea ce priveste statutul organic al acestor societati, legea aplicabila fiind in acest caz, legea lor nationala, potrivit art. 41 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor juridice de drept international privat.

Problema care se pune in acest context este cea referitoare la capacitatea de a se implica in operatiuni de leasing, a unor filiale sau sucursale ale societatilor de leasing straine, si anume, daca acestora le sunt aplicate conditiile legate de infiintare prevazute de legislatia romana, in general, respectiv O.G. nr. 51/1997, in special. In rezolvarea acestei probleme, se au in vedere prevederile [art. 41 alin.(20) si (30) din Legea nr. 105/1992], conform carora statutul organic al sucursalei infiintate de persoana juridica straina pe teritoriul Romaniei este supus legii nationale a acesteia, iar statutul organic al filialei este supus legii statului pe al carui teritoriu si-a stabilit propriul sediu, indiferent de legea aplicabila persoanei juridice care a infiintat-o.

Prin urmare, statutului organic al filialei sau sucursalei societatii de leasing straine i se aplica lex societatis, lege care carmuieste si capacitatea acesteia (art. 42 din Legea nr. 105/1992), astfel ca numai filialele (nu si sucursalele) societatilor de leasing straine se vor constitui in Romania cu respectarea normelor imperative ale Legii nr. 31/1990 si O.G. nr. 51/1997.

In ceea ce priveste reprezentantele societatii de leasing straine, acestea sunt supuse legii aplicabile societatii care le-a infiintat, insa activitatea lor se reduce la acte de intermediere sau reprezentare in interesul societatii mama, fiind necesara si autorizatia eliberata de Departamentul comertului Exterior din cadrul Ministerului Industriilor si Comertului, conform prevederilor Decretului-lege nr. 122/1990, privind autorizarea si functionarea in Romania a reprezentantelor societatilor comerciale si organizatiilor economice straine.

b) Capacitatea utilizatorului

Utilizatorul poate fi o persoana fizica sau o persoana juridica, care la randul ei, poate fi comerciant sau necomerciant. Comerciantul persoana fizica poate lua parte la incheierea unui contract de leasing, in baza O.G. nr. 51/1997 in temeiul prevederilor Codului Comercial si ale Decretului nr. 31/1954, privind persoanele fizice si juridice, o persoana fizica are capacitatea de a fi comerciant, daca are capacitatea deplina de exercitiu, capacitate care se dobandeste la varsta de 18 ani; de asemenea, pentru a dobandi calitatea de comerciant, o persoana fizica trebuie sa faca acte de comert obiective, iar comertul trebuie sa fie o profesiune obisnuita.

Utilizatorul persoana fizica poate lua parte la incheierea unui contract de leasing si ca necomerciant, bunul care face obiect al contractului de leasing fiindu-i necesar pentru nevoile sale sau ale familiei . Conditia capacitatii este indeplinita in acest caz, numai prin implinirea varstei de 18 ani, necesara dobandirii capacitatii de exercitiu depline daca, bineinteles, persoana fizica respectiva nu este declarata sub interdictie judecatoreasca. Si minorul intre 14 si 18 ani poate lua un bun in leasing, insa numai cu incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal, conform art. 9 din Decretul nr. 31/1954 si incuviintare autoritatii tutelare.

Calitatea de utilizator in cadrul unui contract de leasing, o poate avea si o persoana juridica comercianta (societate comerciala sau cooperativa de consum ori mestersugareasca, etc.) ori necomercianta (fundatie sau organizatie non-profit, biserica si altele). In acest caz, aspectele privind capacitatea de a incheia un contract, se stabilesc in functie de actul normativ care reglementeaza infiintarea si organizarea persoanei juridice respective, cu mentiunea ca la infiintare persoana juridica isi dobandeste si capacitatea de exercitiu, necesara pentru a-si asuma drepturi si obligatii in cadrul unor raporturi juridice.

In concluzie, utilizatorul in cadrul unui contract de leasing, poate fi:

- persoana fizica necomercianta;

- persoana fizica comercianta, autorizata in baza Legii nr. 507 ;

- asociatie familiala, infiintata in baza Legii nr. 507/2002;           

- societate comerciala constituita in una din cele cinci forme prevazute de Legea nr. 31

societate agricola, constituita conform Legii nr. 36/1991 ;

- societate comerciala infiintata in baza Legii nr. 15/1990, societate sau companie nationala, la care statul este actonar majoritar, ori o regie autonoma;

- partidele politice si organizatiile obstesti (sindicatele) infiintate in baza Legii nr. 54/1991 ;

- statul cu unitatile sale administrativ-teritoriale, autoritatile publice locale sau centrale;

institutiile bugetare din invatamant, sanatate cultura, sport, etc. si ministerele;

- cooperativele de consum, mestesugaresti sau de credit si uniunile lor, organizate in baza Legii nr. 109/1996 , respectiv, Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 97/2000 ;

- asociatii, fundatii si organizatii neguvernamentale fara scop lucrativ, cultele religioase, organizate in baza Ordonantei Guvernului nr. 26/2000;

- alte persoane fizice sau juridice infiintate si organizate in conditiile legii.

2. Consimtamantul

In vederea incheierii unui contract comercial, partile contractante isi pot exprima consimtamantul fie in scris, fie oral, iar dovada acestuia poate fi facuta prin orice mijloc de proba admis de legea civila (art. 46 C. com).

Consimtamantul produce efecte juridice numei daca a fost exprimat in mod liber, in cunostinta de cauza, nefiind viciat in continutul sau intelectual sau in exercitarea sa libera .

2.1. Viciile consimtamantului in contractul de leasing

Potrivit art. 953 C. civ., consimtamantul nu este valabil cand este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol. Aspectele relative la viciile de consimtamant sunt cele din dreptul comun, insa necesita anumite precizari.

Astfel, in situatia contractului de leasing, eroarea produce nulitate atat in cazul in care cade asupra obiectului contractului [art. 954 alin. (I) C. civ.], cat si in cazul in care cade asupra persoanei cu care s-a contractat, in speta, finantatorul, cand utilizatorul a avut initiativa incheierii contractului, respectiv, utilizatorul, cand initiativa a apartinut finantatorului, astfel ca, din acest punct de vedere, contractul poate fi considerat incheiat intuitu personae. Acest lucru nu inseamna, desigur, ca partile nu se pot subroga pe parcursul derularii unui contract de leasing, insa observam ca subrogarea (in fapt, novatia subiectiva) nu are nimic in comun cu existenta viciului distructiv de vointa al erorii. Utilizatorul sau finantatorul poate face dovada ca un element esential la momentul incheierii contractului a fost consideratia contractantului (de pilda, finantatorul poate invoca faptul ca persoana cu care a incheiat in fapt contractul nu prezinta garantiile financiare necesare; utilizatorul la randul sau; poate invoca faptul ca finantatorul, cu care a incheiat contractul de leasing din eroare, nu il poate pune la dispozitie bunurile dorite de el, caz in care poate invoca si prevederile art. 954 alin. (I) C. civ.,invocand nulitatea pentru eroarea asupra obiectului contractului) .

De asemenea, in practica, pot fi intalnite manopere dolosive folosite atat de utilizator, cat si de finantator, specific fiind insa faptul ca utilizatorul poate uza mai usor de dolul prin reticenta, prin prezentarea unor acte care nu reflecta in mod corect situatia sa financiara, lucru facilitat si de prevederile evazive ale legii. De pilda, utilizatorul prezinta finantatorului ultima balanta de verificare sau ultimul bilant contabil, din care reiese o oarecare stabilitate si potenta financiara, inscrisuri determinante pentru finantator de a incheia contractul, insa nu prezinta si bilantul precedent, din care rezulta pierderi sau penalitati majore, datorate unor fraude comise de utilizator sau chiar rezilierii pentru neexecutare din culpa acestuia, a unui contract de leasing anterior. Daca pentru finantator, situatia financiara (prin ipoteza, ireala) pe care i-a prezentat-o utilizatorului, a fost determinanta, la momentul incheierii contractului, atunci sunt intrunite si elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune in conventii, prevazute si pedepsite de art. 215 alin. (3) C. pen finantatorul putand opta intre formularea unei plangeri penale ori introducerea unei actiuni in constatarea nulitatii pentru dol, la instanta civila . In acest ultim caz insa, finantatorul va trebui sa faca dovada dolului, intrucat potrivit art. 960 alin. (2) C. civ., dolul nu se presupune.

Daca finantatorul cunostea, inainte de incheierea contractului de leasing, atitudinea dolosiva a utilizatorului, el nu mai poate ataca contractul, intrucat, prin descoperirea la timp a dolului, el a inlaturat eroarea si a contractat in cunostinta de cauza.

In literatura de drept al comertului international, s-a aratat ca in contractele de comert international (deci si in contractul de leasing extern) un loc important revine leziunii contractuale ,cunoscandu-se si reglementari specifice privind eroarea substantiala si eroarea de drept, precizandu-se ca aceasta poate fi invocata, intrucat exista mari dificultati in cunoasterea normelor de drept dintr-un stat strain .

In fine, violenta, ca viciu de consimtamant, poate fi greu intalnita in contractele comerciale. In acest sens, in practica judiciara s-a aratat ca un comerciant diligent trebuie sa ia masuri corespunzatoare de precautie pentru a nu fi supus la constrangeri din partea partenerului sau, incepand cu alegerea acestuia si continuand cu negocierea si incheierea unui contract care sa-l puna la adapost de atitudinea violenta a acelui partener.

Mai mentionam ca in cazul existentei unui viciu de consimtamant, contractul de leasing nu este nul de drept, ci da loc unei actiuni de nulitate (art. 961 C. civ.).

3 Obiectul contractului de leasing

Aliniatul 2 al art. I din O.G. nr. 51/1997 prevede ca operatiunile de leasi 737c21h ng pot avea ca obiect bunuri imobile, precum si bunuri mobile de folosinta indelungata, aflate in circuitul civil cu exceptia inregistrarilor pe banda audio si video, a pieselor de teatru, manuscriselor si a dreptului de autor.

Potrivit art. 962 C. civ., "obiectul conventiilor este acela la care partile sau numai una din parti se obliga". Prin urmare, in cazul contractului de leasing, obiectul il formeaza, pe de-o parte, bunul dat in leasing, iar pe de alta parte, pretul ori valoarea leasingului (valoarea totala a ratelor), platita de utilizator.

3.1 Bunul dat in leasing

Asa cum rezulta din prevederile Codului Civil, pentru a forma obiect al unui contract de leasing, in primul rand, bunul trebuie sa existe si sa fie in circuitul civil. Bunul trebuie sa fie corporal; el poate fi determinat sau determinabil, insa trebuie sa indeplineasca conditia de a fi posibil si licit.

Bunurile imobile pot forma obiect al unui contract de leasing, atat cele prin natura lor, cat si cele prin destinatia lor. Contractele de leasing care au ca obiect bunuri imobile, pot imbraca, de lege lata, doua forme:

à contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de vanzare, reglementat de O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale si vanzarea de active, respectiv de Legea nr. 133 1999, privind stimularea intreprinzatorilor privati pentru infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii

à contractul de leasing in timp partajati (operatiunile de time-sharing), reglementat de art. 23 din O.G. nr. 51/1997, privind operatiunile de leasi 737c21h ng si societatile de leasing si contractul de leasing, fie ca sunt considerate asa prin natura lor ori prin determinarea legii, fie prin anticipatie. Se cere insa o conditie esentiala, si anume, bunul trebuie sa fie de folosinta indelungata. Produsele de folosinta indelungata trebuie sa fie insotite de certificatul de garantie si, dupa caz, de declaratia de conformitate, de cartea tehnica ori de instructiunile de folosire, instalare, exploatare, intretinere, eliberate de catre producator.

De asemenea, informatiile privind produsul respectiv trebuie sa fie scrise in limba romana, indiferent de tara de origine a produsului [art. 20 alin (2) si (4) din O.G. nr. 21/1992, privind protectia consumatorilor ].

Bunul dat in leasing poate fi prezent, dar si viitor, in cazul in care acesta urmeaza a fi produs sau livrat de un furnizor. Rezulta ca, intrucat prin contractul de leasing se transmite numai dreptul de folosinta, nu este obligatoriu ca finantatorul sa fie proprietarul bunului dat in leasing, la data incheierii contractului.

Conform legii, nu poate fi obiect al unui contract de leasing, inregistrarile audio si video, piesele de teatru, manuscrisele, precum si brevetele si drepturile de autor.

3.2 Pretul

Potrivit regulilor generale, pretul trebuie sa fie stabilit in bani, sa fie determinat sau determinabil si sa fie real. In cazul contractului de leasing, pretul este stipulat in contract sub forma valorii totale a contractului de leasing, a valorii reziduale si a ratelor de leasing.

Valoarea totala a contractului de leasing reprezinta valoarea totala a ratelor de leasing, la care se adauga valoarea reziduala [art. 2 lit. b) din O.G. nr. 51/1997].

Valoarea reziduala reprezinta valoarea la care, la expirarea contractului de leasing, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului catre utilizator [art. 2 lit. c) din O.G. nr. 52/1997].

Elementul cel mai important la stabilirea pretului intr-un contract de leasing poarta numele de rata de leasing. Mentionam aici ca, desi art. I din O.G. nr. 51/1997 foloseste aceasta notiune, in art. 25, se foloseste si denimirea de redeventa, pentru a desemna pretul leasingului. Acest lucru poate crea confuzii, intrucat potrivit Legii nr. 219/19988 privind regimul concesiunilor , redeventa este pretul concesiunii, or regimul concesiunii si cel al leasingului sunt diferite. Este inexplicabila lipsa de consecventa a legiuitorului, insa probabil ca este vorba de o simpla inadvertenta, astfel ca termenul "redeventa" folosit de art. 25 din lege va fi interpretat in sensul de "rata de leasing", adica pretul leasingului.

In ceea ce priveste modul de calcul al ratelor de leasing, acesta are la baza anumiti indicatori economici, dintre care cei mai importanti sunt pretul de productie si cheltuielile efectuate de catre finantator cu privire la bun, iar pentru continutul ratei de leasing, vor fi avute in vedere criteriile stabilite de lege, in functie de natura financiara sau operationala a contractului de leasing. Potrivit legii, rata de leasing reprzinta:

- in cazul leasingului financiar, cota-parte din valoarea de intrare a bunului si a dobanzii de leasing;

- in cazul leasingului operational, cota de amortizare stabilita in conformitate cu actele normative in vigoare, si un beneficiu stabilit de catre partile contractante [art. 2 lit. d) din O.G. nr. 51/1997].

Dupa unii autori, prevederile legale sus mentionate sunt cel putin susceptibile de interpretare .

Astfel, in cazul leasingului financiar, nu exista dubii in legatura cu modul de stabilire in concret a primei componente din rata de leasing, si anume, a cotei-parti din valoarea de intrare a bunului, legea aratand ca aceasta reprezinta valoarea la care a fost achizitionat bunul de catre finantator, respectiv valoarea de achizitie [art. 2 lit. a) din O.G. nr.51/1997]. Omisiunea legiuitorului de a defini valoarea de intrare in cazul in care finantatorul intruneste si calitatea de producator sau furnizor al bunului, sau in cazul in care el este proprietarul unui activ pus la dispozitia utilizatorului, in baza unui contract de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de vanzare, nu se considera ca fiind de esenta, intrucat in aceste situatii vor fi avute in vedere costul de productie, respectiv valoarea contabila a activului, actualizata in conformitate cu prevederile legii .

Problema intervine insa in legatura cu cea de-a doua componenta a ratei de leasing, denumita de lege, dobanda de leasing ,care reprezinta rata medie a dobanzii bancare pe piata romaneasca [art. lit. d)]. Textul de lege citat duce insa la o ambiguitate in calculul exact al ratei de leasing, intrucat rata medie a dobanzii bancare este un indicator financiar care nu are o reglementare de lege lata la noi in tara, neputand fi luat ca etalon de societatile de leasing. Observam ca nu pot fi aplicate nici prevederile O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti , (potrivit carora dobanda legala in materie comerciala este la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de BNR, in cazul in care debitorul nu este comerciant), intrucat dobanda reglementata de acest act normativ se va plati numai in cazul in care legea sau contractul nu stipuleaza rata dobanzii (art. 2).

In cazul contractului de leasing, desi legea prevede cuantumul dobanzii percepute de finantator, ea genereaza mari dificultati in practica, in ceea ce priveste stabilirea valorii sale, fapt pentru care, de lege ferenda, legiuitorul ar trebui sa intervina prin recurgerea la un indicator exact si lipsit de echivoc, care va fi avut in vedere de societatile de leasing pentru stipularea in contract a dobanzii.

Situatia cea mai frecvent intalnita in practica este cea in care societatea de leasing achizitioneaza bunurile ce constituie obiect al contractului de leasing cu sume de bani puse la dispozitie de banci. In aceasta situatie valoarea dobanzii stipulata contractului de leasing reprezinta valoarea dobanzii practicate de societatea bancara ce a pus la dispozitie fondurile, la care se aplica un anumit procent, reprezentand cheltuielile financiare ale societatii de leasing.

De asemenea, pot fi avute in vedere si reglementarile Bancii Nationale a Romaniei referitoare la rata dobanzii de referinta, astfel ca dobanda de leasing va putea fi stabilita la nivelul dobanzii de referinta, calculate si anuntate lunar de BNR.

Pentru leasingul operational, componenta ratei de leasing referitoare la cota de amortizare nu ridica probleme, aceasta fiind calculata - asa cum prevede legea - in conformitate cu actele normative in vigoare . In schimb, consideram ca folosirea sintagmei "un beneficiu stabilit de catre partile contractante" pentru a defini a doua componenta a ratei de leasing, este improprie, intrucat este lipsita de sens comercial si poate da nastere la interpretari subiective. Astfel, beneficiul reprezinta castigul obtinut de catre o intreprindere, in activitatea sa comerciala, care - prin definitie - este orientata spre profit si care implica anumite riscuri, ceea ce inseamna ca acesta nu poate fi negociat sau stabilit cu cumparatorul unor bunuri sau beneficiarul unor servicii. Prin urmare, finantatorul va fi interesat in stabilirea unei valori mai mari a beneficiului, in care va include diferite taxe si comisioane, in timp ce utilizatorul doreste sa plateasca sume mai mici cu titlu de rata de leasing catre finantator. Interesant este faptul ca legiuitorul a folosit initial notiunea de "marja de profit", pentru a delimita una din componentele ratei de leasing, pentru ca apoi sa revina asupra reglementarii si sa introduca notiunea ambigua de "beneficiu stabilit de catre partile contractante". De lege ferenda, pentru leasingul operational, legea ar trebui sa reglementeze posibilitatea finantatorului de a percepe o anumita suma procentuala din valoarea de intrare a bunului, care sa-i permita sa isi acopere cheltuielile efectuate si care sa-i asigure, totodata, un profit. Solutia a fost adoptata recent de legislatia braziliana, care prevede ca, in cazul ca leasingului operational, platile datorate de locatar cuprind costul leasingului bunului si a serviciilor inerente. Mai mult, in anumite tari, cum ar fi Belgia, legea nici nu mai prevede un mod de calcul al ratelor de leasing, singura conditie ceruta fiind cea referitoare la durata de amortizarea bunului .

Rata de leasing mai poate cuprinde prima de asigurare, anumite comisioane practicate de societatea de leasing, precum si contravaloarea cheltuielilor ocazionate de vamuirea bunurilor sau de inmatricularea autovehiculelor ce constituie obiect al contractului.

De mentionat ca O.G. nr. 51/1997 nu face nici o referire la avans, un element frecvent intalnit in practica, in continutul contractelor de leasing.

Avansul reprezinta o suma de bani, calculata procentual din valoarea totala a contractului, pe care utilizatorul o plateste la inceputul derularii contractului de leasing. Avansul nu este insa obligatoriu, astfel ca ramane la latitudinea partilor, daca acesta trebuie platit, ori cuantumul acestuia urmeaza a se distribui proportional in ratele de leasing ce urmeaza a fi achitate de utilizator. Plata unei sume de bani cu titlu de avans are consecinte asupra intregului credit acordat prin contractul de leasing, influentand cotele de amortizare si diminuand gradul de risc.

Inainte de a trece la abordarea ultimei cerinte de validitate, revenim asupra necesitatii unor modificari legislative, care sa lamureasca pe deplin modul de calcul al ratelor de leasing. Prin aceasta, vor fi eliminate ambiguitatile privind cuantumul elementelor ce compun rata de leasing si se va limita tendinta din ce in ce mai mare a finantelor de a adauga la rata de leasing si de a percepe de la utilizatori diverse sume de bani (sub forma de taxe, comisioane, etc), care fac din leasing un mijloc de finantare mult prea costisitor pentru utizatori .

4 Cauza incheierii contractului de leasing

In cazul contractului de leasing, cauza, si mai ales exteriorizarea acesteia, joaca un rol foarte important, cu privire la calificarea unor contracte ca fiind de leasing financiar sau operational. Scopul urmarit de parti la incheierea contractului de leasing sta la baza delimitarii naturii contractului respectiv. In cazul in care utilizatorul are in vedere inca de la incheierea contractului de leasing achizitionarea bunului ce constituie obiect al contractului, acesta poate fi calificat ca un contract de leasing financiar. In schimb, in cazul in care utilizatorul urmareste numai folosirea unui bun, pentru a beneficia de avantajele ce i le poate oferi acesta, urmind a restitui bunul respectiv in momentul in care nu-i mai este de trebuinta ori utilizarea sa nu mai este rentabila, suntem in prezenta unui contract de leasing operational. Cauza sau scopul (avem in vedere scopul mediat - causa remota) rezulta din ansamblul tuturor clauzelor contractuale, preponderenta fiind clauza care stabileste partea ce urmeaza a calcula si evidentia amortizarea bunului in cauza. In ceea ce priveste scopul imediat (causa proxima), acesta este intotdeauna acelasi, indiferent de natura financiara sau operationala a contractului incheiat, intrucat el reprezinta prefigurarea mintala a contraprestatiei, cu alte cuvinte, utilizatorul se obliga stiind ca si finantatorul se obliga la randul sau.

Existenta cauzei se prezuma pana la dovada contrarie (art. 967 C. civ.), insa, observand caracterul sinalagmatic al contractului de leasing, cauza este evidenta, constand in prestatia pe care fiecare din cele doua parti o are de efectuat. In practica judiciara s-a decis ca rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre societatea de leasing si furnizor, duce la considerarea ca absenta a cauzei unui contract de leasing.

Cauza nu trebuie sa fie ilicita sau falsa.

Mai mentionam ca absenta cauzei poate afecta existenta contractului numai daca intervine in momentul incheierii acestuia si duce la o nulitate relativa, ca si falsitatea cauzei. In schimb, cauza ilicita provoca nulitatea absoluta a contractului de leasing.