Descentralizarea

DESCENTRALIZAREA

Managementul strategic al colectivitatilor locale

Viata fiecaruia dintre noi este influentata zilnic de serviciile publice, dezvoltarea acestora influentand direct nivelul de trai, prin satisfacerea unor nevoi recunoscute ca fiind de interes general si a caror realizare nu este la indemana initiativei private, nevoi care pot viza garantarea dreptuilor si libertatilor fundamentale.

De multi ani, reforma sericiilor publice constituie in Romania o preocupare constanta, fiind legata de redefinirea rolului statului cat si de recomandarile Uniunii Europene in perioada de preaderare cat si acum, in perioada post aderare. In toate procesele de reforma a serviciilor publice regasim intr-o forma sau alta descentralizarea, considerate o cale de imbunatatire a eficacitatii si calitatii serviciilor publice.

Administratiile centrale din numeroase tari, recunoscand importanta descentralizarii in reusita reformei serviciilor publice, au recurs la descentralizare si au adoptat fie Carta Europeana a Autonomiei Locale, fie echivalentul mondial al acesteia, Declaratia mondiala de autonomie locala a Uniunii Internationale a autoritatilor Locale (IULA).

In perioada de dupa 1989, tarile din Europa Centrala si de Est au suferit schimbari fundamentale care au afectat vietile lor sociale si politice. In acest proces de transformare se pot identifica anumite aspecte comune care sugereaza un pattern comun al schimbarii sociale si politice. Printre aceste caracteristici putem enumera: tranzitia de la sistemul unipartidism la sistemul pluripartidist, abanonarea principiului cantralismului in favoarea descentralizarii, adoptarea principilui separarii puterilor in stat. Se incearca intarirea controlului statului asupra administratiei avand in vedere necesitatea garantarii actelor publice.

In acest context al schimbarilor se produc o serie de modificari in filosofia administrative si a furnizarii de servicii sociale. Apare in prim plan idea de stat al bunastarii (Welfare State) care s-a dovedit optima pentru tarile occidentale. La aparitia sa in perioada anilor '50 - '60, statul bunastarii dispunea de resurse abundente (fiind inregistrata o perioada de crestere economica si dezvoltare puternica). In aceste conditii, cheltuielile publice se puteau situa la un nivel ridicat. In perioada respectiva, cheltuielile publice ai depasit chiar cresterea economica). Era evident, insa, ca in acest ritm, statul nu putea rezista multa vreme.

Anii '70 marcheaza debutul crizei statului bunastarii. Odata cu criza petrolului din 1974 se declanseaza si criza statului bunastarii acesta confruntandu-se cu probleme deosebit de complexe, cum ar fi: cresterea somajului, scaderea natalitatii si cresterea duratei de viata avand ca efect imbatranirea populatiei, cresterea costurilor sociale si a numarului celor in dificultate, segmentare economica, o polarizare a economiei si implicit a societatii deoarece cei care lucreaza in ramurile de varf ale economiei benficiaza de salarizare ridicata, securitatea locului de munca, conditii bune de munca, posibilitati de promovare spre deosebire de indivizii angajati in sectorul secundar care au drept "beneficii" contracte de munca pe termen limitat, salarizare scazuta, putere scazuta a sindicatelor. (C. Zamfir, 1995).

In acest context, dupa o perioada in care optiunea pentru un sistem centralizat de acordare a b 444g66e eneficiilor cetatenesti era perfect valabila si aplicabila se incerca o descentralizare a serviciilor care s-a dovedit a nu fi prea eficienta. Pentru aceasta se are in vedere posibila retragere a statului din functia sa de furnizor de bunastare in sensul ca el va avea rolul doar de coordona activitatea unor agenti care vor lucra direct in comunitate. Statul este cel care formuleaza strategia si urmareste aplicarea ei, insa nu mai intervine direct.statul isi stabileste criteriile de performanta ce trebuie indeplinite de cei care vor furniza serviciul respectiv. In plus, se deleaga o serie de responsabilitati la nivel local si in ceea ce priveste asigurarea fondurilor pentru acordarea anumitor beneficii.resursele financiare nu vor veni exclusive de la nivel central, ci vor trebui asigurate de la bugetul local; pentru aceasta este necesar ca acest buget sa fie astfel constituit incat sa poata acorda cetatenilor beneficiile stabilite de lege . Conceptul de cetatean este unul foarte important in societatea moderna, mai ales acela de cetatenie sociala. Teoria liberala moderna argumenteaza ca cetatenia sociala constituie un set de principii pe care oricine set interesat sa le accepte. Implicand drepturi si obligatii, calitatea de cetatean presupune faptul ca indivizii participala viata sociala, sunt consultati cu privire la anumite decizii care se iau si care ii privesc in mod nemijlocit.

In cadrul procesului de descentralizare care are loc in toate societatile, rolul cetateanului este unul foarte important, acela de partener in luarea deciziilor la nivelul comunitatii. In acest poces al descentralizarii un rol deosebit revine comunitatii care nu este doar " beneficiarul pasiv al economiei sau al beneficiilor sociale oferite de catre stat", ci are propriile resurse pe care le poate mobiliza si "poate dezvolta mecanisme speciice de producere a bunastarii, complementar cu / si in prelungirea celor ale economiei statului. (C.Zamfir, 1999).

In tarile in curs de dezvoltare, acest proces al descentralizarii duce la cresterea cerintelor  ca autoritatile publice locale sa furnizeze resursele si sa finanteze serviciile publice. Exista insa anumite constrangeri bugetare in transferaul resurselor de la nivel central la nivel local. Rezulta, de aici, o diferenta semnficativa intre resursele necesare si cele disponibile. In acest context este importanta capacitatea autoritatilor locale de a mobilize resursele existente pe plan local. Pentru a putea realiza acest obiectiv este necesara existenta unei retele fiscale si de control care impune urmatoarele conditii:

a)      responsabilitatile pentru furnizarea serviciilor sa fie clar delimitate intre nivelele de guvernare;

b)      capacitatea de a genera resurse proprii sa fie sporita;

c)      transferurile de la nivel central la nivel local sa fie predictibile si constante.

Avand in vedere aceste responsabilitati, multe tari de tranzitie au infiintat banci municipale de dezvoltare ca un canal pentru credite municipale. Unele administreaza imprumuturi din surse guvernamentale. Pentru altele s-a cautat sa serveasca ca punte pentru piata de credit privata pentru a se imprumuta pe piata interna sau piete straine (adesea prin garantii guvernamentale) si a oferi imprumuturi autoritatilor locale direct sau prin intermediul bancilor locale. In tarile industrializate s-au infiintat institutii financiare specializate pentru sustinerea dezvoltarii economiei locale. De exemplu, exista intermediari finaciari locali in Belgia, Finlanda, Franta, Spania si Suedia; corporatii financiare municipale in Canada; si banci municipale in SUA.

Nu exista un pattern bine definit cu privire la proprietate printre intermediarii europeni specializati in ceea ce priveste finantele municipale. Unele institutii sunt proprietate private ( Franta, Spania) iar altele sunt proprietate publica (Belgia, Olanda). Sectorul public poate fi prezent la nivelele centrale sau locale ale guvernarii. Atfel, in Finlanda, institutia financiara municipala este proprietatea unei asociatii de guvernari locale. Agentia financiara a autoritatilor publice locale din Suedia, "Kommuninvest" este proprietatea asociatiei guvernelor locale, dar este administrate privat. In unele tari, Banca Mondiala a ajutat aministratia publica locala prin fonduri de dezvoltare municipala.

Descentralizarea presupune nu insa nu doar partea financiara, ci ste legata si de delegarea autoritatii si responsabilitatilor catre nivelele locale de guvernare. Diversi cercetatori au incercat elaborarea unui cadru care poate da masura descentralizarii unei tari. Astfel, se considera din punct de vedere politic este importanta desfasurarea alegerilor la intervale regulate, prin vot secret pentru ca se ofera posibilitatea liderilor sa ia in considerare nevoile si preferintele celor care l-au ales. Din punct de vedere administrativ, exista acordul asupra faptului ca descentralizarea este mai eficienta atunci cand autoritatile locale au posibilitatea de a decide cu privire la functionarii sai. Aceasta le confera o mai mare flexibilitate. De asemenea, descentralizarea presupune ca autoritatile locale sa-si poata determina prioritatile. Sunt extrem de importante si relatiile interguvernamentale, care sunt resursele la care au acces diverse nivele ale guvernarii, care este politica nationala in domeniul disciplinei financiare.

CADRUL LEGISLATIV AL DESCENTRALIZARII (prioritati si politici):

In Romania, cadrul juridic privind descentralizarea este urmatorul:

1. Legea cadru a descentralizarii nr. 195/2006;
2. Legea 215/2001 privind administratia publica locala, cu modificarile si completarile ulterioare;
3. Legea 263/2007 privind finantele publice locale;
4. Strategia actualizata a Guvernului Romaniei privind accelerarea reformei in administratia publica 2004 - 2006 (HG nr. 699/2004);
5. Programul  de guvernare 2005-2008.

Notiunea descentralizarii are o acceptiune larga si una restransa. In sens larg, prin descentralizare se intelege orice transfer de atributii din plan central in plan local. In sens restrans, descentralizarea este legata de procedeul de realizare a acesteia, respectiv descentralizatea teritoriala - prin transferul de atributii catre unitatile administrativ-teritoriale, si descentralizarea pe servicii - prin desprinderea unor servicii publice din competenta centrala sau locala si oferindu-li-se o organizare autonoma.

Noua Lege cadru a descentralizarii nr. 195 din 22 mai 2006, defineste descentralizarea astfel: transferul de competenta administrativa si financiara de la nivelul administratiei publice centrale la nivelul administratiei publice locale sau catre sectorul privat.

In acord cu strategia de reforma a administratiei publice agreata de Comisia Uniunii Europene, conceptul de descentralizare in Romania, este definit prin intermediul a trei elemente majore:

continuarea descentralizarii prin transferul de competente si responsabilitati administrative si financiare, de la nivelul autoritatilor administratiei publice centrale la nivelul autoritatilor locale;

continuarea procesului de deconcentrare prin delegarea de responsabilitati in teritoriu in functie de necesitatile pe plan local, in cadrul aceleiasi structuri administrative (serviciile deconcentrate functioneaza in subordinea ministerului care le-a delegat responsabilitatea);

transformarea serviciilor deconcentrate din teritoriu, in functie de necesitatile cetatenilor si pentru eficientizarea acestora, in servicii descentralizate in responsabilitatea autoritatilor locale.

Dupa responsabilitatile transferate, descentralizarea este impartita in trei categorii: politica, administrativa si fiscala.

Descentralizarea politica implica conferirea catre cetateni a unei puteri mai mari in procesul de luare a deciziilor, in particular acest lucru intamplandu-se prin derularea de procese democratice.

Succesul descentralizarii politice depinde de o serie de componente cheie, cum ar fi: reforme constitutionale sau statutare, existenta pluralismului politic, intarirea corpurilor legiuitoare si a unitatilor politice locale. De obicei, descentralizare politica determina baza aparitiei si dezvoltarii unor numeroase sarcini administrative la nivelul sectorului public.

Descentralizarea administrativa, conform literaturii de specialitate reprezinta transferul de responsabilitati privind planificarea, finantarea si gestionarea unor anumite functii publice de la nivelul guvernului central si al agentiilor sale la unitatile subordonate, autoritati publice semi-autonome sau autoritati regionale sau locale. Diferitele subcategorii de descentralizare administrativa sunt frecvent definite pe baza tipurilor de institutii sau agentii la care responsabilitatile sunt transferate.

Deconcentrarea reprezinta cea mai slaba forma de descentralizare care implica transferul de autoritate si responsabilitati de la nivelul ministerelor sau agentiilor, la structurile din teritoriu care apartin acestora.

Devolutia genereaza un grad de autonomie mai ridicat si implica transferul de responsabilitati de la nivelul guvernului central, la niveluri de guvernare inferioare care au fost imputernicite prin prevederi constitutionale sau statutare.

Delegarea implica transferul de responsabilitati de la agentiile centrale la entitati semi-autonome, operand independent sau semi-independent de guvern.

Privatizarea este cateodata privita ca o forma de descentralizare (una proiectata in asa fel incat performante mai inalte privind eficienta stilului de piata pot fi generate prin grade sporite de autonomie si flexibilitate mai mare in luarea deciziilor) si implica transferul de responsabilitati de la guvern la entitati private. In cadrul privatizarii, responsabilitatile pot fi transferate chiar la furnizorii de servicii propriu-zisi.

Descentralizarea fiscala se refera la marirea controlului autoritatilor locale asupra resurselor financiare, fie in termeni de repartizare a cheltuielilor, fie a generarii de venituri. Multe din lucrarile de specialitate privind descentralizarea fiscala se concentreaza pe natura transferurilor inter-guvernamentale si pe diferentele privind capacitatea de generare a veniturilor a diferitelor tipuri de autoritati. Un aspect important in analiza descentralizarii fiscale este reprezentat de o echilibrare corespunzatoare intre autoritate si resursele financiare necesare exercitarii acelei autoritati.

Potrivit noii Legi cadru a descentralizarii nr. 195 din 22 mai 2006, principiile care guverneaza descentralizarea la nivelul Romaniei sunt urmatoarele:

a) principiul subsidiaritatii, care consta in exercitarea competentelor de catre autoritatea administratiei publice locale situata la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetatean si care dispune de capacitate administrativa necesara;

b) principiul asigurarii resurselor corespunzatoare competentelor transferate;

c) principiul responsabilitatii autoritatilor administratiei publice locale in raport cu competentele ce le revin, care impune obligativitatea realizarii standardelor de calitate in furnizarea serviciilor publice si de utilitate publica;

d) principiul asigurarii unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii si reguli obiective, care sa nu constranga activitatea autoritatilor administratiei publice locale sau sa limiteze autonomia locala financiara;

e) principiul echitatii, care implica asigurarea accesului tuturor cetatenilor la serviciile publice si de utilitate publica;

f) principiul constrangerii bugetare, care interzice utilizarea de catre autoritatile administratiei publice centrale a transferurilor speciale sau a subventiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.

Principiile care guverneaza administratia publica locala

Administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza, se organizeaza si functioneaza in temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, legalitatii si al consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit.

Prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, in conditiile legii.

Principiul descentralizarii serviciilor publice presupune desprinderea unor servicii publice din competenta centrala sau locala si conferirea personalitatii juridice pentru acestea.

Principiul eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale se refera la faptul ca acestea, respectiv consiliile locale, primarii si consiliile judetene, sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.

Conform principilui legalitatii, toate activitatile administratiei publice locale trebuie indeplinite cu respectarea actelor normative in vigoare.

In ceea ce priveste consultarea cetatenilor cu privire la solutionarea problemelor locale de interes deosebit, acest lucru se va realiza prin referendum sau prin alta forma de participare directa a cetatenilor la treburile publice, in conditiile legii. Astfel, totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritoriala formeaza colectivitatea locala.

Serviciile publice locale

Sensul notiunii de serviciu public este acela de activitate organizata de autoritatile comunale, orasenesti, municipale si judetene, destinata a satisface cu caracter de permanenta interesul general, in conditiile regimului juridic de drept public.

Dupa cum se poate observa sensul dat notiunii de serviciu public este unul limitat de satisfacerea intereselor comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor, motiv pentru care ea nu cuprinde in sfera sa serviciile publice de interes national.

O prima categorie de servicii este cea girata de autoritatile administative locale, alese in conditiile legii, in unitatile administrativ - teritoriale, respectiv de consiliile comunale, orasenesti si municipale.

Aceasta categorie a serviciilor publice, se subdivide in servicii publice obligatorii si servicii publice facultative, dupa criteriul obligativitatii sau lipsei conditiei de obligativitate a constituirii lor.

Sunt servicii obligatorii cele necesare pentru buna desfasurare a activitatii administratiei publice, in unitatiile administrativ teritoriale. Este cazul, spre exemplu, al serviciilor de stare civila si autoritate tutelara.

Sunt servicii publice facultative acelea a caror infiintare nu este obligatorie si care urmaresc asigurarea nevoilor cetatenilor in functie de mijloacele financiare de care dispune unitatea administrativ teritoriala.

Ca modalitatea de organizare administrativa, in cazul organizarii descentralizate, statul nu isi asuma singur sarcina administrarii, ci o imparte, in anumite cote, cu alte categorii de persoane, cum sunt colectivitatile locale. Organizarii descentralizate ii este specifica notiunea afacerilor locale (a interesului local), colectivitatile locale avand posibilitatea sa solutioneze problemele ce intereseaza cetatenii ce le compun. Prezenta persoanelor juridice de drept public, avand o organizare autonoma si organe alese, este o alta caracteristica a organizarii descentralizate. Sistemul descentralizarii inlocuieste puterea ierarhica, care este specifica centralizarii, cu controlul administrativ de legalitate. Serviciile publice ale comunei sau orasului se infiinteaza si se organizeaza de consiliul local in principalele domenii de activitate, potrivit specificului si nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale si in limita mijloacelor financiare de care dispune. Numirea si eliberarea din functie a personalului din serviciile publice ale comunei sau orasului se fac de conducatorii acestora, in conditiile legii. Numirea si eliberarea din functie a personalului din aparatul propriu de specialitate al consiliului local se fac de catre primar, in conditiile legii. Consiliul local poate recomanda motivat primarului eliberarea din functie a conducatorilor compartimentelor din aparatul propriu de specialitate al consiliului local.

Primarul, viceprimarul, respectiv viceprimarii, secretarul comunei, al orasului sau al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului, impreuna cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local, constituie o structura functionala cu activitate permanenta, denumita primaria comunei sau orasului, care aduce la indeplinire hotararile consiliului local si dispozitiile primarului, solutionand problemele curente ale colectivitatii locale.

Serviciile publice de gospodarie comunala reprezinta ansamblul activitatilor si actiunilor de utilitate si de interes local, desfasurate sub autoritatea administratiei publice locale, avand drept scop furnizarea de servicii de utilitate publica.

In vederea asigurarii serviciilor publice de interes local, autoritatile administratiei publice locale exercita, in conditiile legii, competente exclusive, competente partajate si competente delegate.

Prin competente delegate se intelege acele competentele atribuite prin lege autoritatilor administratiei publice locale, impreuna cu resursele financiare corespunzatoare, de catre autoritatile publice centrale, pentru a le exercita in numele si in limitele stabilite de catre acestea. Competentele exclusive reprezinta competentele atribuite prin lege autoritatilor administratiei publice locale de realizarea carora acestea sunt responsabile. Autoritatile administratiei publice locale au dreptul de decizie si dispun de resursele si mijloacele necesare indeplinirii competentelor, cu respectarea normelor, criteriilor si standardelor stabilite de lege. Competentele partajate sunt competentele exercitate de catre autoritatile administratiei publice locale, impreuna cu alte niveluri ale administratiei publice (judetean sau central), cu o separare clara a finantarii si a puterii de decizie pentru fiecare responsabil in parte.

Autoritatile administratiei publice locale de la nivelul comunelor si oraselor exercita, potrivit art. 21 din Legea nr. 195 din 22 mai 2006, competente exclusive privind:

a) administrarea domeniului public si privat al comunei sau orasului;

b) administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local;

c) administrarea institutiilor de cultura de interes local;

d) administrarea unitatilor sanitare publice de interes local;

e) amenajarea teritoriului si urbanism;

f) alimentarea cu apa;

g) canalizarea si epurarea apelor uzate si pluviale;

h) iluminatul public;

i) salubrizarea;

j) serviciile de asistenta sociala cu caracter primar pentru protectia copilului si pentru persoane varstnice;

k) serviciile de asistenta sociala cu caracter primar si specializate pentru victimele violentei in familie;

l) transportul public local de calatori;

m) alte competente stabilite potrivit legii.

Potrivit acelorasi reglementari legale, autoritatile administratiei publice locale de la nivelul judetului exercita competente exclusive privind:

a) administrarea aeroporturilor de interes local;

b) administrarea domeniului public si privat al judetului;

c) administrarea institutiilor de cultura de interes judetean;

d) administrarea unitatilor sanitare publice de interes judetean;

e) serviciile de asistenta sociala cu caracter primar si specializate pentru victimele violentei in familie;

f) serviciile de asistenta sociala specializate pentru persoanele varstnice;

g) alte competente stabilite potrivit legii.

In exercitarea competentelor partajate, autoritatile administratiei publice locale de la nivelul comunelor si oraselor colaboreaza cu autoritatile administratiei publice de la nivel central sau judetean, dupa caz, in conditiile stabilite prin lege, iar autoritatile administratiei publice locale de la nivelul judetului colaboreaza cu autoritatile administratiei publice de la nivel central, in exercitarea acelorasi competente.

Autoritatile administratiei publice locale de la nivelul comunelor si oraselor exercita competente partajate cu autoritatile administratiei publice centrale privind:

a) alimentarea cu energie termica produsa in sistem centralizat;

b) construirea de locuinte sociale si pentru tineret;

c) invatamantul preuniversitar de stat, cu exceptia invatamantului special;

d) ordinea si siguranta publica;

e) acordarea unor ajutoare sociale persoanelor aflate in dificultate;

f) prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta la nivel local;

g) serviciile de asistenta medico-sociala adresate persoanelor cu probleme sociale;

h) serviciile de asistenta sociala cu caracter primar pentru persoane cu dizabilitati;

i) serviciile publice comunitare pentru evidenta persoanelor;

j) administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local la nivelul comunelor;

k) alte competente stabilite potrivit legii.

Autoritatile administratiei publice de la nivelul judetelor exercita competente partajate cu autoritatile de la nivelul administratiei publice centrale privind:

a) administrarea infrastructurii de transport rutier de interes judetean;

b) invatamantul special;

c) serviciile de asistenta medico-sociala adresate persoanelor cu probleme sociale;

d) serviciile de asistenta sociala cu caracter primar si specializate pentru protectia copilului;

e) serviciile de asistenta sociala specializate pentru persoane cu dizabilitati;

f) serviciile publice comunitare pentru evidenta persoanelor;

g) alte competente stabilite potrivit legii.

Autoritatile administratiei publice locale exercita competente delegate de catre autoritatile administratiei publice centrale privind plata unor alocatii si a unor indemnizatii pentru copii si adulti cu dizabilitati, precum si alte competente delegate, in conditiile legii.

In functie de necesitati, prin hotarare a consiliului judetean, respectiv prin hotarare a consiliului local, se pot infiinta si alte servicii publice de gospodarie comunala, avand ca obiect alte activitati decat cele prevazute anterior. Desigur, la organizarea, functionarea si dezvoltarea serviciilor publice interesul general al cetatenilor este prioritar, iar sistemele publice de gospodarie comunala, inclusiv terenurile aferente, fiind de folosinta, interes sau utilitate publica, apartin, prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public si/sau celui privat al unitatilor administrativ-teritoriale.

Serviciile publice de gospodarie comunala se organizeaza si se administreaza cu respectarea urmatoarelor principii:

principiul dezvoltarii durabile;

principiul autonomiei locale;

principiul descentralizarii serviciilor publice;

principiul responsabilitatii si legalitatii;

principiul participarii si consultarii cetatenilor;

principiul asocierii intercomunale si parteneriatului;

principiul corelarii cerintelor cu resursele;

principiul protectiei si conservarii mediului natural si construit;

principiul administrarii eficiente a bunurilor din proprietatea publica a unitatiilor administrativ teritoriale;

principiul asgurarii mediului concurential;

principiul liberului acces la informatii privind aceste servicii publice.

Astfel, se garanteaza tuturor persoanelor dreptul de a utiliza serviciile publice de gospodarie comunala, statul sprijinind prin masuri legislative si economice asigurarea dezvoltarii si imbunatatirii cantitative si calitative a serviciilor publice de gospodarie comunala, precum si a infrastructurii edilitare a localitatilor.

Reforma administratiei publice romanesti este una dintre principalele provocari cu care se confrunta Romania la ora actuala. Comisia Europeana, asa cum a afirmat in Raportul anual de tara 2004, a recunoscut progresele inregistrate pana acum de catre autoritatile romane in ceea ce priveste consolidarea cadrului institutional si a subliniat in mod special importanta implementarii unor masuri variate si necesitatea abordarii urgente a slabiciunilor ce persista atat in administratia centrala, cat si in cea locala.

Slabiciunea administratiei publice romanesti reprezinta un motiv de ingrijorare nu numai din punct de vedere al modului de aplicare a acquis-ului, ci si din punctul de vedere al modului de administrare a fondurilor structurale din momentul in care Romania va deveni membru al Uniunii.

Guvernul Romaniei a lansat in luna mai 2004 "Strategia de Accelerare a Reformei Administratiei Publice", ce va fi implementata in perioada 2005-2007. Pentru ca prioritatile si obiectivele cuprinse in aceasta strategie sa poata contribui la imbunatatirea calitatii administratiei publice romane este necesara o mai buna coordonare si corelare a politicilor si strategiilor elaborate de institutiile publice romane, precum si stabilirea unor mecanisme de monitorizare a implementarii lor. Acestea fiind datele, reforma administratiei publice se afla inca in faza de desfasurare, iar administratia romana este caracterizata in continuare de o birocratie excesiva, lipsa de transparenta si capacitate limitata de implementare a politicilor.

Descentralizarea responsabilitatilor catre autoritatilor locale, proces ce a inregistrat deja progrese, este in curs de derulare. Transferul de responsabilitati in materie de furnizare de servicii este insotit din ce in ce mai mult de descentralizarea competentelor politice si de o descentralizare fiscala accentuata. In acest context, un element demn de notat este imbunatatirea capacitatii de definire si de colectare a veniturilor provenind din taxe si impozite locale.

Dat fiind ritmul alert al descentralizarii, o problema majora cu care se confrunta autoritatile locale este reprezentata de capacitatile limitate de management a competentelor descentralizate. Sistemele de gestionare a resurselor umane sunt slab dezvoltate, formarea profesionala este limitata, iar fluctuatia functionarilor publici este foarte ridicata. Eforturi considerabile sunt inca necesare pentru a ameliora managementul financiar si pentru a suplini lipsa echipamentului informatic si a cunostintelor necesare pentru utilizarea acestuia.

Concluzionand, trebuie subliniat faptul ca descentralizarea nu trebuie sa reprezinte un scop in sine, ci sa conduca la servicii mai bune oferite cetatenilor.

Descentralizarea la nivelul unei organizatii reprezinta generalizarea delegarii in luarea deciziilor la scara intregii organizatii. De asemenea, descentralizarea constituie procesul prin care competentele decizionale sunt coborate mai mult sau mai putin spre nivelurile inferioare ale ierarhiei organizatiei. (Scoala relatiilor umane - E. Mayo, R. Lickert si Douglas McGregor)

Factori care conditioneaza descentralizarea:

nivelul de competenta a angajatilor,

marimea organizatiei;

diversitatea activitatii organizatiei;

reteaua de comunicatie din cadrul organizatiei;

sistemul de evidenta al cheltuielilor.

Descentralizarea ofera o inestimabila experienta in luarea deciziilor pentru managerii de pe treptele inferioare. Aceasta ofera mai mult timp managementului de varf pentru formularea strategiilor si politicilor, a creativitatii in general. La randul ei, opusul descentralizarii - centralizarea asigura uniformitate in politici si actiuni, riscuri reduse pentru actiunile subordonatilor, care nu dispun de informatii sau nu au calitatile cerute unui management eficace.

Studiile de specialitate au pus in evidenta concluzia ca structurile descentralizate au fost mai degraba rezultatul strategiei managementului si nu neaparat al unei strategii de descentralizare in sine.

Bibliografie:

1. Politici Sociale in Romania; Catalin Zamfir, 1999, editura Expert;
2. Welfare Dependence: Concept, Measures and Trends; 1994, American Economic Rewiew;
3. Istoria politicilor sociale; Francis Demier, 1998, Iasi, Institutul European;
4. Modele de politici sociale; Liliana Mihut, 1999, Editura didactica si pedagogica.