Managementul traditional (clasic)

Managementul traditional (clasic)

Pana la aparitia intreprinderilor mari si foarte mari, sub diferite forme de constituire, functia de manager era indeplinita de proprietar si se baza mai mult pe intuitie si bun simt. Intreprinderile mari au facut necesare imbunatatiri in sfera organizarii productiei si a muncii si implicit, si in conceptia de conducere.

Perioada clasica a curentelor de gandire manageriale, in care s-au conturat primele rezultate ale unor cercetari sistematice, a debutat, asa cum rezulta si din diagrama prezentata, la sfarsitul secolului XIX, inceputul secolul 313c23d ui XX. Sunt incluse in categoria curentelor clasice trei abordari principale ale practicii manageriale:

managementul stiintific

managementul birocratic

managementul administrativ

Managementul stiintific

Trecerea de la managementul empiric la cel stiintific este marcata de activitatea inginerului american Frederick Taylor (1856-1915), care si-a orientat activitatea spre rationalizarea muncii si spre conducerea eficienta a intreprinderii capitaliste. Taylor este considerat de majoritatea specialistilor drept parintele managementului stiintific. El si-a bazat intreaga conceptie pe ideea ca munca oamenilor poate fi rationalizata. Conceptia maximei prosperitati pe care Taylor o ridica la rangul de principal obiectiv al managementului, este privita din punctul de vedere al intreprinzatorului. Astfel, pentru proprietar sau intreprinzator se concretizeaza in dezvoltarea tuturor laturilor activitatii intreprinderii la cel mai inalt grad de eficienta, iar pentru salariati in dezvoltarea fiecarei persoane la o stare de maxima productivitate.

Taylorismul apare ca o conceptie organizational-tehnicista, in care elementul uman este plasat pe un loc secundar. In 1911 Taylor a publicat cartea Principiile managementului stiintific, considerata o carte de capatai a managementului. Prin studii de natura timp-miscare Taylor a identificat si masurat toate miscarile muncitorilor in timpul executarii unei sarcini incercand sa elimine miscarile care incetineau munca sau pe cele inutile. A recomandat introducerea salarizarii in acord sau pe bucata, considerand ca omul este motivat in munca cel mai puternic de factorul material. Taylor, apreciat in tara sa drept parintele conducerii stiintifice, introduce ideea de conducere eficienta (efficiency management).

La baza  organizarii muncii si conducerii Taylor a pus urmatoarele idei: imaginea clara dinspre fiecare element (al organizatiei), crearea unui fundament stiintific care sa inlocuiasca metodele vechi, traditionale de munca; studierea stiintifica a fiecarui element, alegerea celor mai potriviti muncitori pentru fiecare operatie, antrenarea si instruirea lor ulterioara, intarirea si dezvoltarea colaborarii reciproce intre administratie si muncitori, repartizarea uniforma a muncii si a responsabilitatilor intre administratie si muncitori; separarea muncii de conceptie de cea de executie; eliberarea muncitorilor de muncile de pregatire a productiei si de calcul si incredintarea acestor functii unor specialisti. Folosirea metodelor empirice conduce la irosirea unor cantitati importante de resurse materiale si umane. Taylor a aratat ca remediul consta intr-o organizare stiintifica, bazata pe reguli si principii bine definite. Dupa opinia sa, esenta organizarii stiintifice consta in urmatoarele principii:

stiinta in loc de deprinderi traditionale;

armonie in loc de contradictii;

colaborare in loc de lucru individual;

productivitate maxima in loc de una limitata;

dezvoltarea fiecarui muncitor pana la maximum de productivitate admisibila.

Desi metoda de organizare stiintifica enuntata de Taylor contine numeroase elemente pozitive, rationale, ea are o lacuna importanta constand in faptul ca, acordand o atentie principala laturii tehnice si organizatorice a productiei, a scapat din vedere omul, pe care l-a considerat doar o anexa a masinii, ce poate fi adaptata acesteia.

Printre discipolii lui Taylor se numara Henry Gantt, Frank si Lillian Gilbreth si Harrington Emerson, ce au contribuit semnificativ la dezvoltarea unui cadru sistematic de cunostinte, incadrate in stiinta conducerii.

Prima incercare de aplicare a unor elemente din conceptele lui Taylor in Europa se considera a fi cele facute la Tesatoria de bumbac din Pitesti, in 1907, ceea ce demonstreaza interesul burgheziei din Romania pentru sporirea profiturilor si pentru productivitate, la inceput de secol XX.

Receptivitatea fata de cercetarile clasicilor managementului s-a reflectat in tara noastra, intre cele doua razboaie mondiale, prin infiintarea, in 1927, a Institutului Roman pentru Organizarea Stiintifica  a Muncii (IROM), de catre cercurile de afaceri romanesti. Principala preocupare a acestui organism era de a intari industria autohtona in fata concurentei capitalului din exterior si de a spori profiturile. Trebuie precizata contributia unor eminenti oameni de stiinta ca Gheorghe Marinescu, Virgil Madgearu, Ghe. Ionescu - Sisesti s.a., care pledau pentru iesirea din domeniul empirismului si trecerea spre domeniul organizarii si conducerii rationale, stiintifice, ca si pentru adaptarea principiilor generale, formulate si demonstrate de practicieni, la conditiile si realitatile economiei romanesti.

Managementul administrativ

Cel care a reusit pentru prima data sa elaboreze o doctrina administrativa, aplicabila la toate formele de cooperare umana organizata, a fost francezul Henri Fayol (1841-1925). Contemporan cu Taylor, inginer de profesie si conducator al unei societati din domeniul mineritului, a incercat sa schiteze, pe baza vastei sale experiente de conducere, un ghid util care sa directioneze activitatea tuturor managerilor spre eficienta.

Preocuparile lui Fayol au avansat de la nivelul locului de munca la nivelul de ansamblu al intreprinderii, largind astfel continutul si sfera conceptului de management. Considerand intreprinderea un organism de sine statator, aflat in legatura cu alte organisme asemanatoare, Fayol considera ca a conduce inseamna a prevedea, a organiza, a da dispozitii, a coordona si a controla, ca functii de baza manageriale. Un alt concept important emis de Fayol este acela de functiune a intreprinderii, adica de grupuri omogene de operatiuni necesare pentru atingerea scopului urmarit. Functiunile esentiale ale intreprinderii erau dupa parerea sa in numar de sase: 1) administrativa (prevedere, organizare, comanda, coordonare si control); 2) financiara; 3) contabila; 4) tehnica (de productie); 5) comerciala; 6) de securitate.

In lucrarea sa cea mai importanta Administration industrielle et generale, publicata la Paris in 1916, Fayol a formulat principiile generale ale conducerii intreprinderii, care au o logica ce le-a conferit perenitate, in sensul ca isi mentin si astazi esenta continutului, chiar daca unele au suferit modificari in formele de aplicare:

principiul diviziunii muncii, potrivit caruia, cu cat gradul de specializare in executia muncii este mai mare, cu atat va fi mai mare eficienta;

principiul autoritatii si responsabilitatii : autoritatea managerilor decurge din dreptul lor de a da ordine si trebuie insotita intotdeauna de responsabilitate;

principiul disciplinei, care expliciteaza ca regulile si normele ce guverneaza viata organizatiei trebuie respectate;

principiul salarizarii, potrivit caruia compensarea pentru munca prestata trebuie sa multumeasca atat angajatul cat si organizatia;

principiul unitatii de comanda, adica, fiecare angajat trebuie sa primeasca ordine de la un singur sef; incalcarea acestui principiu genereaza dualitatea comenzii si conduce la disensiuni, neincredere, confuzie etc.

principiul subordonarii interesului individual celui de grup;

principiul centralizare - descentralizare. Potrivit acestui principiu, trebuie realizat un echilibru sensibil intre cele doua, astfel incat sa se acorde subordonatilor suficienta autoritate pentru desfasurarea muncii lor;

principiul existentei unui singur conducator de nivel superior;

principiul ordinii - oamenii si ceilalti factori de productie trebuie sa se afle la locul potrivit si la momentul potrivit;

principiul echitatii : echitatea este cea care trebuie sa guverneze relatiile dintre sef si subordonat;

principiul stabilitatii fortei de munca - ca o conditie a eficientei ridicate;

principiul unitatii de sens a organizarii prin formarea spiritului de echipa;

principiul initiativei - managerii au rolul de a incuraja initiativa membrilor organizatiei;

principiul ierarhiei, potrivit caruia autoritatea scade de-a lungul traseului  dintre managerul de varf si nivelele inferioare ale organizatiei;

Managementul birocratic

Are la baza lucrarea lui Max Weber, Teoria organizatiilor economice si sociale. Principalele caracteristici ale acestui curent managerial sunt:

se bazeaza pe un intreg set de reguli si reglementari care permit managementului de nivel superior sa coordoneze activitatea celor de nivel mediu si prin aceasta activitatea nemijlocita a muncitorilor;

evaluarea obiectiva a activitatii lucratorilor pe baza performantelor si experientei si nu pe baze subiective, emotionale, personale;

existenta diviziunii muncii foarte clar reglementata, fiecare individ indeplinindu-si sarcinile potrivit specializarii si experientei;

structura ierarhica piramidala in care puterea si autoritatea cresc cu fiecare nivel al ierarhiei;

autoritatea diferitilor manageri decurge din legi, reglementari, care impun un anumit comportament din partea lor si a subordonatilor;

continuitatea raporturilor dintre organizatie si membri ei pe durata activa a vietii acestora atata timp cat le corespunde calificarea;

rationalizarea  utilizarii resurselor pentru realizarea obiectivelor organizatorice.

Gradul de birocratizare al unei organizatii depinde de intensitatea aplicarii caracteristicilor de mai sus, fiind prezenta in majoritatea organizatiilor din zilele noastre. Termenul birocrat este, tehnic, un cuvant sau o definitie perfect valida, neutra si respectabila a unui functionar (dar nu numai pentru aceasta categorie ocupationala), insa este atat de des utilizat in sens peiorativ incat nu se foloseste prea des, nefiind preferat de catre cei care lucreaza in domeniul public.

Birocratia (conform Dictionarului Explicativ) este definita drept interpretarea si aplicarea legilor, dispozitiilor etc. numai in litera lor, fara preocupare pentru a intelege spiritul acestor legi; De aici semantica (depreciativa) a termenilor de functionar si functionarism, drept tendinta birocratica de a trata problemele in maniera impersonala, generala si nu individual, personalizat; atitudine indiferenta, lipsita de interes si de devotament fata de munca.

Intre cele trei tipuri de scoli clasice de management exista o serie de diferente si asemanari. Cei trei reprezentanti principali au pus in prim-planul preocuparilor si cercetarilor lor elemente distincte: daca Taylor a pus accentul pe muncitori, ca anexe ale masinii, Werber si-a concentrat atentia asupra regulilor si normelor, pe respectarea instructiunilor, iar Fayol a considerat ca managerii au rolul cel mai important in organizatie.

Printre asemanari pot fi mentionate aspectele formale (oficiale) ale organizatiei, care sunt accentuate in egala masura de cele trei curente de opinii: diviziunea muncii, organizarea ierarhica, accentul pe performanta, neglijarea relatiilor informale sau sociale din cadrul organizatiei sau a aspectelor psihologice ale muncii, evidentierea rolului puternic, autoritar al managerilor etc.