StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
management MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » managementul cercetarii si dezvoltarii

Stabilirea competitivitatii firmei



Stabilirea competitivitatii firmei



In economia moderna, firmele reprezinta "forta motrice" a progresului, a dezvoltarii, sunt cele ce asigura necesarul de supravietuire al societatii.

Studiind firmele, se evidentiaza polarizarea acestora in doua categorii:



firme care obtin succese apreciabile, prospera si se dezvolta constant;

firme care se lupta cu greu pentru supravietuire sau inregistreaza performante economico-financiare modeste.

Examinarea factorilor care determina succesul sau esecul unei firme (afaceri), a determinat crearea unor metodologii specifice de analiza si de diagnosticare a activitatii firmei (afacerii).

Metoda de analiza a mediului, a competitivitatii si a firmei se realizeaza prin analiza SWOT.

SWOT reprezinta acronimul cuvintelor englezesti "Strengthts" (forte, puncte for 242g69c te), "Weaknesses" (slabiciuni, puncte slabe), "Opportunities" (oportunitati, sanse) si "Threats" (amenintari). Primele doua caracterizeaza firma si reflecta situatia interna a acesteia, iar urmatoarele doua privesc mediul si oglindesc impactul acestuia asupra activitatii firmei (fig. 2.7).
























Fig. 2.7 Analiza SWOT - factori de influenta     

Punctele forte ale firmei sunt caracteristici sau competente distinctive pe care aceasta le poseda la un nivel superior in comparatie cu alte firme, indeosebi concurente, ceea ce ii asigura un anumit avantaj fata de acestea. Altfel prezentat, punctele forte, reprezinta activitati pe care firma le realizeaza mai bine decat firmele concurente, sau resurse pe care le detine si care depasesc pe cele ale altor firme.

Punctele slabe ale firmei sunt caracteristici ale acesteia care ii determina un nivel de performante inferior celor ale firmelor concurente. Punctele slabe reprezinta activitati pe care firma nu le realizeaza la nivelul celorlalte firme concurente sau resurse de care are nevoie dar nu le poseda.

"Oportunitatile" reprezinta factori de mediu externi pozitivi pentru firma, adica sansele oferite de mediu, firmei, pentru a-si stabili o noua strategie sau a-si reconsidera strategia existenta in scopul exploatarii profitabile a situatiilor favorabile aparute. "Oportunitati" exista pentru fiecare firma si trebuie identificate pentru a se stabili la timp strategia necesara fructificarii lor sau pot fi create, indeosebi pe baza unor rezultate deosebite ale activitatilor de                 cercetare-dezvoltare, adica a unor inovari de anvergura care pot genera chiar noi industrii sau domenii aditionale pentru productia si comercializarea de bunuri si servicii.

"Amenintarile" sunt factori de mediu externi negativi pentru firma, adica reprezinta situatii sau evenimente care pot afecta nefavorabil, in masura semnificativa, capacitatea firmei de a-si realiza integral obiectivele stabilite, determinand, in final, reducerea performantelor ei economico-financiare. Ca si in cazul oportunitatilor, "amenintari" de diverse tipuri si cauze pandesc permanent firma, anticiparea sau sesizarea lor la timp permitand firmei sa-si reconsidere planurile strategice astfel incat sa le evite sau sa le minimalizeze impactul. Mai mult, atunci cand o amenintare iminenta este sesizata la timp, prin masuri adecvate aceasta poate fi transformata in oportunitate.

Aplicarea analizei SWOT este facilitata daca se foloseste  o lista de probleme care trebuie urmarite in cadrul analizei, ale caror raspunsuri sunt relevante pentru evaluarea situatiei de fapt, a firmei (fig. 2.8) si a mediului (fig. 2.9).

Se recomanda ca problemele urmarite in ceea ce priveste punctele forte, punctele slabe, oportunitatile si amenintarile sa cuprinda urmatoarele aspecte:

sa aiba o anvergura necesara pentru a fi cu adevarat probleme strategice;

sa aiba legatura cu planurile strategice;

sa ofere indicii semnificativi pentru evaluarea justetei acestora si, la nevoie, pentru reconsiderarea lor.





































Fig. 2.8 Principalele aspecte care trebuie urmarite in cadrul

analizei SWOT - probleme interne ale firmei     
































Fig. 2.9 Principalele aspecte care trebuie urmarite in cadrul

analizei SWOT - analiza mediului


Analiza SWOT se poate desfasura la scara ansamblului firmei sau, pentru adancirea investigatiei si conturarea unor concluzii mai detaliate, la cea a domeniilor functionale din cadrul firmei: marketing, vanzari si distributie, cercetare-dezvoltare, productie, financiar si personal - relatii de munca.

Analiza SWOT prezinta un pronuntat caracter calitativ, permitand formularea unui diagnostic asupra conditiei trecute si actuale a firmei sau a domeniilor ei functionale, pe baza raspunsurilor la problemele mentionate anterior, conturandu-se perspectivele de evolutie pe termen lung ale firmei si ale domeniilor respective.

Diagnosticarea in urma utilizarii analizei SWOT, poate fi definita ca o cercetare complexa a aspectelor economice, tehnice, sociologice, juridice si manageriale ce caracterizeaza activitatea unei firme, prin care se identifica punctele forte, punctele slabe, oportunitatile, amenintarile si cauzele care le genereaza si/sau le va genera, se formuleaza recomandari de eliminare sau diminuare a aspectelor negative si/sau de valorificare a celor pozitive

In ceea ce priveste modul de abordare a elementelor analizei SWOT in cadrul activitatilor de cercetare-dezvoltare pot fi remarcate urmatoarele aspecte :

1. Planificarea cercetarii:

- Exista un plan al temelor de C-D la nivelul firmei?

- Cine a intocmit planul temelor de cercetare: conducerea firmei in colaborare cu reprezentantii departamentului de C-D sau numai reprezentantii departamentului de C-D?

Remarca In cazul in care planul temelor de C-D a fost realizat numai de reprezentantii departamentului de C-D, atunci este posibil ca planul sa contina lucrari de C-D care continua domeniile tratate pana in prezent, in detrimentul domeniilor cu totul noi.

- Care este numarul temelor de C-D ce adordeaza domenii cu totul noi, fata de numarul total al temelor abordate?

- Care este raportul intre temele vizand produse noi si cele vizand tehnologii noi?

Remarca Se recomanda ca temele vizand produsele noi sa predomine, dar aceasta depinde si de gradul de maturitate al tehnologiilor aplicate in prezent.

- Care sunt riscurile ce pot sa apara in cadrul abordarii unor domenii de C-D cu totul noi?

2. Metodele de dezvoltare si de conducere a unei teme:

- Exista metode institutionalizate?

- Metodele sunt aplicate efectiv in cercetare-dezvoltare?

- In cadrul metodelor aplicate se iau in consideratie si aspectele financiare?

- Metodele utilizate sunt in concrdanta cu cerintele clientului?

3. Evaluarea dotarii:

- Exista o concordanta intre teme de C-D propuse si dotarea existenta?

- Aparatura si echipamentele din dotare corespund din punct de vedere al specificatiilor tehnice cu cerintele temelor abordate?

- Aparatura si echipamentele din dotare sunt certificate metrologic?

- Personalul de deservire are pregatirea necesara pentru conducerea temelor propuse?

4. Dinamica productivitatii temelor de cercetare:

- Care sunt metodele utilizate de conducerea firmei pentru urmarirea activitatii departamentelor de C-D?

- Care este valoarea raportului timp dedicat activitatilor administrative / timp cercetare?

- Care este evolutia costurilor si termenelor de predare a temelor de C-D (cresc sau scad in timp)?

Remarca Se va tine cont de faptul ca, in general, perfectionarea unei tehnologii presupune costuri din ce in ce mai mari pentru progrese din ce in ce mai mici (legea randamentului descrescator).

- Care este dinamica numarului de brevete si de noutati semnificative rezultate din activitatea de cercetare?

Remarca Daca numarului de brevete si de noutati semnificative rezultate din activitatea de cercetare scad, atunci logistica pe care functioneaza firma nu mai satisface cerintele pietei, fiind necesara modernizarea (sau chiar inlocuirea acesteia).

- Care sunt costurile cercetarilor de dezvoltare si a timpii necesari?

Remarca Daca costurile cresc s-ar putea ca temele de cercetare sa vizeze domenii plafonate. S-ar putea crede ca generatia urmatoare a unui produs va fi mai ieftina, in temeiul curbelor de invatare dar de fapt, pe seama legii randamentelor descrescatoare, ele adesea cresc si anume cu atat mai mult cu cat se apropie de plafonarea logisticii.

5. Dinamica vanzarilor

- Care este dinamica vanzarilor pe grupe de produse (produse noi, produse vechi)?

Remarca Daca prosusele nou create prezinta o dinamica ascendenta atunci acesta ar fi un indiciu ca noile produse realizate de firma corespund cerintelor clientilor. In caz contrar, pierderea unor segmente de piata, poate fi un indiciu de plafonare a tehnologiei folosite pe moment.




Care sunt informatiile referitoare la piata de desfacere?

Care sunt informatiile legate de comportamentul produselor la diverse categorii de consumatori

Care este raportul cost-pret-calitate pentru fiecare produs






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact