StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Lumea poate si a ta
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale Fise fiscale Situatii financiare Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » piata obligatiunilor » Obligatiunile de corporatie
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Tipuri de obligatiuni de corporatie



O rata mai mica a dobanzii este foarte importanta pentru o corporatie emitenta, deoarece scopul corporatiei este diferit de cel al gurnului Statelor Unite sau al municipalitatilor. Administratiile de la orice nil trebuie sa obtina bani pentru a oferi servicii publice, insa corporatiile exista pentru a face profit. Cand acestea imprumuta bani, dobanda devine o parte din costul afacerii. Ele trebuie sa obtina un profit la o rata mai mare decat a cheltuielilor - inclusiv cheltuielile cu dobanda. Utilizarea banilor imprumutati pentru obtinerea unei renilitati mai mari decat rata dobanzii platite pentru imprumut este denumita efect de levier" si este o caracteristica a ofertelor de titluri de credit ale corporatiilor, dar nu si a emisiunilor de trezorerie sau municipale.
De asemenea, obligatiunile de corporatie se diferentiaza de emisiunile gurnamentale prin faptul ca solvabilitatea emitentului trebuie sa fie mai atent examinata


. in timp ce titlurile de valoare de trezorerie si multe titluri municipale sunt garantate cu puterea fiscala, datoria corporatiilor trebuie garantata in alte moduri. in consecinta, obligatiunile de corporatie sunt clasificate, de regula, in functie de modul in care sunt garantate. in aceasta privinta, obligatiunile de corporatie cunosc o mare varietate. Daca o companie este puternica din punct de dere financiar si daca suma de bani de care are nevoie este rezonabila, compania poate emite o obligatiune garantata numai de bonitatea sa. Pe de alta parte, daca emitentul nu are o structura financiara solida, institorii vor fi probabil interesati doar daca obligatiunile sunt garantate cu acti tangibile.
Obligatiunile ipotecare (mortgage bonds) sunt garantate cu un drept legal (legal claim) asupra anumitor acti tangibile ale emitentului, cum ar fi o proprietate imobiliara precum o cladire cu birouri sau o fabrica. in cazul in care compania nu isi indeplineste obligatiile de plata fata de detinatorii de obligatiuni, acestia au drepturi directe asupra actilor gajate.
Daca in contractul obligatiunii se stipuleaza ca acesta este un contract deschis" (open-ended), compania mai poate folosi proprietatea astfel gajata drept colateral si pentru alt imprumut. De exemplu, obligatiunile ipotecare deschise (open-end mortgage bonds) sunt emise, in mod normal, in serie. Toate emisiunile in serie confera detinatorilor aceleasi drepturi asupra colateralului comun sau o prioritate" (seniority) egala, adica nici un detinator nu are prioritate (senior" claim) fata de detinatorul altei obligatiuni din serie.
Emisiunile in serie se pot diferentia prin faptul ca au rate variate ale dobanzii precum si alte clauze distincti. Un mod in care emisiunile difera consta in faptul ca scadentele lor sunt de obicei esalonate conform unui program silit in contractul obligatiunii. Necesarul total de capital pe termen lung al companiei emitente este satisfacut de capitalul care este imprumutat numai atat cat este nevoie, iar datoria este achitata treptat, nu printr-o singura plata.
Daca obligatiunea este inchisa (closed-end), primul creditor are un statut superior" (senior status), adica este primul care are dreptul asupra proprietatii ipotecate. Mai pot fi garantate si alte imprumuturi cu aceeasi proprietate, insa ele sunt inferioare drepturilor detinatorilor anteriori de obligatiuni.
Uneori, daca o companie sufera o reorganizare cand se confrunta cu o situatie de faliment, ea le-ar putea cere detinatorilor de obligatiuni cu statut superior (senior bondholders) sa renunte la statutul lor in favoarea unei noi categorii de creditori dispusi sa imprumute capital. La randul lor, acesti noi creditori devin detinatori de obligatiuni cu statut superior. Aceasta noua obligatiune, denumita obligatiune cu drept de retentie prioritar" (prior lien bond), este considerata apoi obligatiune garantata cu o ipoteca de rangul I (first mortgage bond), iar obligatiunile anterioare devin obligatiuni garantate cu ipoteci de rangul II (second mortgage bond).
Orice institor in obligatiuni de corporatie ar trebui sa stie ca daca o obligatiune este garantata printr-o ipoteca, nu inseamna ca procesul prin care emitentul pierde titlul asupra proprietatii ipotecate (foreclosure process) este unul facil si rapid. De fapt, chiar si obligatiunile ipotecare trebuie sa accepte, de regula, noi titluri de valoare in cazul unei reorganizari. In plus, proprietatea gajata are, frecnt, utilizari mai degraba limitate; aceasta a fost folosita, probabil, pentru scopurile unei anumite companii si poate fi utila doar in acea companie. Corporatia care a folosit proprietatea poate sa fi avut dificultati; din aceasta cauza, obligatiunile ei sunt restructurate. De exemplu, proprietatea folosita pentru a garanta obligatiunile unei corporatii feroviare este probabil sa fie proprietatea corporatiei, utila doar respectii companii feroviare care deja are probleme.
O obligatiune negarantata (debenture) este o obligatiune garantata doar de bonitatea emitentului (general credit). Institorii care cumpara astfel de obligatiuni negarantate devin creditori generali ai companiei (general creditors). Ei sunt protejati cu toate actile emitentului, nu doar cu un anumit activ, cum sunt detinatorii de obligatiuni ipotecare. De obicei, numai corporatiile puternice, cu o bonitate excelenta, pot vinde obligatiuni negarantate, in timp ce corporatiile slabe din punct de dere financiar trebuie, de regula, sa recurga la gajarea unor anumite acti drept colateral.
Obligatiunile negarantate pot fi superioare sau subordonate. O emisiune superioara (senior issue) are un drept primar (first claim) asupra actilor companiei; o emisiune subordonata (sub-ordinated issue) de obligatiuni negarantate a aceleiasi companii are un drept secundar (second claim) asupra actilor.
O obligatiune garantata cu echipamente (equipment trust certificate - ETC) este un tip specializat de titlu de valoare, garantat de anumite tipuri de echipamente. De regula, acestea sunt utilaje de transport feroviar (locomoti, vagoane s.a.), insa si alte utilaje asemanatoare precum camioane, avioane etc. au fost finantate prin obligatiuni garantate cu echipamente. Aceste titluri de valoare tind sa fie foarte sigure deoarece, in cazul in care compania nu-si indeplineste obligatiile de plata, proprietarul obligatiunilor este protejat cu valoarea echipamentelor. Detinatorii beneficiaza de o masura suplimentara de protectie prin faptul ca achitarea obligatiunilor garantate cu echipamente este ificata, in general, inaintea amortizarii utilajelor. De asemenea, utilajele sunt de cele mai multe ori usor transferabile si suficient de standardizate incat, de exemplu, aproape toate companiile feroviare pot utiliza utilajul de transport (rollmg stock) pronit de la o alta companie feroviara. Aceasta confera administratorului imputernicit al obligatiunii (care detine, de fapt, titlul de proprietate asupra utilajului) avantajul de a putea vinde usor si rapid colateralul unui numar mare de potentiali cumparatori Acesta este motivul pentru care o obligatiune garantata cu echipamente este mai avantajoasa pentru institori, in cazuri de dificultate, decat o obligatiune ipotecara.
O obligatiune garantata cu echipamente are, in mod obisnuit, algoritmul de mai jos.
Cumparatorul utilajului:
» Plateste un avans de 20% din pretul de cumparare al utilajului.
» Transfera titlul de proprietate asupra utilajului catre un administrator imputernicit independent (adesea o banca), care colecteaza platile de la companie si efectueaza platile catre proprietarii obligatiunilor. in caz de neindeplinire a obligatiilor de plata, administratorul care detine titlul de proprietate asupra utilajului, il poate vinde cu usurinta pentru a plati detinatorii de obligatiuni. Aceasta capacitate a administratorului imputernicit de a actiona prompt pentru a proteja detinatorii obligatiunilor, protejeaza de fapt valoarea institiei.
Dupa ce intreaga emisiune este retrasa la scadenta, titlul de proprietate asupra echipamentului trece de la administratorul imputernicit la compania feroviara, aeriana sau de transport public care a folosit utilajul. in fapt, utilizatorul achita utilajul prin intermediul unui sistem de plata in rate (installment ).
Acest tip de emisiune este structurat in serie deoarece rambursarea imprumutului se face din niturile aduse de folosirea utilajului finantat cu respectivul credit (self-liquidating issue). Astfel, rambursarile partiale ale principalului se fac prin intermediul unei serii de scadente anuale. Adesea, pentru a oferi utilizatorului timpul necesar sa obtina nituri de pe urma folosirii noului utilaj, in primii ani se ramburseaza sume mai mici. Treptat, marimea sumelor rambursate creste. Aceasta crestere progresiva a marimii platilor este denumita efect de balon" (balloon effect).
Obligatiunile conditionate de nit (income bonds) se diferentiaza prin faptul ca nu se emit in mod obisnuit, insa sunt oferite in schimbul altor obligatiuni, de obicei in cazul unui faliment iminent. Compania va face platile promise ale dobanzii doar daca isi poate permite acest lucru. Daca are pierderi, ea poate omite efectuarea platilor dobanzii. insa, daca compania obtine profit, dupa cum este prevazut in contractul obligatiunii, ea nu poate lua aceasta masura.
Daca compania nu poate efectua platile dobanzii pe obligatiunile sale conditionate de nit, platile neonorate se pot acumula la o rata presilita a dobanzii si vor trebui probabil achitate inainte ca orice dividende sa poata fi platite detinatorilor de actiuni comune sau privilegiate. Daca o companie nu face plata dobanzii pe orice alt ti



p de obligatiune in afara obligatiunii conditionate de nit, atunci detinatorii obligatiunilor au dreptul de a forta compania sa intre in procedura de faliment pentru a-si proteja interesele. Detinatorii obligatiunilor conditionate de nit nu pot forta insa compania sa intre in procedura de faliment pentru neonorarea platilor dobanzii. in schimbul pierderii acestui drept, institorii obtin o rata mai mare a renilitatii pe o obligatiune conditionata de nit cand si daca compania efectueaza platile dobanzii. Contractul obligatiunii sileste cerintele contractuale exacte pentru obligatiunile conditionate de nit. Uneori, dobanda trebuie platita in functie de castiguri, alteori nu. Uneori, daca nu este platita, dobanda se acumuleaza, alteori nu. Analistii obligatiunilor conditionate de nit cerceteaza cu atentie contractul obligatiunii pentru a determina valoarea institiei propuse.


Ratingul obligatiunilor de corporatie
Preturile obligatiunilor de corporatie reactioneaza la fluctuatiile ratei dobanzii si la schimbarile ratei inflatiei, la fel ca obligatiunile de trezorerie, municipale si ca majoritatea celorlalte instrumente de nit fix. Cu toate acestea, solvabilitatea corporatiei emitente -adica capacitatea sa de a plati -este un factor cu mult mai important in silirea pretului. Capacitatea de a efectua platile dobanzii si, in final, de a rambursa imprumutul este indicata de ratingul obligatiunii. O obligatiune cu un rating mare, fiind mai putin riscanta, va aa o rata mai scazuta a dobanzii decat o obligatiune cu un rating mic.
Ratingul unei obligatiuni este o evaluare a valorii relati de institie a unei obligatiuni. Obligatiunile sunt evaluate de catre agentiile de rating pentru obligatiuni. Cele mai mari si mai bine cunoscute sunt Moody's Instors Service (detinuta de Dun & Bradstreet) si Standard & Poor's (detinuta de Mc. Graw-Hill, Inc.). Alte doua agentii de rating, mai mici, insa bine vazute, sunt Fitch Institors Service si Duff & Phelps. Ratingurile sunt aprecierile lor curente cu privire la calitatea celor mai mari emisiuni de obligatiuni municipale si de corporatie, precum si a biletelor, efectelor de comert si a altor titluri de valoare. Institorii in obligatiuni urmaresc indeaproape ratingurile pentru a-si reduce expunerea la riscuri nedorite.In evaluarea unei obligatiuni, agentiile de rating se intereseaza in primul rand de sanatatea financiara a emitentului, asa cum reiese din rapoartele sale financiare. Bineinteles, deoarece ratingurile sunt actualizate periodic, ratingul unei obligatiuni se va schimba odata cu situatia financiara a emitentului. De asemenea, agentiile de rating iau in considerare in atribuirea ratingurilor si contextul economic general precum si cel al companiei. De exemplu, situatia economica a emitentului se imbunatateste, ramane sila sau este posibil sa se deterioreze.
Pana la sfarsitul anilor '60, agentiile de rating nu percepeau emitentilor nici o taxa pentru serviciile lor. in schimb, prestau servicii informati pentru institori si obtineau profit din acestea, insa, din anii '60, agentiile de rating au inceput sa perceapa emitentilor o taxa, iar in prezent aproape toti emitentii, municipalitati sau corporatii, trebuie sa plateasca. Daca nu este solicitat un rating, agentia nu va evalua obligatiunile. Uneori, atat emitentul cat si banca de institii aleg o anumita agentie de rating pentru a evalua obligatiunile emitentului deoarece ei considera ca respectiva agentie are experienta in mod special cu acel tip de emitent si va acorda un rating mai mare. in consecinta, ar putea rezulta economii considerabile in cheltuiala cu dobanda.
Notatiile de rating ale tuturor serviciilor sunt similare. Ratingurile agentiei Moody's variaza de la Aaa, la Aa, A s.a.m.d. pana la C care este cel mai scazut rating. S&P merge de la AAA pana la D, cel mai scazut rating. Fitch si Duff & Phelps urmeaza sistemul de rating S&P. Uneori, Moody's adauga un 1" pentru a indica obligatiunile cele mai puternice din grupele Aa, A, Baa, Ba si B. Celelalte agentii adauga, uneori, un +" sau un -" pentru a indica ierarhia relativa din cadrul ratingului atribuit.
Descrierea semnificatiei fiecarui rating, alcatuita din unul sau doua cuvinte, nu este echivalenta cu descrierea detaliata, de un paragraf, a fiecarui rating furnizata de fiecare agentie de rating al obligatiunilor. insa, ea reprezinta o aproximare rezonabila a semnificatiei. De exemplu, S&P si Fitch considera ratingul A drept Puternic", in timp ce Moody's si Duff & Phelps il considera Adecvat". Pentru o prezentare mai detaliata a semnificatiei fiecarui rating, puteti consulta descrierile integrale din publicatiile fiecarei agentii de rating.In general, industria obligatiunilor considera ca ratingurile echivalente au semnificatii aproximativ echivalente. Cand un emitent are ratinguri pronite de la mai multe agentii de rating, acestea sunt, de regula, aceleasi. Ratinguri diferite de la agentii de rating diferite pentru acelasi emitent sunt rare si sunt denumite split ratings". De obicei, ele difera doar cu un nil; diferentele de mai mult de un nil sunt extrem de rare.
Primele patru categorii, de la Aaa (AAA) pana la Baa (BBB) sunt denumite grad (nil superior) de institie" (instment grade). Multi manageri de fonduri de institii (trust instment managers) sunt restrictionati la a insti doar in obligatiuni cu grad (nil superior) de institie; ei au voie sa detina in portofoliu numai obligatiuni cu aceste ratinguri. Obligatiunile cu ratinguri Aaa sau AAA reflecta cea mai mare capacitate a emitentului de a-si indeplini toate obligatiile, in timp ce obligatiunile evaluate Baa indica o calitate sub medie, dar au totusi grad (nil superior) de institie. Institorii institutionali, chiar daca nu sunt restrictionati oficial, isi limiteaza de obicei cumpararile la primele patru categorii de obligatiuni.
Obligatiunile cu ratinguri mai mici decat ale celor cu grad (nil superior) de institie (Ba, B, Caa, Ca, C, si D) sunt considerate speculati", ceea ce inseamna ca posibilitatea emitentului de a-si indeplini obligatiile este mai putin sigura. Aceste obligatiuni sunt uneori denumite ,junk bonds" datorita randamentului mare, dar si riscului mare.
Daca o obligatiune nu este evaluata de catre o anumita agentie, atunci agentia respectiva ii va atribui simbolul NR, insemnand neevaluata" (not rated). Frecnt, aceasta obligatiune va fi evaluata de alta agentie de rating. Simbolul NR nu inseamna, in mod necesar, ca obligatiunea are o calitate inferioara; aceasta inseamna doar ca respectiva agentie nu i-a atribuit nici un rating. Multe obligatiuni bune au simbolul NR. insa, daca un emitent stie ca ar putea obtine un rating mare, atunci ar cere sa i se acorde un rating, deoarece economiile cu dobanda, ca rezultat al unui rating mare, ar face mai mult decat sa compenseze costul evaluarii. Din acest motiv, institorii ar trebui sa cerceteze cu mare atentie si obligatiunile neevaluate.
Pentru a mari atractivitatea obligatiunilor sale, un emitent poate institui cateva clauze care sa sporeasca fie solvabilitatea acestuia, fie interesul pentru titlul de valoare.
O clauza, mai ales a emisiunilor municipale, o constituie asigurarea obligatiunii (subiect discutat mai pe larg in Capitolul 6). Nu intotdeauna corporatiile pot cumpara asigurarea obligatiunii, insa dispun de alte posibilitati de sporire a solvabilitatii, cum ar fi folosirea unui acreditiv (letter of credit - LOC). Un acreditiv garanteaza ca emitentul acestuia va imprumuta bani companiei pentru a garanta ca platile obligatiunii vor fi efectuate. Desigur, compania trebuie sa restituie creditul emitentului acreditivului, daca imprumuta de la acesta.
O alta clauza o constituie fondul de amortizare (sinking fund). In cazul unui fond de amortizare, compania emitenta retine o parte din castigurile curente in scopul unic de a retrage o emisiune de obligatiuni. Aceste fonduri de amortizare ofera o protectie mai mare detinatorilor de obligatiuni. Pentru a reflecta aceasta garantie suplimentara, preturile obligatiunilor garantate cu fonduri de amortizare sunt adesea mai mari decat cele ale obligatiunilor fara astfel de fonduri, insa randamentele sunt mai mici.
Desigur, una din cauzele randamentelor mai mici este ca obligatiunile cu fonduri de amortizare au o durata medie mai scurta decat obligatiunile fara fonduri de amortizare. Astfel, o curba normala a randamentului va aa ca rezultat rate mai mici ale dobanzii. Acest lucru, ca si garantia mai mare, conduc la un randament mai mic al obligatiunilor.






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre obligatiunile de corporatie

Curba randamentului
Piata venitului fix
Sistemul rezervei federale
Piata titlurilor de valoare ale guvernului statelor unite. titlurile de trezorerie
Piata titlurilor de valoare
Obligatiunile municipale
Obligatiunile de corporatie
Piata secundara a obligatiunilor
Managementul portofoliului








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics