StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Lumea poate si a ta
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » piata obligatiunilor » Piata secundara a obligatiunilor
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

„shopping the street



Odata ce broker/dealerul ii identifica pe formatorii de piata ai unui titlu de valoare, pasul urmator este de a-i suna pe toti acestia pentru a afla cel mai bun pret. Se spune ca broker/dealerul „tatoneaza piata" (shopping the street). in timp ce vorbeste la telefon cu un formator de piata, broker/dealerul poate obtine una din cele cateva tipuri de cotatii:
1. Cererile/ofertele ferme sunt preturile la care broker/dealerul care face cotatia este obligat sa cumpere sau sa vanda cel putin un lot standard de obligatiuni, chiar daca broker/dealerul care cere cotatia nu este obligat sa incheie tranzactia. O cerere sau o oferta ferma poate fi valabila doar pentru momentul la care este data cotatia sau pe o perioada mai lunga. Uneori, cotatia este valabila intreaga zi, alteori ea este valabila numai pe durata convorbirii telefonice (denumita cotatie „pe moment" - „on the wire"). De asemenea, daca nu se specifica altfel, ea este valabila pentru o unitate de tranzactionare sau pentru p


achetul de obligatiuni considerat. Cu alte cuvinte, obligatia broker/dealerului de a cumpara sau de a vinde la pretul cotat este limitata la 10 obligatiuni (pentru obligatiuni de corporatie) sau la pachetul de obligatiuni luat in discutie.
De unde stie cel de-al doilea dealer daca cotatia - ferma sau nu -este cea mai buna disponibila? in general, un dealer care da o cotatie lasa dealerului care se informeaza pana la o ora pentru a efectua tranzactia. Daca, in timpul acestei ore, un al treilea dealer doreste sa beneficieze de cotatie, dealerul care s-a informat initial are la dispozitie cinci minute pentru a incheia tranzactia sau pentru a renunta la cotatie.
Sa luam un exemplu. Dealerul A il suna pentru o cotatie pe dealerul B care este formator de piata pentru obligatiunile Belliup Corporation. Dealerul B spune: „Ferm la 971/2 pentru o ora, cu cinci". Aceasta facilitate este denumita uneori optiune (option). Dealerul A inchide si continua sa intrebe alti dealeri, stiind ca are o ora la dispozitie pentru a profita de acea cotatie. Se spune ca obligatiunile Belliup sunt promise ferm (out firm).
Ocazional, „optiunii" i se ataseaza un privilegiu de anuntare (recall privilege). De exemplu, dealerul C il suna pe dealerul B, afla cotatia si vrea sa incheie tranzactia imediat. in acest caz, dealerul B il anunta pe dealerul A ca are la dispozitie cinci minute pentru a efectua tranzactia, in caz contrar, obligatiunile ii vor fi vandute dealerului C.
Preturile listate in inile Galbene si pe NASDAQ nu sunt cotatii ferme. NASDAQ si inile Galbene ii ajuta doar pe cumparatori si vanzatori sa se gaseasca unii pe altii si furnizeaza un pret orientativ. Cotatiile ferme, denumite uneori „piata reala" (actual market), trebuie obtinute verbal de la formatorul de piata. Toate tranzactiile sunt executate verbal, prin telefon.
2. Daca broker/dealerul da o cotatie si spune ca aceasta este indicativa (subject quote), atunci cotatia devine „subiect" al unei confirmari. in general, broker/dealerul trebuie sa detina mai multe informatii inainte de a face o cotatie ferma.


Cotatiile indicative pot fi exprimate in mai multe feluri:
• „Este cotata (adica nu eu o cotez) 85"


• „Ultima data, era 85"
• „Este 85, indicativ"
3. Uneori, broker/dealerul da o cotatie cu un spread foarte mare, insotita de cuvantul „workout". O cotatie „workout" nu este ferma. in schimb, ea furnizeaza un interval in care dealerul apreciaza ca pretul poate fi silit. Aceste cotatii sunt folosite, de obicei, pentru titlurile de valoare tranzactionate rar.
„ Caut cereri" - „ Caut oferte "
Ocazional, un broker/dealer doreste sa cumpere sau sa vanda, insa nu primeste cereri sau oferte. in aceste cazuri, broker/dealerul ataseaza titlului un fel de anunt „de vanzare" („for sale" sign), facand reclama acestei tranzactii potentiale, in pagini din sitele Biroului National de Cotatii sau in inile Albastre (pentru obligatiunile municipale). Expresia „Caut Cereri" (Bid Wanted -BW) ii anunta pe ceilalti broker/dealeri ca obligatiunea este de vanzare si ca broker/dealerul care a facut anuntul este in cautare de cereri. Expresia „Caut oferte" (Offering Wanted - OW) inseamna ca broker/dealerul doreste sa cumpere obligatiunea si ca solicita oferte de vanzare.
Solicitarea de cereri (bid wanted business) este o sarcina obisnuita pentru brokerul unui broker (broker's broker). Cand dealerii nu pot vinde o obligatiune ei apeleaza frecvent la brokerul unui broker care le va cauta cereri. Brokerul brokerului va raporta cea mai mare cerere broker/dealerului care face oferta; la randul sau, acesta va decide daca sa accepte sau sa respinga cererea.
Uneori, broker/dealerii folosesc brokerii brokerilor pentru a ascunde proprietarul real al obligatiunilor, desi, in mod frecvent, aceasta informatie oricum este aflata in comunitatea financiara. Brokerii nu pot dezvalui fara permisiune numele clientilor lor. Uneori, broker/dealerii folosesc brokerii brokerilor pentru a pastra vanzarea confidentiala.
Poate ca cel mai mare serviciu prestat de brokerii de obligatiuni il constituie contactul lor continuu cu dealerii principali. Ei urmaresc indeaproape cine poseda si cine cumpara sau vinde obligatiuni. Aceast lucru este cunoscut drept „conuratia" (pic-ture) pietei. Anonimatul dealerilor ii face, adesea, mai dispusi sa dea informatii. De obicei, brokerul de obligatiuni are mai mult acces la informatii decat un dealer. Cand brokerii de obligatiuni fac o tranzactie, ei castiga pana la ½ per obligatiune, adica 1,25$. De regula, acest



comision este mult mai mic.


Executarea ordinelor pe OTC
Cele mai obisnuite tipuri de ordine introduse de clienti pe piata OTC sunt „ordinele la piata" si „ordinele limita". Un ordin la piata (market order) trebuie sa fie executat cat mai curand posibil si la cel mai bun pret posibil. Un ordin limita (limit order) specifica pretul la care titlul de valoare trebuie sa fie cumparat sau vandut. Ordinele limita pot fi introduse pentru o zi, caz in care ele devin invalide daca nu sunt executate pana la inchiderea tranzactiilor din ziua respectiva. De asemenea, ele pot fi marcate „valabil pana la anulare" (good till canceled - GTC), ceea ce inseamna ca ordinul ramane valabil pana cand este executat de broker sau anulat de client.
ne (AON) orders) trebuie executate integral sau deloc. Frecvent, pachetele de obligatiuni municipale sunt oferite AON, in special daca pachetul are o astfel de marime incat vanzarea unei parti ar avea ca rezultat un rest mai putin vandabil. De exemplu, un dealer de obligatiuni municipale cu un pachet de 25 obligatiuni le va oferi probabil AON; vanzarea partiala a pachetului ar avea ca rezultat un lot nonstandard de obligatiuni care ar fi mult mai dificil de vandut. O varianta a ordinului totul-sau-nimic este ordinul dintr-o-data-sau-deloc1 (fill-or-kill (FOK) order) care este anulat daca nu poate fi executat imediat. Indiferent de tipul de ordin introdus, brokerul trebuie sa obtina intotdeauna cel mai bun pret posibil pentru client.
Modul in care un broker/dealer este compensat pentru tranzactiile pe piata secundara depinde daca firma actioneaza ca agent sau ca principal. Ca agent al clientului, ea poate incasa un comision. Ca formator de piata, ea poate incasa un markup sau un markdown. Majoritatea tranzactiilor OTC sunt tranzactii ca principal, in care compensatia broker/dealerului este sub forma unui markup sau markdown.
Cand actioneaza ca broker sau ca agent, membrul NASD trebuie sa dezvaluie clientului suma comisionului incasat. Suma efectiva in dolari incasata trebuie sa fie tiparita pe confirmare.
Uneori, pentru o tranzactie, un broker poate primi ordine de la clienti diferiti, atat pentru partea cumpararii, cat si pentru partea vanzarii. Aceasta poarta numele de „tranzactie fara risc" (riskless transaction), deoarece broker/dealerul nu se supune nici unui risc, ci trebuie doar sa incruciseze cele doua ordine. In acest caz, fiecare client suporta numai partea lui de comision, daca este o tranzactie ca agent.
Suma comisionului incasat de broker/dealeri trebuie sa fie corecta, rezonabila si in conformitate cu politica NASD de silire a procentului orientatide 5% (care este explicata pe scurt).
Cand tranzactioneaza pentru propriul cont al firmei, ca formator de piata, broker/dealerul face profit fie dintr-un markup, fie dintr-un markdown. Spre deosebire de comisioane, markups si markdowns nu trebuie sa fie dezvaluite clientilor. Singura cerinta este ca broker/dealerul sa precizeze clientului ca firma actioneaza in tranzactie ca principal.
Procentul orientatide 5% al NASD reglementeaza markups si markdowns. Scopul sau este de a asigura ca membrii NASD obtin profituri corecte, echiile si proportionale cu preturile curente de piata. insa, cele 5 procente trebuie sa fie folosite ca un reper si nu ca o regula. Mesajul cheie este ca markups si markdowns nu trebuie sa fie incorecte, indiferent de procent. De exemplu, un markup de peste 5% nu va fi incorect daca deaterul a detinut titlul de valoare o perioada indelungata si a calculat markupul pe baza preturilor curente de piata, nu pe baza costului. Pe de alta parte, un markup de 5% ar putea fi incorect daca un broker/dea-ler cumpara un titlu de valoare pentru un client utilizand venitul provenit din vanzarea altuia dintre titlurile de valoare ale clientului; cu alte cuvinte, daca acesta face un swap pentru client.
De unde stie un broker/dealer ce este corect? Conducerea NASD este de parere ca, in determinarea corectitudinii, membrii si comisiile NASD ar trebui sa ia in considerare tipul titlului de valoare, disponibilitatea titlului de valoare, pretul lui, marimea tranzactiei, tipul de markup precum si calitatea serviciilor membrului NASD. De exemplu, markups vor fi cu mult mai mici in cazul tranzactiilor mari cu obligatiuni de trezorerie nou emise decat in cazul tranzactiilor relatimici cu loturi nonstandard de obligatiuni municipale.






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre piata secundara a obligatiunilor

Curba randamentului
Piata venitului fix
Sistemul rezervei federale
Piata titlurilor de valoare ale guvernului statelor unite. titlurile de trezorerie
Piata titlurilor de valoare
Obligatiunile municipale
Obligatiunile de corporatie
Piata secundara a obligatiunilor
Managementul portofoliului








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics